Operatiunea urechea   aprilie 26th, 2008

 

            Sub presiunea Summitului NATO, autoritatile de la Bucuresti au savarsit un act fara precedent. Chiar daca ne raportam la defunctul comunism. Au creat un nou statut legal al interceptarilor telefonice. Practic, orice cetatean roman sau strain poate fi, in prezent, ascultat. Si nu este necesara nici un fel de aprobare din partea unui judecator.

            Suntem o natiune total supravegheata. Si ce daca, vor spune toti cei care s-au saturat de injuraturile pe care presa, organizatiile societatii civile si multi dintre oamenii politici le adreseaza serviciilor secrete? In definitiv, un simplu cetatean, prin ce ar fi afectat de ascultarea convorbirilor telefonice? Ale lui ori ale altcuiva? Majoritatea locuitorilor acestei tari sunt oameni seriosi si cinstiti. Ei nu participa, sub nici o forma, la acte de terorism ori de coruptie ori de crima organizata. Nu traficheaza minore si nici stupefiante. Si atunci, oare interceptarea, fara opreliste, a convorbirilor telefonice nu ar fi de natura sa contribuie la constructia unei Romanii, in care dreptatea, legalitatea, cinstea sa ocupe pozitiile pe care le merita? Ei bine, eu am de gand sa-i contrazic pe toti cei ce sunt dispusi sa construiasca un asemenea tip de rationamente.

            Daca sunt interceptati oameni politici, atunci cand pun la cale, prin telefon sau Internet, diferite campanii sau cand schiteaza proiecte de mare anvergura, cine, in definitiv, este beneficiarul unor asemenea informatii? Si cum le-ar putea utiliza? Primul beneficiar este chiar serviciul secret care a solicitat sau a efectuat interceptarea. Aici se strang, treptat, informatii cheie despre oameni politici. Daca ofiterii care au accept la asemenea date sunt incorecti, atunci ei pot vinde informatiile, pe bani grei, adversarilor oamenilor politici interceptati. Dar si aceia, respectiv adversarii, pot fi interceptati. Si, si secretele lor pot ajunge, tot contra cost, eventual, pe aceeasi mana, la ceilalti. In consecinta, oamenii politici si partidele, nemaifiind capabile sa-si protejeze propriile informatii, sunt silite sa joace in afara regulilor jocului. Niciunde in lume, in politica, nu este obligatorie, utila, necesara o transparenta totala. Depasirea pragului firesc al transparentei devine, in sine, o operatiune nociva. Care loveste in moalele capului insasi democratia. Mecanismele luptei politice devin viciate. Iar, la capatul tunelului, in loc sa iasa un sistem mai bun, apare un monstru. Dar, mai sus, nu am facut decat sa descriu ipoteza cea mai simpla. In care manipularea informatiei, obtinuta prin interceptari, ramane doar apanajul unor indivizi corupti din serviciile secrete. Nici nu vreau sa ma gandesc ce se poate intampla atunci cand insusi serviciul secret, ca structura organizata a statului, actioneaza pe cont propriu. Cand utilizeaza informatii, astfel obtinute, despre oameni politici si partide, pentru a deveni mai puternic si pentru a prelua conducerea informala a statului. Nu este un scenariu stiintifico-fantastic. Fenomene de acest fel s-au manifestat, de-a lungul istoriei, intr-o forma sau alta, in fiecare tara. Si, de fiecare data, ele au precedat daca nu o catastrofa, in orice caz, crize majore. La fel ca si atacarea, in substanta ei, a democratiei. Si efectele crizelor politice majore il afecteaza, in mod grav, pe cetatean. El va trai intr-o lume mai nesigura. Mai periculoasa. Si, in orice caz, mai saraca. Dar lumea in care traim e, in primul rand, o lume a afacerilor. Inainte de a exista intr-un univers politic, noi existam intr-un spatiu al economiei de piata. Al carui fundament este libera concurenta. Cand libera concurenta nu mai exista, cineva face monopol. Iar consecinta este ca fixeaza preturile. Intotdeauna impotriva interesului cetatenesc. Informatiile obtinute din interceptari, carora li s-a dat unda verde cu prilejul Summitului NATO, pot conduce si la grave consecinte, vizand lumea afacerilor. In baza informatiilor confidentiale, vehiculate fraudulos, se pot constitui, cu adevarat, grupuri mafiote de anvergura.

            Daca nu i se pune capat „operatiunii urechea”, cei mai pagubiti vor fi, in final, cetatenii.

Comentarii inchise

Numele primarului general   aprilie 25th, 2008

 

            Eliminarea din cursa a lui Sorin Oprescu simplifica lucrurile. Pentru PSD. Dar le complica pentru PNL si PDL. In joc pentru functia de primar general al Capitalei sunt trei actori importanti, in ordine alfabetica Vasile Blaga, Cristian Diaconescu si Ludovic Orban. Este limpede ca nici unul nu este capabil sa castige alegerile din primul tur. In cel de-al doilea tur vor ramane doi. Cine sunt acestia? Cine are cele mai mari sanse de a deveni succesorul lui Videanu?

            Doua vorbe despre eliminarea lui Sorin Oprescu. Afirmatia ca s-a savarsit un abuz este la moda. Si extrem de populara. In realitate, daca vorbim de un stat de drept, nu sunt permise abateri de la lege. Daca doctorul Sorin Oprescu s-a bazat in strangerea semnaturilor pe oameni nepriceputi, este problema domniei-sale. Si acum plateste. Indiferent de cata credibilitate are, daca ii lipseste o singura semnatura, trebuie sa mearga acasa. Pentru ca asa spune legea. Invalidarea sa, insa, in calitate de candidat si modul in care este perceputa poate avea unele consecinte in alegeri. Daca bucurestenii ar avea, de pilda, certitudinea ca impotriva lui Oprescu s-a savarsit un abuz – chiar daca de fapt lucrurile nu ar sta asa – atunci autorul ar plati, fie ca este PSD, PNL sau PD-L.

            In realitate, singurul partid interesat ca Oprescu sa nu candideze este PSD. Dar PSD nu are absolut nici un mijloc de a-i pune bete in roate. Nu dispune de nici un instrument pentru a influenta decisiv Biroul Electoral Central. Si nici Justitia, careia Oprescu i s-a adresat. Pe de alta parte, adaptandu-se situatiei date, generata de decizia lui Oprescu de a candida independent, PSD a lansat o teorie si a adoptat o strategie de natura sa reduca la maximum factura impedimentului politic. Si sa poata chiar transforma handicapul in avantaj. De aici a aparut teoria prinderii electoratului bucurestean de stanga si a celor indecisi intr-o furculita, alcatuita dintr-un reprezentant PSD, Cristian Diaconescu, si un independent, Oprescu, si manuita tot de PSD. Sa ne intoarcem, insa, la tema acestei analize. Situatia din Bucuresti sub aspectul bazinelor electorale este diferita de cea din restul tarii.

            In Capitala, liberalii stau mai bine. Electoratul dur al acestora se plaseaza aproape de 20 la suta. In ultimii ani, si PSD a crescut. Acest partid va imparti diferenta cu PDL. Rezulta ca avem trei candidati din care doi alearga in fata, Blaga si Diaconescu, Orban suflandu-le destul de aproape in ceafa. Diferenta, pana la urma, o va face prestatia din campania electorala. Care a si inceput. Ma refer la modul in care se vor prezenta candidatii, dar si la sustinerea de care se vor bucura din directia partidelor.

            Pana in prezent, se poate afirma cu certitudine ca PDL si PSD s-au mobilizat mai bine. Ca de altfel si candidatii acestora. Cand ma refer la candidati, ma gandesc si la aportul de voturi pe care pot sa il aduca cei nominalizati pentru primariile de sector candidatului la Primaria Generala. De aceea sunt tentat sa prognozez ca in finala vor ajunge Blaga si Diaconescu. Primul cu un avantaj mai mare sau mai mic. Ce se va intampla, insa, in turul doi? Cum va reactiona electoratul PNL? Pe mana cui va merge? Raspunsul ni-l va da tot maniera in care se va desfasura campania electorala. Sunt inclinat sa cred ca cei mai multi vor trece in tabara anti-Basescu, votand cu Diaconescu. Si din aceasta perspectiva, exista o sansa reala ca in final acesta sa castige. Pentru ca nu vor fi votati „oameni-proiect”. Ci oameni politici. Va fi o infruntare a partizanilor lui Basescu cu adversarii acestora.

            Din ultimele sondaje se vede ca adversarii sunt mai multi. PSD este motivat sa se mobilizeze, pentru ca, daca ar cuceri pentru prima data Capitala, ar repurta o victorie uriasa, care va reverbera si la parlamentare. Iar daca PDL, cotat astazi drept principal favorit, va pierde ceea ce in trecut au castigat Basescu si Videanu, este inceputul unui dezastru fulminant.

Comentarii inchise

Misteriosul numar doi   aprilie 19th, 2008

 

            O miza surprinzatoare a bataliei politice pentru Bucuresti este formarea viitorului guvern. Un teribil mar al discordiei pe finalul acestui an si inceputul anului viitor. Indirect, dar decisiv, castigatorul Primariei Generale poate influenta si adjudecarea presedintiei Senatului de catre PSD ori PD-L.

            Acesta va fi si numarul doi in stat, calitate in care ar putea decide schimbarea unui scor care, in acest moment, ii este suta la suta favorabil lui Traian Basescu. Cum? Substituindu-se acestuia si propunand un viitor premier. Printr-un efect gen „bila-manta-bila”, decizia lui Sorin Oprescu de a candida sau de a nu candida isi va pune pecetea pe intreg ciclul politic pana cand, in Palatul Victoria, va fi instalat noul Executiv. Scenariul succint prezentat mai sus pare fantasmagoric. Voi demonstra ca nu e asa.

            O premisa corecta pe care o putem utiliza este ca rezultatul alegerilor de la Bucuresti, cel mai important front electoral al Romaniei, va influenta semnificativ si alegerile parlamentare. Si de aceasta data, societatea este divizata si polarizata intre o dreapta reprezentata acum de PD-L si o stanga dominata de PSD. Centru-dreapta liberal va fi utilizat doar pentru a intari una sau alta dintre fortele dominante. Rezultatele de la Bucuresti vor avea o influenta decisiva asupra parlamentarelor, iar scorul acestora va decide ce partid isi va adjudeca presedintia Senatului. O a doua afirmatie cu valoare de axioma este ca, prin substanta sa, Constitutia Romaniei ii permite presedintelui ales sa desemneze, dupa liberul sau arbitru, un viitor premier care, apoi, va forma o echipa guvernamentala. Traian Basescu, presedinte in exercitiu fiind, nu este obligat sa tina cont de existenta ori non-existenta unei majoritati parlamentare. Cu alte cuvinte, el poate desemna un viitor prim-ministru, chiar daca partidul respectiv va fi ultraminoritar in Parlament. Si incapabil sa realizeze aliante. Si va face acest lucru, in ciuda credibilitatii sale scazute, care a ajuns la doar 34 la suta. Am facut demonstratia, intr-o analiza precedenta, ca una dintre consecintele mecanismului de vot uninominal, astfel cum rezulta din prevederile actualei legi, este ca nu se mai poate pune problema invalidarii repetate a unui guvern. Nici macar la inceputul ciclului electoral – cum ar fi fost posibil pana recent – deputatii si senatorii nu vor fi dispusi sa-si riste mandatele provocand, prin invalidarea guvernului, alegeri anticipate. Rezulta, astfel, ca oricare va fi formula guvernamentala, ea va trece. In concluzie, Basescu poate propune orice. Are painea si cutitul. Indiferent de scorul PD-L.

            Insa, daca partidul prezidential pierde conducerea Senatului, este de presupus ca aceasta functie va fi adjudecata de PSD. Iar PSD ia in calcul suspendarea presedintelui Romaniei, imediat dupa alegeri. Sub pretextul ca Basescu s-a angajat in campania electorala, incalcand Constitutia. Si pe fondul extrem de scazut al increderii de care se va bucura acesta la data respectiva.

            Pentru a se ajunge intr-un asemenea scenariu, singurul care ar permite PSD sa vina la guvernare, este insa extrem de important ca PD-L sa piarda alegerile pentru Primaria Capitalei. Numai un asemenea esec ar putea avea drept consecinta un scor atat de slab al PD-L la parlamentare, incat sa rateze presedintia Senatului. De aceea, decizia doctorului Sorin Oprescu de a candida sau de a nu candida este cardinala pentru interesele principalelor forte politice. Candidatura lui Oprescu va diviza electoratul PSD, reducand substantial sansa acestui partid de a castiga Bucurestiul. Deci exista riscul sa scada si potentialul PSD de a obtine, in alegerile parlamentare, scorul necesar castigarii presedintiei Senatului. Pana una alta, Basescu pare de neinvins.

Comentarii inchise

Efectul Stalingrad   aprilie 17th, 2008

 

            Este, cu desavarsire, fals optimismul afisat de liderii PSD in raport cu batalia electorala pentru functia de primar general al Capitalei. Intentia ferma a doctorului Sorin Oprescu de a-si depune candidatura, daca se transforma in realitate, va da peste cap toate calculele si prognozele emise pana in prezent.

            Pentru ca scenariile nu pot lua in calcul decat comportamentele liniare, previzibile ale principalilor actori politici. Orice atitudine neliniara poate schimba o realitate, conducand la rezultate surpriza. Un contracandidat, in primul rand al lui Cristian Diaconescu, de calibrul lui Sorin Oprescu, il poate scoate pe favoritul PSD din cursa pentru al doilea tur de scrutin. Si de aici mai departe, consecintele pot fi dezastruoase pentru socialisti. Intentia lui Sorin Oprescu de a intra in cursa electorala creeaza, pentru PSD, un efect de tip Stalingrad. Luand cu asalt Capitala, pe care nu a putut-o conduce, pana acum, niciodata, acest partid se vede, la randul sau, incercuit de o neasteptata forta disidenta, venita din interior. Reprezentata de partizanii doctorului Sorin Oprescu.

            Doctorul Sorin Oprescu a decis sa-si depuna candidatura pentru Primaria Generala a Capitalei, dupa ce staff-ul PSD l-a nominalizat pe Cristian Diaconescu. Motivul invocat este ca sondajele de opinie, facute anterior, l-au desemnat, pe primul loc, cu o puternica majoritate pe doctorul Sorin Oprescu. Acesta se intreaba, pe buna dreptate, de ce in aceste conditii a fost scos din cursa. Si, convins ca va castiga, forteaza, asumandu-si chiar raspunderea si riscul de a parasi PSD, in momentul depunerii candidaturii. Argumentul sondajului de opinie este imbatabil pana la un punct. Dincolo de care e discutabil. Daca sondajele de opinie ar fi suficiente, atunci nu ar mai trebui sa aiba loc alegeri. Si, cu atat mai putin, campanii electorale. Care este rostul campaniilor electorale? Ca, utilizand metode, tehnici si strategii adecvate, actorii politici si partidele sa-si imbunatateasca situatia. Schimband, daca se poate chiar spectaculos, rezultatul sondajelor. Cum s-a intamplat in cursul campaniei prezidentiale din 2004, castigata de Traian Basescu, in ciuda faptului ca, pana in ultima clipa, sondajele aratau ca pierde. Sau in cazul Stavarache, care a daramat la Bacau toate prognozele. Si in cazul Oprescu este posibil sa se intample acelasi lucru, daca nu are in spate un partid puternic si o strategie bine pusa la punct si generos finantata. In al doilea rand, e bine sa ne punem intrebarea – si sa si raspundem la ea – daca optiunea pentru Primaria Generala a Capitalei este personala sau politica. Daca va conta omul sau partidul. Pana in prezent, Primaria Generala a Capitalei a fost disputata doar politic. Nu a existat, in 18 ani, o batalie a unor personalitati ori o infruntare a unor viziuni diferite, vizand buna gospodarire a orasului si dezvoltarea sa. Nu exista nicio garantie ca acum va fi altfel. Este si motivul care i-a determinat, in cele din urma, pe liderii PSD sa opteze politic. Cum, de altfel, au procedat si celelalte partide.

            Dincolo de argumentele de mai sus, Sorin Oprescu este un candidat redutabil. Care, nu este deloc exclus, sa faca, in final, figura senzationala pe care a facut-o si Marian Vanghelie, atunci cand, refuzat de propriul partid, a candidat independent si a castigat. Intorcandu-se apoi in PSD pe cai mari. Dar, chiar daca Sorin Oprescu nu va castiga si in ipoteza in care nu va intra nici macar in turul doi, candidatura lui va avea tot un efect mortal asupra PSD. Pentru ca ii reteaza lui Cristian Diaconescu sansele de a se califica in turul doi. Pur si simplu, pentru ca doctorul Oprescu este extrem de bine plasat sub aspectul imaginii sale publice. Indiferent de calitatile reale ale celor doi, Oprescu este mai cunoscut si mai iubit de catre bucuresteni decat Diaconescu. Acest avantaj va fi contrabalansat de catre organizatiile PSD, care il vor sprijini pe Diaconescu, dar nu va putea fi anulat. Imprejurarea de mai sus il califica pe „buldogul” Vasile Blaga in turul doi si ii confera cele mai mari sanse de a lua Primaria.

 

Comentarii inchise

Guvernul Basescu   aprilie 15th, 2008

 

            In timp ce o batalie crancena pentru alegerile locale a fost deja declansata, varful de lance fiind, cum este si firesc, Bucurestiul, la orizont se intrezareste identitatea viitorului guvern. Cel care va rezulta in urma alegerilor legislative. Si daca ne uitam atent, va fi de esenta PD-L. Adica guvernul lui Traian Basescu. Este rezultatul, aproape implacabil, al noului sistem de vot. Cel uninominal. Un calcul simplu ma determina sa lansez, inca de pe acum, prognoza preluarii Executivului de catre partidul prezidential.

            Daca nu ar fi existat acest tip de vot uninominal, convenit in cele din urma de catre partide si promulgat in urma unui fals scrasnet de dinti de catre Traian Basescu, as fi putut miza pe un viitor guvern non-PD-L. De ce? Pentru ca, daca la capatul alegerilor parlamentare PD-L s-ar fi plasat pe primul loc, incapacitatea acestuia de a se alia cu alte partide – fapt determinat de neincrederea cvasigenerala in nerespectarea intelegerilor cu Traian Basescu – ar fi determinat, in final, invalidarea guvernului promovat de seful statului. Daca la mijlocul unui ciclu electoral parlamentarii nu-si permit, pur si simplu, riscul crearii unei crize politice, prin invalidarea repetata a unui guvern de natura sa conduca la alegeri anticipate – pentru ca nu au certitudinea unui nou mandat – in conditiile vechiului sistem electoral, la inceputul unui mandat orice parlamentar si-ar fi putut asuma riscul. Pur si simplu, pentru ca, in scurtul interval de timp de cand a fost ales, nu s-a schimbat nimic. Nici in raporturile cu conducerea partidului, repunerea sa pe lista fiind o certitudine, si nici in ceea ce priveste posibilitatea de a fi din nou votat de acelasi electorat. Noua lege da peste cap toate calculele de acest fel. In acest moment, indiferent de pozitia sa intr-un partid ori in plan local, nici un lider politic nu mai poate fi absolut sigur ca va fi ales deputat sau senator. Nu-l plictisesc pe cititor cu un sistem de calcul de altfel extrem de complicat. Il rog sa ma creada pe cuvant. Nici Mircea Geoana, nici Emil Boc, nici Calin Popescu Tariceanu sau Corneliu Vadim Tudor nu pot fi siguri ca vor intra in Parlament. Prima oara. A doua oara, daca in urma invalidarii repetate a unui guvern PD-L s-ar ajunge la anticipate, incertitudinea ar fi si mai mare. Ca sa nu mai vorbim despre costuri. Aceste alegeri uninominale vor fi cele mai scumpe din istorie. In cazul anticipatelor, pretul, si asa usturator, ar trebui platit de doua ori. Indiferent ce vor solicita conducerile partidelor, deputatii si senatorii vor opta ferm pentru a-si pastra mandatele. Ca atare, orice formula de guvern prezidential va fi validata. Si asta, indiferent de scorul pe care il va obtine PD-L.

            Altfel ar fi stat lucrurile daca s-ar fi mers pana la capat in sistemul de vot uninominal. Asa cum ceruse Basescu. Si cum solicitasera insistent unii reprezentanti ai societatii civile. Continui sa cred ca Romania nu este pregatita pentru nici o formula de vot uninominal. In nici un caz in 2008. Si cu atat mai mult legea, asa cum a fost promulgata, se va dovedi dezastruoasa. Vom trage linia in toamna si vom afla cu stupoare ca nu avem un Parlament mai curat ori mai competent ori, cel putin, mai tanar. Vom avea, in general, deputati si senatori cu o stare materiala infloritoare. Rezultatul ruletei politice ar putea, in cel mai bun caz, sa dea un numar mai mare de parlamentari instariti, care sunt si cinstiti in comparatie cu ceilalti. La asta s-ar putea reduce tot beneficiul. In schimb, cetateanul va fi mai inselat decat pana acum.

            Rationamentul de mai sus la ce conduce? La concluzia ca, indiferent de optiunea electoratului, desemnarea unui viitor guvern este la mana unei persoane. A presedintelui. Unde pune el degetul se face aur. Iar partidul respectiv vine la guvernare. Or, in aceste conditii, care alta poate fi solutia previzibila decat cea ca Traian Basescu va opta pentru propriul partid? De aici am ajuns la prognoza sintetizata in titlu.

Comentarii inchise