Avarie externa   decembrie 15th, 2007

 

            Doua provocari de prima marime confrunta Romania in materie de politica externa. Situatia din Kosovo, care a facut si obiectul summit-ului de la Bruxelles, si recentul conflict diplomatic cu Republica Moldova. Pana in prezent, in ambele situatii, de maxim interes pentru aceasta tara, conducerea de la Bucuresti a ramas corigenta. In bloc. Adica presedintele, primul-ministru si seful diplomatiei. Daca Romania nu are o politica rationala, daca nu identifica solutii si strategii proprii pe care sa le propuna celorlalte state, daca nu exista proiecte in aceasta materie, daca stanga nu stie ce face dreapta, daca se vorbeste pe mai multe voci si daca responsabilii sunt natangi ori nu cunosc reglementarile in materie diplomatica, atunci nu avem decat de pierdut. Cine sunt responsabilii? Cei in a caror fisa a postului scrie negru pe alb ca raspund de politica externa. Ca isi asuma, cu alte cuvinte, atat succesele, cat si esecul. In frunte cu presedintele Traian Basescu.

            Presedintele Republicii Moldova, Voronin, a decis ca doi diplomati romani sa fie declarati persona non grata. Este o masura extrem de grava. Socanta. Care este utilizata destul de rar in relatiile dintre state. De regula, atunci cand se intampla lucruri grave. Incalcari flagrante ale normelor internationale. Modul in care a fost prezentata aceasta informatie, felul in care a fost pana in acest moment mediatizata sugereaza ca presedintele Republicii Moldova, din motive populiste, a decis sa sfideze Bucurestiul. Si, evident, asa cum sunt prezentate lucrurile, dreptatea este de partea noastra. Romania e victima. Iar liderii nostri sunt ingeri. Nu au gresit cu nimic. Mai mult, au rabdarea, tactul si intelepciunea necesare sa nu riposteze in nici un fel. Numai ca lucrurile nu stau asa. Traian Basescu, in calitate de sef al statului roman si de principal responsabil in materie de politica externa, s-a exprimat fara echivoc in sensul ca el nu sta de vorba cu conducerea Republicii Moldova, cu institutiile acestui stat, a carui independenta si suveranitate au fost oficial recunoscute de Romania, ci doar cu populatia de aceeasi etnie cu noi, de dincolo de Prut. Chiar daca ne-ar putea gadila orgoliul national, afirmatiile lui Basescu reprezinta o sfidare de o gravitate extrema adusa unui alt stat. Pe buna dreptate, la Antena 3, la emisiunea moderata de Mihai Gadea, s-a facut urmatoarea comparatie: ce s-ar intampla daca presedintele Ungariei ar face aceleasi afirmatii in ceea ce ne priveste? Oare nu ar exista reactii pe masura la Bucuresti? Cum ar fi ca Budapesta sa anunte ca nu are nici o treaba cu autoritatile statului roman, ca ea are raporturi doar cu maghiarii din Romania? Este un fapt comis de seful statului roman si pentru care el trebuie sa-si asume raspunderea. La randul sau, ambasadorul Romaniei la Chisinau a denuntat capitole ale Tratatului de pace de la Paris, fara sa inteleaga ca, denuntand un singur articol, a incercat sa dinamiteze intreg Tratatul. Care este sacrosanct pentru comunitatea internationala. Si prin care ne-a fost retrocedata Transilvania. Declararea persona non grata a doi diplomati de la Chisinau a fost consecinta acestor acte. Si tocmai de aceea cred ca Bucurestiul este incapabil sa raspunda. Si sta cu capul in nisip. Si tot o greseala grava de politica externa este neimplicarea la timp in chestiunea Kosovo. De fapt, nici aici nu exista un proiect.

            Cei trei responsabili pentru politica externa a Romaniei trebuie sa plateasca. Si vor plati. Pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, cetatenii vor intelege ca apararea intereselor romanesti in lume nu se face nici instinctiv, nici alandala si nici prin circ politic.

Comentarii inchise

Trei ani de zdranga-zdranga   decembrie 13th, 2007

 

            Incercand sa incalece presa, Basescu nu a reusit mai mult decat ceea ce poate sa faca orice individ anti-sistem. I-a invrajbit intre ei pe jurnalisti. Dar, din punctul lui de vedere, rezultatul este zero.

            Bilantul celor trei ani de domnie ai lui Traian Basescu arata rau. Nici el insusi nu ar putea sa raporteze vreun bilant pozitiv. Daca ar face-o, oricat si-ar cosmetiza Presedintia, nu ar putea afirma altceva decat esecul proiectelor pe care le-a lansat. Si ar da vina pe ceilalti. De fapt, vorbind despre cei trei ani de mandat, corespondentul cel mai firesc este cel din titlu. Au fost trei ani de zdranga-zdranga.

            Presedintia anti-sistem a debutat tumultuos. Basescu a aruncat pe piata, in chiar a doua zi dupa victoria sa, doua bombe. Si anume ca Romania va renegocia capitolele cu Uniunea Europeana abia inchise de catre Guvernul PSD, solicitand alte conditii. O nebunie. Abandonata, Slava Domnului, chiar a doua zi. Un proiect esuat. Cealalta bomba s-a referit la faimoasa axa Bucuresti-Londra-Washington. Enuntul a facut mult rau Romaniei. Starnind, totodata, ilaritate si dispret in Statele Unite si Marea Britanie. Daca cumva a functionat vreodata in acesti trei ani o axa, ea a fost intr-un singur sens. In sensul ca Basescu s-a facut sluj in fata Marelui Licurici. Fuziunea PNL-PD a fost urmatorul esec politic de mari proportii. S-a vazut ce a iesit. La disperare, PD si-a pierdut mai intai identitatea de partid socialist, devenind popular, urmand acum, prin fuziunea cu PLD si crearea noii struto-camile politice, sa-si piarda si numele. Si a rezultat un talmes-balmes in care socialisti si liberali s-au trezit in curtea popularilor europeni. Astfel incat familiile de partide europene, inclusiv popularii, se uita la noi ca la gradina zoologica. Nu a reusit nici macar daramarea Guvernului Tariceanu. S-a dus pe apa Sambetei si proiectul prezidential privind anticipatele – care de fapt nu era decat un biet crochiu – iar Basescu nu a mai reusit niciodata sa fie presedinte-jucator. Referendumul pentru uninominale s-a dovedit un efort uman si financiar cu desavarsire inutil. Pentru ca presedintele a vorbit neintrebat si nerugat „in numele poporului”. S-a dovedit intre timp ca asa-numitul razboi declansat de presedinte impotriva coruptiei este un simplu instrument al efortului sau de a-si submina adversarii. Asa ca si acest proiect a cazut in desuetudine. Intre timp, pentru atingerea obiectivelor sale politice – care nu au fost atinse – a fost batjocorita Justitia, scazand dramatic credibilitatea ei, a fost lezata grav imaginea serviciilor secrete, a fost subminata autoritatea Parlamentului, presei, Bisericii, Guvernului si, in general, a celorlalte institutii ale statului. Incercand sa incalece presa, Basescu nu a reusit mai mult decat ceea ce poate sa faca orice individ anti-sistem. I-a invrajbit intre ei pe jurnalisti. Dar, din punctul lui de vedere, rezultatul este zero. Beneficiaza astazi de mult mai putina sustinere media decat in trecut. Iar in plan extern, credibilitatea Romaniei, atata cata era, se duce de rapa. Tot gratie gafelor si iesirilor necontrolate ale presedintelui.

            Singura actiune incununata de succes este referendumul pentru demiterea presedintelui. Pentru ca, dupa ce a fost suspendat, partidele au fost incapabile sa-si mobilizeze electoratul pentru pasul urmator. Efectul pe termen scurt a fost oprirea caderii libere a suportului electoral de care se bucura presedintele. Abia acum, din nou, el a scazut sub 50 la suta. Degringolada care va continua.

            La capatul celor trei ani, Traian Basescu ar putea incerca altceva decat ceea ce a reusit cu succes la primarie. Sa le spuna alegatorilor ca esecul se datoreaza adversarilor sai. Si, in primul rand, Guvernului care nu i-a permis sa faca ce vrea din Romania. Dar va reusi oare sa convinga, astfel, populatia Romaniei? O populatie satula pana peste cap de scandal?

Comentarii inchise

Dezinteresul national   decembrie 11th, 2007

 

            Declararea independentei provinciei Kosovo este iminenta. Iar Statele Unite imping la greu in aceasta directie. In timp ce cei mai multi membri ai UE, care au opus rezistenta, au cedat in urma presiunilor de la Washington.

            Nu vreau sa fiu catastrofic. Nu intentionez sa le produc romanilor o ingrijorare in plus acum, in prag de Sarbatori. Dar nici nu pot sa fiu atat de iresponsabil incat sa ignor efectele bombei de la Kosovo asupra intereselor vitale, pe termen lung, ale Romaniei. Modul in care se precipita, devenind aproape iminenta, o declarare unilaterala a independentei acestei provincii, prin ruperea ei definitiva de Serbia si a consimtamantului aproape inconstient pe care marile puteri, inclusiv cele europene, se pregatesc sa il dea, poate avea, in viitor, consecinte dramatice pentru Balcanii de Vest, Europa si, mai ales, pentru Romania. Cum, de altfel, Vladimir Putin a si avertizat. Mai trebuie adaugat, si o fac fara teama de a exagera, pericolul unui razboi in apropierea frontierelor noastre. Nu este deloc exclus ca Belgradul sa reactioneze militar, asa cum, de altfel, a si avertizat si sa beneficieze de sprijinul Moscovei si al altor state. O asemenea evolutie a evenimentelor ar putea transforma Romania chiar intr-un camp de bataie. In esenta, ne aflam in fata unei probleme reale de interes national – utilizarea acestei expresii de catre politicieni nemaifiind, de aceasta data, un act demagogic – care ar trebui sa-si gaseasca solutii de natura transpartinica.

            Au trecut atat de multe zile de cand Romania ar fi trebuit sa faca ceva si nu a facut nimic, incat nu-mi pot reprima constatarea amara ca oamenii politici de la varful societatii romanesti sunt iresponsabili. Si criminali, in raport cu interesele reale ale acestui stat. De fapt, se plaseaza la antipodul a ceea ce se cheama patriotism. Cuvantul care defineste acest antipod este tradare. Nu ma refer doar la presedintele Traian Basescu, la primul ministru si la seful diplomatiei. Atunci cand vorbim in termeni reali de interes national, toti suntem partasi. Chiar si noi, cei care reprezentam societatea civila.

            Desi este dramatic de tarziu, niciodata nu este prea tarziu. Este adevarat ca cioburile s-au spart iremediabil. Ca nu mai exista, probabil, nici o speranta de negociere intre sarbi si kosovari. Separarea, declararea independentei provinciei Kosovo este iminenta. Iar Statele Unite imping la greu in aceasta directie. In timp ce cei mai multi membri ai Uniunii Europene, care au opus rezistenta, au cedat in urma presiunilor de la Washington. Doar Moscova si Belgradul nu pot intoarce evenimentele din drum. Si nici interventia tardiva a Bucurestiului. Ceea ce nu inseamna ca este totul pierdut.

            Si atunci, ce am putea face si nu facem? In primul rand, ar trebui sa ne mobilizam. Cei de la putere, cei din opozitie, societatea civila. Sa utilizam ambasadori speciali. Pe care sa-i trimitem in toate capitalele care pot avea o influenta. Inclusiv la Beijing, China fiind membru al Consiliului de Securitate. Si pentru ce ar trebui sa pledeze acestia, la unison cu autoritatile romane? Probabil, pentru o conferinta internationala asupra situatiei Balcanilor de Vest. Si, evident, cu focalizare pe situatia din Kosovo. Daca separarea este iminenta, tot mai raman de negociat conditiile si momentul in care acest deznodamant istoric se va produce. Una este sa se intample acum si alta mai tarziu, cand Serbia ar deveni membru UE. De ce nu s-ar incerca, in acest context, accelerarea procesului de integrare in UE, in cazul Serbiei si provinciei Kosovo?

            Transformarea dezinteresului national in interes national trebuie sa se produca rapid. Iar rolul cheie ii revine lui Basescu. Ca, de altfel, si raspunderea.

Comentarii inchise

Cioara vopsita   decembrie 7th, 2007

 

            PLD anunta ca cei trei parlamentari nu se duc in familia liberala europeana, ci in alta parte. La populari. O grupare inamica liberalismului. Mai mult, pentru a pecetlui aceasta stranie miscare, PLD a decis chiar sa fuzioneze cu PD.

            PLD este un partid artificial. Creat la ordinul lui Traian Basescu, dupa ce acesta a intrat in conflict deschis cu liberalii. O formatiune menita sa rupa PNL si, eventual, sa-l lase pe Tariceanu fara sustinatori. Un comando de pedeapsa. Daca operatiunea ar fi reusit, cu certitudine PLD nu ar mai fi avut nevoie sa fuzioneze cu nimeni. Deloc intamplator, liderii acestui hibrid politic au insistat in absolut toate declaratiile lor importante asupra ideii ca ei reprezinta adevaratul liberalism in Romania. Ca ceilalti, ai lui Tariceanu, sunt deviationisti. Facand un pact cu diavolul. Iar diavolul a fost identificat de Basescu si grupul sau politic in zona PSD. Partid pe care cei aflati la putere au cautat insistent sa-l demonizeze. Si tot sub faldurile asa-zisului liberalism veritabil, peledistii lui Stolojan au defilat si in alegerile pentru Parlamentul European. Unde au fost umflati de un soft pe care vad ca nu-l trimite nimeni dupa gratii si, in prealabil, de sondaje mincinoase si de partizanatul politic al presedintelui. Iar dupa ce a obtinut trei locuri de parlamentari, iata ca PLD, chiar a doua zi, si-a demonstrat impostura. Si este abia inceputul.

            Este cel putin imoral modul in care Stolojan, impreuna cu politicienii grupati in jurul sau, l-au inselat pe cetatean. Clamand pana au ragusit apartenenta la cel mai pur liberalism, reprezentantii PLD au reusit sa obtina doua mandate de parlamentari la nivel european si un al treilea dupa redistribuirea voturilor celor care nu au atins pragul necesar. Trei voci liberale in Parlamentul European nu inseamna putin lucru. Sunt convins ca cei mai multi dintre cetatenii care i-au votat au facut-o convinsi ca slujesc, astfel, liberalismul. Chiar daca nu liberalismul lui Tariceanu. Si iata ca, imediat dupa alegeri, PLD anunta ca cei trei parlamentari nu se duc in familia liberala europeana, ci in alta parte. La populari. O grupare inamica liberalismului. Mai mult, pentru a pecetlui aceasta stranie miscare, PLD a decis chiar sa fuzioneze cu PD, dand nastere unei noi constructii politice, care va fi populara. Simtind ca pot fi acuzati de marsavie, artizanii acestei operatiuni politice semnalizeaza in draci faptul ca PDL, strutocamila prezidentiala, desi va sta langa popularii europeni, ramane dominata de doua curente. Unul popular, al fostilor socialisti pedisti si altul liberal, al fostilor penelisti si peledisti. Ceea ce este imposibil. Daca aceasta caruta politica va fi trasa in doua directii diferite, liberala si populara – in plan doctrinar, dar si al luptei efective politice pentru suprematie in Europa, cele doua mari familii sunt adversare si niciodata aliate – ea, mai devreme sau mai tarziu, se va rupe. Iar ceea ce stiu eu, in temeiul unui simplu rationament de logica formala, este evident ca stiu si presedintele Basescu si staff-ul celor doua partide in curs de fuzionare. Ceea ce inseamna nici mai mult, nici mai putin ca povestea cu doua curente, intr-un singur partid, este o noua minciuna. Dar si o declaratie demagogica. Dar si un act de impostura.

            Ceea ce este important, pana la urma, nu rezida in cartea de vizita reala pe care o va afisa, in viitor, noul partid. E treaba lor, a activistilor de partid si a staff-urilor, ce decizie iau. Dar asta nu inseamna ca isi pot permite un act diversionist fata de propriul electorat. Acesta poate fi mintit. Dar nu de prea multe ori. Pentru ca sanctiunea vine din urma. Va fi sanctionat si PD, pentru ca s-a dat de trei ori peste cap si, fara sa-si intrebe electoratul, s-a transformat din socialist in popular, sarind in cealalta parte a spectrului ideologic si vor fi sanctionati si actualii peledisti pentru ca electoratul a votat liberali si din urne au iesit ciori vopsite. Iar lovitura cea mai grea o va da Stolojan, daca nu se va prezenta la post. Sfidand, astfel, si Bruxelles-ul.

Comentarii inchise

Prezidentialii, la mana lui Geoana   decembrie 6th, 2007

 

            A inteles, oare, PSD lectia dura de la alegerile pentru UE, cand a fost sanctionat de electorat, in favoarea PD, pentru inconsecventele lui Geoana? Daca da, PSD are sansa de a recupera handicapul.

            In fine, s-a trezit un lider PD sa recunoasca, in mod deschis, ca noua formatiune, cea care va rezulta din fuziune, numindu-se PDL, este un partid prezidential. Decizia, daca nu este singulara, de renuntare la ascunsul pe dupa degete, nu poate fi decat benefica. Pentru ca este mai cinstit ca lucrurilor sa li se spuna pe nume. Dezvoltam ieri teza conform careia, daca partidul prezidential se autodefineste fara echivoc drept un partid de dreapta, conservator, popular, el are toate sansele de a obtine castig de cauza la alegeri. Refuzand in ciclul electoral urmator un Executiv liberal, PNL erodandu-se la guvernare, electoratul are de optat intre stanga si dreapta. Spre stanga, reprezentata de PSD, si dreapta, reprezentata in viitor de PDL. Dar sansa partidului prezidential, daca tot isi asuma oficial aceasta functie, depinde in mare masura de Traian Basescu. In prima faza, Basescu este locomotiva partidului, iar abia dupa alegerile parlamentare si formarea unui nou Executiv, in 2008 sau 2009, PDL va putea deveni, la randul sau, locomotiva pentru actualul sef al statului. Ceea ce inseamna ca, pana una alta, PDL se duce in sus, atat timp cat Basescu are peste 30 la suta si se duce in jos, incepand din momentul in care credibilitatea lui Basescu se va plasa sub 30 la suta. Ar fi, insa, prea simplu ca destinul politic al unei formatiuni sa depinda doar de Basescu. In realitate, oricat de straniu ar parea, o parte dintre carti se afla in mana lui Mircea Geoana.

            In ce conditii, refuzand politica de centru-dreapta PNL, electoratul nu va alege stanga si se va orienta la dreapta? In primul rand, ar fi indispensabil ca populatia sa fie convinsa ca strutocamila prezidentiala creata in aceste zile este cu adevarat un partid de dreapta. Iar nu o caricatura a popularilor europeni. Crearea unui asemenea statut inseamna, pana la urma, talent si consecventa politica pentru care atat liderii PD, cat si cei PLD au resurse. Dar de ce electoratul ar refuza stanga socialista si si-ar lega sperantele de dreapta? Daca asa se va intampla, explicatia trebuie cautata si gasita in politica PSD. Pe care, pana una alta, o reprezinta presedintele. Respectiv Mircea Geoana. Facand o proiectie simplificata a viitorului, vom spune ca PSD castiga numai si numai in conditiile in care isi insuseste psihologia de premiant al viitoarelor alegeri. Ceea ce inseamna ca trebuie sa aiba un comportament consecvent de partid de opozitie, cenzurand absolut tot ce reprezinta puterea in plan central si local, luptandu-se din aceasta perspectiva pe toate fronturile si necochetand, sub nici o forma, cu vreuna dintre fortele aflate la putere. Mai mult, PSD, pentru a castiga, nu trebuie sa cocheteze nici cu celelalte partide din opozitie. Si, intrucat adevaratul adversar se contureaza a fi partidul prezidential, PSD ar trebui sa-si indrepte tunurile in directia PDL si a presedintelui Traian Basescu. Orice compromis, din aceasta perspectiva, poate fi fatal pentru socialisti. Transformandu-i in marii perdanti ai alegerilor viitoare.

            A inteles, oare, PSD lectia dura de la alegerile pentru UE, cand a fost sanctionat de electorat, in favoarea PD, pentru inconsecventele lui Geoana? Daca da, PSD are sansa de a recupera handicapul. Si chiar Mircea Geoana ar putea supravietui politic. Daca nu, Mircea Geoana si PSD vor aduce dreapta la guvernare.

Comentarii inchise

Noul partid   decembrie 5th, 2007

 

            Basescu avea nevoie de o noua tinta a atentiei publice. In politica, acesta este un truc obisnuit. Cand vrei sa nu se mai discute un subiect, creezi tu insuti altul. De aceea, decizia fuziunii a fost aproape instantanee.

            Multi se intreaba de ce anuntarea fuziunii dintre PD si PLD s-a precipitat. Doar cu cateva zile in urma, toate informatiile obtinute din interior ne aratau ca negocierile bat pasul pe loc. Principalul impediment fiind convingerea transformata in opozitie, a unor lideri PD, ca au numai de pierdut, combinandu-se cu oamenii lui Stolojan. Secretul surprizei este insa relativ simplu de dezlegat. Traian Basescu a suferit un esec umilitor de mari proportii la referendum. Pe care presa si reprezentantii societatii civile ar fi continuat, zile in sir, sa il toace pe toate fetele. Pentru a diminua pierderea, transformata in hemoragie electorala, Basescu avea nevoie de o noua tinta a atentiei publice. In politica, acesta este un truc obisnuit. Cand vrei sa nu se mai discute un subiect, creezi tu insuti altul. De aceea, decizia fuziunii a fost aproape instantanee. Luata intempestiv. In cerc restrans. La ordinul sefului. Nedemocratic. Dar ce urmeaza? Noua formatiune e mai puternica decat suma aritmetica dintre PD si PLD?

            De la bun inceput, sunt tentat sa nu ignor un rationament de bun simt. Liderii celor doua partide au vorbit insistent despre Alianta DA care, inca din 2004, ar fi elaborat proiectul unei fuziuni. Care, iata, acum ar fi avut loc. Doi iepuri impuscati dintr-o singura lovitura: confiscarea brand-ului Aliantei DA, care nu se stie ce priza mai are, si constructia unui partid care alearga pe culoarul dreptei. Numai ca Alianta DA era cu totul altceva. Componenti erau un partid socialist, PD, transformat ulterior in partid de dreapta popular si un partid liberal, PNL, membru al Internationalei Liberale. Ce avem astazi? Un partid conservator, membru al familiei partidelor populare europene, si un fost partid liberal, plecat cu parlamentari UE cu tot, de asemenea la populari. In locul unei aliante de centru-dreapta, numita Alianta DA, avem o alianta de dreapta, care ar vrea sa se numeasca tot DA, dar se inscrie la tribunal cu numele PDL. Pana la urma, este o semi-confiscare de brand. Care ii lasa pe liberali indiferenti. Pentru ca PNL nu mai crede in resursele siglei DA. In schimb, ceea ce putini analisti au sesizat, noul partid a ales un culoar bun. Cel de dreapta. Partidul prezidential poate veni, la alegerile parlamentare, lansand teza conform careia alternanta ar trebui sa aiba drept beneficiar dreapta. Si nu neaparat stanga. Pedelistii vor spune ca patru ani Romania a fost guvernata de aliante de centru-dreapta si ca, daca populatia doreste o schimbare, electoratul nu trebuie sa se intoarca neaparat cu fata la stanga, adica la socialisti, la PSD-ul care alearga singur pe acest culoar, ci ar face mai bine sa se uite in dreapta, acolo unde s-a format o forta conservatoare capabila sa mute muntii. Aceasta figura poate sa prinda. Daca va fi corespunzator ambalata.

            Este evident ca suma aritmetica a celor doua partide – umflate cu pompa, sau nu, la euroalegeri – va da o cifra mai mica la locale si legislative. In primul rand, pentru ca asa s-a intamplat intotdeauna. Nici o fuziune nu a condus la un castig real pentru cele doua partide. Cu alte cuvinte, in cazul PDL, 30 plus 7 la suta nu o sa faca niciodata 37 la suta. In al doilea rand, nu trebuie nici o secunda sa uitam ca vorbim de un partid prezidential. De o constructie artificiala. Menita sa se transforme in vehicul electoral pentru al doilea mandat al lui Basescu. Iar pana atunci, sa-i ofere, eventual, sansa de a-si reface imaginea, devenind jucator. Punand mana si pe Executiv. Care este punctul vulnerabil al acestei constructii? Faptul ca Basescu isi consuma prea repede combustibilul. Deja a scazut sub 50 la suta. Si mai are doi ani de cadere libera pana la prezidentiale. Cand nu mai este locomotiva pentru acest partid, se intampla una din doua. Ori PDL se spala pe maini de Basescu, ori Basescu moare cu PDL de gat. Noul partid va fi un fiasco.

Comentarii inchise