Ii acuz public pe fratii Basescu August 24th, 2009
Ca jurnalist, nu am avut cum sa raman indiferent, in momentul in care am obtinut primele indicii ale unei operatiuni la nivel inalt, extrem de periculoase pentru siguranta nationala. Marturisesc ca, in urma cu cateva luni, am crezut ca sunt victima unei intoxicari. Devenise evident, prin intregul meu comportament public, faptul ca sunt hotarat sa merg pana la capat in demascarea Presedintelui Traian Basescu. Afirmasem de multe ori, in mod insistent, ca acest personaj este nociv pentru tara. Si ca el se manifesta, in realitate, ca un dusman al democratiei. Erau si sunt foarte multe persoane care cred - si, pana la un punct, este justificat sa faca acest lucru - ca resentimentele mele fata de Traian Basescu sunt si, sau in primul rand, de natura personala. Din motivele de mai sus, am fost probabil ales pentru scurgerea initiala de informatii. Evident, nu-mi voi dezvalui niciodata sursele. Acum am decis sa fac publice cele mai multe informatii pe care le-am obtinut. De ce acum? De ce nu am facut acest lucru in lunile precedente? De ce nu am asteptat campania electorala? Si cum am de gand sa procedez in acest caz, in continuare?
Este de la sine inteles ca am avut acces la unele informatii si la unele documente strict secrete. Ar fi trebuit sa inchid ochii? Ar fi trebuit sa-mi denunt sursele? Fiind vorba de un interes public, am decis sa imi asum raspunderea. Documentarea, atat cat am putut-o face, a fost extrem de anevoioasa. In definitiv, nu dispusesem initial decat de un capat al firului si acesta, ultrasecret. Asa cum am fost supravegheat in trecut, sunt si astazi supravegheat. Am fost silit sa trec prin foc, cu canistra de benzina in mana. Pentru a obtine atat cat am obtinut. Fara sa am pretentia ca stiu suficient de mult, istoria pe care o prezint este, in acest moment, suficient de concludenta pentru a nu mai fi ascunsa. O pun pe piata, in speranta ca ceilalti jurnalisti de investigatie vor actiona, ducand cercetarile mai departe. Daca se poate, pana la capat. Fiind vorba de implicarea sefului statului roman, am mai multa incredere in colegii de breasla decat in institutiile statului, care se afla sub controlul acestuia. Daca as fi continuat de unul singur, completarea documentarii ar fi fost mult mai dificila. Tainuirea adevarului ar fi fost mai chinuitoare. Iar plasarea pe piata a unor asemenea informatii in campania electorala ar fi putut fi privita cu mai mult scepticism. Doresc, chiar daca este vorba de Presedintele Romaniei, sa scot acest caz de sub incidenta luptei politice.
Incepand din acest moment, sunt convins ca devin tinta unor mari diversiuni. Am experienta in acest sens. De doua ori m-am aflat sub ancheta, ca urmare a unor decizii prezidentiale. Prima data, in 1993, cand am demonstrat ca, prin debarcarea lui Petre Roman, Ion Iliescu a dat o lovitura de stat. Si, din nou, in 1995, cand l-am acuzat ca s-a facut vinovat de genocid in decembrie ‘89 si ca in anii studentiei sale la Moscova a fost racolat de KGB. In ambele situatii, am fost silit sa ma apar in Justitie si am castigat. In ambele situatii, m-am aflat sub asediu. Inclusiv sub asediu mediatic. Pentru ca, prin serviciile secrete, sefii de stat pot activa nenumarati ofiteri, acoperiti sub profesia de jurnalist. De aceea, ii anunt pe toti ca voi fi atent la toate intrebarile “cu talc”. Nu voi raspunde decat la cele facute cu buna credinta. Si cu aceasta paranteza, sub forma unui editorial, anunt ca ii acuz public pe fratii Basescu de legaturi ilegale cu o organizatie terorista. Unul a facut iar celalalt a acoperit.
Cititi si:
- Lumeajustitiei.ro, un site exclusiv pe domeniul Justitiei – 62 vizualizari
- Videanu respinge acuzatiile lui Basescu: “Nu l-am mintit pe Boc” – 14 vizualizari
- Presedintele a facut un consult ORL la Spitalul Militar – 39 vizualizari
- Paskany nu-l da afara pe Mandorlini – 9 vizualizari
- Presedintele s-a suparat pe Europa – 91 vizualizari
- Eu, unul, ma simt santajat – 341 vizualizari
- Primarul si viceprimarul din Maracineni, cercetati pentru coruptie – 29 vizualizari
- Ministrul Sanatatii ar fi putut face mai mult decat a facut in tot mandatul, spune Sever Voinescu – 9 vizualizari
