Condamnat la moarte   septembrie 24th, 2008

 

In editia de astazi a Ziarului ZIUA, Departamentul de Investigatii publica un material cutremurator. Despre un roman condamnat la moarte de un tribunal militar, in 1973. Numele sau este Constantin Rauta. Savant care a lucrat multi ani de zile pentru NASA. In prezent, el circula liber prin aceasta tara, desi condamnarea sa la moarte e in vigoare. In principiu, el poate fi oricand si de catre oricine saltat. Si dus la beci pentru tot restul vietii. Singura sa sansa este ca pedeapsa capitala a fost abolita.

Dar ceea ce cu adevarat este senzational, in cazul lui Constantin Rauta, este ca nu a aflat ca ar fi condamnat la moarte decat intamplator, dupa multi ani. Mai exact, dupa 22 de ani. Adica in 1995, cand o judecatorie din Bucuresti i-a respins o cerere de restituire a apartamentului pe care l-a detinut inainte de a parasi Romania, pe motiv ca, odata cu condamnarea sa la moarte, i-a fost confiscat tot. Si abia in 2006 a descoperit ca nu este nici cetatean roman – dupa ce votase de mai mute ori – intrucat cetatenia ii fusese retrasa in 1990, deci la 17 ani de la condam­narea sa la moarte. Si de catre cine? De Ion Iliescu, pe atunci presedinte al Frontului Salvarii Nationale si imputernicit prin aceasta sa semneze decrete. Oricum, pana in prezent, toate demersurile facute de acest om pentru a-si anula condamnarea la moarte au fost ignorate de autoritatile de la Bucuresti. Ce se intampla? Este acest caz ilustrativ pentru modul in care statul numit Romania isi trateaza cetatenii? Sau asistam doar la un nou caz de brambureala tipic romaneasca?

Cand Constantin Rauta a fost pus la zid, a existat, in prealabil, un rationament logic al functionarilor si Justitiei statului totalitar. El a fost condamnat la moarte pentru ca instanta militara a apreciat ca si-a tradat tara. Era ofiter al Directiei de Informatii Externe, primise o misiune de spionaj in timp ce isi completa studiile printr-o bursa, intr-un stat occidental si a decis sa ramana acolo. In acest tip de rationament binar, prezumtia ca ar fi tradat se intemeiaza pe o alta prezumtie. Cea ca ar fi trecut de partea dusmanului. Si ar fi adus, astfel, prejudicii Romaniei. Punand siguranta nationala in pericol. Sa recunoastem, sunt acuzatii care pot atarna extrem de greu. Si care pot atrage ca un magnet glontul.

In realitate, Rauta era un tanar absolvent al unei facultati tehnice si a fost recrutat de DIE tocmai fiindca, prin calitatile sale deosebite, obtinuse, in urma unui concurs, o bursa in Vest. Si atunci, ce s-a gandit Securitatea? Sa faca un targ cu el. Daca vrea bursa, n-are decat sa plateasca pentru asta. Devenind ofiter DIE. Si acceptand ca, in timpul bursei, sa le dea informatii baietilor. Adica sa faca spionaj. In fine, omul, abia recrutat, nu avea ce informatii sa divulge. Cu toate acestea, securea a cazut.

Si securea, odata cazuta, asa a ramas. Ce demonstreaza decretul lui Iliescu din 1990? Ca atitudinea statului totalitar fata de propriii cetateni a ramas, dupa caderea lui Ceausescu, aceeasi. In baza acelorasi criterii si proceduri, oamenii au continuat sa fie tinuti la zid. In bataia pustii. Dusmani ai poporului. Inamici. Sa spunem ca domnul Iliescu, in calitate de vechi comunist, a suferit de sindromul reflexului conditionat. Dar ce se intampla mai tarziu? De ce, pana azi, un savant de talie mondiala, cum este Constantin Rauta, este pasat de la o institutie la alta, plimbat ca si cand ar fi ultima scursoare a societatii romanesti si continua sa poarte stigmatul de tradator?

Raspunsul este unul singur. Romania continua sa-si dispretuiasca propriii cetateni. Sa-i trateze ca pe niste oameni de nimic. De fapt, in aceasta situatie, cine a tradat? Rauta, Romania? Sau Romania pe Rauta? Si, pana la urma, cine trebuie sa plateasca? Rauta sau statul?

Comentarii inchise

Pe muchie de cutit   septembrie 23rd, 2008

 

            Este expresia care defineste cel mai exact situatia stranie, de spagat, in care se afla astazi proiectul votului uninominal. In timp ce, de voie de nevoie, partidele au inceput sa-i nominalizeze pe unii dintre candidati, legea este atacata. Atat in Justitie, cat si la Curtea Constitutionala. De catre Partidul Romania Mare. Si poate sa cada. Ceea ce inseamna ca vom reveni la votul pe liste, atat de intens demonizat in ultimii ani, in comparatie cu uninominalul, in aceeasi masura idealizat.

            Cel mai ciudat fenomen pe care il putem remarca este ca, desi marile partide PSD, PD-L si PNL sunt indiscutabil favorizate de votul uninominal, prin eliminarea parti-delor mici si redistribuirea voturilor obtinute de acestea, dar si printr-o prezenta mai slaba la urne, ele totusi ar dori sa revina la sistemul traditional. Si, pe sub masa, incurajeaza demersul PRM. Cum se explica acest comportament duplicitar?

            S-a putut observa, fara echivoc, prin modul in care s-au defasurat alegerile locale – incluzandu-i pentru prima data si pe presedintii consiliilor judetene – ca votul uninominal produce doua efecte. Primul si cel mai evident este ca intareste pozitia unor reprezentanti autentici ai comunitatilor locale. Vedetele, liderii sau baronii locali – indiferent cum le-am spune – legitimati prin votul direct al cetatenilor, nu pot fi decat cu mare dificultate si cu riscuri pe masura impusi de la centru. Am exemplificat si mai exemplific in acest sens esecul spectaculos al lui Radu Berceanu, un lider important, carismatic, care se bucura de o imensa notorietate, al Partidului Democrat Liberal, care a esuat lamentabil la Dolj, in tentativa sa de a fi ales in functia de presedinte al Consiliului Judetean. Daca se intareste pozitia liderilor locali, direct proportional scade puterea si autoritatea organizatiilor centrale ale partidelor. Intr-un parlament ales uninominal, proportia celor desemnati de la centru cu sanse de a si castiga, deci de a beneficia de sprijinul organizatiei locale, scade dramatic. Daca, in acest an, se va vota pe liste, asa cum doresc in taina toate partidele, atunci un numar mai mare de cetateni va fi motivat sa se prezinte la urne. Pentru ca, in acest sistem de vot pe liste, propaganda pe micile ecrane facuta de liderii partidelor va fi mai intensa si mai convingatoare. Antagonizand, astfel, intr-o masura mai mare, electoratul. Liderii partidelor vor deveni din nou ceea ce au mai fost. Respectiv, locomotive electorale. Ei vor ridica stacheta luptei pentru putere. In aceste conditii, cu certitudine UDMR nu numai ca ar intra in Parlament, dar ar atinge, din nou, cota de 8 la suta cu care ne-a obisnuit de fiecare data, din patru in patru ani. PRM, la fel de cert, beneficiind inca din plin de carisma, de discursul lui Corneliu Vadim Tudor, va intra din nou in Parlament. Cu un procent, dupa redistribuiri, de 8-10 la suta. Dar nu este deloc exclus ca si PNG sa se bucure de acelasi succes. In sistemul de vot pe liste, PSD, PD-L si PNL vor avea mai putine mandate. In acelasi timp, numarul deputatilor si senatorilor instalati de conducerea centrala a partidelor ar creste. Consecinta imediata, pe termenul urmatorilor patru ani, va fi ca influenta asupra acestora va putea fi exercitata tot din capitala. Si nicidecum de la nivelul organizatiilor locale. Care nici nu i-au dorit, nici nu i-au sustinut in mod direct si nici nu au contribuit la desemnarea acestora. Lasand totul pe seama propagandei si actiunii politice exercitate de Bucuresti.

            Votul pe liste confera mai mul-ta putere organizatiilor la nivel central. Votul uninominal schimba acest raport in favoarea organizatiilor locale. In consecinta, jocul duplicitar al partidelor, tendinta acestora de a avorta votul uninominal se explica nu atat prin respectul fata de ceta-tean – asa cum am aratat, vointa acestuia va fi implacabil inselata prin sistemul de calcul – cat prin interesul de a detine, la nivel central, mai multa putere. Se joaca pe muchie de cutit.

Comentarii inchise

Se pregateste un deces   septembrie 22nd, 2008

 

            Nu este deloc exclus sa asistam, si inca repede, la decesul unui proiect politic, transformat in lege, promulgata de presedintele Traian Basescu: alegerile in sistem uninominal. Un partid parlamentar, PRM, a atacat uninominalul atat in Justitie, cat si la Curtea Constitutionala. Va avea castig de cauza demersul lui Vadim? Si daca da, cine va avea de castigat? Si daca da, putem concluziona inca de pe acum ca partidele una declara si alta fac? Ca, de fapt, pe ascuns, atacul PRM asupra uninominalului va fi sprijinit in Justitie si la Curtea Constitutionala? La ce poate conduce avortarea uninominalului?

            Singura experienta romaneasca ce poate oferi cat de cat o imagine asupra votului uninominal este alegerea presedintilor consiliilor judetene. Pentru prima data, printr-un scrutin direct. De fapt, prin doua tururi de scrutin. Iar rezultatul a fost halucinant, daca nu cumva chiar inspaimantator pentru greii partidelor. Cei mai multi dintre acestia – vezi, de pilda, cazul Radu Berceanu – au esuat pe cat de lamentabil, pe atat de spectaculos. In schimb, au castigat in general personalitati locale, contestate la centru ori privite cu suspiciune.

            Pe ansamblu, desi a existat o confruntare pana la capat cu electoratul, prin doua tururi de scrutin, se poate concluziona ca, cel putin sub aspectul moralitatii politice a ideii, de multi vehiculata, a innoirii clasei politice, sistemul de vot uninominal aplicat la locale nu si-a atins scopul. Bazat pe carisma, uneori discutabila, a unor persoane, succesul, la capatul acestui mecanism de vot, isi produce efectele pozitive in planul intaririi extraordinar de mari a puterii baronilor locali care devin, astfel, un fel de stapani ai inelelor, beneficiind in viitor si de uriase alocatii ale Uniunii Europene, dar si al unei mari legitimitati politice. Dar exista si efecte negative. Cel mai important este, in oglinda, o scadere a importantei centrului.

            Partidele, la nivel central, cedeaza puterea, astfel incat multi lideri devin activisti cu picioare de lut. Voci care, dincolo de notorietatea conferita de participarea la talk show-uri pe micul ecran, nu se aleg cu nimic din business-ul lor politic. Iar partidele isi dilueaza mesajul doctrinar, si asa destul de precar. Unde mai este stanga? Unde mai este centrul? Unde mai este dreapta? Atunci cand interesul local, mult mai pragmatic, dicteaza, politica reala la nivelul celor cateva partide ramase in cursa, dincolo de mesajele demagogice si din ce in ce mai populiste, isi arunca la pubela doctrinele. Si ce mai ramane? O simpla suma a intereselor locale, eventual mediate la sediile partidelor din Bucuresti.

            Dar alegerea viitorilor parlamentari, sub auspiciile legii votului uninominal, va mai avea o consecinta mai dramatica chiar decat cea conferita de alegerea presedintilor consiliilor judetene. De aceasta data, nu vor mai exista doua tururi de scrutin. Si, in consecinta, cu exceptia celor care vor obtine peste 50 la suta din voturile exprimate, lista viitorilor parlamentari va fi data de jocuri de culise. Incepand cu modul discutabil in care au fost decupate colegiile electorale si terminand cu mecanismul redistribuirii voturilor. Electoratul va fi inselat, in momentul in care un candidat care a obtinut 48 la suta din sufragii va pierde, prin simplul mod de calcul, in fata unui adversar care a beneficiat doar, sa spunem, de 10 la suta din voturi. Va fi nu numai un Parlament mai slab decat cele anterioare, ci si mai putin legitimat. Pentru ca, in realitate, el nu va exprima vointa electoratului.

            Cele de mai sus sunt cateva concluzii ale unei analize bazate exclusiv pe interesul public. Nu vrem un viitor Parlament delegitimizat si cu o componenta mai slaba. Dar de ce ezita partidele? Chiar si cele mai importante? De ce PSD, PD-L si PNL, favorizate indiscutabil prin eliminarea partidelor mici de votul uninominal, doresc in secret abandonarea acestui proiect? Oare numai din ratiuni legate de interesul politic? Sau din interes egoist de grup? Voi explica maine.

Comentarii inchise

Disperare si speranta   septembrie 17th, 2008

 

            Oricat de spectaculoase si de surprinzatoare ar fi ele, tentativele presedintelui Traian Basescu de a-si identifica si adjudeca aliati pentru viitoarele alegeri parlamentare si vizand sefia statului sunt, in fine, rationale. Ele pot fi puse sub semnul strategiei politice.

            La care orice adult care actioneaza in acest domeniu are dreptul. Se simte Traian Basescu amenintat si, din acest motiv, apasa in forta pedala de acceleratie, incercand sa identifice o solutie pe termen mediu si lung de natura sa-l relanseze in cursa pentru Cotroceni si PD-L in cursa pentru formarea unei majoritati parlamentare? Sau sentimentul dominant este cel de optimism si de speranta? Daca va iesi, pana la urma, combinatia PD-L – PSD – PRM, care este cheia succesului? Iar daca va esua, care este explicatia esecului?

            Nici Traian Basescu, nici PD-L nu gresesc atunci cand fac tentative de a iesi din izolarea politica. De a-si abandona statutul de ostracizati. Vointa electoratului, indiferent de „corecturile” pe care le va putea aduce sistemul catastrofal de vot uninominal adoptat de Parlament si promulgat de presedinte, este relativ usor de masurat. Stim toti, cu certitudine, ca niciun partid nu va obtine majoritatea. Astfel incat, dupa alegerile din toamna sau din primavara – se prefigureaza tot mai mult ipoteza amanarii acestora – nu se va putea guverna decat in minoritate ori printr-un sistem de aliante. In prima varianta, dincolo de dificultatea trecerii printr-un parlament ostil a noului Executiv, am putea avea cel mult un guvern instabil, slab, aflat atat la mana opozitiei, cat si la mana locatarului de la Cotroceni. In cea de-a doua ipoteza, in primii doi ani dupa alegeri, cel putin, va exista o administratie centrala puternica, hotarata, avand in spate un suport real parlamentar de sprijin politic si care, in consecinta, va putea reapasa pedala de acceleratie a reformelor. Toata lumea se bate pentru o solutie de acest fel. Numai ca fiecare ar vrea sa si-o adjudece. Noi astazi punem in discutie ipoteza unei majoritati aproape exclusiv din perspectiva Palatului Cotroceni.

            Traian Basescu a incercat cu PRM. Iar tehnic, a vazut ca se poate. De altfel, prima tentativa incununata de succes a fost cea care a vizat Partidul Noua Generatie, condus de Gigi Becali. Din aceleasi motive legate de esecurile suferite in alegerile pentru Parlamentul European si in alegerile locale, si PRM este dispus nu numai la un troc politic cu PD-L, ci chiar la o alianta in toata legea. In cazul tentativei de a face o combinatie cu PSD, relatia trebuie pusa in alti termeni. In prezent, PSD este de la distanta cel mai puternic partid parlamentar care poate face si desface jocurile, in timp ce PD-L are o reprezentare mult mai slaba in forumul legislativ, plasandu-se dupa PNL, pe locul trei. Iar dupa alegeri, PSD din nou are toate sansele sa ocupe prima pozitie, in acel moment fiind insa secondat nu de PNL, ci de PD-L. Asadar, interesul PSD de a accepta o alianta cu partidul prezidential este discutabil. Cu sau fara o alianta cu Basescu, PSD tot vine la guvernare. Si are, indiferent de Basescu, cele mai mari sanse de a-si instala un premier. In opozitie fata de Basescu, social-democratii mai sunt si favoriti pentru viitorul mandat prezidential. In alianta cu Basescu, nu ar face decat sa-l ajute implicit pe acesta sa castige. In aceste conditii, in mod normal, o alianta cu PSD a oricui, dar in primul rand a lui Traian Basescu, ar trebui sa coste foarte scump. Ar fi un lux pe care e greu de presupus ca Basescu si l-ar putea permite. Evident, el va incerca acelasi lucru si cu liberalii, acestia aflandu-se intr-o pozitie mai slaba decat social-democratii.

            Cele trei partide aflate acum relativ in aceeasi oala – PD-L, PRM si PNG – au o trasatura comuna. Sunt conduse autocratic. Ca atare, Basescu poate face intelegeri la varf, care apoi sa se execute fara cracnire. In celelalte doua partide, PSD si PNL, decizia nu sta la mana unei singure persoane. Nici Geoana, nici Tariceanu nu sunt de capul lor. Diferenta dintre disperare si speranta o face chiar mecanismul de decizie.

Comentarii inchise

Marca Traian   septembrie 16th, 2008

 

            Desi in cadere libera, Traian Basescu isi prezerva un potential, periculos pentru adversarii sai, de ingeniozitate si eficacitate politica. Si este decis sa conceapa noi si noi strategii pe care, la timpul cuvenit, sa le scoata din maneca. Acestea pot fi mortale pentru adversari. Iar zilele trecute, o asemenea tentativa „marca Traian Basescu” s-a produs. Fara a face, insa, victime la vedere. Cred ca pentru cititorul avizat al ziarului ZIUA este interesant sa deconspiram un proiect politic, pentru moment esuat.

            Demanteland o extrem de recenta operatie prezidentiala, vom intelege mai bine modul in care Traian Basescu isi concepe strategiile si, astfel, vom putea impreuna anticipa evolutiile ulterioare.

            Oricat de surprinzator ar parea, conceperea unui proiect politic de alianta PD-L – PSD se poate transforma intr-o actiune de succes a presedintelui Traian Basescu. Si asta chiar dupa ce combinatia PSD-PRM l-a determinat pe acelasi Traian Basescu sa se retraga violent din parteneriat, cel putin de ochii lumii si sa lase conducerea PD-L in ofsaid. Daca in tandemul Basescu-Vadim, presedintele a reusit sa induca, in opinia publica, ideea ca este victima, cel putin in planul imaginii, a unei combinatii puse la cale intre niste anonimi decidenti din grupul parlamentar PD-L si alti decidenti, la fel de anonimi, de la PRM, in noua situatie, cea pe care o descriu acum, initiativa ii apartine. Si, probabil, nu va ezita sa si-o asume. Cu ce s-a ales PD-L, dupa ce tandemul Basescu-Vadim i-a sifonat imaginea? Opinia publica a putut descoperi ca PD-L nu este chiar atat de izolat pe scena politica. Si ca, de fapt, este foarte simplu ca, la nevoie, sa-si gaseasca parteneri. De altfel, cateva zile, au existat lideri ai acestui partid care au clamat, in mod limpede si in direct la ore de varf, aceasta noua aptitudine a PD-L. Abia cand pretul s-a dovedit a fi prea mare, covorul a fost tras in viteza peste gunoi. PRM s-a ales si el cu un mare castig. De imagine.

            Dar o alianta PD-L – PSD este cu totul altceva. Ea poate asigura efectiv premizele unei revigorari politice atat pentru PD-L, cat si pentru Traian Basescu. Ea poate fi fundamentul unei guvernari si al unui nou mandat. Asa ca presedintele a incercat. Sa ce? Sa incheie o intelegere cu singura persoana calificata sa bata palma. Respectiv, cu presedintele PSD, Mircea Geoana. Acesta urmand, la randul sau, sa-si convinga echipa. Un proiect seducator pentru ambele partide si castigator pentru Basescu. Dar nu cumva, in cazul PSD, proiectul este pe cat de seducator, pe atat de amagitor?

            Care sunt termenii noii intelegeri? Fac precizarea ca prima combinatie de acest fel a esuat atunci cand, contrar unei intelegeri ferme PD-L – PSD, motiunea de cenzura impotriva Guvernului Tariceanu a cazut. La mustata. Acum s-a pus la cale, in laboratorul de la Cotroceni, o noua motiune de cenzura. Ce ar urma sa fie validata in Parlament intr-un parteneriat realizat de trei partide: PD-L – PSD – PRM. Odata eliminat Tariceanu, s-ar deschide calea pentru instalarea unui nou Guvern, inainte de alegeri, alcatuit din reprezentanti ai celor trei partide. Teoretic, ar putea fi o garantie pentru alianta de sustinere a viitorului Guvern. Cel de dupa alegeri. Iar alegerile ar trebui, in aceasta ipoteza, sa aiba loc in martie 2009. Basescu personal s-ar alege, din toata tarasenia, si cu certitudinea unui nou mandat.

            Dar acest proiect „marca Traian Basescu” ar trebui sa ofere ceva la schimb. Ceva mai mult decat accesul PSD la o guvernare aproape sigura pentru acest partid. La acest capitol, Basescu insa a dat extrem de putin. O simpla garantie din buze pentru Geoana ca timp de doi ani va putea fi prim-ministru. Pacaleala pe fata. De aceea, proiectul cred ca a si fost respins. Cu gratie. Numai ca tot Traian a castigat. A mai demonstrat o data ca PD-L se poate alia. A subminat increderea, si asa fragila, dintre PSD si PNL. L-a vulnerabilizat pe Geoana. Si a mai speriat o data Guvernul. Iar miscarea urmatoare poate fi tentativa Cotroceniului de a reface axa PD-PNL. Noua Alianta DA. Miscarea ar putea fi de geniu. Daca nu va fi ratata.

Comentarii inchise

Premierii de rezerva   septembrie 13th, 2008

 

            Sunt autentice toate cele trei candidaturi anuntate pentru functia de premier? Cu alte cuvinte, dupa alegeri, in functie de rezultate, il vom avea prim-ministru pe Mircea Geoana? Sau pe Theodor Stolojan? Sau pe Calin Popescu Tariceanu? Va fi obligatoriu unul dintre cei trei? Sau poate sa apara, la momentul respectiv, un candidat supriza? Exista, asadar, unul, doi sau trei rezervisti? Ce sanse sunt, din aceasta perspectiva, sa avem, la sfarsitul anului, surprize spectaculoase?

            Theodor Stolojan este, ca om politic, un personaj expirat. Mai ales dupa ce a clacat, in 2004, iesind in peisaj, dupa ce fusese anuntat drept candidat prezidential, in tandem cu Traian Basescu, nominalizat pentru functia de premier. Si, mai ales, dupa ce a pierdut sefia PNL si a incercat sa fractureze grav acest partid, reusind doar sa smulga dintre liberali o mana de nemultumiti galagiosi. Vulnerabilitatea sa este principalul motiv pentru care a fost desemnat de catre Traian Basescu, via PD-L, candidat de premier. Prin aceasta miscare, cateva persoane cu influenta in partidul prezidential sunt facute knock-out tehnic si tinute la podea. Pana la momentul oportun. Miscarea cu Stolojan a demonstrat, inca o data, uriasa influenta pe care seful statului continua sa o aiba asupra partidului. Evident, liderii PD se supun, dar fierb. Nucleul dur al acestui partid, silit sa faca echipa cu cativa liberali, va exercita o presiune crescanda pentru a prelua o putere care, traditional si procentual, i se cuvine. Numai ca, Traian Basescu intuieste ca accesul la puterea Executivului va fi blocat. Si, ca atare, nominalizarea unui pedist drept candidat de premier ar fi riscanta. Daca tot se merge la pierdere, de ce sa nu fie sacrificat Stolojan? Acesta este al doilea motiv al nominalizarii sale. Al treilea este premiul cuvenit fostilor liberali, care acum fac parte din PD-L. Un premiu de loialitate, fiindca la semnalul Cotroceniului au evadat din plutonul PNL, iar, ulterior, au demonizat mediatic partidul din care au facut parte. Dar si un premiu de succes. Pentru ca PNL, in alegerile locale, a obtinut rezultate – ca sa nu le spun „succesuri” – net superioare celor realizate de democrati, in raport cu numarul de candidati si forta reala a celor doua fractiuni politice. Al patrulea motiv este ca, totusi, in topul increderii populatiei, Stolojan se plaseaza intr-o pozitie fruntasa. In fine, nu e nici o dificultate pentru presedinte ca, la momentul oportun, daca va fi cazul si va putea fi incropita vreo majoritate, sa stearga podelele cu Stolojan, scotandu-l din cursa. Si nu este de neglijat nici macar manevra „draga Stolo” facuta pe invers si preluarea, in ultimul moment, prin demisia din functia prezidentiala, a cursei pentru Executiv, chiar de catre insusi Traian Basescu. Asadar, Stolojan este rezervist. Dar ceilalti doi?

            Calin Popescu Tariceanu a castigat mult in topul optiunii electoratului pentru un viitor premier. De altfel, este plasat pe locul intai. A dovedit, in patru ani de mandat, hotarare, rabdare, echilibru, competenta. Cu toate lipsurile, si ele multiple, semnalate atat de presa, cat si de adversarii politici ai PNL. Si, spre deosebire de Theodor Stolojan, a condus, timp de patru ani, o Romanie moderna. Si o economie deja integrata in sistemul european. Ideea de continuitate l-ar putea califica pentru un nou mandat de premier. Numai ca PNL va fi al treilea partid plasat dupa alegeri, din perspectiva numarului de parlamentari. Ca atare, sansele sale de a reveni la Palatul Victoria sunt reduse, pentru ca PNL nu poate participa la un nou guvern decat ca o formatiune politica atasata unui partid mai puternic. Si Tariceanu poate fi tot un rezervist.

            Dar Mircea Geoana? Probabil, PSD va avea cel mai bun scor in alegeri. Dar nu va putea obtine majoritatea voturilor. Geoana va trebui, din aceasta perspectiva, sa duca o lupta inversunata cu Traian Basescu pentru desemnarea sa ca premier. Marea finala se va juca la Cotroceni. Dar Basescu a spus deja nu. Va fi o baie de sange. La capatul careia, cu sau fara o alianta PSD-PNL, nu este deloc sigur ca Geoana va deveni premier. Si el e un posibil rezervist.

Comentarii inchise

Flasneta si trompeta   septembrie 6th, 2008

 

            Tandemul Basescu-Vadim are un scop ce poate fi determinat cu precizie. Este o intelegere din care ambii parteneri intentioneaza sa se aleaga cu un castig. Aceasta alianta socanta, in care au fost antrenate PD-L si PRM, vizeaza atat alegerile parlamentare, cat si scrutinul prezidential. Cu sau fara Traian Basescu in postura de candidat la functia suprema in stat. Cei doi au calculat, judecand la rece, ca pierderile generate de noua combinatie politica vor fi mai mici decat avantajele.

            S-a facut, in ultimele zile, in mod insistent, afirmatia ca obiectivul mezaliantei la puterea a doua dintre PD-L si PRM, nasita de Traian Basescu, ar fi trantirea printr-o motiune de cenzura a Guvernului Tariceanu. Un rationament ce merita a fi luat in seama. Daca Traian Basescu ar reusi, in aceasta ultima legislatura parlamentara, sa demita Guvernul printr-o motiune de cenzura, miscarea urmatoare ar fi instalarea unui Executiv-marioneta care – pana la alegerile din aceasta toamna sau, eventual, din primavara anului viitor, daca vor fi amanate – ar avea posibilitatea sa reaseze administratia publica intr-o maniera care ar avantaja partidul prezidential. Oamenii de afaceri care parasesc in serie barca PD-L ar reveni la nava-mama. Cuvenitele sponsorizari ar curge valuri-valuri. Si reprezentantii serviciilor secrete ar face stanga-mprejur. Este cu adevarat ispititoare o motiune de cenzura si ea ar putea justifica nevoia PD-L de a-si identifica aliati politici. In acelasi timp, e greu de crezut ca tandemul PD-L-PRM ar putea aduna suficiente voturi pentru caderea Guvernului. Dar si altfel, cel putin initierea motiunii de cenzura ar putea aduce unele avantaje pentru ca, din nou, PSD ar fi fortat sa se poarte curtenitor cu liberalii, mentinandu-i la guvernare. Ceea ce, in plan electoral, acum, inaintea alegerilor, ar reprezenta un handicap pentru principalul rival al partidului prezidential. Considerentele de mai sus ma indeamna sa cred ca obiectivul principal al tandemului este altul. Traian Basescu si respectiv PD-L sunt in cautarea unei solutii care ar putea conduce, dupa alegeri, la constructia unei majoritati. Astfel incat Basescu sa poata instala, asa cum doreste, un guvern-marioneta. In consecinta, daca PRM ar fi ajutat – iar Corneliu Vadim Tudor are, intr-adevar, nevoie de oxigen in acest moment – ar putea depasi, chiar binisor, pragul de cinci la suta. Urmand, ca recompensa, sa acorde sprijinul cuvenit formarii guvernului prezidential. Cum poate fi impins PRM catre succes? Pur si simplu lasandu-l pe Corneliu Vadim Tudor sa zburde. El este un orator remarcabil. Si convingator, cu conditia unei usoare schimbari de registru. Tribunul poate deveni nu numai incomod, cum a fost pana acum, ci chiar nimicitor, atunci cand ii va ataca, beneficiind si de munitia data de Cotroceni, pe inamicii politici ai presedintelui Traian Basescu. Va sparge literalmente sticla televizoarelor, in momentul in care va incepe sa fie invitat insistent la posturile de televiziune cultivate de Cotroceni.

            Trompeta lui Vadim va face inutile flasnetele utilizate de Traian Basescu pana in prezent. De aceea, este previzibil ca seful statului se va lepada foarte curand de alde Patapievici si trupa sa de muzicanti, a caror credibilitate se prabusesete in ritmul in care cetatenii afla cum a cheltuit banii publici, pe criterii clientelare, Institutul Cultural Roman. Nici flasnetele asa-zisei societati civile – acele cateva ONG-uri specializate sa pape bani de la stat, in schimbul osanalelor – nu mai sunt de folos. S-au uzat. La fel cum s-a uzat si credibilitatea limbricilor de presa, care racaie de patru ani la poarta Cotroceniului.

            Dar Corneliu Vadim Tudor, salvat impreuna cu partidul sau pentru un nou mandat parlamentar, poate fi un aliat si mai pretios al lui Basescu, in cursa prezidentiala. Pentru ca isi poate asuma cu adevarat un rol de buldog, pentru a-i lasa actualului sef de stat posibilitatea unui discurs mai putin bolovanos. Poate fi un tandem redutabil.

Comentarii inchise

Tandemul Basescu- Vadim   septembrie 5th, 2008

 

            Imi puneam ieri intrebarea, iar astazi incerc sa raspund de ce a recurs Partidul Democrat Liberal la solutia unei mezaliante cu Partidul Romania Mare. Si de ce PRM face, la randul lui, o mezalianta cu PD-L. Care este beneficiul vizat? Si cine este artizanul acestei operatii? Este pe cale de a se forma un nou si surprinzator tandem. Printr-o combinatie transpartinica. Si extrem de cinica, din punct de vedere politic. Tandemul Basescu-Vadim. Primul, in mod oficial, este sef de stat si, ca atare, parte a Executivului, iar neoficial, conducator autocrat al unui partid care s-a dat de trei ori peste cap si a devenit din socialist, conservator.

            Fara a-si schimba imnul, statutul ori trandafirul. Si, cu atat mai putin, crezul. Miscare generata de Traian Basescu. Celalalt membru al tandemului, Corneliu Vadim Tudor, este liderul la fel de autocrat al unui partid aflat tot timpul in opozitie, cu exceptia unei scurte perioade, cand a facut parte din „patrulaterul rosu”. PRM si Vadim au fost infinit mai consecventi din punct de vedere politic decat democratii lui Basescu, exceptand o perioada foarte scurta din 2003, cand au existat tentative de a deveni, dintr-o formatiune xenofoba si antisemita, o formatiuna xenofoba dar filosemita. Politica, insa, este o arta a compromisurilor care, sub aspectul moralitatii, prezinta grave derapaje. Aliante si chiar mezaliante socante, cum este cea incheiata acum intre PD-L si PRM, se fac pretutindeni in lume. Fiindca cele doua partide sunt conduse nu democratic, ci autocratic – avand, in acest fel, o prima trasatura comuna – pentru a avea acces la adevarata explicatie a evenimentului si pentru a anticipa efectele bune si rele, este obligatoriu sa facem o radiografie a tandemului. Ce ii uneste pe Basescu si Vadim? Ce ii desparte?

            Ambii sunt personalitati accentuate. De aceea si sunt atat de autoritari, incat au trasaturi specifice dictatorilor. Si unul, si altul sunt ahtiati dupa putere. Pe care refuza cu obstinatie sa o delege. Ambii se comporta violent. In primul rand, verbal. Si nu numai. Si unul, si altul sunt rasisti dovediti. In ambele situatii, discursul principal utilizeaza marota luptei impotriva coruptiei. In prezent, amandoi sunt adversari inversunati ai UDMR. Dar ce ii desparte? Desi e bun ca orator, Traian Basescu se remarca prin incultura. Este o persoana care, pur si simplu, a refuzat in tinerete, dar si mai tarziu, sa puna mana pe carte. In timp ce Vadim, orator de exceptie, este unul dintre cei mai cultivati politicieni pe care ii are Romania. Chiar si cei mai inversunati dusmani ai acestuia sunt siliti sa recunoasca acest adevar. O alta deosebire este aproape comica. Traian Basescu a condamnat comunismul si Securitatea, desi a fost, asa cum a recunoscut, comunist si a fost si unul dintre marii securisti, desi, pana in prezent, a refuzat sa recunoasca. In timp ce Vadim l-a atacat violent pentru condamnarea comunismului, in ciuda faptului ca a fost doar un membru de rand PCR, dupa care, de altfel, a si demisionat si, in ciuda realitatii ca, desi a avut bune raporturi cu securitatea si inainte, si dupa, nu a fost dovedit securist. Si poate nici nu a fost. Ii mai desparte camarila. Desi constipat, sub aspect cultural, Basescu a reusit sa adune in jurul lui cativa „intelectuali subtiri” care, tocmai prin aceasta fratie ciudata, arata a fi pe zi ce trece simpli impostori. In timp ce Vadim este urat in cel mai inalt grad chiar de sustinatorii lui Basescu. Se pare ca Basescu nu mai are nevoie nici de „intelectualii subtiri” si nici de limbricii de presa, transformati in trompete prezidentiale si carora li se spune, in batjocura, „deontologi” pentru ca, urmand modelul sefului statului, dau neintrebati lectii in stanga si-n dreapta. Basescu se pregateste sa se lepede si de unii si de altii. De altfel, si unii, si altii au amutit. Este efectul modului in care l-au idealizat pe seful statului, ridicand osanale PD-L-ului si incercand sa-i demonizeze pe ceilalti si, in primul rand, pe peremistii lui Vadim. In viitorul editorial ma voi referi la obiectivul tandemului Basescu-Vadim

Comentarii inchise

Mezalianta   septembrie 4th, 2008

 

            Recentul aranjament realizat intre PRM si PD-L a socat opinia publica. Si pe drept cuvant. Pentru ca, din orice directie am privi, avem de-a face cu o mezalianta. O combinatie nepotrivita. Prin care Emil Boc isi adjudeca un partener care il face de ras. In acelasi timp, si Corneliu Vadim Tudor intra in asociere cu un lider politic si cu un partid care, din prea multe puncte de vedere, contravin atat declaratiilor, cat si principiilor enuntate de PRM.

            Evident, desi important, statutul de vicepresedinte al Senatului, pentru care s-a luptat Vadim, este doar un pretext. Mai ramane prea putin timp pana la alegerile legislative, din care va rezulta un alt algoritm. Asa ca nu se mai pot face suficient de multe combinatii, din pozitia de vicepresedinte al Camerei Superioare a Parlamentului, astfel incat batalia pentru post sa se justifice. De aceea, pe buna dreptate, analistii si opinia publica au ajuns la concluzia ca negocierea de catre PD-L a functiei de vicepresedinte a Senatului pentru Vadim este doar fata vazuta a aisbergului. Dar care este fondul disputei? Asistam la preludiul unei aliante PD-L-PRM? Vor merge umar la umar cele doua partide in alegeri si, apoi, in intentia de a forma noul Guvern? De ce mezalianta este la puterea a doua? Cine e papusarul? Sa fie vorba de Traian Basescu, in ciuda dezmintirilor lansate de la Cotroceni?

            Exista un precedent. In primavara anului 2004, Traian Basescu, pe atunci lider al Partidului Democrat, mi-a telefonat si m-a consultat in legatura cu reactia pe care eu si alti jurnalisti am putea-o avea fata de intentia partidului, pe atunci socialist, de a se alia cu formatiunea politica pe care o initiase Virgil Magureanu. Evident, l-am intrebat de ce o face. Initial mi-a raspuns ca este bine sa existe partide-aspirator, care sa puna capat existentei formatiunilor mici. Care pot crea confuzie in electorat. Am ras si am devenit mai transant, solicitandu-i sa-mi spuna care e motivul real. Si atunci, Traian Basescu a fost sincer. Pur si simplu intentiona ca, in favoarea PD, sa puna mana pe sediile, destul de numeroase in tara, pe care reusise sa le obtina Magureanu. Iar Magu­reanu, la randul lui, avea nevoie sa-si plaseze oameni in Parlament si apoi in Guvern, in eventualitatea in care PD ar fi ajuns la putere. O afacere ca oricare alta, daca facem abstractie de statutul destul de discutabil al fostului sef al noii securitati romane si al persoanelor care defilau sub drapelul partidului acestuia. O combinatie pusa la cale cu cinism si finalizata in acelasi fel, pentru ca, dupa ce s-a vazut cu sediile in caruta, Basescu l-a ignorat pe Magureanu. Si a mers atat de departe cu lipsa sa de loialitate, incat s-a aruncat in bratele unui redutabil adversar al ex-sefului SRI, Ioan Talpes. Fostul sef al spionajului romanesc. Fost om de casa al lui Ion Iliescu. Si pe care, in urma cu cateva zile, Basescu l-a impins cu abilitate din nou la PSD, unde Talpes se va numara, probabil, printre candidatii parlamentari.

            Corneliu Vadim Tudor conduce un partid care, in ultimii ani, si-a creat aptitudinea de a incheia intelegeri si aliante politice. PRM nu mai este atat de izolat, cum a fost, pe scena politica. In ciuda declaratiilor, in continuare extrem de violente, ale lui Corneliu Vadim Tudor. Care vizeaza fie administratia americana, fie alte etnii decat cea romana, fie imaginea unor lideri politici, cum ar fi chiar presedintele Traian Basescu. Dar poate tocmai fiindca s-a apropiat mai mult de normalitate, PRM a pier­dut electorat masiv, fiind amenin­tat sa nu mai poata intra in Parlament. Si nu e de mirare ca multi lideri PRM parasesc corabia sau sunt pe cale sa o faca. Este un motiv serios, care il determina pe Corneliu Vadim Tudor sa isi caute aliati. Un partid care ar putea constitui, pentru capii PRM, un vehicul parlamentar la viitoarele alegeri.

            Maine vom dezvolta aceasta tema, incercand sa raspundem tuturor intrebarilor lansate mai sus.

 

            P.S. Incercand sa incaiere doua persoane – Elena Udrea si Adriana Saftoiu – un important lider PD-L, Radu Berceanu, a aruncat pe piata stra­nia informatie ca eu as fi amestecat intr-o prezumtiva competitie elec­torala din Prahova, cea a celor doua doamne. E un fals.        

Comentarii inchise

Draga Stolo   septembrie 2nd, 2008

 

            Nu este deloc exclus sa asistam din nou la aplicarea stupefiantului scenariu cunoscut in istoria recenta a Romaniei prin expresia „draga Stolo”. In aceasta ipoteza, realitatea va fi rasturnata. Cu capul in jos. Sa analizam ipoteza, care prinde din ce in ce mai mult contur in laboratoarele politice de la Cotroceni si PD-L, in care din nou cei doi protagonisti politici, Traian Basescu si Theodor Stolojan, se vor lua de mana in public, lacrimand si anuntand o decizie dramatica.

            Prin care primul se va lansa in campionatul intern pentru ocuparea functiei de prim-ministru, iar cel de-al doilea, „draga Stolo”, va tinti fotoliul de la Cotroceni. Cat de plauzibil este acest scenariu? Si care ar putea fi consecintele imple­mentarii lui?

            Este adevarat ca Traian Basescu a suferit grele infrangeri atat pe frontul intern, cat si pe frontul extern. Obiectivele sale declarate, transformate candva in angajamente electorale, nu au fost indeplinite. Dar mai grav este ca el a fost infrant si in ceea ce priveste obiectivele pe care nu le-a declarat. Cele circumscrise realizarii unei autocratii, prin obtinerea unei puteri politice cvasi-absolute. Intarita printr-un prestigiu extern conferit adevaratilor jucatori ai lumii. Ei bine, el a ramas corijent la toa­te aceste teste. Si este amenintat cu repetentia. Ceea ce nu inseamna insa ca trebuie subestimate in vreun fel aptitudinile sale deosebite in materie de instinct si abilitate politica. Dispunand de asemenea calitati, inevitabil, Basescu, desi pare a nu mai avea mult timp pana cand va fi numarat la podea, pastreaza cateva arme redutabile pe care este decis sa le foloseasca la momentul oportun.

            De ce oare ar putea fi aplicat scenariul rasturnat „draga Stolo”? In 2004, cei doi lideri erau pe val. Veneau din opozitie si se aflau in fruntea unei coalitii de partide numita Alianta DA, in conditiile in care o parte semnificativa a populatiei dorea o alternativa. Dar, lipsit cu desavarsire de carisma si de calitati intrinseci unui lider veritabil de anvergura, Theodor Stolojan, nominalizat pentru functia prezidentiala in tandemul de atunci, avea sanse mici de a castiga in lupta cu Adrian Nastase. Cu instinctul sau politic deosebit, Traian Basescu a anticipat o catastrofa si a gasit o solutie de ultim moment pentru evitarea ei. Sa candideze el insusi pentru Co­troceni. Dar motivul invocat – afectarea grava a sanatatii lui Stolojan – nu mai permitea instalarea acestuia ca prim-ministru, in urma fortarii Constitutiei. Astfel incat, de voie, de nevoie, „draga Stolo” a ramas pe tusa. Tot ceea ce a mai putut face, ulterior, a facut. Incercand sa submineze PNL, atacandu-i unitatea. Acum, Traian Basescu se plaseaza, intr-un fel, in situatia din 2004 a lui Stolojan.

            Sansele sale de a castiga pre­zidentialele sunt mici, chiar si in ipoteza in care, conform unui alt scenariu vehiculat la Cotroceni, el ar forta o cursa anticipata pentru sefia statului. Simultana cu parlamentarele. Pe de alta parte, lovindu-se de prevederile Constitutiei si de opozitia inversunata a adversarilor sai, Traian Basescu a invatat o lectie importanta. Si anume ca adevaratul meci politic se joaca nu la Cotroceni, ci la Palatul Victoria. In pozitia din fruntea ad­ministratiei publice. De ce nu si-ar dori Executivul? Si cum cel mai bine plasat lider PD-L este Stolojan, de ce nu ar incerca acesta cursa prezidentiala ratata in 2004? Tandemul inversat ar putea inregistra o victorie si dintr-o alta perspectiva. Sa ne gandim ca, daca Traian Basescu va candida in 2009 pentru prezidentiale sub un guvern al adversarilor sai politici, sansele unei victorii sunt extrem de mici. In acelasi timp, in 2008, sansele PD-L de a obtine victoria in alegeri si de a ajunge la guvernare sunt si ele extrem de mici, in conditiile in care niciunul dintre candidatii de premier ai acestui partid nu este suficient de credibil. Daca, insa, Traian Basescu ar demisiona din functia de presedinte, declansand anticipatele pentru Cotroceni, PD-L l-ar nominaliza candidat oficial pe Stolojan, iar actualul sef al statului ar reveni in fruntea partidului, anuntand ca intentioneaza sa devina prim-ministru, raportul de forte s-ar putea inversa.

Comentarii inchise