Ceausescu-jucator   noiembrie 6th, 2007

 

            Ceausescu a fost un presedinte jucator. Dar ce fel de presedinte este Traian Basescu, atunci cand anunta si el intentia de a organiza, de cate ori doreste si pe orice tema crede el ca e importanta, cate un referendum?

            In Romania anului 1978, Nicolae Ceausescu, inca intens curtat de sefii de stat din Occident, iluzionati de relativa independenta fata de Moscova a liderului comunist, se pregatea nu numai sa obtina Premiul Nobel pentru Pace, ci si sa caricaturizeze modelul american. In prealabil, Dumitru Mazilu – cel care in 1990 a fost viceprim-ministru – in calitate de ofiter al Serviciului Roman de Informatii Externe a avut sarcina de a studia sistemul american, sub coordonarea generalului Pacepa. Apoi a fost pregatit un decret-lege. Care urma sa fie semnat de Ceausescu. Dupa semnare, el ar fi preluat, vezi-Doamne, dupa model american si functia de sef al Guvernului, Pacepa urmand a fi numit seful Administratiei Prezidentiale. In acelasi an, insa, generalul Pacepa a fugit din Romania si multe dintre planurile lui Ceausescu au fost date peste cap. Era inceputul sfarsitului. Dar, pana atunci, pentru a completa mascarada, dictatorul comunist mai facuse doua lucruri: prostise o mana de asa-zisi intelectuali si artisti asupra unor iluzorii intentii de natura democratica ale regimului sau si se pregatise pentru a organiza, in anumite situatii, referendumul. Mentinand sistemul unipartit, Ceausescu incerca sa convinga opinia publica externa asupra faptului ca populatia era totusi consultata pe calea acestei proceduri.

            Ceausescu a fost un presedinte jucator. Dar ce fel de presedinte este Traian Basescu, atunci cand anunta si el intentia de a organiza, de cate ori doreste si pe orice tema crede el ca e importanta, cate un referendum? Cel putin aparent, el isi manifesta astfel increderea in populatie, in discernamantul cetateanului si lipsa de incredere in clasa politica. In ochii lui Basescu, importanta partidelor scade, ca, de altfel, si a Parlamentului, direct proportional cu introducerea unui nou mecanism de exercitare directa a democratiei. Prin referendum. Sunt aceste intentii benefice pentru viitorul Romaniei? Sunt ele expresia bunei credinte a sefului statului, dorintei sincere a acestuia de a-l consulta pe cetatean? Sau avem de-a face, la modul intentional, cu o farsa groteasca? Sau chiar cu un proiect periculos?

            Democratia directa s-a aplicat in Antichitate, in orasele-state. In Sparta, in Atena sau in Cartagina. Dar chiar si cetatenii isi puteau manifesta, in mod suveran, optiunea atunci cand erau invitati in piata publica. In agora. Este vorba de localitati care, in definitiv, aveau o populatie de cetateni recunoscuti de ordinul zecilor de mii. Nu mai mult. Dar chiar si in orasele-state senatul exista, intr-o forma sau alta. Astfel incat nici acolo nu se facea exces, sub aspectul votului direct. Odata cu crearea statelor moderne, exercitarea asa-numitei democratii directe nu s-a mai putut face in materie legislativa. Ci doar prin exceptie. Pentru ca un referendum este greu de organizat, extrem de costisitor si, pana la urma, nu rezolva decat dilema da sau nu. Cum anume va fi o lege, ce trebuie si ce nu trebuie sa existe in materia ei, care este litera actului normativ, sunt raspunsuri pe care nu le poate da decat Parlamentul.

            Referendumul este, asadar, in orice democratie moderna un mijloc exceptional de consultare a populatiei. In nici un caz el nu poate deveni o practica. Cine doreste altminteri, se manifesta ca un individ anti-sistem. Pentru ca, pana la urma, neaga importanta partidelor si a Parlamentului. Principalii stalpi ai democratiei. Dupa un Ceausescu jucator, vom avea oare si un Basescu jucator? Daca suntem responsabili fata de sistemul democratic creat dupa 1989, fata de soarta acestei tari si in raport cu generatiile viitoare, avem obligatia sa ne opunem initiativelor anti-democratice ale carmaciului Romaniei.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii