Operatiunea Stolojan e cu “dus-intors”   mai 12th, 2006

 

            Cu mai mult timp in urma, mi-am exprimat convingerea ca Tariceanu, in calitate de premier, poate plati cu capul daca Romania va inregistra un esec, fie si partial, in procesul de aderare la Uniunea Europeana. Si, atunci, conflictul premierului cu Presedintele Traian Basescu era cvasi-inexistent. Intre timp, el s-a acutizat, ajungand astazi ireversibil. Daca, in ziua de 16 mai, Romania nu va fi nominalizata pentru aderare la 1 ianuarie 2007, daca nu va exista in Raportul Comisiei Europene o data precisa si daca nu se vor pune noi conditii, atunci se va declansa o criza politica de mari proportii. Desigur, nu exclud posibilitatea, urmare a razboiului dintre palate, ca o asemenea criza sa izbucneasca in cateva zile, chiar si in ipoteza in care Guvernul va avea succes la Bruxelles. Pentru ca tot in aceasta rubrica spuneam ca, daca esecul va fi costisitor pentru Alianta, in general, pentru Guvern, in special si pentru premier, in principal, un succes nu va aduce – data fiind conjunctura interna si problematica sociala cu care se confrunta Romania – prea multe puncte in tabara invingatorilor. Desemnarea lui Teodor Stolojan, de catre Traian Basescu, in calitate de varf de atac in ofensiva decisiva impotriva lui Tariceanu este poate o miscare menita sa acopere, prin spectaculozitate, un alt plan, construit pe realitatile raporturilor politice de la Bucuresti. Stolojan ar putea esua si, in acelasi timp, planul de debarcare al lui Tariceanu ar putea reusi?

            In urma cu doua zile, lansam ideea ca nu este exclus ca, in masura in care Teodor Stolojan este perceput, in plan politic, ca un lider de conjunctura sau de mucava sau expirat sau ca un politician care a tradat interesele liberale, prin abandonul din cursa prezidentiala si printr-o intelegere de taina cu Basescu, acesta sa nu-si poata exercita o influenta reala asupra partidului. Ce isi propune, in mod explicit si public, Theodor Stolojan? Sa determine o reorientare de fond a politicii liberale. Sa-i readuca pe liberali intr-o alianta disciplinata, in zona de influenta a Presedintelui Basescu. Si sa-i impinga catre o fuziune cu PD, respinsa astazi de majoritatea liberalilor. Evident, pentru a reusi este obligatoriu ca Stolojan sa provoace o miscare anti-Tariceanu in PNL. Atat de puternica, incat razmerita sa conduca la retragerea sprijinului pe care partidul i-l acorda premierului.

            Dar pentru a se ajunge aici, un congres extraordinar ar trebui sa decida demiterea lui Tariceanu din functia de presedinte. Si alegerea altei persoane, care sa faca parte din gruparea afiliata Cotroceniului. Un congres extraordinar, insa, nu poate fi declansat prin declaratii lansate de Stolojan si de doi, trei sustinatori ai acestuia, prin intermediul unor dezbateri televizate. Aceste semnale, transmise prin talk-show-uri, nu pot fi decat prologul unei operatiuni mult mai ample. Unde se poate ea desfasura? In esalonul doi liberal, de la nivelele centrale si, mai ales, locale. Printre liberalii care se simt nedreptatiti pentru ca, in acest moment, nu au functiile pe care si le doresc. Este, insa, aceasta coloana a cincea atat de semnificativa? Ramane de vazut. Dar sa admitem, totusi, ca planul lui Stolojan este fezabil. Si ca, ajutat de Presedinte, el ar putea reusi. Abia in aceste conditii, Basescu ar putea avea posibilitatea sa desemneze, la varful Palatului Victoria, un prim ministru disciplinat. Un bun executant. Care sa-i permita sa fie cu adevarat „jucator”. Iar acesta s-a si oferit. In persoana lui Theodor Stolojan. Care a mai jucat o data acest rol. Sub Iliescu.

            Daca planul lui Stolojan nu reuseste, atunci el este doar complementar. Pentru ca Popescu Tariceanu nu este amenintat doar din directia Cotroceniului sau a PD-ului. Intr-o oarecare masura, ii vor capul si cele doua partide din opozitie, PSD si PRM. De aici, proiectul unei motiuni de cenzura. In acelasi timp, nici echipa lui Basescu nu e bine sa se iluzioneze. Pentru ca, daca PSD si PRM introduc si voteaza motiunea de cenzura, cu sprijinul PD si PC – sunt semnale ca Voiculescu a facut, pe sub masa, o intelegere cu Basescu – ele nu vor actiona, in nici un caz, in sprijinul proiectului prezidential. Niciodata opozitia nu va contribui decisiv la schimbarea Guvernului Tariceanu, pentru a se trezi cu un guvern Stolojan si cu un presedinte mult mai puternic. Chiar daca in aceste partide exista persoane seduse de carisma lui Basescu. Sau de diverse promisiuni. Si nici nu este de asteptat ca PSD si PRM sa-si asume riscul unor anticipate, daca nu au convingerea ca vor castiga puterea, in urma lor.

            Toata aceasta orbecaiala prin intuneric si lupta in care toti ii sapa pe toti poate deveni exact balonul de oxigen de care are nevoie Tariceanu. Teoretic, el poate supravietui chiar si in eventualitatea care, din pacate, este din ce in ce mai previzibila, ca Romania, in 16 mai, nu va obtine o data precisa de aderare in ianuarie 2007. Pentru ca, ramanand in corzi, adica conditionata si monitorizata, aceasta tara nu-si poate permite luxul unei schimbari de guvern care ar intarzia, pentru un timp, procesul de reforma.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii