Samanta vrajbei   ianuarie 29th, 2008

 

            Daca marul otravit al politicii acestor zile este voluminosul si scandalosul „dosar” al celor opt demnitari, dintre care patru sunt si parlamentari, samanta vrajbei de la Bucuresti trebuie cautata in insasi Legea fundamentala. In Constitutie.

            Ieri vorbeam despre multiple discriminari, generate doar de doua articole constitutionale. Carora, este adevarat, li se adauga alte reglementari juridice elaborate in spiritul acestora. Am vazut cum, in cazul ipotetic al asasinatului colectiv, un simplu cetatean nu poate fi tratat egal in fata legii cu ceilalti, care sunt demnitari ori parlamentari. Am mai vazut cum un demnitar care este si parlamentar are, tot in raport cu legea, drepturi mai multe decat un demnitar care nu este si parlamentar. Si in fine, am vazut cum, pe fondul acestei grave erori constitutionale, meschina dar violenta lupta politica din Romania este alimentata pana la incandescenta, degenerand in scandal. De tip maidanez. Si declansand o criza politica de proportii. Anuntata prin nenominalizarea Noricai Nicolai si, imediat apoi, prin aruncarea manusii prezidentiale in obrazul Guvernului, in cazul celor opt dosare ale demnitarilor. S-a creat, astfel, o grava competitie nu numai intre Presedintie si Guvern, prima fiind, in definitiv, parte a Executivului, ci si – fapt infinit mai grav – intre presedinte si Parlament. Un conflict de legitimitate. Detaliem aceasta afirmatie cautand sa identificam o solutie.

            Ce spune articolul 69 din Constitutie? „Deputatul si senatorul nu poate fi retinut, arestat, prechezitionat sau trimis in judecata penala sau contraventionala fara incuviintarea Camerei din care face parte”. Ceilalti participanti la crima colectiva, da. Asadar, nu-i poate fi contestat presedintelui, fie el si Traian Basescu, privilegiul de a decide declansarea unor cercetari penale atunci cand exista indicii temeinice ca actuali sau fosti membri ai Guvernului au savarsit infractiuni. Indiscutabil, el are acest drept constitutional, derivat din legitimitatea votului prin care a ajuns in fruntea institutiei. Dar si Parlamentul are o legitimitate. In ansamblul sau, Parlamentul beneficiaza chiar de mai multe voturi decat presedintele. Si, in consecinta, nimeni nu poate sa-i refuze Parlamentului privilegiul de a decide asupra situatiei, din aceasta perspectiva, a deputatilor si senatorilor. Evident, eu pun in discutie aceasta tema prezumand ca protagonistii sunt de buna credinta. Un alt articol, 108 din Constitutie, intareste prevederea pe care am citat-o mai sus: „Numai Camera Deputatilor, Senatul si presedintele Romaniei au dreptul sa ceara suspendarea”. Dupa cum se poate usor observa, cercul vicios creat de articolul 69 este amplificat de exprimarea extrem de ambigua din articolul 108. Atentie la cuvintele „numai” si „si” din citatul de mai sus.

            Curtea Constitutionala nu are nici o solutie. Pentru ca ea, pur si simplu, e silita sa se rezume la interpretarea Legii fundamentale. Neputand sa modifice nici textul, nici intelesul acestuia, oricat de neclar ar fi.

            Solutia este doar schimbarea Constitutiei. Oricum se va ajunge la un referendum. Si atunci, va trebui ca legiuitorul sa reformuleze articolul care se refera la punerea sub ancheta penala a unor demnitari, parlamentari sau neparlamentari. Pentru un tratament egal intre deputati si senatori, ar trebui sa se pronunte Camerele reunite si nicidecum in mod separat. Iar atunci cand este vorba si de ministri neparlamentari, privilegiul ar trebui sa ramana al presedintelui. Daca nu cumva vom trece, ceea ce nu ar fi deloc rau, la sistemul de republica parlamentara. Renuntand la struto-camila semiprezidentiala. In fine, va mai trebui rezolvata si situatia, prezentata in ipoteza pe care am lansat-o, in care printre participantii la o crima colectiva se afla si un cetatean obisnuit. Acesta trebuie sa primeasca un tratament egal si nicidecum mai aspru, sub aspectul urmaririi penale si privatiunii de libertate, in raport cu demnitarii.

Comentarii inchise

Soparla ucigasa   ianuarie 28th, 2008

 

            Cum de este posibil ca cinci prezumtivi criminali sa nu fie egali in fata legii? Sa li se aplice unitati de masura diferite, motiv pentru care, in cele din urma, asasinatul ramane nepedepsit?

            Cinci persoane s-au asociat intr-un grup infractional si au savarsit o crima oribila. Au ucis, cu sange rece, o persoana cu cinci lovituri de cutit. Nu se stie in urma careia a survenit decesul. Unul este deputat. Al doilea este senator. Al treilea este atat ministru, cat si parlamentar. Al patrulea este ministru neparlamentar. Iar ultimul nu este demnitar. Alertata, politia, sub supravegherea unui procuror, a demarat primele cercetari. Dar, in conformitate cu Constitutia, precum si cu alte legi speciale, doar unul singur dintre asasini poate fi interogat si retinut. Cel care este un simplu cetatean. In ceea ce-i priveste pe ceilalti, seful statului a avizat declansarea urmaririi penale, dupa ce a primit o solicitare in acest sens de la Parchet. Ministrul Justitiei, insa, a sesizat Parchetul doar in ceea ce-l priveste pe ministrul neparlamentar. In legatura cu ministrul parlamentar a facut o solicitare Comisiei Juridice a Camerei Deputatilor. Atat Camera Deputatilor, cat si Senatul au luat si ele act de sesizarile care le-au fost trimise de la Parchet, vizandu-i pe cei doi parlamentari care nu sunt si ministri. Intre timp, ancheta bate pasul pe loc. Pana cand? Pana in momentul in care atat plenul Camerei Deputatilor, cat si plenul Senatului decid ca este cazul ca celor trei parlamentari, dintre care doi sunt si ministri, sa li se ridice imunitatea pentru a putea fi urmariti penal. Dar ce se intampla in eventualitatea in care una dintre Camere sau amandoua considera, in urma analizei din Comisiile Juridice, ca nu exista suficiente indicii pentru ridicarea imunitatii? Dar daca presedintele face prea mult? Daca el se adreseaza ministrului Justitiei, facand o sesizare si impotriva parlamentarilor? Nu cumva in aceasta ipoteza apare un conflict grav, intre doua institutii importante ale statului? Intre presedinte, care este parte a Executivului, dar care se bazeaza pe legitimitatea votului cetatenilor, si Parlamentul tarii, care este principala putere in stat, bucurandu-se si ea de o mare legitimitate. Tot prin voturile cetatenilor. Si daca, sesizata fiind, Curtea Constitutionala va da un raspuns ambiguu? Jucand la doua capete. Procurorul de caz ramane cu buza umflata. Iar asasinii se misca in libertate. Ancheta impotriva celui care este, pur si simplu, un cetatean obisnuit poate continua, cu omul in stare de arest, dar este exclus sa conduca la vreun rezultat din moment ce crima este colectiva.

            Cum s-a ajuns intr-o situatie atat de absurda? Cum de este posibil ca cinci prezumtivi criminali sa nu fie egali in fata legii? Sa li se aplice unitati de masura diferite, motiv pentru care, in cele din urma, asasinatul ramane nepedepsit? Si de ce societatea, pe langa faptul ca este silita sa plateasca pretul unei crime nepedepsite, nereusind sa asigure securitatea cetatenilor, mai este si bulversata de un conflict la varf intre reprezentantii institutiilor fundamentale ale statului.

            Ei bine, daca suntem capabili sa admitem ca in ipoteza de mai sus toti protagonistii, exceptandu-i fireste pe criminali, sunt de buna-credinta – fapt care nu se intampla in realitate – atunci raul trebuie identificat chiar in lege. In Legea fundamentala. In Constitutie. In articolul care se refera la ridicarea imunitatii.

            In editorialul de maine voi aprofunda aceasta tema. Si voi explica, in amanunt, in ce consta soparla ucigasa. Cea prevazuta in insasi Legea fundamentala. Si preluata, apoi, in alte reglementari juridice. De fapt, o ambiguitate de care pescuitorii in ape tulburi, respectiv politicienii, profita din plin. Pentru a-si face jocurile, lovind unii in altii. Sau protejandu-si camarazii. Si, cand ma refer la politicieni, ma gandesc, fireste, inclusiv, la seful statului.

            P.S. Insist asupra precizarii ca exemplul pe care l-am dat, cel vizand asasinatul colectiv, este pur teoretic. In realitate, situatia este mai grava. Daca ne gandim la inalta coruptie.

Comentarii inchise

Tiparul otravit   ianuarie 26th, 2008

 

            In Romania democrata, ca si in cea comunista, nici un procuror nu a fost pedepsit. Desi sunt numerosi cei care au incalcat legea. Ceea ce incurajeaza in continuare abuzurile.

            Atunci cand procurorii statului comit abuzuri impotriva unor persoane publice, cei care le semnaleaza sunt acuzati ca fac politica. In favoarea prezumtivelor victime. Sau ai prezumtivilor vinovati. La randul lor, cei care ii critica pe procurori pun pe seama presiunilor politice prestatia lamentabila a acestora. Si fiindca presedintele Traian Basescu s-a referit insistent, zilele trecute, la necesara egalitate in tratament a cetatenilor obisnuiti cu cei sus-pusi, ma voi opri astazi asupra unui alt tip de exemplu. Care, insa, conduce la aceeasi concluzie. Si anume, ca a proliferat practica, in randul procurorilor, de a-si face treaba cu picioarele. Iar nu cu capul. De a aplica dreptul fortei, sacrificand forta dreptului. Privarea de libertate a lui Cristian Cioaca, sotul Elodiei, este un caz tipic de acest fel. Pecetluit pana si de instanta de judecata. Acest tipar otravit se extinde.

            Nimeni dintre noi nu are de unde sa stie daca Cioaca este sau nu implicat in disparitia Elodiei. Nici macar daca aceasta mai traieste sau nu. Este un caz ciudat despre care s-a vorbit si s-a scris enorm. Pana una alta, si Cioaca trebuie sa se bucure de prezumtia de nevinovatie. Si totusi, el a fost privat de libertate in urma presiunilor procurorilor DIICOT. Sub un pretext absurd. Si anume, ca ar fi instigat la spargerea casutei electronice a propriei sale sotii. Pentru ce? Pentru a-i citi acesteia corespondenta. Sa ne imaginam, oricare dintre noi, ca ne loveste napasta. Ca cea mai apropiata persoana dispare pe neasteptate. Care este prima reactie a unui om normal? Sa incerce sa dea de urma persoanei care s-a volatilizat. Cum? Obtinand toate informatiile care ar putea fi utile. Ceea ce presupune si uitatul in poseta ori in jurnalul intim, daca el exista. Ori in mail. Pentru ca oriunde ar putea sa apara un indiciu care sa ofere o explicatie a disparitiei. Si sa conduca la gasirea persoanei respective. Daca ii aplicam lui Cioaca prezumtia de nevinovatie la care are dreptul, atunci trebuie sa admitem ca el a procedat cum nu se poate mai normal. A adus acasa un prieten priceput in informatica si l-a rugat sa il ajute. O asemenea operatie nu poate fi, sub nici o forma, identificata cu o infractiune. In definitiv, computerul, ca si portofelul, este un bun comun al celor doi soti. Dar procurorii sunt la mare inghesuiala. De luni de zile, opinia publica e cu ochii pe acest caz. Dintr-un motiv sau altul, ancheta merge prost. Procurorii DIICOT Brasov au procedat la fel ca si alti colegi al caror nume a devenit, in ultimii ani, de trista celebritate. Aresteaza, in speranta ca vor veni si probele mai tarziu. Ba mai mult, lanseaza pe piata si tampenia cu tatal mafiotilor lumii, Al Capone. Care a fost arestat pentru neplata taxelor, in conditiile in care detectivii americani nu au reusit sa gaseasca probe legate de crimele mafiote. Numai ca, in acel caz de evaziune fiscala, infractiunea era dovedita. Nu inchipuita. Ca in cazul lui Cioaca.

            Daca este adevarat – si este – ca in Codul Penal e prevazuta infractiunea care se cheama abuz in serviciu, as vrea sa stiu in ce conditii un procuror, care prin incompetenta sau rea-vointa priveaza o persoana de libertate ori ii incalca grav drepturile procesuale, raspunde el insusi in fata legii. Suportand o condamnare penala. Din pacate, raspunsul la aceasta intrebare este ca in Romania democrata, ca si in cea comunista, nici un procuror nu a fost pedepsit. Desi sunt numerosi cei care au incalcat legea. Ceea ce incurajeaza in continuare abuzurile. Care devin vizibile in cazurile de notorietate. Este un tipar otravit in munca procurorilor. Caruia trebuie sa i se gaseasca antidotul. Conform legii.

            P.S. Sa ne amintim de capodopera lui Dostoievski, „Crima si pedeapsa”. In Rusia tarista, un anchetator s-a straduit mult timp pana cand l-a determinat pe criminal sa marturiseasca. Si abia apoi acesta a fost arestat. Intr-o tara care nu se putea lauda ca respecta drepturile omului.

Comentarii inchise

Fenomene stranii. Si periculoase   ianuarie 21st, 2008

 

            Opt fosti si actuali ministri, dintr-o lovitura, se decide de catre Parchet si seful statului ca trebuie anchetati. Pentru prezumtive infractiuni de o gravitate exceptionala. Intr-o tara in care nu exista un ministru al Justitiei.

            Un caz fara precedent in analele Uniunii Europene. Opt fosti si actuali ministri, dintr-o lovitura, se decide de catre Parchet si seful statului ca trebuie anchetati. Pentru prezumtive infractiuni de o gravitate exceptionala. Intr-o tara in care nu exista, ca urmare a conflictului intre presedinte si premier, un ministru al Justitiei. Ci doar un interimar. Care, a doua zi dupa ce a fost instalat, este pus in fata unei uriase provocari politice. Intr-o singura zi, el trebuie sa avizeze sau nu ceea ce a decis, tot intr-o singura zi, seful statului. Punerea celor opt sub ancheta. Iar ministrul interimar, Teodor Melescanu, arunca pisica inapoi. In gradina Palatului Cotroceni. Nu poate aviza o simpla adresa. Nu exista, asa cum prevede legea, dosare. In bataie de joc, primeste dosare. Sigilate. Dar daca inauntru, spune el, este hartie de ziare? Si le deschide. Sunt dosare penale jumulite. Nu referate, asa cum a afirmat ieri presedintele, mintind inca o data. Si astfel, pisica moarta se intoarce. E din nou la Cotroceni. Nu mai este o criza intre institutiile statului. Este o super-criza. Marcata de fenomene stranii. Si extrem de periculoase.

            Este de presupus, pentru orice om de bun simt, ca procurorii statului, politici, desigur, nu au putut decide intr-o singura zi asupra a opt fosti si actuali demnitari. Probabil ca acestia au strans date si au ajuns pe rand la concluzia ca ministrii ar trebui pusi sub ancheta. In aceste conditii, cred ca solicitarile, insotite de dosare, au ajuns tot pe rand la seful statului. Care, pur si simplu, a facut copii. Eventual, pentru oficioase. Daca asa stau lucrurile, rezulta ca Traian Basescu le-a stivuit pe masura ce au sosit in camara de la Cotroceni. Asteptand momentul potrivit sa le activeze. In mod cert, el nu a chemat nici un demnitar pentru a-l asculta. Pentru a obtine si punctul acestuia de vedere. Asa cum a facut, in ceea ce il priveste, comisia de la Cotroceni in Dosarul Flota. Si, intr-o singura zi, una dintre cele mai aglomerate din activitatea presedintelui, cand a trebuit sa se intalneasca si cu primul-ministru intr-o incercare disperata si inutila a ambilor de a solutiona criza legata de portofoliul de la Justitie, iata ca Traian Basescu a reusit performanta uluitoare de a studia opt dosare. Si de a concluziona, in fiecare caz in parte, ca exista motive temeinice si nu politice de punere sub ancheta. Si pac! cu adresa la ministrul Justitiei. Fara dosare. Cand, in fine, in urma protestului lui Melescanu au sosit si dosarele, acesta a descoperit ca ele sunt „selective”. Bazate pe stenograme ale unor interceptari telefonice pentru care in dosare nu exista aprobari. Si, cum spuneam, le-a facut avion, expediindu-le inapoi. Sa-si pastreze presedintele copiile pentru santaj. In mod spectaculos, lipseste „ministrul spion” Zsolt Nagy. Nu mai apare acuzat de aceasta periculoasa infractiune. Numele lui e la gramada intr-un alt dosar. Cel al Postei. Din care insa au disparut doi demnitari. Care semnasera si ei. Ministrul Vosganian si insusi premierul Tariceanu. Face Parchetul jocuri si presedintele e guvid? Sau Basescu trage sforile, pastrandu-i pe premier si pe Vosganian pentru repriza a doua? Si ce se intampla cu interceptarile, daca ele sunt frauduloase? Si cine si cand va completa dosarele, pentru a se intoarce la Justitie? Mai joaca Parlamentul vreun rol atunci cand sunt anchetati demnitari? Trebuie sa plece acasa si ministrul Pacuraru, al Muncii? Si cine i-ar lua locul, astfel incat Basescu sa fie multumit? Si daca maine presedintele va semna pentru Norica Nicolai, trimitand inapoi dosarele asa cum sunt? Ce va face aceasta? Va proceda ca Melescanu? Ce va face Curtea Constitutionala, in cazul ministrului Nicolai? Va raspunde identic ca si in cazul Cioroianu? Sau o va carmi? Si daca da, cum va reactiona premierul?

            Este o super-criza. Din care eu, unul, nu vad iesirea. Oricum, Tariceanu ar face bine sa formeze un guvern PNL din umbra. Care sa ia locul actualului Guvern. Pe masura ce Basescu ii da in gat pe ministri.

Comentarii inchise

Prim-ministru jucator   ianuarie 17th, 2008

 

            Traian Basescu va merge cu riscul atat de departe, incat isi va putea incendia propriul mandat. Va sacrifica totul pentru a deveni jucator. La Guvern. Urmand sa lase pentru mai tarziu pasul doi.

            Anul trecut am lansat pe piata un scenariu. Basescu, prim-ministru. Parea halucinant. Aceasta ipoteza i-a uluit pe multi. Dar acum actiunile presedintelui este vizibil ca se supun unei asemenea intentii. Daca am dreptate, atunci Traian Basescu va merge cu riscul atat de departe, incat isi va putea incendia propriul mandat. Va sacrifica totul pentru a deveni jucator. La Guvern. Urmand sa lase pentru mai tarziu pasul doi. Respectiv diminuarea constitutionala a prerogativelor presedintelui si cresterea corespunzatoare a atributiilor prim-ministrului. Este modelul Putin, care poate fi aplicat cu succes in democratia de la Bucuresti. Si, astfel, nici Constitutia nu va mai fi ce este. Ambiguitatile din Legea fundamentala ar putea deveni mult mai putine. Pentru ca vom avea, in fine, pe aceasta cale, o republica parlamentara.

            Consecintele pe termen lung ale scenariului pe care l-am schitat mai sus si pe care il voi detalia in continuare sunt benefice. Si nu pot fi afectate de imprejurarea ca primul beneficiar, ca om politic, va fi Traian Basescu, un personaj clar definit ca anti-sistem. Oricate prejudicii ar aduce Romaniei acesta, in calitate de prim-ministru cu puteri sporite, avantajul noului sistem constitutional va conta enorm pe termen lung. Daca exista aceasta intentie, atunci e mai usor de explicat de ce Vasile Blaga, care pana mai ieri era luat in calculele de la Cotroceni pentru functia de prim-ministru in eventualitatea in care, la alegerile parlamentare, partidul prezidential va castiga, acum, dintr-o data, este nominalizat pentru candidatura la Primaria Generala a Capitalei. In paranteza fie spus, este si presedintele organizatiei de Bucuresti.

            Deci, sa admitem ca exista aceasta intentie ferma. Cum va proceda Traian Basescu? Pana la alegerile parlamentare, va face tot ce ii sta in putinta pentru a crea, in favoarea PDL, un camp de actiune cat mai larg. Punand la colt, de cate ori va avea prilejul, celelalte partide. Lansand teme de dezbatere prin care PDL se va manifesta ca cel mai important si autentic partid de opozitie. Va actiona in forta ca agent electoral, fara sa-i pese de consecinte. Discursul anti-Guvern va fi escaladat indiferent de efectele dezastruoase pentru imaginea Romaniei. Care, oricum, vor fi puse pe seama lui Tariceanu. Va fi utilizat, pana la limita, instrumentul penal aflat inca in mana presedintelui, prin Morar si Kovesi. Vor fi aruncate pe piata din ce in ce mai multe dosare penale, indiferent cum vor fi instrumentate si fara a se tine cont ca astfel imaginea Justitiei se degradeaza. De asemenea, vor fi activate pana la limita serviciile secrete, aflate si ele, prin esaloanele doi si trei, la mana presedintelui. Dupa alegerile locale si parlamentare, in masura in care partidul prezidential va obtine succesul scontat, Traian Basescu va demisiona din cea mai inalta functie in stat. Gasind, evident, o explicatie populista. In aceasta ipoteza, presedintele Senatului – in proiectul lui Basescu, membru PDL – va deveni si presedinte interimar. El va putea desemna un prim-ministru. Acesta va fi Traian Basescu. Pasul doi va consta in alegerea, de catre PDL, a unui alt candidat prezidential. Probabil, Stolojan. Pasul trei, modificarea Constitutiei.

            Daca incercam sa analizam, din perspectiva de mai sus, ultimele miscari politice ale presedintelui Traian Basescu si ale liderilor PDL, vom observa ca o serie intreaga de mutari ciudate, aparent perdante, pot conduce, in logica de mai sus si numai in logica de mai sus, la castig.

Comentarii inchise

Presedinte tras pe sfoara?   ianuarie 16th, 2008

 

            Pot depune marturie ca multi dintre manuitorii puterii de la Bucuresti au avut momente sau perioade cand au fost sedusi de aura degajata de serviciile secrete.

            Ipoteza conform careia Traian Basescu este victima propriei sale credulitati in scandalul evaporarii lui Omar Hayssam nu poate fi exclusa din start. Dar, daca seful statului a fost tras pe sfoara, daca nu el este „profesorul”, adica cel care s-a aflat in spatele negocierii cu teroristul si a decis, in final, ca acesta poate parasi penitenciarul si apoi Romania, atunci, vrem – nu vrem, va trebui sa admitem ca un scenariu asemanator s-a produs si in „criza ostaticilor”. Daca Basescu a fost inocent in raport cu rapirea jurnalistilor si modul straniu in care acestia au fost recuperati, bomba amorsata atunci a explodat prin eliberarea lui Hayssam. Iar mana care a plasat-o unde a plasat-o si a amorsat-o este neaparat aceeasi, alta decat a lui Basescu, cu cea care l-a manipulat pe procurorul politic, agent sub acoperire al unui serviciu de informatii, Ciprian Nastasiu.

            Un celebru si foarte la moda serial american de fictiune politica si politista ne prezinta ipotetici presedinti ai Statelor Unite care, in razboiul anti-terorist, aflati in situatii limita, iau decizii surprinzatoare, determinand actiuni majore ale serviciilor secrete si, deseori, aproband negocieri cu teroristi. In cateva episoade, sefii administratiilor americane negociaza ei insisi. Ar fi dramatic ca presedintele Traian Basescu, jucandu-se cu telecomanda, sa se fi inspirat din acest serial, inchipuindu-se eroul principal si luand asupra sa, in afacerea Hayssam, povara unor tratative soldate cu un targ in care singurul castigat a iesit cel care e condamnat de Justitia romana drept cel mai mare terorist al tuturor timpurilor. Si care, in ciuda condamnarii sale la 20 de ani de inchisoare, ne-a parasit cu gratie. Cu gratia autoritatilor romane. „Ca un domn, prin aer”, cum declara el insusi. Pur si simplu, nu pot sa cred ca Basescu traieste intr-o realitate virtuala, confundand filmul cu viata. Desi pot depune marturie ca multi dintre manuitorii puterii de la Bucuresti au avut momente sau perioade cand au fost sedusi de aura degajata de serviciile secrete, inchipuindu-si ca acestea sunt infailibile. Si permitandu-le sa determine decizii politice majore. Unii chiar au ramas sedusi pana la capat de gogoritele furnizate uneori de servicii. Altii, cum a fost Emil Constantinescu, au recunoscut ca au fost invinsi de servicii.

            Ei bine, nu vad nici un motiv sa excludem ipoteza ca in criza ostaticilor unul dintre serviciile secrete a fost initiator sau a fost inspirator sau, daca nu, s-a aflat in cunostinta de cauza, lasand drama sa se deruleze pentru a valorifica situatia mai tarziu. Obtinand mai multa putere, mai multe fonduri si promovarea unor persoane. In aceste conditii, nu ar fi de mirare ca acelasi serviciu secret sa fi fost interesat major si in stergerea urmelor. Cum? Prin volatilizarea lui Hayssam. Iar daca Basescu a fost prostit o data in criza ostaticilor, de ce nu ar fi fost prostit si a doua oara si facut sa accepte niste negocieri purtate de Nastasiu cu teroristul, sub pretextul ca acesta ar putea devoala informatii relevante despre adversarii politici ai presedintelui? Momeala era tentanta si putea fi usor inghitita de un sef de stat transformat in stiuca.

            Cheia este in continuare identitatea „profesorului”, despre care se face atat de des vorbire in dialogurile Hayssam-Nastasiu. Pentru a afla, este insa necesar accesul la toate inregistrarile SRI, mai ales la cele din penitenciar. Dar de ce ancheta nu s-ar face simultan si la serviciul secret al carui ofiter acoperit este Nastasiu? Daca vom descoperi cumva ca Nastasiu a fost de fapt unealta altcuiva, jucandu-i un mare renghi lui Traian Basescu, nu m-as putea prapadi de ras. Pentru ca o asemenea realitate ar fi mai degraba tragica decat comica.

           

PS 1: Din ce in ce mai multe persoane imi reproseaza ca incerc o demonstratie in favoarea lui Basescu. Nu e real. Pur si simplu incerc sa judec logic, iar nu emotional o realitate socanta.

           

PS 2: Luni seara, din neatentie, la emisiunea lui Robert Turcescu de la Realitatea TV am afirmat ca Nicolaus Copernic ar fi fost ars pe rug pentru convingerile sale. Era, evident, vorba de Giordano Bruno. Fac cuvenita rectificare.

Comentarii inchise

Punct ochit. Nu si lovit   ianuarie 15th, 2008

 

            Stiu ca Presedintia se teme atat de mult de consecintele descifrarii stenogramelor, incat este gata sa arunce pe piata caz dupa caz, cu unicul scop de a deplasa intr-o alta directie centrul atentiei publice.

            Bine a facut Consiliul Superior al Magistraturii ca s-a autosesizat in cazul Nastasiu. De fapt, al misteriosului „profesor”. Despre care se vorbeste insistent in stenogramele ciudatelor convorbiri dintre procurorul statului si teroristul numarul unu al Romaniei. In timp ce, cu o ciudata insistenta, o buna parte a clasei politice si presei toaca la nesfarsit scandalul creat de presedintele Basescu in legatura cu Norica Nicolai, eu continui in incercarea de a destrama perdeaua de fum. Cu alte cuvinte, stiu ca Presedintia se teme atat de mult de consecintele descifrarii stenogramelor, incat este gata sa arunce pe piata caz dupa caz, cu unicul scop de a deplasa intr-o alta directie centrul atentiei publice. De aceea, procedez pe dos.

            Este esential, intr-adevar, ca CSM sa stabileasca cine este „profesorul”. Pentru ca la el se face extrem de des referire. In stenogramele la care a avut acces opinia publica, dar mai ales in celelalte, la care nu a avut acces, mult mai numeroase si mai consistente care, in mod straniu, nu au fost plasate pe piata, dar se afla in posesia generalului Zamfir, care este tatucul interceptarilor SRI. Telefonice si netelefonice. Fara a incerca sa le dau lectii ori indicatii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, voi consemna, totusi, faptul ca, de mai multe ori, atunci cand se vorbeste despre „profesor”, sunt aduse in discutie doua informatii cheie. Si anume ca acesta este atat de puternic in materie de decizie, incat poate hotari soarta sefilor serviciilor secrete. In principiu, daca vorbim de un stat de drept, acesta nu poate fi decat Traian Basescu. Dar democratia noastra este inca labila, astfel incat grupuri puternice de interese, care au in frunte tartori, actioneaza uneori in numele structurilor legale, constitutionale. De aici si varianta pe care am lansat-o si anume ca profesorul ar putea fi si Talpes. Care, prin functiile importante detinute in zona serviciilor secrete si prin puterea de care inca se mai bucura – e adevarat, neoficial – atunci cand Omar Hayssam era anchetat, putea fi in masura sa-i traga presul de sub picioare presedintelui statului. Si sa ia decizii sau sa influenteze decizii majore in numele sau in spatele acestuia. Mai ales ca Talpes este mentorul procurorului Ciprian Nastasiu, pe care l-a adus de la Timisoara, plasandu-l in „camara” marilor dosare politice. Si predandu-l astfel, ca un slujitor devotat, lui Basescu. Chiar atunci, la inceputul presedintiei acestuia din urma, cand Talpes, in mod spectaculos, s-a prezentat la Cotroceni. Si tot Talpes, la fel de spectaculos, l-a insotit pe Nastasiu la Washington, dupa volatilizarea lui Omar Hayssam, atunci cand procurorul, in nume personal, fara a fi fost trimis ori autorizat de institutiile abilitate ale statului roman, a solicitat sa-si faca, pe malul Potomacului, o spovedanie. Desigur, in stilul sau.

            Acum, cand se discuta atat de insistent despre statutul procurorilor, despre fisa de cadre a acestora, de ce nu ar lua CSM in analiza cel mai scandalos caz intalnit pana in prezent in ceea ce-i priveste pe procurorii statului? Si anume ca Ciprian Nastasiu este ofiter acoperit. Si, cu toate astea, lucreaza in interiorul unei puteri, cea judecatoreasca, aceasta fiind, prin Constitutie, independenta. Prezenta acestuia printre procurori este cel mai mare scandal posibil cu care se confrunta Justitia. Mai mare chiar si decat faptul ca acelasi procuror Nastasiu, dupa ce in numele „profesorului” a negociat cu Hayssam, l-a ajutat sa plece pe cel mai mare terorist din Romania, fara ca, in prealabil, sa fi obtinut macar la schimb informatii utile razboiului antiterorist. Ci doar unele indicii ca Omar Hayssam ar putea furniza informatii compromitatoare despre adversarii politici ai lui Traian Basescu. Care de prea multe ori coincid cu adversarii politici ai generalului Ioan Talpes.

            Ar fi timpul ca CSM sa se puna pe treaba. Si sa-i elimine pe acei procurori care incalca legea. Facand jocuri in favoarea altor institutii. Ori in favoarea unor politicieni. Incepand cu Nastasiu.

Comentarii inchise

Bomba terorista   ianuarie 14th, 2008

 

            Una dintre principalele chei ale bombei teroriste este identitatea „profesorului”. A persoanei foarte sus puse la care cei doi fac numeroase referiri in dilogurile lor, pana mai ieri de taina.

            Scandalul stenogramelor dintre un procuror si un terorist se poate tranforma intr-un Watergate romanesc. Este proba de foc a democratiei noastre. Daca va fi asa, avem sansa de a trece intr-o noua epoca. Daca nu, atunci o virtuala proba de foc se va transforma intr-un ghiveci. Sfarsind in genul Tigareta 1, Tigareta 2, Tigareta 3 si asa mai departe. Dar de ce sa pierdem sansa unei radiografii la sange a sistemului? De ce sa nu aiba societatea romaneasca privilegiul de a scoate in evidenta ceea ce este cu adevarat putred si de a-si opera propria tumoare maligna? Una dintre principalele chei ale bombei teroriste este identitatea „profesorului”. A persoanei foarte sus-puse la care cei doi fac numeroase referiri in dialogurile lor, pana mai ieri de taina.

            Pentru a sti cine este „profesorul”, personajul cheie, cel care a regizat trocul cu libertatea lui Hayssam, condamnat de Justitia romana, in prima instanta, drept cel mai important terorist al tuturor timpurilor prins la Bucuresti si apoi volatilizat, este obligatoriu ca, la dispozitia opiniei publice – iar nu a unor anchetatori manipulabili – sa fie puse toate stenogramele inregistrate de SRI. Asa ca, domnule general Zamfir, in calitatea pe care o aveti de staroste al interceptarilor din Romania, faceti un gest de demnitate. Aparati Constitutia si legalitatea, devoaland, prin stenogramele pe care le aveti, un act de o gravitate extrema. Un atac la esenta statului de drept. O complicitate vinovata intre un mare terorist si un inalt personaj politic. In timp ce, de ochii lumii, Omar Hayssam era anchetat, in birourile parchetului, in legatura cu activitatile sale teroriste, pe sub masa, undeva in subsol, in penitenciar, acelasi procuror, respectiv Ciprian Nastasiu, conversa amical cu acelasi Omar Hayssam, negociind modul in care acesta urma sa fie eliberat. Si, atentie, nu in schimbul unor informatii cheie despre organizatii teroriste din Romania sau de-aiurea. Moneda eliberarii lui Hayssam era alta. Si anume furnizarea de informatii compromitatoare, reale sau imaginare, dar sub forma unor declaratii olografe despre adversarii politici ai celor aflati la putere. La puterea de la Cotroceni. Este un fapt in sine strigator la cer. Si, evident, chiar si in absenta grosului stenogramelor. Al doilea element cheie care trebuie avut in vedere este identitatea de ofiter acoperit a lui Ciprian Nastasiu. Aceasta „calitate” a sa este incompatibila cu statutul de procuror. Putem admite existenta unor ofiteri acoperiti in toate domeniile, mai putin insa acolo unde sunt exercitate puterile in stat. Sunt unii care accepta existenta ofiterilor acoperiti in presa. Dar presa este a patra putere in stat, neconsfintita ca atare prin Constitutie. Ce cauta insa un ofiter acoperit strecurat in interiorul puterii Justitiei, care trebuie sa ramana independenta? Insasi existenta lui Nastasiu ca ofiter acoperit in calitate de procuror este un atac la Constitutie. Alta data, voi detalia acest rationament.

            S-a intamplat si un alt fapt fara precedent. Acelasi procuror, Ciprian Nastasiu, a batut intr-o zi, in cursul anului trecut, la poarta Ambasadei Statelor Unite de la Bucuresti. Si a cerut, nici mai mult nici mai putin, decat sa-i fie inlesnit un contact la Washington cu inalte oficialitati din zona Justitiei si serviciilor secrete. S-a intamplat dupa ce l-a evaporat pe Hayssam. Atentie, nu autoritatile statului au cerut acest contact. Ci pur si simplu un procuror. Care este ofiter acoperit. Cu musca pe caciula. Pentru ca, in plin razboi terorist, a pus in libertate un mare terorist. Si cu cine credeti ca s-a dus de mana Nastasiu la Washington? Senzational: cu generalul Ioan Talpes. Si ce or fi dezvaluit ei in Statele Unite? Probabil au incercat sa-i abureasca pe americani. In stil romanesc.

            Va exploda oare bomba terorista? In capul lui Basescu? Sau in capul lui Talpes? Sau in capul amandurora?

Comentarii inchise

E Basescu! Sau e Talpes?   ianuarie 12th, 2008

 

            Ciprian Nastasiu nu a fost niciodata o sluga fidela a sefului statului. Ori a Monicai Macovei. El a lucrat la doua capete. Daca nu cumva la trei.

            Au explodat stenogramele unor discutii purtate de procurorul politic Ciprian Nastasiu cu Omar Hayssam, cel care pana una-alta a fost condamnat in prima instanta la 20 de ani inchisoare. Pentru terorism. Si s-a volatilizat. Cu ajutorul interlocutorului. Adica al procurorului politic Ciprian Nastasiu. Dezvaluirile pe care le face astazi presa sunt bazate pe o scurgere de informatii. Evident, stenogramele nu au ajuns intamplator sub ochii opiniei publice. Fiind vorba de unii dintre principalii pioni din Parchet utilizati de presedintele Traian Basescu pentru a lovi in adversarii sai politici si rezultand, din dialogurile publicate, faptul ca existau o serie de intelegeri vinovate intre Nastasiu si Hayssam, este lesne de inteles cum bulgarele de zapada risca sa se transforme intr-o avalansa. Care sa ingroape in planul credibilitatii institutia prezidentiala. Iar daca premisele de mai sus se inscriu intr-un rationament logic, atunci la fel de logic este ca Traian Basescu, in calitatea sa de strateg politic si de jucator, dar si in cea de virtual incasator, sa incerce pe toate caile sa inscrie acest scandal intr-un nor de fum. Sa-l abureasca. Direct si indirect, cum ar fi lansarea unor teme diferite, vezi cazul Norica Nicolai. Astfel incat opinia publica, in final, sa nu mai inteleaga nimic, iar el, ca tinta, sa dispara intr-o padure de ipoteze.

            Este cert ca Hayssam a fost condamnat pentru terorism, sentinta care se poate confirma in recurs. Este cert ca el a avut de-a lungul anilor contacte intense la varf cu puterea de la Bucuresti. Si ca a lucrat sub acoperire cel putin pentru un serviciu secret al acestei tari. A avut un important amestec in criza ostaticilor. Si contacte frecvente directe si prin interpusi cu Traian Basescu. Atat inainte, cat si dupa investirea sa. Este sigur ca Hayssam a avut contacte de afaceri sau de alta natura si cu numerosi oameni politici care astazi sunt vanati de Basescu. Deci, este o sursa potentiala de informatii valoroase in sensul compromiterii inamicilor sefului statului. Inainte de a fi ajutat sa o stearga din Romania, in mod nemijlocit, de catre procurorul Ciprian Nastasiu, Hayssam si-a livrat cel putin o parte din „marfa”. Furnizandu-i informatii in cursul discutiilor purtate in penitenciar. Acestea au fost inregistrate de Serviciul Roman de Informatii. Dialogurile sunt mult mai numeroase decat cele devoalate pana in prezent. Tot o certitudine este ca restul „marfii” urma sa fie livrata dupa „eliberare”. Si in acest sens exista alte convorbiri, de asta data telefonice, inregistrate de SRI. Dintre care numai o parte a fost dezvaluita.

            Si acum urmeaza incertitudinile. Care sunt mai semnificative. Si cu un potential exploziv superior. Plasarea pe Internet a stenogramelor este facuta in sistem cocktail. Au fost amestecate, deliberat sau nu, stenograme din inchisoare cu stenograme din convorbiri telefonice. Ceea ce induce deseori false cronologii. Si cu toate acestea, din respect fata de adevar si fata de cititorii acestei rubrici, simt nevoia sa lansez cateva ipoteze care, daca se confirma, il pot circumstantia pe Basescu. Ciprian Nastasiu nu a fost niciodata o sluga fidela a sefului statului. Ori a Monicai Macovei. El a lucrat la doua capete. Daca nu cumva la trei. Fiind ofiter acoperit a trebuit sa isi slujeasca si stapanii de acolo. Lansat pe orbita, in epicentrul unor cauze penale, a fost insa nu de Basescu si nici de serviciul secret. Ci de Ioan Talpes. Acesta i l-a livrat lui Basescu la pachet cu faimoasa „procuroare neagra” Adriana Cristescu. Oare Nastasiu nu si-a servit si acest stapan?

            Cine este „profesorul” din stenograme la care faceau referire cei doi? Basescu sau Talpes? Cand vom raspunde la aceasta intrebare vom sti cu precizie cine este complicele teroristului. Si cine l-a ajutat sa fuga.

Comentarii inchise