Nota SRI, atat de rapid desecretizata, a starnit un imens scandal. Si reactii pe masura. Pentru ca cel mai inteligent, serviciu inteligent intr-o chestiune de mare importanta si de stringenta actualitate si-a permis sa confunde gaina cu curcanul. Dand astfel apa la moara tuturor criticilor sai, care acuza SRI de diletantism si cer capul directorului Radu Timofte. Iar blestemata nota SRI este un excelent pretext pentru oricine are polite de platit acestui serviciu. S-a creat un urias scandal in jurul SRI. Atat de mare, incat este cat pe-aci sa uitam ca nu SRI este problema numarul 1 a Romaniei de azi, ci gripa aviara. Competenta sau incompetenta SRI s-a transformat, la randul ei, dintr-o dezbatere serioasa intr-o disputa politicianista, vitriolata si cu caracter revansard. Stau si ma gandesc daca nu cumva confuzia intre gaina si curcan a fost deliberata si, ca intr-o veritabila telenovela stiintifico-fantastica, populatia urmeaza sa huiduie SRI, in loc sa constate ineficienta guvernantilor. Am inchis paranteza si revin la tema.

            Dupa cum se vede, sunt pe cat de numerosi, pe atat de diversi cei care pun astazi tunul pe Timofte. In primul rand PNL. Acest partid prins in menghina unei guvernari cenzurate cu asprime de partenerii de ieri, PD si Traian Basescu, socoteste de mai mult timp ca SRI, in frunte cu Radu Timofte – ca pret al pastrarii lui in functia de director – face jocul Cotroceniului, fiind responsabil de actiuni de politie politica indreptate impotriva unor fruntasi liberali. Dar si de o cenzurare a informatiilor furnizate premierului Tariceanu. Acum, PNL ii varsa lui Timofte intreaga aviara in cap, solicitand demiterea acestuia. Dar si presedintele Traian Basescu a criticat dur Serviciul Roman de Informatii pentru acelasi raport. Pe care insusi seful statului il ceruse intr-un timp record. Basescu a fost de prea multe ori acuzat ca-l protejeaza pe Timofte, lucrand in tandem cu acesta, pentru a nu profita acum de ocazie, dand un bobarnac public serviciului secret. Presa, la randul ei, are socotelile neincheiate cu SRI. Nota desecretizata este un bun prilej pentru dezlantuirea unui val de critici impotriva SRI. In fine, se bucura din plin de intreaga tevatura care schimba directia reactiei publice toti cei responsabili de administrarea dezastruoasa a crizei aviare.

            Presedintele Traian Basescu este intrutotul indreptatit sa zgaltaie institutiile statului semnaland faptul ca, prin diletantism, lipsa de profesionalism si de coordonare, s-a creat, pe fondul extinderii fenomenului aviar, o grava criza de autoritate. Iar corespondentul ei este neincrederea populatiei in institutiile statului. Dar tot Presedintele Traian Basescu este cel care, dand curs unui simplu zvon, lansat sau doar transmis de ministrul Flutur, a solicitat in termeni imperativi si cu caracter de urgenta o investigatie SRI si un raport. Care s-au concretizat in blestemata nota desecretizata. Sa ne intelegem bine, Traian Basescu este seful statului. In fisa postului, cea mai importanta calitate pe care o are este cea de presedinte responsabil al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii. In aceasta calitate, el este comandant suprem. Daca a considerat ca gripa aviara este o chestiune de siguranta nationala, atunci el avea dreptul de a solicita si serviciilor secrete cuvenitele informatii care sa stea la baza viitoarelor decizii politice. Timofte nu putea, chiar daca ar fi vrut, sa miste in front. Ramanea insa de vazut – si s-a vazut – in ce masura un serviciu secret este pregatit sa analizeze dedesubturile stiintifice ale unei epidemii. Asa ca directorul SRI le-a solicitat, la randul lui, subordonatilor, in regim de urgenta, sa puna sub urmarire aviara.

            Un lucru este clar. La mintea gainii. Un fenomen atat de complex la scara planetara si cu atat de multe necunoscute, cum este epidemia aviara, cu posibilitatea declansarii unei pandemii in regnul animal sau uman, nu poate fi solutionat de generali, de sefi de divizii sau de brigadieri. Solutia se afla doar in mana oamenilor de stiinta, a specialistilor in domeniu. In mod normal, ei trebuie sa solicite institutiilor abilitate ale statului masuri de natura a opri, a localiza si a asana fenomenul.

            Iar acestea trebuie sa se mobilizeze exemplar. Pe masura gravitatii si periculozitatii epidemiei. Ceea ce nu s-a intamplat in Romania. Unde s-a apelat, in schimb, la un serviciu secret. Ca la un panaceu universal. Sa ne imaginam ca ar veni o invazie de lacuste. Ca pe vremea cronicarului Neculce. Care ar rade tot ce e verde. Cu consecinte dezastruoase asupra ecosistemului. Atragand dupa sine foametea in masa. Poate ca ar fi o chestiune de siguranta nationala. Dar, in nici un caz, nu i s-ar putea solicita Serviciului Roman de Informatii sa intercepteze comunicatiile dintre lacuste, sa anticipeze traseul acestora si sa elaboreze in 24 de ore strategii de contracarare a invaziei.

            Daca insa i s-ar cere lui Timofte si combaterea invaziei de lacuste, in acea ipoteza, institutiile statului care, in loc sa organizeze sistemul de aparare, au declansat si „organizat” dezordinea, nu ar putea decat sa se bucure. Si sa puna, laolalta cu ceilalti, tunul pe Timofte.

Comentarii inchise

Aviara democrato-liberala   mai 25th, 2006

 

          Inundatiile catastrofale si repetate cu care a fost confruntata Romania, cel de-al doilea val, de-a dreptul halucinant, de gripa aviara sau protestele sindicale care, intre altele, au paralizat pentru prima data Garda Financiara, nu i-au venit de hac Guvernului Tariceanu. La fel cum nici Presedintele Traian Basescu nu a reusit, in ciuda faptului ca se implineste anul de cand se face luntre si punte pentru a-l debarca pe premier. A ramas pe rol disputa crancena cu principalul fost aliat, Partidul Democrat, cu care liberalii stau la masa puterii, izbindu-se pe dedesubt cu picioarele. Aceasta este aviara politica. In nebunia generala, Tariceanu nu numai ca rezista dar chiar se intareste pe zi ce trece si in mod vizibil. In analiza prezentata ieri, am incercat sa identific unele explicatii. Astazi ma voi referi la alte cateva.

          Observand capacitatea neobisnuita de rezistenta a primului ministru, Calin Popescu Tariceanu dar si a liberalilor, care au facut un zid aproape impenetrabil in jurul acestuia – exceptiile sunt putine si s-au dovedit lipsite de forta de a-l fisura – nu pot sa imi reprim ideea de a ma gandi la ceea ce reprezinta capitalul national. Ei bine, nu este deloc exclus ca acest capital national, alcatuit din mii, poate zeci de mii de intreprinzatori romani, cei mai multi mici sau medii, ca forta dar si cativa care s-au detasat, vehiculand cifre de afaceri de sute de milioane de euro, sa fi gasit in Partidul Liberal, in general si in premierul Tariceanu, in special, un exponent autentic. Si astfel, sa venim dintr-o cu totul si cu totul alta directie la vorba Presedintelui Traian Basescu si sa spunem ca, ei bine, avem de-a face cu un grup de interese. Cel mai mare grup posibil. Iar acest grup de interese al capitalului national nu are suficienta incredere in Partidul Democrat. Pe care il vede subordonat mai degraba unui om decat unui obiectiv, pe termen lung, al interesului national. Acela de a dezvolta o piata libera concurentiala in care sa se poata regasi si intreprinzatorii autohtoni. Este aceasta o posibila explicatie a faptului ca, cu cateva exceptii, si ele discutabile sau chiar controversate, nu vom regasi o clientela similara in apropierea PD? In aceste conditii, principalul competitor al liberalilor este lipsit de combustibilul necesar pentru a incheia cu succes cursa in care s-a lansat. Iar ceilalti componenti ai Coalitiei nu sunt foarte importanti in aceasta logica a demonstratiei. Pentru ca UDMR, este adevarat, se sprijina pe un mare numar de intreprinzatori maghiari dar acestia, aproape fara exceptie, sunt adeptii valorilor liberale. Ca si intreprinzatorii grupati in jurul lui Dan Voiculescu si Partidului Conservator.

          Strategia adoptata de democrati pentru a-l arunca peste corzi pe Tariceanu sau macar pentru a-l inghesui intr-un colt sau – iata si un obiectiv minimal, mai recent – pentru a obtine o putere sporita in Coalitie se va dovedi, pana la urma, o mare eroare. Ce pretind democratii? Mai putine demnitati ministeriale si existenta unui singur vice-prim ministru, post pe care il revendica pentru Vasile Blaga. Pai, in aceste conditii, este usor de observat ca ei nu intra in coliziune cu liberalii, asa cum ar fi vrut, ci cu ceilalti componenti ai Coalitiei. Pentru ca nu liberalii, ci UDMR si PC sunt cei care revendica, in competitie cu PD, singurul viitor post de vice-prim ministru.  In timp ce, pentru aceasta functie, cele trei partide se vor incaiera – procesul a si inceput – liberalii beneficiaza, prin devierea loviturii, de o binefacatoare recreatie. Si profita, facand in mod discret o remaniere. Cu care Basescu a fost de acord fara sa clipeasca. Si astfel, Radu Stroe devine noul Secretar General al Guvernului. Inca vreo doua miscari de acest fel, cum ar fi schimbarea lui Flutur si a lui Nicolaescu, compromisi de aviara si, respectiv, de haosul instaurat la Sanatate si iata ca liberalii vor putea raporta triumfatori natiunii ca, dupa o analiza de etapa, au facut, in ceea ce-i priveste, cuvenitele remanieri. Cat despre restructurare, asa cum aratam, ea le convine de minune. Si Partidul Conservator are o iesire onorabila, in conditiile in care Dan Voiculescu abia asteapta sa se spele pe maini de George Copos. Sub motiv ca acesta este subiect al unui scandal public si al unui proces penal care, este timpul sa precizam, nu are de-a face cu fapte pe care se presupune ca vice-premierul le-ar fi savarsit in timpul functiei sale guvernamentale. La o adica, si UDMR poate face o rocada, doua, pentru ca are resurse si s-a dovedit mereu un partid disciplinat. Astfel incat, in ofsaid vor ramane doar democratii. Intre care a dat dihonia. Vezi naveta pe care Videanu nu o mai face la sediul partidului, ci mai nou la Cotroceni.

          Scandalul cu totul si cu totul artificial al raportului SRI, comandat hocus-pocus de Basescu si redactat intr-o asemenea graba incat gaina a fost confundata cu curca, spre ghinionul lui Timofte, tinde sa eclipseze – si unii sunt, cu siguranta, interesati in acest sens – insusi uriasul scandal al nebuniei aviare. Sau al marii gainarii aviare. Caci despre pandemie, nici vorba.

Comentarii inchise

 

            Este posibil ca Popescu Tariceanu sa incerce, in perioada imediat urmatoare – dupa ce a beneficiat de balonul de oxigen oferit de Uniunea Europeana – sa utilizeze lovitura adversarului pentru a prelua initiativa. Si a marca, la randul sau. Iar adversarul, in acest caz, este Partidul Democrat, sustinut de Traian Basescu. In timp ce, in mod paradoxal, aliatul discret dar ferm al liberalilor este PSD. UDMR si PC vor ajunge, vrand-nevrand, in caruta premierului, in incercarea lor de a-si mentine cat mai multe pozitii guvernamentale. Pe ce se intemeiaza afirmatiile de mai sus si, mai ales, convingerea mea ca, pentru prima data, Calin Popescu Tariceanu da semne ca incearca sa preia initiativa? O ipostaza cu care nu este prea obisnuit, de vreme ce, pana acum, a jucat mai mult in aparare. A trecut un an si jumatate de la instalarea, cu mare dificultate, a actualului guvern. A fost o constructie precara a unei majoritati parlamentare, in raport cu care cei mai multi analisti politici au fost, pe buna dreptate, sceptici. Guvernul Tariceanu, dupa ce a fost pus in functie, parea ca are zilele numarate. El a rezistat nu printr-un miracol si nici macar printr-o eficienta iesita din comun. Desi nimeni, nici macar Presedintele Basescu, nu poate contesta ca a fost un guvern bun. Explicatia trebuie cautata in alta parte. In chiar echilibrul fragil al puterii. Electoratul roman, desi si-a schimbat o serie de optiuni, a ramas divizat, in raport cu stanga si dreapta, in aceeasi maniera in care era si inainte de alegerile din 2004. Cu toate acestea, probabil ca soarta Guvernului Tariceanu ar fi fost pecetluita chiar de catre opozitie daca, in postura de principal contestatar al premierului nu s-ar fi plasat insusi seful statului. Acest „detaliu”, precum si dezlantuirea unui veritabil uragan penal impotriva liderilor PSD, a determinat cel mai important partid din Romania, aflat in opozitie, sa opteze pentru o atitudine prudenta. De tatonare. De expectativa chiar, in raport cu lupta crancena purtata la nivelul coalitiei de guvernare si intre cele doua palate. Ceea ce, in mod straniu, l-a intarit pe Tariceanu. In acelasi interval de timp, desi Alianta DA nu a castigat un electorat suplimentar, in interiorul acesteia s-a produs o mutatie semnificativa. Partidul Democrat care, desi aflat la putere, a atacat constant o serie de masuri guvernamentale, ca si cand ar face parte din opozitie, a inregistrat un plus de credibilitate in randurile electoratului Aliantei. Iar PNL s-a erodat, perceput fiind ca principal responsabil pentru unele contraperformante ale guvernarii. Astfel, lectura cercetarilor de piata ne arata ca Partidul Democrat, care la data alegerilor din toamna anului 2004 era o simpla anexa a PNL, in acest moment a devenit motorul electoral al Aliantei. Al unei aliante care nu mai rezista decat din ratiuni ale dorintei de a exercita puterea. In vreme ce, in Parlament, numarul locurilor detinute de liberali este dublu fata de cel pe care il are PD, in planul credibilitatii, al simpatiei, al sustinerii efective, raporturile sunt inversate. Dar ce folos, daca PD nu are nici o sansa de a-si valorifica acest avantaj, organizand alegeri anticipate si obtinand o pozitie mai confortabila in Parlament. Din acest punct de vedere, PD si Traian Basescu au inregistrat un esec. Care a fost recent pecetluit, prin amanarea Raportului de Tara in luna octombrie. Cine si-ar mai putea lua responsabilitatea unor alegeri anticipate candva, prin toamna anului 2007? Abandonand acest proiect, Traian Basescu si PD au initiat o alta strategie. Cea care, afirm eu, ii ofera sansa premierului de a utiliza forta adversarului, preluand initiativa si castigand mai multa putere.

            Partidul Democrat solicita insistent, sub pretextul adaptarii la exigentele UE, accelerarii reformei si ridicarii gradului de eficienta al administratiei publice centrale, o restructurare a Guvernului. Mai putine ministere, mai putine agentii si „autoritati” si doar un singur vice-prim ministru. O restructurare care, in principiu, nu poate fi respinsa de liberali si nici de ceilalti membri ai coalitiei inseamna, implicit, o remaniere. Un bun prilej, in calculele democratilor, de a pune saua pe Tariceanu. Varful de lance fiind Blaga, care ar deveni singurul vice-premier. Pentru a marca punctele pe care le doresc, democratii au nevoie si se bazeaza pe Traian Basescu. Pentru ca, in conformitate cu Constitutia, atunci cand se decide o noua componenta a aceluiasi guvern, exista trei factori: premierul, presedintele si Parlamentul. Si exista precedentul Paul Dobre, cand Tariceanu a cedat veto-ului prezidential.

            Este exact cursa in care poate sa cada PD. Pentru ca, tot conform Constitutiei, articolul 85, atunci cand cei trei actori nu se inteleg, nu mai raman decat doi: premierul si Parlamentul. Presedintele Basescu poate fi redus la un rol de spectator. Iar PD, unde pentru prima data exista o schisma – vezi razboiul anti-Videanu – poate fi lasat cu ochii in soare.

Comentarii inchise

Semi-salvgardarea   mai 18th, 2006

 

            S-a mai sfarsit o etapa. Dupa o fireasca perioada de zvonistica, dupa vehicularea diferitelor scenarii, de la cele ultra-optimiste – siguranta ca vom fi primiti, la 1 ianuarie 2007, in Uniunea Europeana – pana la scenariul cel mai pesimist – si anume, ca va fi activata clauza de salvgardare si, practic, intrarea in UE va fi amanata sine die – Comisia Europeana a optat pentru o solutie extrem de inteligenta, din perspectiva oficialilor europeni, dar cu efecte perverse, care pot fi devastatoare pentru interesul, pe termen scurt si mediu, al romanilor. Suntem informati ca, in principiu, putem fi primiti la 1 ianuarie 2007 in UE dar va mai fi necesar un nou raport. In octombrie. Pana atunci, va trebui sa ne intensificam eforturile, indeplinind ceea ce pana in prezent nu am fost capabili sa indeplinim. Si, in plus, Bulgaria ne sta atarnata la gat ca o piatra de moara. Pentru ca suntem la pachet cu ea. Ce ne vom face daca Bulgaria, asa cum arata toate prognozele, nu va fi capabila sa recupereze ramanerea in urma? Un nou raport in octombrie inseamna, de fapt, imposibilitatea absoluta a aderarii Romaniei la 1 ianuarie 2007. Si, in mod straniu, aceasta realitate ii ofera balonul de oxigen necesar Guvernului Tariceanu. In continuare, voi dezvolta rationamentele de mai sus.

            In mod cert, si aceasta este prima concluzie pe care o putem trage, Guvernul Romaniei, in general si Calin Popescu Tariceanu, in special, se bucura de aprecierile pozitive ale oficialilor europeni. Poate ca, intr-un anumit sens, clauza de semi-salvgardare este fix colacul de salvare de care avea nevoie actualul Executiv, care de mai multa vreme nu se mai sprijina pe o majoritate. Si care lucreaza cu opozitia in casa, de cand relatiile cu PD si cu Presedintele Traian Basescu au devenit ireconciliabile. Obiectiile aduse Romaniei privind anumite intarzieri in procesul de reforma erau previzibile si nu sunt extrem de grave, pentru ca fiecare in parte se afla intr-un anumit stadiu de solutionare. De ce, in conditiile in care guvernul e credibil si majoritatea conditiilor au fost indeplinite, printr-un efort de necontestat al romanilor, nu ni s-a spus, pur si simplu, ca suntem primiti la 1 ianuarie 2007? Explicatia nu poate fi identificata decat in trei ipoteze, luate separat sau cumulativ. Prima este ca suntem la pachet cu Bulgaria. Ne-am dorit-o. Chiar cu ardoare, pe vremea cand Bulgaria se afla in avans fata de noi si dadea semne ca incearca sa scape de Romania. Chiar relativ recent, Presedintele Traian Basescu a insistat ca cele doua tari sa ramana cuplate. Toti analistii sustin ca, pana in octombrie, conditiile puse Bulgariei sunt imposibil de indeplinit. Fiind la pachet cu aceasta tara, pentru moment Comisia Europeana nu putea, date fiind contraperformantele acestei tari, sa decida o recomandare ferma, in sensul aderarii ambelor tari la 1 ianuarie 2007. Daca aceasta ipoteza este corecta si daca nu exista nici un fel de rea intentie sau reticenta importanta legata de Romania, atunci ar urma ca, pana in octombrie, cele doua tari sa fie decuplate. Iar peste cateva zile vom vedea daca se declanseaza sau nu o dezbatere in acest sens. Daca vom ramane, insa, la pachet, atunci indiferent de amploarea succeselor romanesti, nici in octombrie nu vom beneficia de un raspuns favorabil. A doua ipoteza demna de luat in discutie este cea legata de costurile integrarii. Pentru Romania si Bulgaria sunt prevazute, incepand din ianuarie 2007, zeci de miliarde de euro. Care urmeaza sa fie utilizati drept combustibil pentru accelerarea integrarii. Acesti bani vin de la statele membre. Iar statele membre ii procura, la randul lor, de la cetatenii UE. Daca la nivelul functionarilor de la Bruxelles exista un consens privind aderarea Romaniei, daca chiar la nivelul politicienilor care conduc statele UE exista un consens, e adevarat, relativ, din perspectiva parlamentelor europene, care se raporteaza direct la vointa cetatenilor, Romania este, cel putin pentru moment, indezirabila in aceasta comunitate. De aici si prudenta si, daca vreti, duplicitatea oficialilor UE. Amanarea sine die a aderarii Romaniei sau chiar intarzierea cu cateva luni pot oferi o oarecare satisfactie opiniei publice europene, astfel incat politicienii pot c~stiga astfel timp pentru a ram~ne credibili in ochii electoratului. Si, oricat ar parea de ciudat, un al treilea scenariu este si el posibil. Este limpede ca, pe masura ce Calin Popescu Tariceanu a reusit sa-i convinga pe oficialii europeni ca face parte din clubul politicienilor alesi, Traian Basescu a realizat performanta inversa. Fiind, in acest moment, refuzat de elita politica europeana. Nu putem sa nu luam in calcul si aceasta realitate.

            Amanarea pana in octombrie a deciziei este, pentru Tariceanu, o sansa aproape nesperata. Fiindca Basescu trebuie sa amane si el proiectele de debarcare ale premierului. Pe de alta parte, admitand ca in octombrie obtinem un verdict pozitiv, nu mai ramane timpul necesar, pana la 1 ianuarie 2007, ca parlamentele europene sa ratifice aderarea Romaniei. In consecinta, aderarea se mai amana. Este, de fapt, o clauza de semi-salvgardare.

Comentarii inchise

 

            Aparent, foarte simplu. Prin motiunea de cenzura, sustinuta de PRM si PSD. Si care ar putea fi votata lejer de catre parlamentarii PD. Carora li s-ar alatura cei ai Partidului Conservator, condus de Dan Voiculescu, in masura in care este reala informatia ca acesta a cazut la intelegere cu Cotroceniul. Mai mult, motiunea de cenzura ar putea fi sustinuta chiar si de catre acei liberali care se grupeaza in jurul lui Teodor Stolojan. Intreaga operatie de debarcare a Guvernului Tariceanu pe calea motiunii de cenzura se va face pe fondul emotional creat de semi-esecul legat de integrarea in Uniunea Europeana care, probabil, va fi consemnat luni. Se va face mult tam-tam pe faptul ca Romania a ratat sansa integrarii la 1 ianuarie 2007 iar, in conditiile in care va ramane la pachet cu Bulgaria – si, deocamdata, este – amanarea poate deveni sine die. Opinia publica interna nu va fi prea socata de aruncarea peste bord a Guvernului Tariceanu. O serie de gafe, de greseli, de razboaie inutile, de contraperformante in plan economic, precum si efectele inundatiilor prelungite, ale gripei aviare si ale scandalurilor din Sanatate au lovit dramatic in popularitatea si credibilitatea Executivului. Pentru majoritatea populatiei, sunt valabile inca sloganurile si promisiunile de tip populist. Cat priveste opinia publica internationala, desi Tariceanu este pretuit iar guvernul condus de el, bine cotat, nu se va opune – si nici nu are cum – unei schimbari de executiv. O serie de oficiali UE ar putea fi chiar interesati de intarzierile inevitabile in planul reformei pe care le-ar implica o rocada la Palatul Victoria. Pentru ca statele UE vor avea mai putini bani de dat. Deci, aparent, cum spuneam, aruncarea peste bord a lui Tariceanu nu ridica, sub aspect tehnic, nici un fel de probleme. Dar pentru Presedintele Traian Basescu greul abia apoi urmeaza.

            Cheia acestui pariu politic extrem de ambitios si de riscant, pe care de mai mult timp l-a incheiat, cu sine insusi si cu partenerii sai, Traian Basescu este evitarea unei crize politice de mari proportii care ar putea urma demiterii lui Tariceanu. Conform Constitutiei, atunci cand un guvern cade, presedintele este liber sa propuna orice premier, intrucat nici un partid nu dispune de majoritatea absoluta. Dar, in prealabil, trebuie rupt Protocolul Aliantei, care prevede ca primul ministru trebuie sa fie liberal. Daca Parlamentul invalideaza de doua ori candidatul prezidential, se dizolva si se declanseaza alegerile anticipate. Intreaga procedura, daca se doreste sa se ajunga la anticipate, inseamna timp. Luni de zile in care substanta activitatii politice se restrange in zona electorala. Pierderile de ritm vizand integrarea pot deveni catastrofale. Evitarea anticipatelor nu poate fi facuta decat in masura in care va exista o constructie a unei majoritati obligatoriu agreata de Basescu. Poate fi aceeasi coalitie aflata astazi la putere doar in masura in care PNL accepta decapitarea lui Tariceanu si de la conducerea PNL. De aici si batalia dintre Stolojan si actualul staff PNL, desfasurata mai ales la nivelul filialelor. Daca ar exista amatori, as paria insa ca, cel putin pentru moment, Tariceanu se bucura de o sustinere suficient de mare in PNL.

            In acest fel, zvonurile si chiar informatia vizand intentia realizarii unei noi constructii politice, a unei noi majoritati, s-ar putea confirma. Orice alta formula de coalitie decat cea de azi va trebui, insa, sa fie facuta cu PSD. Sau sa aiba acceptul acestuia. Pentru ca, in ciuda loviturilor pe care le primeste, PSD este cel mai mare partid din Romania. Si poate decide daca voteaza sau nu pentru viitorul premier si guvern. Si iata cum se ajunge din nou la impasul de dupa alegerile din 2004, castigate de PSD, care insa a pierdut guvernarea. O alianta PSD-PD ar complica lucrurile din cel putin doua perspective: in plan doctrinar, PD ar trebui sa se dea din nou de trei ori peste cap, transformandu-se din partid popular in partid socialist si revenind, astfel, la nava mama; sub aspect moral, va fi greu de explicat cum de Basescu regizeaza o alianta intre PD si PSD, fara ca acest partid “corupt si ticalos” sa fi fost epurat de cei pe care insusi seful statului a amenintat ca ii va trage in teapa in Piata Victoriei. Iar PSD ar putea, oare, accepta un prim ministru desemnat de un alt partid, mult mai mic? Probabil ca nu. Ceea ce ar determina incercarea unei formule de tranzitie. Cu un guvern de tehnocrati. Care nu ar avea probabil sprijinul politic necesar pentru trecerea examenului UE.

            Mai poate fi luata in calcul, insa, si ipoteza in care Tariceanu nu va fi aruncat peste bord. Fie fiindca Basescu agita spiritele doar pentru a exercita un santaj si a ajunge sa incheie, cu liberalii, o noua intelegere. Fie intrucat PSD si PRM, desi autoare ale motiunii, nu o vor vota, considerandu-se nepregatite pentru un succes major in eventualele anticipate si nefiind satisfacute de ofertele lui Basescu. Scandalul va fi suta la suta inalt pana la cer. Iar rezultatul ramane deschis.

Comentarii inchise

 

            Cu mai mult timp in urma, mi-am exprimat convingerea ca Tariceanu, in calitate de premier, poate plati cu capul daca Romania va inregistra un esec, fie si partial, in procesul de aderare la Uniunea Europeana. Si, atunci, conflictul premierului cu Presedintele Traian Basescu era cvasi-inexistent. Intre timp, el s-a acutizat, ajungand astazi ireversibil. Daca, in ziua de 16 mai, Romania nu va fi nominalizata pentru aderare la 1 ianuarie 2007, daca nu va exista in Raportul Comisiei Europene o data precisa si daca nu se vor pune noi conditii, atunci se va declansa o criza politica de mari proportii. Desigur, nu exclud posibilitatea, urmare a razboiului dintre palate, ca o asemenea criza sa izbucneasca in cateva zile, chiar si in ipoteza in care Guvernul va avea succes la Bruxelles. Pentru ca tot in aceasta rubrica spuneam ca, daca esecul va fi costisitor pentru Alianta, in general, pentru Guvern, in special si pentru premier, in principal, un succes nu va aduce – data fiind conjunctura interna si problematica sociala cu care se confrunta Romania – prea multe puncte in tabara invingatorilor. Desemnarea lui Teodor Stolojan, de catre Traian Basescu, in calitate de varf de atac in ofensiva decisiva impotriva lui Tariceanu este poate o miscare menita sa acopere, prin spectaculozitate, un alt plan, construit pe realitatile raporturilor politice de la Bucuresti. Stolojan ar putea esua si, in acelasi timp, planul de debarcare al lui Tariceanu ar putea reusi?

            In urma cu doua zile, lansam ideea ca nu este exclus ca, in masura in care Teodor Stolojan este perceput, in plan politic, ca un lider de conjunctura sau de mucava sau expirat sau ca un politician care a tradat interesele liberale, prin abandonul din cursa prezidentiala si printr-o intelegere de taina cu Basescu, acesta sa nu-si poata exercita o influenta reala asupra partidului. Ce isi propune, in mod explicit si public, Theodor Stolojan? Sa determine o reorientare de fond a politicii liberale. Sa-i readuca pe liberali intr-o alianta disciplinata, in zona de influenta a Presedintelui Basescu. Si sa-i impinga catre o fuziune cu PD, respinsa astazi de majoritatea liberalilor. Evident, pentru a reusi este obligatoriu ca Stolojan sa provoace o miscare anti-Tariceanu in PNL. Atat de puternica, incat razmerita sa conduca la retragerea sprijinului pe care partidul i-l acorda premierului.

            Dar pentru a se ajunge aici, un congres extraordinar ar trebui sa decida demiterea lui Tariceanu din functia de presedinte. Si alegerea altei persoane, care sa faca parte din gruparea afiliata Cotroceniului. Un congres extraordinar, insa, nu poate fi declansat prin declaratii lansate de Stolojan si de doi, trei sustinatori ai acestuia, prin intermediul unor dezbateri televizate. Aceste semnale, transmise prin talk-show-uri, nu pot fi decat prologul unei operatiuni mult mai ample. Unde se poate ea desfasura? In esalonul doi liberal, de la nivelele centrale si, mai ales, locale. Printre liberalii care se simt nedreptatiti pentru ca, in acest moment, nu au functiile pe care si le doresc. Este, insa, aceasta coloana a cincea atat de semnificativa? Ramane de vazut. Dar sa admitem, totusi, ca planul lui Stolojan este fezabil. Si ca, ajutat de Presedinte, el ar putea reusi. Abia in aceste conditii, Basescu ar putea avea posibilitatea sa desemneze, la varful Palatului Victoria, un prim ministru disciplinat. Un bun executant. Care sa-i permita sa fie cu adevarat „jucator”. Iar acesta s-a si oferit. In persoana lui Theodor Stolojan. Care a mai jucat o data acest rol. Sub Iliescu.

            Daca planul lui Stolojan nu reuseste, atunci el este doar complementar. Pentru ca Popescu Tariceanu nu este amenintat doar din directia Cotroceniului sau a PD-ului. Intr-o oarecare masura, ii vor capul si cele doua partide din opozitie, PSD si PRM. De aici, proiectul unei motiuni de cenzura. In acelasi timp, nici echipa lui Basescu nu e bine sa se iluzioneze. Pentru ca, daca PSD si PRM introduc si voteaza motiunea de cenzura, cu sprijinul PD si PC – sunt semnale ca Voiculescu a facut, pe sub masa, o intelegere cu Basescu – ele nu vor actiona, in nici un caz, in sprijinul proiectului prezidential. Niciodata opozitia nu va contribui decisiv la schimbarea Guvernului Tariceanu, pentru a se trezi cu un guvern Stolojan si cu un presedinte mult mai puternic. Chiar daca in aceste partide exista persoane seduse de carisma lui Basescu. Sau de diverse promisiuni. Si nici nu este de asteptat ca PSD si PRM sa-si asume riscul unor anticipate, daca nu au convingerea ca vor castiga puterea, in urma lor.

            Toata aceasta orbecaiala prin intuneric si lupta in care toti ii sapa pe toti poate deveni exact balonul de oxigen de care are nevoie Tariceanu. Teoretic, el poate supravietui chiar si in eventualitatea care, din pacate, este din ce in ce mai previzibila, ca Romania, in 16 mai, nu va obtine o data precisa de aderare in ianuarie 2007. Pentru ca, ramanand in corzi, adica conditionata si monitorizata, aceasta tara nu-si poate permite luxul unei schimbari de guvern care ar intarzia, pentru un timp, procesul de reforma.

Comentarii inchise

 

            Inainte de a decide ca operatia sa chirurgicala sa fie efectuata la Viena, Traian Basescu a plasat, in spatele primei linii liberale, o bomba cu explozie imediata. Este vorba de principala sa arma semi-secreta in razboiul, acum necrutator, cu Popescu-Tariceanu, care a devenit inamicul numarul unu al presedintelui. Sau, cel putin, asa il percepe seful statului. Calin, mai al dracu’ decat Adrian. Iar aceasta arma, intuita de toata lumea dar nedeclarata pana luni seara, este Teodor Stolojan. Ca un adevarat cavaler al turnirurilor mileniului trei, Stolojan si-a declarat intentiile. La emisiunea lui Tuca. Pana la capat. Fara a lasa loc vreunui echivoc. Ce sanse are acesta de a intoarce frontul liberal de partea lui Basescu?

            Pentru a raspunde corect intrebarii de mai sus, va trebui sa facem o analiza prealabila a fortelor implicate astazi in jocul puterii de la Bucuresti. In ciuda unor esecuri repetate, unele de natura a frange grumazul oricarui animal politic, Traian  Basescu se mentine la un nivel ridicat de popularitate. Pentru ca a reusit o operatie de glisare, de la electoratul care l-a sustinut in alegeri si pe care in parte l-a pierdut, catre un alt tip de electorat. Pretul acestei operatiuni a fost calitativ dar nu si cantitativ. Iar metoda aleasa este populismul. Mesajul catre periferiile societatii. In politica, insa, de cele mai multe ori important este scopul. Pentru ca politica este cinica. Dar Basescu sta pe loc. El nu a dobandit, de un an si jumatate, puterea ravnita. Cea reala. Care sa-i permita sa participe cu adevarat la actul de guvernare. Se misca intr-un tarc, limitele insemnand politica externa, serviciile secrete, ceva Justitie, mai ales legata de anchetele Parchetului si multa, multa comunicare publica. Initial, respectiv imediat dupa alegeri, puterea politica a noului presedinte era controlata de existenta unei opozitii extrem de puternice. Alcatuita din cel mai mare partid politic, PSD, extrem de versat in actul guvernarii si din nelinistitul PRM, gata oricand sa-si arate coltii. Si sa muste zdravan de manseta pantalonului. Acum, forta PSD s-a diminuat. Ramanand, in continuare, considerabila. Iar agresivitatea PRM este si ea tinuta sub control de Corneliu Vadim Tudor, care incearca, in fine, sa treaca de la hamaiala la marea politica. In schimb, adversarul numarul unu pentru presedinte a devenit principalul aliat de ieri, PNL. Motive pot fi multe dar, in mod cert, unul de necontestat este inevitabilul razboi dintre palate, a carui origine poate fi pusa sub semnul prevederilor Constitutiei mai degraba decat sub cel al  temperamentului jucatorilor politici. Si tot de necontestat este ca liberalii, pentru a-si conserva identitatea, au opus o rezistenta inversunata oricarei tentative de confiscare. Ideologica ori chiar a partidului in sine. In mod ciclic, ei sunt secondati in opozitia pe care i-o fac lui Basescu de UDMR si PC. Cu observatia ca partidul lui Voiculescu gliseaza intre cei doi poli, existand astazi zvonul ca tocmai a incheiat o intelegere cu Cotroceniul. S-a ajuns, astfel, la o pozitie care in termeni sahistici se numeste “pat”. Motiv pentru care “presedintele jucator” a simtit nevoia sa schimbe din mers regulile de desfasurare ale competitiei.

            Dupa tatonari succesive, simple hartuieli lipsite de eficienta reala, exercitate ba prin intermediul lui Valeriu Stoica, ba cu ajutorul Monei Musca sau al lui Cristian Boureanu, Basescu a decis sa-l scoata din palaria prezidentiala pe Teodor Stolojan. Mizand pe prestigiul acestuia de fost presedinte PNL. Si pe popularitatea de care Stolo s-a bucurat, ca prim-ministru. Acum, razboiul este pe fata. Aruncat in linia a doua PNL, Stolojan incearca sa provoace o razmerita de natura sa-l doboare pe Tariceanu. Sau sa-l fragezeasca in vederea demiterii. El poate reusi, in masura in care sunt corecte premizele si motivatiile care au determinat decizia de a-l lansa intr-un atac care se vrea final. Basescu va utiliza, in perioada imediat urmatoare, pentru a-l ajuta pe Stolojan, ajutandu-se astfel pe sine, intreg arsenalul de care dispune. De la cozile de topor din PNL si alte partide, din presa si din societatea civila, pana la dosarele de securitate sau cele penale si, cu certitudine, el nu va ezita sa-si arunce in joc propriul discurs. Si propria carisma. Suportul politic principal va fi PD.

            Dar exista si un mare pericol. Daca, asa cum afirma destul de multi analisti intre care ma numar, Teodor Stolojan nu este un lider autentic ci doar unul de conjunctura, daca el, prin conjunctura, a stat prim-ministru sub Iliescu si a ajuns apoi presedinte al liberalilor, atunci el va fi acum nimic altceva decat un luptator de conjunctura. Un adversar de mucava. Infrant chiar inainte de finalul luptei. Vom vedea. Si inca foarte curand.

Comentarii inchise