Alegeri mascate   iulie 31st, 2008

 

            Au mai ramas doar cateva luni pana cand „poporul suveran” isi va exercita dreptul de a-si alege reprezentantii. In premiera, in sistem uninominal. La naiba cu listele intocmite de partide! Vom vota nu simple nume puse pe hartie, in urma unor aranjamente de culise, de catre liderul unei formatiuni, ci reprezentanti adevarati. Persoane care s-au remarcat in comunitatile din care fac parte. Si care merita sa stea in fruntea celorlalti. Ce parere aveti, stimati cititori? Propozitiile de mai sus sunt adevarate? Se schimba, in acest an, ceva? Vom asista la o cotitura in istoria Romaniei? Sau suntem spectatorii si victimele unei farse de mari proportii?

            Cei care au batut cu pumnul in masa si cu piciorul in asfaltul Golden Blitz al Capitalei, solicitand ca, in 2008 si nu alta data, aceasta tara sa rupa pisica, schimband radical sistemul de vot, au cazut intr-o capcana. Fiindca votul uninominal suna bine. Era la moda. Clasa politica trebuie blamata. Impuscata. In frunte cu nenorocitii de parlamentari care au mers cu indrazneala atat de departe, incat l-au suspendat pe marele om de stat care este Traian Basescu. Sa-i punem pe scaunul electric. Sa le dam urgent o doza de uninominal. Sa-i oferim cetateanului marele premiu.

            Dreptul de a decide asupra fiecarui politician. Sa facem ferfenita listele. Ei bine, asemenea sloganuri au stat la temelia unei veritabile isterii. Care, in ciuda putinelor avertismente ale unor cetateni plasati impotriva curentului – ma numar printre ei – s-a transformat in utopie. Utopia innoirii clasei politice.

            Nu este asa ca ne uitam la americani ca la o teribila ciudatenie? Nu este asa ca ne intrebam, in general amuzandu-ne, din ce cauza cetatenii celui mai puternic stat din lume se afla in campanie electorala non stop? De ce liderii lor nationali alearga ca apucatii din oras in oras de un an si jumatate? Iar cei locali domiciliaza intotdeauna acolo unde sunt alesi? Si sunt lideri reali ai comunitatilor pe care le servesc? Ce sens au dezbaterile politice fluviu? Nu-i asa ca americanii sunt caraghiosi? Iata cat de calmi si echilibrati suntem noi. Cum stim sa ne bucuram, cu mic cu mare, de sezonul estival.

            Cata decenta au politicienii nostri, cei care urmeaza sa ne reprezinte pe liste uninominale. Cum evita ei sa ne deranjeze, sub pretextul inundatiilor ori sezonului canicular. Sunt atat de discreti, incat ai zice ca nu exista. Si intersanjabili. Ne-a ramas atat de putin timp pana la alegerile care, asa cum clamau istericii reprezentanti ai asa-zisei societati civile, seful statului si liderii partidelor, ar urma sa transforme viata politica a Romaniei. Dintr-o baltoaca, intr-un paradis. Si nimic nu misca.

            Cati politicieni ati remarcat ca bat din poarta in poarta in faimoasele colegii uninominale? Cine sunt candidatii? Unde sunt ei? Si, in definitiv, cum arata aceste colegii? Are cineva vreo certitudine legata de noua harta politica a Romaniei?

            Cum ar putea sa aiba succes noul sistem de vot, care inseamna, prin definitie, o competitie intre persoane si proiecte si mai putin o paruiala a partidelor, in conditiile in care cetatenii nu stiu care sunt alternativele? Cine sunt candidatii? Cum se numesc? Cum arata? Cum se comporta? De unde vin? Incotro se duc? Ce promit? Cum ne garanteaza ca se vor tine de cuvant?

            America este nebuna rau. Ea sta de aproape doi ani in campanie electorala, in timp ce noi ne vedem de treaba. Conform imbecilitatii, devenita imn de partid, „apa trece, pietrele raman”. La capatul acestei teribile traversari, care se cheama experienta in premiera a votului uninominal, romanul va cunoaste una dintre marile deziluzii ale istoriei. Va fi o noua naruire a sperantelor.

            Admitand un fapt neadevarat, ca legea votului uninominal e buna si oportuna pentru aceasta tara, intreg scenariul se aseamana dureros cu situatia in care un avorton este transformat, pentru ca asa vrem noi, in cosmonaut. Si ejectat in spatiu. Veti avea nu ce vreti voi. Ci ce vor ei.

Comentarii inchise

Atac la demnitatea nationala   iulie 25th, 2008

 

            Pe vremea cand ancheta in dosarul Flota era in plina desfasurare, subiectul principal al investigatiilor, domnul Traian Basescu, se pregatea pentru cea mai inalta functie in stat. Si le promitea romanilor, cu obisnuitul sau ton plin de fermitate, ca le va reda demnitatea. Dupa ce au fost atat de mult umiliti de cei care au condus Romania. Astazi, insusi seful statului este cel care lezeaza in mod grav demnitatea romanilor. Ce s-a petrecut de la angajamentul electoral pana in prezent?

            Dupa ce le-a cerut ziaristilor sa lectureze cu atentie documentele furnizate de italieni, legate de amprentarea rromilor, acestia s-au conformat, iar concluzia este implacabila.

            Cel care nu a citit cu atentie docu­mentele ori a refuzat sa inteleaga semnificatia actului normativ emis de autoritatile de la Roma este Traian Basescu. Care, spre deosebire de jurnalisti, are o multime de consilieri platiti din bani publici. A caror misiune este sa-l ajute pe seful statului sa nu greseasca. Amprentarea nu a tuturor persoanelor cu cetatenie straina care intra in Italia ori locuiesc temporar acolo, ci a unui grup etnic alcatuit din rromi care, intr-o co­plesitoare majoritate, sunt cetateni ai Romaniei, reprezinta un act rasist. De mare gravitate. Astfel il taxam noi, dar si autoritatile de la nivelul Uniunii Europene.

            Dincolo de acest aspect, nu poate fi trecut sub nici o forma cu vederea afrontul pe care statul italian il aduce statului roman. In mod normal, o natiune demna, care are in fruntea sa reprezentanti care-i apara demnitatea, trebuie sa riposteze pe masura. Nu este suficienta nici macar o riposta verbala. Oricat de dura ar fi ea. Reactia celei mai inalte autoritati a statului roman, a presedintelui, este, din aceasta perspectiva, uluitoare.

            Traian Basescu nu numai ca a omis sa-i sanctioneze la modul de­clarativ pe autorii acestei faradelegi, dar a mai si incercat sa convinga opinia publica romaneasca asupra faptului ca actul normativ emis la Roma ar fi corect si legal. Iar pentru a preveni cuvenita riposta a presei, Traian Basescu a jignit-o, trimitand-o la textul de lege. Vezi Doamne, jurnalistii, slobozi la gura si la condei, s-au exprimat fara a se documenta in prealabil. Asa ca romanii sunt si amprentati si, in plus, cel care ar trebui sa-i apere le mai bate si obrazul.

            O atitudine asemanatoare, cu efecte inca si mai grave, au avut, zilele trecute, si alti tovarasi de drum ai domnului Traian Basescu. Intr-un documentar realizat de o importanta televiziune europeana, doamna Monica Macovei – draga Monica – face zob Justitia romana si Parlamen­tul tarii, cu cateva zile inainte de a fi difuzate concluziile Uniunii Europene pe aceasta tema. Aceasta putere in stat, care este Justitia, este descrisa de fostul ministru intr-un mod inca­lificabil. AdmitAnd ca ceea ce spune Macovei este adevarul pur, ar rezulta ca Romania este paradisul coruptiei si crimei organizate. Iar autorii celor mai sinistre infractiuni sunt inaltii demnitari ai statului. Chiar daca aceasta doamna nu mai face parte din puterea politica ori administrativa de la Bucuresti, ea se exprima, totusi, cu autoritatea unei persoane avizate. Cuvintele ei au greutate in strainatate. Si stim ca totul nu se rezuma doar la interviuri postate pe micul ecran.

            Doamna Macovei are si mania de a-si transmite gandurile, ofensa­toare la adresa Romaniei, in spatiul virtual. Plasandu-le pe site-urile europar­lamentarilor si oficialita­tilor de la Bruxelles. Dar draga de Monica nu face decat sa repete papagali­ceste ceea ce a auzit, in repetate randuri, din gura marelui ei protector, care este seful statului. O alta per­­soana care a condamnat Roma­nia, adaugand si ca procurorii din subordine nu sunt independenti, este Daniel Morar. Insusi seful DNA. Si cuvantul sau are greutate.

            Daca oficialii de la Roma au primit aplauzele presedintelui Romaniei pentru comportamentul lor rasist, in ceea ce priveste Justitia nu puteam sa ne asteptam la un raport mai bun, de vreme ce trio-ul descris mai sus sustine cu obstinatie ca totul merge pe dos.

Comentarii inchise

Oprescu la razboi   iulie 18th, 2008

 

            Prin urmare, Sorin Oprescu se arata decis sa treaca de la vorbe la fapte. A avut o campanie electorala bazata pe lupta impotriva coruptiei, a cumetriilor din jurul administratiei publice a Capitalei, a monopolizarii unor intregi domenii de catre cateva grupuri de interese din jurul presedintelui Traian Basescu si Partidului Democrat Liberal, iar acum are comportamentul unui arhanghel al dreptatii. Doreste sa le arate bucurestenilor ca se tine de cuvant. Ataca toate aranjamentele comerciale apreciate drept partinitoare si incorecte, in frunte cu contractul Dalli, care a creat, practic, un monopol al parcarilor, in favoarea grupului Golden Blitz. Si da de-a rostogolul cu sefii Directiilor Capitalei. Vremea constructiei vine mai tarziu, in conceptia noului primar general. Deocamdata, demoleaza. Sa vedem, insa, cum.

            Un interviu de o obraznicie iesita din comun a acordat Adrian Bold, Arhitectul-Sef al Capitalei, unei publicatii centrale. Dupa ce Sorin Oprescu a anuntat ca il demite, Adrian Bold raspunde ca nu pleaca. Cel putin pana cand, in locul lui, nu este numit un specialist mai competent. Iar Bold spune ca, pana una alta, cel mai competent este el insusi. Supravietuitorul a trei mandate de primar, daca nu pleaca, va trebui demis. Iar daca nu va fi demis, atunci Sorin Oprescu sufera prima infrangere de mari proportii. In editorialul precedent, am analizat relatia primarului general cu ceea ce putem numi clauzele contractuale ale unor intelegeri intre Primarie si diverse societati comerciale. Si am ales drept exemplu, in finalul analizei, dosarul Dalli. Al parcarilor. In ciuda faptului ca grupul Golden Blitz, in frunte cu Dorin Cocos, consortul Elenei Udrea, a reusit sa obtina din afacerea parcarilor – care, sa recunoastem cu totii, in cea mai mare parte nu sunt amenajate – un profit de circa 3000 de euro pe ora, care conduce, de la inceput pana acum, la un castig de aproape jumatate de miliard de euro, in ciuda numeroaselor indicii ca monopolul obtinut de Dalli asupra parcarilor din Bucuresti a insemnat si trafic de influenta, si dare si luare de mita si, in ciuda faptului ca parcarile pe care le avem numai europene nu sunt, contractul nu poate fi desfiintat batand din palme. Nici daca ar fi facut un referendum, prin care toti bucurestenii ar cere acest lucru si nici daca alesul acestora, Sorin Oprescu, s-ar da de ceasul mortii, contractul cu Dalli nu poate fi rupt pana cand nu se parcurg mai multe etape legale. In caz contrar, Dorin Cocos va fi si mai mult imbogatit pe banii bucurestenilor pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, Primaria Generala ii va plati imense daune. La fel punem astazi problema si in cazul demiterii unor directori, in frunte cu Adrian Bold.

            Sa analizam acest exemplu, al Arhitectului-Sef al Capitalei. Ne confruntam cu trei realitati. Prima este ca dr Sorin Opescu a castigat alegerile prin votul direct al bucurestenilor si, in principiu, are tot dreptul sa-si formeze echipa cu care crede el ca isi va indeplini angajamentele electorale. Cu sau fara Bold. A doua realitate este ca, sub Adrian Bold, orasul s-a dezvoltat nu ca un organism sanatos, ci ca o veritabila tumoare. Iar Bold este principalul vinovat. Chiar daca presiunea grupurilor de interese politice si economice a fost uriasa. A treia realitate este ca Bold e functionar public. Si nu poate fi, pur si simplu, aruncat din Primarie cu un sut in fund. Ca si in cazul contractului Dalli, si in situatia schimbarii la varf a institutiei Arhitectului-Sef al Capitalei, Sorin Oprescu este silit sa actioneze in forta, dar, in acelasi timp, in deplina legalitate.

            Dar dr. Oprescu se grabeste. Daca o face pentru a schimba fata Capitalei, e bine, cu conditia sa lucreze inteligent si in respect fata de normele juridice. Dar daca Oprescu se grabeste dintr-un cu totul alt motiv? Oricat de mult i-am acorda prezumtia de buna-credinta, nu poate fi exclusa ipoteza in care Oprescu se bate pentru cu totul si cu totul altceva. Cum ar fi, de pilda, pentru o imagine in stare sa-l proiecteze, dupa un model deja experimentat, la Presedintia Romaniei. Si atunci, totul nu ar fi decat un spectacol. Vom vedea.

Comentarii inchise

Cui ii e frica de Sorin Oprescu?   iulie 16th, 2008

 

            Asa-numitul „razboi Dalli”, care se desfasoara simultan cu operatiunea de concediere a sefilor administratiei din Bucuresti, redeschide tema campaniei electorale a doctorului Sorin Oprescu.

            De ce? Pentru ca, atat in pre­gatirea primului tur de scrutin, cat si intre tururi, actualul primar general a atacat in forta – dupa o reteta care a avut, de fiecare data, succes in Romania – coruptia antemer­gatorilor. Beneficiind si de avantajul unei credibilitati conferite de faptul ca s-a prezentat in fata alegatorilor fara a avea in spate, cel putin in mod explicit, sustinerea partidelor politice. Adversarii sai au taxat acest tip de campanie electorala drept demagogica si populista. Oricum, doua realitati sunt de necontestat: Sorin Oprescu a castigat detasat alegerile; si a facut-o nu promovand nu stiu ce mari proiecte de dezvoltare a Capitalei, ci atacand coruptia. Asa se face ca, acum, el este obligat sa demonstreze, fie si in parte, ceea ce a afirmat in urma cu cateva luni si sa onoreze ceea ce a promis. E obligat sa afiseze o tinuta de razboinic. De arhanghel al legii si dreptatii. De incoruptibil. De persoana care dispune de reteta diminuarii substantiale, daca nu chiar a eliminarii coruptiei din Primaria Capitalei. Efectul este ca, inevitabil, exista persoane deranjate in mod grav de noul primar general. Cui ii este frica de Sorin Oprescu?

            Principalul sau adversar a fost Partidul Democrat Liberal. Condus de insusi presedintele Romaniei, Traian Basescu. De altfel, acesta l-a atacat la baioneta, si nu de putine ori, pe doctorul Sorin Oprescu. In timp ce celelalte partide mai degraba au mimat o confruntare cu acesta. Iar in turul doi, se stie, in general electoratul partidelor non-PD-L a votat cu Sorin Oprescu. Odata instalat, acesta a constatat ca are un consiliu ostil, in care PD-L impreuna cu PNG au reusit sa constituie o majoritate. Motiv pentru care nici viceprimarii nu sunt cei pe care Oprescu i-ar fi dorit in aceasta functie. Pe de alta parte, inaltii functionari ai Primariei, esa­loanele unu si doi, au fost instalati sau infiati de Traian Basescu si apoi de Adriean Videanu, astfel incat si ei ii sunt ostili doctorului. Al treilea front este cel al contractelor onorate pe banii bucurestenilor, care alimenteaza pusculita PD-L. Cu alte cuvinte, tinta, in acest caz, este nucleul oamenilor de afaceri grupati in jurul lui Traian Basescu. Amanand rafuiala cu Consiliul General, considerata in acest moment mult prea periculoasa, Sorin Oprescu a deschis ultimele doua fronturi. Ii matura pe conducatorii principalelor directii ale Primariei si ataca la baioneta cele mai importante contracte semnate de fostii primari generali, acuzandu-le drept frauduloase. Anunta rezilierea lor si plangeri la DNA.

            Asistam la o suita de actiuni indraznete ale doctorului Oprescu dar si extrem de riscante. Ele pot esua in doua chipuri. Un pericol este ca, in locul unor directori neispraviti si corupti ai PD-L, sa fie instalati alti directori neispraviti si corupti, reprezentand alte grupuri de interese. Iar locul marilor contracte paguboase pentru bucuresteni sa fie luat de alte contracte, la fel de paguboase, dar incheiate cu oameni de afaceri afiliati grupurilor de interese politice ostile PD-L. Sa-i acordam insa lui Oprescu, asa cum este si firesc, prezumtia bunei-credinte.

            Dar si asa, tot trebuie puse in discutie mijloacele prin care el actioneaza. De pilda, „scandalul Dalli” este intr-adevar urias. Afacerile grupului Golden Blitz inseamna, in domeniul parcarilor, un profit de 3000 euro pe ora care, sub administratiile Basescu – Videanu, a insumat aproape jumatate de miliard de euro. Un contract cu dedicatie clara, in spatele caruia se ascund peschesuri mari, dar care nu poate fi desfiintat legal cat ai zice peste. Daca Oprescu se grabeste, s-ar putea sa piarda. Si aici, si in cazul altor contracte, el are nevoie de juristi priceputi. Iar demiterile sefilor de directii constituie si ele un ghem juridic care nu este usor de desfacut. Pe Oprescu il asteapta zile grele. Abia de acum incolo.

Comentarii inchise

Justitia pacalita   iulie 12th, 2008

 

            Uniunea Europeana se pregateste sa prelungeasca monitorizarea reformei din Justitia romaneasca. O va face pentru ca situatia nu este deloc roz. Aceasta institutie fundamentala a statului functioneaza alandala.

            Actualul ministru al Justitiei, numit in aceasta functie relativ recent, nu a reusit nici el sa ridice numeroasele semne de intrebare care inca planeaza asupra modului in care sunt respectate procedurile, in special cele penale, si desfasurarii propriu-zise a proceselor care dureaza prea mult si au loc in conditii improprii. Nu exista un tap ispasitor decat in capul unor politicieni. Vinovata este clasa politica, lipsita ani la rand de vointa de a reforma cu adevarat Justitia. Si ma refer la reforma, nu la caricaturizarea acestui proces, nu la schimonosirea lui si cu atat mai putin la vaicarelile si smiorcaielile unei foste ministrese. Justitia inseamna transparenta, sisteme informatizate, sali de judecata care sa impuna respectul, conditii optime de desfasurare si inregistrare a dezbaterilor, respect fata de cetatean si, evident, eficienta, adica celeritate si, inainte de toate, dreptate. Judecatori liberi nu numai de constrangeri, ci si in raport cu tentatiile materiale. Adica liberi de coruptie. Intrucat nu indeplinim aceste conditii, vom fi in continuare monitorizati de Uniunea Europeana. Si este foarte bine ca se intampla asa. Din aceasta afacere a monitorizarii nu au de pierdut decat lichelele. Din politica, din Justitie, ori lichelele in general. Este limpede ca Justitia romana se compromite in primul rand fata de propriii cetateni, pe care nu ii slujeste asa cum trebuie. Sa vedem, insa, cum se compromite ea in afara granitelor tarii, pentru ca de aici in directia Uniunii Europene semnalele sunt mai rapide. Mai eficiente. Mai dure.

            Presedintele Traian Basescu se pregateste intens pentru a face din monitorizarea Justitiei o cauza politica. Un stindard al bataliei sale impotriva partidelor non-PDL. Prefacandu-se a nu observa ca populatiei ii este indiferenta monitorizarea, daca nu cumva chiar simpatica. In ultimii ani, Romania pierde la Curtea Europeana procese dupa procese, intentate de oameni care au suferit nedreptati in aceasta tara. Sunt cei care nu si-au putut gasi dreptatea in Justitie atunci cand si-au revendicat proprietatile confiscate de regimul comunist. Dar sunt si cei, din ce in ce mai multi, care au suferit recent nedreptati din partea autoritatilor statului pe care Justitia romana nu a stiut sau nu a dorit sa le sanctioneze. In toate aceste cazuri, statul roman, respectiv cetatenii sai, trebuie sa plateasca despagubiri. Care, adunate, ajung la sume exorbitante. La nivelul Uniunii Europene, asemenea contraperformante ale Justitiei romane se insumeaza si constituie motive de serioasa ingrijorare. In tara, insa, nimeni nu se gandeste sa-i faca responsabili pe cei vinovati. Procurorul sau judecatorul poate gresi oricum si ori de cate ori, pentru ca romanul sta cu punga larg desfacuta pentru a plati ponoasele. Pentru cei care vor sa isi faca din aceasta afacere un capital electoral, ma voi opri la un exemplu limita.

            Ne amintim cum a fost tinut in arest, in mod abuziv, un om deseori criticat de ziarul ZIUA. Este vorba de Cornel Iacubov. El a fost privat de libertate la ordin politic. Era un reprezentant cunoscut al PSD. Rezident la Monte Carlo. Procurorul general Laura Codruta Kovesi, impreuna cu ministrul Justitiei Monica Macovei au semnat un document adresat Procuraturii din Monaco prin care cereau blocarea conturilor din banca ale lui Iacubov. Cu motive aparent extrem de serioase: trafic de arme, retele internationale de crima organizata, spalare de bani. Luandu-le in serios, autoritatile din Monaco s-au conformat. Iacubov a suferit prejudicii imense. Financiare si morale. Iar acum, in Justitie si nu altundeva s-a dovedit ca e nevinovat. Ca totul a fost o gogoasa politica. Statul Monaco va plati la greu si se va intoarce impotriva statului roman. Pana la urma, noi vom plati. Nu Kovesi. Nu Macovei.

Comentarii inchise

Dublu atac   iulie 11th, 2008

 

            Din nou presedintele Traian Basescu ataca Justitia. Lovind in judecatori. Si, in premiera, in procurori. Presa comenteaza pe larg evenimentul. In fel si chip. Sucind interventia sefului statului pe toate fetele. In general, acuzandu-l de imixtiune in treburile unei puteri independente in stat. Ma alatur acestui cor al comentariilor. A gresit sau nu presedintele? A incalcat sau nu Legea fundamentala?

            Raspunsul meu la aceasta noua provocare a Cotrocenilor este negativ. Traian Basescu avea dreptul de a se referi la Justitie. De a face aprecieri generale asupra modului in care lucreaza magistratii si procurorii. Seful statului poate si el sa faca ceea ce poate face fiecare cetatean. Daca seful statului ar fi nominalizat un proces sau o ancheta, un anume procuror sau judecator, el ar fi incalcat intr-adevar Constitutia. Sa vedem insa daca, din punct de vedere politic, Traian Basescu a procedat eficace. Atunci cand a atacat Justitia, in mod repetat, presedintele nostru de la Cotroceni a urmarit un scop politic. Care este acesta? A fost el indeplinit? Obtine Traian Basescu rezultatul scontat? Incerc sa raspund la aceste intrebari.

            Ne confruntam in Romania cu o situatie inedita. Presedintele tarii este izolat pe scena politica. Incercand din rasputeri sa-si construiasca un vehicul electoral, sub forma unui partid puternic, in stare sa preia fraiele puterii dupa alegerile parlamentare si sa ii ofere un nou mandat, Traian Basescu se izbeste de o rezistenta neasteptata din partea electoratului. Este un front unde toate semnalele ne arata ca va pierde batalia. Dincolo de actiunea politica propriu-zisa, Basescu incearca sa isi impuna autoritatea morala asupra cetatenilor Romaniei. In definitiv, este presedinte. In acceptiunea unora, el este „tatucul”. Istoria cu combaterea comunismului s-a fasait. In primul rand, fiindca s-a vorbit prea mult pe aceasta tema. Valurile excesive au sfarsit prin a plictisi populatia. In al doilea rand, actiunea in sine a fost compromisa. Atata timp cat la Cotroceni au existat si exista mostre ale regimului comunist, cata vreme presedintele a numit ambasadori, in mod repetat, asemenea specimene, cata vreme in serviciile secrete se afla oameni la pupitrul de comanda, ridicati in rang sub comunisti si tinuti in brate de seful statului si cata vreme el insusi, ca sef al reprezentantei noastre la Anvers, a facut parte dintr-o lista a nomenclaturii comuniste, e greu de presupus cum interventiile in aceasta directie a rafuielii cu fostul regim ar mai putea sensibiliza populatia. Aducandu-i lui Basescu un electorat in plus, acum, cand si credibilitatea sa este in cadere libera.

            Asa incat, ce i-a mai ramas de facut lui Traian Basescu? El incearca sa opereze pe o alta zona sensibila a societatii romanesti. Justitia. Suntem noi cu adevarat un stat de drept? La aceasta intrebare, majoritatea covarsitoare a cetatenilor raspund nu. Oamenii sunt revoltati si scarbiti de ceea ce se numeste nedreptatea prin Justitie. De abuzurile exercitate in acest domeniu. De traficul de influenta. De realitatea ca, in timp ce cetatenii obisnuiti sunt haituiti, rechinii mari si mici scapa cu fata curata. Procesele incep dar nu se mai sfarsesc cat ii veacul. Iar petitionarii sunt purtati, la nesfarsit, pe drumuri. Guvernul Romaniei nu poate fi atacat, in mod serios, sub aspectul performantelor economice. Pentru ca, in definitiv, suntem pe locul doi in Europa. La ritmul de dezvoltare. Si atunci, marota lui Basescu ramane tot Justitia. Nu vom primi clauza de salvgardare din vina Justitiei. Pentru ca lucrurile nu stau chiar atat de prost. Vom continua, insa, sa fim monitorizati la acest capitol. Ceea ce nu e deloc rau. Monitorizarea ne va obliga la performante. Dar Basescu vrea sa faca din monitorizare o arma anti-guvernamentala. Uitand ca a avut el insusi un ministru al Justitiei, in persoana Monicai Macovei. Si ignorand ca pe cetatean monitorizarea il lasa rece.

Comentarii inchise

Greva prezidentiala   iulie 4th, 2008

 

            Refuzul sistematic al sefului statului de a promulga acte normative tensioneaza la maximum viata politica si, mai mult chiar, poate genera crize constitutionale. Cum tocmai se intampla acum, marul discordiei fiind Curtea de Conturi. Nu imi propun sa vad cine are dreptate in acest caz, in care, in urma nepromulgarii Legii de catre domnul Traian Basescu, Parlamentul a incalcat Constitutia. Afirmand ca a fost silit sa o faca.

            Ce se intampla, in definitiv, cu aceasta institutie importanta a statului care se numeste Curtea de Conturi? In ce consta criza constitutionala? Si pana unde poate merge presedintele, respingand lege dupa lege?

            Curtea de Conturi a Romaniei este vitala in ceea ce priveste functionarea statului de drept. Daca functioneaza bine, aceasta institutie poate contribui decisiv la eradicarea coruptiei politice si administrative. Inexistenta ei este de neconceput intr-o democratie. De aceea, functionarea Curtii de Conturi este reglementata si garantata chiar prin Legea fundamentala a tarii. Tot Constitutia stabileste si durata mandatului conducerii Curtii de Conturi. Presedinte si consilieri. Iar functionarea propriu-zisa este reglementata prin legi speciale, dezbatute si aprobate in Parlamentul Romaniei. In acest moment, Romania se confrunta cu doua realitati legate de existenta Curtii de Conturi. Prima este ca mandatul conducatorilor institutiei a expirat in luna februarie. Nefiind alese alte persoane prin procedurile prevazute de Parlament, rezulta ca, in prezent, ar trebui, din aceasta perspectiva, sa avem un vid. Un stat fara Curte de Conturi. Vinovate de aceasta situatie sunt partidele parlamentare, care si-au scos ochii non-stop in baza blestematului de algoritm, nereusind sa se inteleaga in ceea ce priveste desemnarea noii conduceri. Si, in aceasta situatie stranie, Parlamentul a incalcat de doua ori Legea fundamentala, prelungind mandatul presedintelui si consilierilor Curtii de Conturi, desi Constitutia interzice acest lucru. Iar cele doua acte parlamentare nu au putut fi atacate la Curtea Constitutionala din simplul motiv ca tot Constitutia prevede faptul ca decizii de acest fel nu pot fi atacate la Curte. Un veritabil cerc vicios. A doua realitate este ca partidele politice au decis ca sunt necesare schimbari in Legea Curtii de Conturi. O optiune corecta, daca luam in calcul faptul ca, din momentul promulgarii legii in vigoare, a trecut o lunga perioada de timp in care Romania a parcurs o dificila tranzitie si s-a integrat in Uniunea Europeana, fiind astazi obligata sa-si adapteze o serie de norme juridice legistatiei comunitare. Astfel incat, dupa intense dezbateri si negocieri, in fine, cu o intarziere de cateva luni, Parlamentul a fost in masura sa-i trimita sefului statului spre promulgare o noua lege.

            Dar Legea Curtii de Conturi l-a gasit pe Traian Basescu in plina greva prezidentiala. Izolat pe scena politica, aflat intr-un conflict deschis nu numai cu Guvernul, ci si cu toate partidele parlamentare, mai putin PD-L, seful statului isi utilizeaza la maximum parghiile constitutionale de care dispune, pentru a-si tine adversarii in corzi. Prin nepromulgarea unor acte normative, Parlamentul este institutia pusa in dificultate si fortata sa-si reexamineze legile pe care, si asa, in absenta unei majoritati clare, le elaboreaza taras-grabis. De aceasta data, presedintele Traian Basescu a prins forul legislativ in pozitie de ofsaid. Refuzand sa promulge Legea Curtii de Conturi, el a fortat Parlamentul sa incalce inca o data Constitutia, prelungind, a treia oara, mandatul conducatorilor acestei institutii. Chiar in situatia in care Curtea Constitutionala nu poate fi sesizata, o criza s-a declansat, prin simplul fapt ca a fost incalcata Legea suprema. Si ca orice constatare a Curtii de Conturi va putea fi contestata si facuta praf si pulbere la Curtea Constitutionala.

            Deci tampenia politicienilor si cerbicia lui Basescu, aflat in greva prezidentiala, ne-au facut sa avem o Curte de Conturi „care nu este”. Si vanata de toti.

Comentarii inchise

Cu foamea in gat   iulie 3rd, 2008

 

            Doua realitati se interfereaza, creand o compozitie toxica. Pe de o parte, exista o criza globala a alimentelor si energiei, careia Romania nu i se poate sustrage, iar pe de alta parte ne aflam intr-un an electoral. Aceste doua planuri, astfel cum au fost ele conjugate de politicienii de la Bucuresti, au generat un spatiu virtual al teatrului politic.

            Finalmente, cetateanul este umilit si batjocorit. El plateste si va plati costuri suplimentare pur si simplu pentru ca in politica nu a ajuns decat o amestecatura de hahalere si indivizi stersi, lipsiti de vointa, de energie politica, de generozitate si daruire. Este motivul pentru care romanul sta cu foamea in gat.

            Criza energetica este atat o mare provocare de tip global, cat si o problema tipica de siguranta nationala. Din aceasta perspectiva, planeta se indreapta cu pasi repezi catre o catastrofa majora. In timp ce totul a devenit petrol – in sensul ca nu exista, practic, produs care sa nu presupuna, intr-o forma sau alta, un aport al acestei resurse – rezervele mondiale sunt pe cale de a se epuiza. Procesul este accentuat de doi factori. Dezvoltarea economiei mondiale nu se produce liniar, ci exponential. Daca luam in calcul, in acest sens, cresterea exploziva a economiilor energofage din China si India, nu mai avem nevoie de nici o alta demonstratie. Al doilea factor agravant sunt tensiunile politice. Ofensiva agresiva a Statelor Unite asupra tarilor producatoare de petrol nu si-a atins obiectivul scontat. Nu trece mai mult petrol si mai ieftin prin conducte. A doua criza de mari proportii, semnalata mai recent de organizatiile internationale, este cea a alimentelor. Si ea o chestiune de siguranta nationala. Populatia mondiala creste si cresc si pretentiile la o hrana indestulatoare. In timp ce, ca si in domeniul energetic, planeta nu s-a gandit la alternative. Cu mijloace tehnice mai adecvate si atata tot, la nivel mondial este practicat acelasi tip de agricultura. Productia de alimente nu s-a diversificat. Ambele crize, conjugate, lovesc, intr-o masura mai mare sau mai mica, toate economiile lumii, inclusiv economia Romaniei. Cum raspundem?

            Intrucat provocarile tin de siguranta nationala, este cat se poate de firesc si de legitim ca seful statului, in aceasta calitate, precum si in cea de presedinte CSAT, sa incerce, impreuna cu reprezentantii fortelor politice si ai industriei si institutelor de specialitate, sa identifice solutii daca nu pentru iesirea din criza, cel putin pentru atenuarea efectelor acesteia. Asadar, in principiu, Traian Basescu procedeaza corect atunci cand isi exprima interesul fata de impactul crizei de energie si crizei alimentelor asupra Romaniei. Numai ca momentul este ales gresit. Si asta in mod intentionat. Pentru ca, in plin an electoral, in nici o tara, si cu atat mai putin in Romania, nu pot fi identificate solutii pe termen lung. Iar solutiile pe termen scurt, fie ele si pompieristice, nu valoreaza nici cat o ceapa degerata. Este motivul pentru care romanul este amenintat sa ramana si in continuare cu foamea in gat.

            Pentru ambele tipuri de provocari, solutiile nu pot fi decat pe termen lung. Cat priveste criza energetica, Romania dispune de cateva resurse importante, altele decat petrolul la mica si mare adancime ori gazele naturale. Energia poate fi produsa, si inca in cantitati enorme, utilizand apele de adancime ale Marii Negre, bogate in hidrogen sulfurat ori intinsele bazine subterane de ape termale, care ajung la temperaturi de 80 de grade. Ori energia eoliana. Sunt doar cateva exemple. Oricare dintre acestea ne arata ca nici una dintre alternative nu poate fi rezultatul unui proiect pe termen scurt. Exact la fel se pune problema si in ceea ce priveste dezvoltarea unei agriculturi puternice, care ne-ar ajuta nu numai sa depasim criza, ci si sa obtinem imense foloase din ea. Dar s-a vazut ca, in realitate, in frunte cu presedintele, nimeni nu doreste cu adevarat solutii pentru criza. Actorii sunt preocupati exclusiv de teatrul politic. Iar foamea romanilor nu va putea fi astamparata prin demagogie.

Comentarii inchise