Am pus la dispozitia redactiei ZIUA documentul SRI emanat de Diviziunea B care, in urma cu zece ani, a stabilit ca in Romania actioneaza, in mod coordonat, in folosul CIA, cel mai important serviciu secret al Statelor Unite, doua filiere de agenti periculosi.

            Redactia a intitulat, in mod inspirat, acest material „Banda celor zece spioni CIA” si mi-a permis sa il comentez in rubrica de fata. Asadar, ce semnificatie are dezvaluirea pe care ZIUA o face azi?

            Din continutul documentului rezulta ca, in urma cu zece ani, atunci cand la putere se afla Conventia Democrata Romana, iar la Cotroceni, in functia de sef al statului, era domnul Emil Constantinescu, Serviciul de Roman de Informatii a intreprins investigatii si a cules informatii atat pe teritoriul Romaniei, cat si pe cel al Statelor Unite. Pentru moment, este irelevant daca acestea sunt sau nu corecte. Esential este ca Romania, in timp ce facea eforturi considerabile pentru a fi primita in NATO, isi permitea sa trateze cel mai important serviciu secret al Statelor Unite drept un inamic. Demn de pus sub urmarire. Motiv pentru care SRI a suspectat si a investigat, prin mijloace specifice, nu numai propriii cetateni, ci si cetateni ai Statelor Unite. Ceea ce presupune, pe cale de consecinta, o grava incalcare a legii. Pentru ca, prin lege, SRI nu are voie sa faca investi­ga­tii pe teritoriul altor state. Deci, in urma cu zece ani, acest serviciu ac­tiona ilegal si de pe o pozitie de adversitate fata de Statele Unite. Dupa cum se poate usor observa din continutul documentului, precum si din enumerarea persoanelor care constituie banda celor zece, este in general vorba de jurnalisti.

            Practic, sub guvernarea CDR, SRI spiona ce fac ziaristii si care sunt relatiile acestora cu cetateni din Statele Unite. Evident, nu ne aflam in prezenta unui document de sertar. „Nota speciala” a fost pusa la dispozitia altor institutii ale statului, fiind comunicata inclusiv Presedintiei Romaniei. Este logic ca investigatiile s-au desfasurat, asa cum rezulta din continutul acesteia, pe parcursul a cel putin sapte ani si ca ele au continuat si ulterior lunii martie 1999, cand a fost elaborat documentul. Deci un efort urias.

            O ancheta extrem de ampla, care a antrenat, cum este logic, un mare numar de ofiteri si colaboratori si a presupus utilizarea unei tehnici sofisticate de interceptare. Imi este imposibil sa estimez costul acestei operatii. Dar, cu certitudine, acesta este urias. Si devine si mai mare, daca aceasta investigatie continua, cumva, pana in zilele noastre. Evident ca nu fac parte din niciun fel de retea de spionaj care si-ar fi propus sa fragilizeze institutiile de forta ale statului roman sau autoritatea acestuia. Evident ca nu am niciun fel de legatura cu CIA, la fel cum nu am niciun fel de legatura si nu am avut vreodata cu niciun serviciu de informatii strain. Si am convinge­rea ca in aceeasi situatie se afla si cei­lalti cetateni romani enumerati in docu­ment. Dar, pana la urma, asta este mai putin important.

            Cel mai grav lucru pe care doresc sa-l semnalez este dispretul manifes­tat atunci – sper ca nu si acum – de catre responsabili ai Serviciului Roman de Informatii fata de banul public. Eu nu cred ca scopul acestei institutii este sa construiasca scenarii menite doar sa compromita imaginea unor persoane si sa risipeasca fonduri colosale, forta si inteligenta umana, precum si tehnica sofisticata pentru cai verzi pe pereti. Daca am fi fost spioni, ori ar fi trebuit, dupa atat de mult timp, sa ni se intocmeasca rechizitorii si sa primim condamnari la ani grei de inchisoare, ori, cel putin, ar fi trebuit ca serviciul nostru inteligent sa incerce fie sa ne converteasca, utilizandu-ne impotriva CIA – daca CIA este in continuare perceput de unii ca dusman – fie sa ne intoxice cu informatii false, pe care noi, la randul nostru, sa le transmitem peste ocean. Dar asa, as vrea sa-mi spuna si mie cineva, de preferinta chiar directorul de atunci al institutiei, domnul Costin Georgescu, dar si cel de acum, la ce a slujit tot efortul. Va inapoia SRI contribuabilului roman uriasele sume de bani duse pe Apa Sambetei in cautarea unor falsi spioni?

Comentarii inchise

Capcana timp   martie 25th, 2009

 

             Ce incearca, din rasputeri, tandemul Traian Basescu – Emil Boc? Sa rostogoleasca partea cea mai dramatica a efectelor crizei pana dupa alegerile prezidentiale. Deci, spre 2010. Desigur, idealul ar fi ca FMI si Uniunea Europeana sa acorde Romaniei, asa cum doreste seful statului, un termen de gratie de cinci ani. Si atunci, efectele crizei, conform planurilor lui Basescu, ar fi proiectate, ca in Star Trek, candva, prin 2015. Cand Basescu isi va fi incheiat si cel de-al doilea mandat. Un asemenea scenariu este, insa, imposibil. Dar celalalt? Reusesc PD-L si Traian Basescu sa amane efectele pana la iarna? Sau timpul lucreaza ca o capcana? Si, in aceste conditii, exista vreo solutie de rezerva?

            Nu mai revin asupra „operatiunii FMI”, care vizeaza deplasarea de la Banca Nationala catre filialele bancilor straine din Romania, plus CEC si Exim Bank, a unor importante sume de bani, in valoare de multe miliarde de euro, prin reducerea rezervei minime de la 40 la 20 la suta. Nu mai revin in detaliu nici asupra intentiei de a curata bancile de creditele neperformante, prin injectarea a circa patru miliarde de euro. Si nici nu voi relua tema conditionarii acestui ajutor prin imprumuturi masive pe care bancile, la randul lor, le-ar acorda statului roman, prin intermediul achizitionarii de bonduri. Banii rezultati urmand sa fie motorul rostogolirii crizei. Si, in acelasi timp, morisca financiara a tuturor agentilor electorali ai presedintelui Traian Basescu, acestia fiind camuflati in oameni de afaceri, primari, consilieri, presedinti de consilii judetene. In ultimele zile, realitatea politica a demonstrat ca scenariul pe care l-am lansat in acest ziar se confirma. Sursele mele au fost corecte. Acum, intrebarea e daca, pana la urma, acest plan reuseste. Daca da, atunci presedintele Traian Basescu nu mai are nici cea mai mica problema in a-si invinge contracandidatii la alegerile prezidentiale, iar, intre timp, PD-L se va consolida la putere si va beneficia de creditul populatiei. In timp ce PSD si PNL vor fi pusi in mare incurcatura. Dar daca nu reuseste planul?

            Criza globala este o masinarie care, odata pusa in functiune, nu mai poate fi oprita decat prin masuri cu totul si cu totul spectaculoase. De genul celor pe care incearca sa le intreprinda Casa Alba, prin injectarea unor sume fabuloase in economie, in scopul dinamizarii acesteia. Europa este, cum s-a vazut, mai putin curajoasa. Si mai divizata. Iar Romania ramane atat de reticenta in raport cu solutiile spectaculoase si atat de ezitanta in aplicarea asa-numitor tratamente clasice ale crizei – motivul real fiind cele doua campanii electorale – incat, fara doar si poate, Europa va iesi mai tarziu din criza decat Statele Unite, iar Romania si mai tarziu. In ceea ce priveste aceasta tara, atingerea punctului critic pe parcursul acestui an, probabil in vara, nu poate fi evitata. Vom avea mai mult de un milion de someri, iar leul se va devaloriza si mai mult. Efectele sociale vor fi devastatoare. Si, in paranteza fie spus, noi vorbim de o criza globala care va dura, de acum incolo, probabil circa trei ani. Compromisul pe care il doreste Traian Basescu, prin tratarea crizei, in conditiile in care si-ar putea salva cel de-al doilea mandat, nu poate functiona. Si, in plus, este extrem de pagubos. El multiplica ceea ce numim costurile crizei.

            Eu nu exclud ipoteza in care tandemul Basescu-Boc realizeaza fundatura in care se pregateste sa intre, tarand, impreuna cu el, Romania. Este posibil ca cei doi sa fi devenit constienti de faptul ca timpul lucreaza ca o capcana. Ca nu pot rostogoli atat de departe criza. Si atunci nu este exclus ca, in laboratorul politic de la Cotroceni, sa se fi nascut o solutie de rezerva. Care ar putea fi aceasta? Una singura. Daca efectele crizei nu pot fi proiectate pana dupa alegerile prezidentiale, atunci lui Traian Basescu nu-i mai ramane decat solutia sa le mute mai in fata. Sa le faca anticipat. Astfel incat momentul electoral sa nu se suprapuna cu punctul de amplitudine al crizei.

Comentarii inchise

Mostenirea lui Crin   martie 23rd, 2009

             S-a produs o schimbare la varf in PNL. Singurul partid aflat in opozitie. Intr-o perioada grea, cand sunt reunite toate conditiile pentru ca cei aflati la putere, PDL si PSD, sa se erodeze rapid. Iar presedintele Romaniei este prins intr-un clenci. Daca, in continuare, sta la butoanele de comenzi ale Guvernului, isi poate rupe gatul. Daca se distanteaza, il vulnerabilizeaza, pentru ca trebuie sa loveasca naprasnic in PSD, rupand coalitia pe care tot el a creat-o. Sau s-ar putea distanta si de PDL, diminuandu-si suportul electoral.

            Cel putin aparent, Crin Antonescu este pe cai mari. Atat in ceea ce priveste PNL, care are, totusi, 20 la suta din electorat, cat si in ceea ce priveste procesele din exteriorul PNL. Atat de roz sa fie colorata mostenirea noului presedinte liberal? Eu cred ca nu. Eu cred ca exista si pericolul ca aceasta aliniere fericita a planetelor sa se transforme intr-o catastrofa. Care sa rupa gatul inca fragil al noii sperante liberale.

            Congresul PNL a fost un exemplu nu numai de democratie, ci si de civilizatie. Si chiar de eleganta. Cu o singura exceptie, care nu face decat sa confirme regula, Bogdan Olteanu, caruia prea multe tratative cu versatul Hrebenciuc i-au deranjat mintea, predarea stafetei s-a produs firesc, insuflandu-le liberalilor curaj si incredere iar neliberalilor, simpatie pentru acest partid. Calin Popescu Tariceanu pleaca cu fruntea sus, omagiat de congres, in timp ce Crin Antonescu vine ca o mare speranta. Teoretic, sunt create premisele unei deschideri a acestui partid catre Romania tacuta. Se redeschide si posibilitatea jocului politic la toate capetele.

            Evident, mai putin in ceea ce-l priveste pe Traian Basescu. Probabil PNL se alege cu un candidat mai bun pentru cursa prezidentiala. Adica cu sanse mai mari de a intra in turul doi. Dar acestea sunt doar conjuncturi fericite. Simple premise. Daca liberalii nu se misca extrem de repede, daca ei nu fac pasii urmatori, aureola creata de acest congres se face tandari. In scurt timp. In primul rand, lipseste ceva esential. Evenimentul politic creat de PNL este, din start, amputat. Discursul spectaculos al lui Crin Antonescu, toate celelate interventii la microfon pot aduce aplauze, pot contribui la un plus de imagine pentru PNL dar nu tin loc de decizii. De ceea ce inseamna reorientarea politicii unui partid.

            Din agenda lipsesc, pur si simplu, doua-trei zile de congres in care, dupa cuvenitele dezbateri, sa fie fixate obiectivele PNL pe termen mediu si lung si strategiile corespunzatoare. Discursurile nu tin loc de obiective si strategii. Daca eu as fi in locul liberalilor, as convoca staff-ul largit al acestui partid cat se poate de repede.

            Apoi as veni in fata opiniei publice nu cu discursuri, ci cu documente clare, lipsite de echivoc si de natura sa-i intereseze pe cetatenii care constituie asa-numitul electorat moale. Nehotarat. As promova oferte speciale pentru acesti oameni, dintre care foarte multi sunt tineri. Crin Antonescu poate fi un purtator de cuvant al celei mai tinere generatii. Iar el mai poate ataca cu succes chiar si o parte a electoratelor PDL si PSD. Dar, pentru asta, ii trebuie o oferta. Pe care, inca, fie nu o are, fie nu a prezentant-o.

            Pe Crin Antonescu il pot astepta si zile negre. Asa cum arata cercetarile de piata, PNL va fi depunctat la europarlamentare.

            Poate cu 5 la suta. Aceste procente se vor duce la PDL. Antonescu ar trebui sa opreasca rapid acest proces de degradare a increderii electoratului in PNL. Daca nu reuseste, e greu de prevazut ca va putea intra in turul doi la prezidentiale. Iar esecul la prezidentiale ar putea insemna sfarsitul inceputului unei cariere politice fulminante.

            De aceea, nu cred ca este suficient ca acest partid s-a dovedit, inca o data, a fi democratic si civilizat. Si nici ca are un nou lider carismatic. Si nu este suficient nici macar faptul – poate o pura intamplare – ca cei mai multi dintre sefii de stat ai Romaniei moderne sunt „escu”. Asa ca, atentie, domnule Crin Antonescu! O mostenire, chiar neotravita, se poate transforma intr-o suma de pasive.

Comentarii inchise

Aoleu si vai de mine!   martie 20th, 2009

 

            S-a dezlantuit urgia asupra mea. Si a Ziarului ZIUA. In urma editorialului publicat ieri. Scriam ca presedintele Traian Basescu si primul-ministru Emil Boc vor aduce grave prejudicii Romaniei. Ca politica lor legata de imprumutul FMI si, in general, masurile preconizate pentru combaterea efectelor crizei sunt lipsite de intelepciunea si curajul necesar pentru ca aceasta tara sa iasa in castig. Mai mult chiar, vom pierde disproportionat in raport cu partenerii europeni. Criticam, cu acest prilej, si Uniunea Europeana. Si la fel de sceptic m-am manifestat si in ceea ce priveste politica monetara a Bancii Nationale.

            Am mai precizat ca marele pierzant va fi, dincolo de cetatean, PSD. Si, nu in ultimul rand, am facut o serie de consideratii negative referitoare la banci europene care au sucursale in Romania. Unele dintre aceste idei au vazut lumina tiparului chiar pe pagina intai a ziarului. Iar ieri s-a dezlantuit iadul.

            Toti cei enumerati mai sus s-au simtit grav lezati. Si au solicitat imediat, in acelasi spatiu, in acelasi format si in aceeasi intindere, dreptul la replica. Conducerea Ziarului ZIUA este obligata ca, cel tarziu pana maine, sa confirme ca le va publica dreptul la replica si sa-i informeze asupra datei la care o va face. Asadar, pentru un amarat de editorial care a avut 4000 de semne, circa doua pagini dactilografiate, Ziarul ZIUA este silit, in aceeasi zi, sa publice 42 de drepturi la replica, insumand 84 de pagini dactilo. Si, de fiecare data, o parte din acest text, in mod obligatoriu, trebuie sa apara pe prima pagina. Mai exact 20 de pagini dactilo. Dar in prima pagina pur si simplu nu exista atata spatiu. Si nici in pagina in care a aparut integral editorialul. De ce afirm ca au fost solicitate atatea drepturi la replica? Daca s-ar fi sesizat doar presedintele Traian Basescu si premierul Emil Boc, impasul ar fi putut fi depasit. Dar au protestat, simtindu-se grav lezati, toti ministrii Cabinetului. Apoi, conducerea BNR. Filialele din Romania ale „bancilor-mama”. FMI. Oficiali ai Uniunii Europene. Membri ai staffurilor PSD si PD-L. Ba chiar si presedintele PNL, al carui plan anticriza l-am criticat, de asemenea. Conducerea Ziarului ZIUA este in impas. Nu se poate conforma legii. Si, in consecinta, oricare dintre nemultumiti se poate adresa Justitiei, solicitand nu numai inchiderea ziarului, ci si imense despagubiri financiare. Evident, patronatul este in flacari. Acesta este ultimul meu editorial, prin care sunt silit sa le cer tuturor scuze, desi sunt convins ca am avut dreptate. Si ca nu m-a animat niciun fel de intentie malefica.

            Si exact asa ar sta lucrurile daca noul Cod de procedura civila va fi adoptat in urmatoarele zile de catre Parlament. Peste numai cateva zile, eu si multi alti jurnalisti am putea fi siliti sa ne punem stiloul in cui. Sa renuntam definitiv la aceasta meserie. Si, simultan, multe ziare ar urma sa fie inchise de catre Justitie sau falimentate de catre petitionari. Aceeasi situatie, in ceea ce priveste agentiile de stiri, posturile de radio si de televiziune. Parlamentul este pe cale sa adopte prevederi criminale, din punctul de vedere al libertatii de expresie. Si asta, culmea, prin procedura asumarii raspunderii. Adica fara a se mai putea aduce modificari in urma unor dezbateri si a votarii acestui act normativ, articol cu articol. Evident, masina de vot PDL-PSD va functiona ireprosabil. Zdrobind presa. Si asta, in ciuda protestelor MediaSind si organizatiilor internationale care apara libertatea de expresie. Ma intrebam, cu mai multa vreme in urma, cum de este posibil ca legi atat de importante cum sunt Codurile – civil, penal, de procedura civila si de procedura penala – practic urmatoarele ca putere dupa Constitutie, sa fie elaborate pe picior de o echipa lipsita de palmares in materie de stiinte juridice si adoptate fara dezbatere parlamentara, prin asumarea raspunderii. Si ma gandeam ca, de fapt, Traian Basescu joaca periculos pe mana ministrului Justitiei. Si iata ca o prima explicatie o avem: lichidarea presei. Aoleu si vai de mine!

Comentarii inchise

O sinucidere programata   martie 19th, 2009

 

            Asadar, nu proiectul opozitiei liberale se va transforma in program anticriza, ci planul prezentat de premierul Emil Boc. Asumat formal de coalitia majoritara, care dispune de peste 70 la suta din totalul voturilor parlamentarilor, chiar daca sunt voci contestatare in PSD. Desi nu cred intr-o asemenea eventualitate, nu poate fi totusi exclusa o ruptura generata de proiectatul acord cu FMI pentru un imprumut substantial acordat Romaniei si care constituie un adevarat mar al discordiei intre PSD si PD-L. Pentru ca, inevitabil, acordul va lovi naprasnic atat in ministerele controlate de PSD, cat si in electoratul acestui partid.

            Nu va trece mult timp si vom sti cine a avut dreptate si cine a gresit. Al cui proiect limi­teaza efectele devastatoare ale crizei. Si al cui le amplifica. Boc sau Tariceanu. Punctul meu de vedere este ca niciunul dintre cele doua proiecte nu e bun. Niciunul nu poate transforma criza intr-o oportunitate pentru Romania.

            Am demonstrat in analiza publicata ieri, cred eu cu argu­mente solide si logice, modul in care difera solutiile adoptate de Statele Unite, Marea Britanie si partial Olanda, in comparatie cu celelalte state, ale Uniunii Euro­pene. Primii pompeaza sume enorme in societatile comerciale, sub forma unor credite cu do­banda aproape zero, pentru a dinamiza economia. Si nu se arata interesati prea mult de amploarea deficitului. Pentru ca, in general, una din solutiile iesirii din criza este marirea deficitului, nu micsorarea acestuia. In plus, Statele Unite, tiparind la liber dolari, vor declansa in mod deliberat o inflatie galopanta. Mai spre toamna. Europa actioneaza conservator si prudent. Stag­narea economiei europene va con­tinua si dupa ce America depaseste criza. Ceea ce in­seamna ca atat costurile crizei, cat si, mai ales, costurile inflatiei vor fi exportate in Europa. Iar Europa din zona euro, la randul ei, incearca sa oblige statele non-euro, intre care si Romania, sa suporte grosul facturii. Politica Guvernului Boc, faurita sau nu la Co­troceni, transforma din aceas­ta perspectiva Romania in victima sigura. Iar primul efect si prima dovada ca asa stau lucrurile va fi, in curand, cutre­murul din sis­temul bancar. Dar nici proiectul prezentat de opozitie nu este mai bun, in ciuda faptului ca insista asupra scaderii TVA cu un pro­cent si dinamizarii economiei prin mari lucrari de infrastructura care, evident, nu se refera doar la autostrazi si un aeroport, asa cum crede domnul Boc. Trans­fomarea crizei globale in opor­tunitate pentru Romania pre­supune politici infinit mai indraznete.

            Cum putem dinamiza eco­nomia mai mult decat prin intermediul unor ample lucrari de infrastructura? In primul rand, scazand atat de mult taxele si impozitele, incat sa incurajam investitii masive in aceasta tara. Aparent, daca impozitul pe profit ar fi redus la 10 la suta, contabilii din Ministerul Finantelor sau cei care gandesc contabiliceste din Cabinetul domnului Boc ar face criza de insomnie. Imaginandu-si ca vor intra si mai putini bani la buget. In realitate, bugetul ar putea exploda in sens pozitiv. Pentru ca, stimulate astfel, afacerile s-ar revigora si apoi ar dudui. Sa mai adoptam, in mod com­plementar, si politica pro­fitului reinvestit. Cu sau fara banii de la FMI, sa finantam masiv singura banca romaneasca, CEC-ul, si sa o determinam sa le imprumute conditionat sume mari de bani celorlalte banci din Romania, sucursale ale unor banci straine. Acestea, la randul lor, ar putea finanta, dupa mo­delul Statelor Unite, Marii Britanii si Olandei, cu dobanda aproape zero, societatile comerciale, pen­tru ca acestea, nemai-stagnand, sa treaca la investitii si dez­voltare. Nu este chiar atat de complicat.

            Numai ca PD-L si Traian Basescu se afla intr-un an electoral in care si-au propus sa-i dea partenerului PSD lovitura de gratie. Pentru ca, apoi, sa poata arunca acest partid de la guvernare. Si cum ar putea face acest lucru, decat lovind na­prasnic, pe mana FMI si a Uniunii Europene, electoratul PSD? Si punand in dificultate ministerele PSD? Criza e profitabila pentru PD-L si Basescu. Dar, pentru Ro­mania, vorbim despre o sinu­cidere pro­gramata.

Comentarii inchise

Un uragan si doua filozofii   martie 18th, 2009

 Discursurile din Paralment ale celor doi lideri – al liberalilor, Calin Popescu Tariceanu si al democratilor, Emil Boc – au diferente fundamentale. Nu numai de abordare, ci si de filozofie. Emil Boc a pregatit, in numele aliantei PD-L-PSD, o formula de raspuns la provocarile crizei pe care, fiind la guvernare, va incerca cu certitudine sa o aplice. Este un pachet pe care nu m-as grabi sa-l taxez a fi de stanga. Pentru ca, de exemplu, mentinerea cotei unice este un apanaj al dreptei. Caracteristica programului lansat de Executiv este o adecvare destul de pronuntata la solutiile identificate, in general, la nivelul Uniunii Europene. Pachetul excesiv de prudent cuprinde, in linii generale, sustinerea sistemului bancar, stimularea unor lucrari de infrastructura, aproape in exclusivitate drumuri, unele masuri de protectie sociala si o promisiune destul de vaga legata de dezvoltarea accelerata a agriculturii. Conducand ceea ce a mai ramas din opozitia parlamentara, Calin Popescu Tariceanu a lansat o contraoferta politica. Si pronuntat de dreapta. Care difera, insa, in punctele sale esentiale, de strategiile identificate la nivel european. Ce stim cu certitudine? Ca uraganul va lovi Romania incepand din luna aprilie. Iar mijloacele de aparare vor fi cele initiate nu de opozitie, ci de putere. Merita, insa, sa analizam cateva diferente ale celor doua filozofii.

La sfarsitul lunii martie, conform legii, bancile din Romania isi bat in cuie bilantul. Si il prezinta afara. Adica bancilor-mama. In functie de bilanturi, acestea vor actiona. Daca vor ajunge la concluzia ca in Romania exista riscuri majore de a pierde bani, reflexul conditionat le va determina sa provoace schimbari majore la nivelul sucursalelor. Sau chiar desfiintarea acestora. Un frison in sistemul bancar romanesc exista de mai mult timp. Si el a devenit vizibil atunci cand insusi seful statului s-a implicat, anuntand ca a facut demersuri pentru ca bancile-mama sa nu-si abandoneze sucursalele. Declaratia in sine – iar nu demersurile, daca acestea s-au facut – a turnat gaz peste foc. Pentru ca domeniul bancar este, in general si mai ales acum, atat de sensibil, incat este mai indicat sa actionezi si cu totul contraindicat sa vorbesti. Dar raul a fost facut. Iar acum nu ne ramane decat sa vorbim despre el. Temandu-se sa nu fie dati afara ori sa nu-si piarda bonusurile, conducatorii sucursalelor unor mari banci s-au descurcat cum au putut. In general, rostogolind, prin mijloace clasice, creditele neperformante. Nu se cunoaste amploarea acestor refinantari. Dar daca ea este direct proportionala cu dificultatile vecine cu colapsul pe care le intampina societatile comerciale, atunci este de presupus ca sistemul bancar sta pe un butoi de pulbere. Pe care este clar ca nu ajutorul FMI il va contracara. Intr-o asemenea ipoteza, este de asteptat ca, incepand din luna aprilie, sistemul bancar din Romania sa devina mult mai riguros. Cu alte cuvinte, sa inaspreasca si mai mult conditiile de creditare si, mai ales, sa treaca la executia sumara a datornicilor. Consecinta imediata va fi prabusirea preturilor la tot ceea ce inseamna sistem de garantare. Adica terenuri, cladiri, utilaje existente in societati comerciale si actiuni. In timp ce Statele Unite, Marea Britanie si, intr-o oarecare masura, Olanda actioneaza in forta pentru stimularea creditarii, reducand dobanzile la minimum, tocmai pentru a pune in miscare economia, Uniunea Europeana a ales o solutie contrara. Iar Guvernul Boc s-a conformat.

Cine va castiga, la nivel global? In conformitate cu regula simetriei, Statele Unite, care au intrat primele in criza, vor iesi tot primele. Ceea ce inseamna ca vor reusi sa rostogoleasca costurile spre Europa. La toamna. La fel, in ceea ce priveste inflatia. Dolarii tipariti nu vor exploda intr-o criza inflationista in America ci, mai degraba, in Europa. In aceste conditii, statele din zona euro vor incerca sa oblige statele non-euro sa plateasca factura. Si va fi si Romania acolo. A lui Boc, a lui Tariceanu, a noastra. Revin maine asupra acestui subiect.

Comentarii inchise

Bomba FMI cu ceas   martie 12th, 2009

 Dupa incrancenata disputa politica legata de prezumtivul imprumut acordat de FMI si Banca Europeana, nici nu vreau sa ma gandesc ce s-ar intampla daca negocierile cu aceste organisme ar esua. Intr-o asemenea situatie, prejudiciul adus Romaniei ar fi urias. Iar costurile crizei ar deveni mult mai mari decat in situatia in care respectivele organisme de decizie in materie financiara nu s-ar fi implicat sau nu ar fi existat. Pentru ca neincrederea in capacitatea Romaniei de a functiona ca o piata sanatoasa in plan economic, atractiva sub aspect investitional ar crea un blocaj mult mai dramatic decat ne putem imagina. Iar leul s-ar prabusi literalmente, antrenand toate consecintele posibile in plan social. Ca urmare, reprezentantii puterii vor negocia un acord FMI si, eventual, un al doilea acord cu Comisia Europeana dar nu in picioare, ci in genunchi. Daca am fi procedat cu intelepciune, am fi putut obtine, in eventualitatea in care imprumutul este cu adevarat necesar, conditii neimpovaratoare, onorabile, pe deplin realizabile. Acum, indiferent cum se va finaliza acordul, Traian Basescu si Emil Boc vor clama o uriasa si inteleapta victorie, in timp ce toti ceilalti, inclusiv reprezentantii PSD, vor acuza o prostie de mari proportii si cu grave consecinte pe termen mediu si lung. Dar ceea ce este mai straniu decat orice in aceasta afacere a imprumutului de la FMI este ca niciuna dintre parti nu dispune de suficiente argumente pentru a-si demonstra dreptatea. De ce? Cum s-a ajuns aici? Si la ce ne putem astepta?

Este clar ca scrisoarea de intentie care deschide, practic, negocierile cu FMI nu apartine Guvernului Romaniei. Ci doar premierului. Adica lui Traian Basescu. Pentru ca, altfel, ar fi avut loc o discutie si un acord la ultima sedinta a Executivului. Iar ministrii ar fi stiut despre ce este vorba. Desi demnitarii PD-L au pus batista pe tambal, eu sunt convins ca nici ei nu au stiut decat post factum de scrisoarea lui Boc. Iar aceasta nu este pur si simplu o chestiune de morala intre permier si ministri ori intre PD-L si PSD. E mai mult decat atat. Este o dovada cat se poate de elocventa ca, in momentul luarii unei decizii politice extrem de importante, cum este un imprumut de la FMI si Comisia Europeana, au lipsit trei documente, in mod normal indispensabile. Nu a existat o evaluare a situatiei economiei si finantelor romanesti, nici al doilea document, de prognoza pe termen scurt, mediu si lung a evolutiei economiei romanesti in raport cu acele consecinte ale crizei globale care sunt previzibile si nici cel de-al treilea document, care sa stabileasca strategia pe care Guvernul Romaniei tebuie sa o urmareasca atunci cand negociaza conditiile imprumutului.

Am fi putut obtine recunoasterea statutului de tara cu economie emergenta si, in consecinta, daca imprumutul se impune, el putea fi acordat pentru stimularea investitiilor, sumele respective urmand sa fie trase numai in raport cu oportunitatile de aceasta natura. Dar chiar fara recunoasterea acestui statut, am fi avut sansa unui imprumut sub forma unei linii de credit, neutilizarea unor sume nefiind purtatoare de penalitati. E clar ca am ratat aceste sanse. Am mai ratat si posibilitatea logica de a face un mare imprumut intern prin lansarea de obligatiuni garantate de stat. Astfel incat dobanda sa nu ajunga la FMI, ci la proprii concetateni. Si culmea e ca, asa cum s-a dovedit in urma cu cateva zile, cu ocazia emisiunii de bonduri, bani neutilizati exista pe piata interna.

Al doilea lucru la care nici nu vreau sa ma gandesc este ce se va intampla atunci cand inflatia care urmeaza va lovi napraznic leul. Cum vom plati datoria? In Ungaria, forintul a scazut cu 40 la suta iar impozitele si taxele au crescut cu 3 la suta. Sunt conditii impuse de contabilii FMI. Care nu pot vedea strategii reale de iesire din criza. Ci doar solutii de contabili. Astfel, criza nu va putea fi transformata pentru Romania intr-o oportunitate. Ci doar intr-o bomba cu ceas.

Comentarii inchise

Un mare chix   martie 10th, 2009

 Cum a fost mult asteptatul discurs al presedintelui Traian Basescu, rostit in fata Parlamentului Romaniei? Derizoriu sau important? A prezentat seful statului, in urma unor analize bine si inteligent facute de catre consilierii sai, un program coerent de transformare a crizei economice globale intr-o oportunitate pentru aceasta tara? Sau, cel putin, a aratat cum ar putea fi diminuate efectele crizei? A insistat asupra necesitatii unor reforme structurale curajoase dar, dincolo de acest enunt, in ce consta proiectul prezidential? Este adevarat, Traian Basescu a avut un mesaj electoral corect. Conform statutului sau constitutional. Nu s-a erijat nici in premier si nici in conducatorul coalitiei. Dar, in raport cu orizontul foarte mare de speranta creat in ultimele cateva zile, de cand este asteptata aceasta interventie in Parlamentul Romaniei, demersul sau s-a dovedit a fi inutil. Un mare chix.

Este cat se poate de corect ca, numai prin reforme structurale curajoase, inteligente si facute imediat, criza globala poate fi transformata intr-o oportunitate pentru Romania. Numai ca acesta este un simplu enunt. O tara bine guvernata are capacitatea de a transforma enuntul in fapt. Ce inseamna acest lucru? Exista o formula guvernamentala apreciata de seful statului si de multi altii drept ideala pentru o situatie de criza. Pentru ca Executivul se bazeaza pe o majoritate covarsitoare in Parlament. Aparent, ea reprezinta 70 la suta. In realitate, odata cu cooptarea mai mult sau mai putin transparenta a unor reprezentanti UDMR in administratia publica centrala, majoritatea e chiar mai puternica. Mai mult. In perioada anterioara alegerilor si in special in timpul campaniei electorale, cele doua mari partide aflate la putere, in urma unei adevarate prestidigitatii politice facuta de Traian Basescu, au avut si guverne paralele si programe pe care le-au clamat in mod insistent prin toate mijloacele de comunicare posibile. Si daca existau cu adevarat aceste guverne din umbra si programele in baza carora PD-L si PSD au castigat alegerile, atunci este firesc sa ne punem intrebarea: cum este posibil ca, dupa cateva luni, presedintele acestei tari sa solicite declansarea unor reforme structurale curajoase, care sa conduca in final la o reforma a statului? Explicatia este una singura. Inainte de a prezenta un discurs in Parlament, pe care nu ma feresc sa-l caracterizez drept un mare chix, presedintele Traian Basescu a descoperit ca programele in baza carora cele doua partide au castigat alegerile sunt ele insele, fiecare in parte, un mare chix.

Dar adevarata bomba din discursul sefului statului este cea legata de buget. Un buget scremut si adoptat cu mare intarziere, taxat nu numai de opozitia liberala, ci si chiar de majoritatea politicienilor de la putere drept inadecvat perioadei pe care Romania o traverseaza. Un buget care, sub nicio forma, nu poate transforma criza globala intr-o oportunitate pentru Romania. Un buget care nu ne poate salva de efectele crizei. Lipsit de o filozofie elementara. Lipsit de strategie. Lipsit de tinte. Un buget facut ca sa fie. Ei bine, ce a afirmat ieri textual Traian Basescu despre bugetul Romaniei pe anul in curs? Ca el a scapat de sub controlul Parlamentului si Guvernului. Ca raspunde unor alte interese. Este o acuzatie de o gravitate exceptionala. Care nu poate sa nu fie pusa in relatie cu alte doua sentinte lansate tot de Traian Basescu. Si anume ca Romania politica risca sa se confrunte cu o criza de incredere si cu o criza de reprezentativitate. Cele doua crize putand pulveriza orice majoritate parlamentara. Cu referire directa la cea asupra careia tocmai si-a recunoscut, din nou, paternitatea.

Ce concluzie putem trage? Ca Traian Basescu, aflat la inceputul unei campanii prezidentiale, a dorit sa utilizeze acest moment pentru o interventie publica in forta, de natura sa declanseze dezbateri si comentarii. Si ca a ales singura solutie prudenta: distantarea de coalitia pe care a mosit-o, de Guvernul pe care l-a creat si de majoritatea parlamentara pe care a negociat-o. In caz ca guvernarea se va transforma si ea rapid intr-un mare chix.

Comentarii inchise

PNL, decont si succesiune   martie 4th, 2009

 

  Singurul partid aflat in opozitie, daca excludem UDMR – care se califica mai mult ca o asociatie etnica – este PNL. Dar procentele detinute in Parlament de liberali nu le permit acestora decat o opozitie formala. Si mai mult vocala, decat manifestata prin blocarea unor acte normative. In acelasi timp insa, statutul de unic adversar politic al puterii ii confera Partidului National Liberal un potential electoral de exceptie. Iar pana la alegeri va fi singurul castigator psihologic al unei lupte politice inegale. Cu atat mai mult cu cat PD-L e silit sa elibereze culoarul de dreapta si datorita crizei si pentru a-i pregati lui Basescu prezidentialele. Asa ca, in ciuda aparentelor, miza liberala este uriasa. Ca si tentatia, fireasca pana la urma, atunci cand vorbim despre politica, de a pune mana pe conducerea formatiunii. Momentul post-electoral pe care il traversam acum este ideal pentru stabilirea castigatorului potului liberal pentru urmatorii ani. In consecinta, asistam in aceste zile si vom asista in perioada imediat urmatoare la doua proceduri in interiorul partidei liberale. De decont, dupa patru ani de guvernare si de succesiune la conducere. Afirmatia aceasta este corecta chiar si in eventualitatea in care Tariceanu ar reusi sa se mentina la presedintie. Si asta pentru ca in niciun caz conducerea PNL nu va mai fi ce a fost.

Daca ne imaginam apropiatul Congres PNL ca o piesa intr-un mare puzzle care ar constitui geografia politicii romanesti din prezent si din viitorul apropiat, atunci interesul liberalilor este sa profite de atuul pe care il au. Identificarea cu intreaga opozitie politica. In timp ce PD-L va obosi in efortul de a devora un partid egal iar PSD, aratandu-si din cand in cand coltii, se va lasa cu gratie canibalizat, PNL are ragazul necesar de a se adapta starii de opozant. Dupa ce, patru ani, reflexele sale au fost – si asa a si trebuit sa se intample – cele ale unei formatiuni destinata sa manipuleze puterea. O putere cu atat mai scump platita, cu cat a fost exercitata in conditii de ultraminoritate. Si, eventual, de complicitate cu unul dintre partidele aflate in opozitie. Si fiindca am amintit acest detaliu, ma grabesc sa semnalez ca una dintre conditiile calificarii liberalilor ca opozitie autentica este o mai mare detasare de PSD. Daca atunci cand s-au aflat la guvernare, din motive tinand de supravietuire, a fost necesar si chiar indispensabil un raport de ambigua cochetarie cu social-democratii, acum, cand ultimii se afla la putere iar PNL in opozitie, este, dimpotriva, necesara o luare considerabila de distanta. PNL, pentru a-si maximaliza sansele ca partid de opozitie si perspectiva revenirii la putere, trebuie sa se distanteze relativ egal de partidele, inca doua, aflate la putere. In al doilea si nu in ultimul rand, filozofia politica a guvernarii este fundamental diferita de filozofia politica a luptei in opozitie. Unei detasari vizibile de PSD ar trebui sa i se adauge o cu totul si cu totul alta strategie a raporturilor dintre conducere si filiale. Pentru ca azi si in viitorul urmatorilor patru ani – daca nu cumva viata politica va fi bulversata, oferindu-le liberalilor sansa de a reveni prematur la putere – conducerea de la Bucuresti, neaflandu-se la guvernare, va avea cu totul si cu totul altceva de oferit in schimbul mentinerii disciplinei si raspunsului la comenzi decat avantaje materiale. Oferta, de aceasta data, se reduce in linii mari la speranta. O speranta ce poate fi transformata in certitudinea revenirii la putere. Si asa vor gandi si finantatorii PNL – Dinu Patriciu fiind cel mai important dar nu singurul.

Ce va stabili Congresul PNL? Daca Tariceanu si echipa lui de sustinatori au reusit intr-un timp atat de scurt sa-si adapteze discursul politic si proiectele de viitor starii de opozitie, atunci ei vor fi validati pentru un nou mandat. Daca nu, toate atuurile se vor afla in mana lui Crin Antonescu. Succesiunea pare, dintr-o perspectiva, mai importanta decat decontul. Dar nu este asa. La Congres, decontul va fi esential. Cu ce a fost bun si cu ce nu a fost bun. Dar, atentie, decontul PNL nu e egal cu decontul guvernarii PNL. Iar daca decontul va fi pozitiv, indiferent cine va prelua succesiunea, Calin Popescu Tariceanu si echipa sa vor avea si in viitor un cuvant greu de spus in PNL.

 P.S. Si fiindca am naravul pariurilor politice, mizez ca va castiga Crin Antonescu.

Comentarii inchise

Atentie, sacul e gol!   martie 3rd, 2009

A fost o duminica neagra la Bruxelles. Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene s-au dovedit a fi divizate. Zambetele mai mult sau mai putin condescendente ale presedintilor sau primilor-ministri, reuniti de urgenta intr-o sesiune extraordinara, nu au cum sa mascheze realitatea. Exista o Europa a celor bogati si o alta Europa, a celor saraci. Cea de-a doua felie coincide, in linii mari, cu estul. Acel est care s-a mai aflat timp de o jumatate de secol in spatele unei cortine de fier. De ce se intampla asta? Si ce poate face Romania pentru a imblanzi strigoiul crizei?

Presedintele Traian Basescu, ca si alti sefi de state sau de guverne din est, s-a dus la Bruxelles increzator. Si, impreuna, reprezentantii saracilor Europei au solicitat un ajutor in valoare de 190 miliarde de euro. La capatul sesiunii extraordinare, nu au primit nici macar o inghetata pe bat de la statele bogate. Dimpotiva. Daca, inainte, declaratiile politicianiste ale unor lideri din vestul continentului erau in stil “dus-intors”, lasand sa se inteleaga ca exzista o preocupare serioasa pentru revigorarea economiilor vitual emergente din est, care prin performante viitoare ar putea contribui la revigorarea vestului, iata ca acum aceasta impresie si acest vis s-au spulberat. Marii lideri europeni sunt in panica. Si nu pot gandi o arhitectura politica, economica si financiara pe termen mediu si lung. Fiecare distins politician european e preocupat sa-si salveze fundul. Si, intr-adevar, pe termen scurt, solutia este sa impinga factura crizei spre rudele sarace. Romania si Polonia vor deveni, din aceasta perspectiva, marile incasatoare.

Nu numai ca nu vom primi bani de la UE dar, cu o viteza halucinanta, exista perspectiva de a fi retrasi chiar si acei bani care exista in tarile sarace. Si unde se afla ei? In banci. In sucursalele din Romania, din Polonia si din celelalte state est-europene. De aici si asigurarea contrara, lansata la disperare, de presedintele Traian Basescu. Cand el afirma ca ar fi primit asigurari in sensul ca bancile-mama europene vor pompa bani in sucursalele din Romania, eu inteleg exact contrariul. Ca dorinta cea mai fierbinte a responsabililor politici de la Bucuresti, in frunte cu Traian Basescu, este ca asa sa stea lucrurile. Sau, macar, sa nu fie retrase lichiditatile care exista, in scopul salvarii bancilor-mama. Numai ca logica generata de reactiile previzibile in fata crizei demonstreaza contrariul. Retragerea lichiditatilor este solutia de rezerva la care nu va ezita nicio banca-mama sa apeleze, in momentul in care situatia va deveni cu adevarat critica. Si este evident ca niciun politician de la nivel european si niciun sef de stat sau de guvern nu i-ar fi putut garanta lui Traian Basescu un sprijin al bancilor-mama. Pentru ca in nicio economie de piata functionala guvernele nu au dictat, nu dicteaza si nu vor dicta vreodata politica si strategia vreunei banci private. Asa stand lucrurile, trebuie sa constatam ca, in ciuda bunelor intentii care l-au animat pe seful statului roman, el a dat cu oistea-n gard atunci cand a semnalizat public aceasta tema sensibila, daca nu chiar exploziva, a raporturilor dintre bancile-mama si sucursale. Iar daca am dreptate, in urmatoarele saptamani vom constata ca, de fapt, prin declaratia de la Bruxelles, din nepricepere sau proasta consiliere, s-a turnat gaz prezidential peste focul bancar.

In loc sa umblam la cersit acolo unde ni se da cu tifla, mai bine am identifica la Bucuresti alte solutii decat meschina strangere a curelei. Solutii rapide si curajoase care sa ajute aceasta tara nu sa nu piarda prea mult sau deloc din criza, ci sa castige de pe urma ei. Pare imposibil? Dimpotriva. Daca UE ne-a lovit in moalele capului, noi trebuie sa raspundem cu intelepciune. Adoptand imediat un program menit sa atraga banii europenilor la noi. Peste capul guvernelor. Iar cheia este identificarea acelor stimulente care pot transforma acesti bani in bani mai multi, in conditiile in care sunt adusi in Romania si nu sunt lasati sa creasca prea incet sau chiar sa scada in tarile de origine.

Comentarii inchise

Are dreptate   martie 2nd, 2009

 Traian Basescu are perfecta dreptate atunci cand afirma pentru prima data raspicat ca denunturile impotriva Romaniei facute in orice mod sunt contraproductive. Desigur, seful statului a facut-o in stilul sau caracteristic, tafnos, agresiv si alegandu-si o tinta falsa pentru criticile sale. Si anume presa.

Este la mintea cocosului ca denigrarea unui stat are loc in primul si in primul rand din interior. Si anume din randul oficialitatilor. Chiar a reprezentantilor statului. Iar organizatiile internationale nu fac decat sa amplifice efectele. Dupa care reactioneaza opinia publica externa si, fireste, institutiile statale. Este un mecanism tipic de constructie voluntara sau involuntara a unei imagini negative. Care este imposibil de demontat mai tarziu, indiferent cati bani publici ar fi pusi la bataie. Este oportun sa prezentam si un alt tip de rationament. Daca oficiali guvernamentali, reprezentanti ai Justitiei si chiar presedintele Romaniei semnaleaza existenta coruptiei institutionalizate, cum ar putea reactiona guvernele altor state? Ar putea, de pilda, Nicolas Sarkozy, presedintele Republicii Franceze, sa afirme ca in Romania nu exista probleme grave cu Justitia, la scurt timp dupa ce presedintele Romaniei a clamat contrariul? Ar putea Guvernul Statelor Unite sa spuna ca nu exista in Romania crima organizata, dupa ce crima organizata a fost confirmata in discursuri oficiale la Bucuresti? Ce ar putea face reprezentantii Uniunii Europene in raport cu autodenunturile facute de purtatorii de imagine ai statului roman? Ei bine, din aceasta perspectiva, nu pot decat sa-l felicit pe presedintele Traian Basescu pentru ca, in fine, a inteles ca noi insine avem o problema. Pe care trebuie sa o rezolvam acasa.

Desigur, este o idiotenie incercarea de a-i pune la zid pe jurnalistii care semnaleaza existenta unor fenomene negative in societatea romaneasca, oferind zi de zi exemple. Unele de-a dreptul macabre. Dar care, ne place sau nu, sunt desurubate din realitate. O realitate pe care nu presa a faurit-o. Intr-o democratie functionala, asmenea informatii sunt preluate in administrare de catre institutii specializate ale statului, care raspund de contracararea si diminuarea fenomenenlor negative. Iar reprezentantii acestora nu fac niciodata declaratii in sensul ca fenomenele negative au scapat de sub control.

Exista vinovati. Basescu are dreptate. Numai ca ei trebuie cautati in alta parte. Nicidecum in breasla presei. Cine a afirmat ca un sfert dintre judecatori sunt securisti? Ca Justitia este corupta? Ca, in mod criminal, magistratii tergiverseaza procese si resping rechizitorii? Ca si procurorii sunt in complicitate cu infractorii? Ca avem un Guvern corupt? Ca si liderii partidelor sunt corupti? Ca sa nu mai vorbim de cea mai mare parte a Parlamentului? A fost insusi seful statului. Acelasi Traian Basescu. Si cine altcineva decat draga de Monica – desigur, Macovei – a acuzat ca, sub nasul ei, ca ministru al Justitiei, se faceau mari potlogarii in Guvern? Si a reiterat aceasta acuzatie chiar zilele trecute, intr-o publicatie de pe malul Senei destinata doamnelor cu unghiile ingrijite, “Marie Claire”. Daca Traian Basescu, fie si in conditiile in care ne-a aburit putin cu vinovatia presei, a inteles de unde vine raul si daca in viitor nu va mai ataca statul pe care, in definitiv, il conduce, nu imi ramane decat sa-i dau dreptate si sa il felicit. Poate, cu acest prilej – desigur, fara a face tambalau public, cazand iarasi in aceeasi greseala – Traian Basescu va zgaltai corespunzator “instalatia” noii puteri, vinovata de propagarea fara precedent a nepotismului si grupurilor de interese nelegitime. Si sunt sigur ca, odata trezit, presedintele tuturor romanilor va intelege si ca prezenta fiicei sale Elena, inca insuficient educata, in viitorul Parlament European nu va servi Romania. Ci dimpotriva. Daca va intelege, ii voi da din nou dreptate.

Comentarii inchise