Disperare si speranta   septembrie 17th, 2008

 

            Oricat de spectaculoase si de surprinzatoare ar fi ele, tentativele presedintelui Traian Basescu de a-si identifica si adjudeca aliati pentru viitoarele alegeri parlamentare si vizand sefia statului sunt, in fine, rationale. Ele pot fi puse sub semnul strategiei politice.

            La care orice adult care actioneaza in acest domeniu are dreptul. Se simte Traian Basescu amenintat si, din acest motiv, apasa in forta pedala de acceleratie, incercand sa identifice o solutie pe termen mediu si lung de natura sa-l relanseze in cursa pentru Cotroceni si PD-L in cursa pentru formarea unei majoritati parlamentare? Sau sentimentul dominant este cel de optimism si de speranta? Daca va iesi, pana la urma, combinatia PD-L – PSD – PRM, care este cheia succesului? Iar daca va esua, care este explicatia esecului?

            Nici Traian Basescu, nici PD-L nu gresesc atunci cand fac tentative de a iesi din izolarea politica. De a-si abandona statutul de ostracizati. Vointa electoratului, indiferent de „corecturile” pe care le va putea aduce sistemul catastrofal de vot uninominal adoptat de Parlament si promulgat de presedinte, este relativ usor de masurat. Stim toti, cu certitudine, ca niciun partid nu va obtine majoritatea. Astfel incat, dupa alegerile din toamna sau din primavara – se prefigureaza tot mai mult ipoteza amanarii acestora – nu se va putea guverna decat in minoritate ori printr-un sistem de aliante. In prima varianta, dincolo de dificultatea trecerii printr-un parlament ostil a noului Executiv, am putea avea cel mult un guvern instabil, slab, aflat atat la mana opozitiei, cat si la mana locatarului de la Cotroceni. In cea de-a doua ipoteza, in primii doi ani dupa alegeri, cel putin, va exista o administratie centrala puternica, hotarata, avand in spate un suport real parlamentar de sprijin politic si care, in consecinta, va putea reapasa pedala de acceleratie a reformelor. Toata lumea se bate pentru o solutie de acest fel. Numai ca fiecare ar vrea sa si-o adjudece. Noi astazi punem in discutie ipoteza unei majoritati aproape exclusiv din perspectiva Palatului Cotroceni.

            Traian Basescu a incercat cu PRM. Iar tehnic, a vazut ca se poate. De altfel, prima tentativa incununata de succes a fost cea care a vizat Partidul Noua Generatie, condus de Gigi Becali. Din aceleasi motive legate de esecurile suferite in alegerile pentru Parlamentul European si in alegerile locale, si PRM este dispus nu numai la un troc politic cu PD-L, ci chiar la o alianta in toata legea. In cazul tentativei de a face o combinatie cu PSD, relatia trebuie pusa in alti termeni. In prezent, PSD este de la distanta cel mai puternic partid parlamentar care poate face si desface jocurile, in timp ce PD-L are o reprezentare mult mai slaba in forumul legislativ, plasandu-se dupa PNL, pe locul trei. Iar dupa alegeri, PSD din nou are toate sansele sa ocupe prima pozitie, in acel moment fiind insa secondat nu de PNL, ci de PD-L. Asadar, interesul PSD de a accepta o alianta cu partidul prezidential este discutabil. Cu sau fara o alianta cu Basescu, PSD tot vine la guvernare. Si are, indiferent de Basescu, cele mai mari sanse de a-si instala un premier. In opozitie fata de Basescu, social-democratii mai sunt si favoriti pentru viitorul mandat prezidential. In alianta cu Basescu, nu ar face decat sa-l ajute implicit pe acesta sa castige. In aceste conditii, in mod normal, o alianta cu PSD a oricui, dar in primul rand a lui Traian Basescu, ar trebui sa coste foarte scump. Ar fi un lux pe care e greu de presupus ca Basescu si l-ar putea permite. Evident, el va incerca acelasi lucru si cu liberalii, acestia aflandu-se intr-o pozitie mai slaba decat social-democratii.

            Cele trei partide aflate acum relativ in aceeasi oala – PD-L, PRM si PNG – au o trasatura comuna. Sunt conduse autocratic. Ca atare, Basescu poate face intelegeri la varf, care apoi sa se execute fara cracnire. In celelalte doua partide, PSD si PNL, decizia nu sta la mana unei singure persoane. Nici Geoana, nici Tariceanu nu sunt de capul lor. Diferenta dintre disperare si speranta o face chiar mecanismul de decizie.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii