Condamnat la moarte   septembrie 24th, 2008

 

In editia de astazi a Ziarului ZIUA, Departamentul de Investigatii publica un material cutremurator. Despre un roman condamnat la moarte de un tribunal militar, in 1973. Numele sau este Constantin Rauta. Savant care a lucrat multi ani de zile pentru NASA. In prezent, el circula liber prin aceasta tara, desi condamnarea sa la moarte e in vigoare. In principiu, el poate fi oricand si de catre oricine saltat. Si dus la beci pentru tot restul vietii. Singura sa sansa este ca pedeapsa capitala a fost abolita.

Dar ceea ce cu adevarat este senzational, in cazul lui Constantin Rauta, este ca nu a aflat ca ar fi condamnat la moarte decat intamplator, dupa multi ani. Mai exact, dupa 22 de ani. Adica in 1995, cand o judecatorie din Bucuresti i-a respins o cerere de restituire a apartamentului pe care l-a detinut inainte de a parasi Romania, pe motiv ca, odata cu condamnarea sa la moarte, i-a fost confiscat tot. Si abia in 2006 a descoperit ca nu este nici cetatean roman – dupa ce votase de mai mute ori – intrucat cetatenia ii fusese retrasa in 1990, deci la 17 ani de la condam­narea sa la moarte. Si de catre cine? De Ion Iliescu, pe atunci presedinte al Frontului Salvarii Nationale si imputernicit prin aceasta sa semneze decrete. Oricum, pana in prezent, toate demersurile facute de acest om pentru a-si anula condamnarea la moarte au fost ignorate de autoritatile de la Bucuresti. Ce se intampla? Este acest caz ilustrativ pentru modul in care statul numit Romania isi trateaza cetatenii? Sau asistam doar la un nou caz de brambureala tipic romaneasca?

Cand Constantin Rauta a fost pus la zid, a existat, in prealabil, un rationament logic al functionarilor si Justitiei statului totalitar. El a fost condamnat la moarte pentru ca instanta militara a apreciat ca si-a tradat tara. Era ofiter al Directiei de Informatii Externe, primise o misiune de spionaj in timp ce isi completa studiile printr-o bursa, intr-un stat occidental si a decis sa ramana acolo. In acest tip de rationament binar, prezumtia ca ar fi tradat se intemeiaza pe o alta prezumtie. Cea ca ar fi trecut de partea dusmanului. Si ar fi adus, astfel, prejudicii Romaniei. Punand siguranta nationala in pericol. Sa recunoastem, sunt acuzatii care pot atarna extrem de greu. Si care pot atrage ca un magnet glontul.

In realitate, Rauta era un tanar absolvent al unei facultati tehnice si a fost recrutat de DIE tocmai fiindca, prin calitatile sale deosebite, obtinuse, in urma unui concurs, o bursa in Vest. Si atunci, ce s-a gandit Securitatea? Sa faca un targ cu el. Daca vrea bursa, n-are decat sa plateasca pentru asta. Devenind ofiter DIE. Si acceptand ca, in timpul bursei, sa le dea informatii baietilor. Adica sa faca spionaj. In fine, omul, abia recrutat, nu avea ce informatii sa divulge. Cu toate acestea, securea a cazut.

Si securea, odata cazuta, asa a ramas. Ce demonstreaza decretul lui Iliescu din 1990? Ca atitudinea statului totalitar fata de propriii cetateni a ramas, dupa caderea lui Ceausescu, aceeasi. In baza acelorasi criterii si proceduri, oamenii au continuat sa fie tinuti la zid. In bataia pustii. Dusmani ai poporului. Inamici. Sa spunem ca domnul Iliescu, in calitate de vechi comunist, a suferit de sindromul reflexului conditionat. Dar ce se intampla mai tarziu? De ce, pana azi, un savant de talie mondiala, cum este Constantin Rauta, este pasat de la o institutie la alta, plimbat ca si cand ar fi ultima scursoare a societatii romanesti si continua sa poarte stigmatul de tradator?

Raspunsul este unul singur. Romania continua sa-si dispretuiasca propriii cetateni. Sa-i trateze ca pe niste oameni de nimic. De fapt, in aceasta situatie, cine a tradat? Rauta, Romania? Sau Romania pe Rauta? Si, pana la urma, cine trebuie sa plateasca? Rauta sau statul?

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii