In mod ciclic, asa cum ne-am obisnuit in ultimul an, de cate ori puterea slabeste presiunea cu tendinte demolatoare asupra PSD, acest partid intra in fibrilatie. Luptele interne reizbucnesc, amenintandu-l cu disolutia. Si daca nu falsa infrangere in alegerile din 2004 – in realitate, PSD a fost de la distanta partidul cel mai bine cotat electoral – este cauza reala a nelinistii si amenintarilor la care formatiunea este supusa, in orice caz, cauza, adevarata cauza poate fi identificata in luptele intestine pentru parghiile de putere si pentru supravietuire. Acum, din nou, dupa ce timp de cateva saptamani puterea nu a mai intreprins nici o actiune cu adevarat dura impotriva PSD, cutitele in lupta interna au fost scoase pe masa. Tema este mai veche dar accentele sunt noi. Si chiar isterice. Impreuna cu Petre Roman, Ion Iliescu, fara a face o afirmatie explicita in acest sens, sugereaza ca nu este exclus ca viitorul pol al stangii, pe care se straduieste sa-l ctitoreasca, sa se transforme intr-un partid politic. Ceea ce, practic, ar echivala cu fracturarea PSD. Ce este adevarat si ce este fictiune in aceasta presiune psihologica la care Iliescu supune partidul si in temerile, din ce in ce mai accentuate, manifestate de Mircea Geoana in raport cu experimentatul om politic?

            Este evident ca nu exista nici cel mai mic motiv pentru a-i acorda credibilitate lui Iliescu atunci cand mosmondeste, zi si noapte, crearea polului stangii, afirmand ca-l va mentine in zona societatii civile. In primul rand, Iliescu este un politician. Si inca de mare clasa. Iar politicienii cel mai adesea fenteaza opinia publica. Si, mai ales, se fenteaza intre ei. Pana la un punct, minciuna in politica este admisa. Ce l-ar impiedica pe Iliescu sa procedeze altfel? Nu tot el, ca sa dau un singur exemplu, imediat dupa evenimentele din 1989, atunci cand s-a pus in fruntea Frontului Salvarii Nationale, a afirmat ca aceasta organizatie va asigura tranzitia pana la primele alegeri democratice, fara insa a candida? Si nu s-a transformat FSN in partid politic? Sunt nenumarate asemenea exemple, daca ne referim doar la Iliescu. De ce ar face acum altfel? Este clar ca se simte in putere, ca om politic. Este clar ca beneficiaza, inca, de multa sustinere. Este la fel de clar ca nu se poate impaca cu incredintarea PSD pe mainile lui Mircea Geoana, despre care crede ca este un amator intr-ale politicii. Un „prostanac” politic. Si atunci, de ce nu i-ar trage lui Geoana covorul de sub picioare? Si nu cumva momentul cel mai bun e luna mai? Luand in calcul cu totul si cu totul alte considerente decat „sinceritatea” lui Ion Iliescu, pot anticipa ca acesta nu-si va duce pana la capat amenintarea, nerostita dar subinteleasa, de a construi un pol al stangii care sa se transforme in partid politic si sa rupa PSD.

            Am doua argumente „beton” in acest sens. Unul este ca, in mod traditional, Iliescu s-a manifestat ca un lider politic sovaielnic. Numai fortat de imprejurari limita a avut curajul de a pune piciorul in prag si de a declansa operatii extreme. Cum ar fi acest proiect. Orice psihanaliza asupra respectivului om politic ne arata ca el este mai degraba dispus sa astepte, dupa colt sau chiar la drumul mare, decat sa isi asume riscul unei initiative care il poate conduce la un esec rasunator. Care ar pune capat, in mod lamentabil, carierei sale politice. Aceasta realitate este cunoscuta de toti sustinatorii sai. Iliescu castiga mai degraba din exercitarea unui santaj pe aceasta tema, a unei presiuni constante care, in final, ii va asigura pozitia dorita in ierarhia PSD decat incercand sa rupa cel mai mare partid din Romania. Al doilea argument este, insa, si mai solid. Vasta experienta politica de care dispune Iliescu i-a aratat acestuia o vulnerabilitate majora a stangii politice. Si cat se poate de reala. In timp ce PSD, ca partid socialist, se bucura si se va bucura si in viitor de o sustinere consistenta, organizatiile si institutiile societatii civile afiliate stangii sunt de o inconsistenta alarmanta. Daca pana in urma cu cativa ani mai exista o presa puternica de stanga, in timpul ultimului mandat al lui Iliescu si al guvernarii Nastase mass-media s-au deplasat mult spre dreapta. In mod natural. Pe masura ce au fost asimilate valorile democratiei occidentale de care PSD, ca partid, lasa impresia ca se indeparteaza tot mai mult. In ciuda liberalismului care a caracterizat guvernarea Nastase. Nici sindicatele nu mai sunt ce au fost odata. Cand nu sunt galbene, ele sunt de dreapta. Sindicate de stanga nu mai exista. Iar organizatiile societatii civile sunt conduse, in cvasitotalitatea lor, de persoane scolite in occident. Si sunt de dreapta.

            Absenta societatii civile de stanga, sesizata corect de Iliescu, este principalul motiv al jocului duplicitar din ce in ce mai netransparent, uneori chiar viclean si de tip clientelar, al reprezentantilor societatii civile. De fapt, pentru acestia nu exista o necesara competitie. Ma indoiesc, insa, ca Iliescu va fi in stare sa genereze o constructie a societatii civile de dreapta. Macar pentru faptul, pe care ar trebui sa-l stie, ca societatea civila nu se poate construi de sus in jos.

Comentarii inchise

 

            Adrian Nastase nu a fost doborat. S-a dovedit ca proiectul adversarilor sai de a-l elimina din viata politica, sub pretextul instaurarii legalitatii ori moralitatii, a fost o utopie. Eliminarea lui, in cele din urma si dupa o rezistenta inversunata, de la sefia Camerei Deputatilor si din functia de presedinte executiv PSD nu este decat un rezultat temporar al unei batalii de lunga durata. Si, daca asa stau lucrurile, atunci Nastase si ceata lui vor reveni in primplanul luptei pentru putere. Nastase, neputand fi infrant, nu a fost transformat in bulgarele de zapada de natura a genera o avalansa in PSD. Principiul dominoului nu a functionat. Din acest motiv, nu este exclus sa vedem cum Cutia Pandorei va mai ramane deschisa mult timp. Iar asta va insemna o perpetuare, paguboasa pentru democratie, a presiunilor politice la care sunt expusi si supusi procurorii, in special, si Justitia, in general.

            Daca Adrian Nastase, impreuna cu sustinatorii sai, ar fi fost ingenunchiati de catre rivalii lor din PSD, care si-au conjugat vectorii de forta cu adversarii politici din afara, atunci, cu certitudine, am fi putut asista la implinirea unuia dintre scenariile vehiculate la un moment dat. Nastase ar fi produs o ruptura, mai mica sau mai mare, in PSD si ar fi parasit invins acest partid, pentru a-si lua mai tarziu revansa din interiorul altei formatiuni politice. Cel mai probabil, Partidul Conservator. Un asemenea gest ar fi bulversat, intr-un mod ireparabil, echilibrul politic si asa fragil care asigura o guvernare credibila pentru Romania, macar pana la inceputul lui 2007. Nastase si ceata sa odata mutati in partidul domnului Voiculescu ar fi insemnat acceptarea ideii ca liderul, pana de curand al PSD si, oricum, unul dintre fruntasii acestui partid, a revenit ingenios la guvernare – desi abia fusese eliminat de Basescu de acolo – utilizand vehiculul pus la dispozitie de unul dintre partidele coalitiei. O asemenea situatie ar fi fost inacceptabila atat pentru Presedinte, care a identificat in Adrian Nastase unul dintre principalii sai inamici – daca nu cumva inamicul numarul unu – cat si pentru PNL si PD, care au construit Alianta DA, pe care o mentin si acum, desi scartaie din toate balamalele, tocmai pentru a-l invinge pe Nastase. Urmarea ar fi putut fi una singura. PC pleca de la putere, intarind randurile unei opozitii care, acum, devenea in mod clar majoritara. Un rezultat la fel de inacceptabil. Pentru ca ar fi condus, cel putin in viziunea Presedintelui si liderilor Aliantei DA, la compromiterea aderarii, in ianuarie 2007, la Uniunea Europeana, prin necesitatea organizarii, inainte de termen, a unor alegeri anticipate. Si intr-un moment nepotrivit sau chiar prost ales pentru toti jucatorii politici. Inclusiv pentru PSD, unde apele sunt departe de a se fi linistit iar placile tectonice continua sa se miste brownian. Asa ca, inevitabil, s-a ajuns la un compromis. Adrian Nastase a reusit sa evite un sah-mat, a iesit din colt si se misca din nou in zona activa a tablei.

            Dar ce a insemnat compromisul? Pentru ca Nastase sa fie doborat, era limpede ca nu este suficienta forta rivalilor sai din PSD. Chiar daca unii dintre ei sunt extrem de redutabili. Cum este gruparea Iliescu ori cea de la Cluj. Iar altii tind sa devina, si ma gandesc in primul rand la Mircea Geoana, care a incetat de mai mult timp sa stea pe post de jolly-joker. Chiar daca Iliescu l-a taxat drept „prostanac”. Asa ca, impotriva lui Nastase a fost utilizata, sub presiunea puterii, o arma veche de cand lumea. Camera de tortura a institutiilor represive ale statului. In paranteza fie spus, acest instrument fusese folosit, pana la un punct, si de Nastase, impotriva adversarilor sai din PSD si din afara PSD-ului. Dar, ca sa folosesti camera de tortura, ai nevoie de tortionari. Cine sunt inchizitorii statului modern? In primul si in primul rand, procurorii. Cu ajutorul lor, poate fi lovita dramatic imaginea unui om politic si poate fi amenintata libertatea acestuia. Ceea ce s-a si intamplat, in cazul lui Nastase. Si in alte situatii, in care au fost vizati lideri politici proeminenti. Cativa procurori au fost transformati in inchizitori. Care, la inceput, au fost necrutatori cu Nastase iar acum, dupa ce acesta a acceptat sa nu plece la PC, il prajesc la foc mic. Neslabind prea mult presiunea.

            Ce se va intampla cand Nastase si ceata lui vor reveni la putere? Sau cand o va face, pur si simplu, PSD, care a resimtit ca partid aceasta presiune de tip inchizitorial? Ei bine, istoria se va repeta. Si primele capete executate vor fi chiar ale „uneltelor”. Si pe buna dreptate. Pentru ca ei compromit, executand comenzi politice, ideea de justitie. Dar Cutia Pandorei va ramane deschisa. Ecuatia fanariota va functiona inca multi ani in aceasta tara. Cu alti inchizitori. In ciuda faptului ca, rand pe rand, responsabilii, respectiv politicienii care utilizeaza asemenea mijloace si slugile lor, vor plati cu capul.

Comentarii inchise

Incepe finala Basescu-Tariceanu   aprilie 18th, 2006

 

            Repetarea enuntului lui Traian Basescu legat de regretul sau ca este, inca, silit sa faca echipa cu Tariceanu si replica neobisnuit de dura a acestuia din urma anunta evenimente politice extrem de importante. Este posibil, chiar probabil, ca divortul sa se pronunte inainte de ianuarie 2007. Asa se si explica de ce Presedintele Traian Basescu a sugerat ca alegerile anticipate, care pot fi urmarea unei rupturi in Alianta DA, nu vor crea o instabilitate politica de natura a afecta integrarea Romaniei in Uniunea Europeana, in calendarul ei optimist. Basescu a descoperit, si pe buna dreptate, ca timpul lucreaza in favoarea lui Calin Popescu Tariceanu, care s-a distantat, in mod constant si radical, de Cotroceni, consolidandu-si nu numai statutul de om politic, ci si pozitia in PNL. Motiv pentru care ruptura nu va putea fi decat violenta, ea antrenand Partidul Democrat intr-o miscare cu miza maxima si, probabil, si alte formatiuni politice. De la unele mai putin insemnate, cum sunt Partidul Conservator ori Partidul Noua Generatie, pana la cel mai important partid politic din Romania, PSD.

            Daca privim situatia politica din perspectiva de mai sus – si cred ca astazi nu se mai indoieste nimeni cand afirm ca Romania a devenit un teatru de razboi intre palate – atunci doua actiuni politice recente pot fi interpretate atat ca baloane de incercare pentru macelul care urmeaza, cat si ca actiuni pregatitoare. Cum ar fi focul de artilerie utilizat inaintea luptei propriu-zise. Intelegerea, aparent spontana, intre Partidul Conservator si Partidul Democrat privind reducerea de TVA pentru produsele de baza a fost o operatiune care, din perspectiva scenariilor politice, este extrem de interesanta. Aliindu-se in Senat cu parlamentarii domnului Dan Voiculescu, Partidul Democrat a demonstrat ca este capabil de gesturi decisive. Cu alte cuvinte, poate abandona, in orice secunda, nu numai Partidul Liberal, nu numai Alianta DA, nu numai statutul sau de partid aflat la guvernare, care urmareste indeplinirea unui anumit program de dreapta, asumandu-si responsabilitatile care decurg din aceasta, ci si propriul statut. Partidul Democrat, intr-o incercare de a cuceri gratiile popularilor europeni, s-a proclamat, peste noapte, partid popular, s-a autodefinit drept facand parte dintr-o familie a dreptei europene – e adevarat, fara a schimba denimirea, statutul, sigla, imnul si programul – si iata ca acum, prin votul dat proiectului de lege al Partidului Conservator, acelasi PD demonstreaza ca poate face o veritabila politica socialista. Chiar cu puternice accente populiste. Votul din Senat este semnul ca situatia se poate repeta oricand. In orice alta conjunctura. In compania oricarui alt partid. Si, atentie, Guvernul liberal poate fi invins, pe aceasta cale, chiar si in cazul unei motiuni de cenzura. Si, astfel, va avea loc un divort instantaneu, sangeros, definitiv, care poate conduce la alegeri anticipate. Iar, in final, la o formula de guvernare care sa-i lase pe aliatii de ieri, pe liberali, afara. Dar actul politic din Senat mai inseamna si altceva. Daca PD-ul poate face, asa cum s-a vazut, o politica ultra stangista, asta inseamna o mare disponibilitate de a reveni la nava mama. La FSN-ul de mai multe ori resapat. Si  decapitat de toti fruntasii centrali sau locali care s-au aflat in divergenta cu Traian Basescu. Sa fim asadar atenti, in viitor, mai ales in aceasta directie. Pentru ca, inclin sa cred, alianta din Senat cu Partidul Conservator a fost nu un accident dar nici o exprimare a unor intentii serioase de viitor ci, pur si simplu, un balon de incercare.

            In al doilea rand, divortul, devenit astazi evident, intre cele doua palate se manifesta si la nivelul Consiliului Suprem de Aparare a Tarii. Legat chiar de chestiunea strategiei de siguranta nationala si a pachetului de legi promovat de Cotroceni, in ciuda faptului ca institutia, conform Constitutiei, nu are vocatie de initiator in materie legislativa. Marul discordiei este nu numai abilitatea ofiterilor de informatii de a face anumite categorii de investigatii si nici macar lipsa, pana acum, de transparenta, documentele fiind secretizate si nesupuse dezbaterii publice, cat o prevedere din chiar strategia de aparare care stabileste ca „proasta guvernare” constituie un pericol major pentru siguranta nationala. Ceea ce inseamna ca, pana la urma, nu electoratul si nu partidele pot decide schimbarea unui guvern, ci CSAT. Unde voturile majoritare sunt ale sefului statului.

            Si, din nou, ne intoarcem la viciile din Constitutia Romaniei. Care nu-i dau presedintelui nici puteri suficient de mari dar nici puteri rezonabil de mici. Motiv pentru care razboiul intre palate poate fi etern, indiferent cine se afla la Cotroceni si cine la Victoria.

Comentarii inchise

Adrian Severin si Legea lustratiei   aprilie 13th, 2006

 

            Daca este grav atunci cand Justitia, aplicand incorect o lege buna, comite erori care se transforma in veritabile drame, uneori chiar fatale, carora le cad victima oameni nevinovati, cu atat mai grav este cand un act normativ e imperfect. Chiar daca punerea lui in opera de catre institutiile abilitate va fi fara cusur, categorii intregi de cetateni ar fi lovite naprasnic si pe nedrept. Este exact discutia care se poarta, mai mult pe sub masa decat la vedere, asupra Legii lustratiei care, in urma cu cateva zile, a fost aprobata de Senat. Prevalandu-se de variante mai vechi, de existenta unor prevederi care, de fapt, nu au fost adoptate si care ar fi extins nepermis de mult cercul viitorilor lustrati, diferiti „specialisti”, care provin din fostul aparat represiv comunist, au incercat si, in parte, au reusit o diversiune. Sa-i convinga pe cei asupra carora nu va cadea in realitate securea lustratiei ca vor fi si ei lustrati. Si nu a fost greu. Pentru ca nu toata lumea a citit cu atentie formula semnata de presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, dupa sedinta din 10 aprilie 2006. Unul dintre cei care ar fi putut, intr-un asemenea scenariu, sa fie lustrati este Adrian Severin. Si daca asa s-ar fi intamplat, cazul ar fi fost strigator la cer. Voi da exemplul lui Severin pentru a arata cat de periculoasa este diversiunea care bantuie, in acest moment, in societatea romaneasca. Careia, in paranteza fie spus, i-a cazut victima, intre altii, si Razvan Ungureanu care, in decembrie ’89, avea 21 ani si era imposibil sa intre in vreuna dintre categoriile enumerate de Lege, persoane carora li se va interzice, in urmatorii zece ani, sa fie alesi ori desemnati in pozitii importante in stat. Iar Tariceanu s-a pronuntat si el fara sa fi citit, in prealabil, Legea.

            Una dintre versiunile care circula este ca Adrian Severin, intrucat a predat unde nu trebuia Drept Comercial, ar trebui sa faca parte dintre lustrati. Daca s-ar fi intamplat asa, Legea era stramba iar realitatea rezultata din ea, strigatoare la cer. Adrian Severin a fost ministru al Reformei in primul guvern democratic, instalat dupa caderea lui Ceausescu. Cand a incercat sa forteze accelerarea reformei,  a intrat in coliziune cu gruparea dura, pro-comunista, din fostul FSN. Au fost adusi minerii iar Guvernul Roman, cu Severin cu tot, a fost aruncat peste bord in septembrie ’91, prin mijloace anticonstitutionale. A fost ministru de Externe al Romaniei sub guvernul instalat de CDR. Apoi a fost ales Presedinte al Adunarii Parlamentare a OSCE, Presedinte de onoare al aceluiasi for, primul om politic din Europa Centrala si de Est care, in nume propriu, a fost desemnat sa conduca o organizatie paneuropeana, Presedinte al Comisiei de Politica Externa a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, functie pe care o detine si in prezent. De doua ori a primit medalia „Pro Merito” a Consiliului Europei. A fost ales raportor al Consiliului Europei pentru Legea lustratiei si demolarea mostenirii sistemelor totalitare de tip comunist,  raportor ONU pentru drepturile omului in Belarus, vice-presedinte al Comisiei Juridice si a Drepturilor Omului a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei si euro-observator al Parlamentului European. O personalitate proeminenta si pozitiva nu numai la nivel national ci, dupa cum se vede, si in plan european.  Ei bine, in varianta lansata pe piata de diversionisti, el ar fi urmat sa fie lustrat, pentru ca, sub regimul comunist, jurist eminent fiind, a predat o vreme Dreptul Comercial International, la Cursul post-universitar de Comert Exterior, mutat cu arme si bagaje, impreuna cu intreaga Facultate de la ASE, la Academia Stefan Gheorghiu.  Daca varianta pusa pe piata de adversarii Legii lustratiei ar fi cea reala, atunci Severin ar urma sa fie tuns, ras si frezat. Si, in paranteza fie spus, pe parcursul unei convorbiri telefonice cu acesta, Severin aflandu-se intr-una din misiunile sale in strainatate, m-am convins ca si el  fusese indus in eroare.

            Dar pacaleala careia i-a cazut victima Severin nu este un caz singular. Mii de oameni au fost manipulati astfel, in ultimele doua-trei zile. Iar multi dintre ei sunt personalitati nu numai remarcabile, ci si beneficiare ale unui grad inalt de incredere, acordat de societatea civila. Si de mediile in care isi desfasoara activitatea. E usor de imaginat ca o eventuala dezaprobare instinctiva de catre acestia a Legii lustratiei, adoptata de Senat,  ar putea conduce fie la discreditarea actului normativ, fie chiar la punerea lui pe butuci.

            Este motivul pentru care m-am decis sa trag acest semnal de alarma. Pentru ca Legea lustratiei, chiar daca vine abia acum, nu vine totusi prea tarziu. Este normal si este drept ca, in contextul condamnarii istorice a sistemului comunist, persoanele care au contribuit, in mod decisiv, la mentinerea, timp de jumatate de secol, a dictaturii in Romania, la restrangerea dramatica a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, la distrugerea a milioane de vieti si la mutilarea altor milioane de familii, sa nu mai aiba dreptul sa-si induca in eroare concetatenii, promovand fie pe calea alegerilor libere, fie prin numire la functii politice si administrative de importanta majora. Pentru numai zece ani.

Comentarii inchise

 

            Cei doi oameni de afaceri sunt arestati inutil. Acum, dupa ce Justitia s-a pronuntat, dand castig de cauza procurorilor anchetatori care au solicitat punerea dupa gratii a acestora, ca o masura preventiva pana cand vor avea loc procesele propriu-zise referitoare la continututul prezumtivelor fapte, pot sa imi permit sa fac, in mod raspicat, afirmatia de mai sus. Fara teama de a fi acuzat ca am incercat sa influentez completul de judecata. Iar daca in cazul lui Dinu Patriciu am avut exact acelasi punct de vedere acum, dupa ce solicitarile procurorilor au fost definitiv respinse iar omul de afaceri este liber, nu mai pot fi suspectat de „colegii” de la unele ziare de parti pris in raport cu o persoana de care sunt atat de apropiat, incat aceasta realitate a devenit de notorietate publica. Cu atat mai putin, rauvoitorii ma vor putea acuza ca le iau in mod subiectiv apararea lui Tender si Iancu. Atitudinea redactiei ziarului „Ziua” fata de acestia este bine cunoscuta, in urma dezvaluirilor publicate de cotidianul nostru, astfel incat numai un inconstient ar putea, vehiculand o expresie la moda, sa spuna ca ne-am afla in acelasi „grup de interese” cu ei. De ce am certitudinea ca impotriva lui Ovidiu Tender si a lui Marian Iancu masura arestarii preventive este un abuz de care se fac vinovati si procurorii anchetatori, care au solicitat acest lucru, si judecatorul, care a dat dreptate avocatilor statului?

            Prezumtivele fapte infractionale ale acestora, asa cum au ajuns ele la cunostinta opiniei publice si apoi s-au regasit in dosarele de urmarire penala, sunt destul de vechi, cronologic vorbind si nu rezulta de niciunde ca ar reprezenta, in prezent, vreo amenintare pentru cetatenii Romaniei ori pentru stabilitatea statului. In general, oamenii de afaceri, daca nu sunt mafioti – si este binecunoscut faptul ca, din fericire, in Romania nu exista structuri de acest tip, in sensul juridic al expresiei – nu trebuie arestati, in eventualitatea in care au incalcat legea. Ei pot fi cercetati si judecati in stare de libertate, urmand ca, in eventualitatea pronuntarii definitive a unei condamnari la inchisoare, ei sa fie trimisi dupa gratii, pentru a-si ispasi pedeapsa cuvenita. Este o diferenta intre un om de afaceri si un violator ori un asasin ori alta persoana violenta, ale carei infractiuni continuate sau repetate pun intr-un pericol evident integritatea fizica a concetatenilor lor ori avutul acestora. Dar si in cazul oamenilor de afaceri, practica, in sistemele democratice si stabile de justitie, permite arestarea preventiva, daca exista dovezi indubitabile ca acestia actioneaza pentru distrugerea de dovezi ori constrangerea, sub diverse forme, a celor care participa la anchetarea lor, sa ia decizii partinitoare. In cazul lui Marian Iancu  nu a putut fi probata niciuna dintre aceste circumstante. Si nici in cazul lui Ovidiu Tender, desi a fost prezentata o stenograma din care instanta a tras concluzia ca acesta a incercat sa il influenteze pe un expert, care lucra pentru Parchet. In realitate, voluminoasa stenograma reprezenta o discutie amicala, printre carnati, gogosari si aburi de alcool, nu intre Tender si alcineva, ci intre unul dintre avocatii acestuia si unul dintre expertii Parchetului. Cei doi sunt prieteni vechi. Iar legatura lor este independenta de Tender. Iar discutia este extrem de confuza. Chiar si asa, daca ar fi trebuit sa fie cineva, eventual, cercetat sau chiar arestat, putea fi doar respectivul avocat. Sau poate expertul. Nicidecum Tender. Pentru ca nu exista nici o proba ca acesta l-ar fi trimis pe avocat sa consume carnati cu expertul. Deci, si in cazul lui Tender, masura este la fel de abuziva ca si in cazul lui Marian Iancu.

            Dezvaluirile pe care le-au facut ieri unele ziare centrale sunt uluitoare. Daca Dinu Patriciu a avut parte – norocul lui – de judecatori bine pregatiti profesional si animati de respectul fata de actul de justitie, in cazurile Tender-Iancu poate fi vorba fie de rea-vointa, fie de lipsa crasa de profesionalism. In cea de-a doua ipoteza, oamenii au ghinion. Dar ghinionul se transforma intr-o veritabila drama, daca ne gandim ca ei sunt siliti sa stea dupa gratii. Este scandalos ca acelasi judecator, Petru Rosu, de la Tribunalul Bucuresti, care a luat decizia in cazul ambilor, a utilizat – desi este vorba de dosare diferite si chiar de zile diferite – motivatii identice. Cu virgula si punct. Chiar si cu greseli de ortografie similare. In cazul lui Tender, arestat pe 3 martie, a fost folosita o decizie ad litteram cu cea in cazul Iancu, arestat pe 4 martie. Cum Dumnezeu sa-l arestezi pe un om, in mod oficial, cu o zi inainte ca acest fapt sa se intample si tot cu o zi inainte ca instanta sa delibereze?

            Este evident ca, atunci cand vorbim despre Patriciu, Tender sau Iancu sau orice alt om de afaceri pus dupa gratii inainte de o condamnare definitiva analizam, pe de o parte, cazuri diferite, dosare diferite, oameni diferiti. Unii poate ca au savarsit faptele incriminate de catre procurori, altii nu. Abuzul arestarii lor sau al intentiei arestarii lor este, insa, un element comun. Care arata cu degetul spre o Justitie care, inca, are epoleti. Si este influentata politic.

            P.S.: Editorialul de maine va avea un titlu ciudat: “Adrian Severin si Legea lustratiei”.

Comentarii inchise

 

            Aflat pentru prima data intr-o dificultate reala in scandalul CNSAS – responsabilitatea pentru „accidentele” legate de alegerea presedintelui se pare ca trebuie pusa in carca lui Boc – Presedintele Traian Basescu a gasit o solutie de adevarat jucator pentru a iesi din coltul ringului. Intrucat, fapt fara precedent, presa, chiar si cea orchestrata de khmerii portocalii si societatea civila, care a contribuit decisiv la alegerea sa, i-au sarit la beregata, seful statului le ofera un trofeu chiar acestora. Ieri, la bilantul SRI – si el o premiera, intrucat pentru prima data, prin prezenta jurnalistilor si prin transmisiunile in direct, sedinta serviciului secret a devenit publica – Basescu a rostit doua propozitii extrem de interesante. Prima, conform careia a constatat ca partidele nu se bat pentru principii, adica pentru accesul liber al cetateanului la informatiile privind fosta politie politica sau pentru aflarea adevarului de dragul unei istorii curate, corecte, ci pentru puterea de a stapani informatiile. Cu alte cuvinte, razboiul pentru numirea lui Ticu Dumitrescu ori a lui Turianu in functia de sef al Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii este generat de dorinta PNL si, respectiv, PD de a obtine, prin intermediul propriului reprezentant, informatii privilegiate. Referitoare, evident, la adversarii politici. Sau, in cel mai bun caz, la virtualii aliati, care ar putea fi luati cu zaharelul sau cu santajul in propria gradina. Si, astfel, am ajuns exact la cea de-a doua propozitie demna de consemnat. Basescu, procedand astfel, ia o distanta, in raport cu disputa, suficient de mare pentru a nu mai fi, in viitor, atins de ghiulelele care zboara intre tabara liberala si cea pedista. Seful statului semnalizeaza astfel ca se comporta sincer in incercarea de a se ridica deasupra partidelor. Sau, cel putin, de a ramane in postura de arbitru. Carevasazica, nu impartaseste nici punctul de vedere liberal dar nici pe cel promovat, in numele PD, de Emil Boc. Este pentru prima data, dupa un an si patru luni, cand Basescu se distanteaza, in mod vizibil si chiar declarativ, de PD.

            Incercand sa deslusesc semnificatia acestui gest, ma vad silit sa iau in considerare doua imprejurari. Prima este ca, pe drept sau pe nedrept, Traian Basescu a fost pus la colt, cum aratam si la inceputul acestei analize, in afacerea CNSAS, chiar de catre cei care l-au sustinut, pana ieri, cu mare fervoare. Politician experimentat si abil, presedintele a trebuit sa se gandeasca la cauza si, cum era si firesc, a incercat sa identifice o solutie. In paranteza fie spus, aceasta este una dintre explicatiile posibile ale amanarii sine die a calendarului consultarilor sale cu partidele politice, care trebuia sa-si consume una dintre etape chiar ieri. Asa cum fusese stabilit. Adica o data la 30 de zile, in fiecare zi de luni. Si, daca societatea civila, in care presa joaca un rol cardinal, s-a dovedit a fi, sub aspectul dosarelor de securitate, o veritabila groapa cu lei atunci, in aceasta groapa cu lei, Traian Basescu a decis sa arunce marul discordiei. Cu alte cuvinte, el a facut, in mod public si cat se poate de oficial, oferta de a scoate prada dosarelor securitatii de sub falcile hamesite ale partidelor politice, pentru a opri incaierarea si de a o arunca sub botul presei. Jurnalistii ar putea sfasia, astfel, din uriasa prada, halci cuvenite populatiei, de natura sa devina obiect al disputelor si trocurilor politice.

            Desteapta figura. Basescu incearca sa demonstreze, unu, ca nu a fost implicat in disputa, doi, ca disputa era de tip politicianist si, trei, ca e gata sa ofere un premiu fara egal presei. Inclusiv celei neportocalii. Si, patru, in acest mod se detaseaza si de PD, facand praf si pulbere acuzatiile legate de incapacitatea sa de a fi nepartial.

            Dar o intrebare, cred eu, esentiala trebuie pusa inainte de a-i acorda lui Basescu o nota buna pentru aceasta manevra politica: poate el, in calitatea constitutionala de presedinte, sa promoveze ordonanta de urgenta care sa le ofere ziaristilor pe tava respectivele dosare? Are Basescu initiativa legislativa? Si daca nu are, atunci pe ce se bazeaza? Nu cumva pe un partid politic pregatit sa-i serveasca mingea la fileu? Sau este vorba de un bluf politic extrem de ingenios? Si inca o intrebare, pentru ca nu care cumva sa ma acuze cineva de ignoranta: despre ce dosare este, in definitiv, vorba? Sunt dosarele la care se referea Basescu la dispozitia serviciilor secrete? Sau este vorba de dosare care au scapat definitiv de sub acest control? Adica de cele 1.300.000 de dosare care ar fi fost predate la CNSAS? O prada care nu se mai afla sub control nici prezidential, nici CSAT si nici macar al serviciilor secrete. O prada oferita, oricum, partidelor politice. Care s-au incaierat pe ea. Basescu incearca sa o traga de sub nasul acestora pentru a o oferi, desi nu-i apartine, presei.

Comentarii inchise

 

            Praful si pulberea se alege din Alianta DA. Dupa ce proiectul fuziunii a esuat, nici intelegerea dintre liberali si pedisti nu mai e ce-a fost odata. Ea se transforma intr-o teribila vrajba. La nivelul Aliantei se acutizeaza conflictele la varf. Intre conducatori. Dar si cele de la baza. La nivelul filialelor, disolutia Aliantei DA se raspandeste cu viteza unor celule canceroase. Dupa Mures si Alba urmeaza Bihorul, Prahova si cine stie ce alte judete in care, dupa ce s-au incaierat, liberalii se despart, cu surle si trambite, de pedisti. Nici aliatii din coalitie nu stau degeaba. Fiecare, cu mic cu mare, toarna gaz pe foc. Are loc un fel de intrecere de-a paruiala in fiecare dintre partide, inclusiv cele din opozitie. In acest peisaj politic, care incepe sa aiba o infatisare apocaliptica, doar UDMR si PRM nu au dat in clocot intern, ultimul partid fiind intr-o ascensiune clara, sub aspect electoral. Bomboana este pusa pe coliva, in ultimele zile, de inghetarea subita a relatiilor intre Traian Basescu si principalul sau partener politic, Emil Boc. Voi incerca sa descalcesc, in acest colt de pagina, un ghem cu un nod gordian care nu e sigur ca mai poate fi altfel desfacut decat cu sabia.

            Sa incep cu ce este mai simplu. Conflictul dintre principalii parteneri ai coalitiei s-a dezvoltat treptat, pe masura ce democratii au insistat pentru anticipate, iar liberalii au temporizat, pe masura ce primii au presat in directia fuziunii iar ceilalti au spus, din ce in ce mai hotarat, “nu” si tot asa legat de prerogativele prezidentiale, de sistemul parlamentar si, mai nou, de CNSAS. Asta ca sa ma opresc doar la cateva exemple. Era clar ca, mai devreme sau mai tarziu, aceasta alianta de tip struto-camila, realizata in scopul castigarii ultimelor alegeri parlamentare si prezidentiale, se va sparge intr-un mare spectacol de sunet si lumina. Nervozitatea “partenerilor” a crescut exponential in ultima vreme. Pe masura ce liberalii, identificati drept principalii guvernanti, devin constienti ca se erodeaza la putere iar PD care, la putere fiind, joaca rol de opozant, s-a oprit din crestere. Dintr-o crestere extrem de relativa. Pentru ca ea nu se raporta la toti ceilalti. Ci era inregistrata doar in relatie cu PNL. Ruperea Aliantei, care astazi este un proces ce se desfasoara la scena deschisa si se propaga, la nivelul judetelor, in mare viteza, va genera, cu certitudine, o noua formula de guvernare, in minoritate sau bazata pe o alta majoritate ori alegeri anticipate. Acum, tam-nesam, incepand de ieri, din Prahova, iata ca liberalii sunt cei care insista pentru anticipate. Pe care le vor in sezonul de vara-toamna. In timp ce partidul, condus de Calin Popescu Tariceanu, ne lasa pe toti cu gura cascata, lansand acest scenariu al alegerilor in 2006, iata ca si PD, intr-o intrecere de simultane, face o miscare la fel de stupefianta. Solicita nici mai mult, nici mai putin decat adoptarea Legii lustratiei – care nu este un proiect promovat de Guvern, ci de un grup de parlamentari – intr-un regim de exceptie si anume prin asumarea raspunderii. Lasand la o parte faptul ca asumarea raspunderii, daca se abuzeaza de acest sistem, inseamna, practic, un continuu santaj exercitat impotriva Parlamentului si, implicit, umilirea puterii legislative, ea nici nu permite corectarea, in vreun fel, a gafelor din textul actului normativ. Care unele pot fi anticonstitutionale. In paranteza fie spus, nu avem cum sa uitam ca, dupa ce a promovat, in acest fel, pachetul de legi vizand reforma Justitiei, Monica Macovei a fost silita sa propuna peste 150 de amendamente, incercand astfel sa-si corecteze propria creatie. Evident ca aceasta ultima insistenta a Partidului Democrat starneste contrareactia tuturor celorlalte partide. Ceea ce ne poate sugera ideea ca PD incearca sa scape de acuzatia ca ar fi un nou FSN, tema lansata imediat dupa declansarea scandalului CNSAS. Si fiindca veni vorba, iata ca, din doua surse independente, aflam ca intre presedintele Traian Basescu si Emil Boc relatiile au fost temporar inghetate. Traian Basescu ii reproseaza, poate pe drept cuvant, lui Boc ca ar fi gestionat dezastruos chestiunea alegerilor conducerii CNSAS, rezultatul spargandu-se astazi in capul sefului statului. Dupa ce UDMR l-a atacat pe presedintele Basescu si, implicit, pe Emil Boc pentru povestea cu sigla PD, pusa ca fundal pentru presedintele Romaniei la reuniunea popularilor europeni, iata ca ieri si Partidul Conservator a revenit in forta, printr-o noua ofensiva impotrvia lui Basescu, solicitandu-i acestuia sa dea socoteala in Parlament pentru politica externa a Romaniei. Si tot ieri, asa cum relatam pe larg in aceasta editie din “Ziua”, Partidul Democrat a mitraliat si el tot ce se putea, printr-o conferinta de presa, primii pusi la zid fiind chiar liberalii.

            In aceasta nebunie generala, PSD castiga un timp pretios pentru a-si reface randurile si forta de soc in plan electoral, iar PRM castiga, conform sondajelor, puncte importante, care vor conta la viitoarele alegeri. Anticipate sau nu.

Comentarii inchise