S-a autoincoltit!   iulie 28th, 2006

 

            Traian Basescu a declansat un mecanism de natura a-l izola pe el insusi si institutia pe care o conduce. In momentul in care, probabil luat prin surprindere si excedat de demisiile in lant ale sefilor serviciilor secrete, la care s-a adaugat si – bomboana pe coliva – plecarea lui Botos din functia de procuror general, seful statului nu a gasit alta solutie decat aceea de a santaja intreaga clasa politica. In ce fel? Conditionand numirea noilor sefi ai serviciilor secrete de votarea pachetului de legi ale sigurantei nationale, propus de Cotroceni. Cutia Pandorei a fost deschisa. De catre seful statului. Apoi au reactionat liderii de partide. Cu exceptia PD, toti ceilalti i-au dat cu tifla lui Basescu. In acest moment, nu se intrevede nicio solutie viabila pentru inchiderea, intr-un timp rezonabil, a cutiei Pandorei. A fost declansata o criza institutionala, care se transforma cu repeziciune intr-o criza constitutionala si intr-o grava problema de politica interna si externa. Dupa indelungate dezbateri, Departamentul Politic al Ziarului ZIUA a ajuns la concluzia – pe care eu ma ofer sa o prezint astazi cititorilor – ca Traian Basescu s-a autoincoltit. Adica a creat cele mai bune premise pentru formarea unei coalitii politice contra sa. Si a plecat spre Washington apasat de gravitatea situatiei.

            In mod evident, asa cum a rezultat si in urma dezbaterilor din comisiile parlamentare, sefii serviciilor secrete au demisionat in urma unui conflict grav cu seful statului, fiecare dintre ei incercand nu numai sa-si apere onoarea, ci si sa protejeze statutul institutiei pe care a fost mandatat sa o reprezinte. Sunt neimportante, in acest context, criticile pe care opinia publica, in general sau Ziarul ZIUA, in special, le-a adus, de-a lungul timpului, unuia sau altuia dintre cei aflati in fruntea serviciilor inteligente. Si nu e relevant, in acest context, nici macar cazul Omar Hayssam. In ceea ce ne priveste, in paranteza fie spus, cap de lista a fost generalul Virgil Ardelean, zis „Vulpea”, de la serviciul secret al Ministerului de Interne. Care, indiscutabil, a facut politie politica. Si a jucat cu cinism la toate capetele, cramponandu-se de functie. Dar nu paraseste institutia pentru greselile lui reale. La fel ca si ceilalti, este victima unei izbucniri de furie a presedintelui Traian Basescu, scapata de sub orice control cat de cat rational. Dar gata cu parantezele. Fapt este ca sefii acestor servicii au demisionat unde nu trebuie. Adica la Cotroceni. In realitate, ei depind de institutii diferite. SRI si SIE, de Parlament iar serviciul secret al Ministerului de Interne, de Guvern. Luat prin surprindere, Basescu a facut un prim gest corect. A trimis cererile de demisie acolo unde trebuie. Dupa care a incercat din rasputeri sa stea deasupra valului. Si provocat, in mod insistent, de opinia publica, a iesit cu o declaratie. Aberanta. A spus ca va numi sefi provizorii pentru cele trei servicii secrete – nu este o taina pentru nimeni ca el a reusit sa-si plaseze, in etajele superioare de comanda, favoritii – si ca acestia vor ramane provizorii pana cand partidele politice, prin Guvern si Parlament, vor vota pachetul de legi care sa reglementeze siguranta nationala. Un fel de sah mat. Acest pachet legislativ a fost fabricat de catre serviciile secrete si nu de catre institutiile care, conform Constitutiei, au initiativa legislativa, si zvarlit pe masa Guvernului, prin intermediul CSAT – care nici el nu are initiativa legislativa – de catre Traian Basescu. Fara discutie, multe dintre prevederile acestor proiecte de legi se bat cap in cap cu Legea fundamentala a tarii, cu normele NATO si cu normele Uniunii Europene. Altele ascund in spatele lor intentia de a crea o noua politie politica, mai a dracului decat Securitatea, pusa la dispozitia unui presedinte care se viseaza jucator. Iar alte prevederi sunt de-a dreptul tampite. Din varii motive, opinia publica si clasa politica au reactionat. Negativ si in forta. Dupa care, Basescu a incercat sa dreaga busuiocul, in urma nu cu mult timp, afirmand ca nu intentioneaza decat punerea in dezbatere publica a unor optiuni. Si atata tot. Acum, cand covorul serviciilor secrete i-a fugit de sub picioare, Basescu face recurs la propriile sale declaratii. Si bate cu pumul in masa, solicitand adoptarea pachetului de legi. Dar sefii partidelor si Parlamentul ii raspund in forta, fluturandu-i pe sub nas Constitutia. El nu poate conduce serviciile secrete prin loctiitori. Va trebui sa propuna imediat alti directori. Care pot fi, si probabil vor fi, refuzati de Parlament. Dar nici demisionarii nu pot ramane la infinit in functie, intrucat demisia este un gest unilateral de vointa si, atunci cand persoana are onoare, ireversibil.

            Ce se va intampla daca, dupa ce se intoarce de la Washington, Basescu refuza sa se conformeze? Criza institutionala fara precedent cu care, pentru prima data, un stat se confrunta, in timp de pace, se va transforma intr-o criza constitutionala. Dar si intr-o criza politica interna, atata vreme cat si seful statului, si liderii partidelor sunt cu mainile legate. Si intr-o criza cu grave efecte in politica externa. Pentru ca sefii serviciilor secrete sunt parteneri NATO. Cu cine va discuta de acum incolo Alianta Euro-atlantica? Cu inlocuitori? Cu ofiteri-loctiitori? Cu fostii directori, a caror demisie nu este recunoscuta de catre Parlament? In curand, ma voi stradui sa raspund la unele dintre intrebarile de mai sus.

Comentarii inchise

Se incinge hora deconspirarii   iulie 26th, 2006

 

            Ultima actiune politica a presedintelui Traian Basescu, pusa in relatie cu replica extrem de dura a presedintelui Partidului Conservator, Dan Voiculescu, constituie o provocare fara precedent atat pentru opinia publica, cat si pentru Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii. Exista, poate pentru prima data dupa caderea lui Ceausescu, sansa de a afla ceea ce este necesar si moral sa aflam despre rolul jucat, pana in prezent, de reprezentantii fostei politii politice, fie ofiteri, fie colaboratori, dar la fel de adevarat este ca, daca operatiunea preconizata nu este corect gestionata, ea se va transforma intr-un nou circ. Reducandu-se doar la un alt episod al razboiului politic de la Bucuresti. Al luptei pentru putere. In care protagonistii isi administreaza unii altora lovituri, fara a respecta nici un fel de reguli.

            Fara doar si poate, gresesc cei care considera ca, la 16 ani de la evenimentele din decembrie ’89, e prea tarziu pentru a mai afla detalii privind rolul jucat de unii si de altii in politia politica a statului totalitar. Atata vreme cat reprezentatii, intr-o forma sau alta, ai fostei politii politice si-au adjudecat parghii de comanda ale societatii romanesti, nu este deloc tarziu sa aflam adevarul referitor la biografia acestora. Nu va fi o vanatoare de vrajitoare. Nu a fost o vanatoare de vrajitoare nici in alte state din fostul bloc sovietic, unde s-a procedat cu necesara transparenta. Sa-i dam cetateanului dreptul elementar sa stie cine sunt fruntasii, indiferent din ce domeniu, ai acestei tari. Cine sunt oamenii de decizie. Cine sunt cei care pot influenta mersul societatii intr-o directie sau alta. Daca analizam situatia din aceasta perspectiva, ajungem usor la concluzia ca, sustinand o transparenta totala, care sa mearga, cum bine spune Voiculescu, chiar si pana la presedintele tarii, nu vom atenta nici la siguranta nationala si nici nu vom declansa un razboi romano-roman. Dimpotriva. Dar ce inseamna acest proces firesc de cunoastere si ce ar putea insemna o mascarada?

            Linia de demarcatie este relativ usor de imaginat. Si chiar de trasat. Daca vrem adevarul in ceea ce priveste identitatea celor care, sub o forma sau alta, sunt raspunzatori pentru faptul ca in Romania a existat o politie politica terorista fata de romani, atunci nu avem decat sa publicam, pur si simplu, de la A la Z, doua liste. Lista tuturor ofiterilor de Securitate, incepand din momentul instalarii serviciului secret sovietic in Romania, in postura de moasa a politiei politice asa-zis nationale, si lista tuturor celor care au colaborat de-a lungul timpului. Pe categorii. Nu va fi vorba chiar de o carte de telefoane. Nu toti romanii au incheiat un pact cu diavolul. Vom avea, poate, cateva zeci de mii de nume ale unor persoane, dintre care unii au decedat, altii au emigrat. Si mai exista cu certitudine o categorie de persoane care nu a mai reusit sa tina pasul cu schimbarile petrecute in Romania dupa decembrie ’89 si este reprezentata astazi de simpli anonimi. Vor fi, insa, fara doar si poate, cateva mii de cetateni inca activi, al caror nume, intr-un domeniu sau altul, se bucura de o oarecare notorietate. In plan central sau local. Intre acestia, ii vom descoperi si pe cativa bosi. Din politica. Din economie. Din sistemul financiar-bancar. Din Politie si Armata. Din Justitie. Din presa. Din diplomatie. Si chiar din Biserica. Pentru sanatatea morala a acestei natii, e bine ca ei sa fie cunoscuti. Apoi, daca partenerii lor sociali doresc sa le acorde, in continuare, un credit, vor supravietui. Chiar la butonul de comanda al unor sectoare. Fara doar si poate, unele drame, care insa nu sunt fatale si nu pot fi comparate, sub nici o forma, cu dramele suferite de milioanele de cetateni ai acestei tari, vor fi totusi declansate. Exista, fireste, si riscul crearii unor nedreptati. Este evident ca, desi toti cei care au colaborat cu un sistem ticalos sunt vinovati – atentie, stimati cititori, repet ca este cat se poate de falsa asertiunea lansata de Basescu potrivit careia ar fi existat, dupa ’89, in Romania, un sistem ticalosit, pentru ca asta ar presupune ca, inainte, am fi avut un sistem moral – responsabilitatea nu poate fi egala. Unii ofiteri ai Securitatii au gresit mai mult, iar altii mai putin. Unii informatori au pangarit mai mult, iar altii mai putin. Dozarea acestei responsabilitati o va face, in timp, cu rabdare, opinia publica. Cand totul este la vedere, e mai usor sa cantaresti cat rau si cat bine a facut fiecare in viata.

            Mizeria, insa, poate incepe chiar din momentul in care, iata, se deschide o sansa pentru aflarea adevarului. Cei care au puterea si decizia de a asigura transparenta, au si puterea de a ne oferi adevarurile in mod selectiv. Cu predilectie despre adversarii politici. Sau de afaceri. Si de a obtura realitatea atunci cand este vorba de aliati, de prieteni, de parteneri. Cu alte cuvinte, este bine ca se desecretizeaza dosarul „Dunarea”, dar cred ca este indispensabil sa se desecretizeze imediat insasi Securitatea. Deci toate dosarele. Pe masa. Fara jocuri politice.

Comentarii inchise

 

            Aparent, seful statului a intrat intr-o mare incurcatura. Necontrolandu-si reactiile, a determinat trei sefi ai unor servicii de informatii importante, SRI, SIE si cel al Ministerului de Interne, sa preia initiativa si sa-si dea, simultan, demisia. Fara sa-i lase timp presedintelui sa pregateasca terenul pentru numirea, in aceste functii, a unor favoriti. Si, la scurt timp, o alta piesa importanta, procurorul general, a procedat la fel. Din acest motiv, ieri, reuniunea CSAT a fost extrem de tensionata. Ca sa nu mai vorbim de opinia publica, de partide, de presa, care toate sunt inflamate. Iar batalia pentru succesiune in importantele functii este abia la inceput. Traian Basescu nu i-a schimbat pe sefii serviciilor si nici pe procurorul general imediat dupa castigarea mandatului prezidential, daca este sa-l credem, intrucat Alianta DA nu dispunea de suficiente voturi in Parlament, pentru a sustine candidatura unor sefi SRI si SIE si nici in CSM, pentru confirmarea unui nou procuror general. Dar astazi, cand s-au mai adaugat si frictiunile care au adus aproape in pragul razboiului cele doua partide componente, PNL si PD, dispune Basescu de mai mult sprijin parlamentar? Categoric, nu. Sub acest aspect, situatia s-a deteriorat. Si totusi, chiar luat prin surprindere de valul de demisii, Basescu are asii in maneca. Si ii poate arunca pe masa, pentru a-i folosi.

            Cea mai simpla situatie este legata de numirea unui nou procuror general. Din aceasta perspectiva, seful statului nu are decat de dat un telefon si de stabilit, in consens cu ministrul Justitiei, Monica Macovei, cine este favoritul. Dupa care, presedintele il va unge pe noul si temutul sef al avocatilor statului, iar CSM il va confirma. Pentru ca, in acest moment, chiar daca exista raporturi inflamate intre Monica Macovei si CSM, aceasta institutie se afla la degetul mic al Cotroceniului. Numarul celor fideli acestui palat il intrece pe cel al magistratilor reticenti. Si dintr-o alta perspectiva, la Parchet, scaunul procurorului general va putea fi ocupat repede. Aici nu se pune problema de a opta intre reprezentanti ai unor partide si profesionisti. Procuror general nu va putea fi decat un jurist care indeplineste, sub aspect profesional, conditiile necesare. E adevarat, inclusiv cele de fidelitate fata de puterea de la Cotroceni. O situatie complicata s-a creat, insa, in ceea ce-i priveste pe sefii serviciilor secrete. Dar si aici Basescu are solutii.

            Atat succesorul lui Timofte la SRI, cat si cel al lui Fulga la SIE ar trebui sa fie confirmati de Parlament. Unde este greu de presupus ca Basescu va strange voturile necesare pentru favoritii sai. O infrangere la acest capitol poate fi extrem de umilitoare si de costisitoare pentru presedinte. Asa se si explica de ce, in trecut, el a oscilat, atunci cand a schitat portretul-robot al viitorilor directori. Ba a vorbit de specialisti din interiorul sistemului, ba s-a referit la personalitati din societatea civila, deci din zone plasate in afara partidelor politice. In paranteza fie spus, solutia ar fi putut fi rezolvata daca Traian Basescu ar fi solicitat si obtinut, dupa castigarea mandatului, schimbarea tuturor adjunctilor acestor servicii, si chiar a sefilor de departamente, cu civili. In acest moment, ar fi existat pepiniere, oameni de incredere, din care ar fi putut fi extrasi, fara a starni prea multe comentarii, viitorii directori. Din pacate, Basescu nu a promovat in respectivele functii civili, ci tot militari. Si s-a plasat in ofsaid. Pentru ca atat NATO, cat si practica din Uniunea Europeana impun plasarea in respectivele functii, si inclusiv a directorilor, a unor civili. Este o situatie fara iesire. Si atunci, de ce afirm ca Basescu are asii in maneca? Pentru ca el poate lucra cu interimari. In fiecare dintre cele doua servicii, SRI si SIE, presedintele a promovat, la primul etaj de decizie dupa cel al directorului, favoriti din interiorul sistemului. In mod firesc, acestia ii sunt fideli. Ceea ce ii da posibilitatea presedintelui sa-i promoveze, in mod provizoriu. Si, in Romania, cel mai sigur e provizoratul. Si, la acest capitol, si cel mai durabil. Pentru ca legea nu stabileste nici un termen in care Basescu are obligatia sa numeasca directori definitivi. Asa ca poate trage de timp pana la alegeri. Si conduce linistit doua dintre cele mai importante servicii secrete.

            Adevaratul razboi se va purta la Interne. Serviciul secret de acolo, conform legii, este condus de o persoana cu rang de secretar de stat. Aparent, singurul competent sa numeasca un succesor al lui Ardelean este premierul Tariceanu. Deci, principalul rival al lui Basescu. Dar situatia este mai complicata. Daca ne gandim ca portofoliul Internelor e detinut de Vasile Blaga, omul de incredere al lui Basescu. Si nu este de neglijat nici faptul ca „Vulpea” lasa atata mizerie in urma, incat va avea cu certitudine grija sa incurce optiunile pentru inlocuitorul sau intr-o asemenea maniera, incat sa nu fie silita in viitor sa plateasca pentru nenumaratele ilegalitati pe care le-a savarsit. Abia aici putem asista la un scandal de proportii.

Comentarii inchise

A sarit siguranta la Cotroceni   iulie 24th, 2006

 

            Un analist politic, nu imi mai amintesc cine, a afirmat ca ne aflam in prezenta unui caz fara precedent. In timp de pace, sefii principalelor servicii secrete si-au parasit, simultan, posturile. A doua zi, a dracului coincidenta, la fel a facut si procurorul general al Romaniei. Si, cel putin aparent, totul se invarte in jurul controversatului caz Omar Hayssam. Disparut fara urma din Romania, dupa cum declara ministrul de Interne, dar cautat totusi pretutindeni de subordonatii domniei sale. Iar epicentrul rocadelor care urmeaza se plaseaza la Cotroceni. Intrebarea care se pune e urmatoarea: spectacolul la care asistam este consecinta unor decizii elaborate la Cotroceni, cu luciditatea necesara pentru o institutie de o asemenea anvergura, sau, pur si simplu, lui Basescu i-a sarit lantul de la bicicleta, cand a inteles ca este victima unei sinistre farse?

            Plecarea sefilor serviciilor secrete, in mod cert, nu s-a produs dupa o sedinta a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii. Desi contestata de catre liberali, aceasta institutie exista, este constitutionala si ar trebui sa functioneze atunci cand se iau decizii de o asemenea insemnatate cum este punerea sau auto-punerea pe liber a sefilor serviciilor inteligente si a procurorului general. Avem acum o prima certitudine. Si anume ca CSAT nu a fost intrunit, iar demisiile in lant s-au produs dupa o discutie cu Traian Basescu. Abia astazi, adica post factum, urmeaza ca acest important organism sa se reuneasca si vom putea afla mai multe. A doua certitudine este ca, daca va fi necesara azi o decizie, seful statului e, pentru prima oara, in minoritate. Pentru ca lipsesc doi dintre cei care, pana in prezent, i-au fost loiali, adica sefii SRI si SIE. Sa luam in calcul si o a treia informatie certa: intreg taraboiul politic este generat de misterioasa disparitie a lui Omar Hayssam. Cum a putut un singur personaj sa bulverseze serviciile secrete si Parchetul General? Ce stim si ce nu stim despre Hayssam? Cand s-a declansat criza ostaticilor, presedintele Romaniei s-a intalnit cu acesta de doua ori, in taina, la Cotroceni, pentru ca a treia oara sa ordone arestarea si incarcerarea sa. Pe motiv ca este terorist. Ulterior, institutiile statului s-au conformat, iar catre opinia publica s-au scurs informatii potrivit carora Omar Hayssam este teroristul numarul unu al Romanei. S-a mai afirmat insistent, in timpul crizei ostaticilor, ca serviciile secrete nu au fost straine de actiunile lui Hayssam. Dar acesta a tacut pana azi. Sa fie plecarea lui o rasplata? Deci urmatoarea certitudine este ca tavalugul impotriva sa, pornit pe drept sau pe nedrept, ramane ca Justitia sa se pronunte, a fost declansat nu din interiorul Parchetului General, in baza indiciilor furnizate de serviciile secrete si a probelor adunate de procurori, ci la comanda politica a lui Basescu. Urmeaza o alta certitudine: Omar Hayssam este pus in libertate de catre instantele judecatoresti, unul dintre motive fiind incalcari procedurale grave, savarsite de procurori in cazul sau. Si inca una: culmea coincidentei, procurorii de caz ai lui Omar Hayssam sunt Ciprian Nastasiu si Adriana Cristescu, aceiasi ca si in dosarul Rompetrol. Ambii acuzati de repetate incalcari ale legii si de o lipsa crasa de profesionalism. In mod straniu, insa, raspunderea pentru greselile procurorilor de caz si-o asuma Ilie Botos, prin demisia sa, in timp ce Ciprian Nastasiu si Adriana Cristescu cad, din nou, in picioare. Sa insemne asta ca pentru ei isi asuma altcineva raspunderea? Si cine ar putea fi misteriosul personaj, altcineva decat Traian Basescu? Emil Constantinescu, fosul sef al statului si presedinte CSAT o perioada dubla de timp decat Traian Basescu, deci un personaj politic care a avut acces la o cantitate mai mare de informatii furnizate de serviciile secrete, afirma raspicat, si nu este pentru prima data, ca Omar Hayssam este ofiter acoperit al mai multor servicii secrete. Inclusiv al unui serviciu secret roman. Nu exista nici un motiv pentru a pune la indoiala afirmatiile lui Emil Constantinescu. Aceasta este, iata, o noua certitudine cu care putem opera. De aici ar putea rezulta si „detaliul” ca aceasta realitate a fost asumata de seful statului, pentru ca nici el, in calitate de presedinte CSAT, si nici unul dintre principalii sai colaboratori, exdirectori ai serviciilor secrete, nu a dezmintit vreodata asertiunea de mai sus.

            Ne putem intreba, in aceste conditii, daca nu cumva Omar Hayssam este un ofiter obisnuit de informatii. Si nicidecum un terorist. Pentru ca, daca ar fi fost teroristul numarul unu al Romanei, chiar eliberat conditionat de catre instanta, serviciile secrete ar fi trebuit sa-l monitorizeze zi de zi. Iar plecarea lui din Romania ar fi fost evitata. Daca asa stau lucrurile, atunci nu ar fi existat nici un motiv ca cei patru „grei” sa demisioneze. Decat daca, in discutia purtata cu Basescu, acesta din urma ar fi avut una dintre obisnuitele sale iesiri colerice. Care a umplut paharul de rabdare al celor patru. Iar daca este real celalalt adevar, si anume ca Omar Hayssam este, totusi, terorist, dupa cum sustine destul de plauzibil si Ohanesian, atunci e de rau. Inseamna ca serviciile secrete si Parchetul nu au functionat. Si nici CSAT. Al carui presedinte e chiar Basescu. Iar daca vom afla ca Hayssam a fost si terorist si ofiter acoperit al unui serviciu secret roman si complice, impreuna cu acesta, la rapirea jurnalistilor, atunci Romania poate intra in analele Guinness Book. Cu Cotroceni cu tot.

Comentarii inchise

 

            Un referendum vizand o problema atat de importanta cum este impartirea puterii, indiferent de catre cine este initiat, ar trebui sa-i lase cetateanului posibilitatea sa se pronunte asupra formei de stat. Ori monarhie constitutionala, ori republica parlamentara, ori republica prezidentiala. Legea fundamentala ar urma sa fie modificata. In acord deplin cu o populatie bine informata asupra temei in discutie si dupa o dezbatere organizata la nivel national. Fireste ca, in aceste conditii, statul va deveni mai puternic, intrucat cetatenii au avut posibilitatea sa opteze in deplina cunostinta de cauza, altfel decat au facut-o pana acum. Am promis ca voi face abstractie de persoane si de diversele interese de grup. Si, analizand aceasta tema, asa voi si face.

            Desi eu insumi sunt adeptul monarhiei, sunt gata sa admit ca intreaga educatie si cultura politica de care au beneficiat romanii ii indreapta in directia unei republici. Dar corect este sa li se ofere si sansa, celor care doresc, de a opta pentru monarhie. Eu ma voi concentra asupra ideii de a gasi un mecanism constitutional prin care, in viitor, sa poata fi evitata blestemata batalie dintre palate. Dintre institutia prezidentiala si cea executiva. Un razboi care, asa cum s-a vazut, a caracterizat toate ciclurile legislative. Solutia logica este una singura: departajarea cat mai clara a atributiilor. Impartirea, cu mare precizie, a puterii. Si, mai ales, adoptarea principiului ca, in stat, ca rezultat al alegerilor democratice, puterea se concentreaza fie in mainile Guvernului, fie la presedinte.

            Sa luam in calcul prima ipoteza. O Romanie cu un sef de stat decorativ. Dupa modelul german. In aceasta ipoteza, in mod evident, nu mai sunt necesare alegeri prezidentiale. Populatia poate fi scutita si de eforturi si de cheltuieli in ceea ce priveste desemnarea presedintelui. Acesta nu va mai avea nevoie de cel mai inalt grad de legitimitate, dat numai si numai de alegerile generale prezidentiale, la care participa si se pronunta toti cetatenii cu drept de vot. Este suficient ca, dupa alegerile generale, Parlamentul sa ia in discutie candidaturile si sa desemneze un presedinte. Nebeneficiind de cel mai inalt grad de legitimitate si avand atributii cu caracter de reprezentativitate strict delimitate de Constitutie, presedintele Romaniei nu va mai putea intra in coliziune cu primul-ministru. In realitate, cea mai puternica persoana in stat va fi premierul. Acesta va avea sprijinul majoritatii parlamentare. Respectiv acelei parti a alesilor poporului care reprezinta majoritatea in Parlament. Aceeasi majoritate care l-a desemnat si pe presedinte. Oricand Parlamentul crede ca este necesar, il poate schimba atat pe premier, cat si pe seful statului. Paradoxul face ca, in ciuda precizarii de mai sus, o astfel de putere va fi in mod clar mai stabila decat formula care opereaza astazi. Razboaiele dintre palate nu vor mai fi posibile. Si nici dispretul absolut revoltator pe care de atatea si atatea ori l-au manifestat, in Romania, sefii de stat fata de Parlament. Sau premieri. Asa cum este normal intr-o democratie, pentru prima data Parlamentul va fi cu adevarat suveran.

            Si o a doua formula este la fel de functionala. Si anume, o republica prezidentiala. Ea ar insemna fie ca nu va mai exista deloc un prim-ministru, dupa modelul Statelor Unite, fie Guvernul va trebui sa devina, in mare masura, un executant al politicilor elaborate de institutia prezidentiala, sub supravegherea si controlul Parlamentului. Evident, daca va fi o republica prezidentiala, un Consiliu Suprem de Aparare a Tarii este la fel de necesar, pe cat de inutil ar fi acelasi Consiliu in ipoteza unei republici parlamentare. In aceasta forma de stat, presedintele va putea fi cu adevarat „jucator”. Fara a comite prin aceasta vreun abuz. Pentru a avea cat mai multa legitimitate, in mod obligatoriu el ar trebui sa fie ales direct de catre cetatenii tarii. Si numai ei l-ar mai putea da jos la solicitarea Parlamentului si doar in conditii cu totul si cu totul speciale. In timp ce primul-ministru ar putea fi desemnat si revocat de presedinte, cu aprobarea legislativului.

            Eu nu ma feresc sa fac afirmatia ca, daca ar avea loc o dezbatere nationala si un referendum pe aceasta tema, as opta pentru o republica parlamentara. In care presedintele va avea doar un rol de reprezentare. Principalul argument – mai sunt insa si multe altele – este ca, de-a lungul istoriei, Romania a cazut mult de prea multe ori in capcana unor dictaturi sau unor regimuri prea autoritare pentu a fi si benefice cetateanului de rand. Ma intreb insa de ce, in conditiile in care este limpede ca vom fi obligati sa modificam Constitutia imediat dupa intrarea in Uniunea Europeana, nici una dintre institutiile fundamentale ale statului si nici unul dintre partide nu declanseaza procedurile si dezbaterea pe aceasta tema. Pana la urma, cui ii este frica de un referendum?

Comentarii inchise

Capcana lui Valeriu Stoica   iulie 21st, 2006

 

            Am promis ca voi incerca sa analizez retetele posibile pentru prevenirea, in viitor, a perpetuarii razboiului intre palate. Cu efecte atat de nocive asupra stabilitatii politice. Evident, solutia nu poate fi decat de natura constitutionala. Iar presedintele are acum posibilitatea, oferita pe tava de catre Curtea Constitutionala, de a initia un referendum pe aceasta tema. Dar are el si interesul sa o faca? Faptul ca tocmai Valeriu Stoica, astazi un puternic aliat al sefului statului, este cel care a lansat ultima data pe piata formula alegerii, in viitor, a presedintelui nu de catre populatie in mod direct, ci de catre Parlament, este pe cale sa ma puna pe ganduri. Fie Valeriu Stoica e duplicitar si ii intinde o capcana lui Basescu, fie este initiat un joc mult mai subtil decat pare in aparenta. Arhitectii fiind amandoi. Sa incercam, prin cateva rationamente logice, sa rezolvam enigma.

            Sa admitem drept premiza faptul ca Romania nu mai poate continua in acest fel. Neincetatele rivalitati, contre si chiar razboaie intre palate trebuie sa inceteze. Pentru ca altfel cetateanul are prea mult de pierdut. Unde ne plasam, insa, sub aspect constitutional? Ce suntem noi, in definitiv? In Statele Unite, presedintele este si seful Executivului. Practic, nu exista prim-ministru. Este o republica prezidentiala. In Germania, presedintele este decorativ. Rolul determinant in deciziile politice il are premierul. Este o republica parlamentara. Romania se plaseaza cel mai aproape de modelul francez, de la care, de altfel, s-a si inspirat atunci cand, dupa caderea lui Ceausescu, a fost elaborata prima Constitutie. Totusi, in Franta, desi presedintele isi imparte cu primul-ministru functiile executive, el joaca, in mod cert, un rol mult mai important. Presedintele Frantei are mai multe atributii executive decat presedintele Romaniei. Consideratiile de mai sus vizeaza raporturile de putere existente in stat. Dar sa vedem ce se intampla cu legitimitatea. Pentru ca, pana la urma, din legitimitate izvoraste puterea reala, si nu doar din prevederile Legii fundamentale. Sub acest aspect, cred ca nimeni nu se indoieste ca cea mai mare legitimitate o are un sef de stat atunci cand el primeste acest mandat direct de la popor. Prin alegeri generale. Exista si o legitimitate indirecta. Sunt alesi parlamentarii de catre electorat si acestia, la randul lor, desemneaza un presedinte. Dar, in mod evident, nu este acelasi lucru. Dincolo de aceste consideratii generale, indispensabile pentru alegerea unei solutii corecte, sa vedem acum care sunt intentiile jucatorilor politici.

            In mod cert, Traian Basescu, cu personalitatea sa accentuata, intentioneaza, asa cum de altfel a si afirmat, sa joace un rol mai important decat cel conferit de prevederile actualei Constitutii. Este si motivul pentru care nu numai ca a mentinut Consiliul Suprem de Aparare a Tarii – o constructie oarecum artificiala, dar care-i da sefului statului posibilitatea sa ia decizii importante, care implica sau afecteaza si Executivul – dar l-a si consolidat. Si tot acesta este unul dintre motivele pentru care a construit comunitatea serviciilor de informatii. Daca Basescu ar putea decide de capul lui cum sa fie schimbata Constitutia, cred ca am trece la un sistem asemanator celui din Statele Unite, adica fara prim-ministru. Dar forta lui Basescu este, cel putin pana in prezent, in electorat. El nu se poate bizui pe un partid lipsit, cu cateva exceptii, de personalitati autentice, cum este PD, indiferent cat s-ar umfla acesta in sondaje in intervalul dintre doua alegeri parlamentare. Si nici pe un sistem de aliante. In realitate, Basescu a jignit, in repetate randuri, clasa politica iar reprezentatii acesteia, care sunt parlamentarii, s-ar lipsi bucurosi de el. In schimb, popularitatea sa continua sa se afle la cote inalte. Adresandu-se direct poporului, Basescu nu are decat de castigat si acest lucru este la fel de adevarat ca si afirmatia ca, adresandu-se Parlamentului – de altfel, nici nu o prea face – are numai de pierdut. Si totusi, Valeriu Stoica sustine, cu consecventa, un proiect impartasit, de altfel, si de ceilalti liberali. Si anume ca, printr-o modificare a Constitutiei, presedintele ar urma sa fie desemnat de catre Parlament. Daca asa vor sta lucrurile in viitor, atunci el va deveni – Basescu ori altcineva – nu mai jucator, ci mai decorativ. Ceea ce inseamna ca Valeriu Stoica, un om deloc naiv, deloc lipsit de inteligenta si de cultura politica ori de pregatire in materie de drept constitutional, incearca sa joace la doua capete. Oferta lui este o capcana pentru Basescu. Dar oare seful statului nu stie?

            In numarul viitor, voi relua aceasta tema, facand abstractie de persoane. Pentru a nu lasa copacii sa ne intunece vederea asupra padurii.

Comentarii inchise

 

            Sunt dator cu o explicatie. Pentru ca este cat se poate de firesc ca dumneavoastra, cititorii acestui cotidian, sa va intrebati de ce am intrat, de la bun inceput, in parteneriat cu Civic Media, condusa de Victor Roncea, care solicita clarificari in legatura cu trecutul unor jurnalisti, al unor editorialisti si reprezentanti de ONG-uri. In definitiv, de ce ne intereseaza daca acestia au fost sau nu colaboratori ai Securitatii? Si de ce in avangarda se afla chiar ziarul ZIUA, al carui director, autorul acestor randuri, este singurul ziarist din acesta tara care a recunoscut public, si asta inca din 1992, ca a fost colaborator al Brigazii Antiteroriste, apartinand Securitatii. Si nu, pur si simplu, a venit Rosca pentru a se spasi in fata natiunii, ci a fost, in prealabil, dat in gat de catre Serviciul Roman de Informatii, pentru ca se afla intr-un conflict deschis cu Virgil Magureanu. Deci nici macar eu nu ma pot lauda ca m-am deconspirat din proprie initiativa. Nu cumva dau dovada de aroganta, de tupeu, nu cumva sfidez bunul simt, dand curs instantaneu demersului lui Victor Roncea? Pana la urma, cat de utila este, pentru sanatatea morala a Romaniei, deconspirarea securistilor din presa?

            In 1992, cand Virgil Magureanu a lasat sa circule, la cateva ambasade si in presa, un document care demonstra ca am fost, timp de cativa ani, pana in 1985, colaborator al Brigazii Antiteroriste, iar eu am recunoscut acest lucru, intr-un articol publicat in Romania Libera, sub titlul „Sunt H15”, opinia publica a fost socata. Pentru ca eram cunoscut, cum sunt si astazi, drept un infocat adversar al politiei politice. Fiindca solicitam, cu insistenta, inca din ianuarie 1990, prin demersuri jurnalistice si cuvantari la mitinguri, inclusiv in Piata Universitatii, deconspirarea imediata a tuturor celor care au facut parte din Securitate sau au colaborat cu aceasta. Si iata ca tocmai eu eram unul dintre aceia. Asa este. Exista insa o diferenta intre sentimentele care m-au incercat atunci, in 1992, cand am recunoscut public acest lucru si reactia pe care am avut-o cativa ani mai tarziu. Explicatia acestui proces cred ca poate spune multe, daca nu despre mine, in orice caz despre natura operatiunii declansate acum de Civic Media. In 1992, inca imi imaginam ca, prin colaborarea mea cu Brigada Antiterorista, nu adusesem atingere drepturilor omului si nu ma aliasem cu diavolul politiei politice romane. Ma amageam ca facusem un gest patriotic atunci cand ma oferisem voluntar sa colaborez cu Securitatea. Cativa ani mai tarziu, informatii cutremuratoare din ancheta si procesul desfasurate la Paris impotriva lui Carlos Sacalul, unul dintre cei mai mari teroristi ai lumii, au relevat faptul ca acesta colaborase cu generalul de Securitate Plesita. Mai mult, chiar. Se angajase, la comanda Securitatii romane, in misiuni de suprimare a unor concetateni care luptau in strainatate pentru ca noi sa fim mai liberi. Carlos tinea in dreptul inimii o lista neagra cu romani care trebuiau ucisi. La comanda altor romani. Pe care eu, H15, ii slujisem ca un tampit. Si ca un ticalos. Pentru ca, in realitate, in ciuda falsului esafodaj moral pe care mi-l construisem, ce facusem eu? Culesesem informatii despre teroristi sau presupusi teroristi, pe care statul represiv comunist, prin Securitate, ii santaja, ii manipula si, daca putea, ii aservea. Pentru ca statul insusi era de tip terorist. Abia cand am inteles acest lucru mi-am dat seama ce grozavie facusem. Si asa am devenit un dusman si mai inversunat al Securitatii. Intr-o forma sau alta, toate aceste lucruri le-am spus opiniei publice in ultimii ani.

            Fenomenal este ca, la inceputul anului 2002, Consiliul de Onoare al Clubului Roman de Presa, din care fac parte, a luat decizia, in unanimitate, de a solicita CNSAS o verificare a tuturor membrilor CRP. Raspunsul m-a lasat cu gura cascata: nici unul dintre membrii de frunte ai CRP nu fusese colaborator al Securitatii. Nici macar eu. Minciuna era evidenta. Chiar daca faceam abstractie de mine. Pe cativa dintre bosii presei ii cunosteam foarte bine. Din trecutul ceausist. Fusesera informatori ai Securitatii. Si, cu certitudine, nu ai Brigazii Antiteroriste. Erau acum curati cu patalama. Dar eu am dorit atunci sa ma ocup de statutul meu. Si m-am dus la Onisoru, seful CNSAS, si l-am intrebat: „Cum, domnule, nu sunt, daca sunt? De zece ani spun, in articole si la toate televiziunile, ca am colaborat cu Securitatea si voi spuneti ca nu?”. Onisoru mi-a raspuns candid: „Dosarul dumneavoastra e clasificat la strict secret. Oficial, nu ati colaborat cu Securitatea”. Ce porcarie! Si am iesit la rampa, organizand, la Sala Ronda a Hotelului Intercontinental, o dezbatere in care am prezentat aceasta situatie. CNSAS nici nu a tresarit.

            ZIUA se angajeaza in aceasta lupta pentru aflarea adevarului nu fiindca eu unul doresc sa nu mai fiu singurul din presa cu pecetea de informator al Securitatii. Ci pentru ca numai astfel, prin adevar, vom demonstra ca avem un minimum de respect fata de cetatenii in slujba carora spunem ca ne aflam. Ei trebuie sa stie cine este fiecare dintre noi. Iar noi trebuie sa facem tot posibilul ca nici unul dintre jurnalisti sa nu mai poata fi vreodata santajat ori influentat cu petele sale din dosar. Oare nu este posibil ca macar unul dintre ziaristii informatori sa se devoaleze singur? Voi reveni asupra acestui subiect.

 

            P.S.: Ramane valabila si promisiunea legata de dezbaterea asupra Constitutiei.

Comentarii inchise

 

            Atacul la baioneta al celor trei fosti lideri liberali, Stoica si Stolojan, ex-presedinti ai partidului, si Mona Musca, ex-vicepresedinta, este semnalul asaltului final dat de Traian Basescu, in scopul realizarii, in al doisprezecelea ceas, a unei constructii politice care sa-i permita sa conduca, de la Cotroceni, Executivul si, totodata, sa-i asigure al doilea mandat. Evident, seful statului nu se bazeaza doar pe razmerita ori revolutia pe care, teoretic cel putin, aliatii sai liberali ar putea-o produce, incepand din luna septembrie, in acest partid cu comportament rebel fata de ambitiile sale. Asa cum explicam ieri, loviturile destabilizatoare vor veni din diferite alte directii si vor fi concentrate. Pentru a intelege si mai bine acest fenomen, cred ca este util sa ne punem intrebarea ce s-ar intampla daca Basescu ar fi nu socialist, ci liberal?

            Dupa ce a fortat literalmente crearea unui guvern fragil al Aliantei DA, lipsit de o reala sustinere parlamentara si aliat conjunctural cu PUR-ul lui Voiculescu – ulterior devenit partid conservator – Basescu a inteles ca are de rezolvat cel putin o mare problema, cea a edificarii unei majoritati puternice, pentru a ajunge, cu adevarat, un „presedinte jucator”. Adica implicat efectiv in deciziile administratiei publice centrale. In paranteza fie spus, atunci, in decembrie 2004 si ianuarie 2005, nu aparusera inca niciun fel de divergente intre el si Tariceanu. Dar marea provocare pentru noua putere era cum vor putea fi trecute prin Parlament ambitioasele legi promise in campania electorala si apoi in programul de guvernare. Fara o activitate accelerata in plan legislativ si in conditiile in care Parlamentul, puternic controlat de adversarii politici, ar fi alterat actele normative propuse de Guvern, esecul Aliantei, dar si al politicii prezidentiale ar fi fost garantat. De aceea, Basescu a incercat sa recurga la o solutie de politica interna, si anume fortarea alegerilor anticipate, care ar fi putut conduce, in prima parte a anului 2005, la o noua majoritate parlamentara a Aliantei, mult mai confortabila. Si la o solutie externa combinata, de asta data, cu o transformare in politica interna, si anume unificarea celor doua partide, PD si PNL, intr-o formatiune unica. Pentru evitarea divergentelor de natura doctrinara, formula era ca, practic, fiecare dintre ele sa renunte la identitatea pe care o aveau, cea socialista si cea liberala, pentru ca, impreuna, sa treaca in randurile marii familii a partidelor populare europene. Sa devina, prin urmare, unindu-se, un mare partid conservator. Ceea ce ar fi solutionat si problema unei mai bune pozitionari externe a unei asemenea ipotetice formatiuni, intrucat, dupa cum se stie, Internationala Socialista, desi puternica, este adjudecata in Romania de PSD, iar Internationala Liberala e destul de firava. Impotrivirea constanta si inversunata a liberalilor in raport cu esenta proiectului prezidential a declansat, intr-un termen neobisnuit de scurt – si extrem de pagubos pentru societatea romaneasca – razboiul intre palate. Si ne aflam aici. In plin conflict. Dar cum ar fi stat lucrurile daca Basescu ar fi provenit nu din randurile Partidului Democrat, ci ale liberalilor?

            Odata ajuns presedinte, el ar fi incercat sa forteze transformarea Partidului Democrat in partid liberal. Tema conservatorismului ar fi fost abandonata. Din motive de eficienta. Dar si de orgoliu de partid. Dupa care, presiunea asupra PD ar fi fost escaladata, in incercarea de a determina acest partid – la data alegerilor, mult mai slab decat PNL – sa fuzioneze, prin absorbtie, cu aceasta formatiune. La nevoie, s-ar fi dezlantuit, pentru intimidare, impotriva grupului de interese din PD. Parchetul urmand sa-i deschida dosare penale unui Berceanu, unui Videanu sau unui Boc. In cazul ultimului, dupa „modelul Mazare”. Porumbeii unificarii din PD ar fi fost cativa fani ai Cotroceniului. In felul acesta, Basescu ar fi rezolvat si spinoasa problema a existentei a doua partide socialiste, unul la putere si altul, mult mai reprezentativ, aflat in opozitie. PNL, devenit astfel megapartid prezidential, ar fi incercat, beneficiind de intreg sprijinul lui Basescu, profitand de marea sa popularitate, sa scape de aliati. Printr-o formula de guvernare lejera. De unul singur. Solutia ne ducea, automat, la organizarea alegerilor anticipate. Tariceanu nu s-ar fi impotrivit. Si nici staff-ul liberal. Pentru ca nu ar mai fi avut de ce. Proiectul prezidential i-ar fi fost suta la suta favorabil. Daca aceste alegeri ar fi fost organizate in prima parte a anului 2005, cand puterea inca nu avea tendinte de erodare, ele ar fi putut fi castigate cu o majoritate zdrobitoare, iar astazi, atat guvernarea, cat si procesul legislativ ar fi functionat cu o eficienta mult mai mare. Iar presedintele ar fi putut fi, asa cum isi doreste, „jucator”. Fiindca influenta sa asupra Executivului ar fi fost covarsitoare.

            Daca Theodor Stolojan nu ar fi abandonat cursa prezidentiala, daca el ar fi ajuns sef de stat, si nu Basescu, scenariul ar fi putut fi identic cu cel descris mai sus. Schimband doar numele. Dar, mai devreme sau mai tarziu, razboiul dintre palate tot ar fi izbucnit. Maine ne vom intoarce la Constitutie, pentru a vedea care sunt scenariile posibile, dupa un eventual referendum.

Comentarii inchise

 

            S-a confirmat. Mai repede chiar decat imi imaginam. Traian Basescu, dupa ce si-a evaluat sansele si bizuindu-se pe dreptul recent cucerit de a organiza referendum asupra oricarei teme de interes national, a declansat asaltul final, menit sa rupa coloana vertebrala a conducerii liberale si, implicit, a Guvernului Tariceanu. Semnalul este dat de iesirea la scena deschisa a trei redutabili lideri PNL, doi fosti presedinti, Valeriu Stoica si Theodor Stolojan si un fost vicepresedinte, in persoana Monei Musca. Fireste, va urma un esalon doi. Al doilea val de atac. In acest moment, strategia prezidentiala pare mai degraba clara decat confuza. O combinatie de lovituri din exterior, in mod special din directia PD – desi nu poate fi exclusa, in final, o sustinere PSD – o lovitura din interior – respectiv din directia unei aripi liberale – si totul condimentat cu un referendum care fie va arata de partea cui este dreptatea, fie va declansa o schimbare a Constitutiei, de natura a reorganiza puterea de la Bucuresti, in raport cu viziunea presedintelui Basescu. Durata acestui asalt final este greu de precizat. Ieri a fost marcat debutul, in septembrie poate veni viitura, dar barajul va fi probabil daramat abia in 2007. Incerc sa explic aceasta operatie, vestita de cei trei lideri liberali.

            Intreaga presa, inclusiv Ziarul ZIUA, se ocupa pe larg, in editia de astazi, de initiativa celor trei fruntasi liberali, concretizata, pana una alta, intr-o extrem de interesanta si incitanta conferinta de presa. Ei s-au delimitat de Traian Basescu, in sensul ca au afirmat, fiecare in felul lui, in mod raspicat, ca nu sunt manipulati de la Cotroceni. Desi Basescu niciodata nu i-a criticat pe acestia si, mai ales, acestia niciodata nu au pus in discutie greselile presedintelui. Si, mai mult, cel putin unul dintre acestia, Theodor Stolojan, lucreaza acolo. Este chiar unul dintre cei mai proeminenti si influenti consilieri prezidentiali. I-a cedat, prin abandon, lui Basescu cea mai inalta functie in stat. Iar acum, dupa cum este firesc, ar urma sa-si obtina rasplata. Si in ce ar consta aceasta, daca nu in functia de presedinte PNL sau in cea de prim-ministru? Sau poate se gandeste si la una si la alta. Iar Mona Musca a demisionat, in mod spectaculos, atat din functia de ministru in Guvernul Tariceanu, cat si din cea de vicepresedinte PNL, in semn de protest pentru faptul ca seful ei de partid nu a facut acelasi lucru, in primavara anului trecut, pentru a declansa procedurile pentru alegerile anticipate. Si ea trebuie sa-si primeasca rasplata pentru loialitatea fata de proiectul prezidential. In masura in care functiile de prim-ministru si presedinte PNL se vor desparti, ea isi va putea imparti cu Stolojan puterea. Cat il priveste pe Valeriu Stoica, el este un fost presedinte PNL, de altfel redutabil, care a fost debarcat de ceea ce astazi este numita „gruparea Tariceanu”. Are toate motivele sa-si plateasca polita. Si va putea deveni ulterior eminenta cenusie PNL. Cele trei personalitati liberale se bucura de vizibilitate, de notorietate si de autoritate, aceasta ultima caracteristica vizand, este adevarat, mai mult societatea civila, decat Partidul Liberal. Dar ce alte semnificatii mai poate avea iesirea lor la rampa?

            Este limpede ca, lipsiti de un sprijin suficient de puternic in interiorul PNL, unde au avut destule prilejuri sa ia temperatura simpatiilor, Stoica, Musca si Stolojan s-au gandit sa atace gruparea conducatoare prin invaluire. Mai intai se adreseaza opiniei publice, facand numeroase valuri, printr-o conferinta de presa care, in mod firesc, este intens mediatizata, dupa care Valeriu Stoica lanseaza, abia in septembire, un proiect – pana atunci credibilitatea echipei Tariceanu urmeaza sa fie lovita puternic din mai multe directii, ca sa nu mai vorbim de fireasca erodare provocata de orice guvernare – menit sa indrepte viitorul partidului in directia dorita. De Cotroceni. Deocamdata, ce se poate constata? Stoica, Musca si Stolojan nu au avansat vreo contraoferta. Ei s-au dezlantuit in fata opiniei publice exclusiv pentru a aduce critici dure conducerii partidului. Partea, sa-i spunem constructiva, urmeaza mai tarziu. Poate in septembire, conform promisiunii lor. Desi s-au jurat in fata camerelor de luat vederi ca obiectiile si proiectul lor nu vizeaza persoane, ci doar fenomene, lucrurile nu stau deloc asa. Pentru ca pe cine ar putea critica atat de virulent pentru neindeplinirea in totalitate a angajamentelor electorale ale Aliantei DA, daca nu pe cei care, in acest moment, conduc PNL si Guvernul? Deci tinta este clara. Si, in paranteza fie spus, ce poate fi mai lipsit de riscuri si mai eficient decat atacul asupra unui partid aflat la guvernare, din directia neindeplinirii unora dintre angajamentele luate fata de populatie? Intotdeauna este asa. Intotdeauna raman angajamente neindeplinite. Si intotdeauna, in randul populatiei, pe masura derularii unei guvernari, creste gradul de nemultumire.

            In acest moment, triumviratul, desi sustinut puternic din afara PNL, nu beneficiaza de suficienta forta in partid. Pentru ca, altfel, nimic nu i-ar opri sa determine convocarea imediata a unui congres extraordinar. In caz ca nu reusesc la nivelul organismelor de conducere. De aceea, nu din aceasta directie poate veni lovitura fatala pentru Tariceanu.

 

            P.S.: Ma intreb ce s-ar fi intamplat cu Partidul Democrat daca Basescu ar fi fost liberal? Voi incerca sa rezolv maine aceasta enigma.

Comentarii inchise

 

            In razboiul dintre palate, desi aparent nu s-a intamplat nimic semnificativ, cu exceptia loviturilor de uzura, cu care opinia publica este de acum obisnuita si in ciuda faptului ca spectatorii remarca doar un scor egal si chiar faptul ca, in ultima vreme, Tariceanu preia initiativa, iata ca Basescu a castigat. Printr-o miscare neasteptata. Fulgeratoare. Si, se poate spune, chiar discreta, in masura in care victoria sefului Statului trece aproape neobservata. Imi permit sa afirm ca, prin ultima decizie a Curtii Constitutionale, institutia prezidentiala dobandeste o putere colosala, in raport cu Executivul. Faptul ca seful statului poate sa faca referendum atunci cand vrea si in raport cu orice tema pe care o socoteste de importanta nationala rezolva din start, in favoarea Cotroceniului, orice viitoare mare disputa. In linii generale, vom putea asista, intr-un viitor nu prea indepartat, la modificari constitutionale de natura sa distruga definitiv echilibrul precar, otravit si contraproductiv dintre cele doua institutii. Pe termen scurt, ii pot garanta cititorului ca Traian Basescu va decapita, probabil la anul, acest Guvern. Iar pe termen mediu, el are ca si asigurata victoria in cel de-al doilea mandat. Asa ca si Partidul Democrat va putea defila, in viitor, la propriu si nu doar la figurat, adica prin intermediul sondajelor de opinie.

            Nu sunt singurul analist politic care a sesizat nocivitatea unora dintre prevederile Constitutiei Romaniei care, fie stabilind o serie de atributii, fie prin omisiune, confera puteri sensibil egale Guvernului si institutiei prezidentiale. Consecinta este ca, de fiecare data cand premierul nu a fost o simpla marioneta a sefului statului, cei doi au intrat in conflict. Si au fost create momente de instabilitate politica sau chiar de criza. Cum s-a intamplat, de exemplu, atunci cand Radu Vasile, intr-un conflict ireconciliabil cu Constantinescu, a refuzat initial sa demisioneze din functia de premier. Este motivul pentru care, in mai multe interventii, am sustinut ca este necesar fie sa devenim o republica parlamentara, in care rolul presedintelui sa fie mai mult simbolic, fie o republica prezidentiala, in care seful statului sa detina suficient de multe parghii, inclusiv de natura executiva, pentru a-si putea asuma si raspunderea pentru esecuri. Asta fiindca, din pacate, nu suntem o monarhie constitutionala. Iar tema a devenit din nou de mare actualitate in momentul in care, la scurt timp de la alegeri, am asistat, din nou, la o racire a relatiei dintre palate si apoi la dezlantuirea unui conflict escaladat, zi de zi, cu pretul unor crize. Ei bine, taierea acestui nod gordian nu se poate face decat prin modificarea Constitutiei. Iar Constitutia nu poate fi schimbata decat pe calea unui referendum. Cine va declansa un referendum si ii va fixa tema va fi marele castigator. Iar acum Curtea Constitutionala a decis. Invingatorul virtual este astazi Traian Basescu. Si acelasi Traian Basescu va fi, maine, invingatorul real. Este interesanta, dar nu si foarte importanta conjunctura acestei victorii care ii confera presedintelui, in mod irevocabil, autoritatea exclusiva de a initia un referendum pe orice tema doreste si care primeste eticheta de „interes national”. Initial, primul demers, pe acesta tema, facut de Traian Basescu a fost respins de Curtea Constitutionala. Si, pana acum cateva zile, ne gaseam in situatia in care temele ce puteau fi alese pentru un referendum initiat de presedinte erau strict enumerate de lege. Esential este ca Basescu nu putea solicita, pe calea unui referendum, crearea unui sistem unicameral si reducerea implicita a numarului de parlamentari. Acum poate. Pentru ca un nou demers initiat la Curtea Constitutionala in acelasi scop, dar, de data asta, nu de catre presedinte, ci de avocatul poporului – despre care, in paranteza fie spus, nu mai auzisem nimic si aproape uitasem ca exista – a avut, pe neasteptate, castig de cauza. De data asta, Curtea i-a pus coronita pe cap sefului statului. Definitiv. Avocatul poporului, e bine sa se stie, a fost numit de PSD. Si este omul acestui partid. Ceea ce inseamna ca ziua in care PD se va intoarce la nava-mama a PSD, pentru ca, impreuna, sa formeze un mare partid prezidential, este aproape. Si aceasta zi, am satisfactia, a fost vestita pentru prima data, cu mai multa vreme in urma, tot de catre Departamentul Politic al Ziarului ZIUA.

            Incepand din ianuarie 2007, dupa aderarea la UE, Basescu are mainile dezlegate. Daca nu va reusi altfel, va decapita Guvernul, dupa ce, in prealabil, va organiza un referendum. Prin care va schimba regulile jocului. Astfel incat realizarea unei noi majoritati la guvernare sa poata fi declansata chiar de fluierul sau. In 2007, este posibil sa avem un nou guvern. Un nou premier. In persoana unui om de incredere al sefului statului. Iar daca nu, e tot aia. PD intra in opozitie alaturi de PSD si, in conditiile modificarii Constitutiei, victoria in alegerile parlamentare din 2008 a navei-mama este asigurata. Iar in 2009, Basescu va obtine un nou mandat.

Comentarii inchise

 

            Intr-un gest caracterizat printr-o tandra si neobisnuita generozitate, Traian Basescu i-a facut presedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin, oferta de a aduce Basarabia in Uniunea Europeana. Nu candva in viitor, ci chiar acum. In ianuarie 2007. Cand nu este sigur, dar, totusi, noi speram ca vom fi admisi. Intrucat Transnistria, in mod oficial, este tratata de statele lumii drept o subregiune secesionista, separatista si rebela a Republicii Moldova, nefiind recunoscuta ca stat independent, rezulta ca, implicit, Basescu l-a invitat in casa Europei, care deocamdata este a altora, nu si a noastra, si pe Igor Smirnov. Cu Transnistria cu tot. Si cu Armata a 14-a a Federatiei Ruse. In ciuda acestui gest mai mult decat de curtoazie facut de Bucuresti, avand chiar o dimensiune istorica si cu implicatii profunde asupra politicii la nivel european si chiar mondial, Voronin a raspuns cu un refuz extrem de transant si de dur, in timp ce Smirnov nici macar nu a catadicsit sa aiba vreo reactie. Ce se intampla, de fapt? Care sunt implicatiile invitatiei, refuzului si tacerii? Si care ar fi fost consecintele, daca Voronin ar fi declarat in mod oficial ca, in numele Republicii Moldova, accepta mana intinsa de Basescu, in calitatea sa de presedinte al Romaniei? Este posibil ca Basescu sa fi luat aceasta initiativa fara a avea acordul prealabil al partenerilor nostri euroatlantici?

            Dupa cum se stie, Romania a facut eforturi uriase si a asteptat mult timp pana cand, in fine, a fost acceptata ca stat membru NATO. Din momentul aderarii noastre la NATO, putem spune ca beneficiem de un scut real de protectie fata de orice fel de agresiune viitoare. Si nu are rost sa ne amagim: romanii s-au temut, in ultima perioada istorica – destul de lunga, de altfel – in primul si in primul rand de agresivitatea Moscovei. De aceea, cetatenii acestei tari au sustinut, cu atat de multa fervoare, intrarea nostra in NATO. Pe de alta parte, nu este un secret pentru nimeni ca, atunci cand primeste un stat membru, respectiva organizatie – statele care fac parte din ea – isi face o serie intreaga de calcule. Acestea sunt de natura politica, geostrategica si financiara. Sub aspect politic, treptat, Romania a ajuns sa corespunda, in linii mari, standardelor vizand nivelul democratiei si stabilitatii politice. Nu in aceeasi situatie se afla, insa, si Republica Moldova. Daca Chisinaul ar fi fost si el aliniat respectivelor standarde, probabil ca ar fi primit, simultan cu Bucurestiul, invitatia de a semna tratatul. Pe de alta parte, este clar ca, sub aspect geostrategic, una este pentru politica NATO sa accepti Romania in randul statelor membre si alta este sa accepti si Republica Moldova. Fie si numai daca ne gandim la raporturile atat de delicate cu Moscova, care trebuie tinuta la respect de statele NATO dar fara a fi iritata prea mult. In fine, sub aspect financiar si logistic, este limpede ca intrarea peste noapte a Republicii Moldova in NATO, printr-o reunificare ad-hoc cu Romania, ar putea da peste cap toate calculele. Sa ne gandim doar la faptul ca Armata romana a parcurs o serie de etape extrem de complicate pana cand a devenit compatibila cu armatele NATO. Ceea ce, in cazul Republicii Moldova, nu s-a intamplat. Inca si mai complicata este situatia, daca ne gandim la calitatea Romaniei de stat al Uniunii Europene. Care, inca o data, atentie, inca nu a fost dobandita. Domnul presedinte Traian Basescu i-a invitat pe fratii nostri din Moldova ca, printr-o rapida unificare, sa-si castige dreptul de a adera, in ianuarie 2007, alaturi de romani, la marea familie europeana. Desi avem inca o serie de cartonase rosii si galbene si exista pericolul monitorizarii stricte si in viitor a Romaniei, pentru o serie de capitole, zone in care noi nu vom fi, de fapt, pana la indeplinirea conditiilor, membri UE, trebuie sa recunoastem ca si la acest capitol Romania, sub diferite guvernari, a facut eforturi considerabile. In plan legislativ, financiar, sub aspectul infrastructurii si reformei institutionale. Aquis-ul comunitar inseamna mii si mii de parametri care a trebuit sa fie atinsi. Ceea ce nu s-a intamplat in cazul Republicii Moldova. Pe de alta parte, Uniunea Europeana si-a facut un buget, indelung negociat si disputat, legat de costurile primirii Romaniei in UE. Integrarea si a Republicii Moldova ar insemna inca o gasca in aceeasi traista.

            Intrucat seful diplomatiei de la Bucuresti, Razvan Ungureanu, nu a amendat in nici un fel invitatia lansata mai intai intr-o convorbire tęte-ŕ-tęte de catre Traian Basescu si apoi facuta publica, la fel ca si in cazul refuzului violent al lui Voronin, care a spus ca in Uniunea Europeana nu se poate intra cu toptanul, nu-mi ramane decat sa trag concluzia ca Ministerul de Externe era in cunostinta de cauza. Si daca da, atunci poate ca Basescu a procedat conform unui aranjament convenit cu partenerii nostri. Dar daca, totusi, ma insel? Atunci e grav. Extrem de grav.

Comentarii inchise

 

            Ceea ce, zi de zi, descopera Departamentul de Investigatii al ziarului ZIUA, precum si colegii nostri din mai multe publicatii centrale, pare de domeniul incredibilului. Aproape un cosmar. O situatie cu care speram sa nu ne mai intalnim niciodata. In libertate fiind. Cu stiinta unui ministru liberal al Apararii, care este si unul dintre putinii ministri NATO, unul dintre cele mai importante departamente ale ostirii romane, pe banii publici, se ocupa, in mod oficial si organizat, de supravegherea si influentarea jurnalistilor. Atunci cand se produce un asemenea fenomen intr-un stat democratic si cand exista probe temeinice ca a fost astfel incalcata una dintre cele mai importante libertati, se cutremura guvernele si cad in serie capete de demnitari. Ceea ce este de-a dreptul socant in Romania acestor ultime zile este ca, vizavi de aceasta ticalosie, demonstrata si, culmea, recunoscuta de insusi ministrul Apararii, atat in talk-show-ul lui Stelian Tanase de la Realitatea TV, cat si intr-un interviu acordat unui cotidian central, nici un oficial nu a reactionat inca. Nici macar presedintele Traian Basescu, in conditiile in care institutia pe care o reprezinta este ea insasi victima unei supravegheri ilegale. Ce se intampla in aceasta tara condusa de capete cucuiate?

            Pentru a fi cat mai explicit cu cititorul ziarului ZIUA, pentru a-i demonstra acestuia ca in afirmatiile extrem de dure din primul aliniat nu exista, in realitate, nici un fel de vehementa, ci, dimpotriva, o proba de autocontrol a autorului, voi relata succint ce s-a intamplat de fapt. Declicul a avut loc imediat dupa sedinta Consiliului Suprem de Aparare a Tarii de acum o saptamana. Va amintiti? ZIUA a publicat faimoasa telegrama prin care ministrul roman al Apararii ii informa pe toti atasatii militari din lume asupra intentiei de retragere a trupelor romane din Irak. Luandu-i, astfel, prin surprindere pe toti partenerii nostri euroatlantici. Si, nu mai putin, toate celelalte institutii ale statului, inclusiv Guvernul, daca ne gandim ca singurul membru al Executivului care a fost informat este premierul. In mod firesc, s-a starnit un urias taraboi intern, exacerbat de razboiul dintre palate si de luptele interne din Alianta DA. In plan extern, dupa aceasta a doua mutare catastrofala – prima fiind grava scurgere de informatii vizand secrete militare ale trupelor coalitiei stationate in Afganistan – Teodor Atanasiu a devenit indezirabil. El nu mai este acum contactat de catre partenerii NATO, nici macar prin intermediul translatorului, asa cum se intampla pana acum, din simplul motiv ca Atanasiu este singura capetenie NATO care nu stie nici o limba straina. Marul discordiei intre cativa descreierati ajunsi intamplator in fruntea armatei romane si Departamentul de Investigatii al ziarului Ziua a fost, cum spuneam, dezvaluirea textului telegramei cu pricina. Din acel moment, surprizele s-au tinut lant. Sambata, Vasile Paun, adjunctul directorului general al Directiei Generale de Informatii a Armatei – care, inainte, a fost chiar candidatul liberalilor la functia de sef suprem al institutiei, dar s-a opus generalul Medar si, mai inainte, a fost chiar temutul sef al contrainformatiilor militare, instalat acolo tot de liberali – i-a telefonat insistent reporterului Doru Dragomir, pe care l-a amenintat, spunandu-i, intre altele, ca va fi scos din presa. In urma informarii pe care am primit-o de la Dragomir, i-am cerut acestuia sa accepte un dialog cu Paun, cu conditia ca boss-ul militar sa fie inregistrat. Amenintarile au continuat. Devenind, a doua zi, duminica, mult mai violente. Paun este la origine securist. Ofiter de informatii. Scos in rezerva pe mana pesedista si readus in armata si promovat pe mana liberala. Probabil ca se crede invulnerabil. Pentru ca a stiut ca este inregistrat si l-a durut in cot. Sa punem in corelatie asemenea amenintari cu o dezvaluire senzationala a Academiei Catavencu, care a publicat citate dintr-un document oficial MApN, conform caruia ofiterii de contrainformatii urmau – si au si facut-o – sa ia masuri de influentare si monitorizare a ziaristilor din presa romana. Dupa un timp, afland, s-a opus generalul Medar. Omul Cotroceniului. Si totusi, la scurt timp, participand la un sondaj jurnalistic de opinie, privind notele acordate de cititorii ziarului ZIUA diversilor ministri ai Guvernului Tariceanu, cincisprezece ofiteri de contrainformatii ai MApN, in operatiunea numita „Meduza”, au incercat si, in parte, au si reusit, sa influenteze optiunile opiniei publice. In ce fel? Intervenind masiv pe Internet, prin accesari repetate si acordand note maxime ministrului Atanasiu, note minime ministrilor PD, note mari ministrilor liberali, mai putin Flutur care parea in dizgratia lui Tariceanu.

            Culmea este ca insusi ministrul Atanasiu a recunoscut, atat la Realitatea TV, cat si in Adevarul, ca este monitorizata de contrainformatiile militare Cancelaria de la Cotroceni a Adrianei Saftoiu. Cum este posibil? De ce nu zboara acest ministru?

 

            P.S.: Iata-ma, in mod involuntar, dar necesar, pentru a doua oara consecutiv in ultima vreme, de aceeasi parte a baricadei cu Presedintele Traian Basescu. Sper sa nu se mai intample. Astept, insa, o reactie a sa. Corecta. Nepoliticianista.

Comentarii inchise

Pace cu batista pe tambal   iulie 7th, 2006

 

            Dupa teribilul iures din ultimele zile, starnit de neasteptata declaratie a lui Tariceanu vizand retragerea trupelor romane din Irak, care a atras dupa sine acuzatii reciproce de o duritate fara precedent, sugerand chiar un atentat la siguranta nationala, in vara caniculara de la Bucuresti s-a instalat la fel de neasteptat pacea. O pace cu batista pe tambal. Brusc, principalii protagonisti, grupul de la Cotroceni, cel de la Palatul Victoria, staff-urile PNL si PD au inceput sa se intreaca in schimburi de amabilitati. Mai urmeaza sa-si ofere unii altora, conform traditiilor seculare de pe malul Dambovitei, pahare cu apa rece si lingurite cu serbet de trandafiri. Ce a determinat dezlantuirea ultimului conflict politic, stim. Presa a oferit toate variantele posibile si plauzibile de explicatii. Sa vedem acum de ce, in plin scandal, s-a instalat, spre surpriza tuturor, o liniste impodobita cu coroane de maslin.

            Traian Basescu a plecat cu grenada in mana spre Palatul Victoria – desigur, la figurat -, dar cand a ajuns acolo, obiectul cu pricina era bine amorsat si ascuns in buzunar, langa portofel. El a atins, in sedinta de Guvern, doar in treacat tema care preocupase atat de intens clasa politica in ultimele zile si careia el insusi ii consacrase tulburatoare declaratii, vorbind numai si numai de legitimitatea prezentei trupelor romane in Irak. Apoi, patefonul a invartit alte placi, cu alte melodii. Din mai multe surse de la nivelul Guvernului Romaniei putem sa le garantam cititorilor ca membrii Executivului, mai putin reprezentantii Partidului Democrat, s-au facut ca il asculta intr-o tacere indiferenta pe seful statului – singura exceptie fiind o scurta discutie legata de controversatul proiect al Agentiei Nationale de Integritate – dupa care acesta le-a strans mainile si a plecat. Ministrii au rasuflat usurati si s-au apucat sa-si tina, conform ordinii de zi, sedinta programata de Guvern. O imprejurare a trecut insa, daca nu neremarcata, in mod sigur nevalorificata la adevarata ei dimensiune de catre analistii politici. Basescu a avut o discutie tete-a-tete cu Tariceanu. Si, desigur, aici nu au mai putut exista „surse”. Nimeni nu ne poate relata, cu exceptia celor doi, care nu au nici un motiv sa o faca, ce anume au discutat in scurtul rastimp in care s-au aflat impreuna. Dupa atata amar de vreme de divort fizic. Urmeaza o a doua imprejurare. La fel de stranie. Dupa ce ministrul Apararii, Teodor Atanasiu, a fost la milimetru sa-si piarda capul – sau, mai degraba, sa i se ceara de la Cotroceni, in termeni imperativi, capul – dupa ce insusi seful statului si-a declarat indignarea pentru mesajul trimis de acesta atasatilor militari, dupa ce purtatorul de cuvant al Cotrocenilor a inflamat opinia publica, relatand cum Basescu a fost silit, pentru a repara uriasa gafa, sa petreaca ore in sir la telefon discutand cu omologii sai, iata ca acelasi Traian Basescu se deplaseaza in persoana, tam-nesam, la Ministerul Apararii. Si are o discutie tot tete-a-tete, de asta data cu capul ostirii. Asta s-a intamplat alaltaieri. Ieri, liberalii au pus la cale un fel de declaratie de dragoste fata de PD, pe care, cel putin aparent, nu le-a cerut-o niciodata cineva. Si nu vreo aripa disidenta cu fir direct la Cotroceni a initiat un document prin care se solicita prelungirea Protocolului Aliantei DA – protocol care, de altfel, nici nu expira si, daca stam bine sa ne gandim, a fost de atatea ori calcat in picioare, incat se poate spune ca nici nu exista – ci taman grupul masiv de liberali care il sprijina pe Tariceanu. Mai sa fie! Sa fi coborat pacea politica la Bucuresti? Dupa ce duhul rau le-a luat mintile politicienilor nostri de la putere, sa fi venit deodata duhul bun care le-a dat dreapta judecata inapoi?

            Evident, exista o explicatie. Nu am pretentia ca varianta mea este cea mai buna. Dar imi permit sa o avansez la concurs cu alti analisti, care sunt sigur, isi bat si ei capul pentru a intelege ce se intampla. Eu cred ca incidentul cu retragerea trupelor din Irak a facut ca Tariceanu si Basescu, dar probabil si ceilalti jucatori de talie mai mica, sa-si masoare muschii cu mai multa precizie decat au facut-o in trecut. Incercand cu o mai mare doza de realism sa descopere ce pot pune in loc, daca darama Coalitia. Si au ajuns, pur si simplu, la concluzia ca nimeni dintre ei nu iese castigator. Ca fiecare in parte nu are decat de pierdut. Iar, in ceea ce-l priveste pe Basescu, care pusese mana pe grenada, cu certitudine a primit o serie de semnale externe. Ca tot a stat el ore in sir de vorba la telefon cu partenerii nostri. Iar semnalele au fost, spre dezamagirea sa, de sprijin pentru premierul Tariceanu. Asa ca si seful statului a fost silit sa puna batista pe tambal. Dar la fel cum furtuna a fost scurta, si pacea va dura putin.

Comentarii inchise

 

            Toate informatiile, oficiale si neoficiale, dadeau ieri drept cert faptul ca la sedinta de Guvern care urmeaza sa aiba loc in aceasta zi va fi prezent Traian Basescu. Uriasul taraboi politic starnit de controversatul enunt initiat de Tariceanu, privind retragerea trupelor romane din Irak in ianuarie 2007, precum si reactia extrem de dura a sefului statului indica inca o certitudine. Si anume ca Basescu nu se va prezenta la sedinta Executivului pentru a-si impune vreun important proiect politic sau pentru a-si indeplini rolul constitutional de mediator intre institutii ale statului aflate in conflict. El vine in Palatul Victoria cu un alt scop. Si cu grenada in mana. Iar intentia cat se poate de ferma a sefului statului este sa arunce in aer, daca se poate iremediabil, credibilitatea lui Calin Popescu Tariceanu. Piatra de incercare va fi mult discutata si invocata demisie a ministrului Apararii. Desi Teodor Atanasiu a declarat ferm ca nici prin cap nu-i trece sa paraseasca echipa guvernamentala si s-a demonstrat ca el se bucura atat de sustinerea premierului Tariceanu, cat si de sprijinul staff-ului liberal, jocurile nu sunt inca facute. Este o realitate luata in calcul de Basescu. Dar de ce este acesta atat de inversunat?

            In plan uman – si aceasta este o dimensiune de care nimeni nu poate sa faca abstractie, atunci cand il evalueaza pe un sef de stat – Traian Basescu poate fi inteles. Este explicabila febrilitatea pe care acesta o manifesta in ultimele zile, precum si forta cu care iese la atac, pentru a-si duce o mai veche batalie politica in raport cu echipa lui Tariceanu. Nu este un secret pentru nimeni ca Basescu e statut, dupa o boala grea, o operatie dificila si o indelungata convalescenta. Asa ca revenirea sa la un tonus normal poate fi descifrata daca ne gandim la legea compensatiei. Odata insanatosit, seful statului recupereaza timpul pierdut. Un ragaz care i-a permis lui Tariceanu, devenit treptat inamicul sau numarul unu, sa incerce sa preia initiativa. Cum a facut-o, e drept, nu prea intelept, in chestiunea atat de discutata azi, in plan intern si extern, a retragerii trupelor romane din Irak. Dar Basescu poate fi inteles si in plan politic. Daca nu ar incerca sa valorifice la maximum avantajul creat de troica Tariceanu-Atanasiu-Olteanu care, tehnic vorbind, a comis cateva greseli majore si nu a stiut sa-si asigure spatele atunci cand a lansat atat de stangaci proiectul retragerii Romaniei din Irak, atunci, cu certitudine, desi au pierdut pe termen scurt, liderii liberali ar avea enorm de castigat pe termen mediu si lung. Pentru ca au atins un punct extrem de sensibil, atat pe plan intern, cat si pe plan extern. Stationarea trupelor straine in Irak – este o realitate – devine din ce in ce mai impopulara. In toate statele. Inclusiv in Statele Unite. Si de ce nu s-ar intampla acelasi lucru si in Romania unde, iata, nu se intorc cele trei miliarde de dolari pe care ni-i datora regimul lui Saddam, ci incep sa vina cosciugele tinerilor trimisi sa lupte pe pamant strain?

            Toate statele componente ale coalitiei anti-Saddam, prin care Statele Unite au incercat si au si reusit, de altfel, sa se substituie autoritatii Organizatiei Natiunilor Unite, si-au fixat un calendar al retragerii. Inclusiv la Washington oficialitatile vorbesc despre o retragere, este adevarat, fara a preciza un termen exact. Din aceasta perspectiva, Romania este perfect legitimata, fara a putea fi socotita vreodata tradatoare, sa se retraga in 2007 din Irak. In aceste conditii, grupul care preia initiativa, ca este de la Cotroceni sau din alta parte, nu are in principiu decat de castigat. Iar initiativa le apartine acum liberalilor. Si daca asa stau lucrurile, lui Basescu, in mod normal, nu i-ar fi ramas decat fie sa-l aplaude pe Tariceanu, intarindu-i astfel acestuia pozitia, fie sa il contrazica violent, manifestandu-se ca un adversar al retragerii Romaniei din Irak. In aceasta a doua ipostaza, Basescu ar fi pierdut mult din popularitatea de care se bucura. Dar, asa cum intreaga presa a diagnosticat, Tariceanu, probabil sub influenta lui Atanasiu, lovit de handicapul faptului ca nu stie nici o limba straina, desi a lansat pe piata un scenariu care ar fi putut avea succes, a organizat atat de slab regia, incat in loc de aplauze furtunoase, reactia spectatorilor s-a transformat in vacarm.

            Basescu alearga spre Guvern cu grenada in mana. Intentia sa este de a indeparta cat mai mult momentul in care opinia publica ii va da dreptate lui Tariceanu. Practic, incearca sa-i sufle acestuia de sub nas trofeul. Iar sansa sa este ca, sprijinindu-se pe sustinerea ministrilor PD, dar si pe aparenta disidenta a perechii Ungureanu-Vladescu, sa-l puna la stalpul infamiei, chiar in Palatul Victoria, pe Atanasiu. Daca-l forteaza sa demisioneze, atunci Tariceanu va primi o grea lovitura de credibilitate. Iar daca Basescu nu va reusi, atunci, din pacate, gafele in plan extern legate de proiectul retragerii din Irak isi vor produce efectele o perioada mai indelungata. Pentru ca este o realitate: Atanasiu a devenit indezirabil pentru statele NATO.

Comentarii inchise

 

            Am primit, incepand de ieri dimineata, nenumarate telefoane. Interlocutorii, dintre cei mai diferiti, doreau sa ma convinga ca vinovati pentru noua criza de credibilitate interna si externa, in care se afla mai marii puterii din Romania, ar fi ba protagonistii din tabara Tariceanu, ba grupul de la Cotroceni. Voi rezista. Imi voi mentine punctul de vedere, care este cel rezultat in urma informatiilor si analizelor reporterilor departamentelor de Politica Interna si Externa de la ZIUA. Avem certitudinea ca nu am asistat nici la debutul unei dezbateri, nici la o simpla confruntare de idei ori de crezuri politice. Ceea ce s-a intamplat, legat de enuntul retragerii trupelor romane din Irak, a fost inca o forma a unei crancene batalii pentru imagine, in care sunt antrenati politicieni de la Bucuresti si care sacrifica, cu nonsalanta, singura imagine care in realitate conteaza, cea a Romaniei. Interesul national, in aceasta perioada, este ca tara noastra sa inregistreze un castig in materie de credibilitate. Sa se spuna si sa se stie despre noi ca avem cuvant si ca avem onoare. Ceea ce ne-a cam lipsit in ultimii 60 de ani de istorie. Din aceasta perspectiva, orice oscilatie, orice balbaiala poate deveni catastrofala. Prin gesturi politice extrem de controversate, cum a fost cel legat de disputa privind retragerea trupelor din Irak, putem compromite, intr-o singura zi, tot ceea ce fruntasii de la Bucuresti, cu minusurile si plusurile lor, au reusit sa construiasca in ultimii 16 ani.

            Urma, nu peste mult timp, ca Romania sa primeasca o vizita importanta. In persoana ministrului pentru Integrare al Regatului Unit al Marii Britanii. O personalitate de prim rang in Guvernul Blair si extrem de influenta la nivelul UE. Si, in aceeasi masura, competenta in chestiuni militare, intrucat Geoffrey Hoon a detinut in trecut si portofoliul Apararii. Sunt toate semnele ca, in urma declaratiilor lui Tariceanu, dar, mai ales, a interventiilor interne si externe ale lui Atanasiu, aceasta intalnire importanta pentru viitorul Romaniei, in general, si pentru relatiile romano-britanice, in special, a fost compromisa. Ii mai pot informa pe cititori ca, fara exceptie, sursele pe care le avem indica faptul ca ministrul roman a devenit indezirabil pentru omologii din statele NATO. In urma pripelii cu care, dorind sa-si adjudece un trofeu politic, Atanasiu a lansat tam-nesam un scandal extern care, in conditii normale, ar fi trebuit sa se reduca la o simpla si necesara dezbatere a unei teme de larg interes, legata de continuarea sau necontinuarea stationarii trupelor romane in Irak. Daca este adevarat – si este – ca ministrii Apararii din statele NATO nu se mai simt parteneri cu omologul lor roman atunci, pentru evitarea inghetarii unor relatii vitale pentru Romania, este obligatorie schimbarea lui Atanasiu. Inlocuirea sa de la portofoliul Apararii cu o persoana, oricare ar fi ea, dezirabila.

            De ce a cazut atat de prost, in plan extern, o declaratie care ar fi trebuit sa fie un simplu enunt de partid? O tema de dezbatere lansata de liberali si legata de necesitatea ori lipsa necesitatii retragerii, in 2007, a trupelor romane din Irak. In definitiv, Tariceanu si toti cei care il sprijina sustin sus si tare ca respectiva declaratie care a incins toate spiritele a fost lansata de partid, iar nu de seful Executivului. Asa o fi, numai ca tonul face muzica. Atat opinia publica interna, cat si cea externa au inteles ca acesta este mai degraba un semnal guvernamental, decat un mesaj al unui partid. De altfel, este bine ca cititorii ziarului ZIUA sa stie ca PNL nu prea este cunoscut ca o forta politica redutabila, la nivelul Uniunii Europene. Nici chiar Internationala Liberala nu este prea importanta. Cinstit vorbind, putini baga de seama ca Guvernul Romaniei este condus de un lider liberal. In schimb, toate democratiile occidentale il cunosc si, de altfel, il apreciaza pe Calin Popescu Tariceanu, in calitatea sa de sef al Executivului de la Bucuresti. Nici presa europeana nu a reactionat altfel. Pretutindeni, s-a transmis mesajul ca Guvernul a decis ca, in viitorul apropiat, trupele romane sa fie retrase din Irak. Acest enunt a cazut greu pe scena politica a continentului. Si a rasunat socant, la nivelul tuturor cancelariilor. Pentru ca Guvernul roman nu s-a consultat cu nimeni, in prealabil. Aceasta este realitatea care l-a indreptatit pe Basescu sa faca eforturi disperate pentru a atenua socul. Ca, de altfel, si pe Ungureanu. Ambii concentrandu-si in ultima vreme atentia asupra vizitei presedintelui roman la Washington. Care poate fi sau nu un moment extrem de important.

            Oricat de capos ar fi premierul Tariceanu, e bine sa inteleaga ca, dupa aceasta gafa, nu-si va putea salva imaginea decat in conditiile in care il va sacrifica pe vinovatul principal. Care este Atanasiu. De dragul lui, un razboi liberalo-liberal ar fi prea riscant.

Comentarii inchise

 

            Troica liberala Tariceanu-Atanasiu-Olteanu era pe cale de a da o lovitura politica de proportii. Luandu-si prin surprindere rivalii politici, cei trei urmau sa preia initiativa unei operatiuni cu importante reverberatii in plan national, si anume retragerea cvasitotala a armatei din Irak. In competitia politica, PNL urma sa conduca un proces de durata, care ar fi starnit o vie dezbatere nationala si, in mod evident, ar fi putut da satisfactie acelei parti a populatiei care nu a privit cu ochi buni nici in urma cu trei ani, nici mai tarziu faptul ca Bucurestiul, ignorand optiunile europene, a decis sa se inscrie in coalitia construita in jurul Statelor Unite prin care s-a organizat interventia militara in tarile din zona. Si care ar putea fi, in viitor, premisa unui nou razboi, cel cu Iranul. Si mai puternic respins de Europa Occidentala. In ceea ce priveste razboiul intre palate, presedintele Basescu urma sa fie facut knock-out tehnic. Pentru ca, luat prin surprindere, pus in fata faptului implinit de catre un premier devenit brusc extrem de musculos, el nu ar mai fi avut la indemana decat doua solutii, ambele rele. Ori o tinea gaia-matu cu necesitatea participarii noastre perpetue la ocupatia din Irak, optiune care, treptat, ar fi devenit din ce in ce mai impopulara, ori ar fi inghitit faptul consumat, recunoscandu-se invins pe teren propriu, respectiv exact in zona in care puterea prezidentiala este cu adevarat dominanta, cea a politicii externe combinata cu ceea ce denumim strategia de aparare. Si, uluitor, o victorie aproape sigura a liberalilor s-a dovedit a fi un fel de puci esuat. O miscare catastrofala. Care le aduce uriase prejudicii de imagine. Dovedindu-se, in egala masura, o oribila si majora lovitura data credibilitatii Romaniei. Dupa numai cateva ore de extaz, troica Tariceanu-Atanasiu-Olteanu descopera ca, in locul cailor inaripati, se rostogoleste, dandu-se peste cap in spatele unei veritabile bombe politice. Iar cel zdrobit va fi, probabil, ministrul Apararii. Daca nu cumva in locul acestui sacrificiu necesar vor fi pusi la zid Ungureanu si Vladescu pentru vina de a nu fi mers cu Tariceanu inainte, legati la ochi. Adica in orb. Ce s-a intamplat? Unde au gresit si de ce initiatorii acestui proiect? Ce solutie au acestia pentru a drege, cat se mai poate, o imagine facuta tandari si de a mai repara ce s-ar mai putea repara din rana provocata pe neasteptate imaginii Romaniei?

            Pentru neinitiati, a fost extrem de surprinzator faptul ca initiativa retragerii din Irak a fost combatuta in Consiliul Suprem de Aparare a Tarii chiar si de cei doi demnitari liberali, altii decat initiatorii, respectiv Mihai Razvan Ungureanu, ministrul de Externe, si Sebastian Vladescu, ministrul de Finante. Ambii numiti chiar de catre Tariceanu. Oameni care, indiscutabil, fac parte din echipa acestuia. Si la fel de surprinzatoare a fost imprejurarea ca numerosi alti membri ai staff-ului PNL au reactionat negativ. Cu o promptitudine cel putin descurajanta pentru troica. Si din nou e vorba de o echipa fidela premierului. „Detaliile” de mai sus indica, fara nici un fel de echivoc, o prima eroare grava comisa de Tariceanu. El nu s-a consultat in prealabil cu cei mai apropiati colaboratori ai sai. O a doua greseala, la fel de fatala pe plan intern, este ca la baza rationamentului care a condus la decizia retragerii din Irak s-a aflat convingerea eronata a lui Atanasiu ca acest lucru ar fi posibil imediat. Ca terenul e pregatit. Ca aliatii au fost preveniti. Si ca ar fi acceptat, in mod tacit, initiativa Romaniei. Grava eroare se datoreaza unui detaliu de-a dreptul jenant. Si anume ca Atanasiu, desi membru de frunte al unui cabinet care in curand va fi european si in calitate de sef al ostirii componente a unei aliante internationale de importanta NATO, nu cunoaste, vai!, nici o limba straina. Asa ca omul, pur si simplu, a inteles gresit ceea ce vorbeau altii. O alta eroare este ca acelasi Atanasiu a confundat obligatia care ii revine, conform standardelor NATO, la data de 1 iulie a fiecarui an, de a dimensiona cheltuielile – in corelatie cu efectivele – fortelor noastre stationate in strainatate cu posibilitatea de a decide, fara consultarea si acordul partenerilor, reducerea dramatica a efectivelor. De aici si incurcatura cu documentul care ii lipsea la CSAT.

            Dar o greseala la fel de grava ca suma celor de politica interna este ignorarea, de catre initiatorii retragerii din Irak, a celor mai importanti aliati externi. Care nu numai ca nu au fost consultati ori macar tatonati in acest sens, dar au fost, mai mult, luati pe nepregatite de o intentie anuntata brutal. Motiv pentru care nu e de mirare ca atat Departamentul de Stat, cat si Guvernul Marii Britanii s-au aratat consternate. Traducerea in limbaj normal a acestui termen diplomatic ar putea fi „socate” sau „indignate”. Romania s-a dovedit a nu fi, inca, un partener sigur si de incredere. Astfel, Basescu ramane invingator deasupra unor ruine fumegande. Un castigator care nu ia nimic. Despre catastrofalele efecte externe ale puciului esuat si despre solutia disperata de sacrificiu, in editorialul de maine.

Comentarii inchise