O idee vazduhista   noiembrie 25th, 2008

 

            Este adevarat ca morala in politica este altceva decat morala in general. Ca in politica intalnim, mult mai frecvent decat in viata reala, situatii in care cei care s-au scuipat ieri se pupa azi iar cei care se pupa azi se scuipa maine. De unde si jocul aliantelor, care deseori ii lasa cu gura cascata pe cetateni. Si este la fel de adevarat ca in politica, mai mult decat oriunde altundeva, se practica santajul. Cu atat mai mult in momentele culminante. Care sunt cele electorale. Dar de aici si pana la lansarea pe piata a ultimului scenariu politic este cale lunga. Proiectul la care ma voi referi in cele ce urmeaza falfaie pe undeva prin cer, la o distanta ametitor de mare de pamant.

            Se afirma, asadar, insistent ca presedintele intentioneaza sa se tina de cuvant. Si sa faca prima nominalizare pentru functia de premier, in beneficiul lui Theodor Stolojan. Iar iepurasul din palarie – dupa ce Stolojan nu ar fi in stare sa formeze o alianta majoritara, fiind trantit in Parlament – este nimeni altul decat Razvan Ungureanu. Actualul director al Serviciului de Informatii Externe. Si fost sef al diplomatiei de la Bucuresti, functie din care a fost aruncat peste bord de catre premierul Tariceanu. Pentru ca si-a permis sa informeze preferential institutia prezidentiala. Adica pe Basescu. Pana aici, nu este nimic neobisnuit. Nici macar faptul ca PD-L tatoneaza de zor singurele doua posibilitati de a incheia o alianta care sa permita partidului prezidential accesul la guvernare. Sunt vizate, pe rand, PNL si PSD. De altfel, aceasta informatie este confirmata pe deplin si de o recenta declaratie soc a lui Mircea Geoana, care a anuntat public ca, in ciuda presiunilor care se fac la adresa sa, refuza orice fel de alianta, acum sau in viitor, cu PD-L. E clar ca la rand sta Tariceanu. Si alti fruntasi PNL. Dupa colt, ii asteapta Traian Basescu. Cu biciul si cu zaharelul. Cu santajul si cu etajul. Proiectul vazduhist este ca smecheria cu Ungureanu ar avea sorti de izbanda. Pentru ca, vezi Doamne, seful spionajului ar fi liberal. Agreat de toate cercurile liberale, mai putin de cel al premierului.

            De ce ar putea si de ce nu ar putea Razvan Ungureanu sa ajunga seful viitorului Guvern? Ar putea pentru ca, cinstit vorbind, el este mai degraba liberal decat altceva. Si inca un liberal extrem de bine temperat. Gata sa negocieze cu oricine. Si sa gaseasca solutii de a coabita. Nu intamplator el si-a facut un important stagiu in diplomatie. In plus, Ungureanu da bine afara. Este adevarat, mai putin acolo unde exista mari si napastuite comunitati romanesti. Dar cui ii pasa de acest fleac? Si, in plus, omul vorbeste impecabil engleza si germana. L-ar putea ajuta, ca prim-ministru, si stagiul mai recent de la SIE. Pentru ca a avut acces la informatii sensibile. Si ar putea avea acces si in viitor, nemaipunand la socoteala faptul ca a invatat sa le citeasca asa cum numai sefii serviciilor inteligente stiu. Si cel mai mare avantaj al sau este ca e prieten cu seful de la Cotroceni. Dar de ce nu ar putea acelasi Razvan Ungureanu sa ajunga prim-ministru? Pentru ca, in realitate, PNL nu accepta nici in ruptul capului sa incheie o alianta, fie ea si de guvernare, cu Traian Basescu. Adica cu PD-L. Si asta pentru ca ei sunt convinsi ca Basescu nu se tine de cuvant. Admitand, prin absurd, ca unii dintre liberali ar putea fi dusi cu zaharelul, e greu de luat in calcul scenariul in care, a doua zi dupa alegeri, ei l-ar debarca pe Tariceanu. Schimband, practic, presedintele.

            Dar bomboana pe coliva este alta. Aflandu-ne in plina criza mondiala, loviti in curand de viitura acesteia, romanii au mai multa nevoie decat oricand de consens politic. Viitorul Guvern trebuie sa fie, pentru a rezista, extrem de stabil si de puternic. Cum ar putea fi el stabil si puternic, daca nu se bucura de cea mai mare sustinere politica cu putinta? Ori o mare sustinere politica nu poate veni decat din partea celor doua partide care se aliaza. Si niciodata un asemenea proiect nu rezista, daca e construit in jurul unui tehnocrat. Ori Ungureanu este mai degraba tehnocrat, decat fruntas liberal.

Comentarii inchise

Pacea dintre palate   noiembrie 20th, 2008

 

            Daca e batuta in cuie regula conform careia un referendum este valabil cu jumatate plus unu din voturile celor care se prezinta la urne, atunci se deschide perspectiva incheierii pacii intre palate. Pentru lung timp. Anul 2009 poate fi crucial. Este anul in care Romania isi alege presedintele. O poate face in stil vechi ori in stil nou. In acelasi timp, e primul an al unei noi guvernari, asigurata probabil de o majoritate parlamentara. Vointa politica de schimbare ar putea fi astfel sustinuta de un puternic sprijin al cetatenilor care ii vor credita pe noii alesi. De ce in 2009 si nu altadata?

            O schimbare cardinala a raporturilor dintre institutiile fundamentale ale statului nu poate fi facuta in timpul jocului mandatelor. Ci doar intre intervale. Astfel, presedintele Traian Basescu isi poate incheia linistit mandatul dupa actuala Constitutie, in timp ce o noua Constitutie ar putea fi supusa referendumului si ar deveni functionala odata cu declansarea cursei pentru sefia statului. Iar noul presedinte ar putea functiona ca institutie, in raport cu viitoarea Constitutie. Aceasta fie ar decide, ca rezultat al unui referendum, ca Romania va fi o republica parlamentara, fie va institui republica prezidentiala. In oricare dintre variante, statutului de struto-camila i s-ar putea pune capat. Si, in oricare varianta, va fi mai bine. Principalului conflict institutional care a marcat, in ultimii 20 de ani, viata politica de la Bucuresti, cel intre institutia prezidentiala si Guvern, i s-ar pune capat. Nu vor mai exista motive de rivalitate. Si nici conflicte publice care sa atinga accentele violente cu care ne-am obisnuit.

            Ce este republica parlamentara? Un mecanism in care presedintele joaca mai mult un rol decorativ. Cele mai multe dintre atributiile acestuia sunt preluate de catre Executiv. Seful statului indeplineste mai mult un rol de reprezentare. In aceste conditii, el nu mai are nevoie de legitimitatea de care se bucura astazi, ca urmare a votului direct oferit de cetateni. El poate fi pur si simplu desemnat si demis de catre Parlament. In acest fel, majo­ritatea parlamentara va fi si forta care va stabili cine anume va fi insta­lat la Cotroceni. Cealalta formula, a republicii prezidentiale, confera, dimpotriva, o si mai mare putere presedintelui. Acesta ar urma sa fie ales tot prin vot direct si tot prin doua tururi de scrutin. In schimb, in comparatie cu situatia de astazi, determinata de actuala Constitutie, presedintele va dobandi si cea mai mare putere executiva. El ar putea fi, dupa sistemul consacrat in Statele Unite, si seful Executivului. Va conduce, prin urmare, Guvernul, pe care tot el il va desemna dar care urmeaza sa fie validat de catre Parlament. Puterea presedintelui de a dizolva Parlamentul va fi mult mai mare decat in prezent, cand seful statului nu poate face acest lucru decat daca, in mod succesiv, doua formule de guvernare sunt invalidate.

            Daca este adevarat ca populatiei Romaniei trebuie sa i se ofere sansa de a opta intre cele doua forme de republica, la fel de adevarat este ca o schimbare a Constitutiei ar rezolva si multe alte contradictii ori ambiguitati ori pete albe din Legea fundamentala. Mai mult: aceasta ar putea fi armonizata cu Constitutia Europeana, ale carei prevederi sunt cunoscute si a carei adoptare nu va mai putea fi mult timp amanata. Pentru castigatorii alegerilor par­lamen­tare din acest an, un refe­rendum urmat de schimbarea Consti­tutiei ar fi o mare oportunitate. Pentru presedintele in exercitiu, de asemenea. Pentru ca el poate juca aceasta carte conform stilului sau. Totul sau nimic. El poate primi de la cetateni dreptul de a fi si sef de stat si prim-ministru sau se poate retrage, neinvins, de la Cotroceni. Pacea dintre palate ar putea fi instaurata chiar in cursul anului viitor. Cand insasi criza financiara, economica si sociala ar putea fi o mare oportunitate pentru o schimbare majora. Ramane doar ca Traian Basescu sa-si exercite prerogativa constitutionala de a declansa un referendum.

Comentarii inchise

Raul initial   noiembrie 19th, 2008

 

            Indiferent care va fi rezultatul alegerilor, noua majoritate parlamentara, care va trebui sa asigure guvernarea in conditii de criza mondiala si de criza interna, are de facut fata unei provocari uriase. Si asta inca din primul an. Schimbarea Constitutiei. Pentru ca in Legea fundamentala se afla ascuns raul initial. Raul care a generat grave perturbatii in viata politica si in viata publica romaneasca in toti acesti ani in care s-a incercat implementarea si consolidarea democratiei.

            Raul care a generat o acerba si inutila confruntare politica circumscrisa, in general, razboiului dintre cele doua palate. Si asta pe toate fronturile. Al serviciilor secrete. Al politicii externe. Al politicii de aparare. In materie de Justitie. In tot ceea ce inseamna strategii nationale. Va gasi clasa politica resursele necesare pentru a schimba Constitutia? Daca nu, va fi de rau. Pentru ca efectele crizei s-ar putea sa creasca exponential, in conditiile continuarii si escaladarii razboiului romano-roman. Din aceasta perspectiva, este mai putin important acum cine dintre protagonistii actiunii politice este mai vinovat si cine este mai putin vinovat. Cine este mai vrednic si cine este mai nevrednic. Cine este mai moral si cine este mai imoral. Esential este ca asemenea trasaturi pot fi potentate sau diminuate, armonizate ori dezarmonizate de prevederile Constitutiei.

            Aproape Intotdeauna in Romania postcomunista a existat un razboi intre cele doua palate. Al Cotrocenilor si al Victoriei. Cu foarte scurte perioade de acalmie. Fara exceptie, primul-ministru si presedintele s-au batut pe terenul ambiguu al unor prevederi constitutionale neclare. Fara exceptie, si unul si altul au avut de pierdut. Un episod cu adevarat dramatic in acest sens a fost criza Emil Constantinescu – Radu Vasile. Daca Radu Vasile nu ar fi demisionat atunci – si putea sa refuze sa o faca, desi avea impotriva lui nu numai un presedinte, ci si pe toti fostii aliati, inclusiv PNTCD, din care el facea parte – s-ar fi putut declansa o criza constitutionala fara iesire. Care ar fi pus intr-un grav pericol nu numai stabilitatea Romaniei, ci si siguranta nationala. Daca, suspendat fiind, presedintele Traian Basescu ar refuza, asa cum a anuntat, sa se conformeze, criza ar fi, in mod paradoxal, mai mica. Pentru ca, simplu cetatean fiind si fara niciun drept de decizie ori de semnatura, ar putea fi evacuat din Palatul Cotroceni de un simplu sectorist. Dar, pana la urma, de ce afirm eu ca inca din primul an al viitoarei guvernari, indiferent care e ea, ar trebui schimbata Constitutia? Cum anume ar trebui procedat?

            Ales prin vot direct, presedintele Romaniei se bucura in stat de cea mai mare legitimitate. Dar Constitutia pe care o avem nu ii confera si o autoritate pe masura. Pentru ca el are mai putine puteri reale decat primul-ministru, care este desemnat de partide, in conditiile in care vot direct nu exista iar votul indirect este disipat pe calea sistemului uninominal. La prima vedere, ar fi necesar ca puterile presedintelui sa fie intarite, statul democratic devenind, sub acest aspect, autoritar dar nu si totalitar. Eventual, poate fi adoptat mecanismul prin care presedintele este si prim-ministru. Pe de alta parte, experienta celor mai multe state avansate demonstreaza eficienta unui sistem in care seful statului, desemnat nu prin vot direct, ci de catre Parlament, indeplineste mai degraba un rol simbolic. Decorativ. Oricare dintre variante este de preferat Constitutiei actuale. Nu este deloc exclus ca, in conditiile unei profunde crize economice si financiare, care va genera rapid o criza sociala, prima solutie sa fie preferata, pentru ca vor fi probabil necesare masuri mai autoritare decat pana acum.

            Dar cum ar putea fi schimbata Constitutia, profitand de primul an, cand exista o mai mare vointa politica si conjunctura generata de criza ar fi favorabila unei asemenea masuri? Cu o singura conditie: ca, in prealabil, sa schimbam legea referendumului. Intrucat populatia nu se prezinta in numar suficient la vot, prima masura care trebuie luata este regandirea acestei legi. Daca vrem sa scapam vreodata de raul initial.

Comentarii inchise

Lovitura de stat   noiembrie 12th, 2008

 

            Presedintele Traian Basescu a ales show-ul de la B1 TV al „Nasului” Radu Moraru pentru a relansa, intr-o maniera care nu are precedent, razboiul sau impotriva partidelor din opozitie. Ca de obicei, PD-L face exceptie. Este partidul preferat. Si asumat. Seful statului a anuntat ca s-a pus la cale, imediat dupa alegeri, o noua suspendare a sa din functie. Informatia nu are un caracter de noutate. S-a discutat de multe ori, in ultima vreme, acest scenariu pe care, daca imi amintesc bine, eu insumi l-am avansat. Si atunci, in ce consta caracterul senzational al iesirii la rampa a lui Traian Basescu? In faptul ca a taxat ipotetica suspendare drept o lovitura de stat? In niciun caz. S-a mai spus acest lucru cu ocazia precedentei suspendari. Noutatea e alta. Si anume ca seful statului a anuntat ca se va opune acestei decizii a Parlamentului.

            Refuzand, pur si simplu, sa paraseasca Cotroceniul. Sa predea, fie si temporar, conducerea statului in mainile unei alte persoane. Si s-a mai angajat sa atace la Curtea Constitutionala prezumtiva decizie de suspendare pe care ar lua-o un viitor Parlament. Si, in plus, sa dizolve Parlamentul. Ducandu-si pana la capat provocarea, Traian Basescu a mai facut o afirmatie care poate incendia clasa politica. Ca nu va tine cont de existenta unui partid capabil sa formeze o majoritate, ca pur si simplu nu va accepta o atare majoritate si ca, fara a mai astepta formarea viitorului Parlament, va anunta numele primului-ministru pe care il doreste. Theodor Stolojan ori alta persoana agreata. Iar bomboana pe coliva este pusa atunci cand tot Traian Basescu declara ca nici macar in ipoteza in care un partid obtine pur si simplu majoritate, adica peste 50 la suta din voturi, acesta tot nu va avea dreptul sa-si desemneze premierul. Ci doar sa faca trei propuneri, dintre care seful statului va opta asupra uneia. Care este semnificatia aceste ultime iesiri la rampa?

            Cu oricata profunzime si inventivitate ar descifra Traian Basescu litera si spiritul Constitutiei Romaniei si oricate interpretari ar putea fi date de specialisti si nespecialisti in Legea fundamentala, cateva certitudini exista. Si nu pot fi, sub nicio forma si de catre nimeni, date peste cap. E clar ca scopul unor alegeri democratice, si in Romania si oriunde in lume, este de a permite, o data la patru ani, cetateanului sa decida cum va fi reprezentat in Parlament si cine urmeaza sa conduca Guvernul. Optiunea pentru anumiti candidati, deputati si senatori, are ca rezultat optiunea pentru un partid. Daca acesta va fi majoritar – eveniment improbabil la urmatorul scrutin – atunci partidul respectiv vine la putere. Iar daca tot vine la putere, isi asuma raspunderea pentru cel care va fi prim-ministru. Aceasta este si semnificatia faptului ca cele trei mari partide si-au desemnat viitorii prim-ministri. Seful statului nu poate sa treaca peste aceasta decizie a partidului, care a primit jumatate plus unu dintre voturile electoratului, insarcinand, pur si simplu, o femeie de serviciu sa-l reprezinte la nivelul puterii executive. In ipoteza, mai probabila, in care trei partide isi vor imparti cele mai multe voturi, litera Constitutiei ii permite, intr-adevar, presedintelui sa ignore si rezultatul alegerilor si posibilele aliante politice pe care partidele le-ar putea face. Dar nu si spiritul ei. Ne aflam exact in ipoteza in care partidele ameninta cu suspendarea sefului statului, daca acesta nu va tine cont de formatiunea care va fi plasata pe primul loc, de vointa acesteia de a instala, la Palatul Victoria, o anumita persoana, precum si de posibilitatea incheierii unor aliante in vederea formarii unei majoritati in Parlament.

            Dar in aceasta faza a discursului sau, Basescu blufeaza. Amenintand cu declansarea unei crize fara precedent. Nu atacarea unei eventuale suspendari la Curtea Constitutionala este relevanta, pentru ca respectiva institutie ia doar act de suspendarea in sine si poate comenta motivele, fara insa a avea dreptul de a invalida hotararea Parlamentului. Asa ca, problema problemelor este ame­nintarea tinerii sub ocupatie a Co­troceniului. Precum si cea a dizol­varii Parlamentului. Se anunta o baie de sange. Pentru ca nici partidele nu stau cu mana in san.

Comentarii inchise

Premierul condamnat   noiembrie 7th, 2008

 

            Nu despre Calin Popescu Tariceanu va fi vorba. Sau, poate, cine stie? Aceasta analiza incearca sa priveasca mai departe. Catre viitorul prim-ministru. Cel care va fi desemnat la capatul alegerilor parlamentare din acest an. Si, pentru moment, putin conteaza cine este acesta. Cu o singura exceptie in care, insa, nu cred. Ca o persoana providentiala se va afla, in viitorii patru ani, in fruntea Executivului de la Bucuresti. Cum se crede ca ar fi – sa dea Dumnezeu sa fie – Barack Obama, pentru Statele Unite si restul lumii. La noi, pana una alta, este mai greu sa aduni intr-un singur om calitatile unui intelectual rafinat cu cele ale unui om de stat puternic, dar, in acelasi timp, echilibrat. Vom avea, asadar, un nou guvern si un nou premier. Teza acestei analize este ca institutia si omul sunt, din capul locului, condamnati. Si nu de „mostenirea Tariceanu”, asa cum Obama va avea de facut fata „mostenirii Bush”.

            In ultimul mandat parlamentar, doua Guverne, Tariceanu 1 – impreuna cu PD – si Tariceanu 2 – fara PD – au incercat, cum s-au priceput mai bine, sa administreze Romania. Intr-o situatie care nu era deloc de criza. Dimpotriva. Cinstit vorbind, Guvernul anterior, condus de Adrian Nastase, reusise sa imprime Romaniei un ritm accelerat de dezvoltare, o integrase in NATO si pregatise aderarea pentru Uniunea Europeana. Nici cei mai inversunati adversari ai lui Nastase, in frunte cu presedintele Traian Basescu, nu si-au permis sa il acuze de contraperformante in plan economic. Guvernele Tariceanu 1 si Tariceanu 2 au avut multi ministri slabi. Care au condus alandala. Bulversand, chiar, unele sectoare. Cum a fost cazul Monicai Macovei. Ori al lui Adomnitei. Sau Razvan Ungureanu. Sau Iorgulescu. Si asa mai departe.

            In ultimul mandat parlamentar, doua Guverne, Tariceanu 1 – impreuna cu PD – si Tariceanu 2 – fara PD – au incercat, cum s-au priceput mai bine, sa administreze Romania. Intr-o situatie care nu era deloc de criza. Dimpotriva. Cinstit vorbind, Guvernul anterior, condus de Adrian Nastase, reusise sa imprime Romaniei un ritm accelerat de dezvoltare, o integrase in NATO si pregatise aderarea pentru Uniunea Europeana. Nici cei mai inversunati adversari ai lui Nastase, in frunte cu presedintele Traian Basescu, nu si-au permis sa il acuze de contraperformante in plan economic. Guvernele Tariceanu 1 si Tariceanu 2 au avut multi ministri slabi. Care au condus alandala. Bulversand, chiar, unele sectoare. Cum a fost cazul Monicai Macovei. Ori al lui Adomnitei. Sau Razvan Ungureanu. Sau Iorgulescu. Si asa mai departe.

            Cu toate acestea, au fost inregistrate recorduri in materie de ritmuri de dezvoltare si cresteri salariale. Iar Romania s-a integrat in Uniunea Europeana. Si Tariceanu a fost un premier bun. Dar criza globala a pietei financiare, care se extinde intr-o grava criza economica, afecteaza inevitabil Romania. Unde de soc se apropie. Economia noastra de piata nefiind consolidata, dar, in acelasi timp, ajungand sa fie puternic legata de celelalte economii va fi extrem de expusa. In plus, statele din spatiul Euro vor incerca din rasputeri sa-si scoata parleala pe spinarea noilor veniti in UE si care, pentru moment, sunt non-Euro. Romania este o tara prea mica pentru a rezista singura si prea mare pentru a putea fi usor ajutata.

            In consecinta, batalia pentru ocuparea Cabinetului numarul unu din Palatul Victoria este sinonima cu un campionat avand ca tema „cine va fi martirul?”.

            Cea mai grava criza prin care trece omenirea in ultima suta de ani, depasind aproape cu siguranta marea criza interbelica, este extrem de periculoasa pentru civilizatia in care traim. La capatul ei, vom primi fie un pumn in cap, care ne va trimite sute de ani inapoi, probabil generator de razboaie catastrofale, fie un balon de oxigen, o sansa pentru a regandi intregul sistem al relatiilor economico-financiare, dar si al relatiilor intre state. Orice minune ar incerca sa savarseasca noua Administratie de la Casa Alba, trebuie sa fim constienti de faptul ca Statele Unite au scapat situatia de sub control. Ele sunt mai indatorate ca oricand fata de alte state, dar si fata de propriii cetateni. Carora nu vor mai avea de unde sa le plateasca nici asistenta, si nici pensiile. Si, in plus, au pretutindeni inamici. Cel mult, Obama poate reface relatia cu Uniunea Europeana si cu Rusia. Pansament pe un picior de ghips. Criza va dura minimum patru ani.

            Noul Guvern va incerca sa duca corabia acestei tari traversand una dintre cele mai periculoase furtuni din istoria recenta. Si, cel putin un an, o va face in conditiile in care va trebui sa coabiteze cu un pre­sedinte care si-a pierdut busola. Si care este parte a Executivului. Acest handicap este valabil indiferent cine va fi prim-ministru. Dar cel mai mare handicap este ca alegerile nu vor da niciun partid cu o majoritate confortabila in Parlament. Asa ca, si pe furtuna, partidele se vor sfasia intre ele. Spre distractia lui Basescu.

Comentarii inchise

Umilirea Americii   noiembrie 4th, 2008

 

            A mai ramas foarte putin timp pana cand vom afla cine este noul stapan al inelelor. Noul presedinte al Statelor Unite ale Americii. Omul in mana caruia continua sa stea soarta planetei. Pentru ca, inca, noi traim intr-o lume unipolara.

            Marea paranteza sau pauza a istoriei, deschisa odata cu destramarea Uniunii Sovietice, nu s-a inchis. Va fi o lupta stransa intre McCain si Barack Obama. Vom asista, probabil, la renumararea voturilor. In ceea ce ma priveste, pariez pe Obama. Nu din vreo simpa­tie deosebita pentru acesta ori din vreun resentiment fata de McCain. Ci in urma unui rationament la rece. Cred ca, dupa opt ani, vine, in mod natural, la rand reprezentantul democratilor. Dar o va face intr-un moment de rascruce. Cand America este mai umilita decat oricand. Soarta viitoarei Administratii americane este teribil de grea. Noul presedinte va merge pe sarma. Prin foc. Si cu o canistra de benzina in mana. America poate oricand exploda. Si, odata cu ea, planeta.

            Niciodata pana acum in istorie America nu a fost mai umilita ca acum. Si asta se intampla, culmea, in conditiile in care, tot pentru prima data in istorie, ea a devenit puterea suprema pe Mapamond. Marele judecator. Jandarmul lumii. Daca America stranuta, planeta se cutremura. Daca America se cutremura, planeta se scufunda. Si se duce in urma poate cu sute de ani. Nu vreau sa zugravesc un scenariu apocaliptic. Incerc sa atrag atentia asupra unei realitati dramatice. Lumea se afla in pragul celei mai mari crize din istorie. Si totul a plecat din America. Care, vor sau nu vor sa recunoasca cetatenii ei, este responsabila pentru ceea ce se intampla. Si daca va fi, totusi, o apocalipsa pe piata finan­ciara, care se va transforma intr-o apocalipsa economica, sociala si politica, atunci tot America este responsabila. Iar daca vom iesi la liman, va fi meritul Americii. Si totul se intampla sub viitoarea Administratie.

            Incet, Incet, urmand exemplul Americii, intreaga planeta a inceput sa se joace cu banii virtuali. Banii reali au devenit o realitate de mult timp depasita. Cumpar o casa. Apoi o ipotechez si primesc de la banca, sub forma de credit, 80 la suta din pretul ei. Cu acesti bani, cumpar o alta casa, ceva mai mica. Si procedez la fel. De nenumarate ori. In realitate, eu nu am in proprietatea mea reala mai mult decat o casa. Prima casa. Celelalte, pe care incerc sa le exploatez sau sa le speculez, vanzandu-le mai scump, nu reprezinta decat averea mea virtuala. Valori care nu exista in realitate. Dar pot exista. Daca lucrurile merg bine, pot deveni proprietarul a 10-12 case, de la cea mai mare, pana la cea mai mica. Daca, insa, lucrurile merg prost, totul se prabuseste. Daca averea mea s-a construit in baza principiului dominoului, ea se poate duce de rapa in baza aceluiasi principiu. Eu am simplificat foarte mult modelul financiar dupa care functioneaza astazi planeta. In realitate, combinatiile posibile si practicate pe scara larga sunt infinit mai sofisticate. Exista de mii de ori mai multi bani pe piata virtuala decat pe cea reala. In aceste conditii, o incercare de a steriliza criza abia declansata, prin aruncarea pe piata a catorva sute de miliarde de dolari de catre America si a altor cateva sute de miliarde de catre celelalte state ale lumii, nu reprezinta decat un pansament pe un picior de ghips. O simpla amanare, cu o clipa doar, a deznodamantului. Si nici recursul la sprijinul Chinei, Rusiei ori statelor arabe nu va opri dezlantuirea crizei. Va fi mult mai rau decat in perioada interbelica.

            Pentru America, aceasta criza, care va dura ani de zile si de care este facuta responsabila, este bomboana pe coliva. Pe coliva unei umilinte care a inceput prin atentatul de la 11 septembrie 2001 si a continuat printr-un raspuns gresit al Administra­tiei Bush la un atac neconventional, printr-un contraatac de tip conventio­nal. Aceasta a declarat un razboi asimetric terorismului, pentru ca terorismul este asimetric si a sfarsit declansand razboaie simetrice. Clasice. Pe care, in realitate, America le-a pierdut. Cu uriase costuri materiale si psiho­logice. Si cu toate acestea, eu cred ca mantuirea e tot in America.

Comentarii inchise