Moartea baroniadei. Revenirea baronilor   februarie 22nd, 2008

Independent de surprizele pe care le va oferi Conferinta Nationala PSD, un rezultat este absolut cert: evenimentul politic va marca decesul “Baroniadei”. Si revenirea in forta, in epicentrul puterii PSD, a “baronilor”. Care este semnificatia acestui revers? Ce castiga si ce pierde PSD prin intoarcerea inaintea punctului de start al “Baroniadei”, care a fost declansata in urma cu circa patru ani?

Ce a fost “Baroniada”? Termenul de “baroni” locali sau centrali este inventat de o mana de semidocti, erijati in pastratori ai sigiliului societatii civile romanesti. In urma cu patru – cinci ani, acestia, pe fondul erodarii PSD la guvernare, au lansat teza conform careia cel mai mare partid din Romania, care ameninta chiar sa devina un partid-stat, trebuia reformat. Modernizat. Europenizat. Si aveau dreptate. Numai ca solutia identificata de acestia pornea de la un pretins viciu major caracteristic doar PSD. Si anume existenta unor asa-numiti baroni locali si centrali, care acaparasera puterea. Modernizarea PSD urma sa depinda neconditionat de indepartarea acestora. Si instalarea la carma a unui nou esalon de activisti. Mai curati si mai uscati. Cine erau “baronii” pe care Adrian Nastase, pe atunci presedinte PSD, s-a apucat sa ii epureze? Erau fruntasii locali ai socialistilor. Pesedisti mai mult, mai putin sau deloc excentrici, cu personalitati normale sau accentuate, mai bogati sau mai saraci, carora organizatiile locale sau centrale le-au acordat girul. “Baroniada”, capcana intinsa de asa-zisii exponenti ai societatii civile in care Nastase a cazut cu o usurinta de neinteles, a declansat nu numai o vasta operatiune de schimbare la nivelul esaloanelor de conducere PSD, ci si tentative de linsaj public al acestora. Pentru ca “Baroniada” a fost insotita chiar si de o “dosariada”. Penala. Vanatoarea de vrajitoare, prin utilizarea unor procurori ai statului angajati politic, a fost nasita sub guvernul Nastase si continua si azi. Spre bucuria pescuitorilor in ape tulburi. Mare bucurie pentru institutiile media. Care au avut la dispozitie carne de tun. Pentru adversarii politici ai stangii. Care s-au distrat si au profitat din plin de macelul din interiorul PSD. Cei cativa reprezentanti de ONG-uri au dansat de bucurie, nascocind imediat fel de fel de “campanii curate” care s-au dovedit, in timp, simple instrumente de manipulare politica. Dar a fost bucurie mare si in PSD. Pentru ca functiile celor maziliti urmau sa fie scoase la licitatie.

“Operatiunea Baroniada” a macinat PSD, aducand uriase prejudicii acestui partid. Si dezorganizandu-l. Si, culmea ironiei: Adrian Nastase, cel care pana la urma a declansat “Baroniada”, neobservand ca niciunul dintre celelalte partide nu admitea ca are proprii “baroni”, a cazut in cele din urma el insusi victima acestei operatii. Este una dintre principalele explicatii ale pierderii de viteza inregistrate in ultimii patru ani de catre PSD. Care, pana una alta, si-a pierdut statutul de cel mai puternic partid. Abia acum, in sfarsit, liderii PSD au inteles capcana in care s-au balacit atat de mult timp.

Strangerea randurilor, sub presiunea competitiei electorale care urmeaza, determina sistarea “Operatiunii Baroniada”. Iar cel mai mare sacrificat al “Baroniadei”, Adrian Nastase, s-ar putea la Conferinta Nationala sa devina cel mai mare recuperat. Va fi principalul castig. Dar nu singurul. Pentru ca, tot in aceste zile, PSD va trebui sa decida, dincolo de cateva strategii politice, si cum ar putea sa valorifice un urias cadou care tocmai i s-a oferit pe tava acestui partid. In cateva zile, Romania va fi silita sa intoarca armele in afacerea Kosovo. Populatia va inghiti extrem de greu doctoria amara pe care ne-o vor administra partenerii euro-atlantici. Uriasa umilinta, care nu poate ramane neamendata de catre electorat. Si cine vor fi facuti principali responsabili pentru ofsaid-ul in care s-a plasat Romania? Guvernul, respectiv PNL si Presedintia, adica Traian Basescu si partidul sau prezidential. Va sti PSD sa directioneze, impotriva acestora, oprobiul public? Daca da, se va accentua trend-ul ascendent din ultimele saptamani. Ceea ce va putea conduce PSD la o victorie in alegeri.

Comentarii inchise

Un iepuras scos din basca   februarie 21st, 2008

 

            Tocmai s-a semnat actul de deces al ciudatei axe Bucuresti-Londra-Washington, lansata in 2004 de Traian Basescu. Initiativa care a lasat Bruxelles-ul cu gura cascata. Sesiunea extraordinara a Parlamentului Romaniei, prin declaratia pe care a adoptat-o, s-a constituit intr-o sfidare majora a Casei Albe. Si a aliatilor acestora.

            Situatia exploziva creata dupa declararea independentei provinciei Kosovo, prin care o rezolutie adoptata de Organizatia Natiunilor Unite este practic aruncata in aer, a determinat in capitala Romaniei, pentru prima data dupa mult timp, o concertare a principalelor forte politice. Un pact pro-Serbia. Un fel de axa Bucuresti-Bucuresti. La care singurii care nu s-au raliat sunt udemeristii, amenintati din mai multe directii cu represalii. Cu excluderea dintr-un guvern si asa ultra-minoritar.

            Decizia de la Bucuresti are o parte rea si o parte buna. Partea buna este ca, in fine, in jurul unei chestiuni evaluata a fi de interes national, clasa politica a avut capacitatea de a se coaliza.

            Ceea ce ar putea, teoretic cel putin, crea premizele unui pact de neagresiune de natura a permite administrarea normala a statului pana la alegeri. O scurta perioada lipsita de convulsii si de pierderi colaterale, care ar fi pentru romani un veritabil balon de oxigen. Dar care este partea rea? Exista toate indiciile ca acest armistitiu legat direct de chestiunea Kosovo va fi de scurta durata. Si imposibil de extrapolat intr-un pact politic care sa dureze pana la sfarsitul acestui an.

            Rand pe rand, statele europene se raliaza pozitiei SUA, care au recunoscut independenta provinciei Kosovo aproape simultan cu declaratia lansata acolo. In orice caz, marile puteri ale Uniunii Europene – Marea Britanie, Franta, Germania si Italia – si-au inclinat steagul in fata inaltei porti. Rand pe rand, se aliniaza acestei luari de pozitie si celelalte state UE.

            Vecina noastra Bulgaria intoarce armele. Politica este, de cele mai multe ori, cerebrala. Excluzand sentimentalismul. Si cinica. Deseori imorala. Si, uneori, deciziile pot fi chiar in contrasens cu legislatia si principiile internationale. Chestiunea Kosovo pune omenirea in fata acestei situatii. Romania, prin decizia luata de partidele politice, mai putin UDMR, consfintita in sesiunea extraordinara a Parlamentului, a procedat moral. In deplin acord cu normele internationale. Numai ca refuzul de a recunoaste independenta Kosovo, proiect si apoi realitate sustinute de marile puteri, este o carte perdanta. Si ne poate izola in mod dramatic.

            Daca am admite ca am avea suficienta forta pentru a ramane consecventi acestei pozitii, atunci interesul national ar putea dicta partidelor politice ca, pe termen mediu, sa parafeze o intelegere care sa excluda violenta politica pana la alegeri. Rezultatul ar fi o scurta perioada de respiro lipsita de convulsii si crize. Numai ca ne aflam intr-o desavarsita definitie a pozitiei de contrasens. Romania se indreapta intr-o directie morala dar, in acelasi timp, gresita. Sa explicam aparentul paradox enuntat mai sus.

            Nu va trece, probabil, o saptamana si presiunile exercitate asupra Bucurestiului de la Washington, precum si din principalele capitale ale Uniunii Europene, vor determina o decizie contrara a Parlamentului. Pentru a nu ramane izolata politic, Romania va ceda. Va face uitata, in numai cateva zile, faimoasa declaratie a Parlamentului. Si va adopta decizii diametral opuse. Prin recunoasterea noului stat Kosovo. Penibila situatie pentru liderii politici si pentru partide.

            Cu alte cuvinte, laolalta, un presedinte care a dorit sa fie jucator si nu e, un premier care trebuia sa fie provizoriu si nu a fost si o clasa politica dezorientata si adesea demonizata vor fi siliti sa cedeze. Luand-o fix in directia opusa. Noua axa, cea de la Bucuresti, scoasa, in entuziasmul general, din basca, s-a frant inainte de a scrie istorie. Si a ramas doar un iepuras. Speriat.

Comentarii inchise

Gherila de la Bucuresti   februarie 14th, 2008

 

            In razboiul cu presedintele Traian Basescu, PNL ar fi putut utiliza, dupa cum am aratat cu un alt prilej, o tactica total diferita. Batalia se da aparent pentru fiecare functie de ministru.

            In realitate, principalul camp de divergenta este portofoliul Justitiei. Pentru presedinte, Justitia reprezinta un puternic instrument de control. De anihilare a adversarilor politici. De protectie a partenerilor. In cel mai bun caz pentru PNL, ocuparea Justitiei este mijlocul prin care s-ar putea apara. Daca nu cumva, in preajma alegerilor, intentioneaza si liberalii sa intre in ofensiva. Penala. Intrucat, aproape in cazul fiecarui minister, dar, in special la Justitie, Guvernul PNL s-a lovit de refuzul tenace al presedintelui de a aproba numirile propuse, liberalii ar fi putut pregati din timp alte si alte persoane pe care, instantaneu, le-ar fi putut servi Cotroceniului pe post de ministeriabili. In aceasta varianta, neadjudecata de Tariceanu, el ar fi trebuit, de fiecare data, sa anunte o consultare cu seful statului, apoi sa faca public faptul ca nu s-a inteles cu acesta. Urma o nominalizare, un refuz si apoi, din nou, procedura putea fi reluata.

            Cu maxima viteza din directia Executivului. In acest fel, echipa guvernamentala ar fi demonstrat disponibilitatea de a se intelege cu presedintele, de a pune, de fiecare data rapid, capat crizelor. Dar, mai ales ca in spatele ei exista o formidabila pepiniera de specialisti. Care, oricand poate veni in fruntea ministerelor. Dar Tariceanu a ales o alta solutie. Un razboi de gherila. De uzura. Sa vedem, din aceasta perspectiva, ce scenarii exista pentru aceasta etapa a confruntarii cand, fara a se consulta cu presedintele, PNL a decis ca, printr-o rocada, sa-l propuna pe Melescanu la Justitie si pe Stroe la Aparare.

            In absenta, dupa cum se afirma oficial, a unor nominalizari prezentate in scris la Cotroceni, institutia prezidentiala lasa sa se inteleaga, destul de explicit, ca nu va fi de acord cu revocarea de la Ministerul Apararii a lui Melescanu, pentru ca acesta sa fie disponibil la Justitie. In aceiasi termeni, Executivul strecoara, la nivelul opiniei publice, informatia conform careia in aceasta eventualitate Melescanu va demisiona. Intrucat demisia este un act unilateral de vointa, nu se mai pune problema revocarii. Si nici a refuzului revocarii. Cred ca in aceste zile ne vom afla in fata deznodamantului de mai sus. Urmeaza prezentarea oficiala a propunerilor pentru cele doua ministere. Sa spunem ca Traian Basescu refuza numirea lui Radu Stroe. Conteaza mai putin motivele. Sau chiar deloc. Ce va face PNL? Va numi acolo o alta persoana. Poate chiar pe Norica Nicolai. Asa s-ar explica de ce ea a primit, tam-nesam, zilele trecute, un vot de incredere din partea PNL. Dar daca Melescanu este cel refuzat la Justitie? Atunci PNL poate scoate din joben orice persoana pentru acest portofoliu. Inclusiv pe omniprezenta Norica Nicolai.

            Din nou, se pare ca presedintele a intrat intr-o fundatura. Care este de data aceasta arma lui secreta? Dupa cum se stie, Basescu este un maestru al jocurilor imposibile. El nu numai declanseaza si construieste crize dar, uneori, are si capacitatea de a identifica solutii surpriza pentru adversarii sai politici. In aceasta situatie, razboiul de gherila de la Bucuresti va continua la nesfarsit. Daca liberalii nu vor castiga, desi nerecurgerea la Parlament si intoarcerea lor la Cotroceni pentru completarea Guvernului este un gest de putere, atunci gherila va continua. Poate pana la alegeri. Cel mai jalnic spectacol politic, si cel mai pagubos pentru societate, are loc atunci cand exista doar invinsi. Cand, inghiontindu-se reciproc, protagonistii sunt incapabili sa ocupe pozitia numarul unu pe podium. Secondat cu mare fidelitate de PD-L, Basescu va contribui decisiv la depunctarea electorala a acestui partid. La randul lui, consecvent acestei strategii de gherila, PNL va juca rolul de kamikaze.

            Din acest razboi de uzura, teoretic, nu ar putea castiga, pe termen mediu, decat PSD. Dar practic?

Comentarii inchise

Inapoi la Cotroceni   februarie 12th, 2008

 

            Iesirea din starea de imponderabilitate a PSD a dat peste cap atat prognozele, cat si calculele politice. Respingand orice varianta de restructurare a Guvernului, Mircea Geoana i-a obligat pe liberali sa se intoarca de unde au plecat. Adica la presedinte. Renuntand la Norica Nicolai. Si utilizand formula Teodor Melescanu la Justitie si Radu Stroe la Aparare.

            Traian Basescu are, in acest moment, la dispozitie doua posibilitati constitutionale de a-i da cu tifla lui Tariceanu. Ce se va intampla? Aceasta este prima intrebare. A castigat sau a pierdut PSD, manifestandu-se atat de transant? Aceasta este o a doua intrebare. Va invinge Basescu si in aceasta noua runda? A fost a treia intrebare.

            PSD, desi este singurul partid care alearga pe culoarul stangii, in conditiile in care in intreg ciclul electoral dreapta s-a aflat la putere, a facut cateva greseli strategice care, pana in prezent, au determinat pierderea primei pozitii in topul increderii populatiei. Una dintre acestea a fost, fara doar si poate, pendularea intre sprijinul acordat Guvernului liberal ultra-minoritar si incercarea, mai recenta, de daramare a acestuia in coniventa cu partidul prezidential si cu Traian Basescu. Ambele ipostaze au depunctat stanga. Din simplul motiv ca un partid important, care intentioneaza sa ocupe prima pozitie pe podium la viitoarele alegeri, nu are absolut nici un motiv, in opozitie fiind, sa faca intelegeri pe termen lung cu nici una dintre cele doua forte aflate in conflict. Dimpotriva, sansa PSD este sa-i cenzureze pe toti ceilalti. O a doua greseala a fost caderea in capcana adversarilor sai politici, presedintele, Partidul Democrat, mai nou PLD si PNL, vizand demonizarea unor fruntasi socialisti. Si marginalizarea acestora. Recent, PSD a dat semne ca a inteles ca solutia este, dimpotriva, solidarizarea. Si, in primul rand, cu Adrian Nastase. Iar ieri iesirea spectaculoasa in ring a lui Mircea Geoana pare a demonstra ca, in fine, si in privinta adversarilor sai politici PSD are acum o strategie pe termen lung. Modul ferm in care Geoana s-a exprimat, refuzand orice fel de compromis legat de sustinerea parlamentara a unei restructurari guvernamentale, elimina scenariul unui santaj la capatul caruia PSD ar fi urmat sa obtina noi avantaje de la Executiv.

            Asa se face ca PNL, intelegand ca in Parlament nu ar mai putea beneficia de voturile necesare, a renuntat la varianta Norica Nicolai. Intorcandu-se la solutia unei noi nominalizari si la prezentarea propunerii la Cotroceni. Optiunea Melescanu a determinat insa o rocada. Astfel incat Tariceanu face o a doua nominalizare, pentru Aparare, in persoana lui Radu Stroe. Intoarcerea la presedinte si la liberul arbitru al acestuia, conferit de Constitutie, este astfel pecetluita. Liberalii sunt in corzi. Nu au facut mult timp o noua nominalizare, refuzand sa numeasca la Justitie o alta persoana in locul Noricai Nicolai. Si, in cele din urma, dupa o luna de balamuc, au fost siliti sa dea inapoi. Atunci cand Geoana a pocnit din bici. Guvernul ultra-minoritar atarna de un fir de par.

            Ce va face acum Traian Basescu? El poate accepta ambele propuneri, oferind Guvernului Tariceanu o gura de oxigen. Sau isi utilizeaza prerogativa constitutionala, respingandu-l fie pe Melescanu, fie pe Radu Stroe. Ori pe amandoi. Ce interes ar avea, insa, Traian Basescu sa le faca liberalilor viata usoara? Doar, eventual, unul discutabil, de imagine. Pentru ca opinia publica sa nu aiba cumva sentimentul ca presedintele e un fel de Gica Contra. Este mai probabil ca seful statului sa-i sicaneze in continuare pe liberali. Obligandu-i sa vina cu renominalizari. Macar la Aparare. Revenind liberalii la Cotroceni, plasandu-se din nou la mana presedintelui, eu cred ca ii ofera acestuia un premiu electoral. Ramane de vazut cum va gestiona Basescu iesirea din criza guvernamentala. Sau cum va sti sa o amplifice, fara ca efectele sa-i fie puse in carca.

Comentarii inchise

Super-razboiul fantomelor   februarie 8th, 2008

 

            Se afla sau nu Romania pe picior de razboi? Exista sau nu militari romani in Ciad? S-a decis sau nu trimiterea unui contingent in aceasta tara? Cum pot fi explicate ciudatele declaratii pe aceasta tema ale protagonistilor politici? Si in raport cu situatia din Ciad, care sunt planurile Bucurestiului pentru Kosovo? Iata intrebari la care opinia publica, interna si externa, asteapta raspunsuri. In absenta acestora, razboiul din Ciad este unul al fantomelor. Ca de altfel si cel din Kosovo.

            Doi comandanti supremi, sefi ai unor state europene, s-au exprimat in mod oficial in legatura cu o participare armata romaneasca la evenimentele grave care se petrec in Ciad. Unul este presedintele Frantei, Sarkozy, celalalt presedintele Romaniei, Traian Basescu. Persoane extrem de avizate. Cele mai avizate. Raspunzand intrebarii unui jurnalist parizian, seful de la Elysee a multumit autoritatilor romane pentru decizia de a veni cu trupe in Ciad. Iar Traian Basescu, asistand la Cotroceni la aceasta declaratie soc, a confirmat-o senin. Abia cateva zile mai tarziu, cand spiritele opiniei publice s-au incins, prin intermediul unei „surse” – neoficiala si necunoscuta – presedintele nostru si-a exprimat surprinderea ca Guvernul ar fi luat o asemenea decizie fara aprobare de la CSAT. Iar premierul Tariceanu afirma ca a avizat o nota, fara a preciza cui i-ar fi aceasta destinata, in timp ce ministrul Apararii, Teodor Melescanu, spune ca razboiul din Ciad face obiectul unei intense corespondente cu Cotroceniul, purtata insa dintr-o singura directie. Intrucat de la presedinte nu a sosit nici un raspuns. De ce sunt importante, in definitiv, aceste detalii? In Ciad este razboi civil in toata regula. Franta s-a simtit indreptatita, ca mare putere europeana, sa decida o interventie in forta. Armata. Este un mod de a-si afirma puterea pe plan mondial. Dar pentru a nu fi acuzata vreodata de un act de agresiune, incearca, asa cum este acum la moda, sa incropeasca o coalitie. Asa s-a ajuns la cifra de 120 de militari romani plus doi ofiteri, respectiv un contingent care ar urma sa se alature francezilor, la solicitarea expresa a acestora. Aparent, participarea romaneasca este ridicola. Aproape simbolica. Si atunci, de ce s-a inflamat Parlamentul? Pentru ca este vorba de un razboi. Definit ca atare cu totala acuratete. Iar intrarea Romaniei intr-un razboi, indiferent in ce conditii se face, nu poate fi decisa de ministrul de Externe sau de ministrul Apararii sau de premier, nici separat, nici laolalta. Este obligatorie o decizie luata de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii. Dupa care, la fel de obligatorie, este aprobarea Parlamentului Romaniei. In mod cert, asemenea proceduri nu au fost indeplinite. Si, cu toate acestea, Romania s-a angajat in razboi, cel putin in planul unor promisiuni ferme, de vreme ce presedintele Frantei anunta un parteneriat strategic cu Romania, tara careia ii aduce oficial multumiri pentru decizia de participare la un razboi care, fara doar si poate, se lasa cu mari cheltuieli, de zeci de milioane de dolari si cu victime omenesti.

            Cum de s-a ajuns in situatia ca, de facto, Romania sa decida angajarea intr-un razboi, nevalidat la Bucuresti, de jure? Incalcarea articolului 65 din Constitutie, indiferent de cine s-ar face, este un fapt de o gravitate exceptionala. Pentru ca, repet, numai Parlamentul poate hotari. Dar cine minte? Seful statului? Seful diplomatiei? Ministrul Apararii? Premierul? Sau toti la un loc?

            Intr-un stat de drept, acest balamuc ar trebui sa aiba una din urmatoarele doua deznodaminte: fie Cioroianu, Melescanu si Tariceanu au luat-o razna, si atunci ar trebui imediat demisi; fie totul s-a intamplat cu acceptul presedintelui si atunci acesta este cel vinovat pentru ca, neconvocand CSAT-ul, nu a mai fost solicitat in mod constitutional acordul Parlamentului. Dar pun pariu ca nu o sa cada nici un cap. Si urmeaza nebunia din Kosovo. Unde, intervenind, riscam sa incalcam suveranitatea Serbiei. Sau a viitorului stat, daca acesta se declara independent.

Comentarii inchise

Anemia cronica   februarie 7th, 2008

 

            Multi sunt tentati sa traga concluzia ca liberalii sunt puternici, de vreme ce reusesc sa ramana la putere patru ani, chiar si in conditiile in care au format un guvern ultraminoritar. Eu nu am facut si nu fac parte dintre acesti optimisti. PNL sta la putere din alte motive. Si sufera, ca partid, de o anemie cronica. Aceasta stare de lucruri agraveaza bolile societatii romanesti. Care nu sunt de crestere. In ciuda faptului ca ne aflam in NATO si in UE. Slabiciunea liberalilor functioneaza ca o hartie de turnesol. Ea pune in lumina grava divizare politica existenta in Romania in ultimii cinci-sase ani.

            Absenta resurselor clasei politice in directia revigorarii ei. A unei reforme reale. Falsul in care traieste societatea civila ale carei organizatii si ONG-uri, in loc sa fie independente, se lipesc ca timbrul de partide politice si de lideri. Fragilitatea unor ziaristi care, de la o zi la alta, pupa unde au scuipat si scuipa unde au pupat. Nu stiu daca avem sau nu o crestere reala in ultimii ani. Daca, insa, ea exista cu adevarat, atunci, dincolo de faptul ca reprezinta rezultatul exclusiv al societatilor particulare, ea nu este un semn de insanatosire. Si acum, despre slabiciunea cronica a liberalilor.

            Scandalul continuu din politica romaneasca, de care cetatenii au inceput sa se plictiseasca sau chiar sa se scarbeasca, este pus cel mai adesea pe seama divortului ireconciliabil dintre presedinte si premier. Este adevarat, daca exista ceva spectaculos in balamucul cotidian, loviturile aplicate la gioale de cei doi oameni politici pot ocupa locul intai pe podium. Sa admitem ca vinovatul exclusiv este Traian Basescu. Acesta fiind un veritabil artizan al crizelor. Un terminator al relatiilor normale dintre partide si politicieni. Si sa mai admitem ca in aceasta confruntare liberalii sunt imaculati. Daca ne plasam in aceasta ipoteza, urmeaza sa ne punem o intrebare cruciala. Si anume de ce, de cate ori presedintele, facand uz sau exces de prerogativele sale, stramba din nas la cate un ministru, Guvernul PNL nu gaseste o alta solutie decat aceea de a se transforma in „Gica contra”? Opunand, pana in ultima clipa, rezistenta. Si abia apoi cedand cu seninatate in fata presedintelui. De ce PNL nu procedeaza pe dos?

            Este foarte simplu, teoretic, sa ne imaginam o cu totul alta strategie pe care o pot aplica liberalii. Si care i-ar duce la un castig sigur. Este clar ca presedintele Traian Basescu i-a luat la ochi pe ministrii propusi de acest partid, pur si simplu, pentru ca doreste sa puna Guvernul si, implicit, PNL-ul in dificultate. Restul sunt simple pretexte. Mai reusite sau mai nefericite. Ei bine, in aceste conditii, ma intreb de ce PNL nu ar fi putut proceda in felul urmator: de cate ori seful statului, cu ocazia desemnarii unui ministru liberal, si-a exprimat cel mai mic dezacord, PNL, prin premierul Tariceanu, ar fi putut desemna imediat o a doua persoana. Si daca dezacordul exista si la a doua persoana, o a treia. Si asa mai departe. In aceste conditii, opinia publica s-ar fi saturat in scurt timp doar de unul dintre protagonisti. Iar nu de amandoi. Pentru ca ar fi devenit evident ca Basescu incearca, in mod consecvent, sa provoace crize. Stiti de ce nu s-a intamplat si nu se intampla astfel?

            Pentru ca liberalii nu au suficiente resurse umane. Sau staff-ul PNL nu a reusit sa le descopere, daca ele cumva exista. Nu as vrea sa traga cineva concluzia ca am devenit anti-liberal. Sau ca sunt mai optimist in privinta altor partide. Iar viciul, daca am dreptate, exista la nivel parlamentar. Pentru ca cea mai calificata rezerva de cadre a fiecarui partid o reprezinta membrii sai din comisiile de specialitate. Oare nu acolo ar trebui sa-i gasim pe cei care se pregatesc pentru a deveni demnitari ai administratiei publice centrale? Dar daca in comisii partidele au impins oameni slabi, incapabili sa invete sa conduca un minister sau altul, atunci devine explicabil de ce nu au jucatori de schimb.

            Si in nici un caz votul uninominal nu va schimba aceasta situatie.

Comentarii inchise