Semi-salvgardarea   mai 18th, 2006

 

            S-a mai sfarsit o etapa. Dupa o fireasca perioada de zvonistica, dupa vehicularea diferitelor scenarii, de la cele ultra-optimiste – siguranta ca vom fi primiti, la 1 ianuarie 2007, in Uniunea Europeana – pana la scenariul cel mai pesimist – si anume, ca va fi activata clauza de salvgardare si, practic, intrarea in UE va fi amanata sine die – Comisia Europeana a optat pentru o solutie extrem de inteligenta, din perspectiva oficialilor europeni, dar cu efecte perverse, care pot fi devastatoare pentru interesul, pe termen scurt si mediu, al romanilor. Suntem informati ca, in principiu, putem fi primiti la 1 ianuarie 2007 in UE dar va mai fi necesar un nou raport. In octombrie. Pana atunci, va trebui sa ne intensificam eforturile, indeplinind ceea ce pana in prezent nu am fost capabili sa indeplinim. Si, in plus, Bulgaria ne sta atarnata la gat ca o piatra de moara. Pentru ca suntem la pachet cu ea. Ce ne vom face daca Bulgaria, asa cum arata toate prognozele, nu va fi capabila sa recupereze ramanerea in urma? Un nou raport in octombrie inseamna, de fapt, imposibilitatea absoluta a aderarii Romaniei la 1 ianuarie 2007. Si, in mod straniu, aceasta realitate ii ofera balonul de oxigen necesar Guvernului Tariceanu. In continuare, voi dezvolta rationamentele de mai sus.

            In mod cert, si aceasta este prima concluzie pe care o putem trage, Guvernul Romaniei, in general si Calin Popescu Tariceanu, in special, se bucura de aprecierile pozitive ale oficialilor europeni. Poate ca, intr-un anumit sens, clauza de semi-salvgardare este fix colacul de salvare de care avea nevoie actualul Executiv, care de mai multa vreme nu se mai sprijina pe o majoritate. Si care lucreaza cu opozitia in casa, de cand relatiile cu PD si cu Presedintele Traian Basescu au devenit ireconciliabile. Obiectiile aduse Romaniei privind anumite intarzieri in procesul de reforma erau previzibile si nu sunt extrem de grave, pentru ca fiecare in parte se afla intr-un anumit stadiu de solutionare. De ce, in conditiile in care guvernul e credibil si majoritatea conditiilor au fost indeplinite, printr-un efort de necontestat al romanilor, nu ni s-a spus, pur si simplu, ca suntem primiti la 1 ianuarie 2007? Explicatia nu poate fi identificata decat in trei ipoteze, luate separat sau cumulativ. Prima este ca suntem la pachet cu Bulgaria. Ne-am dorit-o. Chiar cu ardoare, pe vremea cand Bulgaria se afla in avans fata de noi si dadea semne ca incearca sa scape de Romania. Chiar relativ recent, Presedintele Traian Basescu a insistat ca cele doua tari sa ramana cuplate. Toti analistii sustin ca, pana in octombrie, conditiile puse Bulgariei sunt imposibil de indeplinit. Fiind la pachet cu aceasta tara, pentru moment Comisia Europeana nu putea, date fiind contraperformantele acestei tari, sa decida o recomandare ferma, in sensul aderarii ambelor tari la 1 ianuarie 2007. Daca aceasta ipoteza este corecta si daca nu exista nici un fel de rea intentie sau reticenta importanta legata de Romania, atunci ar urma ca, pana in octombrie, cele doua tari sa fie decuplate. Iar peste cateva zile vom vedea daca se declanseaza sau nu o dezbatere in acest sens. Daca vom ramane, insa, la pachet, atunci indiferent de amploarea succeselor romanesti, nici in octombrie nu vom beneficia de un raspuns favorabil. A doua ipoteza demna de luat in discutie este cea legata de costurile integrarii. Pentru Romania si Bulgaria sunt prevazute, incepand din ianuarie 2007, zeci de miliarde de euro. Care urmeaza sa fie utilizati drept combustibil pentru accelerarea integrarii. Acesti bani vin de la statele membre. Iar statele membre ii procura, la randul lor, de la cetatenii UE. Daca la nivelul functionarilor de la Bruxelles exista un consens privind aderarea Romaniei, daca chiar la nivelul politicienilor care conduc statele UE exista un consens, e adevarat, relativ, din perspectiva parlamentelor europene, care se raporteaza direct la vointa cetatenilor, Romania este, cel putin pentru moment, indezirabila in aceasta comunitate. De aici si prudenta si, daca vreti, duplicitatea oficialilor UE. Amanarea sine die a aderarii Romaniei sau chiar intarzierea cu cateva luni pot oferi o oarecare satisfactie opiniei publice europene, astfel incat politicienii pot c~stiga astfel timp pentru a ram~ne credibili in ochii electoratului. Si, oricat ar parea de ciudat, un al treilea scenariu este si el posibil. Este limpede ca, pe masura ce Calin Popescu Tariceanu a reusit sa-i convinga pe oficialii europeni ca face parte din clubul politicienilor alesi, Traian Basescu a realizat performanta inversa. Fiind, in acest moment, refuzat de elita politica europeana. Nu putem sa nu luam in calcul si aceasta realitate.

            Amanarea pana in octombrie a deciziei este, pentru Tariceanu, o sansa aproape nesperata. Fiindca Basescu trebuie sa amane si el proiectele de debarcare ale premierului. Pe de alta parte, admitand ca in octombrie obtinem un verdict pozitiv, nu mai ramane timpul necesar, pana la 1 ianuarie 2007, ca parlamentele europene sa ratifice aderarea Romaniei. In consecinta, aderarea se mai amana. Este, de fapt, o clauza de semi-salvgardare.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii