Fenomene paranormale   decembrie 30th, 2006

            Anul 2006 a fost – si este momentul sa facem un bilant – plin de paradoxuri. De contradictii. De realitati care se bat cap in cap. Si naucesc opinia publica, interna si externa. Ma voi opri doar la doua-trei din multele ciudatenii. Pentru ca numai astfel putem intelege de ce unele esecuri s-au transformat in succese si de ce au fost compromise proiecte pozitive. Si intelegand, am putea anticipa evenimentele politice ale anului urmator.

            A fost anul cu cea mai mare crestere economica din ultimii 16 ani. Pentru prima data in istoria sa, leul romanesc a fost considerat cea mai performanta moneda nationala din lume. Au aparut in presa internationala chiar si exagerari, cum ar fi afirmatia ca Romania este tigrul economic al Europei de Est. Ei bine, in aceste conditii in care si bugetul a fost excedentar, Guvernul, in loc sa fie aplaudat, a fost de cateva ori remaniat, o data restructurat si permanent contestat de presedintele Romaniei care, de altfel, este si responsabil, in sens negativ ori pozitiv, de formula puterii instalate in 2004. Iar Calin Popescu Tariceanu ar fi capul rautatilor. Vazut astfel dinspre Cotroceni, dar si din directia opozitiei. Ca sa nu mai vorbim de principalul partener al PNL din Coalitie, Partidul Democrat. Care si el il contesta pe primul-ministru, batand palma cu principalii sai inamici. Asadar, prima consecinta curioasa a relansarii economiei nationale este contestarea politica, aceasta transformandu-se in instabilitate. Dar si mai straniu este ca un guvern condus de liberali, in conditiile unei economii care se incalzeste din ce in ce mai mult si ale unui buget cum n-a mai pupat Romania de multi ani, carora li se adauga puternica infuzie de capital strain, nu gaseste sa faca altceva mai bun decat sa mareasca impozitele. Asa cum i-am informat pe cititori intr-o editie anterioara, toate persoanele care dispun de proprietati mobiliare si imobiliare vor plati mult mai mult in 2007, comparativ cu 2006. Macar sub aspect electoral, daca nu si din punct de vedere doctrinar, oare nu ar fi putut lasa liberalii grija maririi impozitelor pe seama stangii, cand aceasta va reveni la putere? Si fiindca a venit vorba despre polul dreptei, sa mai notam o realitate tulburatoare. Dreapta a venit la putere ca alternativa a PSD la sfarsitul anului 2004, constituita fiind la acea data din PNL si PD, ultimul partid fiind atunci socialist. Motiv pentru care Alianta a fost o struto-camila. Dominata insa, totusi, de liberali. Dupa ce s-a rasucit in jurul axei sale, Alianta a inceput sa fie dominata de PD, dar, ce e drept, acest partid-remorca s-a dat de trei ori peste cap si s-a transformat ca in poveste in partid conservator de dreapta. Fara sa schimbe sigla, imnul, statutul sau componenta. Uimitor este ca acum PD alcatuieste un pol de dreapta din care sunt exclusi liberalii PNL, dar care ii integreaza cu repeziciune pe platformistii lui Stolojan, transformati in contra-partid liberal. Acestia din urma fiind, in realitate, stangisti. Comunisti resapati. Ori frustrati. In prezent, guverneaza o alianta care este practic rupta, decimata, pusa pe bat, iar principala opozitie a Guvernului este constituita dintr-o componenta a aceleiasi aliante: PD si platformistii.

            Dupa doi ani de ofensiva impotriva coruptiei, Cotroceniul se vede confruntat cu realitatea din sondaje: cetatenii considera ca cel mai mare pericol in 2006 a fost taman coruptia. Dar dupa ce a esuat, Basescu, in aceleasi sondaje, continua sa stea bine-mersi pe primul loc. Asupra altor ciudatenii, avem timp sa ne oprim in primele editii din 2007. La Multi Ani!

Comentarii inchise

Puterea coruptiei   decembrie 28th, 2006

 

                La doi ani de la preluarea puterii de catre Alianta DA, din nou dupa 1996, cercetarile de piata indica o concluzie extrem de grava: romanii percep coruptia drept principala amenintare asupra sigurantei cetateanului. Ce se intampla oare? Au ratat Basescu si Macovei, cei care s-au autoproclamat varfurile de lance ale luptei pentru instaurarea legii, aceasta batalie? Au fost ei invinsi de coruptie? Au lipsit la rendez-vous-ul cu „tepele din Piata Victoriei”? Sau trebuie cautata o explicatie a acestui ingrijorator fenomen in cu totul alta parte? In definitiv, ce este comun intre perceptia populatiei din 1996 si cea din 2006? Circul si mica coruptie la care sunt expusi 20 de milioane de romani.

            Pentru un cititor mai putin avizat, ar putea sa para de-a dreptul tendentioasa alaturarea de catre mine a celor doua nume, Traian Basescu in calitatea sa de presedinte al Romaniei si Monica Macovei ca detinator al portofoliului Justitiei, atunci cand este vorba de o problema de larg interes national cum e combaterea coruptiei. Oare numai acestia sunt responsabili in cazul esecului? Oare numai acestia si-ar fi putut asuma un eventual succes? Pentru un raspuns corect trebuie sa stim, in prealabil, daca intreaga echipa care a preluat puterea in urma cu doi ani a avut posibilitatea efectiva de a ataca la radacina fenomenul coruptiei. Care, atentie, se refera exclusiv la functionarii publici. Ai administratiei locale si centrale. Fara a intra in detalii, putem consemna ca dincolo de efortul de a promova actele normative solicitate de Uniunea Europeana de natura a ingradi fenomenul coruptiei, nici echipa guvernamentala – exceptie facand doar Monica Macovei – si nici staff-ul partidelor din Coalitie nu au avut la indemana vreun instrument de interventie directa. In schimb, presedintele Traian Basescu a condus CSAT care a avut cap de lista in fisa de activitati combaterea coruptiei, serviciile secrete care si ele s-au calcat in picioare spionandu-i pe suspecti si furnizand impotriva acestora note informative si, evident, ecranele televizoarelor de unde a tunat si a fulgerat invocand tema in discutie. Iar Monica Macovei i-a avut pe procurori la degetul mic eliberandu-i din functie si numindu-i pe ocupantii celor mai importante trepte ierarhice. Mai mult, chiar este si membru al Consiliului Suprem al Magistraturii. Instanta Suprema a Justitiei. La preluarea puterii, cercetarile de piata plasau pe pozitii secundare pericolul coruptiei. Daca dupa doi ani ne gasim fix in situatia de acum un deceniu, concluzia e fie ca a crescut efectiv coruptia in Romania – de exemplu Macovei afirma despre 80 la suta din judecatori ca sunt corupti – fie s-a intamplat altceva.

            Ce il poate impresiona pe cetatean intr-o asemenea masura incat sa plaseze coruptia pe primul loc? O data, fenomenul in sine. Dar nu cel pe care il proclama politicienii. Ci coruptia de la baza. Asa numita coruptie mica. In timp ce la Bucuresti s-a declansat vanatoarea marilor rechini – reala sau imaginara – populatia sufera si este umilita pentru ca pretutindeni, in aproape orice domeniu, functionarii ii cer spaga, ii ignora interesele si ii rad in nas. Iar acest fenomen devine cu atat mai deranjant, cu cat e mai clar ca nu putem deveni o tara prospera cu oameni saraci, tratati de autoritati cu dispret. Si ce mai vad oamenii? Vad cum politicienii de la putere si din opozitie, in frunte chiar cu seful statului, se intrec lansand in stanga si in dreapta acuzatii de mare coruptie. Guvernanti, spioni si tradatori, importanti oameni de afaceri haituiti prin Parchete, mereu si mereu degetul aratand acuzator spre adversarii politici. Niciodata spre propria echipa. Deci, circ. Un circ care spune multe despre puterea reala a coruptiei insasi. La fel ca in ’96.

Comentarii inchise

DNA la CNA   decembrie 27th, 2006

 

            Departamentul National Anticoruptie trebuie sa se inscrie de urgenta la Consiliul National al Audiovizualului pentru a obtine licente radio si TV. Altfel, contravine legii. Iar Ralu Filip are obligatia, actionand in interesul ascultatorilor si telespectatorilor, sa ii oblige pe procurori sa faca acest lucru. Motivul interventiei mele pe aceasta tema este ca am descoperit, la fel cum fiecare dintre cititori poate sa o faca, faptul ca, in ultima vreme, aceasta institutie a avocatilor statului – exceptie nu face nici Parchetul General – isi exercita un nou obiect de activitate. Organizarea de talk-show-uri. Si nu numai in presa audiovizuala. Ci si in presa scrisa. Dar acolo nu exista nici o obligatie. Cel mult, pot sugera mai-marilor DNA si sefei lor, care este ministrul Justitiei Monica Macovei, ca nu ar fi rau ca procurorii sa faca cerere pentru a fi primiti in Clubul Roman de Presa. Ori, macar, in organizatia profesionala a lui Robert Turcescu.

            Apetenta pentru talk-show-uri a devenit o adevarata manie pentru multi dintre procurori. Incepand chiar cu sefii. Dupa cum oricine poate observa, la noi se fac, de dimineata pana seara – cu accent deosebit in ultimul an – tele-arestari, tele-audieri si tele-demascari. Istoria este valabila, evident, si pentru posturile de radio. Iar in ceea ce priveste presa scrisa, este limpede ca lumina zilei ca documente la care, pana in faza judecatii, nu au acces decat procurorii desemnati pentru investigatie, ajung in presa. In mod ilegal, sunt facute publice. Si, evident, nu ziaristii sunt de vina, ci procurorii, care actioneaza ca niste veritabili freelanceri. Facandu-si, pur si simplu, reclama in acest fel. Evident, observatiile de mai sus nu sunt valabile pentru toate cauzele. Ci pentru cele cu iz politic. Cu un grad mai mare de spectaculozitate. Este adevarat, moda justitiei de spectacol, insistenta aparitiei in talk-show-uri au fost lansate mai demult de insusi seful statului. Numai ca pe domnul Traian Basescu nu are rost sa-l trimitem, pentru licente, la Consiliul National al Audiovizualului. Motivul este foarte simplu: peste trei ani, el nu va mai fi, probabil, presedinte al Romaniei. Altcineva ii va lua locul. Intre timp, lumea se va fi saturat de talk-show-uri prezidentiale. Asa ca exista toate sansele ca viitorul locatar al Cotroceniului sa fie mai rezervat decat cel pe care-l avem astazi. In timp ce presedintii se schimba, institutiile avocatilor statului, alcatuite din procurori, vor continua sa existe. Chiar daca li se va schimba denumirea. Si, din aceasta cauza, obtinerea licentelor ar fi pentru ele un bun si un drept castigat. Pe munca. In baza unui considerabil efort de a contribui la cresterea ratingului din audiovizual si a tirajelor din presa scrisa. Daca in viitor vom avea bugete sarace si institutiile nu vor mai fi la fel de bine finantate, atunci s-ar putea chiar incerca o valorificare mai consistenta a licentelor date de Ralu Filip. Un pas inainte. Crearea, chiar, a unor televiziuni si posturi proprii de radio. Sau lansarea pe piata a unor noi ziare. La nivel central si local. Pentru ca, e momentul sa spunem, moda i-a contaminat si pe procurorii din alte localitati decat Bucurestiul.

            Completarea obiectului de activitate este utila nu numai institutiilor alcatuite din procurori, ci si cetatenilor. Pentru ca, din momentul in care primeste licenta, DNA este supus regulilor generale. Scenele de violenta, de pilda, cu mascati, cu usi sparte si cu oameni trantiti pe carosabil ar trebui insotite de semne de atentionare pentru parinti. In caz contrar, procurorii urmand sa fie amendati.

Comentarii inchise

Bila alba   decembrie 19th, 2006

 

            In fine, Traian Basescu poate primi o bila alba. Cu inima deschisa. Si in cunostinta de cauza. In cele din urma, iata ca avem o condamnare oficiala a comunismului. In cele din urma, putem incepe sa tragem o linie de demarcatie intre ce a fost si ce va fi. Paranteza istorica numita tranzitie s-a incheiat si sub aspect moral.

            I se poate reprosa lui Traian Basescu faptul ca, intr-un trecut foarte apropiat, a declarat raspicat ca el personal nu condamna comunismul. Dar are si meritul indiscutabil, pentru care a si primit, de altfel, voturi suplimentare, de a fi recunoscut, intr-un moment de maxima audienta, in ultima confruntare electorala pentru prezidentiale ca este un comunist. Cu atat mai meritorie este realitatea ca, in fine, statul roman, prin vocea legitimata a presedintelui, are taria de a-si cere scuze. Tuturor categoriilor de victime. Si, in primul rand, poporului roman, pentru cumplitele suferinte indurate sub comunismul de import si sub securitatea autohtona. In ciuda continutului ciornei care a circulat si care a atras, zilele trecute, critici intemeiate aduse concluziilor ce urmau sa fie prezentate de Basescu, iata ca, in cele din urma, poate tocmai ca urmare a observatiilor presei, documentul este corect. Cuprinzator. Echilibrat. Si, in acelasi timp, suficient de ferm. Nu ne ramane decat sa speram ca in spatele textului revazut si apoi citit de Basescu in Parlamentul Romaniei se afla 600 de pagini acoperitoare. Cu argumente si concluzii ale personalitatilor care au lucrat la el. Din momentul in care Basescu, poate in incercarea de a trage de timp, poate pur si simplu din spirit de contradictie, a declarat ca inainte de a condamna comunismul are nevoie de cercetare. Era, fireste, mai simplu altfel. Ca, fara sa i se fi cerut acest lucru, fara sa fi fost somat de societatea civila, sa aiba curajul ca, in numele aliantei care l-a adus la putere si al cetatenilor care l-au votat, sa faca ceea ce pana la urma a facut ieri. Se putea ajunge tot aici fara circ. Fara tevatura. Fara a ostiliza din nou importante componente ale societatii civile.

            Este evident ca documentul nu poate deveni, oficial, un act al legislativului roman, prin simpla lecturare a lui de catre seful statului in Parlament. Conform Constitutiei, presedintele nu are aceasta putere. In schimb, este la fel de corect sa spunem ca avem, in acest moment, in fata un important document prezidential. Al unei institutii importante a statului de drept. Chiar daca nu este vorba de puterea legislativa. Avem, de acum incolo, un reper. Ei bine, din aceasta perspectiva, este evident incorect ceea ce a facut Partidul Romania Mare. Senatorii si deputatii PRM si chiar presedintele Corneliu Vadim Tudor au dreptul constitutional de a bate din picioare, de a huidui, de a fluiera si de a scoate limba. La fel cum, in paranteza fie spus, si Basescu are dreptul constitutional de a hahai. Numai ca ceea ce a facut PRM este un gest politic profund incorect. Reprezentantii acestui partid il pot contesta si dispretui pe Basescu. Pot avea evident si puncte de vedere diferite fata de unele idei cuprinse in raport. A contesta, insa, atat de vehement condamnarea comunismului reprezinta, pana la urma, un gest de batjocura la adresa cetateanului roman. Care a suferit cumplit, direct si indirect, consecintele terorii comuniste.

            Poate ca nu s-ar fi intamplat, totusi, asa daca din dorinta sa de a calari ecrane si de a fructifica orice ocazie electorala, Traian Basescu s-ar fi adresat natiunii, pur si simplu, de la Cotroceni. Si fara sa caute anume un moment incarcat de emotie, cum este de fiecare data aceasta perioada din luna decembrie, cand ne gandim cu totii la o revolutie confiscata de o lovitura de stat si care totusi, pana la urma, a reusit.

Comentarii inchise

Blestemul unanimitatii   decembrie 12th, 2006

 

            Iata ca PSD a scapat, probabil definitiv, de blestemul unanimitatii, o trasatura a unei conceptii politice de tip totalitar. Pentru a doua oara consecutiv, lupta interna pentru ocuparea functiilor de conducere s-a produs dupa numeroase dezbateri si printr-un mecanism care a permis multiple candidaturi, veritabile campanii electorale si, desigur, surprize. Prima data, insa, atunci cand Geoana, in calitate de contracandidat al lui Iliescu, a castigat, s-ar fi putut invoca – ceea ce unii au si facut – faptul ca era vorba doar de o optiune provizorie. Luata intr-un moment de criza in PSD. Acum insa, blestemata regula a unanimitatii pare definitiv ingropata de acest partid. Care isi poate asuma, astfel, un statut cu adevarat modern si european. Ce se intampla, insa, in alte partide, din aceeasi perspectiva?

            Dintre numeroasele comentarii pe Internet, facute pe marginea editorialelor mele ori a titlurilor de prima pagina, mi-a retinut atentia observatia inveninata a unui cititor care, in ziua in care a aparut comentariul „Pariul pe Mircea Geoana”, mi-a reprosat ca fac prognoze false. Invocand un alt titlu asemanator, „Pariul pe Vosganian”, dat inainte ca acesta sa fi fost nominalizat pentru candidatura refuzata, de comisar european. Chiar daca este vorba de un singur cititor si de o observatie caustica a acestuia, eu ii raspund. Prognoza in cazul lui Vosganian a fost corecta. Erau mai multi posibili candidati, dintre care primul-ministru trebuia sa opteze pentru unul. Punand in balanta diferitele criterii, ziarul ZIUA a ajuns la concluzia ca va fi nominalizat Vosganian. Ceea ce s-a si intamplat. Noi nu ne-am referit, sub nici o forma, la decizia pe care avea sa o ia Comisia Europeana. La fel de corecta a fost si prognoza privind victoria categorica a lui Mircea Geoana. Ea s-a bazat nu pe simpatii, nu pe vreun partizanat, ci pe argumente logice. Tinand de competitia interna din PSD, despre care aveam informatii, care si ele s-au confirmat, ca se va desfasura in mod democratic. Si nu este vorba doar de functia de presedinte. Ci si, sau mai ales, de Secretariatul General si corpul vicepresedintilor. Merita remarcat, din aceasta perspectiva, faptul ca infrangerea redutabilului Miron Mitrea, care a organizat Congresul si a candidat pentru functia de secretar general in fata lui Titus Corlatean, precum si asumarea cu demnitate, de catre perdant, a rezultatului, sunt inca o proba de democratie. Fara ca PSD sa se rupa, fara ca din rezultatul acestui congres sa se nasca vreo „platforma”, se poate spune ca in acest partid in care au fost organizate, in conditii de competitivitate, alegeri libere, toti veteranii au facut sau au fost determinati sa faca un pas inapoi. Ceea ce nu inseamna ca unii dintre ei nu pot reveni. Tura urmatoare. Partidele care nu au utilizat ori s-au lepadat de regula unanimitatii sunt, in afara de PSD, PNL si UDMR.

            Dar ce partide cresc inca sub imperiul blestematei reguli? PD, PRM si PC. Doua afirmatii trebuie facute din aceasta perspectiva. Prima, ca intotdeauna, intr-un sistem democratic, partidele care isi organizeaza structurile in sistem totalitar, pe baza principiului unanimitatii – cine nu e cu noi e impotriva noastra – sunt perdante. A doua observatie este ca aceasta trasatura comuna nu este de natura a le uni. Pentru ca nici PRM, nici PC si cu atat mai putin PD nu au deplina capacitate de a se regrupa. O pot face cel mult conjunctural. Pe termen foarte scurt.

Comentarii inchise

Daca nu Basescu, atunci cine?   decembrie 11th, 2006

 

            Pe masura ce din ce in ce mai multe persoane cu un nivel rezonabil de cultura politica inteleg faptul ca Romania nu poate supravietui exigentelor integrarii in UE intr-un regim de crize, intrebarea din titlu devine din ce in ce mai frecventa. Am mai auzit-o si in alte situatii. Inainte de a fi inceput declinul unor lideri. Atunci cand schimbarea devenea necesara, dar spiritul acesteia nu patrunsese inca in constiinta cetatenilor obisnuiti. „Daca nu Iliescu, atunci cine?”, s-au intrebat, in doua runde, cetatenii Romaniei. „Daca nu Constantinescu, atunci cine?”, a sunat in mod identic dramatica intrebare, atunci cand acesta s-a declarat invins de structuri, renuntand sa se mai bata pentru un nou mandat. Aceeasi intrebare a survenit si in ceea ce priveste cea de-a doua demnitate a tarii, daca ne referim la legitimitatea data de numarul de voturi, si anume Primaria Generala a Capitalei. De fiecare data, solutia a fost mult mai simpla decat isi imaginau cei speriati de pericolul schimbarii. Si, in mod aparent straniu, ea nu a fost identificata la nivelul persoanei. Ci a izvorat din substanta bataliei politice care avea loc intre partide. Partidul sau coalitia care s-a aflat pe val au dat, de fiecare data, si numele liderului national. Ori al Municipiului Bucuresti. Cand CDR a fost mai puternica decat PDSR, orice persoana propusa, Constantinescu sau altcineva, l-ar fi invins pe Iliescu. Logica acestei fraze s-a aplicat, implacabil, de fiecare data.

            Nu voi insista, in aceasta analiza, asupra argumentelor care demonstreaza ca Traian Basescu, in 2009, va fi un lider expirat. Si refuzat. Ma opresc doar la constatarea ca dramatica intrebare „si daca nu va fi Basescu presedinte, atunci cine?” deja are o frecventa care ar trebui sa fie alarmanta pentru partizanii sai. Dar, cum spuneam, raspunsul nu poate fi dat uitandu-ne pur si simplu la persoane. La indivizi care pot juca un rol politic important, ocupand, in functie de moda si de oscilatiile electoratului, cele mai importante functii in stat. Cu cateva exceptii, care nu fac decat sa confirme regula, oamenii nu se nasc, cresc si se afirma purtand pe frunte semnul predestinarii lor ca sefi supremi ai comunitatilor umane. Desi in Romania, si nu numai, personalitatile joaca un rol important, fiind adesea locomotiva unor partide politice, marind punctajul electoral al acestora si, in consecinta, sansele de a ocupa pozitii mai bune in planul puterii, totusi este un adevar de necontestat ca infrastructura constituita de organizatiile partidelor este cea care poate asigura succesul unui conducator. De fiecare data, atunci cand au avut loc alegeri prezidentiale ori batalii pentru functia de primar general al Municipiului Bucuresti, esential pentru victoria unui candidat a fost ca acesta sa fie sustinut de o masa critica de agenti de influenta, transformati in agenti electorali. In conditiile in care, prin lege – incalcarile acesteia fiind nesemnificative sub aspectul amplorii – candidatii au sanse relativ egale de vizibilitate, fiecare dintre ei avand posibilitatea sa-si promoveze, in conditii cel putin de timp egale, vederile politice si sa le contracareze pe cele ale adversarului, rolul esential in victorie ori infrangere il joaca adeptii, respectiv cei care, in fiecare localitate, mare sau mica, pun afise si, de la om la om, isi promoveaza liderul.

            La intrebarea din titlu pot raspunde astfel: Basescu nu mai dispune de o masa critica electorala. Pentru ca nu mai are suficienti agenti de influenta. Pentru ca PD nu este un partid suficient de mare. Si nici nu are capacitatea de a se regrupa intr-o alianta consistenta. Presedinte va fi altcineva.

Comentarii inchise

Pariul pe Mircea Geoana   decembrie 9th, 2006

 

            In perspectiva imediata a Congresului PSD, pentru acest partid este de o importanta vitala deznodamantul. Cine va fi ales? Mircea Geoana sau Sorin Oprescu? Odata instalata o conducere stabila, care evident inseamna si intreaga camarila, aceasta formatiune care se identifica cu polul de stanga va marca sfarsitul declinului post electoral si inceputul ascensiunii care o poate duce catre un mandat guvernamental in perioada 2008-2012. Sau chiar inainte. In principiu, PSD aflat in opozitie, pentru a-si asigura cresterea dupa acest Congres, poate sa nu mai faca nimic. Poate sta pur si simplu in expectativa. Dar experienta politica a liderilor sai ne sugereaza ca partidul va deveni din ce in ce mai activ. Alegerile de duminica sunt vitale, insa nu numai pentru PSD. La ce ma gandesc facand aceasta afirmatie? La faptul ca, in actuala conjunctura politica, jocurile nu mai sunt facute in datele lor esentiale – dincolo de obisnuitele harjoneli – nici la Cotroceni, nici la Palatul Victoria si nici in Modrogan, ci pe Kiseleff. Acolo unde, probabil, va fi inscaunat Mircea Geoana presedinte. PSD va fi in perioada imediat urmatoare partidul care va decide daca alianta care si-a pierdut majoritatea mai poate guverna sau nu. Daca in eventualitatea in care PNL ar ramane singur, va fi sustinut parlamentar sau nu pentru a guverna la foc mic. Sau daca va fi alcatuita o noua configuratie politica care ar putea gestiona treburile statului in urmatorii doi ani. Daca vor fi anticipate sau nu. Toate afirmatiile de mai sus sunt cateva dintre principalele argumente care subliniaza importanta evenimentului ce se va consuma duminica.

            Cum se explica titlul acestui editorial? De ce nu am adoptat un ton neutru? Nu cumva suntem partizani?

            Orice exercitiu de analiza politica ne obliga la evaluari. Si la prognoze. In aceasta cursa, in care principalii protagonisti sunt Geoana si Oprescu, exista mai multe argumente care il dau favorit pe primul. Este adevarat ca Geoana a ajuns presedinte interimar cumva la intamplare. La data la care evenimentul s-a petrecut, PSD era in criza. Chiar intr-o degringolada, daca ne gandim ca, desi a avut cel mai bun scor electoral dintre toate partidele, pus fata in fata cu Alianta DA care acum tocmai se face praf si pulbere, a inregistrat mai putin cu un parlamentar. Ceea ce i-a permis lui Basescu sa forteze o alta majoritate, sa instaleze un alt guvern decat cel al PSD si sa declanseze dosariada penala impotriva fostilor guvernanti. In aceasta situatie, greii partidului, care inertial continuau sa-si puna contre, au actionat ca o „gramada” intr-un meci de rugby. Batandu-se la firul ierbii pentru minge. In timp ce „Prostanacul”, mai usor, s-a cocotat deasupra apucand balonul cu maini tremurande. Abia apoi, cumparandu-si timp, el a dobandit trasaturi ale unui veritabil lider politic. Geoana si-a facut campanie in intreaga tara, in timp ce Oprescu a intrat in cursa mult prea tarziu. Intre timp, in plan intern, raporturile de putere sunt ca si transate. Secretarul general PSD, Miron Mitrea, si-a utilizat intreaga autoritate in teritoriu pentru ca, asigurandu-i victoria lui Geoana, sa-si poata conserva functia. La fel au procedat vicepresedintii. Doua lovituri de teatru consacra victoria lui Geoana inaintea deznodamantului: adjudecarea grupului de la Cluj cu influenta reala a acestuia nu numai in Ardeal ci in intreaga tara si, sau mai ales, un acord cvasitacit de colaborare cu Ion Iliescu care, o fi el cu sufletul alaturi de Oprescu, dar, in planul pragmatismului, prefera sa stea in tabara virtualului invingator, pentru ca o garantie asupra statutului sau, de presedinte de onoare PSD, ii poate conferi si o mai mare imunitate in fata terorii de tip iacobin, dezlantuita de la Cotroceni.

Comentarii inchise

Tele-presedintele   decembrie 7th, 2006

 

            Prin intermediul dosarelor penale si al zgomotului de fond creat de presa aservita – atata cata i-a mai ramas – indezirabilii sunt crucificati ritual in piata publica. La semnal prezidential. Nu li se arata decat pisica.

            O sursa din Palatul Cotroceni ne-a informat ieri dupa-amiaza cu ce se indeletnicea seful statului. Statea lipit de ecranul TV, butonand telecomanda, la concurenta cu obisnuitul pahar in care clincaiau cubuletele de gheata. Nu era deloc abatut ori ingrijorat de starea natiunii. Dimpotriva. Urmarea stirile amuzat. In asteptarea momentului oportun in care urma sa declanseze noua salva de artilerie impotriva PNL. Cand si in ce fel avea sa actioneze, nu stia nici el inca, in cursul dupa-amiezii. Pentru moment, se delecta, urmarind reactiile ultimelor decizii, pe care hotarase ca nu e cazul sa le comunice el insusi opiniei publice, delegandu-i aceasta sarcina de mare raspundere doamnei Saftoiu. Asa ca imi vine foarte greu sa intuiesc, in momentul redactarii acestui editorial, din ce directie va izbi din nou presedintele, in incercarea sa de a-l face praf pe Tariceanu. Ceva, ceva se intrevede, totusi, la orizont.

            Intrand in acest joc al probabilitatilor, beneficiez de cateva puncte de sprijin. Unul dintre acestea este identificarea principalului instrument utilizat de Basescu pentru a-si anihila adversarii politici. Si anume dosarele penale. Prin intermediul acestora si al zgomotului de fond creat de presa aservita – atata cata i-a mai ramas – indezirabilii sunt crucificati ritual in piata publica. La semnal prezidential. Nu li se arata decat pisica. Deseori, dosarul care declanseaza „executia” nu contine decat doua, trei pagini. Rapoarte ale unor servicii secrete. Cate o inregistrare autorizata sau nu a unei convorbiri telefonice. Sau o fotografie. Suficient pentru ca demnitarul in cauza – ne referim acum la membri ai Cabinetului Tariceanu – sa fie scos din priza. Compromis, aratat cu degetul, transformat dintr-un cetatean de frunte al cetatii intr-un amarat de infractor. Nu functioneaza prezumtia de nevinovatie. Ea este inecata intr-un nor de fum. Daca omul are noroc, dupa cateva luni, timp in care si-a pierdut functia, iar onoarea sa a fost terfelita, primeste faimosul NUP. Neinceperea urmaririi penale. Prea tarziu. Iar asupra unui NUP, conform practicii din ultimii doi ani, instituita de procurorii lui Basescu, se poate reveni oricand. Dar ancheta poate continua bine-mersi, transformandu-se intr-un rechizitoriu care ia drumul instantei. In Justitie, o acuzatie nefondata nu poate fi demontata pe loc, ci doar in ani de zile. Intre timp, personalitatea publica luata in obiectiv de Cotroceni s-a fript. E trasa pe linie moarta. Daca ne referim doar la Executiv, prima victima a fost vicepremierul George Copos. Nu stim daca el a savarsit sau nu fapte de natura penala. Dar a fost pus sub ancheta cu o promptitudine cel putin suspecta. Era un membru al Cabinetului Tariceanu si, mai mult decat atat, un reprezentant de frunte al PC, al carui presedinte, Dan Voiculescu, este un inamic al lui Basescu. A urmat in colimator liberalul Atanasiu. El este un caz de NUP. Dar ce folos? A fost manjit si scos din functie de la portofoliul Apararii, pentru ca locul sa fie ocupat de un pedist. Acum, inca doi ministri sunt pe teava. Unul a demisionat, se numeste Codrut Seres si este tot fruntas PC. Iar locul lui urmeaza sa fie luat la Industrii tot de un fruntas PD. Cel de-al doilea este Zsolt Nagy, fruntas UDMR. Pe lista de asteptare, un alt membru al Cabinetului Tariceanu, al doilea vicepremier care urca esafodul ritual, Marko Bela. Presedintele unui partid care nu se inchina la inalta poarta de la Cotroceni. O imagine suprarealista, daca ar fi sa ne luam dupa procurori si dupa Basescu: un guvern de infractori.

Comentarii inchise

Santaj functional   decembrie 6th, 2006

 

            Adjudecarea de catre Partidul Democrat a portofoliului Industriilor, conform intelegerii din seara zilei de luni, reprezinta o victorie incontestabila a axei Basescu-Stolojan-Boc. Desi, aparent, liberalii tin timona corabiei guvernamentale, realitatea este ca principalele ministere au ajuns in mana democratilor: Aparare, Integrare, Transporturi, Justitie, Interne si Administratie Publica, Invatamant, Mediu, Muncii si Solidaritatii Sociale si, mai nou, mult ravnitele Industrii. PNL a ramas, cum se spune, in fundul gol. Exceptand singura lor reduta autentica, functia de premier si cea simbolica, de vicepremier – pentru ca exista o serie de suspiciuni reale privind acrobatiile politice ale lui Ungureanu, la Externe, si Vladescu, la Finante – liberalii se pot duce linistiti si incolonati la matineu pentru a viziona comediile saptamanii. Si asta, numai pentru ca cinematografele nu au fost inca privatizate si adjudecate de oameni de afaceri din zona PD ramanand, inca, legate de Ministerul Culturii, care mai apartine urmasilor lui Bratianu. Cum se explica aceasta pierdere de viteza transformata in degringolada a unui partid care, in definitiv, dintre cele instalate la putere, a avut cel mai bun rezultat in alegerile din 2004?

            Ar fi o naivitate sa punem situatia existenta exclusiv pe seama presedintelui Traian Basescu, a inversunarii cu care acesta, in dorinta de a dobandi o mai mare putere si de a-si adjudeca un vehicul electoral pentru un nou mandat in 2009, declanseaza actiuni cu caracter distructiv contra PNL. Ar fi o naivitate la fel de mare sa afirmam ca vinovat este doar staff-ul liberal care cedeaza, pas cu pas, in fata presiunilor PD si ale presedintelui si a permanentei amenintari cu declansarea unei crize politice si a alegerilor anticipate. Principala cauza a raului, care marcheaza viata politica romaneasca in tabara puterii este nu lupta in sine pentru a dobandi pozitii mai importante de decizie, in definitiv legitima, ci felul in care ea se desfasoara. Pana la un punct, poate fi inteleasa si admisa si ideea ca intre etica politica si morala, in sens larg, exista o mare distanta. In acest sens, in final, conteaza inteligenta, intuitia si indrazneala jucatorilor, in masura in care sunt ambalate, in asa fel incat sa nu raneasca, in mod ostentativ, rabdarea, toleranta, sperantele cetateanului. Nu intamplator cei mai iscusiti politicieni isi mascheaza miscarile in spatele unor enunturi convingatoare, vizand interesul national. Populatia este interesata mai putin de spectacolul politic si mai mult de eficienta guvernarii. Or, tocmai eficienta guvernarii este afectata atunci cand lupta pentru putere degenereaza intr-o simpla ciolaniada vulgara.

            Perdantul este PNL, pentru ca nu a inteles ca PD s-a autoizolat in viata politica. Cu exceptia PD, impins de la spate de Basescu si poate a PRM, aflat intr-o noua ascensiune, nici un partid nu doreste cu adevarat alegeri anticipate. Ceea ce inseamna ca ele nu sunt posibile. De aceea, santajul in acest sens ar fi trebuit sa nu functioneze. Daca PD ar fi rupt protocolul Aliantei, plecand de la guvernare, liberalii ar fi reusit sa guverneze chiar si minoritar. Pur si simplu pentru ca Basescu si PD si-au pierdut capacitatea de a negocia aliante cu alte partide si de a se regrupa politic.

            Exista o singura posibila situatie in care asertiunile de mai sus pot fi rasturnate. Daca si numai daca darul, oferit de aceasta data democratilor, se dovedeste a fi otravit. Adica un cal troian. Al Industriilor.

Comentarii inchise

Presedinte in ofsaid   decembrie 4th, 2006

 

            Basescu este lasat de toata lumea in ofsaid. Si tratat ca un jucator politic care si-a pierdut capacitatea de a arbitra ori negocia. Ca un politician anti-sistem. Cum va iesi Basescu din acest rol vegetativ?

            Plecarea de la guvernare a Partidului Conservator i-a luat pe multi prin suprindere. A trecut mult timp de cand observatorii politici afirmau, in mod ferm, ca Voiculescu nu pleaca de la ciolan. Iata ca astazi, acest lucru se intampla. PC se poate afla acum la originea unor mutatii semnificative. A unei veritabile regrupari pe tabla de sah pe care se confrunta formatiunile politice de la Bucuresti. Ce consecinte poate avea brusca miscare retractila a PC? Si de unde pana unde afirmatia din titlu, conform careia presedintele Traian Basescu a fost lasat in ofsaid?

            Este limpede cred, astazi, pentru toata lumea ca la originea coalitiei formata din patru partide, care a guvernat Romania in ultimii doi ani, se afla o struto-camila, o alianta nefireasca intre PNL si PD, constructie extrasa cu forcepsul din realitatea vietii politice romanesti de catre tandemul Basescu-Stolojan. Apoi, acelasi tandem a fortat o guvernare DA, atragandu-i in coalitie pe udemeristi si pe umanistii transformati ulterior in partid conservator. Referindu-se la acestia din urma, insusi Basescu, cel care isi asuma paternitatea actualei formule de guvernare, afirma ca ei reprezinta „solutia imorala”. Iata ca astazi „solutia imorala” ii da cu tifla si anunta, in mod public, ca principalul motiv pentru care paraseste Guvernul, lasandu-l in minoritate, pe de-a-ntregul vulnerabil unui atac devastator al opozitiei, este chiar Traian Basescu. Dincolo de orice speculatii, este clar ca Guvernul Tariceanu nu mai dispune de o majoritate parlamentara. Indiferent de aritmetica pe care am aplica-o. In consecinta, orice motiune de cenzura il poate azvarli peste bord. Iar primul test este chiar acum, in decembrie, cand se voteaza bugetul. E adevarat ca, in conformitate cu Legea Fundamentala a tarii, daca bugetul nu este aprobat, anul 2007 va fi carmuit de legea anterioara a bugetului, cea care a fost valabila in 2006. Respingerea Legii bugetului nu inseamna automat o motiune de cenzura. In acelasi timp, insa, in conjunctura lui 2007, atat interna, cat si raportata la aderarea la UE, daca Guvernul nu are un buget specific, el ar putea sa fie dispus sau chiar fortat sa demisioneze. Cum vor reactiona celelalte partide parlamentare la aceasta miscare de deschidere facuta de Voiculescu?

            UDMR ramane, ca de obicei, in expectativa. Admitand, pentru prima data, posibilitatea anticipatelor. Ca de altfel si PNL, care nu lasa impresia ca este buimacit de multiplele lovituri interne si externe. PRM reactioneaza firesc, anuntand ca nu va sustine un guvern minoritar si chemand la anticipate. Este o solutie logica pentru Vadim, al carui partid se afla realmente intr-o ascensiune care nu se stie daca se va mentine si in cea de-a doua parte a ciclului electoral, date fiind experientele anterioare. PD nu da semne ca ar pleca de la ciolanul puterii. De aici si reactia ambigua a acestui partid. In schimb, PSD face politica de inalta clasa. Il acuza pe Basescu si acuza Partidul Democrat de taraboiul din tabara guvernantilor, dar nu suna trambita nici pentru boicotarea bugetului, nici pentru motiunea de cenzura si nici pentru anticipate. Firesc. Ascensiunea PSD abia incepe.

            Basescu, insa, este lasat de toata lumea in ofsaid. Si tratat ca un jucator politic care si-a pierdut capacitatea de a arbitra ori negocia. Ca un politician anti-sistem. Cum va iesi Basescu din acest rol vegetativ?

Comentarii inchise