Desant in spatele liniilor liberale   mai 10th, 2006

 

            Inainte de a decide ca operatia sa chirurgicala sa fie efectuata la Viena, Traian Basescu a plasat, in spatele primei linii liberale, o bomba cu explozie imediata. Este vorba de principala sa arma semi-secreta in razboiul, acum necrutator, cu Popescu-Tariceanu, care a devenit inamicul numarul unu al presedintelui. Sau, cel putin, asa il percepe seful statului. Calin, mai al dracu’ decat Adrian. Iar aceasta arma, intuita de toata lumea dar nedeclarata pana luni seara, este Teodor Stolojan. Ca un adevarat cavaler al turnirurilor mileniului trei, Stolojan si-a declarat intentiile. La emisiunea lui Tuca. Pana la capat. Fara a lasa loc vreunui echivoc. Ce sanse are acesta de a intoarce frontul liberal de partea lui Basescu?

            Pentru a raspunde corect intrebarii de mai sus, va trebui sa facem o analiza prealabila a fortelor implicate astazi in jocul puterii de la Bucuresti. In ciuda unor esecuri repetate, unele de natura a frange grumazul oricarui animal politic, Traian  Basescu se mentine la un nivel ridicat de popularitate. Pentru ca a reusit o operatie de glisare, de la electoratul care l-a sustinut in alegeri si pe care in parte l-a pierdut, catre un alt tip de electorat. Pretul acestei operatiuni a fost calitativ dar nu si cantitativ. Iar metoda aleasa este populismul. Mesajul catre periferiile societatii. In politica, insa, de cele mai multe ori important este scopul. Pentru ca politica este cinica. Dar Basescu sta pe loc. El nu a dobandit, de un an si jumatate, puterea ravnita. Cea reala. Care sa-i permita sa participe cu adevarat la actul de guvernare. Se misca intr-un tarc, limitele insemnand politica externa, serviciile secrete, ceva Justitie, mai ales legata de anchetele Parchetului si multa, multa comunicare publica. Initial, respectiv imediat dupa alegeri, puterea politica a noului presedinte era controlata de existenta unei opozitii extrem de puternice. Alcatuita din cel mai mare partid politic, PSD, extrem de versat in actul guvernarii si din nelinistitul PRM, gata oricand sa-si arate coltii. Si sa muste zdravan de manseta pantalonului. Acum, forta PSD s-a diminuat. Ramanand, in continuare, considerabila. Iar agresivitatea PRM este si ea tinuta sub control de Corneliu Vadim Tudor, care incearca, in fine, sa treaca de la hamaiala la marea politica. In schimb, adversarul numarul unu pentru presedinte a devenit principalul aliat de ieri, PNL. Motive pot fi multe dar, in mod cert, unul de necontestat este inevitabilul razboi dintre palate, a carui origine poate fi pusa sub semnul prevederilor Constitutiei mai degraba decat sub cel al  temperamentului jucatorilor politici. Si tot de necontestat este ca liberalii, pentru a-si conserva identitatea, au opus o rezistenta inversunata oricarei tentative de confiscare. Ideologica ori chiar a partidului in sine. In mod ciclic, ei sunt secondati in opozitia pe care i-o fac lui Basescu de UDMR si PC. Cu observatia ca partidul lui Voiculescu gliseaza intre cei doi poli, existand astazi zvonul ca tocmai a incheiat o intelegere cu Cotroceniul. S-a ajuns, astfel, la o pozitie care in termeni sahistici se numeste “pat”. Motiv pentru care “presedintele jucator” a simtit nevoia sa schimbe din mers regulile de desfasurare ale competitiei.

            Dupa tatonari succesive, simple hartuieli lipsite de eficienta reala, exercitate ba prin intermediul lui Valeriu Stoica, ba cu ajutorul Monei Musca sau al lui Cristian Boureanu, Basescu a decis sa-l scoata din palaria prezidentiala pe Teodor Stolojan. Mizand pe prestigiul acestuia de fost presedinte PNL. Si pe popularitatea de care Stolo s-a bucurat, ca prim-ministru. Acum, razboiul este pe fata. Aruncat in linia a doua PNL, Stolojan incearca sa provoace o razmerita de natura sa-l doboare pe Tariceanu. Sau sa-l fragezeasca in vederea demiterii. El poate reusi, in masura in care sunt corecte premizele si motivatiile care au determinat decizia de a-l lansa intr-un atac care se vrea final. Basescu va utiliza, in perioada imediat urmatoare, pentru a-l ajuta pe Stolojan, ajutandu-se astfel pe sine, intreg arsenalul de care dispune. De la cozile de topor din PNL si alte partide, din presa si din societatea civila, pana la dosarele de securitate sau cele penale si, cu certitudine, el nu va ezita sa-si arunce in joc propriul discurs. Si propria carisma. Suportul politic principal va fi PD.

            Dar exista si un mare pericol. Daca, asa cum afirma destul de multi analisti intre care ma numar, Teodor Stolojan nu este un lider autentic ci doar unul de conjunctura, daca el, prin conjunctura, a stat prim-ministru sub Iliescu si a ajuns apoi presedinte al liberalilor, atunci el va fi acum nimic altceva decat un luptator de conjunctura. Un adversar de mucava. Infrant chiar inainte de finalul luptei. Vom vedea. Si inca foarte curand.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii