Caderea in derizoriu   august 31st, 2007

 

            Oameni politici iresponsabili nu vor altceva decat sa prapadeasca banul public. Miza fiind meschina lor harjoneala. Iar scoaterea din joc a institutelor de cercetare de piata este o tampenie si mai mare.

            Referendumul cu care Basescu santajeaza Parlamentul este un proiect fals. Vom vedea de ce. Alegerile pentru UE sunt inutile. Vom reveni, aratand de ce. Scoaterea din joc a institutelor de cercetare de piata in campania electorala este o solutie periculoasa. Si inutila. Vom spune de ce. La fel cum motiunea de cenzura PSD nu este decat o fantoma care duce singurul partid de stanga intr-o fundatura. S-a demonstrat de ce. Una peste alta, toamna politica a acestui an reprezinta o prabusire in derizoriu. Iar principalul responsabil e insusi seful statului.

            De ce santaj? Pentru ca Traian Basescu tine musai sa-i confiste corpului legislativ dreptul de a elabora un act normativ solid, facut pe termen lung si de natura sa-si produca efectele benefice vizand reformarea clasei politice. Ce vrea presedintele? Sa suprapuna un referendum pentru votul uninominal unei campanii electorale. Pentru Parlamentul UE. Care reprezinta un test important pentru viitoarele locale si parlamentare. Faptul in sine este imoral. Si nerecomandat de UE. Dimpotriva. Dar de ce o face? Pur si simplu pentru a avea posibilitatea, sef al statului fiind, sa dea din gura in plina campanie electorala. Incercand, prin incalcarea Constitutiei si utilizarea fondurilor publice destinate nu bataliei politice, ci indeplinirii fisei postului, sa intervina in forta si partizan in viata politica. Asta e tot. In rest, admitand ca s-ar face referendum si ca presedintele ar avea succes, aceasta nu ar insemna nimic, sub aspectul reformarii clasei politice. Pentru ca, pana si gainile stiu ca, in conformitate cu Constitutia, referendumul inseamna doar raspunsul prin „da” sau „nu” la o intrebare. Rezultatul lui, admitand ca este pozitiv, nu tine loc de act normativ. Abia mai tarziu ar urma ca, in baza lui, sa fie promovata si adoptata o lege. De catre cine? De Parlamentul pe care Basescu il are impotriva si-l santajeaza? Este clar ca, daca romanii nu au innebunit de tot, nu vor face viitoarele alegeri pe baza sistemului uninominal. Si nici nu ar fi bine. Pentru ca partidele au nevoie de un timp relativ indelungat pentru a pregati oferte noi pentru deputati si senatori. O alta generatie. Cu alta pregatire si mentalitate. Altfel, in sistem hocus-pocus, ele nu pot scoate din palarie altceva decat ceea ce exista. Astfel incat populatia, fiind silita sa aleaga doar din ceea ce exista pe piata, va desemna, in cele din urma, un Parlament la fel. Dar si alegerile pentru UE sunt la fel de inutile, in acest an, ca si eventualul referendum pe care, in paranteza fie spus, Guvernul l-ar putea evita la limita, asumandu-si raspunderea pentru o lege care, in nici un caz, nu va coincide cu cea iesita din laboratorul de la Cotroceni. Cine se va inghesui sa mearga in Parlamentul UE, stiind ca o suma exorbitanta de bani din bugetul de stat, dar si din propriul buzunar va fi cheltuita pentru un mandat care nu va fi exercitat mai mult de noua luni? Pentru ca, in ianuarie 2009, vor fi alti parlamentari UE. Oameni politici iresponsabili nu vor altceva decat sa prapadeasca banul public. Miza fiind meschina lor harjoneala. Iar scoaterea din joc a institutelor de cercetare de piata este o tampenie si mai mare. Ar fi mai simpla crearea unei autoritati in subordinea Parlamentului – un gen de CNA – care sa le dea sau sa le retraga licenta, verificandu-le onestitatea si profesionalismul. Nu ucidem femeile pentru ca exista cateva prostituate.

            In conditiile in care principala misiune a sefului statului, cea de reprezentant al Romaniei in concertul european si mondial al statelor, nu mai poate fi indeplinita pentru ca, dupa cum se vede, nimeni nu mai e amator sa-l invite pe Basescu si in conditiile in care, ca efect al galcevei din tara, nici lui Tariceanu nu i se intind prea multe maini, cei mai inalti reprezentanti ai politicii de la Bucuresti participa la canonizari electorale si la interminabile scandaluri si manevre de doi lei. O rusine!

Comentarii inchise

Adio, dar raman cu tine!   august 29th, 2007

 

            Guvernul Tariceanu 2 ramane in picioare. Basescu, PD si PLD sunt lasati cu buza umflata in ceea ce priveste atat proiectul aniticipatelor, cat si cel al revenirii la putere.

            Situatia s-a clarificat. PSD, daca vrea cu adevarat sa introduca o motiune de cenzura, nu-l va vedea nominalizat pentru functia de prim-ministru pe Mircea Geoana. Basescu, nici in ruptul capului, nu va accepta un asemenea proiect. Pe care l-ar considera, pur si simplu, o ofensa adusa personalitatii sale accentuate. Dar la socoteala nu va iesi nici un guvern cum doreste presedintele. Adica PD-PLD. Intelegand acest lucru, democratii au declarat raspicat ca vor vota motiunea de cenzura introdusa de PSD pur si simplu pentru ca, astfel, s-ar ajunge la alegeri anticipate. Visul de aur al Cotroceniului. Si al partidului-remorca. Una peste alta, vom avea motiune de cenzura, pentru ca PSD nu mai poate da inapoi, dar Guvernul Tariceanu 2 ramane in picioare. Iar daca asta este clar, ce-ar mai fi de prognozat? Consecintele acestei noi zvarcoliri politice.

            Iata ca ceea ce pare a fi provizoriu se poate dovedi suficient de statornic in politica, pentru a sta pe val o intreaga legislatura. Inaintea alegerilor parlamentare si prezidentiale din 2004, faceam afirmatia ca Tariceanu, nominalizat pentru functia pe care o detine astazi in tandem cu Traian Basescu, in postura de candidat, era un premier de rezerva. Adica pe hartie. Ceea ce, cel putin din perspectiva politicianului care a ajuns sef al statului, era valabil. Traian Basescu avea de gand sa-l scoata din cursa cu prima ocazie. Provocand o criza politica si alegeri anticipate, in 2005. Dar, surpriza. Tariceanu s-a insurubat in scaun. In ciuda lupingurilor la care l-a fortat Cotroceniul. Lovind in stanga si-n dreapta, crezandu-se pus mesianic pe un cal mare, dotat cu sulita Sfantului Gheorghe si imaginandu-si ca oricine nu face sluj este un balaur, Traian Basescu si-a intors impotriva lui cea mai importanta parte a clasei politice si, astfel, parlamentarii nemairaspunzand la comenzile sale, proiectul anticipatelor a fost ratat. Tariceanu, luand pumni si din stanga si din dreapta – e adevarat, cei mai multi inveliti in manusi de catifea – si-a intarit pozitia, chiar in conditiile in care Guvernul sau din majoritar a ajuns minoritar si, apoi, ultraminoritar. Basescu i-a fortat, nici mai mult, nici mai putin, pe multi dintre adversarii naturali ai liberalilor, dar chiar si pe cei mai inversunati inamici ai lui Tariceanu sa se coalizeze, in mod tacit, protejandu-l pe premier. Cu toate efectele ciudate ale acestei situatii, si ea ciudata, in planul credibilitatii de care se bucura, in prezent, diversele partide si diversii politicieni.

            Unul dintre efectele cele mai spectaculoase a fost rasucirea Aliantei DA in jurul axei sale, prin cresterea PD, chiar atunci cand se afla la guvernare, in detrimentul PNL. Iar altul il vedem astazi. Cand PD, beneficiind de esecul actiunii de demitere a presedintelui, si-a consolidat cresterea de tip emotional din sondaje, transformand-o intr-o crestere reala. PD fiind perceput mai in opozitie decat PSD, in ciuda faptului ca socialisii, iar nu democratii, s-au aflat permanent in opozitie, in acest ciclu electoral. De aici si miscarea disperata a staff-ului PSD, prin anuntarea unei motiuni de cenzura – de fapt, de fundatura.

            Guvernul Tariceanu 2 ramane in picioare. Basescu, PD si PLD sunt lasati cu buza umflata in ceea ce priveste atat proiectul anticipatelor, cat si cel al revenirii la putere. In timp ce PSD va ramane in cautarea unei alte miscari spectaculoase, poate mai norocoasa, de natura sa-i asigure o crestere. Pe care, teoretic, o merita, fiindca a stat in opozitie patru ani si, alergand singur pe culoarul din stanga, ar trebui sa revina, ca alternativa la guvernare. Dar situatia de spagat in care se afla, de aceasta data, PSD, reprezinta ea insasi un nou handicap care ar trebui recuperat. Daca in cazul lui Tariceanu putem spune, in numele opozitiei sale, „adio dar raman cu tine”, in ceea ce-l priveste pe Mircea Geoana, tare mi-e teama ca va plati oalele sparte ale PSD. Si foarte curand.

Comentarii inchise

S-a antepronuntat   august 25th, 2007

 

            Cochetand cu Voronin, punand bazele unei cumetrii ambigue Bucuresti-Chisinau, Traian Basescu a atras Romania intr-o capcana. (…) Cea a acordarii in masa a cetateniei romane pentru locuitorii Republicii Moldova.

            Printr-o spectaculoasa iesire la rampa, in urma cu cateva zile, Traian Basescu a amenintat Guvernul de la Chisinau cu represalii. Nici nu au trecut doi ani de cand cei doi sefi de stat de la Bucuresti si Chisinau se sarutau cu buze lipicioase, tinandu-se de neamuri. Inca pivnita de la Cotroceni geme de vinul daruit de Voronin si trecut nevamuit peste granita. Un plocon de la domn la domn. Si a trecut si mai putin timp de cand Traian Basescu, lansandu-si ciudata strategie spre Est, s-a jurat ca Romania va face pe dracu-n patru pentru aducerea Chisinaului in Europa. De-a valma, cu comunisti, cu rusofoni si cu Armata a 14-a a Moscovei. Si, la nevoie, federalizata cu Tiraspolul. Ce s-a intamplat in acest scurt interval de timp? De unde pana unde spectaculoasa si dramatica rasturnare de situatie? Si ce semnificatie are, pana la urma, scandalul vizelor?

            Din punct de vedere strategic, Romania a gresit in mod repetat. Ma rog, nu Romania, ci presedintele Traian Basescu. Care este, totusi, seful acestui stat. Si a carui fisa a postului il indica drept strategul numarul unu in materie de politica externa. In chestiunea integrarii Moldovei in Uniunea Europeana, Traian Basescu s-a pronuntat transant, in mod prematur. Inainte ca Romania sa fi fost admisa ca membru cu drepturi depline, presedintele a afirmat ca ne vom face luntre si punte pentru a aduce, in mare viteza, Chisinaul in UE. Eventual, la pachet cu noi. Daca ar fi fost vorba de o alta persoana, sa spunem un agent al Moscovei, as fi facut imediat afirmatia ca este vorba de o diversiune. De o noua tentativa de a ne indeparta de obiectivul integrarii europene. Pentru ca, in mod evident, Republica Moldova nu era pregatita, in urma cu doi ani, cum nu este pregatita nici astazi, pentru integrare. Iar iluzoria unire a ei cu patria-mama – lansata intr-un ciudat proiect rusesc, intitulat „Moldova contra Transnistria” – nu era decat o diversiune venita sa bulverseze fragilul echilibru politic de la Bucuresti. Marilor obiective euro-atlantice ale Romaniei li s-ar fi pus cruce pentru mult timp. Cochetand cu Voronin, punand bazele unei cumetrii ambigue Bucuresti-Chisinau, Traian Basescu a atras Romania intr-o capcana. Punand-o in fata unei teme pe cat de falsa, pe atat de periculoasa. Inca actuala. Cea a acordarii in masa a cetateniei romane pentru locuitorii Republicii Moldova. Bomba cu ceas, in eventualitatea in care un asemenea proiect ar trece dincolo de obisnuitele vorbe goale lansate de oficialii bucuresteni, ar consta in faptul ca, acordandu-le moldovenilor cetatenia ń acestia neurmarind, in esenta, altceva decat statutul privilegiat UE – Romania si-ar crea dificultati inimaginabile in raport cu autoritatile Uniunii Europene, ca efect al uriasului trafic necontrolat de persoane, dar si insurmontabile derapaje interne. Pentru ca, asa cum s-a vazut, moldovenii sunt dominati atat de rusofoni, cat si de comunisti. Acestia ar fi devenit, aproape instantaneu, agenti ai procesului electoral din Romania. Noroc ca liderii de la Bucuresti, in frunte cu Basescu, s-au dovedit, inca o data, inconsecventi. Sau duplicitari.

            Scandalul vizelor de la Chisinau se subsumeaza procesului dezordonat de strategie si gandire politica pe care l-am descris mai sus. Pentru ca si acordarea vizelor, sub aspect politic reprezinta una, iar din punct de vedere propagandistic, alta. Ne declaram frati cu romanii moldoveni si afirmam oficial ca ne dam peste cap pentru a facilita acordarea vizelor, in timp ce, in realitate, facem contrariul, pentru a nu ne bate cuie in talpa relatiei cu UE. Pe acest fond, nu este deloc exclus ca autoritatile de la Chisinau sa ne fi prins pe picior gresit. Adica luand spaga.

            De ce s-o fi substituit Traian Basescu autoritatilor abilitate ale statului, antepronuntandu-se in chestiunea vizelor? Inainte ca ancheta declansata de Guvern sa fie finalizata? Sa fie vorba doar de unul dintre obisnuitele derapaje ale presedintelui? Sau asistam la debutul unei noi infruntari intre palate?

Comentarii inchise

Utopia   august 21st, 2007

 

            Nu este obligatoriu ca in Romania sa fie organizate, in acest an, alegeri pentru Parlamentul European. Ele pot fi tratate ca o simpla utopie. (…) Romania e singurul stat care nu are decat parlamentari provizorii.

            Mare dezbatere politica pe tema europarlamentarelor. Despre care populatia a auzit. Ceva vag. Si atata tot. Informatii legate exclusiv de batalia pentru ciolan, executata la Bucuresti si raspandita ca o epidemie in intreaga tara. In timp ce, de fapt, alegerile nici nu sunt necesare acum. Cel mult, ele pot fi utile ca simplu exercitiu democratic. La ce foloseste un europarlamentar? Cum trebuie sa fie el? Ce interese specifice au romanii? La aceste intrebari si la multe altele nu raspunde nimeni. Pentru ca esenta intregului tambalau la capatul caruia va fi fixata data alegerilor il reprezinta nu europarlamentarele in sine, ci, pur si simplu, semnalul de forta pe care acestea il pot da, in deschiderea adevaratei campanii electorale care va incepe cu localele din 2008 si va sfarsi candva, in 2009, prin alegerea unui nou presedinte. Cine sta astazi mai bine in sondaje? Cine are astazi o sansa mai buna pentru a obtine un scor superior la europarlamentare? Acela se grabeste. Iar cine are sanse scazute, date de aceleasi sondaje, temporizeaza. Care este, insa, dincolo de framantarile autohtone – fata vazuta fiind pentru public, iar cea nevazuta, pentru sforarii politici – importanta europarlamentarelor? Si este obligatoriu, pana la urma, ca ele sa se desfasoare in acest an?

            Ii voi uimi pe cititori, incercand sa dau un raspuns cat se poate de transant la a doua intrebare de mai sus. Nu este obligatoriu ca in Romania sa fie organizate, in acest an, alegeri pentru Parlamentul European. Ele pot fi tratate ca o simpla utopie. Cum asa, vor sari ca arsi alti analisti, de vreme ce toate statele UE, inclusiv Bulgaria, au parlamentari batuti in cuie in acest important organism international, mai putin Romania? Asa este. Romania e singurul stat care nu are decat parlamentari provizorii. Pentru ca Bulgaria a organizat, de mult si in mare viteza, alegeri pentru acest forum. Aparent, deci, suntem in culpa. Sau, oricum, riscam sa fim, daca nu facem in acest an alegeri. Din nou, romanii ar fi „speciali”. Ei bine, in ciuda acestei realitati, exista suficiente argumente pentru a nu ne grabi sa facem alegeri. Si inca in luna decembrie. Cand romanii, tinand cont si de vremea care va fi atunci si de toate evenimentele legate de sfarsitul de an, nu-si vor da prea multa silinta pentru a se prezenta la urne. Si nici campanie nu se va putea face, prin mocirla sezonului rece. Si nu ma refer la costul foarte mare care va avea, evident, efecte negative asupra bugetului. Am alt argument, mai solid. Uniunea a decis, probabil in perspectiva adoptarii pe o alta cale a Constitutiei europene, sa precipite momentul formarii unui nou Parlament. Acesta va incepe sa functioneze in ianuarie 2009. Daca Romania organizeaza, in decembrie 2007, alegeri pentru Parlamentul UE, atunci parlamentarii desemnati vor fi pe post de efemeride. Tinand cont de momentul in care se vor dezmetici, precum si de perioadele de vacanta, rezulta ca vom organiza alegeri pentru parlamentari care vor lucra doar cateva luni. Cel mult noua. Merita efortul? Merita cheltuiala?

            Daca invocam aceste argumente, sunt convins ca oficialii europeni ar accepta ca alegerile sa fie organizate nu in decembrie 2007, ci atunci cand le va face toata lumea. Astfel, vom putea desemna nu un alt fel de provizorii in organismul european, ci parlamentari pentru un mandat intreg.

            Sunt convins ca asertiunile de mai sus ii vor deranja si irita in special pe reprezentantii popularilor europeni. Care spera sa se poata folosi de influenta pe care inca o are Basescu pentru ca, prin intermediul PD, PNG si, probabil, PLD, sa aduca un plus substantial de mandate europarlamentare.

Comentarii inchise

Tariceanu trei   august 18th, 2007

 

            PSD ar putea insista pentru crearea unui Guvern dominat de reprezentantii acestui partid, dar in conditiile mentinerii in frunte a lui Calin Popescu Tariceanu. Ceea ce ar putea conduce la cateva rezultate care merita a fi luate in calcul.

            Daca e adevarat ca PSD este, pentru moment, mai degraba indemnat sa evite alegerile anticipate decat sa le provoace, la fel de adevarat e ca nu poate face o alianta cu PD. Pentru ca si-ar ataca astfel propriul electorat, pierzandu-l pe cel vulnerabil, in timp ce pentru PD, care continua sa isi demonizeze rivalul, combinatia ar fi profund imorala. PSD nu poate fi tentat nici de varianta lasarii la guvernare a PD, intrucat, in preajma alegerilor, acesta ar escalada din plin propriile apucaturi extrem de pragmatice, incercand sa dirijeze voturile pe cai incorecte in interesul sau. In fine, e greu de presupus ca PSD ar intra in capcana de a guverna, el insusi minoritar, in eventualitatea pur teoretica in care Traian Basescu ar opta pentru asemenea formula, desemnand, dupa caderea Guvernului Tariceanu, un premier PSD. Adica pe Mircea Geoana. Si totusi, cel mai important partid parlamentar face jocurile, in ciuda scenariilor pe care le-am enumerat. Daca toate formulele de mai sus se dovedesc a fi neconvenabile pentru PSD, nu exista oare si o reteta de succes? Daca raspund afirmativ, va trebui sa plonjez, impreuna cu cititorii, in scenariul Guvernului Tariceanu Trei.

            Nu am analizat pana acum ultima varianta posibila. Si care poate deveni cea dintai. Si anume, negocieri la sange intre PSD, PNL, UDMR, PC si, eventual, PRM, in vederea formarii unui Guvern de uniune nationala – totusi, cu excluderea celor doua partide prezidentiale, PD si PLD. Sau crearea doar a unui Guvern PSD, PNL, UDMR, care ar intruni o majoritate in Parlament. Sub amenintarea unei motiuni de cenzura, care de aceasta data nu va mai fi un simplu joc de imagine, ci poate insemna, pur si simplu, maturarea liberalilor de la putere, PSD ar putea insista pentru crearea unui Guvern dominat de reprezentantii acestui partid, dar in conditiile mentinerii in frunte a lui Calin Popescu Tariceanu. Ceea ce ar putea conduce la cateva rezultate care merita a fi luate in calcul de catre PSD. Preluand practic puterea, cu un prim-ministru marioneta, PSD va sti cum sa imparta, in perioada dificila de dinainte de alegeri, costurile acesteia. Incercand, in mod evident, ca inaintea scrutinului pentru parlamentare, din toamna anului viitor, sa puna pe seama liberalilor eventualele contraperformante. In acelasi timp, ar sti sa-si asume si avantajele guvernarii. Incepand cu plasarea masiva a propriilor activisti si sustinatori in structurile de comanda ale administratiei publice, centrale si locale, continuand cu dirijarea fondurilor bugetare si comunitare in avantajul PSD si al comunitatilor controlate de acest partid si sfarsind prin organizarea alegerilor europene, locale si parlamentare, in asa fel incat PSD sa iasa in avantaj. Ceea ce ar presupune, odata intrand in acest scenariu, asumarea de catre partidul lui Mircea Geoana a unor ministere cheie: Interne, Justitie, Finante si asa mai departe. Formula de mai sus e greu sa fie refuzata de catre liberali care, daca pleaca de la guvernare, cu un punctaj electoral destul de scazut, vor fi prinsi in furculita aliantei prezidentiale din ce in ce mai agresive. PLD poate functiona in aceasta situatie ca un veritabil aspirator liberal. Iar PSD nu va mai avea, in aceste conditii, nici un motiv sa menajeze partidul lui Tariceanu. Practic, liberalii ar fi izolati pe scena politica, fiind greu de presupus ca celelalte partide – PRM, UDMR si PC – ar fi dispuse sa coopereze. Si, in plus, in coasta lui Tariceanu s-ar infige triumfal presedintele Traian Basescu.

            In definitiv, de cine se teme cel mai mult PSD? De Traian Basescu. In consecinta, el trebuie sa fie dispus la orice formula pentru schimbarea Guvernului Tariceanu Doi. Cu exceptia acelor scenarii care ar da mana libera de jucator sefului statului. Un fapt e cert: nimic nu va mai fi, dupa 10 septembrie, cum a fost inainte.

Comentarii inchise

O decizie dramatica   august 17th, 2007

 

            Dupa trantirea Guvernului in Parlament, ar urma ca seful statului, in conformitate cu prevederile Constitutiei, sa desemneze un nou prim ministru. Ceea ce echivaleaza cu un nou guvern. Din care PSD va face sau nu parte.

            Cu certitudine, PSD a inteles ca jocul la doua capete a ajuns la final. Ca riscul pierderii electoratului este imens. Ca nu exista nici o sansa de a cocheta in continuare cu Guvernul Tariceanu, facand, in acelasi timp, figura de partid de opozitie, si de a castiga puterea. Ori, intoarcerea la guvernare a PSD este vitala. Si, in principiu, sigura, de vreme ce culoarul de stanga este cu totul si cu totul liber. Daca afirmatiile de mai sus sunt, asa cum cred, absolut adevarate, reteta iesirii din duplicitate a PSD ramane un mister. Care pana pe 10 septembrie va putea fi dezlegat. Mircea Geoana a anuntat ca schimbarea de macaz a partidului pe care il conduce se va face in orice conditii. Ca PSD este deschis oricarei combinatii. Sa vedem, din aceasta perspectiva, care sunt variantele de joc politic.

            In mod normal, cea mai simpla solutie pentru PSD, usor de explicat nucleului dur electoral, dar si electoratului vulnerabil, destul de numeros, este ruperea totala de Guvernul Tariceanu. Motiune de cenzura, urmata de mobilizare la vot. Dupa trantirea Guvernului in Parlament, ar urma ca seful statului, in conformitate cu prevederile Constitutiei, sa desemneze un nou prim-ministru. Ceea ce echivaleaza cu un nou guvern. Din care PSD va face sau nu parte. Aparent, aceasta este solutia. Pe care Mircea Geoana o va prezenta cel tarziu pana pe 10 septembrie. Dar care este pasul doi? Dupa demiterea Guvernului Tariceanu, mainile lui Traian Basescu sunt dezlegate. El poate desemna orice persoana din oricare partid – ma refer la cele care au vocatie in acest sens – pentru a forma un nou guvern, cu care sa se prezinte in Parlament, in vederea aprobarii. La mana lui Basescu fiind, aceasta operatie se poate transforma intr-o veritabila ruleta ruseasca. Cu alte cuvinte, Basescu, din ce in ce mai previzibil, va numi un reprezentant al partidului prezidential, fie PD, fie PLD. Este singura varianta, alta decat cea existenta in prezent, care nu poate conduce la formarea unei majoritati parlamentare. In consecinta, Guvernul va fi trantit, la nivelul Legislativului, inainte de a se naste sau va fi lasat sa treaca intr-o formula minoritara. In prima varianta, PSD, in special si Parlamentul, in general, vor opta pentru alegeri anticipate, socotind ca a venit momentul acestora. Si ca PD plus PLD vor pierde partida definitiv. In cea de-a doua varianta, temandu-se de alegeri anticipate, PSD, in special si celelalte partide parlamentare, in general, vor opta pentru instalarea unui nou guvern ultraminoritar, cel prezidential. Care ne va duce, sontac-sontac, pana in toamna anului urmator cand, beneficiind de faptul ca se afla la putere, va incerca sa obtina un scor bun.

            Intrebarea este: pentru care dintre variante – admitand ca, de aceasta data, amenintarea lui Mircea Geoana este serioasa – va opta PSD? Solutia anticipatelor nu prea avantajeaza acest partid. Pentru ca, in constiinta colectiva, in mod neobisnuit, dar explicabil, PSD, singura stanga existenta, nu trece drept partid de opozitie, in raport cu dreapta aflata la putere. Dimpotriva. S-a calificat, din aceasta perspectiva, un alt partid, devenit de dreapta, cel prezidential. PD, cu sau fara PLD. Daca anticipatele nu avantajeaza PSD, inseamna ca acest partid va prefera sa-si ocupe locul in banca opozitiei autentice, tocmai prin aducerea PD la guvernare. Chiar cu riscul ca acest partid, asa cum a demonstrat anterior, sa dezlantuie din nou uriasul santaj al anchetelor si dosarelor penale si sa incerce, din rasputeri, prin intermediul Ministerului Administratiei si Internelor, manevrarea alegerilor.

            Pentru a nu lasa loc nici unei ambiguitati, mai fac afirmatia ca o alta varianta teoretica, un guvern PSD-PD, este exclusa. Pentru ca pentru PSD ar fi sinucigasa electoral, iar pentru PD, moral. Intelegand aceasta realitate, prezidentialii incearca, in continuare, din rasputeri, demonizarea PSD.

Comentarii inchise

Asaltul lui Boureanu   august 16th, 2007

 

            Analizand cazul Cristian Boureanu, infaptuim un act gazetaresc a carui complexitate este pe masura unei realitati in care nu exista ingeri si demoni. Ci doar oameni mai mult buni sau mai mult rai.

            In editia de astazi a Ziarului ZIUA, colegii mei de la Departamentul de Investigatii au titrat, pe prima pagina: „Bucatarul mafiei”, o surprinzatoare dezvaluire. In vizor, cunoscutul si popularul politician Cristian Boureanu. Avem de-a face cu un politician tanar, inteligent, cultivat. Lipsit de emotivitate in fata camerelor de luat vederi. Spontan si agresiv, de cate ori este necesar. De unde pana unde asemenea exprimari elogioase la adresa unui personaj despre care ziarul pe care il conduc scrie ceea ce scrie azi pe pagina intai? Nu cumva avem de-a face cu o contradictie in termeni? Sau cu o inconsecventa, sub aspect editorial?

            Analizand cazul Cristian Boureanu, infaptuim un act gazetaresc a carui complexitate este pe masura unei realitati in care nu exista ingeri si demoni. Ci doar oameni mai mult buni sau mai mult rai. Este adevarat ca, asa cum este si normal in cazul unui om politic care se bucura de o notorietate impresionanta, reporterii de investigatii sunt preocupati sa afle si adevaruri incomode, dar, pe de alta parte, pana cand indiciile sau probele jurnalistice nu vor fi confirmate pe deplin, politicianul se poate bucura de prezumtia de nevinovatie. Mai mult chiar, ii putem ridica si o minge la fileu. Prin care incercam sa compensam pierderea de imagine, creata prin dezvaluire. Si mai ales pentru ca in PLD, acum, are loc o cursa contra cronometru. Extrem de complexa. Si nu vrem sa fim suspectati ca am face jocurile lui Stoica impotriva lui Boureanu. Cel mai nou partid din Romania se afla intr-un important punct de rascruce. Vor reveni la putere liberalii grupati in PLD, alaturi de Partidul Democrat, in eventualitatea in care prezidentialii castiga alegerile? Daca PLD nu va gasi o formula convenabila de coabitare cu PD, are o alternativa in ceea ce priveste atingerea pragului electoral? Oricat ar parea de straniu, raspunsul la asemenea intrebari depinde si de rezultatul bataliei politice interne in care este angajat Cristian Boureanu. Care ce si-ar mai putea dori, fiind vicepresedinte, decat cea mai inalta functie in partid?

            Simplificand scenariile legate de PLD, putem spune ca, daca acest partid nu va gasi repede o formula prin care sa se agate de Partidul Democrat, sansele de a supravietui politic, prin ocuparea unor pozitii in viitorul Parlament al Romaniei, sunt minime. Daca nu cumva chiar nule. In timp ce, daca PLD se va alia cu PD, atunci, mai devreme sau mai tarziu, liderul acestui partid, Theodor Stolojan, va pleca. Nu fiindca va fi debarcat. Ori „aruncat pe horn”. Stolojan va pleca pur si simplu, intrucat, intr-o formula sau alta, va face echipa cu Traian Basescu. El spera, asa cum seful statului i-a promis, ca va fi premier. In aceste conditii, conducerea PLD a devenit, asa cum este firesc in politica, un camp de disputa. In acest moment, tinand cont de notorietatea personajelor, de experienta si de forta lor politica reala, nu sunt decat trei pretendenti: Valeriu Stoica, Gheorghe Flutur si Cristian Boureanu. Ce sanse are cel din urma?

            Adjudecarea conducerii PLD depinde, in buna masura, de modul in care se desfasoara cea mai importanta batalie purtata, in aceste zile, in interiorul partidului. Batalia pentru Bucuresti. Pentru ca, la fel ca si in cazul altor partide, cine conduce cea mai importanta organizatie face jocurile. Este tinta pe care si-a fixat-o Boureanu pentru a-l invinge pe Stoica, facandu-si-l, in acelasi timp, aliat pe Flutur.

            Nu este deloc exclus ca astazi Biroul Executiv National sa ia in calcul un interimat pentru conducerea organizatiei de Bucuresti. Numindu-l presedinte pe Boureanu. Daca si numai daca acesta este suficient de puternic pentru a forta un asemenea deznodamant, evitand procedura de vot. Pentru care nu este inca suficient de pregatit. Si unde ar putea resimti dureros talpile puse de vicleanul Stoica.

Comentarii inchise

PSD la mana lui Basescu   august 15th, 2007

 

            Liderii locali PSD incep sa puna o presiune din ce in ce mai mare pe Mircea Geoana, obligandu-l sa intoarca macazul. Renuntand la duplicitate. Si facand o opozitie reala.

            Ieri, in al doisprezecelea ceas, Mircea Geoana s-a dezlantuit. A anuntat condamnarea la moarte, pana la 10 septembrie, a Guvernului Tariceanu 2. Sub motiv ca este de o ineficienta sinucigasa pentru interesul national. Si ca, din vina Executivului, cetateanul roman nu poate beneficia de avantajele unei cresteri economice care dureaza de sapte ani. Iar decizia PSD, conform liderului acestui partid, a fost luata in unanimitate. In realitate, PSD nu mai are incotro. In scurt timp, jocul dublu poate fi sinucigas. Ce urmeaza? Fie Mircea Geoana blufeaza, sub teribila presiune atat a electoratului, cat si a filialelor, ceea ce inseamna ca parlamentarii PSD nu se vor stradui sa tranteasca Guvernul, fie motiunea va trece. Si atunci, Guvernul liberal e pierdut. Dar asta il aduce pe Geoana la mana lui Basescu.

            Adevarul este ca liderul PSD este incoltit. De propriul partid. Care, treptat, cel putin asa arata sondajele de opinie, isi pierde electoratul. Evident, nu nucleul dur. Dar PSD, pentru a reveni la putere, are nevoie de minimum 30 la suta din totalul voturilor ce vor fi exprimate la alegerile parlamentare. Ca sa le obtina, va trece prin incercarea alegerilor locale. Daca nu castiga alegerile locale si nu va dispune, la inceputul anului viitor, de suficienta forta in teritoriu, e greu de presupus ca va ocupa prima pozitie in legislativele din toamna aceluiasi an. Iar pana atunci, ar urma sa aiba loc scrutinul pentru Parlamentul European. Care, chiar daca nu este decisiv in planul luptei politice interne, reprezinta un important semnal in ceea ce priveste forta diferitelor partide. Rezultatul lui poate crea un avantaj sau un handicap psihologic, cu efecte directe asupra electoratului vulnerabil. Explicatia acestui ciudat fenomen, prin care, in cea de-a doua parte a ciclului electoral, trece un partid din opozitie care, in loc sa creasca, scade in sondaje, este rezultatul unui proces dramatic: in timp ce PSD, statornic in opozitie incepand din decembrie 2004, este perceput ca un aliat al Guvernelor Tariceanu, pentru ca a cochetat cu liberalii, PD, care pana de curand s-a aflat la putere in alianta cu PNL, face o figura mai autentica de partid de opozitie. Ceea ce s-a intamplat chiar si atunci cand PD se afla la guvernare. Ca sa nu mai vorbim de Traian Basescu, perceput in continuare mai degraba drept lider al acestui partid decat in calitatea sa de sef de stat si care, si el, ii bumbaceste non-stop pe liberali. Ei bine, acest joc de imagine ii costa voturi pe social-democrati. Care ar putea, alergand in fine singuri pe culoarul stangii – din moment ce PD s-a dat de trei ori peste cap, proclamandu-se partid popular de dreapta – sa castige detasat rundele electorale din 2008. Si sa revina la putere. In situatia in care nu se va intampla astfel, pentru PSD va fi un dezastru. Inceputul sfarsitului. Mai ales ca acest partid este mai legat decat toate celelalte la un loc de ciolanul puterii.

            In aceasta situatie, liderii locali PSD incep sa puna o presiune din ce in ce mai mare pe Mircea Geoana, obligandu-l sa intoarca macazul. Renuntand la duplicitate. Si facand o opozitie reala. Care nu poate conduce la altceva decat la spulberarea Guvernului. In functie de aceasta reactie de jos in sus, se desfasoara si jocurile pentru putere la nivel inalt in PSD. Baronii centrali mizeaza pe o reasezare a liniilor de forta. Eventual, chiar pentru trecerea stafetei politice dintr-o mana in alta.

            Acum, daca PSD este cu adevarat hotarat sa darame Guvernul Tariceanu, acest partid va plati scump naivitatea de a se fi lasat pe mana partenerilor politici vremelnici, atunci cand s-a pus problema demiterii lui Basescu. Si unde mai pui ca nici PSD nu si-a mobilizat prea mult propriul electorat. Din presedinte-spectator si turist prin Covasna si Harghita, Basescu ar putea fi transformat, chiar de catre PSD, in presedinte-jucator. Pentru ca un nou prim-ministru nu poate fi desemnat decat de seful statului.

Comentarii inchise

Iluzoria autocefalie   august 4th, 2007

 

            Intotdeauna, chiar si inainte de a fi fost inventate sondajele de opinie, Biserica a ocupat, la romani, intaia pozitie in materie de credibilitate. In timp ce partidele politice si Parlamentul au jucat cu un mare handicap.

            Autocefalia Bisericii este doar in raport cu restul ortodoxiei. Nu si cu statul. De aceea, utilizarea, decenii la rand, a respectivei sintagme este inselatoare. Si poate genera confuzii. Toate in favoarea Bisericii. Care, astfel, se supra-credibilizeaza ca institutie. In realitate, de prea multe ori, ea este dependenta de stat. Si subordonata acestuia. Deci, manipulabila fiind, poate deveni atat un obiectiv al luptei politice, cat si un instrument al acesteia. Acum, dupa trecerea la cele vesnice a celui mai longeviv Patriarh si inainte de o decizie vizand succesiunea, este momentul unei dezbateri lucide. Este dreptul, dar si datoria credinciosilor sa participe, fara prejudecati, la un schimb matur si responsabil de idei pe tema autocefaliei.

            Intotdeauna, chiar si inainte de a fi fost inventate sondajele de opinie, Biserica a ocupat, la romani, intaia pozitie in materie de credibilitate. In timp ce partidele politice si Parlamentul au jucat cu un mare handicap. Pe buna dreptate. In constiinta colectiva, politica, mai ales in sensul ei modern, este o intreprindere de tip nou. In timp ce Biserica, in acceptiunea ei de institutie, are o istorie de aproape 2000 de ani. Dar tocmai uriasa zestre si investitie de incredere a cetatenilor in Biserica au facut adesea din ea o prada extrem de ispititoare pentru politiceni. In toate timpurile. Si pretutindeni. Posibilitatea de manevrare a acestei institutii, identificata, pe drept cuvant, cu Casa lui Dumnezeu, devine cu atat mai mare cu cat ea nu poate functiona autonom, fiind adesea silita sa stea cu mana intinsa spre efemerii reprezentanti ai guvernelor, ai clasei politice. Pentru a supravietui institutional si financiar. Pentru a se putea dezvolta. Adapta. Moderniza. Pentru a-si propaga, intr-un mod mai eficient, proiectia asupra raportului dintre om si Dumnezeu. Si atunci cand, in plus, statul poate interveni si in ceea ce priveste desemnarea capului Bisericii, prada devine si mai ispititoare. Si mai sigura. Este exact motivul care i-a determinat pe catolici sa renunte la autocefalie. Si sa se supuna unui singur centru religios. Cel al Vaticanului. Pentru ca, renuntand la autocefalie si unite fiind intr-o singura mare Biserica Catolica, institutiile cultului crestin de pe mapamond au posibilitatea sa-si apere mult mai eficient integritatea, in raport cu un guvern sau altul. Dar si asa, autonomie absoluta nu exista. Pretutindeni in lume, chiar sub umbrela puternicului Vatican, statele incearca, si deseori reusesc, sa influenteze Biserica.

            Cu atat mai vulnerabila este autocefala Biserica Ortodoxa Romana, silita sa-si obtina, de una singura, un grad acceptabil de independenta. Impotrivindu-se, de una singura, manipularilor de tot felul. Ca sa nu mai vorbim de atatia si atatia ani de dictatura, care nu pot fi pusi in totalitate pe seama statului comunist. Un exemplu elocvent este chiar proiectul Catedralei Neamului. Pe care Patriarhia nu-l poate realiza singura. Ci doar obtinand, eventual in schimbul unor concesii, un favor. Al presedintelui. Al primarului general al Capitalei. Al Guvernului. Al altor institutii laice implicate.

            Iar acum, cand urmeaza sa aiba loc desemnarea unui nou Patriarh, avem prilejul sa urmarim, daca patrundem in culisele acestei operatii, un teribil razboi al intereselor politice. Care vor veni in contradictie cu interesele legitime ale Bisericii Ortodoxe. Mai ales ca reprezentantii societatii civile, din care prea multi sunt politicieni si prea putini sunt enoriasi dezinteresati, vor avea un cuvant greu de spus in alegerea succesorului lui Teoctist. Tare ma tem ca vom asista la un meci dezgustator. Care a si debutat. Cu lacrimi de crocodil. Cu declaratii politicianiste, la capataiul celui trecut la cele vesnice. Cu promisiuni ce vor ramane neonorate. Cu decoratii post-mortem. Si ramane de vazut in ce masura va rezista presiunilor si ispitelor Biserica noastra autocefala.

Comentarii inchise