Silentioasa agonie   februarie 28th, 2007

 

            Astazi este ziua cea mare a Opozitiei. Si inceputul sfarsitului pentru Traian Basescu. Poate si pentru Guvernul Tariceanu, in eventualitatea in care premierul nu va respecta conditiile puse de PSD. Dintre care cea mai importanta este lepadarea liberalilor de PD. In Parlamentul reunit sunt demarate procedurile menite sa-l puna pe liber pe seful statului. Cel putin pentru o vreme. Nimic din ceea ce s-a intamplat pana acum in plan politic, in Romania ultimilor 17 ani, nu poate fi comparat cu ceea ce urmeaza. Cu alte cuvinte, nici viitorul nu mai e ce-a fost odata. Iar cea mai stranie trasatura a evenimentelor care vor avea loc azi este tacerea absoluta pe care cel aflat in epicentrul momentului o anunta. Basescu nu va face uz de dreptul pe care Constitutia i-l confera si anume acela de a fi prezent la demararea procedurii de suspendare a sa din functie si de a-si exprima in Parlament punctele de vedere. Ce semnificatie poate avea aceasta lipsa aparenta de reactie pentru care a optat ieri seful statului?

            Conflictul dintre Basescu si Parlamentul Romaniei este mai important si mai grav, ca eveniment politic, decat razboiul dintre acesta si PSD ori razboiul cu Tariceanu si cu liberalii. Si cred ca este chiar si mai grav decat conflictul pe care seful statului l-a declansat cu presa, in ansamblul ei, escaladat chiar in urma cu cateva zile, cand a spus ca nu se poate baza pe jurnalisti pentru luminarea populatiei si chemarea ei la referendum in sustinerea votului uninominal si va fi nevoit sa mearga din judet in judet si din poarta in poarta. Drum bun! Intr-un stat angajat pe calea democratiei, cea mai importanta institutie este Parlamentul. De aceea, indiferent de natura rafuielilor politice, atacarea in bloc a Legislativului este o crima majora impotriva sistemului pe care romanii l-au adoptat dupa caderea comunismului. In doua randuri, s-a vazut recent ca Basescu si-a ostilizat Parlamentul, in ansamblul lui: cu ocazia modificarii Legii referendumului si a sanctionarii, printr-o motiune simpla, a Monicai Macovei, cand doua treimi dintre parlamentari s-au pronuntat de fapt impotriva punctelor de vedere sustinute de seful statului. Intr-un stat in care presedintele isi indeplineste rolul de mediator intre diversele institutii si forte politice, un asemenea proces ar fi cu neputinta. Nu ar exista absolut nici un motiv pentru ca Parlamentul sa doreasca debarcarea sefului statului. Dar noi nu traim in circumstante normale. Vinovat de aceasta stare de lucruri este cel care a jurat ca va respecta o Constitutie pe care a dorit, din prima clipa, sa o incalce, iar in a doua clipa sa o schimbe, pentru a-si motiva infractiunea.

            Din acest razboi, Basescu nu poate castiga. Chiar daca, groggy fiind, va ramane inca pe podium. Pana cand opinia publica ii va arunca prosopul. Prima explicatie a refuzului sau de a asculta si apoi de a vorbi in Parlament este ca a generat o asemenea stare de ostilitate, incat are convingerea ca nu va fi tratat cu respectul pe care si-l doreste. Poate nici macar cu respectul cuvenit pentru cea mai inalta functie in stat. Dar Basescu este un om care traieste din conflicte. Suficient de puternic pentru a incerca sa tina piept unor adversari. Si totusi, astazi el tace. De aceea, eu cred ca exista si un al doilea motiv. Mai profund. Mai grav si chiar mai periculos, prin consecintele lui. Basescu uraste si dispretuieste Parlamentul. Pentru ca trebuie sa imparta cu acesta autoritatea. Si sprijinul populatiei. Si chiar puterea. Si, de aceea, agonia sa debuteaza silentios. Ce va avea de spus, va spune in alta parte.

Comentarii inchise

Sfidarea   februarie 27th, 2007

 

            Este o sfidare a opiniei publice sa te erijezi in reprezentant al societatii civile si sa executi, sub aceasta pretinsa calitate, un balet politic. Este o sfidare a opiniei publice sa simulezi un pericol iminent al ofensivei impotriva coruptiei numai si numai pentru a apara o persoana de care esti legat printr-un intreg paienjenis de interese. Este pur si simplu o batjocura ca sase organizatii nonguvernamentale, dintre care trei sunt cvasi-necunoscute, sa isi permita sa se adreseze natiunii in numele a sute de organizatii care nu le-au dat acest mandat. Pentru a face acelasi lucru. Aparand un ministru pus in aceasta functie de un partid si care, in mod direct sau indirect, a utilizat banii publici pentru a sustine respectivele ONG-uri. Cum sa fie, in substanta lor, organizatii anti-guvernamentale cele a caror existenta depinde de mila statului? In speta pe care o tratam, mai rau chiar: stau cu mana intinsa la un ministru care, culmea, pretinde ca ar fi al Justitiei. Dar cea mai mare sfidare este sa te cocoti in fruntea puritatii si anti-lichelismului cand, de fapt, nu esti decat un dalmatian. Am dat cat am putut de succint si de bine o definitie a unui idol care s-a dovedit a fi fals. El se numeste Gabriel Liiceanu si este inspiratorul unei ciudate demonstratii care are loc azi, in Piata Universitatii, la o ora a traficului de varf, intr-o tentativa de a-i prosti pe cetateni, pentru a sustine un alt simbol de lut, la fel de fals. Care este fosta procuroare Monica Macovei, ajunsa, gratie lui Traian Basescu si Partidului Democrat, detinator al portofoliului Justitiei. De la inaltimea caruia se lupta in favoarea protectorilor ei cu adversarii politici. Prin dosare ticluite de doi-trei dintre fostii ei colegi. De procurori. Asociatia Magistratilor din Romania, deci practic covarsitoarea majoritate a subordonatilor ministresei, care a stiut sa-si faca un lobby subtire in strainatate si in propria gasca de prieteni, o acuza pentru repetate tentative de a subordona politic Justitia. Cu alte cuvinte, de a o corupe. Dar drama dramelor, cutremuratoare daca nu ar fi atat de dezgustatoare, este imaginea cu totul si cu totul noua, extrem de urata, pe care ne-o infatiseaza Gabriel Liiceanu. Cel care devenise, pentru noi, un simbol. Un vector al moralitatii. De la a carei inaltime a organizat recent si un manifest pro-Basescu.

            Daca filozoful Gabriel Liiceanu nu l-a plagiat pe maestrul sau, Martin Heidegger, atunci nu mai exista decat o singura explicatie a ceea ce avem in fata ochilor. Si anume ca Heidegger l-a plagiat pe Liiceanu. Ceea ce chiar si cei mai infocati sustinatori ai acestuia din urma – daca, dupa punerea probelor pe masa, ei mai exista cu adevarat – vor fi siliti sa admita ca este imposibil. Cu alte cuvinte, Liiceanu a savarsit, prin plagiat, cea mai monstruoasa crima pe care o poate face un carturar. Sa fure ceva din opera altuia. Le garantez cititorilor ca dezvaluirea pe care o publicam a fost verificata si rasverificata. Proba este zdrobitoare. Dar, din pacate, nu este singura actiune de acest fel pusa la cale de campionul moralitatii post-decembriste din Romania. Si ne vom simti obligati, de dragul adevarului, sa revenim asupra acestei teme. Dar, pana atunci, le vom oferi tot astazi celor care ne citesc o mostra de autocenzura. Acelasi Liiceanu, care ridica osanale marxism-leninismului sub Ceausescu, isi prezinta acum publicului opera revazuta. Fara osanale. Le-a eliminat pur si simplu. Ca si cand ele nu ar fi fost creatia lui. Contributia sa la „victoria” ideologiei comuniste. Si nu-mi pot reprima amintirea teribilului eseu despre lichele.

 

P.S. Am gresit ieri in ceea ce-l priveste pe Patapievici. Situatia e mai grava. Institutul pe care-l conduce e creatia Cotrocenilor. Si banii tot de acolo vin.

Comentarii inchise

Oculta   februarie 26th, 2007

 

            Dupa exemplul de trista notorietate oferit nu cu multa vreme in urma de 50 de persoane care s-au autointitulat reprezentanti ai intelectualitatii romane si au sarit in apararea neprihanitului Traian Basescu, iata ca acum asistam la un scenariu asemanator. Semn ca imaginatia promotorilor este destul de saraca. Oficial, mitingul pro-Macovei programat maine este pus la cale de sase organizatii nonguvernamentale. Membrii Partidului Democrat au anuntat ca vor participa in masa. Pentru mai multa confuzie, la ora programata, in Piata Universitatii este o aglomeratie maxima. Ce semnificatie are implicarea ONG-urilor in lupta politica dintre guvernanti si Opozitie, care are drept miza statutul controversatului ministru al Justitiei? Ce determina sase ONG-uri, din cateva sute existente, si personalitati publice sa abandoneze oferta unor repere morale, pentru a manca politica pe paine? Si pe bani publici?

            Este de notorietate faptul ca Parlamentul, cu o covarsitoare majoritate, a aprobat o motiune simpla impotriva ministrului Justitiei. Cele sase ONG-uri isi asuma o miza extrem de riscanta: aceea de a asmuti o parte a populatiei impotriva forumului legislativ al tarii. A celui mai important garant constitutional – dintre puterile statului – al democratiei. In incercarea de a deslusi ce se ascunde in spatele acestei neobisnuite initiative, colegii mei de la Departamentul de Investigatii au descoperit o intreaga imbarligatura de interese care leaga respectivele ONG-uri si Ministerul Justitiei intr-o adevarata oculta. Unele fundatii sunt atat de noi, incat site-ul lor nu ofera nici un fel de informatii. Altele sunt mai cunoscute. De pilda, Academia de Advocacy a avut un contract de asistenta tehnica cu ministerul condus de Macovei. Contra cost. Unul din sponsorii celorlalte organizatii este Freedom House care, in 17 ianuarie 2005, a primit fara licitatie de la Ministerul Justitiei, prin Macovei, 31.568 euro pentru elaborarea unei strategii. In fine, Societatea Academica din Romania – condusa de Alina Mungiu-Pippidi si avandu-l fondator pe Andrei Plesu, fost demnitar FSN, PD si fost consilier prezidential – se face vinovata, ca organizatie, cel putin de un grosolan fals intelectual. Aceasta denumire apartinand, de drept, Academiei Romane. Si fiindca vorbim de fals intelectual, nu ne ascundem intentia de a publica o dezvaluire terifianta legata chiar de personajul pus in fruntea acestei liste de activisti politici ad-hoc. Si anume, Gabriel Liiceanu. Iar pentru a fi corect, ma simt obligat sa pun intrebarea: ce cauta, in fruntea manifestatiei politice pro-Macovei, Horia-Roman Patapievici, directorul Institutului Cultural Roman, slujba si ea oferita de Guvern? Tot pe bani publici, cum sunt cei platiti de Macovei, pentru ca sase ONG-uri sa o acopere.

            Dar pana maine, rezultatul unor minime investigatii pe care le publicam azi ne arata ca personajele aflate in epicentrul miscarii pro-Macovei, identice cu sustinatorii asidui ai presedintelui Basescu, sunt extrem de strans legate si deloc dezinteresat unele de altele. Ca si ONG-urile pe care le reprezinta. Care nu sunt deloc neguvernamentale, de vreme ce sunt finantate, din bani publici, chiar de catre persoana pe care au decis sa o apere. De cine? De cetatenii acestei tari, carora Justitia lui Macovei, cu teribila debandada pe care a introdus-o, le sta in gat. Si nu in ultimul rand, o apara in fata Asociatiei Magistratilor din Romania, care o condamna pentru aservire politica. Asa cum condamn eu oculta.

Comentarii inchise

Sah fara mat   februarie 23rd, 2007

 

            Curtea Constitutionala, care este instanta suprema in ceea ce priveste interpretarea Legii fundamentale a statului, a decis ca presedintele Traian Basescu poate ramane intepenit in functie. Cel putin pe durata primului mandat. Nu va fi aplicat, in materie de referendum pentru demiterea sa, principiul simetriei. Basescu nu poate fi trimis acasa decat cu jumatate plus unu din numarul total al cetatenilor cu drept de vot. Acest scor nu va putea fi realizat niciodata. Din simplul motiv ca prea multi romani sunt plecati si tot prea multi sunt cei care nu s-ar prezenta la scrutin. Ceea ce nu inseamna ca presedintele nu poate fi suspendat. Si tinut in formol mult timp. Poate pana la incheierea mandatului. Este un sah fara mat. Etern, cum preconiza intr-un editorial Adrian Patrusca, redactorul-sef al Ziarului ZIUA. La ce scenarii se pot astepta, din aceasta perspectiva, romanii?

            Daca opozitia ramane consecventa, suspendarea lui Basescu este o simpla formalitate. Exercitiul democratic realizat in Parlament, in doua randuri, cu ocazia modificarii Legii referendumului si motiunii impotriva lui Macovei demonstreaza ca adversarii lui Basescu reprezinta doua treimi. Dar daca poate fi suspendat si, totusi, nu poate fi demis prin referendum, ce-i ramane Opozitiei de facut? O prima solutie este ca, dupa consumarea dezbaterilor din comisia de ancheta asupra actelor de incalcare a Constitutiei de catre seful statului si consumarea procedurii de suspendare, sa se organizeze totusi in termen de o luna, asa cum prevede legea, un referendum. Acesta nu va fi valabil nici intr-un sens, nici intr-un altul daca, asa cum este de presupus, in situatia in care Opozitia nu-si mobilizeaza electoratul, la vot se prezinta mai putin de jumatate din electori. Si atunci presedintele ramane suspendat. Cat timp? Pana la organizarea unui nou referendum. Dar in acest caz, legea nu mai prevede nimic legat de termen. De unde concluzia ca urmatoarele referendumuri pot fi initiate la intervale de luni de zile. Timp in care Basescu nu mai sta nici la Cotroceni si nici in resedinta sa din Primaverii. Mandatul sau fiind exercitat de altcineva. Cum precizam, este un sah fara mat.

            Aceasta profunda si indelungata criza politica, asa cum se anunta ea, isi are originea, dar si rezolvarea in sistemul constitutional. Intre o republica parlamentara si una prezidentiala, deocamdata Romania functioneaza dupa o reteta nefericita. Struto-camila semi-prezidentiala vinovata pentru perpetuul conflict dintre Cotroceni, Guvern si Parlament. Sub acest aspect, istoria ultimilor 17 ani este elocventa. Indiferent daca la Cotroceni se afla sau nu un presedinte cu dosar penal care are tupeul de a se prezenta la bilantul DNA pentru a da pretioase indicatii, un presedinte recuperator avand o curte de cotoarbe ori un sef de stat mai echilibrat, cum au fost Iliescu si Constantinescu, eu sunt partizanul republicii parlamentare. Din simplul motiv ca sansa de a avea un Parlament in intregime corupt ori deviant este mai mica decat aceea ca o singura persoana, seful statului, sa fie nebuna ori corupta. Dar poate altii, mai multi, vor opta pentru republica prezidentiala. Mai rar intalnita in Europa si care ii ofera sefului statului substantiale prerogative de natura executiva, precum si anumite puteri asupra Legislativului.

            Pana cand printr-un referendum, de asta data constructiv, cetatenii Romaniei vor schimba Constitutia intr-un sens sau altul, nu ne ramane decat sa constatam ca cine intra in conflict cu Parlamentul, fie presedinte, fie Guvern, va pierde cu certitudine. Fiindca Parlamentul este cel mai important garant al democratiei. Rezultatul la care ma refer se va vedea. Foarte curand. Aviz lui Basescu. Dar si actualului Guvern Tariceanu.

Comentarii inchise

 

            Traian Basescu este lipit de sticla. Pe orice canal. La toate talk-show-urile. La comanda. De cate ori vrea, el intervine. Dar nu vrea de fiecare data. Doar atunci cand trebuie sa o apere pe faimoasa Elena Udrea. Pe care tot el o impinge la inaintare. Cu exceptia celui de-al „treilea biletel”. Care nu a mai fost planificat in superinteligentul laborator politic de la Cotroceni. Ci le-a fost oferit plocon de ZIUA. Dar si cand nu o impinge el la inaintare, Basescu sare prin sticla televizoarelor, pentru a-si apara succesorul. Ati citit bine. Si va explic indata de ce fac o asociere intre un Basescu recuperator si o Udrea succesoare la Cotroceni. Si tot recuperatoare.

            Cu mai mult timp in urma, pe vremea cand Basescu nu se afla in corzile opozitiei, ci calare pe cai mari, tunand si fulgerand impotriva adversarilor politici, flancat in navalnicul sau galop de Elena Udrea, la New York a sosit un emisar al locatarului de la Cotroceni. Unul dintre liderii din linia de mijloc a PD. Se va recunoaste in istoria pe care o prezint si, poate, in curand, va dezvalui el insusi meandrele „operatiunii Udrea-Presedinte”. Daca nu, exista, din pacate pentru el si Basescu, martori. Ei bine, omul a fost trimis in misiune de insusi seful statului pentru a achizitiona din librariile newyorkeze cele mai importante lucrari de politologie. Tinand cont de fondul cultural extrem de precar al sefului statului roman, de unde deriva demersurile sale intelectuale haotice si aproape exclusiv discursive, ceva lecturi ar fi benefice. Ideea de a completa biblioteca de la Cotroceni cu lucrari valoroase in stiinta managementului politic nu putea fi decat salutara. De aceea, diplomatul de la New York caruia i s-a cerut, de catre emisarul PD, sprijinul s-a bucurat si s-a dovedit a fi cooperant. Dar nu mica i-a fost surprinderea cand, intr-un moment de sinceritate, pedistul i-a marturisit omului de la consulat un detaliu senzational. Comanda nu era pentru Basescu. Seful statului solicita achizitionarea valoroaselor carti in folosul Elenei Udrea. Pe atunci, consiliera sa. Nu e rau nici asa. Chiar daca seful nu se mai poate pune, la varsta lui, cu burta pe carte, preferand scoala vietii in clinchet de cubulete de gheata, care inoata in stim noi ce, nu e rau sa-i ofere ce-i lipseste consilierului. Elenei. Adevarata surpriza vine abia acum. Nu in acest scop ii erau necesare Elenei studiile politologice. Nu pentru prezent, ci pentru viitor. Pentru ca, in viziunea presedintelui jucator, cu mult timp inainte de a fi devenit presedinte recuperator, Udrea, care la acea data nu-si dezvaluise in mod public adevarata identitate, tot de recuperatoare, urma sa preia stafeta prezidentiala. Evident, dupa epuizarea de catre Basescu a celor doua mandate la care ii da dreptul Constitutia. In paranteza fie spus, tocmai de aceea tandemul Basescu – Udrea a eliminat-o pe Mona Musca pe vremea cand, nedezvaluita fiind si deci prezidentiabila liberala, putea deveni un concurent al blondei de la Cotroceni. In fata intimilor, Basescu nu a facut vreun secret, la inceputul lui 2005, din faptul ca Udrea urma sa fie ajutata pentru a deveni primul presedinte femeie din istoria Romaniei.

            Cateva detalii legate de acest ciudat tandem ne scapa. Cel putin pentru moment. Nu stim, de pilda, daca de atunci si pana azi Elena Udrea a gasit timpul necesar pentru a pune burta pe carte. Sau va profita de linistea din lunga perioada de suspendare ce va sa vina? Si nu stim, de asemenea, daca viziunea lui Basescu, care dorea sa conduca Romania si dupa doua mandate, prin intermediul Elenei, coincide sau nu cu viziunea acesteia, care ar fi poate dispusa, in varianta unei victorii in alegeri in 2014, sa se lepede de Traian, luand-o pe cont propriu. Ca presedinte recuperator.

Comentarii inchise

Pasalac nemtesc   februarie 20th, 2007

 

            Scandalos. Romania este privita de catre autoritati ale statelor Uniunii Europene drept o entitate transformata in pres numai bun pentru sters picioarele. „Un pasalac nemtesc” a fost intitulat un scurt material publicat in editia de ieri a Ziarului ZIUA. Se referea la o ultima mustruluiala, jignitoare si umilitoare, administrata autoritatilor de la Bucuresti. De catre Susanne Kastner, vicepresedinte al Bundestag-ului. Care, de altfel, a si recidivat, intervenind in batalia politica de la Bucuresti. In favoarea Monicai Macovei. Si amenintand, nici mai mult, nici mai putin, ca daca Guvernul renunta la serviciile actualului ministru al Justitiei ar putea fi compromisa integrarea in UE, urmand a fi reactivata clauza de salvgardare. In fata unui asemenea afront, Bucurestiul tace. Avem ceva de invatat din acest incident care in Romania trece aproape neobservat.

            Nu cazul Monicai Macovei merita a fi discutat de aceasta data. Este absolut neimportant, atunci cand in balanta este insasi demnitatea nationala, daca Monica Macovei este un campion al reformei, cum o prezinta unii dintre sustinatorii ei externi si interni, ori unul dintre cei mai prosti ministri pe care i-a avut vreodata Justitia si, pe deasupra, corupt sub aspect politic si material. Fie inger, fie demon, Macovei nu este, pana la urma, decat o piesa pe tabla de sah a politicii interne. Orice guvern si orice partid aflate la putere au dreptul, intr-un stat suveran, sa numeasca pe cine vor, la orice minister si, de asemenea, pot face demiteri dupa bunul plac. Si orice Parlament, intr-o tara suverana, poate aproba o motiune simpla de cenzura impotriva oricarui demnitar. Este Romania un stat inferior? Este Guvernul de la Bucuresti o fata in casa a Uniunii Europene? Este Parlamentul Romaniei mai prejos decat parlamentele altor state? Sa ne imaginam ca un vicepresedinte al Parlamentului de la Bucuresti sau oricare alt demnitar cu functie echivalenta ar recomanda, in mod public, Guvernului de la Berlin sa mentina sau sa demita un ministru. Ar iesi un urias taraboi international. Cum ar fi si firesc. Presa germana ar exploata copios uriasul scandal generat de un demnitar dambovitean. Guvernul Germaniei ar reactiona instantaneu. Ca, de altfel, si Bundestag-ul. Autoritatile UE ar fi sesizate sau chiar s-ar autosesiza asupra gravului act de incalcare a suveranitatii unui stat. In scurt timp, in numele statului roman, cele mai inalte autoritati de la Bucuresti ar fi silite sa isi ceara scuze. Cum au facut si fata de Guvernul Italiei, mult mai putin lezat prin „incidentul Irak”. Cum se explica de ce, in sens contrar, nu exista o reactie cat de cat direct proportionala cu gravitatea interventiei doamnei Susanne Kastner?

            Primul care ar fi trebuit sa sara in sus ar fi fost ministrul roman de Externe. Dar sa-i dam, de asta data, circumstante lui Ungureanu, intrucat la data comiterii infractiunii politice era pe jumatate plecat din Guvern. Urmatorul este Tariceanu. Caruia i s-a administrat o palma pe obraz. El ar fi trebuit sa ia foc. Chiar si in ipoteza inversa, in care doamna Susanne Kastner ar fi sustinut demiterea Monicai Macovei, situatia ar fi fost la fel de grava. Ar fi trebuit sa reactioneze imediat seful statului. Dar, ca si Tariceanu, ca si ceilalti protagonisti ai scenei noastre politice, Basescu este preocupat mai degraba sa-si regleze propriile conturi politice decat sa se ingrijeasca de mandria nationala a romanilor si de demnitatea statului pe care inca il mai reprezinta. Sunt sigur ca ar fi trebuit sa avem o reactie puternica si din zona Parlamentului. Dar si acolo se practica jocuri cu miza mica si exclusiv interna.

            Si astfel, pentru ca oamenii de stat pe care ii avem sunt „Mitici”, ne transformam in pasalac. Ieri, nemtesc.

Comentarii inchise

Cu poalele in cap   februarie 17th, 2007

 

            Din ce in ce mai frecvent, opinia publica este confruntata cu dezvaluiri legate de clanul Golden Blitz, pastorit de insusi presedintele Romaniei, Traian Basescu. In epicentrul acestuia, se afla fosta sa prietena si consiliera, Elena Udrea, soata domnului Cocos. Revelatiile de care are parte populatia se refera la acte si fapte de coruptie la nivelul cel mai inalt. Asa cum s-a intamplat si in cazul celui de-al treilea „biletel”, devoalat ieri de ziarul ZIUA. Basescu a facut trafic de influenta si trebuie cercetat penal. Senzational este faptul ca cea mai recenta istorie ne-o infatiseaza pe Elena Udrea in tandem cu Traian Basescu, extrem de activi in a-i acuza pe altii de complicitati vizand grupuri ilegitime de interese. Care este, pana la urma, mobilul care i-a animat? Nu cumva, in plan politic cel putin, actiunea lor agresiva este de tip sinucigas, de vreme ce ei insisi dovedesc ca se fac vinovati de faptele imputate altora? Sau a avut loc o operatiune nereusita de tip preventiv? In genul ataca pentru a nu fi atacat?

            Legatura dintre Elena Udrea, Cocos, intreg clanul de la Golden Blitz si societatea Art Constructii ’92 S.A. patronata de Dumitru Bucsaru nu este de data recenta. In ceea ce priveste departamentul de Investigatii al ziarului ZIUA, e adevarat, pentru prima data reporterii nostri au fost pusi in situatia, dupa ce ne-a parvenit documentul semnat de Basescu, de a incerca intr-un termen record sa obtina detalii. Pentru ca, pana ieri, nu am avut prilejul de a ne referi la omul de afaceri aflat in epicentrul unui urias scandal care il vizeaza pe seful statului, transformat in primavara anului 2005, la scurt timp de la instalarea sa la Cotroceni, in recuperator al unor datorii. De-a dreptul uluitor este ca, in momentul in care am accesat pe Google numele de Dumitru Bucsaru, precum si cele trei denumiri ale aceleiasi firme, careia a incercat sa ii ascunda identitatea, au inceput sa curga detaliile. O multime de publicatii, unele chiar atasate Cotroceniului, cum este de exemplu Evenimentul Zilei, altele in opozitie vadita cu Basescu, cum este Tricolorul, au facut de-a lungul timpului importante dezvaluiri. Tragand semnale de alarma legate, in general, de „combinatiile reusite” pe care acesta, pana cand a ajuns in Top 300, le-a facut cu Ministerul Transporturilor. Pastorit de Basescu, apoi de PSD si din nou de Basescu. Ultimul episod, cel la care se refera dezvaluirea din ZIUA, s-a consumat pe vremea cand la conducere s-a aflat Gheorghe Dobre, un om extrem de prudent, instalat acolo de catre Basescu si a carui principala misiune a fost nu sa organizeze Transporturile, nu sa faca autostrazi, ci sa-l prinda cu mata in sac pe Mitrea. Luni de zile, Dobre nu a facut altceva decat sa cerceteze arhivele de la Transporturi, incalcarea unei semnaturi care sa il poata trimite pe liderul PSD la Parchet. Aprobarea pe care i-a dat-o lui Dumitru Bucsaru de a-si recupera 110 miliarde lei, la cererea expresa si scrisa a lui Traian Basescu, a fost unul dintre putinele acte ministeriale rezolvate de Dobre.

            Dupa dezvaluire am asistat la jalnice tentative de a apara imaginea sifonata a lui Basescu. Cea mai penibila este ca institutia prezidentiala, fiind publica, trebuie sa raspunda, vezi-Doamne, la absolut toate solicitarile. Cu manuta presedintelui. Este o minciuna sfruntata. In realitate, presedintele nu a scris biletele decat atunci cand a facut favoruri. La cererea lui Theodor Stolojan, a Elenei Udrea, a altor „consilieri” ori din proprie initiativa, pentru a-si plati datorii electorale. Iar atacurile declansate pe tema coruptiei si a grupurilor ilegitime de interese, se dovedeste acum, nu au fost decat o operatiune cu caracter preventiv. Esuata. Iar insultele pe care Udrea mi le adreseaza pe sticla nu merita absolut nici un comentariu.

Comentarii inchise

Cu proba pe masa   februarie 16th, 2007

 

            Traian Basescu se face vinovat de trafic de influenta. Proba exista, o prezentam opiniei publice si o putem pune oricand la dispozitia procurorilor, in eventualitatea in care acestia decid ca este cazul sa-si demonstreze independenta si sa-l ancheteze pe seful statului ca pe orice persoana care a incalcat legea. Pentru a nu mai exista nici un dubiu, in calitate de director al Ziarului ZIUA, imi asum raspunderea pentru dezvaluirea facuta de reporterii nostri. De ce am facut aceasta editie speciala si de ce insist asupra unei acuzatii extrem de grave, pe care i-o aduc lui Basescu cu probe jurnalistice? In fisa postului de la Cotroceni, conform Constitutiei, sunt enumerate limitativ domeniile in care seful statului poate interveni. In general, ele se refera la chestiuni de siguranta nationala, mediere intre diferite institutii ale statului, intre partide si chestiuni de politica externa. Este, cu certitudine, cu totul si cu totul exclus ca, printre obligatiile si drepturile presedintelui, sa fie incluse actele de interventie pe langa ministere, in favoarea unor societati comerciale. In cazul biletelului ALRO, Traian Basescu s-a aparat, vorbind despre politica energetica a Romaniei ca despre o chestiune de siguranta nationala. Obtinerea unui pret privilegiat al curentului electric pentru ALRO intra, vezi Doamne, in obligatiile presedintelui, in calitatea sa de garant al sigurantei nationale. Chiar daca presiunile exercitate asupra lui Codrut Seres il costa pe cetatean, luna de luna, o factura la plata curentului electric mai mare cu 20-30 la suta. Dar in cazul pe care il dezvaluim azi? Acum, iata, este vorba de o societate comerciala care nu se deosebeste cu nimic de alte zeci de mii. Decat, cel mult, prin relatiile de buna complicitate pe care patronul acesteia le are cu grupul de interese protejat de Traian Basescu. Ati ghicit! Din nou, totul se invarte in jurul aceluiasi Cocos al Elenei Udrea care, in paranteza fie spus, se aude ca a dat lovitura vietii lui, punand laba si pe imensa Casa Radio. O alta posibila deosebire este ca societatea pentru care a intervenit Basescu la Dobre, ministrul PD al Transporturilor, a dat mari tepe statului roman, motiv pentru care si-a schimbat denumirea si este subiectul unei investigatii penale. Obiectul de activitate, dupa cum reiese din documentul prezentat, nu tine sub nici o forma de siguranta nationala. Probabil ca, la Cotroceni, sunt mii de asemenea solicitari gresit indreptate, intrucat nu institutia prezidentiala, ci Guvernul se implica in chestiuni de natura economica. Ca sa nu mai vorbim ca, prin natura sa, cazul pentru care s-a solicitat si s-a operat traficul de influenta, in conditii „legale”, cum scrie cu manuta lui seful statului, este de drept comercial. Nici macar nu ar fi de interes pentru Executiv. Va trebui sa raspunda Traian Basescu daca scrie asemenea biletele ca urmare a tuturor solicitarilor pe care le primeste sau o face doar selectiv. Pentru oameni din grupul sau ilegitim de interese.

            Traficul de influenta s-a consumat. Pana la capat. La indicatia scrisa a presedintelui, firma Art Constructii ’92 s-a vazut cu sacii in caruta. Patronul ei, Dumitru Bucsaru, care s-a invartit aproape exclusiv in jurul Ministerului Transporturilor – condus si de Basescu – si cu combinatii exclusive cu grupul transpartinic de interese protejat de acelasi Basescu, a devenit astfel unul dintre cei mai bogati oameni din tara. Iar Basescu, un campion al luptei anti-coruptie. Al reformarii clasei politice.

            Vreau sa vad, acum, ce anume va impiedica Justitia sa reactioneze exemplar. Eventual, nu in primul rand impotriva ziarului care a facut dezvaluirea.

Comentarii inchise

Basescu sub boicot   februarie 15th, 2007

 

            Asa cum era de asteptat, Traian Basescu a rostit un discurs diversionist. Incercand, la disperare, sa mute intr-o alta directie varful de lance al majoritatii parlamentare, care se pregateste sa-l suspende si sa-l destituie. Si sa schimbe, de capul lui, agenda publica. Boicotat de parlamentarii Opozitiei, dar si de o buna parte dintre cei ai puterii, Basescu a incercat, generand o noua criza, sa impiedice sau, in cel mai bun caz, sa amane procedura accelerata prin care este vizata eliminarea sa de la Presedintie. In ce masura reuseste? In ce masura clientul de la „Golden Blitz”, specialist in geamparale, poate convinge populatia, clincanind din paharul cu whisky si cuburi de gheata, ca el se poate transforma in reformatorul unei clase politice taxate, de la cea mai inalta institutie a statului, drept „ticalosita”? In ce masura poate el invinge Parlamentul, bizuindu-se pe actele normative in vigoare?

            Sa analizam, pentru inceput, pregatirea sa de artilerie. Acea parte a discursului in care a enumerat, asa cum le vede el, pacatele de care se fac vinovati parlamentarii, in special si politicienii, in general. Cu adevarat senzational este ca fiecare dintre cele sase principale acuzatii lansate de Basescu i se potriveste manusa lui insusi. A vorbit despre politicieni care depind de putere, intrucat stau in case ale Guvernului. Basescu, in ultimii 17 ani, a locuit si locuieste ori in case ale Guvernului, ori in case nationalizate, ori in case luate cu japca, in conditii ilegale, cum este cea din Mihaileanu. Informatii privilegiate oferite apropiatilor, o alta acuzatie adusa partidelor, este una din practicile curente de care Basescu s-a facut si se face vinovat. Legi in favoarea grupurilor de interese or fi fost votate de parlamentari, dar cu certitudine, presedintele le-a promulgat. Si le-a pus in opera. In privinta afacerilor cu RAPPS, cred ca este inutil sa mai amintim legaturile vinovate dintre familia Cocos, sotie Elena Udrea, si institutia mai sus amintita. Alte legaturi acuzate de Basescu se refera la cele existente intre oamenii de afaceri si oamenii politici. Cred ca s-a referit din nou la grupul „Golden Blitz”, dar si la combinatia Oprea-Saftoiu, prin care a fost executat politic ministrul Teodor Atanasiu, pentru a fi instalat la Aparare un reprezentant al partidului prezidential. Dar, din dezvaluirea Ziarului ZIUA de maine veti afla, referitor la complicitatile transpartinice de tip infractional ale lui Basescu, informatii cu adevarat cutremuratoare. Si, in fine, a sasea mare „buba” a clasei politice ar fi ca ar declansa sistematic crize politice. Aici, legat de crize, orice comentariu e de prisos.

            In realitate, lansand un referendum pentru schimbarea sistemului de vot, Basescu incearca, printr-o procedura aparent legala, sa impiedice demiterea sa. Sau, cel putin, sa o amane. E clar ca nu pot avea loc doua referendumuri in acelasi timp. Si, inca o data, devine clar ca alegerile pentru Parlamentul European, atat de mult invocate pana ieri la ora 17,00 de Basescu si de partidul sau prezidential, sunt definitiv compromise sub aspectul calendarului convenit de catre Alianta DA. Hilar este ca toate partidele, cu exceptia partidului sau prezidential, au sustinut, in diverse momente, introducerea votului uninominal. Din aceasta perspectiva, discursul de ieri este cel putin abject.

            Greu de crezut ca, printr-un asemenea discurs lansat la disperare, printr-o asemenea diversiune cum este cea legata de suprapunerea unui referendum peste un alt referendum si in starea de boicot cvasi-generalizat in care se afla, Basescu mai are vreo sansa de a convinge populatia ca acuzatiile pe care le aduce celorlalti nu sunt, in realitate, abtibilduri pe obrazul lui. Si sunt aproape sigur ca nici „stratagema” constitutionala nu-i va reusi.

Comentarii inchise

Macovei indezirabila   februarie 14th, 2007

 

            Ministrul Justitiei Monica Macovei a primit din partea Parlamentului Romaniei cea mai grava sanctiune posibila. Ieri, Senatul s-a pronuntat, descalificand-o practic pentru contraperformantele ministeriatului ei. Era de prevazut sa se intample astfel. Monica Macovei nu-si va da demisia de onoare. Pur si simplu, fiindca nu-i sta in caracter. Dar ce va face Guvernul? O va demite? Si daca nu o va demite, nu cumva pe Tariceanu il asteapta, la randul lui, o fatala motiune de cenzura? Se poate transforma cazul Macovei in inceputul unei avalanse menite sa ingroape definitiv, prin debarcare, actuala putere politica de la Bucuresti?

            Este in afara oricarui dubiu ca, sub aspectul Justitiei, traversam o perioada cel putin stranie. In care o tara intreaga se balbaie intre doua coduri penale si doua coduri de procedura penala. Zi de zi, politicienii puterii fac trimitere la independenta Justitiei, preparand un „cocktail Molotov” intre magistrati si procurori, uitand ca ultimii nu mai sunt nici macar avocati ai statului si nici macar ai Guvernului, ci simple persoane numite sau demise dupa bunul plac al doamnei Macovei. Insistenta cu care in ultimii ani se incearca, institutional, dar si prin intermediul unor acte normative, instaurarea unui stat politienesc, care sfideaza drepturile si libertatile omului consacrate si aparate cu indarjire in Uniunea Europeana, o descalifica pe Macovei. Si, mai mult inca, teribila brambureala din Justitie, resimtita de toti cetatenii. In strainatate, demagogia Monicai Macovei, continuele minciuni din care si-a facut cea de-a doua profesie inca mai pot amagi. Dar nu ma mai mira nimic. Ceausescu a fost ani de zile absolut indezirabil printre romani, pana cand s-au trezit si democratiile occidentale, izolandu-l. In paranteza fie spus, ultima declaratie a lui Frattini de sprijin a Monicai Macovei a fost obtinuta printr-o smecherie tipic bucuresteana. Intr-o conferinta de presa desfasurata la Bruxelles, reporterul televiziunii publice l-a intrebat pe acesta daca sprijina legea initiata la Bucuresti de Macovei pentru controlul demnitarilor. Liderul european a raspuns, fara echivoc, ca da. Dar cum ar fi putut reactiona altfel la o asemenea intrebare ticluita? Pentru ca intrebarea corecta ar fi fost daca Europa sprijina orice fel de lege de acest fel. Chiar daca ea incalca drepturile omului. Pus in fata detaliilor, probabil Frattini va sti sa faca, in viitorul apropiat, precizarile cuvenite. Sa revenim, insa, la subiectul ministrului devenit indezirabil.

            In doua declaratii succesive, premierul a afirmat ca si in eventualitatea in care Senatul va vota motiunea impotriva lui Macovei nu exista nici un motiv pentru ca aceasta sa fie demisa. Cu alte cuvinte, Guvernul, dar si PNL, vezi-Doamne, o tin in brate. Interesant. Cu atat mai interesant cu cat votul in Senat nu ar fi iesit cum a iesit fara aportul chiar al liberalilor. Pe de alta parte, afirmatia lui Tariceanu este riscanta. Cand a fost numita, Macovei a avut un accept parlamentar. Daca Parlamentul nu o mai vrea, firesc este sa plece sau sa fie trimisa acasa. Daca Guvernul incearca sa o protejeze, impotrivindu-se vointei Parlamentului, el risca cel putin doua consecinte: ca in viitor nici un fel de act normativ initiat de ministrul blamat sa nu mai treaca prin Parlament; o motiune de cenzura chiar impotriva Guvernului.

            Foarte curand, conform angajamentului luat, Tariceanu va trebui sa prezinte lista unui nou guvern. Care va primi sau nu un vot de incredere. Pun pariu ca nu il va primi, pastrand-o pe Macovei. Si atunci, pentru Tariceanu, in special si liberali, in general nu mai exista decat urmatoarea alternativa: ori se leapada de Macovei, ori pleaca impreuna cu ea. In Opozitie. Pentru ca in nici o democratie nu te poti impotrivi Parlamentului.

Comentarii inchise

In razboi cu Parlamentul   februarie 13th, 2007

 

            Conflictul declansat intre Traian Basescu si majoritatea senatorilor si deputatilor Romaniei se acutizeaza si se transforma in razboi. Incepand, mai ales, din momentul in care, aflat in pragul suspendarii din functia de presedinte, Traian Basescu a facut imprudenta de a-i sfida pe membrii Legislativului, acuzandu-i ca au facut corp comun cu infractorii. Somat sa isi ceara scuze, el raspunde printr-un gest de mare curaj: solicita, conform Constitutiei, dreptul de a se prezenta in Parlament. Si de a face o declaratie. Ce cai au adversarii sai, din ce in ce mai multi la numar, de a actiona? Si in raport cu ce? Putem intui ce va spune seful statului?

            Criza politica de la Bucuresti este de o complexitate fara precedent. A debutat printr-o insistenta obsesiva vizand alegerile anticipate, prin harjoneli semi-amicale initiate de Basescu impotriva lui Tariceanu, s-a transformat in veritabile agresiuni, apoi a raspuns si Tariceanu pe masura, conflictul depasind punctul de ireversibilitate. Izolat mai intai de Guvern – desigur, mai putin atunci cand este vorba de reprezentantii PD – Basescu a intrat in mare viteza in conflict cu PNL si cu intreaga opozitie. Pana la criza existenta azi in raporturile sale cu Parlamentul nu a mai fost decat un pas. E clar ca Basescu nu are intentia sa vina si sa-si toarne cenusa in cap pentru a spune ca a gresit, mintind opinia publica atunci cand a afirmat ca deputatii si senatorii nu fac altceva decat legi care sa-i favorizeze pe infractori. Si aruncand astfel anatema asupra celei mai importante institutii a democratiei. El vine maine in Parlament pentru a prelua initiativa. Fie va incerca sa distraga atentia opiniei publice de la fondul conflictului in care se gaseste cu forumul legislativ, ignorand de asemenea motivele pe care opozitia le are in vedere pentru suspendarea si apoi demiterea sa si va lansa, astfel, o noua tema paralela, fie ii va ataca in forta pe initiatorii suspendarii. In prima varianta, nu e nimic de comentat, intrucat presedintele va trebui sa bata campii. In cea de-a doua varianta, scena Parlamentului se poate transforma intr-o baie de sange.

            Parlamentarii au dreptul, de asemenea prevazut de Constitutie si de regulamentul celor doua Camere, sa organizeze o dezbatere pe tema misterioasei declaratii a presedintelui. O dezbatere ad-hoc. Si care poate fi extrem de dura, data fiind criza politica existenta. Iar Basescu nu poate sa-si incheie declaratia si sa o ia la sanatoasa. Decat daca incearca, astfel, sa demonstreze ca dispretuieste in bloc intreg Parlamentul, confundand institutia cu o carpa de sters praful. Va fi astfel silit sa raspunda la intrebari, unele jenante.

            Faptul ca Basescu nu a fost primit marti in Parlament, asa cum a solicitat – intr-o tentativa de a diminua, astfel, actiunea politica impotriva Monicai Macovei – ci miercuri si raportul in care s-a luat aceasta decizie in Birourile Permanente demonstreaza ca, in Parlament cel putin, o majoritate zdrobitoare este anti-Basescu. Si nu voi incheia acest comentariu inainte de a anunta ca se profileaza la orizont un fel de sah politic etern. In cazul in care Curtea Constitutionala va da curs cererii PD, respingand Legea referendumului sau amanandu-i aplicabilitatea, atunci este previzibil urmatoriul scenariu: referendumul pentru demiterea presedintelui va fi anulat prin neprezentarea la vot a unui numar suficient de cetateni si, intrucat Constitutia nu prevede in cat timp trebuie organizat al doilea referendum, Basescu poate ramane suspendat sine die.

Comentarii inchise

Basescu doi, trei   februarie 10th, 2007

 

            Sintagma ii apartine fostului presedinte Emil Constantinescu. Acesta a avertizat ca, daca romanii sunt pusi in situatia de a-l demite acum pe seful statului, ne-am putea pricopsi, in urma alegerilor, cu un Basescu doi. Dupa care, altadata, ar urma si un Basescu trei. Fiindca modelul functioneaza. Motivul invocat este ca, in prealabil, romanii ar trebui lamuriti cat de periculos este derapajul de care actualul presedinte s-a facut vinovat si la ce consecinte poate conduce el. Constantinescu a mai adaugat ca acestia ar trebui sa fie informati asupra statutului unor presedinti europeni, in comparatie cu cel al unor sefi de stat ex-europeni din republici care au apartinut URSS. De aici si trimiterea la Lukasenko. Este cu adevarat, din aceasta perspectiva, necesara amanarea suspendarii, asa cum solicita prin apelul sau si premierul Tariceanu.

            Care este in definitiv raul cel mai mare care i se reproseaza lui Basescu de cei care ii doresc demiterea si controleaza, probabil, astazi prin bazinele lor electorale, un procent majoritar dintre votantii Romaniei? Raul initial deriva din angajamentul pe care Basescu si l-a luat chiar in cursul campaniei care l-a adus la Cotroceni si pe care, apoi, a incercat sa-l indeplineasca, de a-si asuma comportamentul, nu al unui arbitru, asa cum prevede Constitutia pe care a jurat, ci pe cel al unui jucator. Cea mai legitimata persoana in stat, pentru a media intre institutii care ar urma sa coboare – si ar fi facut-o de mai multe ori – in arena, pentru a intari una dintre echipe. Divizata, asa cum era Romania in 2004 si supusa dorintei de a vedea infaptuita alternanta la guvernare, nu este de mirare ca nu a reactionat prompt, impotrivindu-se la timp proiectului lui Basescu. Este, in schimb, pe cale sa o faca acum. Chiar daca o mana de persoane si personalitati care se erijeaza in purtatori de cuvant ai intelectualitatii ii ridica osanale presedintelui jucator riscand sa se compromita definitiv prin lipsa de elementara cultura democratica.

            Presedinti jucatori, deci lideri politici, care isi asuma, in pofida „fisei postului”, atributii si sarcini vizand Justitia, guvernarea, comunitatea serviciilor secrete, politici economice, care toate exced legii fundamentale a statului, nu mai exista nici macar de samanta in Uniunea Europeana, din care facem parte si suntem pe cale de a ne integra definitiv. Constantinescu, ca si Iliescu, de altfel, sau Gusa au dreptate atunci cand semnaleaza ca asemenea accidente se intampla doar in state cu apucaturi dictatoriale. Politienesti. Autocratice. Este limpede ca aventura in care s-a lansat presedintele Traian Basescu, riscand sa antreneze o tara intreaga, nu poate avea decat consecinte tragice. Si in planul integrarii europene ori consolidarii democratiei, dar si in plan economic, al combaterii coruptiei ori a distrugerii vechilor structuri. Instaurarea unui stat de tip politienesc, dat pe mana unei singure persoane, in care Parlamentul este umilit atunci cand nu este ignorat iar dispretul fata de clasa politica merge atat de departe incat poate ajunge la injurii si initierea chiar a unor dosare penale sub autoritatea unei institutii importante cum este cea prezidentiala, are evident efecte diametral opuse in raport cu angajamentele pe care chiar Basescu si le-a luat la alegeri.

            Acest stil neconform cu Constitutia, asumat de Basescu, care a generat nesfarsite crize si tensiuni, a fost impus de catre acesta intr-un interval record. In circa doua luni de campanie electorala. Acum este adevarat ca Basescu are si prozeliti. Dar cat de rapid a fost „invatul” pentru bietul nostru electorat, tot atat de rapid poate fi si „dezvatul”. Poate fi suspendat!

Comentarii inchise

Jocul la sacrificiu   februarie 9th, 2007

 

            Apelul lansat de Calin Popescu Tariceanu, prin care ii solicita presedintelui sa nu mai incalce normele constitutionale, iar Opozitiei sa amane procedura de suspendare, poate fi, prin efectele lui, o lovitura de maestru. Daca facem legatura intre aceasta neasteptata miscare politica si tonul categoric prin care acelasi Tariceanu, de data aceasta in calitate de presedinte PNL, respinge motiunea simpla de cenzura lansata impotriva ministrului de Justitie, Monica Macovei, la care se adauga la fel de surprinzatoarea pace incheiata cu PD, am putea usor sa ne imaginam ca jocul liberal poate fi suficient de sofisticat. Mergand chiar pana la sacrificarea unor piese grele din propriul dispozitiv, cum a fost cazul cu Atanasiu si apoi cu Razvan Ungureanu sau chiar a unor proiecte pe termen foarte scurt, de dragul obiectivelor urmarite pe termen mediu si lung. In orice conditii, apelul lui Tariceanu ne vesteste ca am intrat in cel mai interesant sezon politic din ultimii ani. Dar sa revenim la ideea jocului la sacrificiu.

            In mod normal, data fiind ireversibilitatea raporturilor de ostilitate intre presedintele Traian Basescu si liberali si gravele tensiuni din interiorul Aliantei DA, care uneori imbraca accente isterice, ar exista toate motivele ca Tariceanu sa doreasca si chiar sa urmareasca infaptuirea unor evenimente anuntate sau prognozate: ruperea definitiva de Partidul Democrat, care a dovedit cu prisosinta ca nu este capabil de un joc independent fata de Basescu – semnalul in acest sens ar putea fi dat prin demiterea Monicai Macovei – scoaterea acestuia in forta din Guvern, crearea unui Executiv liberal care sa se poata bucura de o relativa sustinere parlamentara si, nu in ultimul rand, suspendarea si demiterea prin referendum a sefului statului. Cand colo, toate actiunile si declaratiile PNL din ultimele zile par a se orienta intr-o directie contrara. Apelul lui Tariceanu constituie, este adevarat, un mesaj de forta, in sensul ca premierul arata ca se comporta ca fiind adevaratul arbitru si mediator al societatii, substituindu-se, in acest sens, unor atribute prezidentiale care ii lipsesc lui Basescu. Dar solicitarea de amanare a suspendarii poate avea si o alta explicatie. Cine este responsabil de buna desfasurare a alegerilor pentru Parlamentul European? Dar de modul in care ar avea loc un eventual referendum pentru demiterea presedintelui? Guvernul. Guvernul, condus chiar de Tariceanu. Este evident ca ambele proceduri ar fi viciate daca ele s-ar suprapune in timp. In aceste conditii, premierul are de ales atat in calitatea sa de sef al Executivului, cat si in cea de lider PNL. Avansand ideea corecta a decalarii alegerilor, Tariceanu solicita ca primele sa fie cele consacrate Parlamentului European. Apelul sau nu poate aduce decat un substantial castig in planul imaginii externe. In plan intern, procedand astfel, el nu-si asuma riscurile unui eventual esec al Opozitiei. Iar daca Opozitia preseaza si solicitarea sa din apel nu este indeplinita, Tariceanu va avea numai de castigat. In aceasta situatie, automat alianta cu PD se va rupe definitiv si astfel va scapa, fara a parea ca o face intentionat, si de Macovei.

            Iar Basescu, odata suspendat, demis sau nu prin referendum, va fi, cel putin pentru o vreme, daca nu scos din joc, macar anihilat.

Comentarii inchise

Intelectualii opariti   februarie 8th, 2007

 

            Ieri am publicat informatia privind apelul politic semnat de 50 de intelectuali, unii dintre ei cu un grad ridicat de notorietate, prin care isi exprima ingrijorarea in raport cu criza politica declansata la Bucuresti. Si nu numai atat. Continutul mesajului public se refera la pericolul suspendarii si, eventual, al demiterii presedintelui Traian Basescu. Evident ca un asemenea demers nu putea fi ignorat. Este motivul pentru care a si fost preluat si difuzat pe majoritatea canalelor mediatice. Au dreptate semnatarii? Poate deveni util democratiei romanesti si sanatatii vietii noastre politice un asemenea tip de avertisment? Sau cei 50 de intelectuali se afla in eroare?

            In mod traditional, incepand din 1989, cei mai cunoscuti oameni de cultura, atunci cand s-au manifestat in mod organizat, au sustinut demersurile dreptei politice, cu exceptia „raului cel mai mic”, cand au indemnat electoratul dreptei sa-l voteze pe Iliescu. Partidele dreptei au militat mai convingator si mai consecvent pentru consolidarea institutiilor democratice, pentru reformarea si revolutionarea sistemului mostenit de la comunisti si pentru integrarea euro-atlantica a Romaniei. Nu este mai putin adevarat ca tot oamenii de cultura au fost cei care i-au aplicat si lovitura finala unui presedinte democrat, cum a fost Emil Constantinescu, dupa ce acesta s-a lasat invins de structurile, in principal ale securitatii, pe care nu a stiut sa le distruga. Daca ne referim la un curent general ce caracterizeaza o parte a societatii civile – intelectualii, oamenii de cultura – care isi permit exercitiul democratic ca, din cand in cand, sa ia temperatura vietii politice, avertizand populatia asupra unor posibile stari de criza, atunci si apelul publicat ieri s-ar putea incadra in aceasta scara de valori. Cu conditia ca el sa fie cu adevarat expresia viziunii predominante a categoriei la care m-am referit mai sus. De aceasta data, insa, eu am certitudinea ca se produce un clivaj semnificativ intre un grup – poate chiar grupuscul – de personalitati concentrat in jurul unei mici publicatii, Revista 22, si ceilalti intelectuali si oameni de cultura din Romania, care sunt de ordinul zecilor si poate chiar sutelor de mii. Cu alte cuvinte, este mai mult decat probabil ca semnatarii apelului au luat-o pe cont propriu, devenind faptuitorii, dar si victimele propriului derapaj. Ei au stabilit, cu de la ei putere, ca fostul lucrator de la Anvers, Traian Basescu, joaca un rol exclusiv pozitiv. Ca nu trebuie suspendat sau demis. Ca impotriva acestuia s-a dezlantuit o monstruoasa coalitie de politicieni si oameni de afaceri care intentioneaza sa-l elimine, pentru a proteja coruptia, comunismul si securitatea. Si, mai mult decat atat, partidele care au initiat aceasta operatiune parlamentara ar fi izolate in raport cu populatia, ele contrazicand vointa reala a cetatenilor.

            Premisele acestui apel sunt cat se poate de false. In orice democratie, inclusiv cea romaneasca, sustinatorii partidelor politice sunt cei care participa, prin vot, la deciziile cele mai importante. Una dintre acestea fiind optiunea pentru un presedinte sau, in cadrul unui referendum, pentru demiterea acestuia. Tocmai de aceea, optiunile se fac pe calea votului direct. Cei 50 de intelectuali opariti au tot dreptul sa-si exprime, in mod public, orice punct de vedere. Dar nu-si vor putea impune optiunile decat in masura in care exista argumente. Ce argumente ar putea exista contra procedurii constitutionale de suspendare a presedintelui, atata timp cat initiatorii nici nu au apucat sa-si prezinte argumentele? Cred ca, de aceasta data, intre 50 de persoane care clameaza lupta contra coruptiei, comunismului si securitatii si toti ceilalti, care au inteles ca au de-a face cu simple simulari prezidentiale, s-a cascat o prapastie.

Comentarii inchise

Violarea Constitutiei   februarie 6th, 2007

 

            Fiindca tot este de actualitate sa se discute despre grave incalcari ale Constitutiei, de care, in varianta Opozitiei, se face vinovat presedintele Traian Basescu, cred ca este oportun sa vorbim si despre un altfel de viol al Legii fundamentale. Vinovat fiind, de asta data, Guvernul Tariceanu. Care a suferit de orbul gainii. Este vorba de faimoasa „lege DIICOT”. Un act normativ trecut in mare viteza prin Executiv, sub forma unei ordonante de urgenta, in ultimele zile ale anului trecut, si care confirma dreptul procurorilor ca, fara mandat judecatoresc, sa poata monitoriza e-mail-urile cetatenilor si societatilor comerciale. De fapt, arhiva electronica. De ce afirm ca a fost incalcata Constitutia? Si ca vinovat este Guvernul?

            Conform prevederilor exprese ale Constitutiei, niciun act normativ care pune in discutie drepturile si libertatile fundamentale ale cetateanului nu poate fi avansat sub forma unei ordonante de urgenta. Tocmai fiindca se pune problema protejarii celor mai importante valori ale democratiei, care garanteaza, in ultima instanta, siguranta cetateanului, Legea fundamentala a tarii impune regula ca asemenea acte normative trebuie, in mod obligatoriu, sa fie dezbatute in Parlament. Si nu fusarite intr-un minister ori altul si apoi aprobate in mare viteza de catre Executiv. In cazul ordonantei DIICOT, este in afara oricarui dubiu ca, prin accesul discutabil al procurorilor, fara mandat judecatoresc, la corespondenta electronica a persoanelor, chiar daca ar fi vorba doar de monitorizarea simplelor accesari, legea pune in discutie drepturi si libertati ale omului, motiv pentru care ea nu putea fi promovata pe calea ordonantei de urgenta. Constitutia a fost incalcata, chiar daca Monica Macovei ar avea dreptate, in pofida numeroaselor si cvasi-unanimelor obiectii si note de protest lansate de catre organizatii ale societatii civile. In paranteza fie spus, daca e sa ne referim doar la presa, toate organizatiile media importante au condamnat acest act normativ, cazul aflandu-se, in acest moment, atat in atentia Federatiei Internationale a Jurnalistilor, cat si pe masa de lucru a lui Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene. Vinovat este, evident, ministrul Justitiei. Dar si ceilalti membri ai Guvernului, care au aprobat ordonanta. Toti trebuiau sa cunoasca si sa respecte in litera si spirit Constitutia Romaniei. In mod normal, intr-un stat cu o democratie consolidata, ministrul Justitiei ar trebui demis pe loc iar impotriva Guvernului, Opozitia ar trebui sa lanseze o motiune de cenzura. Ce se poate face, insa, in Romania reala? Cea in care, din pacate, ne gasim? Si care trece printr-o profunda criza, in care nu constructia politica, economica, legislativa ori institutionala are prioritate, ci paruiala generata de o lupta acerba pentru putere? Asa cum s-au pronuntat reprezentantii unor organizatii sau institutii ale societatii civile la dezbaterea initiata ieri de catre Secretariatul General al Guvernului – prima de acest fel a apartinut Ministerului Justitiei dar a fost partial boicotata – o solutie de indreptare a lucrurilor ar fi punerea ordonantei de urgenta in regim de mare urgenta in dezbaterea Parlamentului. Extrem de interesant ar fi ca, in paralel, o comisie parlamentara de ancheta – poate chiar aceeasi solicitata de PSD pentru monitorizarea aprobarilor de interceptare a convorbirilor telefonice – sa contabilizeze ilegalitatile savarsite de procurori in baza sau chiar cu depasirea prevederilor ordonantei DIICOT pe parcursul lunii ianuarie, cat legea – vai! – a fost in vigoare. Iar Constitutia, violata.

Comentarii inchise

Vremea restructurarii   februarie 5th, 2007

 

            Pluteste in aer o schimbare majora in constructia puterii de la Bucuresti. Operatiunea rupturii definitive intre liberali si social-democrati – cei din urma intentionand, in mod vizibil, sa se alieze cu platformistii – conduce inexorabil catre scoaterea de la guvernare a partidului prezidential. Iar calea nu poate fi decat o restructurare a Executivului, urmata de un vot de incredere in Parlament. Demisia lui Razvan Ungureanu nu poate decat sa accelereze acest proces. Ca si atacurile dezlantuite ale presedintelui Basescu, al caror registru se plaseaza undeva intre paranoia si panica. La ce ne putem astepta, din aceasta perspectiva, in saptamanile care urmeaza?

            Vom avea o saptamana politica de exceptie. Vom asista la o batalie fara precedent in plan politic, care este cu neputinta sa lase indiferenta populatia. Este adevarat ca Traian Basescu, supus unei inevitabile proceduri de suspendare, si-a ostilizat intreg Parlamentul si intreaga clasa politica, cu exceptia PD, dar respectivul clivaj nu se manifesta inca si in raporturile dintre seful statului si populatie. De aceea, chiar daca motivele constitutionale de suspendare sunt intemeiate si numeroase si opozitia este decisa sa execute acest chiuretaj la varf fara nici un fel de ezitari, bizuindu-se si pe sprijinul tacit al liberalilor, nu este deloc exclus ca presiunea in sens contrar, chiar si in aceasta faza preliminara referendumului, sa vina din directia populatiei. Pentru ca nici un politician nu-si poate permite sa ignore sentimentele cetatenilor. Basescu nu are alt discurs la dispozitie decat ideea ca a pornit la lupta dreapta impotriva politicienilor ticalositi din toate partidele, mai putin din PD, si ca acestia, pentru a conserva un sistem care lucreaza impotriva cetateanului, s-au asociat intr-o monstruoasa coalitie pentru a-l debarca. Balaurul contra lui Fat-Frumos. Daca cetatenilor nu li se explica de catre comunicatorii tuturor formatiunilor politice, de catre agentii de influenta ai acestora ca lucrurile nu stau asa, atunci intre clivajul dintre Basescu si politicieni si cel, in curs de formare, intre Basescu si populatie vor fi diferente atat de mari, incat exista pericolul ca procedura de demitere a sefului statului sa fie respinsa de catre populatie. Nu e usor, dupa atat de multa si continua demagogie, sa-l convingi pe cetatean ca asa-zisa ofensiva prezidentiala impotriva coruptiei nu este decat un ordinar joc politicianist, prin care Basescu si acolitii sai nu au urmarit altceva decat sa-si domine si apoi sa-si elimine adversarii politici. Ca, in realitate, tandemul Basescu-Macovei se face vinovat de intreaga brambureala din Justitie, de gravele conflicte alimentate in interiorul acestei importante puteri in stat, care ar trebui sa fie independenta si sa-i poata controla, de pe aceasta pozitie, pe toti politicienii. Inclusiv pe presedinte. Ca tentativele de aservire ale Justitiei sunt un mare pericol pentru siguranta cetateanului. Ca, tocmai din acest motiv, neincrederea in Justitie a crescut. Ca nu exista nimic mai grav pentru romani decat restaurarea, sub orice forma, a statului politienesc. Si ca interventia brutala si partizana a tandemului Basescu-Stolojan in afaceri economice ii costa pe cetateni. De exemplu, numai factura energetica, prin favorizarea ALRO, a crescut cu cateva procente bune, pe care fiecare roman le plateste.

            De aceea, procedura de suspendare a presedintelui va fi probabil insotita de o severa restructurare a Guvernului. Va rezulta un Executiv ultra-minoritar, care va primi sau nu acordul parlamentarilor pentru a supravietui. Tariceanu isi da astfel examenul final, fara a fi sigur ca-l va promova. In timp ce Basescu merge spre corijenta si, poate, spre repetentie.

Comentarii inchise

Cacealmaua prezidentiala   februarie 3rd, 2007

 

            Coincidenta suspecta. Si ticaloasa. La 90 de zile de la retinerea in Irak a doi cetateni romani, suspectati de spionaj de catre politia militara americana, acestia sunt eliberati. In prealabil, Evenimentul Zilei, cel mai puternic instrument mediatic din arsenalul presei scrise de la Cotroceni, lanseaza senzationala stire a romanilor pierduti in Irak. Iar „presedintele-jucator” ba nu a stiut nimic, ba a stiut, ba nu a actionat, ba a actionat si iese acum si-si lateste zambetul superior pe ecrane. Ostaticii sunt eliberati, opozitia si criticii din presa s-au zbatut inutil. Marii pompieri ai neamului sunt seful statului, directorul SIE si Ministerul de Externe. Chiar atat de simplu se ordoneaza si se supune realitatea la picioarele sefului statului? Avem dreptul sa inghitim o asemenea coincidenta? Nu cumva ciudata potrivire a lucrurilor este ticaloasa? Nu cumva Basescu ne-a tras, in stilul de acum inconfundabil, o noua cacealma?

            Imi vine greu sa imi imaginez ca experimentatii ofiteri CIA nu s-au lamurit cat ai bate din palme asupra cazului celor doi romani. Un tamplar si un electrician, angajati civili intr-o baza militara americana, care incalca o norma interna facand fotografii si inregistrari video cu aparate vandute pe sub mana de militarii SUA, sunt banuiti de spionaj si incarcerati intr-o inchisoare a teroristilor si suspectilor de terorism. Cei doi civili sunt romani. iar Romania trece drept aliat strategic al Statelor Unite si, in aceasta calitate, face si sacrificiul de a mentine trupe in Irak. Atentie, aceasta tara nu mai constituie oficial un teatru de razboi, de vreme ce a avut alegeri taxate drept libere, are un guvern despre care se afirma ca este desemnat in mod democratic si are si o justitie timbrata drept independenta si capabila sa trimita oameni la spanzuratoare. E evident ca pentru a se stabili daca „prizonierii de razboi” romani au facut sau nu spionaj in favoarea unei puteri ostile ori a unei organizatii teroriste nu era necesar ca ancheta sa consume prea mult timp. Si totusi, ostaticii au fost retinuti 90 de zile. Cel putin aparent, abandonati total de autoritatile romane. Familiile au aflat tarziu si oarecum la intamplare si, intre timp, nu au fost tinute de nimeni la curent cu situatia detinutilor. Timp de doua zile, dupa ce goarna mediatica a Cotroceniului a lansat pe piata informatii, autoritatile, in frunte cu seful statului, ori au facut pe niznaiul, ori s-au balbait. Dupa care Traian Basescu iese la televizor si anunta ca a cerut sa i se faca o informare. Si, ca prin minune, ostaticii sunt eliberati.

            Sa nu fim atat de naivi incat sa ne imaginam ca a functionat vreun fir scurt cu marele „licurici”. In sensul ca Basescu l-ar fi sunat pe Bush, spunandu-i pe sleau ca ii cere o favoare, intrucat are probleme politice in Romania, chestiunea cu electricianul si tamplarul a cazut prost si nu poate iesi din incurcatura decat prin eliberarea lor imediata. Iar Bush, la randul lui, ar fi ordonat politiei militare sa finalizeze o ancheta care batea pasul pe loc de 90 de zile. Ceea ce politia ar fi si facut, pocnind disciplinata din calcaie.

            Ei bine, scenariul de mai sus nu poate functiona. Si nici in coincidente ticaloase nu am de gand sa cred. Asa ca nu mai ramane decat o singura ipoteza: Basescu a incercat, din nou, o fenta. Cum a fost cea cu plansu’-rasu’ la alegeri. SIE a fost la curent cu finalizarea anchetei de catre CIA. Se stia de cateva zile ca ostaticii vor fi pusi in libertate. Si atunci, a fost montata cacealmaua. Incepand cu presa. S-ar putea ca si acest „montaj” sa aiba acelasi sfarsit ca si cel cu biletelul. O dovada poate fi chiar eliminarea lui Ungureanu. Care, de dragul presedintelui, l-a tradat pe premier.

 

            P.S. Singurul editorialist care a intuit ca ostaticii vor fi eliberati imediat a fost Ion Cristoiu, la Antena 3.

Comentarii inchise