Agresiune contra presei. Din ce directie?   august 4th, 2006

 

            Ar fi exagerat sa afirm, in urma terifiantelor dezvaluiri facute recent de purtatorul de cuvant al Serviciului Roman de Informatii si de directorul demisionar al institutiei, Radu Timofte, ca serviciile secrete se calca in picioare prin redactiile presei scrise si audiovizuale. Probabil ca situatia nu este chiar atat de grava. Iar infiltrarea caselor de presa de catre ofiteri acoperiti ori racolarea de informatori din interiorul breslei jurnalistilor nu a atins dimensiuni apocaliptice. Sper din tot sufletul ca si aceasta a fost o chestiune rezolvata in stil romanesc. Adica superficial. Si cu amatori. Dar si asa stand lucrurile, ma vad silit sa explic, in cele ce urmeaza, ca libertatea de opinie, libertatea de expresie, circulatia nestanjenita a informatiilor dinspre media spre cetatean sunt, daca nu grav afectate, oricum puse in pericol. Si nimeni nu are dreptul sa ramana indiferent, atat timp cat amenintarea vizeaza nu doar un segment al societatii, ci ansamblul ei. De altfel, cel mai alarmant fenomen mi se pare a fi chiar lipsa de reactie a presei, in conditiile in care multi dintre jurnalistii de marca prefera sa se consoleze cu ideea ca dezvaluirea respectiva este doar o diversiune a politicienilor. Sau chiar un „montaj” al Ziarului ZIUA. Cine a declansat aceasta agresiune si de ce? Ce legatura poate exista intre infiltrarea presei cu cartite ale serviciilor secrete si mai vechile legaturi cu securitatea ale unor jurnalisti, subiect tratat de ZIUA atat critic, cat si autocritic? Si, in fine, ce relatie poate fi intre asemenea fenomene si o obligatie legala ajunsa de mult la scadenta, vizand deconspirarea parlamentarilor care au colaborat cu securitatea?

            Sa citim cu multa atentie mesajul transmis de la varful SRI. Redactiile sunt infiltrate de ofiteri acoperiti sau de ziaristi racolati si transformati in informatori, dar nimeni de la nivelul conducerii SRI nu spune in mod raspicat ca aceasta terifianta informatie cu caracter oficial se refera exclusiv la respectiva institutie. Avand in vedere antecedentele relatiilor tensionate existente intre diferitele servicii secrete din Romania, este limpede ca, in subtext, semnalul de alarma transmis de Timofte si Marius Bercaru inseamna nici mai mult, nici mai putin decat faptul ca cele mai masive infiltrari vin din alta parte. De la servicii rivale. Daca deductia de mai sus este logica, atunci urmeaza sa vedem care pot fi acele servicii. Si nu trebuie sa ne gandim prea mult. In numeroase prilejuri, in ultimii ani, presa a semnalat faptul ca este supusa unei atente „monitorizari”, devenind chiar „obiectiv”, din partea serviciului secret al Ministerului de Interne, care si-a schimbat de cateva ori denumirea. Condus, pana zilele trecute, de Virgil Ardelean, zis „Vulpea”. Pana la, si putin dupa, inscaunarea Monicai Macovei la conducerea Ministerului Justitiei, serviciul secret al acestei institutii era condus de un personaj celebru, Marian Ureche, si el acuzat de mai multe ori pentru „monitorizarea” jurnalistilor. Ba au existat chiar banuieli serioase ca Ureche si-a infiltrat mai multe cartite in presa. In fine, relativ recent a izbucnit un intreg scandal, peste care armata a pus capacul cu stangacie, generat de dovezile prezentate in presa ca serviciul secret al acesteia se ocupa si el de „monitorizarea” presei, de „influentarea” acesteia, de „lobby” facut prin intermediul unor jurnalisti si de influentarea nemijlocita a unor sondaje de opinie, prin „organizarea” raspunsurilor la chestionare. Despre SIE nu se stie inca nimic, dar ar fi de mirare ca acest serviciu, in rivalitate cu celelalte, sa nu fi fost si el cuprins de febra acapararii unor pozitii-cheie in presa. Pana una alta, daca ar fi sa ne uitam la responsabili, avem Parlamentul, in ceea ce priveste SRI, un ministru democrat, Vasile Blaga, care conduce MI, un ministru liberal, Teodor Atanasiu, la portofoliul armatei si un fost ministru PSD, Rodica Stanoiu, care a controlat portofoliul Justitiei. Iar CSAT este, intr-un fel sau altul, implicat pretutindeni, mai ales de cand, sub conducerea lui Traian Basescu, interesat si el in discreditarea presei, a fost creata Comunitatea de Informatii.

            Dar care este presa vizata? Sunt circa douazeci de publicatii centrale, zece televiziuni, zece posturi de radio si doua-trei agentii de stiri care pot fi vizate la nivel central de principalele servicii secrete. La care se adauga presa locala. Macar doua-trei case de presa in fiecare judet. O aritmetica deloc complicata ne arata ca ar putea fi vorba de sute de cartite plasate in interiorul redactiilor.

            Din orice directie am privi acest fenomen, el este extrem de nociv. Un ziarist se degradeaza si incalca grav Codul Deontologic daca, in loc sa informeze opinia publica, informeaza un serviciu secret. Dar daca el este chiar agent acoperit, cartita strecurata in presa, atunci scopul nu poate fi decat acela ca, prin intermediul redactiei respective, sa fie savarsite acte si fapte de politie politica: manipularea opiniei publice, distorsionarea informatiei, s.a.m.d. Nu cumva ofiterii de caz sunt fosti ofiteri de securitate cu experienta in domeniul racolarii si dirijarii de ziaristi informatori? Si atunci nu trebuie sa aflam simultan numele acestora si numele celor care au colaborat, in trecut, cu Securitatea? Si cu ce ar impiedica acest demers devoalarea, care trebuie sa fie si mai urgenta, a parlamentarilor informatori? Dintre care, atentie, unii provin din presa. Iar altii sunt patroni de presa. Voi reveni.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii