Capcana   iulie 24th, 2007

 

            Pentru PSD a inceput numaratoarea inversa. Dupa ce a guvernat ultima oara timp de patru ani, cu acelasi prim-ministru, Adrian Nastase, si a castigat, practic, alegerile din 2004, acest partid a parcurs o perioada dificila. Incepand chiar din momentul in care presedintele ales, Traian Basescu, a fortat rezultatele politice ale parlamentarelor, instaland cu „otuzbirul” Guvernul Aliantei DA Tariceanu unu. Cum era si firesc, in conditiile ratarii prezidentialelor dar si a unui guvern propriu, PSD a intrat intr-un relativ declin. In primul an, poate adaugand inca sase luni, orice partid ori alianta care se instaleaza la putere beneficiaza de un puternic credit din partea populatiei. Astfel se explica, de fiecare data, ascensiunea de inceput a figurilor politice ori a partidelor castigatoare. De regula, declinul puterii incepe abia mai tarziu. Tot ceea ce unii castiga in materie de credibilitate este pe seama celorlalti. De aceea, un relativ regres al PSD era normal. Previzibil. Ca si o rafuiala in interiorul partidului care, de altfel, a si avut loc. Pana la urma, in anumite limite, si presiunile de natura penala facute de putere impotriva liderilor unui partid pe care l-a acuzat, in mod constant, ca este corupt sunt normale. Desigur, sub presiunea lui Traian Basescu, asemenea limite au fost periculos depasite. Mai ales in cazul lui Adrian Nastase. Si asemenea proceduri neortodoxe au accentuat declinul PSD. Numai ca acum intram in ultima parte a ciclului electoral. De cateva luni, PSD ar fi trebuit sa urce in sondaje. Si, totusi, scade. Culmea, in favoarea PD. Un partid aflat, pana mai ieri, la guvernare. Pentru ca PSD a cazut intr-o capcana. Politica. Intinsa abil de Basescu. Si „organizata” cu colaborarea inconstienta a unor lideri proprii.

            In urma alegerilor din 2004, chiar daca Presedintia si guvernarea au fost pierdute, PSD a castigat cele mai importante pozitii in plan local. Este un partid aflat in Opozitie, dar care detine, totusi, importante parghii ale Puterii. Printr-o politica duplicitara, ramanand in Opozitie, dar sustinandu-i pe liberali in razboiul pe care presedintele l-a declarat acestora, PSD a reusit sa smulga noi butoane la pupitrul de comanda al administratiei publice. Cel mai spectaculos, dar nu si cel mai important exemplu in acest sens este, daca vreti, oferit chiar de pozitia ocupata de un lider PSD in fruntea Serviciului Roman de Informatii. Duplicitatea de care am amintit este, pana la un punct, profitabila. Pentru ca intareste pozitiile unor pesedisti in plan local si central si creste sansele acestora de a influenta, in plan electoral, diferite comunitati. Dar constituie si o capcana. In masura in care PSD nu se opreste la timp. In acest moment, liderii acestui partid, in special cei care au cucerit pozitii in plan local, sunt pe deplin indreptatiti sa se gandeasca, cu mare ingrijorare, la viitorul proxim.

            Va mai obtine PSD si in alegerile din 2008 cel mai bun scor dintre partide? Va mai avea PSD posibilitatea sa revina la guvernare? Sau, cel putin, isi va mai putea mentine pozitiile pe care le are in acest ciclu electoral? Ei bine, daca ne uitam in sondaje si, mai ales, daca luam in calcul trend-ul negativ pe care il are PSD, raspunsul este nu. In acest moment, PSD dispune doar de jumatate din forta electorala pe care o avea dupa alegeri, in 2005. Admitand ca declinul este stopat fara a cunoaste un revers, PSD ar pierde alegerile din 2008, urmand ca, pana in 2012, sa detina doar jumatate din cat detine in prezent, sub aspectul parghiilor politice parlamentare si extraparlamentare. Dar daca acest declin nu mai poate fi oprit?

            Atunci se va dovedi ca Traian Basescu le-a intins adversarilor sai, cu cinism, dar si cu inteligenta politica, o cursa mortala. In care PSD a cazut. Jocul duplicitatii a ajuns, teoretic, la capat. PSD va trebui, in curand, sa aleaga. Ce? Puterea. Alaturi de PNL sau singur. Pentru ca formula PSD-PD ar fi inca si mai sinucigasa pentru acest partid.

Comentarii inchise

Victoria PD   iulie 23rd, 2007

 

            Obtinand, cu ocazia referendumului, care a spulberat proiectul demiterii lui Traian Basescu, un puternic vot emotional, Partidul Democrat creste, in continuare, in topul sondajelor. Daca procentele ridicate ale PD, precum si trend-ul general pozitiv al acestui partid se mentin si in perioada urmatoare, atunci formatiunea prezidentiala se califica pentru o victorie certa in alegerile pentru Parlamentul European si in alegerile locale. Pana la victoria in legislative din 2008 si asumarea puterii executive, nu vor mai fi decat doi pasi. Cu un guvern pro-Basescu, seful statului merge la sigur intr-un al doilea mandat. Ca asa stau lucrurile, se poate observa din informatiile pe care le publicam in editia de fata. De la 40 la suta in 2005, PSD a scazut la jumatate. In timp ce PD, dintr-un partid insignifiant, se consolideaza acum pe prima pozitie. Cum se explica succesul spectaculos al Partidului Democrat? Unde a gresit PSD?

            Regula alternantei la putere este destul de serios consolidata in Romania. Ceea ce inseamna ca, in principiu, la fel cum dupa o administratie PSD a venit la putere un guvern alcatuit din principalele forte ale fostei opozitii, si acum, cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European, urmate de locale si legislative, ar trebui sa asistam la o revenire a stangii. Indiferent ce ar face pozitiv un partid sau altul, tendinta este ca cetatenii sa contabilizeze punctele slabe ale unei guvernari, sa o penalizeze si sa acorde o sansa, din patru in patru ani, celeilalte parti. Acum, insa, exista indicii ca am putea asista la un fenomen ciudat. Partidul Democrat, aflat la guvernare pana in urma cu cateva luni, puternic sustinut si, de altfel, condus de Traian Basescu, ocupantul unui important pol al puterii, in calitatea sa de sef al statului, reuseste sa isi compuna imaginea unui partid de opozitie. Si nu a unuia oarecare. PD se califica pe zi ce trece drept principala forta de opozitie. El devine, astfel, o alternativa a puterii. Dar din cine este alcatuita puterea, in viziunea electoratului? In mod straniu, pe langa PNL si UDMR, partide aflate non-stop la guvernare dupa ultimele alegeri, populatia din Romania considera ca la putere, sau cel putin in complicitate cu ea, se mai afla si PSD si PRM. Cele doua partide, in loc sa isi fructifice avantajele create de statutul lor de formatiuni din afara algoritmului puterii, se trezesc, la capatul unui ciclu electoral, impinse in coltul ringului. In timp ce Partidul Democrat, care ocupa in continuare pozitii importante in administratia publica locala, desi relativ recent a parasit-o pe cea centrala, reuseste sa beneficieze din plin si de statutul de alternativa la actuala guvernare.

            Explicatia trebuie cautata in politica promovata de Traian Basescu. Pe masura ce seful statului a devenit, beneficiind si de intensa sa mediatizare, cel mai important critic al Guvernului Tariceanu, unu si doi, dar in acelasi timp un adversar inversunat al PSD, PRM si PC, aceste partide din garda de prim rang a opozitiei au fost silite, pentru a se apara pe ele insele, pentru a nu-i acorda o putere periculos de mare sefului statului, sa menajeze Guvernul. Un Guvern astazi ultra-minoritar, care nu ar putea rezista fara o sustinere mai mult sau mai putin tacita a respectivelor formatiuni. In acest fel, ele incep sa fie din ce in ce mai mult identificate, de catre populatie, drept partide ale puterii. In timp ce Basescu si PD se plaseaza, in perceptia publica, la celalalt pol.

            Aflat intr-o asemenea stranie situatie, PSD este silit sa ia in calcul doua scenarii. Fie continua in acest fel, riscand sa piarda prima pozitie la alegerile europene locale si parlamentare si, in consecinta, viitoarea guvernare, in favoarea Partidului Democrat. Fie devine brusc o voce mai puternica, mai autorizata si mai critica, in raport cu puterea, decat cea a partidului prezidential. Dar pana la aceasta optiune, este de presupus ca, in interiorul PSD, sunt necesare unele clarificari. Si repozitionari. Poate chiar dramatice.

Comentarii inchise

So pe Justitie!   iulie 9th, 2007

 

            Vineri, in Romania, a fost lansat un puternic apel. La ceva mai mult decat nesupunerea civica. La nesupunere in fata unui act de justitie. Iar autorii sunt ceva mai mult decat niste simpli cetateni sicanati ori dezaxati. Indemnul la ignorarea unei decizii judecatoresti definitive vine mai intai chiar din partea sefului statului. A lui Traian Basescu. A omului politic care, prin functia politica detinuta, are obligatia de a fi garantul legii. Iar alaturi de el, inca si mai explicit, se aliniaza un om politic liberal. Care este insusi seful grupului de consilieri PNL din Consiliul General al Capitalei. Si se numeste Antonel Tanase. Acest eveniment politic usor cracanat, intr-un pol prezidential si altul liberal, este suficient pentru a starni o mare ingrijorare. Si reactii pe masura. Dar mai grava inca decat indemnul la nesupunere in fata legii este paralizia clasei politice si adevaratei societati civile. Care nu reactioneaza decat, iata, starnita in mod deliberat de intrebarile staruitoare ale redactorilor de la Ziua. Fara a se gandi ce s-ar intampla daca zeci de mii de cetateni si sute de institutii ar refuza, pur si simplu, sa mai puna in aplicare deciziile definitive ale Justitiei. Nu ar fi haos? Nu ar fi provocata disolutia statului?

            Mai trebuie sa reamintesc adevarul axiomatic vizand statutul de putere in stat al Justitiei? Separata atat constitutional cat si in scafarlia unor politicieni de celelalte puteri. Pai ce inseamna asta? Nici mai mult nici mai putin decat faptul ca o hotarare definitiva trebuie in mod obligatoriu pusa in aplicare. Iar orice obstructie constituie o infractiune. Si se pedepseste penal. Cand vorbim despre un fapt atat de grav, ca nerespectarea unei decizii judecatoresti, trebuie in mod obligatoriu sa spunem ca si incitarea la o asemenea fapta constituie tot o infractiune. Cand ea este facuta de unul sau mai multi oameni politici putem vorbi linistiti si de lipsa de cultura si de nesimtire si de iresponsabilitate. Situatie in care s-au plasat, fara posibilitatea de a face vreo miscare retractila, presedintele Traian Basescu si liberalul Antonel Tanase. Exagerez oare afirmand ca Basescu se face vinovat si de subminarea puterii de stat si de atentat la siguranta nationala, dar si de tradare? Iar ceilalti lideri politici care nu le-au dat imediat peste gura sunt complici. Macar prin tacere.

            E momentul sa fac doua precizari. Prima se refera la faptul ca nu ma intereseaza in acest caz cine este domnul Costica Costanda. Cel cu proiectul imobiliar din parcul Bordei. In speta pe care o analizez nu mai este relevanta nici macar ipoteza – pur teoretica – in care acesta ar fi un mare infractor, in timp ce fostul primar al Bucurestiului, Traian Basescu, si Consiliul Municipal ar fi dirijorul si respectiv corul ingerilor. Costanda a actionat in judecata Consiliul Municipal. Si a castigat. Justitia considera ca acesta trebuie despagubit vartos pentru ca a fost impiedicat sa construiasca un ansamblu imobiliar. Deci, decizia Consiliului Municipal, la originea careia pe vremea cand era primar general, Basescu a jucat si el un rol ambiguu, a fost invalidata de lege. Definitiv. Ca atare, omul de afaceri trebuie repus in drepturile lui. Si cine se impotriveste? Tocmai Basescu si seful consilierilor PNL. Persoane care au avut de-a face cu decizia invalidata. A doua precizare se refera la o grava confuzie, la originea careia se afla tot seful statului. In timp ce ii aplauda la greu pe procurorii care siluiesc legea fabricand dosare politice si ii demonizeaza pe judecatori pentru ca nu bat instantaneu din palme validandu-le, Basescu, tot in calitate de sef al statului, lanseaza pe piata o grava si periculoasa confuzie. Si anume ca justitia se opreste de fapt acolo unde isi pun apostila procurorii. Desi de-abia de acolo incepe. Cum ar putea sa-i spuna plutonul de mari specialisti in drept constitutional in frunte cu Liiceanu.

            Daca ar fi vorba doar de incultura ori doar de prostie m-as consola cu ideea ca avem ghinionul unui presedinte slab. Numai ca acum, cand el spune explicit „so pe Justitie!”, avem de-a face cu un act mult mai grav. Mai grav chiar decat incalcarea Constitutiei care inca o data s-a produs. Chiar daca, la o adica, o suta de falsi intelectuali si 30 la suta din populatie ar mai fi dispusa sa-l aplaude.

Comentarii inchise