Catastrofa pe uscat. Si pe apa   iulie 29th, 2009

Marea huiduiala 8

 

27.07.2009            Oriunde se duce, cu avionul, cu elicopterul, cu limuzina ori cu vagonul oficial, Traian Basescu va fi huiduit. Din acest motiv, el se deplaseaza in comunitati din ce in ce mai mici. De ce il huiduie romanii? Pentru ca, refuzand dialogul in contradictoriu, seful statului nu le ofera acestora alta posibilitate de a protesta. Impotriva imoralitatii intaiului om in stat. Impotriva uriaselor prejudicii pe care le-a generat. Imptriva umilintei la care suntem supusi in plan extern. Pana la urma, impotriva unui model negativ de politician.

             In opt mandate pe care PD-ul le-a detinut la Transporturi – care acopera cea mai mare parte a administrarii acestui domeniu, in ultimii douazeci de ani – din care cinci, portofoliul l-a avut chiar Traian Basescu, situatia creata este catastrofala. Cred ca nimeni nu se indoieste, nici chiar cei mai infocati partizani ai presedintelui-jucator, ca absenta autostrazilor, faptul ca la acest capitol suntem ultimul stat din Europa, i se datoreaza aproape in exclusivitate lui Traian Basescu. Care, de altfel, nu cu multi ani in urma, cand era staroste la Transporturi, a si perorat in mod public ca Romania nu are nevoie de autostrazi. Dar ce s-a intamplat la caile ferate? Viteza trenurilor de mafa si de calatori a ajuns, in secolul XXII, sa fie, in Romania, mai mica decat la inceputul secolului XX. Si asta, in primul si in primul rand, ca urmare a faptului ca nu a existat nicio preocupare pentru modernizarea cailor ferate. Daca nu ai sina pe care sa poti sa circuli cu o viteza comparabila cu cea din alte state europene, nu are niciun rost sa cumperi locomotive si vagoane performante. Asa ca si la acest capitol suntem la pamant. Este domeniul in care, de mai multe ori consecutiv, destinul lui Mihai Nicolaiciuc s-a impletit cu cel al lui Traian Basescu. Prima data, acesta a fost promovat de Basescu la Regionala Iasi. Apoi, de Basescu si Anca Boagiu, in centrala. Staroste peste CFR. Si s-a intamplat ceea ce estimeaza procurorii care au cercetat acest caz ca s-a intamplat. Si anume o paguba adusa economiei nationale de cateva miliarde. Sub aspect penal, pana cand nu este judecat si condamnat, Nicolaiciuc beneficiaza de o prezumtie de nevinovatie. Ca si cei care l-au promovat si protejat. Dar, sub aspect moral, raspunderea nu asteapta verdictul unei instante de judecata. Principalul vinovat pentru catastrofa de la CFR, inclusiv pentru presupusul jaf, este Traian Basescu. Pur si simplu pentru ca s-a intamplat atunci cand el s-a aflat la pupitrul de comanda. Oricat ar incerca unii sa impinga raspunderea catre Miron Mitrea, acestia nu pot explica cum de Nicolaiciuc a furat – daca a furat, asa cum sustin procurorii – miliarde de euro pe parcursul a trei mandate de ministri, in timp ce sub Mitrea nu a fost decat o jumatate de mandat. Dar, evident, pentru acest interval de timp, si Mitrea raspunde, pentru ca si el, ca si Traian Basescu sau Anca Boagiu, s-a aflat la pupitrul de comanda. Sef peste Nicolaiciuc.

            Romania, sub Traian Basescu, si-a pierdut flota. Si nu a fost pus nimic in loc. In cele cinci mandate de ministru al Transporturilor, Traian Basescu a fost incapabil sa conceapa un proiect la capatul caruia Romania sa dispuna, totusi, de o flota comerciala. Sau macar de vase de pasageri. Nu mai avem decat foarte putin din ceea ce exista in urma cu douazeci de ani. In timp ce toate statele europene s-au dezvoltat si modernizat la acest capitol. Cine e de vina? Cum putem sa-l mai privim senini pe acest om instalat in functia suprema in stat si care este efectiv responsabil de acest dezastru?

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

7 comentarii

iulie 29th, 2009 at 22:14
ROBERT HORVATH USA spune:

BASESCU HUIDUIT SI LA NEW YORK

Cea mai contraversata expozitie a anului ” The Dialectics of Terror ” care trebuia sa aiba loc la Chelsea Art Museum a fost anulata.
Nu mica mi-a fost surpriza sa aflu ca anularea s-a datorat unor asa numiti artisti, din care unul e Cristi Pogacean, despre care directoarea si fondatoarea muzeului Dorothea Keeser spune: „An artist has to go one step beyond against terrorism, and not just show very banal photos which we see every day in … television… That’s not art”. Comentarii similare au facut majoritatea celor care s-au aratat jigniti si intrigati de vulgaritatea, de lipsa oricaror coordonate morale, a lucrarilor in cauza. Despre opera lui Cristi, opinia a fost unanima – o imbecilitate. ‘Capodopera’ reprezentativa a artei romanesti, in conceptul Institutului Cultural Roman, este plimbata, via Venetia-Berlin-New York, sub denumirea de „Rapirea din Serai”. Pe o carpeta de balci, s-a imprimat o imagine preluata de la televiziunea AL Jazeera, cu cei patru jurnalisti capturati la Bagdad. Aceasta manea vizuala este transmisa vestului de catre artistul plasat pe locul 3673 in clasamentul artistic mondial, cu o valoare de market 0 (nici o vanzare). Pentru a ocupa acest loc, ICR a cheltuit in jur de 300.000 $ numai pentru expozitionarea protejatului sau. Dar cacealmaua de gang, pusa la cale de aventurierii de la ICR cu dealeri de arta americani si europeni se va sparge in curand, ca un balon de sapun, tocmai din cauza scandalului din jurul expozitiei anulate in Chelsea.

iulie 30th, 2009 at 00:04
octaaa spune:

Basescu se face vinovat de multe lucruri, inclusiv de cele amintite in articol. De disparitia flotei, de lipsa autostrazilor si de proasta infrastructura feroviara. Poate ca e unul dintre cei mai mari vinovati pentru astea 3. Plus pentru imoralitatea pe fata a politicienilor. Pe care a raspandit-o fara nici o jena.

Dar a veni acum si a da vina numai pe basescu…e un pic prea fortat. Caci cu totii stim ca autostrazile n-are cum sa le faca ministrul transporturilor daca nu primeste bani pentru asa ceva. De Flota nu a beneficiat numai basescu. Se zicea pana in 2004 ca nu s-ar dori finalizarea Dosarului Flota intru-cat ar pica si niste nume din PSD.

In privinta huiduielilor la adresa lui basescu…nu stiu daca e chiar asa. Probabil ca in catunele tiganesti e inca foarte popular.
Insa faptul ca este huiduit nu spune mare lucru. Mai ales tinand cont ca aia care azi il huiduie acum 1 an sau 2 il aplaudau. Asta fara ca basescu sa isi fi schimbat vreun pic macar comportamentul.

iulie 30th, 2009 at 00:53
rOBERT HORVATH USA spune:

Domnule Rosca Stanescu. Aparitia blogului dumneavoastra este un semn bun pentru spunerea adevarului.
Este poate unica sansa sa se sparga cenzura si manipularea. Despre adevaratul scandal ICR cel adevarat se cunoaste foarte putin. Acum un an am scris un articol incercand sa spun lucrurilor pe nume. Nimeni nu a indraznit sa publice acest articol pana in acest moment. Mai bine mai tarziu decat niciodata.

REGIMUL BASESCU, UMBRELA PENTRU TERORISTII ISLAMICI

Scandalul ICR este o farsa fara precedent. Sa pus pe piciore un scenariu care creiaza impresia unei dezbateri democratice.Senatul intervine pentru a da validitate nemultumirii majoritatii intelectualitatii fata de clanul Patapievici.Dar toata vanzoleala este mentinuta la suprafata, pentru a nu pune in pericol un sistem abuziv si corupt. Cand valurile devin mai periculoase pentru vasul prezidential, “serviciile” intevin in forta pantru a linistii apele. Linstea este atat de adanca ,incat nimeni nu indraznesre, nici macar in soapta, sa atinga problemele reale a scandalului ICR. Media este pentru moment tinuta in frau, dar adevarul nu va putea ascuns multa vreme. Clanul de la putere joaca pentru timp ,crezand ca o minune il va salva de la pierire. Dar cand scandalul expozitiei ICR,de la New York intra in atentia editorialului de la statiunea tv AL-JAZEERA si incepe sa faca deliciul mediei arabe, un urias scandal international, se intrevede la orizont. In curand Presedintele Basescu trebue sa explice intregii lumi civilizate cum a fost posibil ca o institutie oficiala a statului Roman sa organizeze si sa sponsorizeze o expozitie antisemita de o salbaticie si o agresivitate fara precedent. Dansul trebue sa explice aliatilor cum a fost posibil ca diplomatia si serviciile speciale, sa dea zprijin logistic si moral unei expozitii RADICAL ISLAMICE In New York. In cele din urma va fi obligat sa ceara scuze Romanilor, ca a pus un “grup de interese”, inaintea intereselor si imaginii tarii.
Conspiratia tacerii incearca sa acopere urmatoarele;
Expozitia “Freedom for Lazy people’” nu a fost o expozitie romaneasca ci una araba.Autorul delirului antisemit se numeste OMAR MARWAN AMBAKI, nascut in Bagdad., Este cetatean irakian si are legaturi cu cercurile iraniene. Sub mana sa diabolica, visul presedintelui iranian Mahmoud Ahmadinejad de a creia din antisemitism o forma de arta, a prins viata.(Artistii romani au fost numai decorul si diversiunea) Ca raspuns si revansa pentru caricatirile despre Mohamed dint-un ziar danez,care au pus pe foc intreaga lume araba, Teheranul a organizat o uriasa competitie de cartoonuri antisemite.Aceste cartoonuri nu numai neaga holocaustul ci instiga la un nou genocid impotriva poporului evreu. (1100 participanti, 67 tari, premiu1 de 24000$ a fost acordat unui artist din Romania)
Blasfemiile cele mai oribile, au fost prezentate intr-o expozitie intens mediatizata de propaganda islamica .Nu mica a fost surpriza mea cand am observat in albumul comemorativ, lucrari aproape similare,atat ca subiect cat si stilistica cu lucrarile din expozitia din NewYork. Concluzia uluitoare este ca ideologia plina de ura a unor mullahi a fost tranferata de la Teheran la New York via Bucuresti.
De si expozitia si-a inchis portile, prin geamurile Galeriei Romane (peretii nu au fost vopsiti )se poate distinge din strada ,o lucrare urisa care se intinde pe un perete intreg.Sunt pictate (oarecum stangaci,ca intr-un cartun) doua menore ,simbolul sacru al poporulu evreu si stema oficiala a Israelului. Pe menora din stanga este manjit cu rosu sangerand, cuvantul fuck iar pe menora din dreapta la fiecare nivel unde se pun lumanarile, cu acelasi rosu este manjit semnul dolarului.Simbolistica este simpla si poate fi inteleasa de orice antisemit din orice parte a globului. In parte opusa a galeriei atrage atentia un rabin cu palarie care are tatuat pe umar semnul SS. Nu departe putem vedea un evreu religios cu perciuni care se impreuneaza cu un elefant. Peretele central desvaluie lucrarea “Patriahii se pregatesc de sex ”,care prin marime si abjectie concureaza cu lucrarea “Desecrarea Menorelor” Aici asistam la un schimb de simboluri,Moise ofera lui David steaua primind in scamb un falus.(in albumul expozitiei iraniene se gaseste o lucrare absolut similara) Mentionez ca inca sase lucrari se bucura de acelas stil si de aceeasi incarcatura de ura . Pentru ca in tara se discuta la infinit despre poneiul roz cu zvastica (o diversiune ordinara) sper ca orice om cu bun simt sa realzeze enormitarea celor petrecute in metropola americana. Ingrozit de cele cele vazute am anuntat imediat Politia si FBI .Cei care isi inchipuie ca au scapat si cazul este incheiat se inseala amarnic. Scandalul I CR abia acum incepe.
Expozitia islamica care a avut loc la ICR ,New York este o bomba propaganditica care aluat autoritatile prin surprindere.Ele incep sa puna cartile inpreuna si raspunsul va fi pe masura.Prima victima colaterala
este regimul de la Bucuresti care a devenit constient sau nu partenerul teroristilor.

ROBERT HORVATH New York artist devagallery.com

iulie 30th, 2009 at 08:21
rOBERT HORVATH USA spune:

SOBOLANII ATACA INSTITUTUL CULTURAL ROMAN DIN NEW YORK

( Inspectori de la Health Departament trimisi la galerie .Amenda de 2.000$ platiti din bani publici. In cazul in care curatenia nu este mentinuta amenda creste la 1000$ pe zi, si duce la inchiderea galeriei.)

Daca pasii te indreapta spre cladirea O.N.U si mergi pe 3 Avenue intr-un cartier de elita, unde intradevar te simti in” centrul lumii” la nivelul strazii 38 te opresti cutremurat .Spectacolul ce ti se ofera este dintr-o alta lume si poate dintr-un alt secol. Rasfoind o pagina creiata de pana lui Dickens atentia este atrasa de un geam spart in care patrund frunzele toamnei.La un alt geam te intampina o perdea decolorata care sta intr-o rana. Mereu la stanga intrarii sta un cersetor negru vomitat pe el si chiar mai mult. Deasupra lui flutura un fost steag poate tricolor. La dreapta intrarii te intimpina vitrinele de pe acum faimoase ale galeriei Romania,sediul unui scandal monstru.care continua si astazi.Chiar daca ai nervii tari,accepti limbajul scatologic al lumpenilor proveniti din canalele nationale(nu cele de televiuzine),pornografia de gang. nu poti sa nu ramani impietrit de uimire……vazand prima expozitie antisemita de la terminare celui de al doilea razboi mondial. Printre mazgalituri salbatice, vezi pe un perete intreg,, o menora pe care este este manjit cu rosul sangeriu, cuvantul Fuck. Trecatori din toata lumea care se indreapta spre ONU, pot vedea din strada toate abjectile care lumea civilizata credea, ca au fost de mult uitate. O lucrare care mi-a atras atentia (si nu numai mie ) arata un evreu religios,( pe bratul caruia nazistii tatuau numarul lagarului morti)i are tatuat semnul SS.

In filmul meu documentar care este pe terminate numit “DESECRAREA MENOREI” spectatori pot vedea o secventa de neuitat, in care un batran evreu(sarac si vai de el) arata tuturor aflati in fata galeriei, printre lacrimi, tatuajul de pe brat. Provenind din Maramures el nu uita sa arate recunostinta taranilor care au incercat sa-l salveze. Apoi cu totul pe neasreptate se opreste din lacrimi si intreaba cine a creiat blasfemia. Luat pe neasteptate spun: Basescu. Aparatul tremurand se fixeaza pe ochii acestui om care nu se asteapta “sa fie tatuat din nou”.Ecranul este inundat de o mare de lacrimi. Acesta este secventa de inceput a filmului.

Pentru un cineast incercat care a filmat zeci de documentare si filme artistice, ca director de imagine, filmul despre expozitia cu scandal, parea un proiect (cel putin din punct de vedere fizic) usor de realizat. Dar m-am inselat amarnic.

Cladirea care gazdueste INSTITUTUL CULTURAL ROMAN DIN NEW YORK este inconjurata de gramezi de gunoi. Pervazul galeriei ROMANIA este un loc de depozitare a ramasitelor de alimente si sticle care sunt un FOCAR de INFECTIE, pentru intregul,cartier diplomatic . SOBOLANII ATRASI DE RESTURILE ALIMENTARE SE MISCA NESTINGHERITI IN TIMPUL ZILEI, IAR NOAPTEA ATACA TRECATORII.
Cu alte cuvinte, filmarie au fost dificile pentru ca a trebuit sa stau zile intregi intr-un perimetru infectat , unde mi-a crapat obrazul de rusine, pentru ca lumea se uita la steag comenteaza si ne arata cu degetul.
Am incercat sa patrund misterul acestui atac al jegului si a mizeriei umane, care este fara precedent. Explicatia mi-a fost data de un postere urias care anunta noul eveniment cultural IATC: “O TIGANCA IN COPAC” tradus in americana.Spus mai pe nume: mahalaua,si lumea proasta a preluat putera si acum imaginea ei este este aratata cu fundul gol, intregii lumi. In ultima istanta daca multi de acasa le place maneaua turcita si aleg un presedinte,doar pentru ca este betiv si bun la injuraturi este treaba lor. Aici in New York noi “cei ramasi” putem trage o linie in nisip,si sa spunem; MANEAUA NU VA TRECE.

Acum doua zile am facut primul pas in aceasta directie .Aceasta gasca care vine aici numai la cumparatori si furt si care nu au auzit de cuvintele, din dictionar,matura si faras, trebue tratata cu atentia potrivita. Am pus pe ei inspectorii care vor sa salveze New Yorkul de sobolani si specia subumana care ai incurajeaza. Culmea ironiei face ca ce nu au reusit,Politia,FBI,Departamentul de Stat, Antidefamation League,sa reuseasca Health Department. Probabili ca considerand gasca ICR doar infractori si pungasi, i-am supraestimat. Fac un apel la toti care vor curatenie si vor scape metropola de sobolanii din afara si din inauntrul institutiei ICR sa urmeze aceiasi cale.

Filmul de care am amintit se va incheia cu cadrul in care o bidinea va strerge de pe pereti urmele urii si inbecilitatii.Deocamdata aceasta secventa finala nu a putut fi filmata, pentru ca expozitia intitulata” Freedom for lazy people” de si oficial inchisa la 15 August, este si azi larg deschisa. Sper cu ajutorul celor de bine, sa termin filmul in curand.

P.S. Adaug un fragment din raspunsul primit, la sezizarea mea catre Health Department.

Your Service Request has been routed to the appropriate City agency for action.
DOHMH inspectors note signs of rat activity and conditions that encourage rats to seek shelter on the property. If rats are found, the owner of the property is issued an inspection report and aCommissioner’s Order to fix the conditions.
Owners have five to fifteen days to correct conditions, after which the Health Department will conduct a second follow-up inspection to check for compliance. If the conditions have not been corrected, the owner will receive a compliance inspection report and a Notice of Violation. The Notice of Violation will include a hearing date at the Health Department’s Administrative Tribunal.
If the violations are not dismissed at the Tribunal, the owner will be fined. Fines begin at $200 and can be as high as $2,000. Additionally, the Health Department may apply bait to the property and perform any clean up that is necessary and then bill the owner. Property owners will be billed up to $1,000 a day for this work. Property owners that fail to pay fees or fines will eventually have a lien placed against their property.

iulie 30th, 2009 at 08:34
rOBERT HORVATH USA spune:

Domnule Rosca Stanescu.
Cer scuze pentru postarea a doua materiale vechi. Din pacate dezastrul ICR este actual.

iulie 30th, 2009 at 14:43
Bianca spune:

Stimate domnule Rosca Stanescu, va citesc de foarte multa vreme editorialele si articolele si pe cele publicate in Romania Libera si de la Ziua, fiind incantata de acuratetea lor. O singura intrabare indraznesc sa va pun legata de Traian Basescu. Nu sunt o fana a acestui personaj si nici nu sunt membra de partid romanesc asa incat va rog sa nu ma acuzati ca tin partea cuiva. Intrebarea mea este urmatoarea: dupa ce Traian Basescu va disparea din peisajul politic – asa cum spuneti dvs. – cum credeti ca se va rezolva criza politica si financiara? Aveti vreo solutie? Ascundeti ceva cititorilor? Spuneti ca nu se poate dialoga cu dansul. Dar credeti ca dansul are cu cine dialoga? Sper sa primesc un raspuns pertinent de la dvs. Multumesc anticipat, Bianca Pavel

iulie 30th, 2009 at 18:00
sorge spune:

Cristofor este vecin cu dumneata .
Poti sa l intrebi :ce ai facut domne cu jumatate din flota de pescuit oceanic a Romaniei .
Celalalt fost propietar ,dul Eftimie este vecin cu dul Melescanu ,dar daca se face ca nu l cunoaste [desi cred ca la avut coleg],iti dau eu telefonul lui.
A fost ordin dle Rosca ,ca Romania sa nu mai aibe nimic .
Ma refer la industrie ,la bogatii naturale si chiar la populatie .
In 90 se zicea ca pina la un milion te privatiza Adrian Severin iar peste un milion Petre Roman.
Legat de munca dumitale la Ziua ,raspunsul este altul;rezultatul depinde numai de Basescu .
Daca isi va gasi o echipa ,pt un nou mandat bine daca nu iar bine .