Sinistra invaluire   octombrie 25th, 2006

 

            Societatea romaneasca si nu numai asteapta ca mizerabila Securitate, care a provocat, la comanda comunistilor sovietici si a celor autohtoni, alogeni si indigeni, milioane de victime, sa se dezvaluie. Iar in realitate, Securitatea se invaluie. Si ne invaluie. Si ne abureste. Si ne arunca praf in ochi. In acord cu multi dintre politicienii pe care i-am votat. Chiar cu presedintele. In acord cu membrii unei institutii de la care asteptam multe. Ma refer la CNSAS. Unde inca mai exista si un Ticu Dumitrescu si un Mircea Dinescu. Ieri am aflat, printr-un document oficial, ca ofiteri acoperiti ai Securitatii comuniste nu ar fi facut politie politica. CNSAS ne crede tampiti? Cum este posibil asa ceva? Traim in lumea capetelor tuguiate? Incerc din nou sa imi aduc modesta contributie la restabilirea adevarului. Cat inca nu este prea tarziu. Pana cand o generatie care creste sub ochii nostri nu ne va blestema.

            Cu alte cuvinte, acum, cand ne pregatim sa devenim, de fapt si de drept, cetateni ai Uniunii Europene, este indispensabil sa incheiem conturile cu trecutul. Dar pentru a fi in stare sa tragem o linie, este obligatoriu sa-i numim pe vinovati. Pe toti liderii comunisti care au alcatuit, de-a lungul deceniilor de teroare, nomenklatura. Pe toti securistii care i-au slujit pe ocupantii sovietici si apoi pe ocupantii romani ai Romaniei. Indiferent daca au fost incadrati cu carte de munca ai sinistrei institutii sau au functionat ca agenti sub acoperire ori au fost informatori. Societatea romana este indreptatita, in raport cu suferintele pe care le-a avut de-a lungul deceniilor de dictatura comunista, sa-i afle pe toti. Incepand de la cei mai putin vinovati dintre colaboratorii regimului. Si anume, detinutii politici. Acei detinuti politici care, sub santaj, sub tortura, sub teroare, au cedat si au facut un pact cu diavolul. Semnand un angajament de colaborare. Chiar daca au colaborat efectiv sau nu, chiar daca, producand note informative, au facut rau sau nu cuiva. Ei trebuie cunoscuti. Si nominalizati. Fie ca sunt morti, fie ca sunt vii. Daca asa se pune problema in cazul acestei categorii, din care dramatic de multi sunt in realitate inocenti – chiar daca Ticu Dumitrescu, in intransigenta sa, ii acuza si pe acestia – putem sa ne imaginam in ce termeni ar trebui sa discutam despre ofiterii Securitatii aflati pe statele de plata ale nenorocitei institutii ori despre ofiterii acoperiti pe a caror carte de munca scria altceva decat statutul lor real. Sa incercam sa schitam o scara de valori. Si o scara de non-valori.

            Doua personalitati cunoscute ale lumii politice de la Bucuresti, care au existat in epicentrul „schimbarii” saisprezece ani, au fost ieri nominalizate de CNSAS. Si taxate. Desi din punctul de vedere al demersului pe care il fac aici numele lor este lipsit de importanta, sunt totusi silit sa precizez ca este vorba de Serban Mihailescu si Mircea Cosea. Doua personalitati accentuate ale perioadei post-Ceausescu care s-au plasat mult timp in varful puterii politice, parlamentare, guvernamentale. Oameni a caror decizie a atarnat greu. Ce ne spune CNSAS? Ca ei au fost ofiteri acoperiti ai Securitatii – aceasta este o veritabila premiera – si ca tot ei nu au facut politie politica. Ultima afirmatie CNSAS este pe cat de senzationala, pe atat de dezgustatoare. Din acest moment, nu mai discut de Mihailescu si Cosea. Dintr-un singur motiv: pentru ca ei nu reprezinta decat partea vizibila a unui urias iceberg. Ne intereseaza ceea ce este dedesubt. Monstrul ascuns. Invaluit de vechea securitate, care acum, sub umbrela lui Traian Basescu, devine mai puternica decat oricand.

            Societatea civila din Romania si opinia publica din lumea libera, in raport cu care facem toate eforturile pentru a fi acceptati, sunt la unison atunci cand apreciaza ca tot ceea ce a insemnat Securitate a facut politie politica. Direct sau indirect. Pe bani sau fara bani. Sub santaj sau din placere. Este limpede ca dirijorii acestei criminale operatiuni care a durat decenii la rand nu au putut fi informatorii. Oricat de vinovati sunt ei. Si oricat de mult s-ar afla acum acestia sub oprobriul public. Maestrii conspiratiei impotriva libertatii omului au fost, daca facem abstractie de liderii comunisti, ofiterii securitatii. Cei la vedere si cei acoperiti. Daca vrem sa ne incheiem socotelile cu trecutul, sa tragem o linie atat de groasa incat sa nu mai poata fi strambata in viitor, este obligatoriu ca, atunci cand condamnam crimele comunismului, sa condamnam intreaga securitate drept ceea ce este. Drept o politie politica. Un instrument al terorii. In care oricine, indiferent cum s-a inregimentat, e vinovat. Cetatenii acestei tari care sunt victimele Securitatii sunt singurii in masura ca, in timp, sa cantareasca si sa stabileasca faptele fiecaruia. Ei vor sti care este justa masura si, fara a admite o vanatoare de vrajitoare, ii vor pune la index pe vinovati.

            Daca am dreptate in tot ceea ce am scris mai sus, inseamna ca CNSAS a comis o grava eroare. Iar eroarea consta in faptul ca vinovatii – in acest caz, ofiterii acoperiti – sunt absolviti de vina. Chiar daca, pentru prima data, ne ofera si satisfactia de a ne da doua nume dintre zecile de mii de ofiteri acoperiti si neacoperiti ai Securitatii.

Comentarii inchise

 

            Nu trebuie sa mire pe nimeni faptul ca infruntarea fortelor politice de la Bucuresti se va transfera si la Bruxelles. Ma gandesc la actualii si viitorii euro-parlamentari, dar si la comisarul european, al carui nume il vom afla probabil in cursul acestei saptamani. Interesele sunt uriase. Se joaca la miza mare. Identitatea acestor euro-politicieni, apartenenta lor politica intereseaza atat marile familii de interese de la nivelul continentului, cat si formatiunile din Romania. Prin intermediul euro-politicienilor romani, isi vor putea desfasura politicile, precum si jocurile de interese legitime, atat partidele care ii vor desemna, cat si grupurile care se confrunta la nivelul UE. Cand afirm ca razboiul romano-roman va fi exportat in Europa, nu anunt vreun eveniment socant. In fiecare stat UE exista lupte interne care reverbereaza la Bruxelles. Acesta este si sensul integrarii. Nu numai interesele, nu numai proiectele, ci si divergentele devin comune. Analizand ambele capete ale acestui vector, sa vedem ce se poate intampla cu euro-politicienii nostri.

            Prima urgenta este desemnarea comisarului european reprezentant al natiunii romane. Acesta va fi, practic, unul dintre ministrii guvernului Europei. Va lua parte la cele mai importante acte de decizie care pot afecta in bine sau in rau si Romania si Europa. Este o functie comparabila cu cea a unui prim-ministru national. Asa cum aratam intr-un editorial anterior, privilegiul numirii comisarului european, conform practicii existente, ii apartine in exclusivitate primului-ministru. Acesta isi exercita prerogativa printr-o simpla scrisoare adresata presedintelui Comisiei UE. Si ea va contine doar un nume. Teoretic, Tariceanu are posibilitatea sa desemneze fie un reprezentant al oricarui partid, fie chiar un independent. Ma indoiesc ca va face acest lucru dand, pur si simplu, cu zarurile. In nici un caz nu va opta pentru un favorit al principalului sau inamic, care este Traian Basescu. Numele comisarului european nu va fi extras nici din listele PD, nici din anturajul sefului statului. Ma indoiesc, de asemenea, ca va fi preferat vreun candidat PRM. Teoretic, este posibil un joc de mare spectacol politic, prin desemnarea de catre Tariceanu a unui reprezentant PSD. O asemenea optiune ar soca opinia publica, ar putea crea un seism in interiorul PNL, dand apa la moara vazduhistilor recent initiatori ai unei pseudo-platforme politice, dar, in schimb, ar reprezenta o contralovitura extrem de puternica data presedintelui, dupa ingenioasa formula utilizata de Basescu in cazul Maior-SRI. Cinstit vorbind, cunoscandu-l pe Tariceanu drept un jucator extrem de prudent, nu-mi vine sa cred ca va utiliza o asemenea formula. Partidul Conservator nu este nici el un aliat suficient de consistent pentru a genera o optiune din randurile sale. Iar UDMR, mai ales acum, dupa scandalul legat de Tinutul Secuiesc, va fi cu siguranta evitat. O optiune de acest fel ar putea avea efecte catastrofale de imagine pentru PNL. Prin eliminare, asadar, vom vedea ca, desi intreaga decizie este in mana lui Tariceanu, optiunile sale nu sunt prea numeroase. Doua nume de liberali au fost vehiculate cu mai multa insistenta: Razvan Ungureanu si Varujan Vosganian. Primul are nesansa ca se afla in fruntea diplomatiei de la Bucuresti intr-o perioada in care agenda internationala este destul de incarcata. O schimbare la portofoliul Externelor ar genera inevitabile riscuri. Cel de-al doilea, insa, Varujan Vosganian, care si el corespunde portretului robot al viitorului comisar european, este un fruntas liberal intr-un fel pe post de libero. Discursul sau echilibrat din ultima vreme, in care isi exercita atributiile de purtator de cuvant al PNL, ii maresc sansele. Daca ar fi sa pariez, as paria in primul rand pe Vosganian. Si as pune, totusi, si o miza, dar mai mica, pe o varianta extrem de spectaculoasa. Surpriza. Ungureanu – comisar european si, in locul lui la Externe, Puscas de la PSD. Ar fi bomboana pe coliva Aliantei DA si inceputul unei noi formule de majoritate parlamentara, in care pivotii principali sa fie PNL si PSD.

            Batalia pentru cei 35 de euro-parlamentari va fi crancena. Ea este de presupus ca va avea loc probabil in prima parte a anului viitor, desi termenul limita este 31 decembrie 2007. In acest razboi, care va insemna campanie electorala si alegeri, se vor implica in forta si marile familii politice din Europa. In primul rand, popularii si socialistii. Si va conta, fara doar si poate, si experienta actualilor euro-observatori romani care, incepand din ianuarie 2007, devin, pentru ca vor avea drept de vot, euro-parlamentari.

            Daca in razboiul extrem de dur dintre Basescu si Tariceanu, la capitolul comisar european este destul de greu de presupus ca presedintele va putea juca un rol major – chiar daca el este capabil de mari surprize – in ceea ce-i priveste pe euro-parlamentari, el va avea o marja de manevra in culisele politicii si se va putea transforma si in agent electoral, ultilizand din plin autoritatea pe care si-o poate exercita prin intermediul mass-media.

Comentarii inchise

 

            Dupa miscarea magistrala cu numirea noilor sefi ai serviciilor secrete si prinderea pe pozitie de ofsaid a liberalilor, dupa meciul, inca nul, cu portofoliul Apararii, in care justitia se pare ca ii da castig de cauza lui Atanasiu, Traian Basescu se pregateste sa piarda o importanta batalie in razboiul sau deschis cu Tariceanu. Este vorba de nominalizarea viitorului comisar european ca reprezentant al Romaniei. Un post extrem de important. Ravnit de toate partidele. Si, in primul rand, de seful jucator al statului. Exista toate sansele ca Basescu sa nu-si poata exercita, sub nici o forma, vointa si nici macar influenta in desemnarea inaltului reprezentant al Romaniei la Bruxelles. Daca asa se va intampla si daca, aproape simultan cu nominalizarea comisarului european, vom asista cumva si la intoarcerea pe cai mari a lui Atanasiu la Ministerul Apararii, atunci vom putea trage concluzia ca aceasta toamna inseamna un sezon negru pentru presedinte. Castigul de autoritate inregistrat prin spectaculoasa numire a noilor sefi ai serviciilor secrete s-ar putea duce, daca nu intr-o clipa, oricum intr-un interval foarte scurt, pe apa sambetei.

            Nu exista un conflict intre palate. Aceasta sintagma, pe care si eu am utilizat-o frecvent, nu acopera realitatea. Daca putem vorbi de un grup de interese coerent si unitar la Cotroceni, care il are in epicentru pe presedinte, la nivel guvernamental nu exista asa ceva. Dimpotriva. Putem inregistra prezenta mai multor centre de putere cu tendinte centrifuge. Cele mai importante sunt cele reprezentate de demnitarii din Executiv ai liberalilor, care sunt din ce in ce mai la cutite cu guvernamentalii Partidului Democrat. Chiar miercuri, aceasta realitate a devenit mai vizibila decat oricand. Fiindca premierul Calin Popescu Tariceanu a fost silit sa o incunostinteze pe Monica Macovei, care conduce portofoliul Justitiei si gliseaza fara gratie pe axa Cotroceni-PD, ca daca nu va semna proiectul noilor legi ale sigurantei nationale va fi silit sa recurga la „reteta aprobarii tacite”. Cu alte cuvinte, fiindca este pusa in intarziere, ministresa Justitiei va fi silita sa admita ca a aprobat ceea ce, pentru a-i face o placere lui Basescu, s-a ferit sa aprobe. Iar atentionarea si admonestarea au fost publice. Prin intermediul purtatorului de cuvant al Guvernului. Sa inchidem aceasta paranteza, care demonstreaza ca nu asistam la un razboi intre palate. Ci la o confruntare majora intre doi oameni politici. Basescu si Tariceanu. Primul incercand din rasputeri sa-si cumpere mai multa putere – in conditiile unei Constitutii vitrege – pentru a-si construi un vehicul electoral puternic. Cel de-al doilea facand eforturi disperate pentru a rezista la guvernare si a-i mentine pe liberali in topul politicii romanesti. O batalie intre doi politicieni care nu mai este surda ci, dimpotriva, pe cat de publica, pe atat de zgomotoasa. Un conflict deschis care a depasit punctul de la care mai este posibila impacarea. Marele taraboi generat de eliminarea din PNL a lui Stolojan – situatie inca nemaiintalnita in Romania, cand un fost sef de partid e dat afara de propria organizatie de baza – si atacurile furibunde ale acestuia impotriva conducerii PNL, dublate de efortul de a crea prin sciziune un nou partid – din nou o situatie fara precedent, in care se implica un consilier prezidential – reprezinta doar un mizilic in razboiul Basescu-Tariceanu. In schimb, numirea comisarului european este o miscare grea. Cu efecte extraordinare pe termen scurt, mediu si lung.

            Intr-un fel, comisarul european este al doilea prim-ministru. Functia sa, de ministru la nivelul Uniunii Europene, ii confera posibilitatea de a participa, incepand chiar din 2007, deci peste cateva luni, la decizii de importanta majora care isi produc efectele si in ceea ce priveste viitorul Romaniei. Deciziile ce se vor lua la Bruxelles vor avea atat o incarcatura economica, cat si una de natura politica. Ele vor influenta lupta pentru putere de la Bucuresti. Chiar infruntarea electorala. De aceea, marilor jucatori politici nu le poate fi indiferenta identitatea viitorului comisar european. Fiecare partid, inclusiv opozitia, incearca din rasputeri fie sa obtina cumva o posibilitate de a introduce in cursa pentru aceasta functie un reprezentant al propriei formatiuni, fie macar sa aiba un cuvant de spus in aceasta privinta. Si, fireste, cel mai preocupat de aceasta chestiune, desi nu o declara public, este insusi presedintele Traian Basescu.

            Dar, ghinion: Jose Manuel Baroso, presedintele Comisiei Europene, in ultima sa conferinta de presa, a declarat raspicat faptul ca asteapta o nominalizare de la Bucuresti. Si nu semnata de presedinte. Sau de reprezentantii Parlamentului. Sau de sefii coalitiei care guverneaza. Sau de sefii Aliantei. Ci de manuta prim- ministrului Calin Popescu Tariceanu. Cel aflat in conflict cu Basescu. Conform normelor UE, acesta nici macar nu este obligat sa se consulte cu Presedintia sau cu Parlamentul sau cu opozitia sau cu aliatii. Aparent, o situatie fara iesire pentru Basescu. Dar experienta cu sefii serviciilor secrete ne obliga sa fim constienti ca presedintele are capacitatea de a iesi victorios din coltul tablei de sah.

Comentarii inchise

Rasu’-plansu’ lui Basescu   octombrie 9th, 2006

 

            Dupa senzationala miscare, pe deplin reusita, cu desemnarea lui Maior la sefia SRI, iata ca Traian Basescu este silit sa inregistreze o grea lovitura. Pana una alta, neinceperea urmaririi penale impotriva lui Alexandru Atanasiu l-a lasat descoperit pe seful statului. Daca el va fi silit sa-si revoce propria dispozitie de suspendare a ministrului liberal, daca nu va gasi foarte repede o solutie de iesire din impas care sa insemne eliminarea lui Atanasiu, atunci recenta victorie a lui Basescu este anulata de si mai recentul esec.

            O analiza corecta a celor doua evenimente la care m-am referit, numirea sefilor serviciilor secrete si suspendarea lui Atanasiu, nu poate fi facuta decat in oglinda. Chiar daca natura acestora este diferita, exista o serie de elemente comune. In ambele situatii, o importanta componenta a deciziilor prezidentiale este legata, in mod direct, de raporturile de putere cu PNL. Un partid care – nu voi insista acum in a explica din nou de ce – se afla in pozitii divergente cu presedintele. Mai mult chiar, conflictul a ajuns sa fie ireconciliabil. In acest moment, PNL este privit de catre Basescu ca principalul sau adversar politic. O alta trasatura comuna a operatiei legate de sefia serviciilor secrete si portofoliul Ministerului Apararii este ca si intr-un caz si in celalalt, in mod necesar, Basescu a trebuit sa demonstreze ca este un „presedinte jucator”. Ca are initiativa. Ca decizia e in mana sa si nu in alta parte. Era cu atat mai necesar acest lucru cu cat, in ultima vreme, autoritatea sa in fata institutiilor statului dadea semne de balbaiala. In masura in care ea era contestata nu numai de opozitie, ci si de cel putin doua dintre cele patru partide aflate la putere, PNL si PC, respectivele formatiuni politice demonstrand in cateva prilejuri anterioare ca isi pot impune deciziile impotriva unor porunci de la Cotroceni, pe Basescu il ameninta un mare pericol. Acela ca institutiile asupra carora isi exercita comenzile, plasate in general in zona serviciilor secrete – Politie, Parchet, Justitie – sa nu mai fie, in viitor, la fel de docile. Sa joace duplicitar. Sa serveasca nu un stapan, ci doi. Asadar, in ambele situatii – servicii secrete, Aparare – Basescu avea nevoie sa transmita un puternic semnal de autoritate. In fine, o alta trasatura comuna este necesitatea politica de delimitare fata de PNL, de semnalare publica a faptului ca acest partid se afla in dizgratia prezidentiala si de apropiere fata de PSD, in vederea unei rearanjari ulterioare a fortelor pe tabla de sah a politicii romanesti. O rearanjare de natura sa-i confere Partidului Democrat, pentru prima data, o pozitie centrala intr-o alianta politica, aceasta la randul ei devenind noul vehicul electoral pentru cel de-al doilea mandat prezidential.

            Dupa ce mai sus am expus cateva dintre principalele caracteristici comune ale celor doua spectaculoase operatii prezidentiale – numirea sefilor serviciilor secrete, finalizata printr-un succes si eliminarea lui Atanasiu, soldata, pana una alta, cu un esec – acum urmeaza sa vedem in ce masura revenirea lui Atanasiu la carma Apararii constituie o grea lovitura pentru Basescu. Si, evident, voi incerca sa schitez posibilele miscari de raspuns ale acestuia. In esenta, Atanasiu a devenit un inamic al presedintelui Basescu nu atat in calitatea sa de ministru liberal, cat mai ales pentru ca a lansat un proiect in mod evident popular si pe care urma sa si-l adjudece, cu alta ocazie, insusi seful statului. Si anume retragerea militarilor romani din Irak. Fara a intra acum in detaliul ca Atanasiu a procedat stangaci, intempestiv, fara o consultare prealabila a Guvernului si fara a fi prevenit, cum ar fi fost firesc, celelalte doua componente – mai importante decat Armata – ale politcii externe romanesti, respectiv Presedintia si Externele, este limpede ca acesta i-a tras covorul de sub picioare sefului statului. Declaratia lui Atanasiu a fost interpretata ca un afront extrem de periculos. Dar pretextul utilizat pentru eliminarea lui, pentru a nu da nastere unui scandal national si international, a fost altul. Si anume o afirmatie, dupa opinia mea iresponsabila, a ministrului Apararii, conform careia serviciul sau secret ar monitoriza modul in care doamna Saftoiu manipuleaza presa. Chiar daca monitorizarea a existat, nu exista probe. In schimb, a urmat o plangere penala a doamnei Saftoiu. Sub acest pretext, Basescu s-a foarte grabit sa il suspende pe Atanasiu. Acum, dupa ce Parchetul Militar a decis ca nu exista probe, presedintele este pus in situatia de a se grabi sa-si revoce actul de suspendare.

            Tare ma tem ca, din nou, Basescu ne va oferi, in stilul sau consacrat, o surpriza de proportii. Fie prin fel de fel de artificii legale, instalarea lui Atanasiu va fi tergiversata sine die, pentru a atenua cumva socul infrangerii lui Basescu, fie vom asista la o noua plangere penala introdusa si luata in evidenta, cu viteza fulgerului, de Cotroceni. Care se va solda, sau nu, cu NUP. Sau va exista o oferta de schimb interministerial PD-PNL? Dupa cum il cunosc, nu-l prea vad pe Traian Basescu revocand cu inima impacata suspendarea lui Atanasiu.

Comentarii inchise

Ageamiii de la Evenimentul Zilei   octombrie 4th, 2006

 

            In editia sa de ieri, pe prima pagina, ditamai cap de ziar, Evenimentul Zilei publica o asa-numita dezvaluire. Sub un titlu incendiar: „Rechinii surpriza. Dosarele secrete de la Bancorex”. Si iata, in linii mari, cum si-au informat cititorii semnatarii respectivului articol, Emilia Sercan si Mihai Munteanu. Ei afirma negru pe alb si alb pe negru – intrucat fondul de pe pagina de garda are culoarea crucii de mormant – ca subsemnatul, impreuna cu alte persoane, intre care Dinu Patriciu, Serban Patriciu si George Gaita, ma numar printre groparii Bancorex. Ca printr-o societate, Agrochim, pe care o patronez, personal as fi facut diligentele necesare, in 1996, pentru a obtine de la Razvan Temesan – omul impotriva caruia Ziarul ZIUA facea, in acea perioada, o extrem de bine documentata campanie de presa care a durat doi ani, timp in care Evenimentul Zilei primea drepturi la replica de la acelasi Temesan, in regim de publicitate – impresionanta suma de 15 milioane USD. Din care respectiva societate a uitat sa mai restituie 6. Concluzia celor doi autori este ca, impreuna cu respectivul grup de interese, am fraudat o banca de stat. Pentru ca dezvaluirea sa fie si mai socanta in ochii opiniei publice, fotografia mea este publicata alaturi de a lui Marian Oprisan, despre care se afirma ca a tepuit Bancorex. Dupa ce am vazut cam ce a scris Evenimentul Zilei, sa aflam si care este realitatea. Fac precizarea ca detalii apar in pagina a treia a ziarului, insotite si de documentele care demonstreaza ca cei doi reporteri de la Evenimentul Zilei sunt in cel mai bun caz ageamii. Daca nu cumva sunt rau intentionati.

            In societatea Agrochim, impreuna cu celelalte persoane la care se refera Evenimentul Zilei, am intrat in anul 1997. Deci mult dupa ce ultima transa a creditului de 15 milioane, angajat de societate, fusese trasa de la banca si cheltuita. Prin urmare, nu aveam in ce calitate, si nici nu am facut acest lucru, sa solicit un credit de la principalul meu dusman, Razvan Temesan. Si nici nu aveam cum sa ma folosesc de el. Din simplul motiv ca, desi am detinut 18 la suta din actiuni, nu am indeplinit niciodata vreo functie cu caracter managerial la respectiva societate. Si nici macar pe calea dividendelor nu am castigat vreun sfant, deoarece societatea era in pierdere. Dar atentie, Evenimentul Zilei aparut ieri consemneaza, in toate paragrafele lui, inclusiv in titlu, la timpul prezent, ca eu sunt actionar si chiar patronez respectiva societate. Iar aceasta este o a doua minciuna. Din documentele pe care le publicam astazi, rezulta fara echivoc ca in anul 1999 am cesionat, in aceleasi conditii in care devenisem actionar, partile mele sociale proprietarului. Si nu numai eu, ci si ceilalti nominalizati in „dezvaluirea” respectivului cotidian. Deci de 7 ani, nici unul dintre noi nu mai are vreo legatura cu Agrochim. Cum n-am avut nici cu creditul si nici cu modul in care acesta a fost cheltuit.

            Dar bomboana pe coliva ageamiilor de la Evenimentul Zilei abia urmeaza. Ei au demonstrat ca sunt chiar mai slabi meseriasi decat colegii lor de la ziarul „Atac”. Respectiva publicatie facuse si ea aceeasi „dezvaluire” in anul 2005. Asa ca ceea ce publica EvZ, chiar minciuna fiind, nu continea nimic nou. Mai mult chiar, pentru ca intreaga istorie sa fie ca un banc tampit cu Radio Erevan, ii mai informez pe aceasta cale si pe cititorii nostri, dar si pe acei cititori ai Evenimentului Zilei care vor avea curiozitatea sa deschida ZIUA, ca la data de 19 decembrie 2005, prin sentinta civila numarul 13582, ramasa definitiva, am castigat un proces cu ziarul „Atac”, avand, intre altele, ca obiect chiar respectiva „dezvaluire”. Si, din nou, publicam facsimilul sentintei. Ca sa nu lasam loc nici unui dubiu. Cat de mic.

            Pentru ca ambalajul sa fie cat mai stralucitor, ziaristii de la Evenimentul Zilei au mai utilizat un truc. Si anume, au facut precizarea, care poate fi spectaculoasa pentru un neavizat, ca „numele lui Gaita este mentionat si in dosarul de spalare de bani al lui Sorin Rosca Stanescu”. Poftim dracie! Un asemenea dosar pur si simplu nu exista. A existat insa, asta este adevarat, un vast control al tuturor operatiilor financiare pe care le-am derulat eu, familia mea, asociatii si cunoscutii mei – e vorba de sute de persoane – pe parcursul catorva ani. Si nu s-a descoperit nici o operatie de spalare de bani ori vreo alta frauda. Asa ca respectiva precizare din EvZ este o noua magarie de presa. Sau, cel putin, o proba ca reporterii sunt ageamii. Dar de ce sa ma mir? Urmarind cat pot de succint o evolutie in timp, pot spune – si, spre deosebire de ei, eu nu mint si pot si proba – ca in 1994 acest ziar, tot pe pagina intai, cu trimitere in interior, a scris cu litere de-o schioapa ca Dinu Patriciu si George Gaita au asasinat o batrana pentru a-i lua un teren. Cativa ani mai tarziu, cand „asasinata” a reaparut, ziarul a omis sa-si ceara scuze. Mai recent, EvZ a fost suspendat din Clubul Roman de Presa, pentru o facatura asemanatoare. Pe care a fost incapabil sa o recunoasca pana la capat. Asa ca nu astept nici macar scuze de la cei doi ageamii.