“Arhanghelul integritatii” la rascruce de drumuri   Iulie 19th, 2009

“Jurnalul National” a publicat, in ultimul sau numar, o dezvaluire vizand Agentia Nationala de Integritate. Institutia a fost recent controlata de Curtea de Conturi. Si ce s-a descoperit? Intre multe altele, doua spectaculoase potlogarii. O garsoniera inchiriata cu o suma astronomica – in ciuda faptului ca ANI beneficiaza de un sediu nou si incapator – si aparatura electronica inchiriata, de asemenea, cu sume atat de mari, incat ar fi putut fi mai usor cumparata. Operatiune nemotivata de vreo urgenta. Reactia cititorilor site-ului “Jurnalului National” este ceea ce ma determina sa scriu aceste randuri. In timp ce unii se revolta pe drept cuvant, semnaland faptul ca Agentia risca sa se compromita prin asemenea fapte ilegale, altii, nu putini la numar, sustin o teza contrarie. Si anume ca exista cercuri oculte care, pentru a-i apara pe politicieni, incearca discreditarea conducerii ANI. Tocmai acum, cand o serie de anchete spectaculoase sunt in plina desfasurare. Pana cand vom descoperi care este adevarul, unde se plaseaza dreptatea intre cele doua opinii, eu va rog sa urmariti si punctele mele de vedere.
Pe vremea cand era un foarte slab ministru al Justitiei, Monica Macovei a sustinut sus si tare ca necesitatea crearii Agentiei Nationale de Integritate vine dintr-o solicitare a Uniunii Europene. Asa o fi. Cele mai multe state UE, insa, nu au o asemenea institutie. Acolo dreptatea se face prin Justitie. Cu ajutorul unor procurori mai bine pregatiti, mai corecti, mai vigilenti si mai putin aserviti politic si a unor magistrati care actioneaza mai prompt. Sa admitem, insa, ca Monica Macovei are dreptate. De altfel, in ceea ce ma priveste, asta am si facut. De la bun inceput am afirmat ca, in raport cu situatia mai speciala a Romaniei, intrata recent in democratie, o institutie in plus de control al corectitudinii politicienilor nu strica. Cu atat mai mult cu cat ea este subordonata Parlamentului. Si, cel putin aparent, nu se afla la mana Presedintelui ori partidului aflat la guvernare. Formal, cel putin, ANI s-a constituit intr-un timp record si a inceput sa actioneze. In mod spectaculos. Sunt sute de dosare pe rol, in acest moment. Asa cum ne anunta, in mod direct sau indirect, seful institutiei, Catalin Alexandru Macovei, sunt investigati multi parlamentari, multi ministri si inca si mai multi alesi locali, pentru presupuse ilegalitati. Intre acestia, sunt suficient de multi demnitari PD-L si PSD pentru a avea dovada ca ANI nu este aservita puterii politice. Unele dintre aceste dosare sunt deja pe rol la Parchet ori la DNA. Si atunci, de unde pana unde acuzatiile impotriva conducatorilor ANI?
Independent de controlul Curtii de Conturi, in ultima vreme au iesit la iveala cateva lucruri grave petrecute in interiorul institutiei. Sau care vizeaza in mod direct persoane de la varf. Incepand cu cele tinand, hai sa spunem, de viata mondena. De balansul dintre moralitate si imoralitate. Mai intai, “Academia Catavencu” a facut public un caz legat de viata personala a lui Catalin Alexandru Macovei. Acesta i-ar fi daruit unei prietene, medic stomatolog, o masina. Un Volkswagen Passat. Autoturismul a fost vandut cu acte de mana unei terte persoane. Fiind insa folosit si accidentat – incident in urma caruia a si fost facuta dezvaluirea – de Daniela Greavu, presupusa iubita a lui Macovei. Macovei este insa casatorit. Si, deja, in legatura cu el au aparut primele semne de intrebare, atunci cand au fost semnalate grave neconcordante in propria declaratie de avere. Din vina lui ori a sotiei. Fapt este ca acest dosar este la Parchet, in cercetare. Intra in joc un alt personaj. Carmen Fluture. Pana nu cu multa vreme in urma, sefa de cabinet a lui Macovei. Unii presupun ca relatia lor a mers mai departe. Cert este ca, la un moment dat, poate odata cu aparitia in viata personala a lui Macovei a domnisoarei stomatolog Daniela Greavu, relatia cu Carmen Fluture s-a deteriorat. Inainte sau dupa ce aceasta a semnalat ca Macovei a semnat un act ilegal. Prin care certifica faptul ca secretarul general ANI, Horia Georgescu, a indeplinit stagiul necesar de cinci ani in meserie pentru a realiza atributiile pe care le are la ANI. In realitate, acesta a terminat o facultate particulara, unde tatal sau este profesor, doar in urma cu patru ani. Falsul este evident. Si uzul de fals. Asadar, a fost deschis pe numele lui Macovei inca un dosar penal. Aflat si el pe rol. Acum, dupa controlul Curtii de Conturi, urmeaza inca doua dosare penale. Iar Macovei insusi, la Realitatea TV, intr-un dialog in direct cu mine, a recunoscut ca mai exista si alte dosare penale. Despre care noi inca nu stim nimic.
Cele mai multe situatii descrise mai sus, in mod evident, nu reprezinta scenarii inventate de cineva. De unul sau altul dintre numerosii demnitari vizati de anchetele ANI. Sunt pur si simplu realitati. Create chiar de domnul Macovei. In aceste conditii, este mai important, decat sa cerem capul lui Macovei, sa ne punem intrebarea daca, in conditiile pe care le-am descris, institutia ca atare mai poate fi libera. Daca ANI este, in principiu, subordonata doar Parlamentului, din punctul de vedere al activitatii acestei structuri, nu acelasi lucru se intampla si cu Macovei. Pentru ca el este strans cu usa de procurori. Iar Daniel Morar, seful DNA si Codruta Kovesi, Procurorul General, au fost numiti politic. Este de notorietate ca acestia sunt oamenii lui Traian Basescu. Exista, asadar, cel putin suspiciunea ca Macovei si, in consecinta, ANI se pot afla sub manipularea institutiei prezidentiale. In aceste conditii, unele dosare deschise de ANI impotriva unor demnitari vor merge mai departe iar altele vor fi inchise. Cum s-a intamplat cu dosarul Vasile Blaga, mare mahar PD-L. Nu vom asista la un scenariu similar si in privinta unor Videanu si Berceanu, controlati de ANI pentru ca s-a descoperit ca au conturi nedeclarate in strainatate?
De partea cui se afla dreptatea? A cetatenilor revoltati ca inca o institutie pentru care platim bani publici se compromite si este sau poate fi manipualata? Sau a cetatenilor care cred ca cineva se razbuna pe “arhanghelul integritatii”?

Cititi si: