Schimbare de macaz la Cotroceni   noiembrie 30th, 2006

 

            Informatiile de ultima ora demonstreaza ca Traian Basescu urmeaza sa faca, relativ curand, o schimbare de macaz. Daca utilizarea lui Stolojan ca varf de lance pentru confiscarea PNL nu da rezultatele scontate, atunci o alta miscare previzibila poate fi incercarea de a crea un nou partid. Care, in ultima instanta, ar face front comun cu PD, devenind vehicul electoral pentru campania prezidentiala din 2009. Daca este adevarata aceasta ipoteza, inseamna ca seful statului joaca la cel putin doua capete.

            Platforma SS – Stolojan plus Stoica – se desumfla. Si cade in derizoriu, pe masura ce opinia publica afla ca, de fapt, departe de a avea loc o lupta bazata pe principii, pe diferente doctrinare ori pe optiuni tactice sau strategice, intreaga miza este cooptarea in tabara Cotrocenilor a unui numar cat mai mare de parlamentari PNL. Intr-un multiplu scop. Exercitarea unei presiuni bazate pe santaj asupra lui Tariceanu, pentru a-l determina fie sa cedeze conducerea partidului, fie sa renunte la functia de premier, ceea ce in final ar insemna acelasi lucru. In caz contrar, ameninta platformistii, PNL nu va mai avea majoritatea necesara in Senat si Camera Deputatilor pentru promovarea legilor initiate de liberali. Deci ar urma boicotul. Admitand ca grupul Stolojan – Stoica ar avea suficienta priza si si-ar asuma si riscul de a-si duce amenintarile pana la capat, iar Calin Popescu Tariceanu ar rezista, singurul rezultat e ca unele acte normative – doar cele ale liberalilor, pentru ca platformistii nu vor boicota niciodata initiativele PD – ar fi amanate ori respinse. Ceea ce, una peste alta, nu ar putea contribui major la o schimbare in conducerea PNL. Pe masura ce opinia publica percepe intreaga meschinarie a ofensivei Platformei SS de acaparare a puterii, balonul politic se desumfla. Dar cum poate fi creat un nou partid liberal?

            Prima operatie pe care trebuie sa o faca platformistii este aceea de a-i inventaria pe liberalii pursange. Si de a descoperi care sunt frustratii. Cei care ar fi sperat sa obtina mai multe avantaje, materiale sau de putere, de pe urma faptului ca Tariceanu conduce atat partidul, cat si Executivul. Se intelege ca asemenea frustrati pot fi cautati in zonele in care e impartit ciolanul puterii si unde, cu certitudine, exista liberali care au dorit sa obtina pozitii de comanda in administratia publica, locala sau centrala, in regii, la nivelul unor autoritati, pe intreaga arie de acoperire a algoritmului politic. Sau, daca vorbim despre cea de-a doua categorie de frustrati, la nivelul conducerii partidului unde, prin forta lucrurilor, in diferitele organisme de decizie nu a putut ajunge decat un numar limitat de persoane sau in organizatiile din tara, unde unii, pe drept sau pe nedrept, au fost exclusi de la actul de decizie. Asemenea persoane pot ingrosa numarul platformistilor. Dar, pentru a atinge masa critica, Platforma SS mai are nevoie sa indeplineasca alte doua obiective. Primul ii vizeaza pe liberalii nefrustrati, persoane de buna credinta, care ar putea fi seduse de, sa-i spunem, viziunea reformatoare a tandemului Stolojan-Stoica. Cel de-al doilea, pe oameni neinregimentati in vreun partid, dar care ar fi dispusi astazi sa-si ia carnet de liberal de dragul Platformei SS. Din pacate, obiectivele Platformei plutesc in ceata. Nu se stie ce vrea aceasta miscare dincolo de obtinerea puterii. Asa ca solutia poate fi ori o tentativa, extrem de riscanta, de formare a unui nou partid, in conditiile in care rundele electorale bat la usa, ori, pur si simplu, trecerea platformistilor cu arme si bagaje, intr-o formula oarecare, la PD. In aceasta directie se va produce schimbarea de macaz.

Comentarii inchise

Curat murdar tradare!   noiembrie 29th, 2006

 

            Presedintele Traian Basescu tocmai ne-a facut de ras. Nu ma refer acum la senzationalul articol din International Herald Tribune, care il descrie in culori atat de pitoresti incat, dupa lectura, avem impresia ca traim in Burkina Faso. Nici la afrontul nejustificat de dur adresat Federatiei Ruse, din motive pur populiste. Pentru a incerca sa confiste, astfel, un electorat antisovietic pe care il transforma din mers in electorat antirus. Ma gandesc, insa, la intreg balamucul declansat in jurul privatizarii Petrom, unde Traian Basescu si-a dat cu parerea la greu. Facand afirmatii grave, lipsite de orice temei. Cum ar fi aceea, repetata in doua ziare centrale, ca politica energetica a Romaniei risca sa incapa definitiv in maini ostile, pentru ca jumatate din actiunile OMV sunt listate pe bursa. Intr-o simpla declaratie, conducerea companiei austriece a spulberat afirmatiile celui care, la Bucuresti, pastoreste ditamai comunitatea serviciilor inteligente. Conform legii, nimeni nu poate achizitiona intregul pachet. Controlul ramane, bine-mersi, in mana partenerului vienez, statul austriac fiind majoritar si in mana partenerului roman, care este tot statul. Asa ca Basescu s-a aflat intr-o grava eroare. Intentionata sau nu. Si se pare ca acesta este doar prologul unui circ national care risca sa se internationalizeze. Pentru ca, tot legat de privatizarea Petrom, se pare ca ne mai aflam in prezenta unui scenariu de-a dreptul nebunesc. Cel de spionaj. Este un caz fara precedent ca reprezentantul unui consultant international, de talie mondiala, sa fie acuzat de spionaj, bineinteles la gramada cu un asa-numit grup organizat, criminal, pentru simplul motiv ca isi facea treaba, conform fisei postului. Obtinand si prelucrand informatii aflate pe site-urile institutiilor publice, pe care un procuror naimit Cotroceniului, Ciprian Nastasiu, le crede documente strict secrete, si intalnindu-se cu demnitari publici. M-as bucura sa aflu ca, in fine, dupa 16 ani, serviciile noastre secrete, pentru care cheltuim sume uriase de la buget, au reusit sa dibuiasca niscaiva spioni, iar extrem de eficientul Parchet, care si el consuma munti de bani, s-a decis sa instrumenteze un asemenea caz. Sincer sa fiu, asa cum a demarat scandalul, din nou sub comanda politica, cred ca va exploda ca un balon de sapun.

            Precizam ieri ca, in absenta marilor specialisti ai Platformei SS – Stoica plus Stolojan – preocupati acum sa demonteze Guvernul Tariceanu si daca se poate si PNL, echipa Basescu-Nastasiu a derapat si intr-o alta directie. Se incearca o ancheta penala asupra unui contract comercial. Cel de privatizare a Petrom. Numai ca este vorba chiar de ceva mai mult decat un simplu contract comercial. Aprobata de intregul Cabinet Nastase, privatizarea Petrom a fost trecuta si prin Parlament. Devenind, astfel, lege. Sugestia de la Cotroceni, preluata rapid de procurorul de serviciu al sefului statului, de a cerceta asa-zisii vinovati ar presupune, caz nemaiintalnit decat sub senilele tancurilor rusesti, nici mai mult, nici mai putin decat punerea sub ancheta a Parlamentului. Sau macar a celor 45 de deputati si senatori din comisiile de specialitate. Dintre care unii sunt chiar partenerii PD ai lui Basescu. Cum ar fi Anca Boagiu sau Radu Berceanu.

            Si cand te gandesti cat ar castiga statul roman daca, in conformitate cu normele UE, Consiliul Concurentei ar obliga Petrom sa scoata la licitatie 30 la suta din concesiunile zacamintelor de titei si gaze? Sau daca Romania ar fi transformata in furnizorul de gaze al Europei, prin utilizarea depozitelor naturale pe care le avem?

Comentarii inchise

Presedinte energetic   noiembrie 28th, 2006

 

            In campania electorala, Traian Basescu a declarat ca intentioneaza sa fie un presedinte jucator. Si jucator s-a facut. Ceva mai tarziu, a devenit si presedinte judecator. Anuntand declansarea unor anchete impotriva unor adversari politici. Si implicandu-se direct in arestarea unor persoane, cel mai notoriu caz fiind al lui Omar Hayssam. Nu a trecut mult timp si seful statului a dobandit o noua dimensiune: aceea de presedinte inchizitor-moralizator. Declansand, astfel, marea dosariada. Mai nou, in una si aceeasi persoana regasim si un presedinte energetic. Care, din avion, a convocat Consiliul Suprem de Aparare a Tarii pentru a analiza un contract comercial. Este vorba de contractul prin care 33 la suta din actiunile Petrom au fost vandute catre firma austriaca OMV, aceasta dobandind, ulterior, pe calea unei cresteri de capital, pachetul majoritar de 51 la suta. Declansand un urias tambalau legat de aceasta spectaculoasa privatizare, singura de altfel facuta pe calea unei legi trecute prin Parlamentul Romaniei, Traian Basescu, in noua sa calitate de expert energetic, intr-un interviu acordat ieri unui ziar central a facut o serie de afirmatii socante.

            Prima si cea mai interesanta revelatie este ca din pachetul detinut actualmente de catre OMV, de 51 la suta din Petrom, o parte insemnata, respectiv tot 51 la suta, este listata pe bursele din New York, Londra si Viena. Ceea ce inseamna, afirma presedintele, ca nu se stie cine sunt actionarii in fiecare moment si, ca urmare, exista riscul ca cineva sa achizitioneze acest pachet existent pe Bursa si sa determine astfel politica energetica a Romaniei. Curat scenariu de tip conspirationist! Pentru ca, in definitiv, presedintele se refera doar la circa un sfert din Petrom. Aceasta afirmatie prin care Basescu trage un semnal national si international de alarma, pentru simplul motiv ca nici macar cooperativa de informatii pe care a creat-o nu-i poate raporta, secunda de secunda, identitatea actionarilor OMV, trebuie pusa in relatie cu absenta de la Cotroceni a lui Theodor Stolojan. Lipsit de un consilier economic model, mare specialist in economia de piata si liberal pursange, cum este prietenul Stolo, Basescu a fost silit sa actioneze pe cont propriu. Dar se pare ca nici raporturile cu Valeriu Stoica nu sunt prea calde, de vreme ce seful statului o zbarceste rau in materie de drept contractual. Chiar din capul locului. Pe de o parte declara ritos ca a descoperit mari greseli in contractul de privatizare Petrom, pe de alta parte, in interviul la care ma refer, recunoaste ca nu l-a citit. Si ca daca l-ar fi citit, nu l-ar fi inteles, pentru ca el este doar presedinte al Romaniei. Cred ca platforma SS – grupul Stoica-Stolojan – trebuie chemata de urgenta la centrala.

            De fapt, ce a declansat taraboiul? Afirmatiile lui Basescu legate de acest contract, simultane cu „initiativa” procurorului Nastasiu, cel implicat in afacerea Mohammad Munaf – Omar Hayssam si in dosarul Rompetrol, de a pune contractul sub ancheta, la gramada cu negociatorii lui, precum si decizia scumpirii gazelor, care ii apartine tot lui Basescu. Proasta afacere au facut Guvernul si Parlamentul Romaniei aproband, in 2004, privatizarea Petrom. Pe atunci, Petrom avea mari pierderi, fiind la un pas de a deveni o noua gaura neagra a economiei romanesti. Acum, sute de milioane de dolari sunt varsate in buget de acelasi Petrom, devenit prosper, dupa investitiile facute de OMV. Din pacate, acesti bani nu sunt intorsi la populatie. Si unde mai pui ca partea romaneasca poate da lovitura. Fara a incalca un contract comercial. Dar despre asta, maine.

Comentarii inchise

Balbaieli la nivel foarte inalt   noiembrie 27th, 2006

 

            Este vorba de faimosul contract de privatizare a Petrom. Incheiat de statul roman cu OMV. O societate austriaca despre care se spune ca, in absenta acestei afaceri, ar fi fost silita sa stinga luminile si sa-si puna lacatul propriilor instalatii si birouri la sate in imediata vecinatate a Vienei. Fapt este ca, prin achizitia Petrom, OMV a avut de castigat. Dar statul roman? A fost el pacalit? Am ramas noi cu buza umflata, in urma unei tranzactii acuzata de multi drept mita politica, pentru a obtine bunavointa Austriei in raport cu intrarea Romaniei in UE? Se impune, asa cum anuntase la un moment dat presedintele Traian Basescu, o anulare sau o renegociere a acestui mare contract de privatizare incheiat nu acum cand pretul petrolului e in cer, ci la data la care industria avea dificultati? Este posibil asa ceva? Si pana la urma exista vreo solutie pentru ca factura energetica, pe care o plateste cetateanul de rand, sa nu creasca in ritm exploziv raportat la propriul buget? Eu cred ca am asistat din nou la o balbaiala politica la nivel foarte inalt. La o noua furtuna intr-un pahar cu apa alimentata de la Cotroceni. Si cu ce folos?

            Hai sa admitem, de dragul demonstratiei, ca privatizarea Petrom a reprezentat culmea ilegalitatilor savarsite de Guvernul Nastase in materie de privatizari. Si a inconstientei. Ca, spre paguba romanilor, mandria petrochimiei romanesti a fost daruita sub forma de mita politica unui concern strain. Si ca pretul a fost infim fata de valoare. Ca sa nu mai vorbim de resurse de petrol si gaze, care au fost concesionate tot in beneficiul exclusiv al austriecilor. Ei bine, chiar daca asa stau lucrurile, oamenii politici, impreuna cu presedintele Traian Basescu, ar fi trebuit sa stie din capul locului ca acest contract cu OMV nu poate fi nici anulat si nici anchetat de catre procurori. In cel mai bun caz, daca si partea austriaca ar dori, ar putea avea loc o renegociere. De ce fac aceasta afirmatie atat de transant? Pentru ca un contract comercial, oricare ar fi el, nu poate sub nici o forma fi anulat de catre o institutie prezidentiala. Niciodata si niciunde in lume. In al doilea rand, avem de-a face cu o operatiune comerciala mai speciala. Pentru ca acest contract Petrom a fost aprobat chiar de Guvernul Romaniei. Ar urma, conform logicii prezidentiale, sa fie pusa in discutie buna-credinta a unui Guvern in ansamblul lui. In aceasta logica, evident, s-ar putea aplica o sintagma la moda cel putin de cand au luat comunistii in stapanire Romania, si anume cea a unui grup criminal organizat. A unei conspiratii anti-statale savarsite chiar de Guvernul legitim al Romaniei. Sa zicem ca ar fi asa. Nici in aceste conditii, presedintele Basescu nu poate face nimic cu tot CSAT-ul, pe care il conduce, si cu toata comunitatea serviciilor de informatii, pe care si-a pus-o pe degetul mic. De ce? Pentru ca in cazul acestui contract s-a intamplat inca ceva. El a fost supus dezbaterii Parlamentului Romaniei. Si votat. Contractul are putere de lege. Pentru a-l desfiinta, Basescu ar trebui sa faca ceva mai mult decat sa arunce dupa gratii intreg Guvernul Nastase. Ar trebui, pur si simplu, sa-l roage frumos pe umila sa sluga, procurorul Ciprian Nastasiu, sa includa in grupul criminal organizat intreg Parlamentul Romaniei din anul semnarii contractului de privatizare a Petrom. In aceasta teorie a conspiratiei, ar urma sa infunde puscaria nu numai toti pesedistii care au facut parte din Guvern ori Parlament, ci si toti deputatii si senatorii opozitiei de atunci. Care astazi se afla bine-mersi la putere.

            A fost doar o demonstratie prin reducere la absurd. Pentru a incerca, astfel, sa intelegem ceva din logica presedintelui Romaniei. Dintr-o balbaiala populista la nivel foarte inalt.

Comentarii inchise

Pana la capat!   noiembrie 23rd, 2006

 

            Gata! Conflictul Tariceanu-Basescu a ajuns in faza decisiva. Nu numai ireversibila, ci si foarte aproape de un deznodamant. Tariceanu fie isi va pierde functia de premier si pe cea de presedinte PNL, fie va repurta o victorie de mari proportii, care poate insemna inceputul sfarsitului pentru Basescu. Ce sanse reale au cele doua tabere: liberalii, grupati in jurul lui Tariceanu si detasamentul de asalt, constituit de fostul consilier prezidential, Theodor Stolojan?

            Pentru prima data, Tariceanu a lipsit de la o sedinta CSAT. Si asta exact atunci cand principala tema a fost dosarul exploziv, energetic. La cateva ore dupa ce impotriva unora dintre artizanii privatizarii Petrom s-a declansat o vasta ancheta penala. Coordonata. Si in conditiile in care este de notorietate faptul ca pozitiile intre primul ministru si seful statului sunt absolut divergente. Primul incearca identificarea unor solutii fara anularea contractului cu OMV, iar cel de-al doilea ataca privatizarea in substanta ei. Aparent insa, absenta lui Tariceanu de la CSAT poate avea fie explicatia ca intalnirea a fost dinadins programata de catre presedinte intr-un moment in care se stia ca premierul pleaca in Franta, fie fiindca acesta a ales momentul plecarii, in asa fel incat sa sara peste CSAT. Una peste alta, un fel de absenta motivata. Dar acestea sunt doar aparente. Dupa pierderea portofoliului Apararii si cu doi membri ai Cabinetului, Vladescu si Ungureanu, care se plaseaza la jumatatea drumului dintre cele doua palate, Tariceanu nu mai poate beneficia in CSAT de nici un fel de sustinere. Intr-o disputa oarecare, Basescu l-ar face acolo zob, astfel incat este firesc ca primul ministru sa evite o umilinta in plus. Scandalul privatizarii Petrom, pus pe tapet exact in momentul in care populatia este mai sensibila la factura energetica si mai speriata de frig si simultan cu asaltul final al lui Stolojan impotriva PNL, este una dintre coincidentele in care eu, unul, nu cred nici in ruptul capului.

            Imi exprimam ieri indoiala ca, in conditiile in care Tariceanu a avut initiativa de a-i aduce alaturi de el pe presedintii de filiale locale la intalnirea furtunoasa cu platformistii lui Stolojan, un congres extraordinar al partidului ar fi de natura sa le ofere disidentilor vreun avantaj. Chiar si ei au realizat acest adevar, de vreme ce insusi Stolojan vorbea de proiectul unui ciudat congres care ar urma sa le confere avantaje egale si unora si altora. Adica si membrilor PNL, si exclusilor. Era limpede ca, pentru batalionul de asalt Stolojan, nu un congres este calea preluarii puterii. In aceeasi logica in care nici constructia unui nou partid liberal nu ar fi avut succes. De aceea, a fost identificata cea de-a treia cale. Si aratata. Ieri, platformistii au anuntat retragerea sprijinului parlamentar pentru PNL. Incercand sa lase Guvernul in minoritate. Acesta este pasul unu. Care va fi facut imediat, dupa cum declara fostul consilier prezidential. Pasul doi, inca nerostit, este retragerea PD din Guvern si incercarea de a face sa treaca o motiune de cenzura. Este vizata, astfel, demisia ori demiterea primului ministru.

            Dar acest obiectiv nu poate fi indeplinit decat cu o singura conditie: ca si alte partide sa sustina un asemenea proiect. Ceea ce inseamna ca Tariceanu mizeaza pe un refuz al acestora de a cadea la intelegere cu PD, cu Stolojan si, in ultima instanta, cu presedintele Traian Basescu. Singurul argument pe care se poate baza este incapacitatea sefului statului de a construi, cu alte partide decat PD, aliante credibile. Fezabile.

Comentarii inchise

Prada PNL   noiembrie 22nd, 2006

 

            Operatiunea de confiscare a PNL de catre gruparea Traian Basescu prin Stolojan este in plina desfasurare. In mod diplomatic sau din pura slabiciune, Tariceanu a inceput prin a ceda. Acceptand, mai intai o intalnire cu batalionul de asalt condus de Stolojan si apoi – ce-i drept, cu jumatate de gura – posibilitatea organizarii unui congres extraordinar. Dovedeste Tariceanu slabiciune? Este pe cale de a pierde definitiv reduta PNL? L-au parasit aliatii din interior? Sau, dimpotriva, pregateste o contralovitura de natura a pune capat, in mod transant, disputelor vizand conducerea PNL?

            Miza gruparii care – a devenit o certitudine pentru toata lumea – este initiata, organizata, sustinuta si dirijata de la Cotroceni, e adjudecarea PNL. Pentru constructia unui nou partid in interiorul acestui ciclu electoral nu mai este timp. De aici si miscarea aparent dezordonata a disidentilor. Si asaltul de ultim moment al acestora. Intreaga regie vizeaza crearea unei imagini de forta implacabila, concentrata in jurul unui mantuitor PNL, Stolojan. Telespectatorii au avut ocazia ieri, pentru a treia sau a patra oara, sa asiste la o intreaga punere in scena in care foste personalitati PNL stateau asezate, umar la umar, intr-o formula monolitica, in jurul „tatucului” Stolojan. Si sustinand o platforma care, dincolo de negarea formulei existente de conducere, nu spune absolut nimic.

            Dar sahul la rege a fost totusi dat. Partida este acceptata si asumata de cealalta parte. Respectiv de Tariceanu. Acesta a facut ieri o miscare interesanta. Acceptand sa se intalneasca nu „ca de la barbat la barbat” doar cu Stolojan, ci cu intreg grupul de fluturi transformati in vulturi, presedintele PNL a lasat impresia ca cedeaza din nou. De ce ar accepta el sa negocieze cu oameni exclusi sau auto-exclusi din PNL? Cu atat mai mult cu cat, pana una-alta, se afla la putere si nu in opozitie. Si chiar la guvernare. Pozitie din care, daca doreste, poate face si desface multe. Si iata ca acest joc de-a baba oarba cu grupul Stolojan i-a luat pe multi, inclusiv pe exponentii acestuia, prin surprindere. Pentru ca Tariceanu nu a venit la intalnire de unul singur. Si nici in fruntea staff-ului liberal. Asa cum, in cel mai rau caz, se astepta batalionul de asalt. El i-a invitat, pur si simplu, la discutii pe sefii de filiale. Acestia, fiecare in parte si toti impreuna, reprezinta suflarea liberala. Este cel mai legitim instrument pentru a lua decizii fundamentale vizand partidul. Mizand ca se va afla doar in fata unui presedinte ezitant, dezorientat, din ce in ce mai izolat in propriul partid, gruparea Stolojan a avut surpriza de a se lovi de un zid. Cu siguranta mai greu de daramat decat si-au imaginat strategii de la Cotroceni.

            A urmat ridiculizarea. Intr-o declaratie publica, facuta imediat dupa intalnirea de ieri, Tariceanu a explicat din nou ca nu exista o platforma politica alternativa programului PNL. Ci doar intentia de a confisca partidul. Dupa care, intr-un decor de opereta – a cata oara? – echipa lui Stolojan, in corpore, si-a exprimat speranta ca un eventual congres ar putea limpezi lucrurile in favoarea faimosului pol de centru-dreapta ce urmeaza a fi dominat de PD. Apoi, cum era de altfel si previzibil, organismele de conducere liberale resping, rand pe rand, operatiunile de asalt ale Cotroceniului. Se joaca inca la scor strans. Dar pentru cat timp? Ceva imi spune ca marti am asistat doar la o noua operatiune de invaluire. Nicidecum la un atac decisiv. Acum urmeaza saptamana cea mai grea pentru Tariceanu. Va incepe, oare, printr-o declaratie soc a lui Ungureanu?

Comentarii inchise

Asaltul final   noiembrie 21st, 2006

 

            Avem toate semnalele ca, incepand de miercuri, cand Tariceanu pleaca pentru o saptamana in Franta, pentru a-si face operatia la genunchi, presedintele-jucator, judecator si inchizitor va declansa asaltul final impotriva premierului. Cu scopul de a-l trimite acasa. La ascutit creioane. Cat mai departe de parghiile de comanda ale puterii. Daca Tariceanu va ceda, atunci raportul de forte va fi transat inainte de termen. La 1 ianuarie 2007, altcineva, un om al Cotroceniului, va primi coronita de lauri pentru primirea Romaniei in UE. Daca va rezista insa si de aceasta data, urmeaza sa fie pus in aplicare „planul C”. Dupa ce „planul A” a esuat, atunci cand liderul PNL a refuzat sa-si dea demisia si daca „planul B”, ce este declansat in a doua parte a acestei saptamani, va esua, la randul lui.

            Asa-numita platforma liberala, lansata de Stolojan si Stoica, poate fi comparata cu un fel de Fata Morgana. Pe care nu o vezi decat prin ceata si de la mare distanta. Cand te apropii de ea, dispare. Sau poate o comparatie mai buna este cu un OZN. Pe care multi se jura ca l-au vazut, dar nimeni nu detine vreo proba. Numarul celor care cred in aceasta Fata Morgana sau OZN creste, insa, spectaculos. Pentru liberalii frustrati, platforma, pe care nici dracu’ nu o poate defini, actioneaza ca un magnet. Miscarea lui Stolojan, bine dirijata si sustinuta politic de la Cotroceni, este extrem de ingenioasa. Mai intai, acesta, criticand Guvernul condus de Tariceanu, la acea data colegul sau de partid si chiar succesorul desemnat intr-un moment de cadere nervoasa, a pledat pentru o fuziune PNL-PD. O aiureala. De fapt, o miscare aiuristica pe tabla de sah. Pentru ca scopul era altul. Ideea fuziunii functiona doar ca o diversiune. La fel ca si anticipatele. Pentru care, din nou, acelasi Stolojan a pledat cu fervoare alaturi de Basescu. Ambele operatii au pregatit terenul pentru ce va urma. Rolul lor a fost acela de a fragezi Partidul Liberal. Pentru a semana deruta, neincredere si discordie. Pentru a creste nivelul de adrenalina printre cei nemultumiti. Si orice partid aflat la guvernare are frustrati in randurile lui.

            Scopul final al luptei fratricide din interiorul Aliantei DA si, mai nou, din PNL, bine intretinuta de seful statului, devine astazi clar: preluarea guvernarii de catre un vehicul politic prezidential. Nu este important pentru Basescu daca viitorul premier va fi din PD sau din „noul PNL”. Esential este sa raspunda la comenzi. Dar cum va proceda tandemul Basescu-Stolojan pentru a-si atinge obiectivul?

            In Protocolul Aliantei scrie negru pe alb ca primul-ministru al Romaniei este desemnat din randul partidului care are mai multi parlamentari. Nu se spune daca aceasta regula este valabila doar dupa alegeri, respectiv la inceput de drum sau daca ea este aplicabila si pe parcurs. Simpla posibilitate de a interpreta in mod diferit Protocolul ii va oferi sansa tandemului Basescu-Stolojan de a invoca necesitatea schimbarii primului-ministru in momentul in care Tariceanu va avea mai putini parlamentari liberali decat va avea „Traian Boc” parlamentari pedisti. Aceasta tinta poate fi atinsa prin miscarea Flutur, careia i s-ar alatura inca doua, trei persoane. Cand scorul devine favorabil PD, poate fi invocat Protocolul. Sau, si mai rau, PD, asa cum a facut si pe vremea CDR, provoaca o criza, retragandu-se de la guvernare. Sau Basescu va incerca o motiune de cenzura. Poate chiar cu ocazia Legii Bugetului.

            Daca acesta este planul uneia dintre tabere, ramane de vazut care este contraplanul celeilalte. Si, in primul rand, daca exista asa ceva.

Comentarii inchise

Doi vecini   noiembrie 18th, 2006

 

            Acum cinci ani, cand cetatenii Adrian Nastase si Traian Basescu nu se mutasera, primul in Zambaccian, iar cel de-al doilea in vila de la Otopeni, atribuindu-si si faimoasa casa din Mihaileanu, cei doi erau vecini de etaj intr-un bloc obisnuit. Si se cinsteau, din cand in cand, cu cate un pahar de whisky plus gheata. Si sotiile se frecventau. Se parea ca aceasta fratie nu putea fi tulburata nici macar de faptul ca fiecare conduce cate un partid politic. Pana cand Basescu a anuntat in mod public ca-i va trimite pe primarii PSD „sa ascuta creioane”. Cu alte cuvinte, ca le va reduce atributiile. „Vecinul” Nastase a reactionat in forta. Prin intermediul Consiliului Municipal dominat de PSD. Conflictul, o data escaladat, a generat reactii disproportionate. „Vecinul” Basescu a iesit la rampa cu o dubla acuzatie. Terenul din Zambaccian era obtinut fraudulos de familia Nastase, iar „vecinul”, homosexual. La scurt timp, Nastase a anuntat, la fel de public, ca Basescu va fi „cautat la Dosarul Flota”. Sotiile s-au imbufnat. Capitala a fost paralizata de nesfarsitele lupte intre primarii de sector si consilieri, pe de o parte, si primarul general, pe de alta parte. In schimb, au devenit extrem de activi politistii, care au scotocit Constanta, strangand tone de materiale. O tara intreaga a participat la razboiul „vecinilor”. Cand ancheta penala in Dosarul Flota era in curs, nimeni nu i-a cerut lui Traian Basescu sa demisioneze din conducerea PD sau de la primarie. Chiar daca ea ar fi continut probe, era tot o mascarada. Cand rechizitoriul a fost gata si procesul a inceput, prefectul PSD al Capitalei nu l-a suspendat din functie pe primarul general. Si nici atunci cand Basescu a decis sa candideze din nou, mai intai la conducerea Capitalei si apoi a Romaniei, nimeni, nici macar din tabara adversarilor politici, nu i-a solicitat sa renunte sau sa paraseasca PD pentru ca este invinuit intr-un proces penal. Era limpede ca ancheta fusese ordonata si dirijata politic. Ca dovada, in 2004, Nastase i-a facut „vecinului” o propunere de senzatie. Sa faca o alianta. „Vecinul”, care tocmai batuse palma cu Magureanu, s-a gandit o luna inainte de a refuza. Dar moda s-a schimbat. Aflat doar intr-o faza de cercetare, sub presiunea opiniei publice, a Aliantei DA si chiar a propriului partid, Nastase a fost silit sa se retraga din conducerea PSD. Iar acum, sub acelasi pretext se incearca chiar eliminarea lui din partid. Desi e clar ca asistam din nou la o mascarada judiciara, construita politic. Chiar daca unele probe ar fi confirmate.

            Ce s-ar fi intamplat cu Dosarul Flota daca Nastase ar fi iesit presedinte? Pana la o sentinta definitiva, aproape 100 de oameni ar fi fost tarati prin tribunale ani de zile. Si, la sfarsit, ar fi fost sau nu condamnati. Ce se va intampla daca Basescu pierde in 2009 alegerile, iar Dosarul Flota va fi repus pe tapet, in conditiile in care PSD se va afla la guvernare? Dar ce se va alege din Dosarul Zambaccian, daca Nastase nu pleaca din PSD, iar PSD revine la guvernare? Si ce se va intampla cu Nastase insusi? Nu cumva i se va aplica si lui efectul pervers al inaltarii din pumni? Dupa modelul „vecinului” Basescu?

            Cand Nastase a declansat Dosarul Flota, i-am spus ca-l face pe Basescu presedinte. Acum ii spun lui Basescu ca declansarea mascaradei Zambaccian il poate face sa rateze. Al doilea mandat. Si nu numai. Iar fostul sau vecin ar putea iesi chiar intarit din acest razboi politico-penal.

Comentarii inchise

Enigma Nastase (II)   noiembrie 17th, 2006

 

            Utilizarea anchetelor judiciare, a dosarelor, a procurorilor drept instrument al luptei politice se dovedeste a fi o arma cu trei taisuri. Sunt compromise, astfel, credibilitatea Justitiei si lupta impotriva coruptiei. Adversarii sunt atacati prin mijloace incorecte, ceea ce conduce la un efect contrar aceluia de insanatosire a vietii politice. Si, in plus, acelasi mecanism se intoarce implacabil, ca un bumerang, impotriva initiatorilor. Este exact ceea ce s-a intamplat atat sub guvernarea Nastase, cat si acum, cand rolul de asa-zis arhanghel al luptei pentru intronarea legii – in realitate, o modalitate de a solutiona problemele politice prin dreptul fortei – l-a preluat Traian Basescu. Situatia complexa in care se gaseste un personaj puternic, de talia lui Adrian Nastase, poate fi explicata multumitor utilizand aceasta cheie.

            Guvernarea Nastase, notabila sub aspectul performantelor in plan economic si in politica externa, a mai avut si o componenta otravita. Aceea a metodei de lupta politica interna contra reprezentantilor opozitiei, dar si a fruntasilor PSD. Nastase a incercat sa-si transeze raporturile de forta utilizand sabia cu trei taisuri. Sa ne amintim dosarul penal al lui Ioan Muresan, fostul ministru taranist al Agriculturii. Acesta a fost haituit in fel de fel de anchete, pana cand intreaga istorie s-a topit intr-un nor de fum. Evident, Muresan nu a fost singurul reprezentant CDR caruia i s-a aratat pisica. Punerea sub ancheta a unor fosti membri ai administratiei publice centrale si locale, dar si a unor oameni de afaceri apropiati ai CDR a fost un semnal politic transmis de Nastase opozitiei, prin intermediul procurorilor, pentru a-si cumpara liniste, macar in primul ciclu guvernamental. Reinsurubarea noilor structuri pesediste, translatia catre partidul-stat, piratarea la scara nationala a primarilor, consilierilor si parlamentarilor opozitiei nu puteau fi operate in conceptia primitiva a jucatorilor politici decat sub presiunea mandatelor de arestare. Este de notorietate, in acest context, conflictul politic Nastase-Basescu, care atunci cand s-a acutizat, l-a determinat pe primul sa-l ameninte in mod public pe cel de-al doilea ca „va fi cautat la Flota”. Ceea ce s-a si intamplat. Basescu, impreuna cu alte zeci de persoane, a ajuns capo di tutti capi al unor investigatii de proportii nemaiintalnite, efectuate de sute de politisti si de zeci de procurori. Uriasul dosar penal a ajuns in instanta, victimele inscenarii riscand ani grei de inchisoare, in eventualitatea in care si Justitia s-ar fi dovedit obedienta. Iar afacerile grupului sau de interese au fost grav lezate. Dar aceasta a fost, cum spuneam, doar fata vazuta a iceberg-ului. Pentru ca opozitia era lovita la greu in toate judetele. Adrian Nastase nu s-a oprit, insa, aici. Profitand de succesele guvernarii, care in buna masura ii pot fi atribuite, a incercat sa isi calareasca mai bine si propriul partid. Cum? Utilizand, din nou, cea mai comoda arma a autocratilor, costumati in democrati. Din nou, blestemata utilizare a militienilor si procurorilor. Transformati din instante si avocati ai intereselor statului in slugi ale trecatoarei puteri politice. Faimoasa „baroniada”, care a fost o reglare de conturi in interiorul PSD si o forma de atentionare exemplara a potentialilor inamici din interior, a fost insotita de prima mare dosariada post-Ceausescu. Vizati fiind fruntasi locali si centrali PSD.

            Ma intreb cu groaza: ce s-ar fi intamplat daca Nastase ar fi castigat prezidentialele? Cum ar fi evoluat dosariada? Dar ce se intampla acum, sub Basescu? Si, mai ales, ce va fi dupa Basescu? Pe maine.

Comentarii inchise

Enigma Adrian Nastase (I)   noiembrie 16th, 2006

 

            Un impresionant asalt al jurnalistilor, transformati fara voia lor in piranha, are loc de aproape doi ani impotriva lui Adrian Nastase. Care nu se lasa devorat nici in ruptul capului. Unii definesc teribila presiune la care acesta este supus din momentul pierderii alegerilor drept linsaj mediatic. Din mai multe motive asupra carora ma voi opri astazi si maine, eu cred ca jurnalistii, in ciuda aparentei, nu au absolut nici o vina. Daca actioneaza dupa modelul dizgratiosului si periculosului peste piranha, ei o fac fiindca la randul lor sunt victimele unei manipulari de mari proportii, combinata cu acte si fapte ce-i pot fi imputate chiar si victimei. Iar manipularea este posibila pentru ca jurnalistilor li se ofera non-stop exact ceea ce-si doresc: informatii senzationale despre oameni puternici creditate de institutii oficiale. Pentru a-l cita pe Ion Iliescu, primul mare devorator de Nastase, nu ma voi „pierde in meandrele concretului”. Voi ignora, atat cat pot, farsa judiciara anti-Nastase, pentru a putea analiza farsa politica.

            Primul adversar de temut al lui Adrian Nastase a fost, cel putin sub aspect cronologic, el insusi. In primul rand pentru ca a reusit sa conduca cel mai eficient Guvern pe care l-a avut Romania dupa al doilea razboi mondial. Performanta politica naste, in mod implacabil, invidii si dusmanii pe masura. Atat in interiorul propriului partid, cat si in opozitie. Iar, cat timp te afli la putere, si societatea civila, prin forta lucrurilor, te cenzureaza si profita de orice prilej pentru a te calca in picioare. In mod evident, pentru toata lumea, cei mai importanti adversari ai lui Nastase din aceasta perspectiva, au fost Ion Iliescu, in PSD, si Traian Basescu, in opozitie. Voi reveni asupra acestei teme. In al doilea rand, Nastase s-a transformat in propriul sau adversar, pentru ca a dat dovada de aroganta. Mai intai fata de colegii sai de partid, pe care i-a tratat cu o superioritate din ce in ce mai vinovata, indepartandu-i rand pe rand din echipa aflata la pupitrul de comanda al societatii si, in unele cazuri, incurajand, ca sa ma exprim elegant, cercetari penale impotriva lor. Inclusiv Ion Iliescu, in calitate de sef al statului, dar si de fondator al partidului care in prezent se cheama PSD, a avut de suportat umilinte din partea ex-premierului si ex-presedintelui de partid, Adrian Nastase. Ca sa nu mai vorbim de anturajul de la Cotroceni, care nu numai ca nu s-a bucurat de favoruri guvernamentale, dar a si fost placat de nenumarate ori. Cat despre opozitie, aceasta a fost tratata cu dispret de catre un premier orbit de coronita succesului, cazuta pe radacina nasului. Cei care nu s-au lasat timorati sau imblanziti au avut de infruntat arma preferata a politicienilor autoritari. Li s-au deschis dosare penale. Campion sub acest aspect, acelasi Traian Basescu, acuzat printre alti aproape o suta ca ar fi distrus flota Romaniei, cauzand acestei tari prejudicii de miliarde de euro. Dar nici presa nu a scapat prea ieftin. Nu de putine ori, jurnalistii au fost luati peste picior de Nastase. Al doilea adversar pe care Nastase l-a avut in coasta este Ion Iliescu. Caruia, dupa expirarea mandatului, Nastase nu-i garanta functia ravnita. Cea de tatuc PSD. Tot in PSD, Nastase a avut – era inerent – si alti rivali, politicieni puternici, abili si capabili sa se bata pentru prima pozitie in partid. Cum ar fi Mitrea, Popescu, Rus sau Geoana.

            Dar cel mai mare dusman al lui Nastase si artizanul linsarii sale politice este Traian Basescu. Maine voi dezvalui ce s-a intamplat de fapt.

Comentarii inchise

Se fasaie fantoma lui Traian Basescu   noiembrie 15th, 2006

 

            Ceea ce pana in urma cu doua-trei zile parea a fi o operatie extrem de inteligent si minutios organizata, prin care Theodor Stolojan lua cu asalt PNL pentru a pulveriza actuala conducere, astazi se dovedeste doar o harjoneala politica, initiata de Cotroceni. Platforma lansata cu mult tam-tam, in prezenta unor baietei inchiriati si transformati in aplaudaci si care ii are drept autori pe Stolojan si Stoica, se dovedeste a fi un simplu manifest anti-Tariceanu. Pentru ca nu reprezinta un proiect. In jurul insailatului document nu se poate construi un nou partid liberal. Si nici macar o simpla miscare de protest. A trecut prea mult timp de cand cocosul a cantat prima oara fara ca in plan doctrinar sa se fi intamplat ceva nou. Grupul politic de interese, care il are drept varf de atac pe Stolojan, nu a reusit sa construiasca un program. Si, ca urmare, nu are o baza reala nici de constructie a unui nou partid si nici macar de atac devastator impotriva conducerii PNL.

            In editorialul anterior am incercat sa demonstrez ceea ce titlul spunea raspicat. Si anume, „Cand Liviu Turcu se priveste in oglinda, il vede pe Ioan Talpes”. Oricat de socanta era aceasta asertiune, ea a fost confirmata de insusi Talpes in interviul acordat ziarului „Romania Libera”, in editia de luni. Situatia este asemanatoare. E din ce in ce mai evident ca Theodor Stolojan se misca pe pilot automat. La pupitrul de comanda se afla Traian Basescu. Seful statului conduce un grup politic de interese care vizeaza rasturnarea prin forta, printr-un veritabil puci politic, a conducerii liberale. Pentru ca in locul lui Tariceanu sa fie instalata o marioneta a Palatului Cotroceni. In ce scop? Pentru a realiza astfel o noua constructie politica in care PD sa devina vioara intai. De fapt, un partid prezidential. Dincolo de inconsistenta atacului regizat de la Cotroceni, mai exista un punct nevralgic al acestei operatiuni. Liberalii sunt constienti ca Stolojan este incapabil sa creeze un nou partid, iar capturarea PNL ar insemna ca, in final, la comanda noii coalitii se va afla un pedist. Care i-ar taia pe liberali, in viitor, de la cascavalul puterii. Acestia ar obtine doar cateva posturi simbolice. Grosul l-ar lua PD.

            Ce am putut vedea zilele trecute? Un atac virulent si aiuritor executat de Theodor Stolojan impotriva conducerii liberale. Utilizarea pana la limita a intregii recuzite de tertipuri politice, de natura sa demonstreze ca exista in PNL o puternica miscare anti-Tariceanu, gata oricand sa-i ia acestuia puterea din mana pentru a i-o oferi lui Stolojan. Un intreg bombardament de zvonuri, sustinut de serviciile secrete, a creat pentru opinia publica imaginea unui PNL in prag de disolutie. Ce nu mai putea fi evitata decat prin recurgerea la un personaj providential. Nimeni altul decat Stolojan. Numai ca operatiunea anti-Tariceanu s-a fasait extrem de repede. Presedintele PNL, taxat de multi drept un om politic slab si ezitant, s-a dovedit extrem de abil. El a jucat la ofsaid. I-a deschis larg poarta PNL lui Stolojan. Exact cand acesta lovea cu berbecele pentru a o sparge. Pentru omul Cotroceniului, aceasta miscare de sah politic a fost naucitoare. Lovindu-se intr-o usa deschisa, Stolojan s-a prabusit in pragul ei. Iar inauntru, in PNL-ul real, nu mai existau aplaudaci.

            Finala Basescu-Tariceanu este departe de a se fi incheiat. Dar, indiferent cum va evolua conflictul, e greu de presupus ca va mai putea fi utilizat Stolojan. Altcineva – cine oare, nu Flutur? – va fi scos din recuzita Cotroceniului.

Comentarii inchise

Esecul presedintelui judecator   noiembrie 10th, 2006

 

            Consiliul Superior al Magistraturii a dat un verdict care, intr-o democratie consolidata, ar trebui sa starneasca un veritabil tsunami politic. Ca urmare a modului in care seful statului a abuzat de una dintre importantele sale prerogative constitutionale, aceea de a acorda in anumite conditii gratieri, acestuia i se imputa o fapta deosebit de grava: amestecul in treburile Justitiei. Mai mult chiar, in subtext, organismul suprem al puterii judecatoresti – putere suverana si autonoma in stat – considera ca Traian Basescu a incercat sa tina el insusi loc de instanta. Asistam, oare, la o revansa a Consiliului Superior al Magistraturii in urma repetatelor presiuni si chiar insulte pe care venerabilii juristi le atribuie tandemului Basescu-Macovei? Este o simpla petarda aruncata sub forma de avertisment in gradina de la Cotroceni? Sau este un verdict ce ar putea marca sfarsitul sau inceputul sfarsitului carierei de presedinte judecator pe care Basescu a innodat-o celei de presedinte jucator? Pot exista consecinte politice ale acestei decizii fara precedent luate de CSM?

            Inainte de a incerca sa raspund la aceste intrebari grele, ma vad silit sa amendez, din nou, Evenimentul Zilei care, utilizand in editia sa de ieri, pe prima pagina, sintagma „presedinte judecator”, a carei paternitate imi apartine de mult timp, dovedeste ca are o conducere editoriala care si-a pierdut orice urma de decenta, de demnitate jurnalistica si de respect fata de Codul Deontologic. Firesc ar fi fost ca cei care au avut tupeul sa utilizeze aceasta expresie, care reprezinta o creatie jurnalistica, sa-mi ceara in prealabil permisiunea. Sa ne intoarcem, insa, la tema. Seful statului, conform Constitutiei are dreptul, in anumite limite, sa-si arate generozitatea, gratiind persoane, scotandu-i pe unii oameni din inchisoare. Motivul nu poate fi decat de ordin umanitar. Tocmai de aceea, acest instrument intareste, sub aspect moral, pozitia sefului statului in sistemul democratic de valori, contribuind, in acelasi timp, si la un castig politic de imagine. Acest ultim aspect face ca presedintii Romaniei sa utilizeze respectiva prerogativa fie in preajma alegerilor, atunci cand spera sa obtina un nou mandat, fie inaintea unor evenimente cat de cat previzibile, care ar putea avea incidenta, pozitiva sau negativa, asupra omului numarul unu in stat. Cum ar fi, in ca-zul nostru, o rupere spectaculoasa a coalitiei aflata la guvernare sau o incercare de a forta formarea unui nou Guvern. In nici un caz, insa – si aceasta o stim din Constitutie si nu de la restaurantele El Capitan ori Golden Blitz, bantuite de licurici – presedintele Romaniei nu are dreptul sa se pronunte nici verbal si nici in scris asupra modului in care a fost solutionat de catre Justitie unul sau altul dintre cazuri. Cu atat mai mult ii este interzis sa dea peste cap, din aceasta perspectiva, solutia definitiva a unei instante judecatoresti. Sa ne amintim scandalul politic urias, intern si extern, care a generat, pe vremea penultimului mandat al lui Ion Iliescu, afirmatia acestuia cum ca Justitia greseste, restituind casele adevaratilor proprietari. Iliescu a fost, atunci, la un pas de suspendare din functie. Remarca sa a fost interpretata, pe buna dreptate, drept o grava tentativa de influentare a Justitiei. Si poate asa s-a si intamplat. Iar astazi, o buna parte din zecile si sutele de milioane de euro pe care le platim drept despagubiri in urma redeschiderii unor dosare la Curtea Europeana a Drepturilor Omului il au ca responsabil pe Iliescu. Dar Basescu a facut ceva mai mult. S-a exprimat in scris. Si tot in scris, cu ocazia ultimelor gratieri, a atacat actul de justitie, pronuntandu-se asupra admisibilitatii si consistentei unor probe, de care instantele au tinut cont. De aici si reactia fara precedent a Consiliului Superior al Magistraturii. Probabil, multi dintre cititorii acestui editorial, in ziarul tiparit ori electronic, au trecut, in ultima vreme, printr-o sala de tribunal. Nu conteaza unde. In Bucuresti ori in vreun targ amarat. Nu conteaza nici macar nivelul instantei. Pretutindeni situatia este aceeasi. O mizerie de nedescris in care magistratii sunt siliti sa administreze Justitia. Caldura excesiva ori frig de-ti clantane dintii. Ferestre sparte si scaune rupte. Absenta microfoanelor. Dosare jerpelite, scoase din arhive inundate, pline de sobolani. Si totul se degradeaza in ritm accelerat. Nici vorba ca promisiunile Monicai Macovei, atat de sustinuta de Basescu, sa fi fost onorate in vreun fel. Justitia este muribunda in pragul intrarii in U.E. O fi presedintele jucator, dar daca nu a observat aceasta realitate nu va putea fi in vecii vecilor si judecator. Oricat si-ar dori.

            Cred ca autoritatile de la Bruxelles ar face o teribila greseala daca nu ar activa, in cazul Justitiei din Romania, clauza de salvgardare. Si daca nu i-ar demonstra Monicai Macovei si asa-zisului presedinte judecator ca Justitia nu se face rasfatand procurorii obedienti pentru a declansa anchete contra adversarilor politici si umilindu-i pe magistrati si pe grefieri

Comentarii inchise

 

            Aparent, este imposibila legatura intre ultimul defector al Securitatii romane, maiorul Liviu Turcu, fugit in Statele Unite in 1989, si ultimul mare staroste al Comunitatii de Informatii, generalul Ioan Talpes. Numai ca primul este cel care a facut-o. Pentru ca l-a luat gura pe dinainte. Sau, poate, in mod intentionat. Transmitand, astfel, un semnal in stil securist. Ce semnificatie am putea atribui uriasului taraboi starnit de recentele acuzatii lansate de Liviu Turcu, avandu-l mai intai drept tinta pe Varujan Vosganian si apoi inca unsprezece personalitati cunoscute ale vietii politice? Cata credibilitate ii putem da? Se ascunde sau nu un alt personaj in spatele lui Turcu? Si daca da, acesta este Talpes? Iata o ipoteza tulburatoare. Daca asistam la un scenariu, care va fi mutarea urmatoare? La unele din aceste intrebari putem avea un raspuns acum.

            Relativ recent, Ioan Talpes a iesit la rampa de cateva ori, facand importante valuri pe marginea dosariadei. Cea mai importanta afirmatie a acestuia s-a referit la existenta microfilmelor. Si chiar a unor copii ale acestora. Ceea ce, dintr-o data, rastoarna datele problemei pentru acele personalitati ale vietii noastre publice care, sperand sa isi ascunda un trecut care le-ar putea crea dificultati daca nu de ordin moral, in orice caz in planul carierei si, poate, in plan juridic, se leganau in speranta ca dosarul lor a fost ratacit. Sau distrus. Sau dosit. Ori tinut inca la secret, in virtutea legii. Cand afirmatia ca, in realitate, din arhivele Securitatii nimic nu se pierde, nimic nu se castiga si nimic nu se transforma este facuta de un specialist de talia generalului Ioan Talpes, atunci este posibil ca valurile despre care vorbeam sa se transforme, imediat sau foarte curand, intr-un tsunami. Nu stim – poate intr-o buna zi vom afla – ce a facut in realitate Ioan Talpes, inainte de a deveni sef al spionajului romanesc, sub penultimul mandat al presedintelui Ion Iliescu si, mai tarziu, staroste al comunitatii serviciilor secrete, sub ultimul mandat al aceluiasi Iliescu. Dar dupa ’89, in mod cert, el a dobandit in acest domeniu o vasta experienta. Si a avut acces la informatii strict secrete. Care s-au referit la oameni. La multi dintre actorii scenei noastre publice. Din pacate, fiind constrans de rigorile legii, Ioan Talpes nu poate utiliza direct aproape nimic din informatiile pe care le detine. Este legat prin omerta. La fel cum se intampla cu toti fostii sefi ai serviciilor secrete. In mod normal, tocmai pentru a nu fi tentat sa plaseze pe piata informatii periculoase, un fost sef al unui serviciu secret ar trebui sa beneficieze de o substantiala pensie viagera si, in orice caz, nu ar avea voie sa faca politica. Din punctul de vedere al asigurarii unei protectii financiare pentru fostii sefi de servicii secrete, in Romania nu s-a intreprins nimic in plan legislativ. Cat priveste interdictia de a mai face politica, nici aceasta nu functioneaza decat cel mult selectiv. Pentru ca, iata, Ioan Talpes si-a facut chiar partid. Aterizand, astfel, din stanga pesedista taman in dreapta spectrului politic. In nebuloasa populara a politicii romanesti. Dar ce legatura exista intre afirmatiile de mai sus si dezvaluirile, cu sau fara ghilimele, lansate de Liviu Turcu?

            Stim ca Ioan Talpes nu putea spune mai multe decat a spus, fara a-si asuma riscul de a incalca in mod flagrant legea. Pe de alta parte, in materie de credibilitate, scoaterea de la naftalina a unui Liviu Turcu poate fi o solutie extrem de inteligenta. Chiar daca acesta a defectat in Statele Unite in anul in care devenise evident ca regimul Ceausescu era programat sa se prabuseasca, faptul ca a facut-o si ca se bucura de un anumit statut acordat de autoritatile celei mai puternice democratii din lume ii confera acestuia o autoritate in domeniu si chiar o aura. Acuzatiile lansate de el, fie ca sunt adevarate, fie ca nu, pot lovi naucitor. Asa cum s-a vazut in cazul lui Varujan Vosganian. Nici cele unsprezece recente victime ale lui Turcu nu se simt prea bine. Si unde mai pui ca nu este deloc exclus ca, cel putin intr-un caz, doua, Turcu sa fi nimerit drept la tinta. Pentru ca, oricum, anumite informatii circulau in underground. Daca Talpes utilizeaza cumva instrumentul Turcu pentru a-si lovi, astfel, in mod credibil, adversarii sau pentru a-si ajuta aliatii pseudo-secreti ori, in fine, pentru a netezi drumul catre aliante politice viitoare, atunci el procedeaza ca un adevarat maestru. Si fara a lasa alte urme decat insasi afirmatia lui Liviu Turcu.

            Iar Liviu Turcu, ultimul mare campion al ratingului tv, persoana cea mai rasfatata de presa acestor zile, a tinut in mod special sa sublinieze, la capatul faimoasei intalniri cu Marius Tuca, justetea unor afirmatii facute de Ioan Talpes. Despre acelasi subiect fierbinte. Cand ma gandesc la faptul ca Liviu Turcu a cam tacut in ultimii 17 ani, omitand sa atace vreo persoana publica, desi pretinde ca a stiut tot timpul adevaruri grele si ca acum vrea sa distruga douasprezece cariere dintr-o lovitura si cand vad cam pe ce criterii sunt alese victimele si mai ales din ce zona a spectrului politic lipsesc ele, nu pot sa nu am imaginea unui Turcu care, privindu-se in oglinda, il vede pe Talpes. Si pot uita cum Talpes s-a dus sa bata temenele la Cotrocenii lui Basescu?

Comentarii inchise