Lovitura de pedeapsa   noiembrie 28th, 2007

 

            Una peste alta, alegerile pentru europarlamentare au fost viciate. Iar rolul nostru este sa aflam ce s-a intamplat de fapt. Cine este vinovat. Cine trebuie sa primeasca lovitura de pedeapsa.

            Procesul de polarizare a scenei politice romanesti continua. Ceea ce inseamna, pe de o parte, o amenintare serioasa la adresa partidelor mici, iar pe de alta parte o sansa pentru cele care rezista si raman in Parlament. Ele vor fi din ce in ce mai curtate in vederea negocierilor pentru accederea la guvernare. Dar nu numai polarizarea este fenomenul care ameninta aceste partide mici, ci si prestatia institutelor de cercetare de piata dispuse oricand, de dragul unor foloase financiare, sa le sacrifice imaginea prin depunctare. Ca sa nu mai vorbim de operatiunile sofisticate de fraudare a alegerilor, prin intermediul softurilor otravite ori penetrabile. Asa cum a fost semnalat insistent, in cazul Net Consulting. Si fraudele se fac cel mai adesea tot pe seama jucatorilor mici. Sa vedem, din aceasta perspectiva, cine merita sa i se aplice lovitura de pedeapsa in urma europarlamentarelor si cine nu.

            Este prima data, in ultimii ani, cand imi permit sa afirm deschis ca au existat nereguli grave legate de cercetarile sociologice cu caracter politic. Sondajele efectuate in urma cu cateva luni de cele mai importante institute, puse fata in fata cu prezenta la vot si cu rezultatele propriu-zise, evidentiaza diferente de multe procente. Sondajul Gallup, de pilda, publicat in urma cu numai cateva luni, arata o prezenta la vot de 60 la suta. Nu mai este vorba de doua, trei procente, ci de diferente de zeci de procente intre modelul aratat de institutul de sondaj si realitate. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca Partidul Democrat a fost continuu umflat, cifrele depasind de fiecare data 40 la suta, in timp ce scorul real a fost cu 10 procente mai mic. Partidul lui Becali atinsese cifre ametitoare in urma cu o jumatate de an, pentru ca, duminica, sa nu mai treaca nici macar bariera de cinci la suta. In timp ce o alta formatiune umflata cu pompa prezidentiala, PLD, corespunde, iata, asteptarilor din sondaje. Daca nu a fost „discriminat pozitiv”. Ca sa nu mai vorbesc de exit-poll. In multe privinte, greselile exit-poll-ului au depasit semnificativ marja de eroare anuntata. Ceea ce inseamna ca cercetarea de piata CSOP a fost gresita. Intentionat sau din lipsa de profesionalism. Cert e ca toate aceste erori, cu si fara ghilimele, au alterat, la randul lor, rezultatele. Una peste alta, alegerile pentru europarlamentare au fost viciate. Iar rolul nostru este sa aflam ce s-a intamplat de fapt. Cine este vinovat. Cine trebuie sa primeasca lovitura de pedeapsa. Probabil ca, in viitor, societatea romaneasca va fi mult mai circumspecta fata de rezultatele cercetarilor de piata, astfel incat si institutele corecte vor trebui sa achite nota de plata. Poate ca ar fi timpul crearii unei autoritati la nivel national asemanatoare celei din domeniul audiovizual, care sa vegheze la respectarea normelor deontologice de catre institutele de cercetare de piata, sanctionand cu asprime derapajele.

            Sa ne intoarcem, insa, la partide. Cel mai spectaculos esec, daca este vorba de esec, iar nu de furt, l-a suferit Partidul Romania Mare. Descalificarea acestuia la europarlamentare, in masura in care a fost reala, nu inseamna insa nicidecum scoaterea PRM din cursa interna. Sunt convins ca, pentru locale si parlamentare, ca sa nu mai vorbim de prezidentiale, PRM are, in continuare, destui sustinatori. Ca atare, bine a facut Vadim Tudor ca a renuntat la retragerea din Parlament. Cred acelasi lucru si in ceea ce priveste partidul lui Becali. PNG are resurse pentru a se relansa in lupta politica. Nici in ceea ce priveste Partidul Conservator eu nu as miza pe eliminarea acestuia din competitia viitoare pentru locale si parlamentare. Cu alte cuvinte, lovituri de pedeapsa ar trebui sa incaseze doar cei care depun armele. Este chiar si cazul lui Cozmin Gusa, pentru care rezultatele PIN la euroalegerile pe care, initial, decisese sa le boicoteze, nu sunt o surpriza. Si atunci, de ce ar demisiona acum, daca nu a demisionat mai demult?

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii