Candidatul din dulap   mai 25th, 2009

Misterul legat de candidatura lui Traian Basescu persista. In sensul ca nici macar nu mai e clar daca el va decide in septembrie ca va candida. Sau daca va decide ca nu. Sau daca va fi in septembrie. Proiectul sau politic aduce din ce in ce mai mult cu istoria clasica a mortului din dulap. Intredeschizand usa cu un scrasnet prelung, Theodor Stolojan nu a facut decat sa mareasca gradul de incertitudine. Acesta sa fi fost scopul ex-liberalului atunci cand a anuntat ca Basescu va candida? Pentru ca, o zi mai tarziu, sa o schimbe ca la Ploiesti?

Fara o cronologie, nu avem nicio sansa de a descalci aceasta necunoscuta, intretinuta voluntar sau involuntar, a candidaturii sefului statului. Mai intai au fost sondajele care, intr-o cadenta ametitoare, demonstrau ca Traian Basescu scade. Spectaculos pentru unii, incet dar sigur pentru altii. In mod straniu, nu si PDL, partidul pe care acesta il conduce. Odata cu el, aterizeaza fortat si primejdios si credibilitatea Guvernului Boc. Apoi vine ghiuleaua dinspre Viena. Prin relatarea, sub forma de extemporal, a ambasadorului Austriei la Bucuresti a unei convorbiri cu Traian Basescu. In care acesta afirma ca nu va mai candida. Locul sau urmand sa fie luat la prezidentiale de Emil Boc. Mircea Dinescu, personaj bine informat, se jura la Realitatea TV ca, in scurt timp, un nou prim-ministru se va inalta in Palatul Victoria. Numele lui este Daniel Daianu. Oficial, membru PNL. Incepe sa se vorbeasca insistent ca, dupa europarlamentare, vom avea un guvern de tehnocrati. In fine, Stolojan retracteaza. E drept, cu jumatate de gura. Iar intre timp, pentru a mari gradul de confuzie, Basescu a insistat, in cateva declaratii, asupra faptului ca decizia sa, care va fi luata in septembrie, depinde, intr-o masura decisiva, de depasirea crizei.

Aproape simultan, Mugur Isa­res­cu, guvernatorul BNR, informeaza opinia publica interna si externa ca marea criza nu a avut forma literei U, ci a fost in V si sunt semne de reviriment. Iar cu banii pompati de FMI, Banca Mondiala si Comisia Europeana – pentru care romanii vor plati la greu 15 ani – nu ne ramane decat sa speram ca V-ul nu se transforma in W. Aceasta fiind succesiunea faptelor, sa vedem cand iese Presedintele din dulap.

Cateva elemente prezentate mai sus nu se leaga. Deloc. Traian Basescu a afirmat ca, intrucat este responsabil de formarea coalitiei politice a puterii si, implicit, a Guvernului Boc, daca Executivul esueaza, atunci nu va mai candida. Si va merge pur si simplu acasa. Ceea ce inseamna ca, in eventualitatea in care Guvernul Boc va birui criza, Traian Basescu iese din dulap si candideaza. Ce sens are atunci prezumtivul guvern de tehnocrati lansat, pana una alta, tot la nivel de scenariu, de Palatul Cotroceni? Daca Guvernul Basescu-Boc tocmai a invins criza, Romania fiind pe „un trend ascendent”, asa cum se anunta, atunci ce sens ar avea instalarea la Palatul Victoria a unui nou Executiv? Nu ar fi decat o recunoastere a relei guvernari. A faptului ca Guvernul a esuat.

Iar daca asa stau lucrurile, Basescu fiind cel responsabil de alcatuirea coalitiei cu PSD – pe care a regretat-o cu lacrimi de crocodil la Paris – daca chiar este necesara aruncarea peste bord a Guvernului in favoarea unei noi formule, a tehnocratilor, atunci Basescu nu mai are de asteptat pana in septembrie. Ar trebui sa se incuie in dulap inca de pe acum. De ce Theodor Stolojan s-a grabit – ca sa nu spun s-a pripit – sa anunte in mai, iar nu in septembrie, candidatura la prezidentiale a lui Traian Basescu? Este si acesta un scenariu sau doar o balba politica? Sau niciuna, nici alta? Poate ca este expresia fricii.

E clar ca, anuntandu-si dorinta de a candida, Mircea Geoana si Crin Antonescu urca in sondaje. Primul avand uriasul avantaj ca inca nu s-a ridicat nici macar la scorul partidului. Si la fel de clar e ca Basescu, neanuntandu-si candidatura, pierde puncte. Reale sau doar de sondaj. Si la fel de clar e ca PDL, desi popu­latia nu are incredere in Guvern, face scor electoral. In aceasta situatie, daca Basescu nu candideaza, singurii care au de pierdut sunt fostii liberali din PDL. In frunte cu Stolo. Altul din dulap.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii