Paiul care rupe spinarea coalitiei   martie 31st, 2006

 

            Parafrazand un vechi proberb britanic, putem spune ca nu este deloc exclus ca disputa legata de statutul lui Ticu Dumitrescu sa fie paiul care, adaugat altora, atinge masa critica si rupe coloana vertebrala a camilei. In cazul nostru, camila – ca sa nu zic struto-camila – este Alianta DA. Si, respectiv, coalitia. Care se afla la un pas de disolutie. Daca acordurile dintre principalii parteneri aflati la guvernare nu mai sunt respectate, ce poate urma? Si ce rol poate juca, in aceasta ciudata ecuatie, Presedintele Traian Basescu?

            De mai mult timp, in chestiuni de mare importanta politica, intelegerile de la nivelul staff-urilor coalitiei sar in aer, rand pe rand. Pentru ca au fost dinamitate. Despre protocoalele Aliantei nici nu mai poate fi vorba. Legea partilor e de mult timp aruncata la cos. Asa s-a intamplat cand s-a pus problema schimbarii presedintilor celor doua Camere. Cand proiectul a cazut, liberalii si pedistii au aratat cu degetul spre Partidul Conservator. Si spre UDMR. Cand Legea statutului minoritatilor a fost dinamitata – pe buna dreptate, sub aspectul interesului national – UDMR a aratat cu degetul spre PD. Cand parlamentarii si-au votat o serie de avantaje financiare, destul de discutabile, a iesit un adevarat taraboi. Practic, fiecare partid din coalitie sau din opozitie a aratat cu degetul acuzator spre toate celelalte. Ca si cand protagonistii au fost inarmati cu pistoale, adunati in aceeasi sala si apoi cineva a stins lumina. S-a tras orbeste si fara folos. S-a consumat enorm de multa munitie dar, cand lumina a fost din nou aprinsa, opinia publica a putut sa constate ca nu exista totusi nici o victima. Cu exceptia cetateanului platitor de taxe. Lovit din plin. Presedintele Romaniei a dorit sa i se acorde privilegiul, prin lege, de a face referendum pe orice chestiune socoteste el ca ar fi de interes national. Senatul i-a dat cu tifla. PD arata cu degetul acuzator spre PNL. La fel, in ceea ce priveste perchezitia din Zambaccian. Iar liberalul Olteanu a ajuns presedintele Camerei Deputatilor nu cu voturile PD ci cu cele ale PRM. Exemple sunt nenumarate. Mai multe de discordie decat de concordie. Ultimul de acest fel s-ar putea sa puna capat coalitiei si sa declanseze procedurile pentru alegeri anticipate. Pe care Presedintele Traian Basescu, secondat de PD, le-a solicitat, in mod insistent, inca de la inceputul anului trecut. Sau nu. Pentru ca, daca se rupe coalitia, nu este obligatoriu sa facem alegeri. Pot fi concepute si alte combinatii care sa conduca la realizarea, in jurul PNL ori al altui partid, a unei majoritati. Dar se poate guverna bine-mersi, cu restrictiile inevitabile in plan legislativ, chiar si in minoritate.

            Uriasul scandal creat in jurul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii demonstreaza ca nervii principalilor actori ai coalitiei guvernamentale sunt intinsi la maximum. O lege a deconspirarii securitatii ca politie politica ar fi fost extrem de utila in 1990-1991, insotita fiind si de o lege a lustratiei, pentru ca astfel ar fi putut fi evitata situatia in care oligarhia securisto-comunista a pus mana pe principalele parghii de comanda ale societatii romanesti. Aceasta tara s-ar fi putut integra mai repede si mai sanatos in structurile Europei Occidentale. Caracterul concurential al economiei si, ca urmare, performantele acesteia ar fi fost mult mai pronuntate. Desi tardiva in ceea ce priveste efectele ei, aflarea adevarului despre trecutul recent este insa, in continuare, indispensabila. Fara cunoasterea corecta a trecutului, constructia sanatoasa a viitorului este de neconceput. Motiv pentru care societatea civila, fortele cu adevarat democratice din Romania valideaza o asemenea actiune, chiar si in ceasul al doisprezecelea. Cu conditia ca ea sa nu se transforme in mascarada, razbunare sau diversiune politica. Argumentele de mai sus, carora li se pot adauga multe altele, explica de ce, initial, reprezentantii Aliantei DA au decis ca, pentru functia de presedinte, sa sustina o personalitate, Ticu Dumitrescu, care sa poata constitui o garantie morala de prima marime ca nu se va mai repeta „experienta Onisoru” care – insotita si de o lege vicleana – a compromis CNSAS. Dar, dupa ce s-a batut palma pentru Ticu, PD, cu sau fara acordul lui Traian Basescu – nu exista nici un fel de probe concludente ale eventualei sale imixtiuni – a intors armele. Astfel, Corneliu Turianu a fost incurajat sa candideze impotriva lui Ticu. Si sustinut cu intreaga artilerie grea pentru a castiga dificila partida.

            Ceea ce s-a intamplat face parte dintr-o lunga si dureroasa succesiune de tradari reciproce in interiorul coalitiei aflate la guvernare, in general si in raporturile dintre PD si PNL, in special. Si poate fi ultimul conflict de acest fel. Alianta se poate rupe maine. Pentru a preveni o asemenea situatie, daca chiar doreste, presedintele ar trebui sa ordone ascultatorului PD un „la loc comanda”. Dar daca o face, PD, in jurul caruia Basescu incearca sa construiasca un partid prezidential, va iesi mult prea sifonat.

Comentarii inchise

Plecarea domnului Ticu   martie 29th, 2006

 

            Stirea ca Ticu Dumitrescu si-a dat demisia din CNSAS este o veritabila bomba de presa. Din mai multe puncte de vedere. Unul dintre acestea este ca, la scurt timp din momentul in care puterea anunta ca este decisa, fie si in cel de-al unsprezecelea ceas, sa ia taurul fostei securitati de coarne, intreaga operatie pare a se transforma intr-un rusinos bluf. Un al doilea motiv este ca Ticu Dumitrescu nu este la primul sau abandon spectaculos. El a parasit primul Parlament al Romaniei, fara sa ezite, desi ii conferea nenumarate avantaje personale, in momentul in care a ajuns la conluzia ca forta lui Ion Iliescu devenise covarsitoare. Si ca nu mai ramanea nimic de facut, decat o pantomima a democratiei. Si tot Ticu a fost capabil sa-si abandoneze propriul proiect de lege, atunci cand Parlamentul, dominat de CDR, il schimonosise iremediabil. Si, in al treilea rand, evenimentul poate fi comentat din perspectiva a ceea ce ar fi putut reprezenta Ticu Dumitrescu, in calitate de presedinte al Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii. El ar fi fost un garant moral al faptului ca aplicarea noii legi, de altfel destul de controversata, nu s-ar fi transformat intr-o suita de spectacole de circ national ori intr-un bluf de mari proportii ori, si mai rau, intr-o nesfarsita “Noapte a cutitelor lungi”, intr-o crunta vanatoare de vrajitoare, in care singurii castigatori ar fi fost pescuitorii in ape tulburi. Voi analiza cauzele, dar si consecintele retragerii domnului Ticu Dumitrescu din varful de lance al unei operatiuni care ar trebui sa conduca la deconspirarea securitatii ca politie politica.

            Probabil ca, dupa trecerea in nefiinta a Seniorului, singura personalitate de o statura comparabila cu a lui Coposu este Ticu Dumitrescu. Un om care a infundat ani grei de puscarie pentru ca noi sa fim astazi liberi, un om care a reusit, in plina teroare stalinista si comunista, sa ramana vertical, cu constiinta nepatata. Si care, oricand este necesar, e gata sa-si suflece manecile pentru a lupta pentru binele colectiv. Nu alearga dupa bani, dupa onoruri si nici nu este ahtiat dupa putere. Legea dupa care va functiona acest organism ascunde, asa cum am aratat intr-un amplu grupaj, publicat in urma cu doua zile, nenumarate capcane. Iar epicentrul acestora il va constitui un grup nu prea numeros de persoane. Cele desemnate pentru a face parte din CNSAS. Atunci cand legea permite investigarea a 1.300.000 de dosare, la care se adauga si o parte din cele 100.000, pentru moment clasificate, riscul de a alege anume unele dosare si de a le ignora pe celelalte, din motive vizand interesul politic al unor partide, este imens. Pentru a evita o asemenea situatie, este nevoie de un garant. Un garant moral ar fi fost Ticu Dumitrescu. Legea permite oricarei persoane interesate sa solicite cercetarea trecutului unei alte persoane. Vor fi sute de mii de asemenea cereri. Unele dintre ele perfect motivate. Altele vor fi tentative de razbunare. Iar unele, nu putine, vor fi instrumente ale luptei pentru putere. Concepute din dorinta de a-i da adversarului la cap. O mana de oameni va trebui sa desparta ceea ce este motivat, de ceea ce este nemotivat. Ceea ce este corect, de ceea ce este incorect. Ceea ce este bine intentionat, de ceea ce este rau intentionat. Nici inteligenta, nici bunul simt nu sunt suficiente. Este nevoie de un garant moral. Nu stiu cum se vor descurca cei care au ramas pe pozitie in aceasta institutie, dar ceea ce pot afirma in acest moment, cu certitudine, este ca Ticu Dumitrescu ar fi putut fi garantul moral. Si nu mai e. Dar concluziile la care va ajunge CNSAS, verdictele pe care le va da, chiar si greselile pe care si le va asuma, au nevoie de credibilitate. Plecarea lui Ticu Dumitrescu diminueaza, din capul locului, credibilitatea actiunilor Consiliului. In fine, se mai cuvine sa facem precizarea ca vasta operatiune, care devine posibila ca urmare a noilor acte normative de deconspirare a fostei securitati ca politie politica, poate aduce, daca nu este bine administrata, si uriase prejudicii statului roman. Acum nu mai vorbim despre persoane, care si ele ar putea fi nedreptatite in mod grav, daca nu se va umbla cu onestitate in dosare, ci ne referim strict la interesul national. La fel cum opinia publica a trebuit sa inteleaga ca o serie intreaga de detalii legate de operatiunea de salvare a celor trei ziaristi romani ostatici in Irak are, pana la un punct, si un caracter secret, pentru ca altfel ar putea fi deconspirati agenti pe care Romania ii are plasati in statele arabe dar ar putea fi devoalate si operatiuni in curs, si in ceea ce priveste documentele fostelor institutii represive ale statului comunist, unele probabil vor trebui sa ramana in continuare secrete. Daca se va proceda altfel, statul va pierde mai mult decat vor castiga, prin aflarea adevarului, cetatenii lui. Si din aceasta perspectiva, Ticu Dumitrescu ar fi fost un garant. Nu as vrea sa se inteleaga din randurile de mai sus ca as avea rezerve in ceea ce il priveste pe Corneliu Turianu. Dimpotriva. Numai ca acesta este, totusi, departe de statura morala a domnului Ticu.

Comentarii inchise

 

            Cu o intarziere remarcabila, la 16 ani de la evenimentele din decembrie ’89, puterea instalata la Bucuresti a decis ca a sosit timpul sa sanctioneze politia politica. Prin Ordonanta de Urgenta nr. 16, care nu numai completeaza dar schimba, in datele ei esentiale, Legea 187 din 1999, privind accesul la propriul dosar si deconspirarea securitatii. In paranteza fie spus, e timpul sa ne reamintim ca autorul acesteia, Ticu Dumitrescu, a refuzat sa-i mai admita paternitatea, dupa ce normele respectivului act normativ se schimonisisera, trecute fiind prin furcile caudine ale Parlamentului din 1999. Ei bine, aceasta ordonanta de urgenta, care acum este supusa ciurului Parlamentului din 2006, intentioneaza sa-i arunce peste bord, prin efectele ei, pe toti reprezentantii fostei securitati. Care astazi pot fi gasiti in SIE – spionaj extern – in SRI – spionaj intern – in DGIA – spionaj militar – in SPP – paza demnitarilor – in STS – un sistem de protectie al convorbirilor telefonice purtate de demnitari – in DGIPI  – fostul „doi si-un sfert”, precum si-n alte structuri informative mai putin importante, aflate sub umbrela diferitelor ministere. Si sunt vizati, de asemenea, toti reprezentantii administratiei publice, Justitiei si societatii civile. Care sunt principalele schimbari pe care le aduce aceasta ordonanta de urgenta? De ce starneste ea un veritabil cutremur in politica romaneasca? Care este motivul pentru care analistii si nu numai – pentru ca si Traian Basescu a avut o asemeenea interventie – incep sa se intrebe daca este oportun ca, in 2006, sa facem ceea ce trebuia facut in 1990? Daca nu cumva este tardiv? Daca nu cumva este periculos pentru siguranta nationala, acum cand nu ne mai aflam intr-o pauza a istoriei care a urmat incheierii razboiului rece ci, dimpotriva, in plin razboi antiterorist? Pana la urma, ce pierdem si ce castigam prin ordonanta de urgenta pe care Parlamentul o poate transforma in lege?

            Nu-mi fac iluzii. Temele pe care le supunem dezbaterii publice sunt mult prea complexe si mult prea explozive pentru a putea fi epuizate prin dezbaterea pe care o declansam azi. Sau intr-un singur editorial. In 1990, incepand din luna ianuarie, am fost un avocat al demantelarii intregului sistem intern si extern al fostei securitati. Si a unei legi a lustratiei. Era epoca in care schimbarile radicale erau pe cat de necesare, pe atat de posibile. Totul putea fi atunci daramat prin insusi efectul Revolutiei si reconstruit de la iarba. Pe principii moderne, democratice. Dar Revolutia de la Bucuresti a fost asa cum a dorit Iliescu. “Originala”. Trecerea catre democratie a fost sovaielnica, dureroasa si paguboasa. Atunci cand CDR a venit la putere, intr-un entuziasm general si frenetic, speranta unor schimbari radicale – desi destul de tardive – a reinviat. In acest context, Ticu Dumitrescu a fost invins de Parlament in demersul sau de a deconspira sistemul represiv al statului comunist. Ticu a fost invins. Dar nu s-a predat. Iar astazi el isi poate lua revansa. Sa vedem cum. Si daca nu este cumva prea tarziu.

            Deconspirarea securitatii ca politie politica a fost o comedie. Nu de putine ori, ca exemplu, am expus in mod public cazul meu. Am colaborat timp de sase ani cu Brigada Antiterorista. Care apartinuse securitatii ceausiste. La intrebarea pusa in scris de catre Consiliul de Onoare al Clubului Roman de Presa – care ii viza si pe ceilalti membri – raspunsul, tot in scris, al CNSAS a fost ca nu am facut parte din structurile fostei securitati. Nu ca nu as fi facut politie politica, ci ca, pur si simplu, eu nu as fi existat ca informator. Absolut fals. Si atat de revoltator, incat am initiat si o conferinta de presa pentru a dezvalui opiniei publice impotenta fostei legi care permitea o asemenea schingiuire a realitatii. Dar domnul Onisoru, presedintele institutiei, mi-a spus verde in fata: “conform legii, dumneavoastra, in mod oficial, nu ati fost colaborator al Brigazii Antiteroriste. Chiar daca ati fost. Pentru ca acesti informatori sunt nume clasificate.” Este posibil ca, de acum incolo, asemenea aberatii sa poata fi evitate. Dar ce ne facem cu cele pe care legea insasi le-ar putea institui?

            Daca se declanseaza o vanatoare de vrajitoare in serviciile secrete si in intreaga societate romaneasca? Daca fiecare dintre ofiterii care au lucrat pana in 1989 va deveni tinta unor razbunari, indiferent de faptul ca a indeplinit doar roluri tehnice? In paranteza fie spus, clonele celor care au facut realmente politie politica, plasate in serviciile secrete dupa ‘89, se consolideaza bine mersi pe pozitii. Nu cumva urmeaza destructurarea acestor servicii? Dar ce se intampla cu restul societatii? Pentru ca legea va viza 1.300.000 de dosare. Dintre care – deocamdata – doar o suta de mii sunt puse la index. Si cine va opera noul sistem inchizitorial? Iacobinii? Sau khmerii portocalii?

            Pe malul Dambovitei este instalata, daca nu suntem foarte atenti, un soi de ruleta ruseasca. Care poate declansa – in numele principiului cat se poate de corect al aflarii adevarului – o noua faza a razboiului romano-roman. Prin delatiune. Daca prima data parintele legii, Ticu Dumitrescu, s-a revoltat pentru ca actul normativ fusese aruncat in derizoriu, acum el s-ar putea rascula impotriva pericolului exacerbarii necontrolate a efectelor sale. Voi reveni.

Comentarii inchise

 

            Miscarile tectonice din interiorul PSD pot conduce la realizarea a doua noi constructii politice. O stanga ajustata, in care sa se reintoarca si Partidul Democrat, si o forta mai la dreapta, alcatuita dintr-o parte din PSD, Partidul Conservator si, ceva mai tarziu, Partidul Initiativa Nationala. Aceste doua fronturi, daca se vor constitui, vor putea macina in timp Partidul Liberal, erodat la guvernare si apoi debarcat de la putere, si poate si Partidul Romania Mare care, pentru moment cel putin, desi eligibil intr-o formula de guvernare, nu da semne ca este cu adevarat hotarat sa abandoneze banca opozitiei. Astazi, dupa ce grupul lui Adrian Nastase si-a luat timp de gandire, o desfasurare a proceselor in aceasta directie pare improbabila. Dar ce se va intampla maine, poimaine? Sau in eventualitatea Congresului extraordinar, care s-ar putea solda cu ruperea dramatica a partidului?

            Colegul meu Ovidiu Banches a publicat in editia de alataieri, in acest spatiu, un editorial pe cat de interesant, pe atat de caustic, care a analizat implicatiile, sub aspectul moralitatii politice, ale unei operatiuni care se punea la cale, de jonctiune intre Partidul Conservator, condus de Dan Voiculescu si un grup masiv de fruntasi PSD, condus de Adrian Nastase. Dar logica luptei pentru putere se pupa rareori cu moralitatea. Ea este, cel mai adesea si, cu atat mai mult, in Romania, caracterizata printr-un pragmatism vecin cu cinismul. Numai naivii isi pot imagina ca o personalitate cum este Adrian Nastase paraseste, pur si simplu, campul politic, dupa ce a fost inghiontit penal de cei cu care se bate pentru putere si sacrificat de catre propriul partid. El are o experienta politica, relatii si informatii pe care, cu certitudine, va incerca sa le valorifice pentru a putea juca si in viitor un rol important. Iar faptul ca Basescu l-a sunat pe Nastase chiar dupa debarcarea acestuia de la sefia Camerei Deputatilor este extrem de graitor. Pastrand proportiile, in mod asemanator se pune problema si in cazul altor politicieni din PSD pe cale de a fi epurati sau care, pur si simplu, nu se vor simti confortabil in noua structura de conducere a, cel putin pentru moment, celui mai mare partid din Romania. Intentia acestui grup, care pare din ce in ce mai masiv, ar putea fi aceea de a adera la Partidul Conservator. |n prezent, aceasta formatiune, care a devenit parlamentara nu fiindca a depasit stacheta procentului de 5 la suta la alegeri ci, pur si simplu, gratie unui targ incheiat cu Adrian Nastase pe vremea cand acesta avea painea si cutitul in PSD, dispune de 21 de deputati si 11 senatori. Si este aproape plecata de la guvernare. Si iata ca ceea ce inainte de alegeri a fost o greseala care, in final, a scos practic PSD de la guvernare, cu toate consecintele care au decurs de aici si, in schimb, a plasat Partidul Conservator in Executiv, acum se transforma intr-o posibila placa turnanta pentru un mare pol de putere. Daca este adevarat ce se aude, atunci nu este deloc exclus ca, intr-un viitor apropiat, grupati sau pe rand, zeci de deputati si senatori din PSD sa plece sub umbrela lui Voiculescu. Iar daca asa vor sta lucrurile, atunci, ca de obicei, pestele cel mare il va inghiti pe cel mic. Si retrospectiv privind lucrurile, am putea spune intr-o buna zi ca fostul Partid Umanist, azi Conservator, s-a dovedit a fi de fapt formatiunea de rezerva a lui Adrian Nastase.

            Plecarea conservatorilor de la putere ar putea sa lase coalitia in minoritate. S-ar putea ajunge, din acest motiv, ori la anticipate, ori la o a doua noua constructie politica. Fiindca, odata compromisa fuziunea cu liberalii si cu usa popularilor europeni trantita in nas, ce-i mai ramane Partidului Democrat de facut, daca doreste sa ramana la putere? O alianta fie cu PRM, fie cu un PSD resapat, fie cu amandoua, daca din actualul PSD pleaca prea multi parlamentari. Iar cat priveste interesele PSD, acesta, in fapt faramitat, va avea nevoie de un coechipier. Alaturi de care sa alerge in continuare. Am putea asista, astfel, la o lupta interesanta pentru un nou guvern, care, in mod evident, va fi butonata de Presedintele Traian Basescu. El va incerca sa ajute nava mama, la care s-a intors Partidul Democrat, pentru a deveni un veritabil vehicul electoral pentru prezidentialele din 2009. Si ar mai fi ceva de spus, despre UDMR. Tot din perspectiva pragmatismului politic la care m-am referit. Este limpede ca UDMR va incerca, si in viitor, solutii politice care sa-i permita sa ramana la guvernare. Iar formula va fi agreata de oricare dintre parti, macar din motive de imagine externa, daca nu cumva si din cele rezultand din aritmetica voturilor parlamentare. Daca acest scenariu se va contura, atunci relativ curand piesele de pe tabla de sah politic se vor reaseza.

            Greu de spus cine va castiga, pana la urma. Este de presupus ca un posibil mare castigator va fi Traian Basescu. Dar cine va pierde? Daca vom avea doi noi poli de putere, liberalii, care au ramas ultimul partid istoric cat de cat semnificativ ca forta electorala, ar putea fi, la randul lor, redusi la o dimensiune insignifianta. Asa ca PNL este interesat sa strice jocurile care se fac.

Comentarii inchise

 

            Apropiata intrare a Romaniei in Uniunea Europeana, ca si neincetatele crize generate de jocul politic al Presedintelui Traian Basescu au declansat ample miscari tectonice in interiorul clasei politice. Ramane deschisa intrebarea cum se vor aseza apele in interiorul principalelor forte politice, pana cand vom sti ce se intampla cu cel mai mare partid din Romania, PSD. Ceea ce nu inseamna ca, inca de pe acum, nu putem observa cum partidul stat are tendinta de a se recrea in oglinda. Ceea ce a fost, pana mai ieri alaltaieri PSD, poate fi, incepand de maine, partidul prezidential. Voi incerca sa descifrez semnificatia unor fenomene si procese care converg catre teza expusa mai sus.

            Atunci cand Adrian Nastase a fost atacat din exteriorul PSD – tentativa Aliantei de a-l debarca de la conducerea Camerei Deputatilor si, apoi, uriasa presiune penala exercitata impotriva sa, in cadrul careia perchezitia este doar un episod mai spectaculos – partidul inca al sau s-a unit pentru a-l apara. Si a reusit cu brio. Cand am semnalat ca adevaratul pericol pentru Nastase nu este atunci cand are probleme in afara PSD, ci cand ele se nasc in interior, nu am gresit. Pentru ca o miscare interna, bine organizata, aparent surprinzatoare, este cea care l-a doborat. In acest moment, Nastase nu mai poate, cel putin pentru o vreme, rivaliza cu celelalte centre de putere din partid. Pe pozitii au ramas Mircea Geoana, Ion Iliescu, Dan Ioan Popescu si grupul de la Cluj, in frunte cu Ioan Rus. Pentru ca batalia din PSD sa fie transata in aceasta primavara, dupa cum aratau, in mod explicit, analizele noastre de la sfarsitul anului precedent, este necesar sa mai cada capete. In final, vom avea un PSD mai mic dar gata de a se relansa pe scena politica. Un PSD care va fi pierdut un adaus pe cat de artificial, pe atat de masiv de primari, consilieri si chiar parlamentari, adjudecati sub presiune sau, pur si simplu, prin exercitarea unei forte de atractie in perioada cat se afla la putere si se transforma voios in partid stat. Dar si un PSD in care cei care astazi si maine sunt pusi la index vor rupe, cu certitudine, halci mai mici sau mai mari. Si, in fine, un PSD in care lupta pentru putere va mai face, in perioada urmatoare, cateva spectaculoase victime.

            Ei bine, noul PSD, in care presedintele succesor, Geoana sau altcineva, va avea grija sa-i mature pe toti adversarii lui Traian Basescu, va putea sa se lipeasca de Partidul Democrat. Chiar inghitindu-l, la nevoie. Pregatirile in acest sens par a se intensifica. Pentru a-si construi un vehicul electoral pentru viitoarele alegeri, Basescu nu mai are de ales, in conditiile in care PNL i-a intors spatele. Se va intoarce la nava mama. La vechiul FSN, modernizat, cosmetizat si transformat din inamic in amic. Daca nu procedeaza astfel, e pierdut, pentru ca PD nu mai are, efectiv, resurse interne de crestere si, mai mult, in apropierea alegerilor poate intra in panica, devenind nesupus. O alianta PD-PSD ar putea intensifica – evident, cu sprijinul Justitiei cu epoleti si al Ministerului Internelor si Administratiei Publice – fenomenul de racolare, in plan central si local, a alesilor neamului. Inainte de alegeri, s-ar putea sa avem un nou partid stat, care va fi cel prezidential.

            Evident, nici Traian Basescu, nici PD si, cu atat mai putin, noul PSD nu se vor rataci in hatisuri ideologice. Si nici nu se vor impotmoli in impedimente de natura morala ori etica. Decizia PD de a parasi Internationala Socialista, autodefinindu-se, peste noapte, drept partid popular – fara a modifica statutul, programul, sloganul, imnul, denumirea ori trandafirul – a fost luata din gelozie. Pentru ca acolo fusese instalat pe jiltul de onoare PSD. Si nicidecum agitatul partidulet PD. Dar intr-o eventuala fuziune cu PSD, PD se poate intoarce linistit unde a scuipat. Eliminandu-si, pe rand, rivalii din PSD, prin utilizarea cu maiestrie a baghetei magice de la Cotroceni, Basescu va ramane, pur si simplu, singurul candidat al stangii cu sanse reale pentru castigarea unui nou mandat. Si, intre timp, chiar daca nu acum noul PSD va reveni la Palatul Victoria, fiindca exista un interval de un an dupa parlamentare, presedintele va sti sa-si impinga propriul partid la guvernare, in scopul pregatirii convenabile a alegerilor pentru Cotroceni din 2009. Si iata de ce am facut si imi mentin afirmatia ca ceea ce poate urma, indiferent de finalul luptei pentru putere din PSD, este un nou partid stat. In oglinda cu cel care a fost. Si cu alt mot.

Comentarii inchise

Dezamorsarea bombei secuiesti   martie 13th, 2006

 

            Asa cum era si firesc, daca tinem cont de gravitatea situatiei, redactia ziarului nostru a ezitat mult pana cand a decis sa lanseze, in forta, dezvaluirea privind pregatirile de tip paramilitar si politic care se fac in secuime, in vederea smulgerii anticonstitutionale a autonomiei. Initial ne-am temut sa nu exageram. Sa nu amplificam, din dorinta de a ne informa cititorii, un fenomen si asa periculos. Am decis, totusi, ca este mai bine sa procedam cum am procedat. Cineva trebuia sa provoace taierea nodului gordian. Evenimentele care s-au derulat incepand de acum cateva zile, cand am dat publicitatii informatiile incendiare, sunt extrem de interesante si merita a fi comentate. In epicentrul lor, desigur exceptandu-i pe fruntasii secui, s-au plasat patru personaje cheie: Traian Basescu, Calin Popescu Tariceanu, Corneliu Vadim Tudor si Marko Bela. Si fiecare a reactionat in mod diferit. In raport cu o provocare de prima marime, de interes national, acesti oameni politici pot primi, deja, calificative.

            In tonul sau obisnuit, Corneliu Vadim Tudor a reactionat nu numai total deplasat, ci si extrem de nechibzuit. El a amenintat ca  va lua cu asalt Tara Secuilor, insotit de o veritabila armata de membri si simpatizanti PRM. Daca amenintarea sa ar fi pusa in opera, am putea asista la declansarea, in inima Romaniei, a unor tulburari fara precedent. Iar un raspuns pe masura ar amplifica primejdia violentei. O chestiune, e adevarat, extrem de spinoasa, care trebuie si poate fi solutionata prin mijloace legale, iata ca in varianta lui Vadim primeste o replica pe cat de neconstitutionala, pe atat de periculoasa. Sa-i reamintim ca legea interzice, in mod expres, angajarea unei mase de oameni intr-un conflict deschis cu o alta masa de oameni? Sau chiar incitarea la o asemenea infractiune, contra sigurantei nationale? Ca sa nu mai vorbim de consecintele unei asemenea solutii in plan extern. Institutiile Uniunii Europene, guvernele lumii, in masura in care Vadim si-ar pune in practica amenintarea, nu ar avea de inteles decat ca in Romania exista o disolutie a autoritatii, o neputinta a institutiilor statului, astfel incat a fost necesar ca populatia sa-si faca dreptate singura. De aceea, Vadim poate primi nota cuvenita unui personaj descreierat. Fara a incerca nici sa exagereze pericolul initiativei secuiesti dar nici sa-l minimalizeze, presedintele UDMR, Marko Bela, a avut o atitudine inteleapta. El a disociat, fara ezitare, initiativele politice din secuime de UDMR. Izolandu-l, practic, si pe Laszlo Tokes. Calin Popescu Tariceanu, in calitatea sa de prim ministru dar si de lider PNL, a analizat, cel putin la inceput, pericolul initiativei secuiesti cu o ciudata superficialitate. Fie nu a fost informat asupra pregatirilor reale vizand proclamarea unei autonomii institutionale, statale si teritoriale, fie a estimat, in mod eronat, gravitatea evenimentelor. Cert este ca prima sa interventie pe aceasta tema, facuta la o ora varf, la televiziunea nationala, in scopul de a linisti spiritele, a marit, de fapt, deruta si confuzia populatiei in raport cu evenimentele anuntate pentru data de 15 ale acestei luni. Balbaielile premierului il plaseaza, din pacate pentru el, alaturi de Vadim, in tabara politicienilor care nu pot obtine nota de trecere la acest examen. Dar presedintele Romaniei? A reactionat el conform fisei postului? Traian Basescu a fost ferm si taios in raport cu o provocare de prima marime ca interes national, cum este amorsata bomba secuiasca. In mod cert, mesajul sau public a fost oportun si a insemnat  un chibzuit si sever avertisment adresat initiatorilor aventurii secuiesti. Intr-un alt plan – de aceasta data, sunt silit sa raman in domeniul estimarilor bazate pe informatii destul de sumare, obtinute pe cale oficiala – concluzia mea este ca Basescu s-a miscat cu abilitate. El a initiat necesarele analize si scenarii de raspuns, impreuna cu reprezentantii institutiilor statului, care pot contribui decisiv la realizarea dispozitivului de aparare in fata unei eventuale secesiuni. Probabil au existat mai multe runde de asemenea intalniri la nivel inalt in care, asa cum avea de altfel datoria, in calitate de sef al statului, Traian Basescu a fost vioara intai. Ceea ce, pana una alta, nu i-a reusit – sau poate nici macar nu a incercat, fapt care ar fi si mai regretabil – a fost blocarea sau macar diminuarea reactiilor isterice ale liderului PRM.

            Contraofensiva impotriva sfidarii secuiesti se afla inca in stadiul in care principalii protagonisti suna trambitele si-si lovesc cu sabiile scutul. Peste doua zile vom sti daca institutiile statului au reusit sau nu sa-si exercite rolul preventiv, evitandu-se, astfel, producerea unor grave evenimente. Pana atunci, insa, Basescu poate primi, la acest capitol, o nota buna. Si care poate fi chiar marita daca va fi silit sa mearga la Odorhei pe post de pompier. Si, evident, daca va reusi. O nota proasta merita, in schimb,  Parchetul General, care de mult timp a fost sesizat de catre SRI, dar si de catre presa, asupra unor fapte care aduceau o grava atingere sigurantei nationale dar, din motive de neinteles, nu a reactionat.

Comentarii inchise

 

            Uriasele presiuni politice la care sunt supusi judecatorii i-au determinat sa recurga la o solutie disperata. Si, astfel, 1.600 de magistrati l-au reclamat pe insusi seful statului la CSM, institutie suverana asupra acestei puteri in stat. CSM, dupa dezbateri aprinse, a decis sa sesizeze Curtea Constitutionala. Care va trebui sa decida daca presedintele Romaniei a incalcat sau nu prevederile Legii fundamentale. Curtea Constitutionala isi va da pana la urma verdictul, informand Parlamentul si opinia publica daca Basescu a exercitat presiuni asupra Justitiei, atentand la libertatea si independenta ei. Khmerii portocalii grupati in jurul sau, unii din interiorul Executivului, cum este, de pilda, fosta procuroare Monica Macovei, acum ministru al Justitiei, altii din societatea civila, inclusiv din presa, dau in aceste zile o batalie finala. Isi vor adjudeca sau nu Justitia? Justitia va fi supusa la ascultare, in numele unei pretinse ofensive impotriva coruptiei, a unei prezumtive reforme si a unei ipotetice consolidari a statului de drept? Sau isi va apara cu dintii libertatea, urmand sa-si identifice, in viitor, resursele interne, pentru a se consolida, sub aspect profesional si etic?

             Traian Basescu, ca politician experimentat, este un artist al crearii de incidente si pretexte credibile pentru populatie. Cand Germania nazista a declansat cel de-al Doilea Razboi Mondial, atacand Polonia, a facut-o pretextand ca guvernul de la Varsovia ar fi fost vinovat de o agresiune initiala. La fel s-a intamplat cand trupele de asalt ale lui Hitler au pus capat statului de drept, declansand “Noaptea cutitelor lungi”, sub pretextul incendierii Reichstag-ului, caruia tot acolitii viitorului Fuhrer ii dadusera foc. Pastrand proportiile dar luand in calcul, cu toata seriozitatea, asemenea exemple, nu putem sa nu observam ca Traian Basescu incearca sa instaureze mai intai un stat politienesc si apoi unul de tip totalitar, sub pretextul luptei impotriva coruptiei. Care este la moda. Care convine unei populatii ce, in unele segmente, de altfel semnificative ale ei, ar dori sa vada judecati sumare in piata publica, urmate de executii la fel de sumare. Sa nu ne imaginam ca vreun dictator din istoria lumii a recunoscut, atunci cand crea statul totalitar, ca este dictator. Toti au facut-o utilizand pretexte onorabile. Cum imi permit sa afirm ca Basescu are asemenea intentii, de natura a pune intr-un grav pericol democratia de la Bucuresti? Nu fac altceva decat sa observ ceea ce se petrece. Basescu, in mod sistematic, a atacat credibilitatea celor trei puteri in stat, incercand sa le fragilizeze si sa le subordoneze. Incepand chiar din clipa in care a anuntat ca va fi un „presedinte jucator”. Provenind din mediul politic, de unde a castigat o vasta experienta, el a atacat, in primul si in primul rand, zonele pe care le cunostea mai bine. Cu sprijinul unor acoliti, constienti sau inconstienti din societatea civila – pe care, in mod inspirat, Octavian Paler i-a denumit khmeri portocalii – Traian Basescu a atacat, in forta si sistematic, Guvernul, incercand sa-l „fragezeasca”, precum si Parlamentul, pe care s-a straduit, la fel de consecvent, sa-l discrediteze in ochii opiniei publice. In pauze, i-a tras si presei niste bocanci. In paralel, in plan politic, a incercat, pe mai multe cai, sa-i subordoneze pe liberali, ei fiind cheia de bolta a unei viitoare formatiuni prezidentiale, suficient de puternice pentru a-i legitima pasul final, cel vizand schimbarea Constitutiei, prin diminuarea rolului Executivului si Parlamentului, in favoarea celui detinut de seful statului. De aici, aproape automat, in epicentrul proiectelor lui Basescu s-a plasat tendinta de utilizare in exces a instrumentelor cu caracter represiv. O caracteristica extrem de pregnanta a oricarui dictator. O preocupare iesita din comun si surprinzatoare pentru opinia publica interna si externa, pentru o sporire a atributiilor serviciilor secrete, precum si tentativa ca, prin intermediul unor procurori cu mari bube in cap, sa instaureze domnia Justitiei in epoleti. Numai ca Parchetul nu este egal cu Justitia.

            Ca avocati ai statului, procurorii, in a caror numire si demitere joaca un rol cheie ministrul Justitiei, sunt mai usor de manevrat. Si asupra unora dintre acestia s-au si facut presiuni. Dovada faptul ca asociatia procurorilor s-a rasculat. Dar, in continuare, unii dintre acestia, in speranta unei avansari, sau pur si simplu pentru ca asa cred ei ca e bine, raspund la comanda politica. Nu insa si Justitia. De aceea, in acest moment, presiunile maxime se exercita asupra acestei institutii. In aceeasi maniera in care, utilizand acuzatii cu caracter general, a lovit in credibilitatea Executivului, Parlamentului, presei, Traian Basescu incearca acum sa-i dea Justitiei o lovitura capitala.

            Cheia acestei batalii sta in mainile Curtii Constitutionale. Care ii poate oferi lui Basescu pe tava victoria finala. Sau dimpotriva.

Comentarii inchise

Mare fas la Cotroceni   martie 7th, 2006

  

            Presedintele Traian Basescu a inregistrat ieri un esec de mari proportii. Nu s-a pregatit. Pentru a fi un adevarat arbitru. Si nici nu a avut un comportament de presedinte jucator. Nu si-a calculat miscarile politice si nici nu a incercat sa anticipeze strategia celor care aveau alte puncte de vedere decat cele prezidentiale. Nu a intervenit prea mult in discutie, preferand sa stea pe post de decor. Iar apoi, pentru a-si reface deficitul de imagine, a utilizat o smecherie tipic damboviteana. A dat fuga la televizor. Pentru a vorbi cu poporul. Dupa ce a evitat sa dicute in contradictoriu cu liderii partidelor. In materie de rating, poate ca va obtine un nou succes. In realitatea politica insa, prestatia sa de ieri, a fost catastrofala. Si tot ieri, au iesit la lumina coltii pe care si-i arata reciproc PNL si PD. Pentru cele doua partide viitorul nu mai e ce-a fost odata.

            Dincolo de spectacolul de imagine consumat ieri, imediat de la reuniunea desfasurata la Cotroceni, cand liderii de partide au facut declaratii pe sticla televizoarelor – bomboana pe coliva fiind pusa de insusi Presedintele Traian Basescu – a patra consultare de criza, s-a dovedit inutila. Pentru ca a fost prost pregatita. Si asta este si mai grav, Presedintele Romaniei nu-si intelege atributiile si obligatiile constitutionale, astfel cum sunt ele consemnate in fisa postului. Rolul sau nu este de observator al vietii politice, de persoana care sta si asculta ce-au de spus liderii partidelor si care apoi da fuguta la televizor, pentru a-si da cu presupusul ca orice analist politic. In situatii de criza, cand partidele se incaiera pe teme de interes national – nu numai puterea cu opozitia, ci si partidele aflate in coalitia care sustine Guvernul Tariceanu –  seful statului ar trebui cu rabdare, in spirit constructiv, sa incerce sa identifice solutii realiste de iesire din impas. Cand caruta politica se impotmoleste, Presedintele Romaniei nu coboara pur si simplu din ea, asezandu-se pe marginea santului si fluierand sau hilizandu-se ca orice chibit. El trebuie sa-si asume responsabilitatea, sa-si utilizeze autoritatea conferita de mai bine de un sfert din electoratul Romaniei care l-a votat si sa incerce, din rasputeri, sa urneasca lucrurile. Ieri, la Cotroceni, in timp ce fiecare fruntas al celor sase partide parlamentare a vorbit pe limba lui, neexistand practic consens in nici una dintre cele patru teme litigioase, faptul ca presedintele a stat spectator, constituie o prima corigenta majora a mandatului sau.

            Basescu  are timp sa repare lucrurile. Nimeni nu-l obliga sa organizeze doar o consultare pe luna – si acest efort este de data recenta, daca ne gandim ca dupa 15 luni de mandat, au avut loc doar patru intalniri la Cotroceni si toate de criza. De fapt Basescu a participat la mai putine consultari decat meciul de fotbal. Constitutia ii permite sefului statului, sa intervina activ in viata politica a tarii, de cate ori este necesar. Si sa faca efortul de a obtine, daca nu un consens, macar o majoritate, care apoi sa se poata pronunta in mod coerent in Parlament. Cred ca este esential ca un sef de stat sa fie mai degraba constructiv decat distructiv. Iar Basescu are toate motivele, sa joace un rol pozitiv pentru ca va mai fi inca aproape patru ani Presedinte si pentru ca este firesc sa-si doreasca inca un mandat de cinci ani.

            Nu voi intra in detaliile talmes – balmesului “organizat” ieri la Cotroceni. In paranteza fie spus, as fi preferat sa comentez cu mai mult umor si cu mai putina tristete o vizita prezidentiala in Pasul Tihuta pentru dezapezire.  Colegii mei de la Departamentul Politic prezinta pe larg, divergentele care buimacesc in prezent clasa politica de la Bucuresti, in general si cele sase partide parlamentare, in special. Este un Turn al lui Babel, din care cetateanul de rand nu intelege nimic dar in final are o singura certitudine. Si anume ca se va alege cu buzunarul si mai gaurit. O singura observatie vreau sa fac, pentru ca mi se pare esentiala. Atata timp cat vocea Presedintelui Traian Basescu se identifica suta la suta cu cea a Partidului Democrat – o formatiune politica a carui grad de reprezentativitate in Parlament este extrem de redus  – Alianta D.A. este in aer si poate face explozie oricand iar coalitia care asigura cat de cat stabilitatea guvernului – despre care Basescu spune ca este cel mai bun – este amenintata cu disolutia. S-a vazut clar ieri la Cotroceni si imediat dupa, cu ocazia declaratiilor facute de liderii partidelor, ca intre PNL si PD nu exista conses in nici una dintre cele patru mari probleme litigioase de interes national. S-a mai putut observa, in ciuda coincidentei punctelor de vedere prezidentiale cu cele ale PD, ca Presedintele si partidul sau sunt izolati pe scena politica. Ei joaca impotriva tuturor. Neintelegand psihologia jocului. Si nici regulile.   Intelegerile pe sub masa cu PRM si cu unii fruntasi PSD pana una alta nu au functionat. Ca atare, reteta fortarii de catre Basescu a unei solutii politice doar cu PD, nu va functiona. Este timpul ca seful statului, sa renunte sa mai apese pe butonul care genereaza crize. Si privind realitatea in fata, sa incerce sa armonizeze viata politica romaneasca. Facand abstractie de propriu ego. Care nu foloseste nimanui. Si meritandu-si astfel leafa de presedinte.

           

Comentarii inchise

Cursa de Formula 1 la Cotroceni   martie 6th, 2006

 

            Daca in cursul acestei dimineti, Traian Basescu va rezista tentatiei de a da cu consultarile de pamant, de a-si pune faimosul fes negru pe cap si dedicandu-se mult mai popularei actiuni de dezapezire a Pasului Tihuta, atunci va prefera placerea de a trece ca o cometa sau ca un bolid Ferrari de Formula 1, pe sub nasul inaltilor reprezentanti ai clasei politice de la Bucuresti. La Cotroceni, in tribuna oficiala a acestei nemaipomenite curse programata pentru 90 de minute, vor lua loc in lojele de onoare cei mai importanti aliati ai presedintelui. Emil Boc si compania de la PD, Corneliu Vadim Tudor si compania de la PRM. Mai la margine, celelalte partide parlamentare, UDMR, PNL, PC iar pe jumatate in strada, cel mai mare partid din Romania, PSD. Astazi Basescu va juca o carte imposibila. Si poate va castiga, consacrandu-se ca veritabil mediator si arbitru prezidential intre partidele incrancenate pe diverse teme. Astazi, merele discordiei sunt patru iar miza lor este cu adevarat nationala. Va reusi Basescu sa performeze? Va castiga competitia de Formula 1 infruntandu-se cu liderii partidelor parlamentare? Sau va  alerga pur si simplu de unul singur?

            Colegii mei de la Departamentul Politic au facut un calcul simplu, la capatul caruia toti componentii redactiei Ziarului Ziua au ramas cu gura cascata. De uimire. Au impartit cele 90 de minute consacrate celei de a patra consultari de criza, initiata de presedintele Traian Basescu, la numarul de teme propuse si la numarul de partide prezente. Rezultatul este uimitor. Daca presedintele tace malc, neirosind timp nici macar pentru fotografiile de familie cu tribunul si cu Boc, rezulta ca pentru fiecare tema, unui partid nu-i revin decat 3 minute, in care isi poate exprima punctul de vedere. Daca aritmetica noastra este corecta, atunci nu mai ramane loc nici macar pentru concluzii. Daca insa Traian Basescu face una dintre miscarile sale pe cat de spectaculoase, pe atat de neasteptate si isi autoaloca timpul de 90 de minute, renuntand sa mai stea la sezatoare cu liderii de partide, atunci teoretic, cel putin, e suficient timp pentru a lansa pe piata si a impune solutii in stil Basescu, pentru rezolvarea defintiva a tuturor problemelor litigioase. Sa ne plasam in aceasta ipoteza si sa vedem ce s-ar putea intampla.

            Poate ca presedintele Traian Basescu a avut pana astazi intense contacte cu reprezentantii partidelor, care sunt invitati la Cotroceni si cunoaste la perfectie punctele de vedere ale fiecaruia dintre ei. Un tablou completat in chip fericit si eficient de notele sintetice plasate pe biroul presedintelui de specialistii comunitatii serviciilor de informatii. Asi in ale politicii. Daca asa stau lucrurile, nu este de mirare ca nu au fost rezervate decat 90 de minute pentru stabilirea solutiilor – timpul alesilor neamului e pretios – si, nu ar fi de asemenea de mirare, ca presedintele sa se comporte ca un jucator, in timp ce invitatii sa ramana spectatori. Daca optimismul meu se confirma, atunci in chestiunea statutului minoritatilor este de presupus ca presedintele a obtinut acceptul deplin al PRM pentru versiunea UDMR, dupa ce in prealabil a pocnit din bici iar Emil Boc s-a sucit cu 180 de grade. El conteaza cu certitudine si pe un accept tacit al celorlalte trei partide PNL, PC si PSD, confruntate cu scenariul – din ce in ce mai consistent – penal organizat de procurorii republicii. Sau UDMR s-a sucit. O alta chestiune litigiu ar fi modificarea Constitutiei. Basescu sprijinit de PD si PRM, doreste sistem unicameral si puteri sporite. Ceilalti dimpotriva: sistem bicameral si transformarea “presedintelui jucator” in “presedinte decor”. Reducerea la ascultare a majoritatii parlamentare – ma refer la cea creata ca suport pentru acest al doilea proiect  – tine de domeniul miracolului. Dar nu-mi imaginez ca Basescu nu a pregatit o miscare surpriza. Legile anticoruptie care ar mai trebui votate in mare viteza in vederea evitarii clauzei de salvgardare, vor trebui nascute tot cu forcepsul prezidential. Pentru ca altfel, aceeasi conjucturala majoritate parlamentara va fi reticenta si chiar ostila, considerand – in urma experientei din ultimele luni – ca sistemul national anticoruptie, va fi dedicat in exclusivitate, solutionarii unor vendete politice. Ori, va sta la baza creerii in jurul PD a unui mega si artificial partid. Sper insa, ca si aici Basescu detine o cheie la care acum nici nu ne gandim. Si in fine, va tebui solutionata chestiunea celor 6 legi ale noului sistem de securitate romanesc, ba secretizate, ba desecretizate si care deja incendiaza mediile societatii civile. Daca va reusi si la acest capitol, atunci Basescu devine campionul absolut al solutiilor de interes national, identificate in doi timpi si trei miscari. Sau pur si simplu chestiunea va fi amanata. Si lasata in vigoare legea desueta din ’91.

            Nu-mi imaginez ca la Cotroceni e organizata o intalnire de asemenea importanta doar de florile marului. Si cu caracter festiv in care microfonul sa se transforme intr-o stafeta de trei minute. De aceea toate sperantele mele se indreapta spre performantele pe care le poate obtine azi Traian Basescu.

Comentarii inchise

Basescu isi joaca marele pariu   martie 4th, 2006

 

            Presedintele Traian Basescu, organizand luni o consultare cu reprezentantii partidelor parlamentare, are sansa de a marca un punct important in cariera sa de sef al statului. Evident, rezultatul poate fi si un esec. Totul depinde de modul in care ocupantul de la Cotroceni isi va face temele. Pentru ca problemele puse in discutie sunt explozive. Este, de fapt, a patra consultare de criza. Iar timpul alocat, o ora si jumatate, este extrem de scurt pentru multitudinea de teme puse pe masa de joc.

            In 15 luni de mandat, seful statului si-a indeplinit de trei ori rolul de mediator. De arbitru intre partide ori intre formatiunile politice si puterile statului. Si, de fiecare data, prin consultarile de la Cotroceni, s-au incercat solutii de depasire a unor crize. Destul de straniu este faptul ca la originea acestora, in unele cazuri, s-a aflat tot Palatul Cotroceni. Prima intalnire de acest fel a avut loc dupa ce Curtea Constitutionala a declarat pachetul de legi privind reforma in Justitie ca un act normativ care se abate, grav in unele locuri, de la Legea fundamentala. Obstacolul a fost depasit cu mare dificultate, toate fortele politice recunoscand atat autoritatea Curtii Constitutionale, cat si corectitudinea deciziilor acesteia. Pachetul de legi, nascut cu forcepsul prin asumarea raspunderii, sustinut, in cele din urma, de partide si validat de Curtea Constitutionala urmeaza acum sa fie modificat in nu mai putin de 146 de articole, culmea, la cererea aceluiasi initiator, care este ministrul Justitiei, Monica Macovei. A doua tema de criza atacata la Cotroceni, tot la o intalnire cu liderii partidelor, a fost legata de proiectul presedintelui de a modifica Legea fundamentala, creand un parlament unicameral. Dupa ce clasa politica s-a incaierat pe aceasta tema, conflictul a fost temporar stins tot la Cotroceni. Iar proiectul prezidential a ramas in coada de peste. A treia criza, a treia intalnire, ocazionata de respingerea de catre Senat a ordonantei DNA. Prin modificarile aduse, senatorii au primit, de fapt, satisfactia, depasindu-se si acest moment. Acum, la ultima intalnire, provocarea este, dupa opinia mea, extraordinara. Pentru ca se discuta doar in 90 de minute nu mai putin de patru proiecte majore. Si fiecare dintre acestea poate fi o bomba cu explozie imediata. Va reusi Basescu sa-si joace rolul de moderator activ?

            Primul punct este controversatul proiect lansat in CSAT, privind siguranta nationala si a carui arhitectura se va baza, in ultima instanta, pe nu mai putin de sase legi. Drafturile acestora au fost trimise de la Cotroceni, in numele CSAT, direct la Parlament, purtand antetul strict secret. De unde au transpirat in presa, declansand o intreaga harmalaie. In ce consta scandalul si criza creata pe aceasta tema? In faptul ca Presedintele Traian Basescu a procedat incorect, incercand sa transforme CSAT, contrar Constitutiei, in initiator de legi. In mod normal, drafturile respective ar fi trebuit sa treaca pe la Guvern. Dar acesta este doar aspectul formal al unei vrajbe care este gata sa dea in clocot. Pe fond, exista temerea, motivata sau nu, ca nici macar CSAT nu este autorul acestor proiecte de legi, ci serviciile secrete. Care i-au indesat presedintelui pe gat un pachet de propuneri ce, in final, vin in contradictie cu Constitutia, cu codul de procedura penala si, mai ales, cu statul de drept, care garanteaza libertati cetatenesti, calcate in picioare, dintr-o lovitura, prin nu mai putin de sase legi. Dar nici proiectul de lege privind statutul minoritatilor, aflat si el pe ordinea de zi de luni, de la Cotroceni, nu este mai putin exploziv. Se stie de ce. Acest mar otravit poate conduce la ruperea coalitiei si la caderea Guvernului Tariceanu. Tot pe ordinea de zi se afla armonizarea punctelor de vedere privind legislatia in domeniul coruptiei. Greu de obtinut un acord, in conditiile in care, nu in putine situatii, combaterea coruptiei s-a transformat in isterie, abuz sau mineriada politica. O simpla scanteie daca se aprinde la Cotroceni poate arunca in aer instantaneu orice incercare a presedintelui de a obtine un consens. In fine, din nou este repusa pe tapet modificarea Constitutiei. Probabil nu numai in varianta prezidentiala. De aceasta data, si unele partide politice solicita o schimbare a Legii fundamentale. Care, in ultima instanta, l-ar putea transforma pe „presedintele jucator” in „presedinte decor”.

            Tentativa lui Basescu de a obtine o armonizare politica in cazul fiecaruia dintre cele patru puncte inscrise pe ordinea de zi a reuniunii de luni este cel putin temerara. Si extrem de riscanta. Din nou, seful statului joaca in sistemul „totul sau nimic”. Cu atat mai mare va fi meritul lui daca va castiga. Secretul unui eventual succes de proportii al lui Basescu poate fi asigurat doar de cunoasterea cu precize, de catre el, a dorintelor fiecarui partid si a limitelor in care acestea consimt sa negocieze. Dar adevarata reteta de succes va fi data de buna-credinta a lui Basescu. Daca va juca aceasta carte, va invinge aproape imposibilul.

Comentarii inchise

 

            Proiectul politic al Partidului Democrat, desenat in taina de Traian Basescu, este extrem de interesant. Constatand ca fuziunea cu liberalii e imposibila, cel putin in varianta pe care o doreau fruntasii acestui partid, desigur ca singura solutie pentru a putea sa ramana la putere in orice varianta este o incercare aproape disperata de a se tranforma, asa cum arata Ziarul “Ziua” in editia de ieri, in „formatiune balon”. Obiectivul este extrem de precis. Atragerea, prin orice mijloace – treptat, acestea vor fi pe rand identificate – a tuturor persoanelor, politicieni ori reprezentanti ai administratiei publice dar si a partidelor mai mici, catre PD. In acest fel, efectul poate fi o remarcabila constructie, in jurul careia sa poata fi creata o majoritate parlamentara. PNL urmand sa fie sanctionat drastic, prin aruncarea in iadul opozitiei. Pentru a vedea in ce masura PD are sau nu sansa de a reusi intr-un timp rezonabil si pentru a raspunde la intrebarea daca in final efectul va fi benefic sau malefic pentru societatea romaneasca, trebuie sa vedem in prealabil ce obiective finale vizeaza PD, dincolo de cucerirea puterii politice si daca mijloacele pe care le utilizeaza pentru realizarea partidului „balon” nu sunt cumva atat de nocive incat pot periclita chiar scopul proiectului. Romanii vor avea parte, prin prestatia urmatoare a Partidului Democrat, de o formatiune cu caracter integrator sau efectul va fi de tip terminator, sub aspectul echilibrului democratic?

            Esential este sa identificam formatiunile si categoriile de persoane care ar putea fi interesate sa raspunda afirmativ invitatiei PD. In primul rand, putem pune la socoteala partide mici, fara prea mari sanse de a trece stacheta parlamentara la alegerile din 2008. Si, deci, interesate sa se lipeasca de un partid mai mare. Aici pot fi vizate, din motive diferite, Partidul Noua Generatie, condus de Gigi Becali, Partidul Initiativa Nationala, condus de Cozmin Gusa si PPCD, inca sub conducerea lui Ciuhandu. Daca se va intampla astfel, PD va functiona ca un partid aspirator care, pana la urma, va indeplini o functie pozitiva. Si anume va reduce numarul partidelor din Romania. Probabil ca va putea deveni mai convingator ca partid de dreapta si va avea acces in familia popularilor europeni. Acolo unde, pana una alta, usa i-a fost trantita in nas. Dar doar cu acesti aliati, lipsiti aproape in totalitate de parlamentari, este limpede ca PD nu va putea construi o majoritate cu care sa poata guverna si pregati eventualul succes al alegerilor din 2008. Asa ca, in paralel, s-a produs si o apropiere semnificativa de PRM. Nici asa, insa, PD nu atinge masa critica pentru a guverna. Iar Basescu, artizanul din umbra al intregii operatii are, in primul si in primul rand, nevoie de un guvern propriu. Acum mai mult decat niciodata, pentru ca joaca cu toate cartile. Si cu toate resursele. In sistemul totul sau nimic. De aceea, pentru PD este obligatoriu sa poata atrage parlamentari ramasi, din diferite motive, in afara grupurilor din Senat si Camera, precum si parlamentari care, pentru moment, apartin altor partide. Si care, odata atrasi la PD, ar mari forta acestuia pana la atingerea masei critice de care vorbeam. In plan local, urmeaza sa se procedeze identic.

            Dar cine sunt persoanele care pot fi astfel deturnate, urmand sa imbratiseze noua ideologie de dreapta, populara? Si prin ce mijloace pot fi ei atrasi? Unii, putini, se simt parasiti de propriile formatiuni, de care s-au indepartat in mod sincer. Sunt asemenea persoane si in PNL si in PSD si in PC si, cu siguranta, chiar si in UDMR. Dar si numarul acestora este nesemnificativ, cand vorbim de o majoritate parlamentara. PD trebuie sa recurga la alte resurse. Cea mai importanta si la ordinea zilei este teama. Pe masura ce promisiunea luptei impotriva coruptiei si criminalitatii economico-financiare esueaza in isterie penala, devine din ce in ce mai evident ca frica de deschiderea promta de catre procurori a unor dosare si cercetari penale, care pot afecta dramatic, pe drept sau pe nedrept, imaginea unor oameni politici, ii poate determina pe multi sa-si abandoneze, sub santaj, propriile partide. Pentru a trece, cu arme si bagaje, la PD. O umbrela de vreme rea.

            Daca asa se va intampla, atunci noua constructie politica realizata in mod cronofag va fi de tip clientelar, doctrina politica estompandu-se si transformandu-se, de fapt, doar in pretext. In simpla motivatie de tip moral. S-ar repeta in oglinda ceea ce a facut PSD in trecut, cu deosebirea, insa, ca acesta, inainte de a incerca sa devina partid stat, era totusi cea mai mare formatiune politica din Romania care putea guverna singura. Daca in aceasta directie se indreapta PD, atunci mai poate exista o consecinta. In loc sa isi indeplineasca un rol integrator, absorbind partide mici si lideri talentati, PD ar juca un rol terminator in raport cu pluripartitismul si principiile competitiei democratice. Si, in plus, s-ar descalifica moral, pentru ca persoanele atrase in partid nu ar fi alese dupa criterii etice, ci dimpotriva. PD s-ar trezi sub asaltul oamenilor pe care, cel putin declarativ, i-a dispretuit si i-a urat.

Comentarii inchise