Un presedinte prematur   februarie 24th, 2009

 

Laboratorul de creatie politica de la Cotroceni a lansat un nou balon de incercare. Un mic monstru. O ipoteza. Dar si un posibil proiect. Initierea de alegeri prezidentiale anticipate. Concomitent cu cele europarlamentare. Cu alte cuvinte, conform acestui scenariu, pus in circulatie, ca de obicei, “pe surse”, Traian Basescu, chiar fara a demisiona, fortand nitel Constitutia, ar putea sa se inscrie in cursa prezidentiala anticipata, astfel incat, in data de 7 iunie, alegatorii sa fie chemati la urne atat pentru a-si desemna europarlamentarii, cat si pentru a opta in favoarea unuia sau altuia dintre candidatii la sefia statului. Admitand ca balonul de incercare se va transforma intr-un mic sau mare monstru politic real, ar urma sa avem un presedinte nascut prematur. Dar care, prin chiar acest fapt, si-a pulverizat adversarii. Sa analizam, din aceasta perspectiva, noul proiect schitat la Cotroceni.

Se vorbeste mult – eu insumi o fac de fiecare data – despre criza economica a carei amplitudine va lovi Romania in acest an. Si multe preconizate efecte politice sunt puse pe seama acestei evolutii de tip global. Foarte putin sau aproape deloc, analistii din Romania se refera la un indicator esential mai ales in situatii deosebite. Si anume capacitatea guvernantilor de a raspunde unor provocari extreme. De fapt, simplificand lucrurile, avem tendinta sa victimizam Guvernul Boc si alianta PD-L-PSD aflata la putere, pentru simplul motiv ca a luat carma pe timp de furtuna. In timp ce Guvernul Tariceanu a condus atunci cand, la nivel global, nu se vorbea despre criza, ci despre prosperitate. Daca suntem insa corecti, vom reaseza grila dupa care masuram capacitatea guvernantilor pe o alta scara de valori. Incercand sa raspundem la intrebarea daca, asa cum s-au manifestat pana acum noul Executiv si noua majoritate parlamentara, avem certitudinea ca alianta condusa de Traian Basescu este capabila sa raspunda cu profesionalism, cu indrazneala si cu talent provocarilor generate de criza sau, dimpotriva, va fi neputincioasa atunci cand ea va cunoaste in Romania amplitudinea maxima. Si anume, cand? Cu certitudine, inaintea lunii noiembrie cand, in mod normal, urmeaza sa avem alegeri prezidentiale. Ce am observat, obiectiv vorbind, pana in prezent, in raport cu posibilitatile coalitiei de a raspunde inteligent provocarilor crizei? Ca avem un buget nascut cu forcepsul si bazat, in fiecare dintre capitolele sale, pe compromisuri si tocmeli meschine intre cele doua partide si nicidecum pe criterii de natura sa diminueze efectele crizei. Nu intamplator, voci realiste din cele doua partide dar in special din PSD critica bugetul si primele solutii de guvernare cu un aplomb comparabil celui din tabara opozitiei. Mai stim cu certitudine ca Guvernul este condus cu o mana de fier de catre Traian Basescu. Care a fost, pentru prima data, si parintele unui buget de stat. In aceste conditii, toate analizele lucide facute de experti din tara dar mai ales de experti externi arata ca Romania va avea de infruntat mari dificultati in momentul in care viitura crizei o va lovi.

In mod corect, in conditiile descrise mai sus, cetateanul va intelege ca, peste efectele unei crize globale pe care Romania nu putea sa le evite, se suprapun, intr-un mod extrem de dureros, efectele proastei guvernari. Si pe cine va putea sanctiona romanul, transformat in alegator, daca nu chiar pe cel care le va solicita, in noiembrie, voturile pentru un nou mandat prezidential? Pe buna dreptate, oalele sparte le-ar putea plati Traian Basescu.

Daca balonul de incercare lansat de Cotroceni devine un proiect politic, atunci Traian Basescu are sansa de a castiga cinci luni. Prezidentialele anticipate organizate pe 7 iunie l-ar scoate de sub judecata alegatorilor, pentru ca momentul ar fi anterior propagarii efectelor majore ale unei crize pe care Basescu nu stie cum sa o contracareze. Si, in plus, el ar putea beneficia, in mod legal, de uriasul vehicul electoral pus in miscare de catre un PD-L aflat la guvernare.

Comentarii inchise

Obama il bate pe Dumnezeu   februarie 23rd, 2009

 

 Traim intr-o planeta rasturnata. Sa facem un mic efort de imaginatie. Sa ne gandim ce s-ar intampla daca un sondaj din Romania l-ar situa pe presedintele Traian Basescu deasupra lui Dumnezeu. Blasfemie! ar striga intr-un glas intreaga suflare a drept-credinciosilor. Iar presa ar turba. In biserici, “vinovatii”, in frunte cu Traian Basescu, ar fi afurisiti la fiecare slujba. Iar strainatatea ar rade in hohote. Dar gata cu imaginatia. Si iata faptul real. In Statele Unite, un sondaj de opinie il plaseaza Barack Hussein Obama pe locul intai intr-un top universal al eroilor. Isus Hristos ocupa locul doi. Maica Tereza abia locul zece iar Dumnezeu – Doamne, Dumnezeule! – se plaseaza abia pe locul unsprezece. Cu exceptia celor trei, eroi sunt numai americani. Uluitor!

Faptul ca Barack Hussein Obama a ajuns intaiul om in cel mai puternic stat al lumii reprezinta o speranta. De innoire. De consolidare a unei mari democratii, bulversata de razboiul anti-terorist declansat de presedintele Bush. O speranta pentru un nou tip de relatii intre Washington si statele aliate sau inamice Americii. Si, in fine, pe termen scurt, speranta iesirii din criza. Dar, atentie, niciunul din enunturile de mai sus nu inseamna o garantie. Obama poate deveni un erou al Americii si al lumii intregi. Dar inca nu este. Este o mare personalitate politica. Un invingator nu numai in alegeri, ci si in materie de prejudecati rasiale. Un om instruit. Mai mult, chiar, distins prin cultura sa, spre deosebire de multi alti presedinti americani. Si indiscutaibl un mare jucator politic. Caruia ii doresc si eu, cum ii doreste o lume intreaga, sa reuseasca. Iar daca va reusi sa transforme in realizari sperantele enumerate mai sus, Obama va deveni si erou. Intre contemporani. Dar, deocamdata, desemnarea acestuia in topul eroilor morti sau vii ai planetei este, daca nu o gluma proasta, in orice caz o grava eroare. Si, oricum, el tot nu s-ar putea plasa vreodata inaintea lui Dumnezeu si a lui Isus Hristos. Si daca asa stau lucrurile, ramane sa ne intrebam ce se intampla in America? Cum de a fost posibila o asemenea rasturnare a valorilor?

Evident, presedintele Statelor Unite nu este vinovat. Nu el a solicitat, pentru a-si face cultul personalitatii, acest sondaj. Dar nici reputatul institut care a facut cercetarea de piata nu este vinovat. Americanilor intervievati nu li s-a servit o lista pentru a alege ei intre Obama, Dumnezeu, Isus Hristos si altii. Fiecare repondent a fost liber sa-si aleaga eroul universal. Sa-si construiasca propria scara de valori. Si a iesit ce a iesit. Incotro sa aratam cu degetul? De ce Vaticanul tace? De ce nu exista nicio reactie impotriva celui vinovat nu numai de uriasa ineptie, ci si de grava blasfemie? Pentru ca Biserica nu poate pune la zid incultura. Iar sondajul a fost un test de cultura.

Ei bine, vinovat, in prima instanta, pare a fi cetateanul american in general, daca tintem cont de faptul ca, in prealabil, a avut loc o esantionare. Aceasta este, din pacate, scara de valori a americanilor. Presedintele lor, ales recent si fara a fi avut inca sansa de a face dovada virtutilor sale, in calitate de sef al administratiei celui mai puternic stat din lume, este plasat inaintea lui Dumnezeu, a lui Isus Hristos, a Maicii Tereza si a tuturor celorlalti oameni din lume, morti sau vii. Si, in plus, culmea egocentrismului, in acest top exista numai americani, cu exceptia Divinitatii si a sfintei Tereza, care reprezinta valori universale. Dar pot fi anatemizati cetatenii Americii care gandesc astfel? Nicidecum. Vinovate sunt ultimele administratii de la Washington si ultimele Congrese, care au neglijat educatia. Si, astfel, America a devenit un paradox: o putere universala, cu o educatie provinciala.

Daca Obama va conduce cu succes doua administratii si daca va fi invatat ceva din lectia acestui sondaj, consecinta va fi ca America va investi mult mai mult decat a facut pana acum in cultura si in educatia cetatenilor sai. Pentru ca, in final, americanul sa vada dincolo de varful nasului sau. Si un asemenea sondaj, in care presedintele ales sa fie plasat deasupra lui Dumnezeu si deasupra tuturor eroilor vii sau morti din intreaga lume, sa nu mai fie posibil niciodata in viitor.

Din nou despre limbrici   februarie 18th, 2009

 

Stiu ca acest termen cam dur pe care l-am utilizat in urma cu doi ani impotriva unor pseudo-jurnalisti i-a deranjat pe toti cei care s-au identificat drept limbrici. Unii dintre ei au si ripostat. Pe buna dreptate. Ce puteau sa faca? Cum puteau reactiona falsii jurnalisti atunci cand, in mod public, li se imputa lipsa de cultura, de profesionalism si o prea mare flexibilitate a coloanei vertebrale? Adica slugarnicia? Recenta ofensa pe care Traian Basescu a adus-o presei in general ma obliga sa ma refer din nou la limbrici.

Nu ma mira catusi de putin recentul atac declansat de Traian Basescu impotriva jurnalistilor de opinie. Pe care el ii vede aliniati in spatele “mogulilor de presa”. Nu este prima reactie de acest fel a sefului acestui stat, pretins democrat si european. Un inalt demnitar nazist a exclamat, pe vremea ascensiunii hitlerismului: “daca imi dati un pistol, impusc cultura”. Nu este o mare diferenta intre aceasta propozitie tintuita in istorie si iesirile din ce in ce mai frecvente la rampa ale lui Traian Basescu. In definitiv, daca prin prostia principalilor actori politici, partidul condus de domnia sa si chiar el, in cursa pentru un nou mandat, nu mai au in prezent o opozitie serioasa, undeva trebuie identificat un adversar impotriva caruia locatarul de la Cotroceni sa-si poata ascuti clanta. Pentru ca altfel, rugineste. Si daca printr-o majoritate parlamentara covarsitoare, atipica pentru o democratie, alianta PD-L-PSD aproape nu mai are adversar, pentru a nu rugini clanta prezidentiala, e utila si presa la ceva. Nu ma mai mira nici macar amenintarea nevoalata impotriva ziaristilor care, vezi Doamne, destabilizeaza institutiile statului. Si care, la semnalul presedintelui, ar putea fi pusi sub acuzare pentru atentat la siguranta nationala. Ceea ce insa ma uimeste este lipsa de reactie a breslei. Care este motivul? De ce nu a existat, la acest atac prezidential, o reactie pe masura?

Exista trei posibile explicatii. Prima este lehamitea. Asistam, in definitiv, doar la unul dintre numeroasele atacuri la libertatea presei de care se face vinovat “garantul” Constitutiei. Poate ca jurnalistii, luati individual si casele de presa s-au saturat sa raspunda. Poate ca presa a optat cu intelepciune pentru solutia ignorarii galagiosului presedinte al republicii Romania. In definitiv, arma nebagatului in seama nu poate fi uneori la fel de eficace ca si o replica pe masura? Daca asa stau lucrurile, e bine. In timp ce presedintele urla, caravana presei isi vede linistita de treaba. Dar daca explicatia tacerii care s-a asternut este alta?

Mi-e teama ca lipsa de reactie in raport cu atacul anti-democratic, aproape isteric si amenintator al lui Traian Basescu se datoreaza unui alt motiv decat maturitatii si fortei jurnalismului de la Bucuresti. Mi-e teama de vulnerabilitatea caselor de presa care reverbereaza lipsa de curaj si de initiativa a ziaristilor angajati in presa scrisa sau audiovizuala. Nu cumva casele de presa sunt din ce in ce mai labile, sub aspect economic? Din ce in ce mai dependente de putere? Nu cumva, asa cum cativa dintre noi am avertizat cu mult timp in urma, s-a ajuns in situatia in care independenta presei nu mai poate fi garantata sub aspect economic? Ei bine, daca asa stau lucrurile, daca intr-adevar multe dintre institutiile de presa se afla in pragul falimentului – un proces accelerat de criza economica – atunci este de inteles de ce presa tace. O fi adevarat ca ziarisilor li s-a strans lesa chiar de catre cei acuzati de presedintele Romaniei ca ar fi mogulii? Daca acesta ipoteza nu se confirma, atunci explicatia tebuie cautata in a treia directie. Deci nu intr-o ignorare superioara si nici in absenta libertatii. Ci in absenta constiintei. A constiintei profesionale. A credintei in propria misiune. A verticalitatii morale.

Dar cine altii decat limbricii de presa sunt cei carora le lipsesc asemenea aptitudini? Si nu cumva ei au proliferat periculos? Nu cumva a sosit timpul ca breasla sa se curete de neprofesionisti? De simpli mercenari? De limbrici? Criza va fi o oportunitate.

Comentarii inchise

Frustratul din anticamera   februarie 17th, 2009

 

La sfarsitul saptamanaii trecute, intr-un ziar central care il gazduieste, scriitorul Mircea Cartarescu si-a exprimat, cu dramatismul care il caracterizeaza, o mirare. O usoara frustrare. El se intreba retoric de ce intelectualii sunt izolati. De ce, treptat, opinia lor este ignorata. Mai mult, chiar, de ce exista si tendinta societatii de a-i pune la stalpul infamiei. In definitiv, de ce ar trebui sa plateasca intelectualii pacatele clasei politice? Sunt ei vinovati ca lucrurile merg prost in Romania? Si fiindca apelul sau editorial nu a starnit niciun ecou, incerc eu sa-i raspund. Chiar acum.

Cu riscul de a vulgariza, nu ma pot abtine sa nu compar genul de intrebari pe care si le pune Mircea Cartarescu singur si fara nici un efort de a  le da un raspuns, cu o faimoasa si glumeata dilema lansata prin Moldova anilor ’80: “Stau, ma gandesc si-mi pun o intrebare / De s‘are femeia organe jenitale?”. Procedand in mod asemanator, Cartarescu afirma ca nu intelege cum de intelectualii, ignorati – nu ignoranti, Doamne fereste! – sunt din ce in ce mai multi si izolati. Sa facem, deci, recurs la memorie. In urma cu cinci ani, initiatorii Aliantei DA, care s-a dovedit a fi un mare esec politic, au facut apel la un grup de intelectuali, in incercarea de a obtine o mai mare sustinere pentru proiect. Si unde se puteau duce ei altundeva decat la Grupul pentru Dialog Social? O organizatie din ce in ce mai fantomatica, pe masura ce a devenit mai eclectica. Si alde Stoica si Stolojan au primit acolo tot sprijinul posibil. Parea ca renaste, intr-o noua formula, Conventia Democrata Romana. In scopul de a invinge balaurul pesedist. Ceva mai tarziu, cand Traian Basescu a ajuns presedinte, acesta a pus in aplicare unul dintre trucurile sale obisnuite. In baza principiului conform caruia daca pe unii ii sperii, pe altii trebuie sa-i cumperi. Asa s-a pus la cale un targ. Intre cateva personaje cu nume mai des vehiculate in opinia publica, care s-au erijat in “intelectualitatea nationala” si presedintele Romaniei, Traian Basecu. Nu imi mai amintesc ordinea. Mai intai a fost primit si decorat Cartarescu de catre chiriasul de la Cotroceni sau mai intai a primit Horia Patapievici drept premiu Institutul Cultural Roman, cu un buget generos, pe care nu mai urma decat sa il imparta cui doreste, fara a da nimanui socoteala? Cert este ca au aparut ca din senin cativa zeci de intelectuali “subtiri”, cu cateva exceptii scriitori fara opera, care au inceput sa se pronunte public, din ce in ce mai apasat in favoarea grupului de interese constituit in jurul Palatului Cotroceni. Din care, de altfel, au si inceput sa faca parte, pentru ca uriase sume de bani ale Institului Cultural Roman circulau si circula, printr-o oculta retea de vase comunicante, in avantajul respectivilor indivizi. Ba o bursa, ba o calatorie in strainatate, ba o lansare de carte, ba un vernisaj, ba un congres international, ba sustinerea unui demers mai mult sau mai putin artistic in tara. La schimb, aceiasi indivizi si mereu aceiasi i-au inchinat ode lui Traian Basescu. Cand Alianta DA s-a destramat, vinovati au fost liberalii. Care, ai “dreacu”, au parasit guvernarea. Si, ani de zile, au fost demonizati in numele prezumtiei ca urmau sa faca un pact cu diavolul. Iar diavolul era PSD. Va mai amintiti de sezatorile de la Neptun?

Acum, pactul cu “diavolul PSD” l-a facut chiar Traian Basescu. Iar Mircea Cartarescu se plange ca intelectualii nu mai au credibilitate. Draga Mircea, este vorba doar de cativa intelectuali. Si doar de credibilitatea lor. Tu, de pilda, ti-ai pierdut-o acceptand ca romanii, prin ICR, sa cheltuie sute de mii de euro pentru a-ti lansa cu mare pompa cartea intr-o tara nordica, rezultatul fiind acela ca nu ai vandut decat vreo 20 de volume. Iar in schimb i-ai ridicat osanale cui nu trebuie. Acesti “intelectuali subtiri”, asezati ca musca pe politica, seamana teribil de mult cu acei limbrici de presa care, dincolo de suparatorul zgomot de fond pe care il provoaca, nu se pot lauda cu niciun demers serios de presa. Dar despre ei, maine.

Comentarii inchise

Voda in loboda   februarie 14th, 2009

 

            Presedintele PSD Mircea Geoana ne-a asigurat ca urmeaza o cursa prezidentiala cat se poate de serioasa. In subtext, el sustine ca batalia va fi stransa, urmand sa participe in confruntare personalitati importante. Si beneficiind de sustineri electorale masive. In mod cert, Mircea Geoana nu are dreptate. Fie minte cu buna stiinta, incercand astfel sa creeze impresia ca PSD nu ii este subordonat presedintelui Traian Basescu, fie pur si simplu comite o grava eroare. Iar istoria trece insesizabil pe langa el. Ce vom avea de fapt in acest an, dincolo de obisnuitul circ electoral? Suprize de proportii sunt posibile. Numai ca ele vin dintr-o alta directie decat cursa propriu-zisa intre persoane pentru sefia statului. Afirm acum – si vom vedea la capatul acestui an daca am avut sau nu dreptate – ca nu va exista in Romania o competitie de tip european pentru functia prezidentiala. Vom asista doar la un joc care va fi mai mult sau mai putin spectaculos. La capatul caruia va fi incoronat un “voda in loboda”.

            Incepand din momentul in care, pe sub masa, deci total netransparent, a fost pusa la cale alianta PD-L-PSD, raporturile de forta, sub aspectul urmatorului mandat prezidential, au fost transate. In favoarea lui Traian Basescu. Si in defavoarea oricarui alt pretendent. Putin conteaza, in acest context, pentru ca de acum asta e doar istorie, cand anume s-a batut palma. In urma cu doi ani, cand cele doua partide au incercat dar nu au reusit rasturnarea Guvernului Tariceanu si instalarea, pe baza aceluiasi algoritm, la Palatul Victoria sau imediat dupa alegeri, cand PNL si PSD s-au balbait iar UDMR a tradat cu gratie, sarind dintr-o barca in alta. Faptul a fost consumat. Noua coalitie s-a instalat la putere. PD-L urmeaza sa canibalizeze PSD. Fara niciun dubiu. Un presedinte pe tobogan, cum era Traian Basescu in ziua alegerilor parlamentare, s-a trezit un adevarat autocrat, aproape un dictator, peste noapte, nu prin vointa electoratului, ci printr-o combinatie politica netransparenta. La care au participat in forta toate grupurile malefice de interese de la nivel central si local ale PD-L si PSD. Si acum, ce urmeaza?

            Decizia este suta la suta in mana lui Traian Basescu. Daca dupa baloanele de incercare lansate de consilierii sai de la Cotroceni ii iese, in acest an, o noua Constitutie, atunci el va dori un nou mandat prezidential. Pentru ca viitoarea republica va fi prezidentiala. Seful statului urmand sa aiba puteri exceptionale dar raspunderi la fel de mici cum are si in prezent. Un sistem perfect pentru un “voda in loboda”. Pentru o persoana nimerita in functia de sef de stat fara merite, fara cunostinte, fara un minimum de educatie si cultura si fara aptitudini. Nicidecum pentru o personalitate politica in stare sa lupte cu barbatie intr-o competitie democratica. Dar daca nu iese noua Constitutie in acest an? Ei bine, atunci Basescu s-ar putea sa-si doreasca sa stea la ciolan. Adica sa stearga podelele cu valetul sau Emil Boc. Preluand functia acestuia de sef al Executivului. Si oferindu-i altuia presedintia unui nejucator. Functie pentru care Mircea Geoana se bate. Si pentru care ar fi gata sa sacrifice inca o data partidul. Numai ca Traian Basescu, intr-o asemena eventualitate, va juca la cacealma. Iar presedinte va deveni un altul, nu Mircea Geoana. Ghici ciuperca de unde? De la PD-L. Sau poate unul dintre actualii consilieri prezidentiali. Tot una. Va fi o papusa in mana primului-ministru. Tot un “voda in loboda”.

            Singurele suprize de mari proportii la care ne putem astepta in acest an electoral sunt generate de viitura care urmeaza sa loveasca Romania in urmatoarele luni. Ma refer la criza. Aceeasi criza, stimati cititori, despre care am scris si am vorbit la mai multe posturi de televiziune in urma cu un an. Atunci cand diversi “specialisti” m-au contrazis. Afirmand raspicat ca Romania este atipica. Ca nu poate fi atinsa de criza. Dimpotriva. Va fi mai greu in Romania. Doar o criza cu efecte devastatoare va rasturna logica expusa mai sus vizand cursa prezidentiala. Altfel, vom avea un “voda in loboda”. Urmatorii cinci ani.

Comentarii inchise

 

 

            A sosit momentul bilantului de etapa. Inainte de formarea acestui Guvern, lansam ipoteza canibalizarii. Cunoscand bine structurile de interese si comportamentul celor doua partide, PD-L si PSD, care urmau sa alcatuiasca alianta politica dominanta. Intrebarea era atunci cine pe cine va canibaliza. Si cum anume. De-a lungul timpului, ambele partide demonstrasera aptitudini remarcabile, sub acest aspect. Iar acum ele se aflau fata in fata, in pozitii relativ egale. Dupa cum s-a vazut la impartirea prazii. Numita elegant algoritm. Astazi stim cine este canibalul cel mai puternic. Care il sfasie si il devoreaza pe cel mai slab. Nu peste mult timp, PD-L isi va incheia socotelile cu PSD.

            In politica, operatiunile de canibalizare, atunci cand au loc, se desfasoara pe toate planurile si sunt, prin efectele lor, inevitabile si implacabile. In prima etapa, imediat dupa implementarea premizelor algoritmului politic, am asistat la debutul canibalizarii opozitiei de catre alianta aflata la guvernare. Procesul este in curs. Dar pana una alta, la toate nivelele administratiei publice centrale, pozitiile sunt ocupate in forta de catre reprezentantii PD-L-PSD. Este asa-numita epurare administrativa. Incepand cu Radu Berceanu, continuand cu Adriean Videanu dar si cu toti ceilalti ministri, inclusiv ai PSD, se face asa-numita curatenie in interiorul departamentelor preluate odata cu schimbarea stafetei politice. Specialistii gasiti la posturi sunt dati afara in scopul explicit al politizarii ministerelor. In prezent, ele sunt aproape distinct colorate fie in rosu, fie in roz. A inceput – dar inca nu este in plina defasurare – si operatiunea de eliminare a functionarilor atribuiti PNL din administratiile locale. In paralel cu epurarea administrativa, are loc si procesul de canibalizare politica a partidelor din opozitie. Parlamentarii liberali care doresc sunt primiti cu bratele deschise la PD-L ori PSD. In plan local, asistam la o presiune din ce in ce mai mare, careia liberalii ii vor face cu greu fata sau deloc, in sensul refacerii majoritatilor din consiliile judetene, orasenesti ori comunale. Sub sloganul “nu putem fi majoritari la centru si minoritari in tara”. Urmeaza canibalizarea media. Prin eliminarea, acolo unde se poate, din functiile cheie a jurnalistilor considerati prea critici in raport cu PD-L ori PSD, ca sa nu mai vorbim de cei taxati drept oameni ai liberalilor.

            Aceasta este doar fata vazuta a aisbergului. O canibalizare usoara. Blanda. Care, pana la un punct, tine de logica luptei politice. Intr-o democratie inca neconsolidata.

            Adevarata canibalizare are loc, insa, in interiorul coalitiei. In ofensiva acerba pentru ocuparea celor mai importante pozitii in vederea luptei decisive ce va avea loc mai devreme sau mai tarziu, a inceput paruiala intre PSD si PD-L. Cine este mai puternic, din aceasta perspectiva? Cine este mai agresiv? Care dintre cele doua partide reuseste sa-si pastreze coeziunea, actionand ca o veritabila masina de tip canibal? Si, in consecinta, cine se dovedeste a fi mai vulnerabil? Rapunsul la aceste intrebari este clarificat de ultimele evenimente politice. Marea infruntare, care este abia la inceput si se desfasoara in mod vizibil intre greii PSD si mai discret in plan local, indica fara drept de apel faptul ca, devorandu-se singur, acest partid urmeaza a se lasa devorat de partenerul din coalitie. Inceputul l-au facut cavalerii revolutiei portocalii din PSD, intai avocati ai mezaliantei cu partidul lui Traian Basescu. Cu exceptia lui Marian Oprisan, care mai devreme sau mai tarziu vine si el la rand, toti ceilalti, in frunte cu Mitrea, Oprea, Dragnea si Mazare, in ciuda faptului ca au declansat operatiunea de alianta PSD-PD-L, sunt rand pe rand aruncati peste bord. In PSD se face un fel de curatenie. O fractiune o devoreaza pe cealalta. Dar PSD nu devine, in acest fel, mai vanjos. Dimpotriva.

            Dupa ce luptele fratricide din PSD se vor fi incheiat, urmeaza faza finala. Si letala pentru acest partid. Pentru ca abia atunci PD-L va declansa canibalizarea PSD.

Comentarii inchise

Manuta   februarie 5th, 2009

 

            Pentru a intelege de ce pleaca Liviu Dragnea de la Interne, trebuie in prealabil sa stim de ce a venit acolo. O miscare ce, in urma cu doua saptamani, a uimit opinia publica si a lasat cu ochii in soare clasa politica. Pentru ca Dragnea, ca presedinte ales al unui important consiliu judetean si in calitatea sa de staroste al tuturor presedintilor de consilii judetene din Romania, detinea una dintre cele mai puternice pozitii in stat. O putere politica de natura sa indoaie orice coloana vertebrala. Inclusiv a locatarului de la Cotroceni. Iar Dragnea era pe cale de a renunta definitiv, in favoarea unei functii de sef al Administratiei si Internelor. Un statut infinit mai putin sustinut prin legitimitate decat cel anterior si, evident, mult mai efemer. Pentru ca, in momentul in care Basescu decide sa debarce PSD de la guvernare, Dragnea ramane si fara o functie si fara cealalta functie. Sa vedem, prin urmare, de ce a acceptat el sa vina la Interne, pentru a reusi sa intelegem de ce a plecat.

            Este desigur o enigma, cel putin sub aspectul perceptiei publice, aceasta spectaculoasa demisie a lui Liviu Dragnea, dupa 12 zile in care a detinut portofoliul Administratiei si Internelor. Motivul invocat este bugetul prea sarac acordat acestui minister. Un argument care nu se sustine. Din cel putin doua motive. Mai intai ca bugetul Internelor pe 2009 nu este mai mic si nici macar egal, ci mai mare decat cel din 2008. }inand cont de faptul ca este un an in care se anunta o criza devastatoare si ca multe ministere au fost silite sa faca economii dramatice, situatia de la Interne nu este rea deloc. In al doilea rand, Liviu Dragnea cunostea cu cel putin doua zile inaintea depunerii demisiei cifra exacta din PIB rezervata bugetului de la Interne. Asa stand lucrurile, explicatia trebuie cautata in alta parte. Dar unde? Aparent, nu exista niciun indiciu care sa ne determine sa privim cu suspiciune catre PD-L sau catre presedintele Traian Basescu. Nu exista nici cel mai mic gest, nici cea mai mica reactie a acestora de natura a crea banuiala ca la mijloc ar exista, totusi, o lupta subterana pentru putere intre aliatii la guvernare. Ei bine, tocmai o asemenea tacere absoluta ar putea, totusi, sa ne permita lansarea unor ipoteze contrare. Unde s-a mai pomenit si cand ca, intr-o chestiune atat de importanta, sub aspect politic, cum este acest portofoliu al Adminitratiei si Internelor, cu tot ce implica el, si intr-un an de doua ori electoral, sa se instaleze la Cotroceni si in tabara PD-L o tacere atat de strasnic pazita? Cuvantul de ordine a fost si este “mucles”. Oare de ce? Cum de clantaii si guralivii reprezentanti PD-L si-au tras tocmai acum fermoarul la gura?

            Eu cred ca liderii PSD au optat, atunci cand s-a impartit cascavalul puterii, in primul si in primul rand pentru Ministerul Administratiei si Internelor, intrucat stiau ceva ce nimeni aflat la guvernare si la Cotroceni nu vrea sa recunoasca nici in ruptul capului. Si anume ca serviciul secret al acestui minister, cunoscut sub numele de “Doi si-un sfert”, provenit din Directia a cincea a Securitatii, face si desface cele mai importante combinatii politice. Nu atat prin accesul la informatii de natura compromitatoare despre partide si oameni politici. Si nu este nici macar voba de capacitatea redutabila, intens exersata, de a genera diversiuni. Secretul disputei este in alta parte. Bratul lui “Doi si-un sfert” se intinde asupra organizarii, manipularii si mistificarii alegerilor. Tentaculele “Doi si-un sfert” se intind pana la faimosul soft care centralizeaza, cu unele “erori”, numaratoarea voturilor. Si ne aflam intr-un an de doua ori electoral. Iar “Vulpea”, pentru prima data, nu se mai afla la butoane.

            Dar a cui a fost “Vulpea”, respectiv generalul Virgil Ardelean? In ultimii patru ani, “Vulpea” a lucrat pentru Traian Basescu. Liviu Dragnea, in numele PSD, a inteles cat de importanta si cat de sensibila este claviatura lui “Doi si-un sfert”, piatra unghiulara a Ministerului Administratiei si Internelor. De aceea a venit acolo. Si tot de aceea a plecat, cand si-a dat seama ca o manuta sta deasupra butonului “Doi si-un sfert”. Manuta de la Cotroceni?

Comentarii inchise

Basescu are un joc la doua capete   februarie 3rd, 2009

 

Dintr-un “presedinte pe faras“, cum era cotat Traian Basescu imediat dupa alegerile parlamentare, iata ca el devine cu adevarat, acum, un “presedinte jucator”. Pentru ca are posibilitatea de a-si alege strategia. Si, ca atare, are initiativa. El poate sa obtina un al doilea mandat de sef al statului. Si, la fel de bine, poate sa renunte pentru moment, preferand sa preia sefia Executivului. Pentru ca abia apoi, peste sase ani, sa atace din nou Palatul Cotroceni. Pentru el, acesta este efectul benefic al aliantei PSD-PD-L. Pentru PSD poate fi, insa, efectul pervers.

Imediat dupa comsumarea alegerilor parlamentare, era clar ca o alianta PSD-PNL-UDMR ar fi dat o majoritate impotriva careia Basescu s-ar fi putut lupta dar cu foarte mare dificultate. Si riscand o a doua suspendare. Mandatul sau prezidential, al doilea, era pus sub semnul intrebarii. Alianta PSD-PD-L a rasturnat situatia in favoarea sa. Mircea Geoana a primit presedintia Senatului, a doua functie in stat, care ii permite sa mearga la Cotroceni, in ipoteza unei vacante prin suspendare sau din alt motiv si, la nevoie, sa desemneze un nou prim-ministru iar PSD participa la guvernare, fara a ocupa insa sefia Executivului. Iar Basescu este pe cai mari. Asa cum si-a dorit si nu a putut, in 2007. Va amintiti? Atunci cand, printr-o motiune de cenzura, Guvernul Tariceanu urma sa cada, am intervenit in direct intr-o emisiune a unui post de televiziune national, dezvaluind un fapt senzational. Si anume ca se incheiase o intelegere de uz intern PD-L-PSD pentru reusita motiunii de cenzura, parafata de liderii celor doua partide si semnata intr-un coltisor si de presedintele Traian Basescu. Evident, cele trei parti implicate, Geoana, Boc si Basescu au negat cu inversunare. Pentru ca intelegerea ar fi trebuit sa fie secreta. Si, oricum, nu ar fi avut sens decat in ipoteza daramarii Guvernului si formarii unei majoritati PSD-PD-L, operatiune careia i-au lipsit doar cateva voturi. Iar semnatura lui Basescu pe un asemenea document insemna un atentat la stabilitatea statului de drept. Pentru ca rostul unui sef de stat nu este acela de a darama guverne si de a aranja pe sub masa alte majoritati decat cele convenite exclusiv de partide. Dupa doi ani, doi dintre cei trei protagonisti, respectiv Mircea Geoana si Traian Basescu, recunosc faptul ca, inca de atunci, era nasit Guvernul pe care il avem azi.

Declaratiile din ultima vreme ale lui Mircea Geoana indica, cu destul de multa precizie, intentia acestuia de a candida pentru functia prezidentiala. Si, daca vrea, o va face. Pentru ca este pe cai mari. Intrebarea e daca va candida in calitate de iepuras al lui Traian Basescu sau pentru a-si asuma efectiv sefia statului. Eliminandu-l pe Adrian Nastase, singurul care l-ar putea bate pe Basescu, cu conditia sa fie sprijinit de intregul partid si de electoratul acestuia, Geoana ii ofera pe tava lui Basescu jocul la doua capete. Acesta, creditat de ultimul sondaj Insomar ca alergand pentru functia prezidentiala cu cateva ture de stadion inaintea oricarui alt adversar, are cele mai mari sanse de a castiga. Daca doreste. Si daca, pana in toamna, efectele devastatoare ale crizei nu vor rasturna scara de valori, asa cum este ea pozitionata astazi. Dar il intereseaza pe Basescu cu adevarat un nou mandat, chiar in conditiile in care Guvernul, serviciile secrete, Justitia si o covarsitoare majoritate parlamentara se afla la degetul sau mic? Sau ar prefera ca, in locul unei marionete la Palatul Victoria, sa se instaleze el insusi acolo iar marioneta sa fie plasata la Cotroceni?

Anuntand ca este posibil sa nu mai candideze, Basescu a deschis jocul la doua capete. Nu este deloc exclus sa ne pricopsim cu un “prim-ministru jucator”. Iar la Cotroceni, ori cu Geoana ori cu un fan al lui Basescu din PD-L. Sau o fana. Daca situatia ramane cum e, atunci, in 2010, PSD va fi probabil debarcat de la guvernare. Daca Basescu vine la Palatul Victoria si Geoana pierde presedintia Romaniei, se va intampla la fel. Iar pentru moment, PSD se prabuseste in sondaje.

Comentarii inchise