MORTUL IESE DIN DULAP august 24th, 2009
TORPILA MIRCEA BASESCU
In data de 20 august, in presa romaneasca a a explodat o informatie bomba: Mircea Basescu, fratele presedintelui Traian Basescu, care, in aceasta calitate detine totodata functia sef al Consiliului Superior de Aparare a Tarii (CSAT), este asociat al firmei de consultanta in domeniul armatei Defense, Security and Intelligence CO – Desintco SRL (http://www.bursa.ro/on-line/s=politica&articol=61037.html si http://www.petreanu.ro/2009/08/scandalul-desintco-familia-presedintelui-basescu-implicata-in-afaceri-cu-armament/).In foarte scurt timp, in mass media au aparut tot mai multe dezvaluiri pe tema istoricului si dedesubturilor acestei afaceri, precum si reactii ale persoanelor implicate. Printre aspectele fundamentale care i-au intrigat pe reprezentantii presei s-au numarat momentul ales pentru infiintarea Desintco si graba suspecta cu care pare sa se fi realizat aceasta, identitatea asociatilor si partenerilor firmei si legaturile dintre ei, precum si declaratiile confuze aparute in presa dupa dezvaluirea implicarii lui Mircea Basescu in afacere.
DESINTCO SRL
Firma de consultanta in domeniul armatei Defense, Security and Intelligence CO – Desintco SRL a fost infiintata in data de 26 iunie 2009 (http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/864711/Secretul-firmei-lui-Mircea-Basescu/), la o luna dupa ce CSAT a discutat despre inzestrarea armatei si Ministerul Apararii Nationale (MApN) a anuntat demararea licitatiei pentru modernizarea a doua fregate britanice achizitionate in urma unui acord semnat in 2002 de Guvernul Romaniei si cel al Marii Britanii. Desintco s-a nascut peste noapte, prin brusca transformare a banalei agentii de turism Envy Tour Travel din Voluntari, Ilfov, care, cu o zi in urma, avusese un singur asociat – Alina Oita, fiica lui Romeo Oita. Noua firma i-a avut ca actionari pe Mircea Basescu, cu 30%, Romeo Oita, cu alte 30%, Cristian Geamanu, tot cu 30%, Ion Eftimie Sandu, cu 5% si Maria Cazacu, fiica lui Aurel Cazacu, cu 5%. Astfel, desi Mircea Basescu a sustinut ulterior ca “La toate draciile ma pricep, dar la armata nu”, el a reusit sa se ascocieze in cadrul afacerii Desintco doar cu actori importanti in domeniul militar. Reamintim ca Romeo Oita, in varsta de 48 de ani, este presedinte al Patronatului Serviciilor de Securitate si reprezentantul companiei americane Navigator Development LLC. Ion Eftimie Sandu, in varsta de 54 de ani, este fostul loctiitor al sefului Departamentului de Armament din MApN, ministerul care va organiza licitatiile pentru dotarea armatei, si a fost avansat in 2007 chiar de presedintele Basescu la gradul de general maior. Din februarie 2009 el a devenit general in rezerva. Sandu a fost in trecut membru in consiliile de administratie ale unor importante companii din industria de aparare precum Aerostar, IAR Ghimbav, Avioane Craiova si Uzina Mecanica Plopeni. La randul sau, Cristian Andrei Grigore Geamanu, in varsta de 49 de ani, este vicepresedintele pentru Europa de Est al companiei americane General Defence Corp. Maria Cristina Cazacu, in varsta de 21 de ani, este fiica lui Aurel Cazacu, director al Directiei Productiei de Aparare din cadrul Ministerului Economiei si personaj cheie in afacerea fregatelor britanice, negociind si finalizand in 2002 contractul privind achizitionarea lor. Cazacu, fost sef al Romtehnica, a mai fost membru in CA la IAR Ghimbav, Eurocopter Romania, Romaero, Avioane Craiova si Romarm.
Companii straine ale caror interese sunt reprezentate in Romania de asociatii Desincto
Un alt aspect care a intrat in atentia presei este legat de companiile ale caror interese sunt reprezentate in Romania de asociatii fratelui presedintelui Romaniei. Astfel, Navigator Developement LLC, compania mama a Navtech LLC si care il are ca director pentru Romania pe Romeo Oita, este o companie privata de consultanta cu sediul in Enterprise, Alabama si ofera intre altele servicii de consultanta in management, planificare strategica, operatiuni militare sau achizitie de sisteme. Dupa cum aminteste “Bursa”, compania Navtech a castigat in ianuarie 2009 un contract in valoare de aproape 1,3 milioane de dolari pentru dotarea Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Iasi cu noi tehnologii. Contractul a fost acordat prin negociere fara anunt de participare. Justificare pentru negocierea fara anunt de participare cu firma americana a fost: „Produsele in cauza sunt fabricate exclusiv in scopuri de cercetare, experimentare, studiu sau dezvoltare in conditiile mentionate in directiva relevanta”.
O alta companie straina ale carei interese in Romania sunt reprezentate de un asociat al lui Mircea Basescu este General Defense Corp SUA, cu sediul central in Fort Lauderdale, Florida si birouri internationale in Madrid si Bucuresti. Vicepresedintele pentru Europa de Est al companiei americane este Cristian Geamanu. General Defense este lider in servicii de sprijin pentru misiuni critice de aparare desfasurate pe uscat, pe apa sau in aer, precum si in furnizarea de arme si munitii. Ea este o companie specializata in servicii de achizitie si integrare a sistemelor de aparare si aviatie pentru guvernul Statelor Unite, fortele armate ale natiunilor aliate si in servicii de securitate si aplicare a legii din intreaga lume. General Defense, care are licenta pentru comercializarea de echipament de aparare Departamentului de Stat al SUA si Bureau of Alcohol Tobacco and Firearms, are contracte cu multe corporatii internationale pentru o gama larga de aplicatii si este o companie de achizitii care utilizeaza o retea complexa de furnizori si producatori internationali, dezvoltata de-a lungul a peste 25 de ani. In plus, ea are incheiate parteneriate strategice cu diferite companii din lume, care le ofera drepturi exclusive sau semi-exclusive pentru anumite produse.
Naval Defence Exhibition
Intre 14 si 16 august, Cristian Geamanu si Romeo Oita au organizat cu mare fast la Constanta, in parteneriat cu companiile americane din industria de aparare Navigator Development si General Defence Co., dar si cu MApN, expozitia „Naval Defence Exhibition” (http://www.videonews.ro/action/viewvideo/22267/Mircea-Basescu-intra-in-afaceri-cu-armata/). Dupa cum avea sa noteze ulterior “Bursa”, lista organizatorilor evenimentului s-a suprapus aproape perfect peste lista partenerilor de afaceri ai lui Mircea Băsescu din firma Desintco. Pe langa Cristian Geamanu, Romeo Ionita si Ion Eftimie Sandu, la organizarea expozitiei au participat insa si Andra Anicai, Asistent al Directorului de Securitate NDE, dar si director economic al firmei Desintco, precum si partenera de afaceri a familiei Geamanu; Aura Buiac, director de protocol NDE, si totodata editorul si directorul publicatiei Intercity Magazin, publicatie editata de firma Astrid Business Development SRL si care-si imparte sediul social, din 2005, pe Calea Mosilor, cu reprezentanta General Defence Co, condusa aici de Cristian Geamanu; Cristian Negoita, director marketing & sales NDE si director de marketing la publicatia Intercity Magazin. La eveniment au participat deasemenea Aurel Cazacu, ca reprezentant al Ministerului Economiei pe probleme ale industriei de aparare, si Iulian Fota, consilierul pe probleme de securitate nationala al presedintelui Traian Basescu.
Posibile tangente cu afacerea fregatelor
In incercarea de a elucida misterul legat de brusca aparitie a afacerii Desintco SRL, ziarul “Bursa”, care, alaturi de emisiunea Bizbazar de pe postul de televiziune Antena 3 (http://85.9.12.243/a3/watch3.php?year=2009&month=8&day=20&show=bizbazar) – incepand cu minutul 09.00 al filmului, a facut primele dezvaluiri pe acesta tema, a evocat un alt scandal, cel al fregatelor (http://www.ziua.ro/news.php?data=2009-05-12&id=27793&kword=mapn+fregate). In 2002, Guvernul Romaniei si Guvernul Marii Britanii au semnat un acord prin care partea romana se angaja sa cumpere pentru fortele noastre navale doua fregate „second-hand”, in varsta de 16, respectiv 15 ani, scoase din uz de Armata Regala Britanica – Royal Navy. Afacerea s-a desfasurat prin intermediul firmei BAE Systems, care a cumparat navele la pret de fier vechi de la marina regala britanica. Astfel, BAE Systems Ltd. a cumparat fregatele de la Royal Navy cu 124.000 de euro bucata, ulterior vanzandu-le Romaniei cu 144 de milioane de euro. Oamenii de legatura in aceasta afacere au fost Barry George si sotia sa de origine romana, care au incasat, potrivit presei, un comision de unu la suta din valoarea contractului, adica aproximativ 1, 44 milioane de euro. Ziarul „The Guardian” scria, insa, ca BAE ar fi dat mita unor persoane necunoscute de la Bucuresti cateva milioane de lire sterline. In final, BAE ar fi incasat aproximativ 132,2 milioane de euro, din care se presupune ca s-au platit unele impozite si s-a investit in modernizarea partiala a fregatelor. Exportatorul BAE Systems nu si-a tinut promisiunea de a moderniza navele. In aceasta situatie, Cabinetul Tariceanu a abrogat hotararea din timpul guvernarii PSD privind achizitia de servicii si produse „Suport logistic pe termen lung pentru fregatele T22”. In mai 2009, MApN a anuntat insa ca vrea din nou sa modernizeze fregatele si ca demareaza in acest scop o licitatie. MApN a precizat ca 11 companii si-au manifestat deja interesul de a participa, dar ca numele acestora va fi pastrat “la secret”. Suma vehiculata a fost cea de 500 de milioane de euro. Un aspect interesant este insa acela ca, pentru afacerea fregatelor, programul de modernizare prevede o operatiune de tip „off-set”, adica firma straina care va realiza lucrarile trebuie sa faca, la noi, in contraprestatie, investitii concurente cu sumele castigate prin contract. Una dintre posibilitatile evocate de “Bursa” este aceea ca firma in care apare fratele presedintelui sa fi fost constituita tocmai pentru consultanta oferita unor astfel de contracte de tip „off-set”.
REACTII LA DEZVALUIREA AFACERII DESINCTO:
Mircea Basescu: Filmat cu camera ascunsa de reporterii Antena 3, (http://www.antena3.ro/stiri/romania/tun-marca-basescu-fratele-presedintelui-implicat-in-afacerea-de-modernizare-a-fregatelor-de-500-milioane-euro_78456.html) Mircea Basescu a negat initial ca ar sti ceva despre afacerea Desincto. Dupa ce jurnalistii i-au prezentat documentul de la Registrul Comertului, care atesta faptul ca figureaza ca actionar al firmei de consultanta in domeniul armatei, el s-a manifestat insa cu mai putina convingere. „Nici nu mi-e clar cine sunt aia! Dar cred ca stiu cine sunt. (…) Il cunosc pe Geamanu… A fost o propunere si am zis ca nu ma intereseaza. Nu i-am dat curs. Era vorba sa ne asociem pentru expozitii militare”, a declarat Mircea Basescu. In dimineata zilei de 21 august, Mircea Basescu si Maria Cazacu au semnat actele de iesire din firma. Mircea Basescu a tinut sa sublinieze in cadrul unei declaratii pentru Agerpres ca “actele pe care le am pe masa sunt ale socetatii Exhibition Aircraft Defence and Security SRL, firma in care am fost cooptat ca actionar (30%), odata cu schimbarea denumirii si obiectului de activitate al societatii Envy Tour Travel SRL, in care erau prezenti ceilalti actionari, aceste demersuri fiind incepute pe 26.06.2009” si ca firma respectiva nu avea ca obiect de activitate comertul cu tehnica militara si armament, ci doar organizarea de evenimente, targuri si expozitii in domeniul militar. Potrivit fratelui presedintelui, “Despre cealalta firma, care a fost adusa in discutie, Defence Security and Intelligence Co. DESINTCO SRL, nu am multe informatii, o sa fiu lamurit astazi despre ea, am vazut ca sunt aceiasi actionari si cred ca am fost cooptat ca actionar in ea, odata cu semnarea actelor pentru firma de expozitii. Dar o s-o lamuresc si pe asta”. In aceeasi zi, Mircea Basescu si-a exprimat nedumeririle si in cadrul unei emisiuni Antena 3 (http://www.videonews.ro/action/viewvideo/22318/Mircea-Basescu-despre-afacerea-dubioasa-in-care-este-implicat/). Dupa cum a aratat un articol aparut in 22 august in “Evenimentul Zilei”, Mircea Basescu ar fi devenit din iunie actionar in aceeasi companie de consultanta militara care si-a schimbat numele de trei ori. Initial, agentia de turism Envy Tour Travel ar fi urmat sa se transforme in Exhibition Aircraft Defence and Security, insa ulterior s-a renuntat la acest nume, in favoarea celui de Defense, Security and Intelligence CO – Desintco SRL (http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/864711/Secretul-firmei-lui-Mircea-Basescu/)
MApN:
Tot in dimineata zilei de 21 august, purtatorul de cuvant al MApN, Constantin Spanu, a precizat la randul sau ca Desincto SRL, infiintata in urma cu doua luni, nu avea cum sa fie implicata in programul de modernizare al fregatelor, deoarece proiectul a demarat in baza unei proceduri specifice de atribuire de tip competitiv, aprobata printr-o hotarare de guvern inca din luna noiembrie 2008 (http://www.realitatea.net/mapn–firma-la-care-este-asociat-mircea-basescu-nu-se-afla-printre-cele-selectate-pentru-programul-de-modernizare-a-fregatelor_594877.html). Totusi, dupa cum a declarat tot in 21 august deputatul Mihaita Calimente pentru NewsIn, deputatii din Comisia de Aparare urmeaza sa solicite infiintarea unei comisii de ancheta pentru a verifica toate contractele incheiate de MApN in ultimii ani si firma Desintco.
Aurel Cazacu:
Inca din 20 august, cand afacerea Desincto a fost dezvaluita in cadrul emisiunii Bizbazar, Aurel Cazacu a confirmat faptul ca fratele presedintelui tarii facea parte din firma in care activa si fiica sa si a declarat ca numele lui Mircea Basescu “Este o garantie”. “Foarte bine. Vine o mare firma si zice: Domnule, vreau sa ajung la…undeva la Cotroceni. OK. Dansul (n.r. Mircea Basescu) are ocazia să il duca acolo, da? Pentru ca ne va fi bine”, a explicat Cazacu, precizand totodata ca intentioneaza sa-si scoata fiica din afacere “pentru ca in urma expozitiei care a avut loc la Constanta acum este posibil ca aceasta firma sa aiba unele lucruri… Si nu risc nimic”. El a precizat ca Oita si Geamanu intentionau sa extinda activitatea firmei in domenii care l-ar fi pus în conflict de interese printr-un contract legat de proiectul Griffon. In data de 21 august, ministrul Economiei Adriean Videanu, a declarat ca, desi nu s-a efectuat niciun fel de tranzactie si nici macar intentie de tranzactie in industria de aparare, el a cerut o ancheta in departamentul condus de Aurel Cazacu, dupa ce a aflat de implicarea acestuia in scandalul Desincto SRL – respectiv in dupa amiaza zilei de 20 august, deci inaintea lui Traian Basescu. (http://www.realitatea.net/ministrul-economiei-a-cerut-corpului-de-control-sa-verifice-informatiile-despre-aurel-cazacu_594987.html). In data de 22 august, un comunicat al Ministerului Economiei anunta ca, la cererea lui Adriean Videanu, Aurel Cazacu a demisionat (http://www.antena3.ro/stiri/romania/aurel-cazacu-a-demisionat-din-functie-la-solicitarea-lui-adriean-videanu_78534.html).
Traian Basescu:
Intr-un comunicat al Presedintiei din 21 august (http://www.realitatea.net/traian-basescu-regreta-ca-un-membru-al-familiei-este-actionar-al-unei-firme-cu-profil-militar_594817.html) se arata ca “Presedintele Traian Basescu regreta ca un membru al familiei sale este actionar al unei firme cu activitati legate de domeniul militar” si ca seful statului i-a cerut fratelui sau “sa renunte imediat la calitatea de actionar in respectiva firma”. In cadrul aceluiasi comunicat, Basescu a multumit mass media pentru semnalarea acestui caz si a afirmat ca regreta situatia creata. Ulterior, dar in cursul aceleiasi zile, el a declarat ca Mircea Basescu s-a asociat in firma fara stirea sa, ca el a aflat de intreaga afacere abia in noaptea dintre 20 si 21 august si ca, tot atunci, i-a cerut fratelui sau sa se retraga din companie. In seara zilei de 21 august, Traian Basescu a sustinut ca a descoperit o serie de inadvertente in ceea ce priveste firma la care fratele sau, Mircea Basescu, a fost actionar. „De exemplu, a semnat pentru o firma si a fost inregistrat in alta firma”, a declarat el, precizand ca “Nu stiu in ce conditii s-a intalnit cu oameni cu nume atat de sonore din afacerile cu armament”.
Romeo Oita:
Reprezentantul companiei americane Navigator Development LLC si unul dintre patronii Desincto, Romeo Oita, a incercat, in cadrul unor declaratii publicate in 22 decembrie de “Evenimentul Zilei”, sa clarifice unele dintre chestiunile care-l nedumerisera pe seful statului cu o zi inainte. In privinta numelui firmei, el a explicat ca „Este aceeasi societate. Initial, trebuia sa se numească Exhibition, dar abrevierea ei ar fi fost EADS (la fel ca aceea a unui controversat concern militar european – n.r.). Am fost sfatuiti sa renuntam la acest nume si am decis sa-i punem titulatura Defense, Security etc. Domnul Mircea Basescu n-a stiut asta. El a fost plecat o luna in concediu, iar noi n-am mai vorbit despre firma. Stia primul nume din iunie”. In legatura cu circumstantele in care Mircea Basescu s-a intalnit, dupa cum a spus seful statului, “cu nume atat de sonore din afacerile cu armament”, Oita a povestit ca
„Eu si Geamanu il stim pe nea Mircea de mult. I-am propus sa intre in firma si am fost onorati ca a facut-o. Prezenta lui era de natura sa promoveze activitatea firmei in Constanta. Dansul este o personalitate in acest judet, iar noi acolo organizam un targ anual ‘Naval Defense Exhibition’”. Oita a precizat totodata ca fratele presedintelui s-ar fi ocupat de componenta alimentara a targului de tehnica militara. Pentru Mediafax, el a declarat ca “”Eu l-am rugat, nu l-am cooptat, l-am rugat pe domnul Mircea Basescu sa ne ajute pe zona agro-alimentara, mai ales ca dansul are expertiza si experienta in mod special pe zona Constanta”, si a tinut sa sublinieze ca “firma Desintco nu a avut ca scop activitati militare, aceasta neavand nici macar codurile CAEN pentru activitati militare sau pentru activitati de „security, paza si protectie” (http://www.mediafax.ro/politic/oita-fiica-lui-cazacu-si-fratele-presedintelui-au-semnat-vineri-actele-de-iesire-din-firma-desintco-4791967). Detalii interesante despre Romeo Oita au aparut in 21 august intr-un editorial semnat de Cornel Nistorescu in “Cotidianul” (http://cotidianul.ro/oita__bomba_si_familia_basescu-95987.html).
Iulian Fota:
Consilierul prezidential pentru Aparare a declarat la Realitatea TV, in cadrul emisiunii Realitatea te Priveste, ca „E inadmisibil ca fratele presedintelui sa se asocieze intr-o firma cu oameni care fac afaceri cu statul roman”. Fota a incercat, totodata, sa arate si seful statului nu are nicio legatura cu afacerile fratelui sau.
Gheorghe Tinca si Teodor Melescanu:
Cei doi fosti ministri ai Apararii, prezenti la aceeasi emisiune de la Realitatea TV ca Iulian Fota, au atras atentia ca este imposibil ca serviciul de informatii al armatei Romane sa nu fi avut cunostinta despre activitatea societatii Desintco. „Serviciul de informatii al armatei cum de nu stia aceste lucruri? Pentru ca ei monitorizeaza aproape tot. Si ministrul Apararii trebuie sa il protejeze pe presedinte si atunci este imposibil ca acest serviciu sa nu fi stiut”, a declarat Gheorghe Tinca. “Serviciul de informatii al armatei ne informeaza in timp real – ministru, prim-ministru- presedinte asupra oricaror lucruri care pot avea incidenta. Nu este un nume care sa treaca neobservat. Haideti sa fim cinstiti. Numele presedintelui tarii, chiar daca nu este fratele si mai este cineva cu acelasi nume, imediat aprinde”, a subliniat, la randul sau, Teodor Melescanu. El a mai declarat, cu ocazia unei alte interventii televizate tot la Realitatea TV, ca implicarea fratelui lui Traian Basescu intr-o astfel de afacere este o „grava eroare” si ca “Din punctul meu de vedere, este clar conflictul de interese”. Potrivit lui Melescanu, programele de inzestrare a armatei se ridica undeva la 10 miliarde de euro. “Deci este vorba de foarte multi bani. Este nevoie ca lucrurile astea sa se desfasoare intr-o atmosfera foarte transparenta, legala, si pentru asta avem institutii. Important este sa dam acestor institutii posibilitatea de a se monitoriza ca atare. Avem departament pentru armament la Ministerul Apararii, avem o agentie de off-set, care functioneaza pe principii legale – stiu foarte bine care-i sunt atributiile – si au si oameni de specialitate care sa se ocupe de asemenea probleme. Pentru ca, altfel, riscul este foarte mare, indiferent ce contract se va incheia si cu cine, vor apare intotdeauna discutii legate de toate aceste mici companii care roiesc in jurul contractului respectiv si care ne creaza si noua dificultati la Ministerul Apararii. Creeaza dificultati pentru ca pot apare contestatii, pot apare discutii, care pana la urma intarzie programele. Deci, din punctul meu de vedere, este o chestie extrem de serioasa, care… se incheie, inca odata va spun, un episod. Dar nu se incheie filmul. Si aici trebuie sa ne ocupam, ca acest film sa se termine odata pentru totdeauna”.
CRONOLOGIE
– ianuarie 2009: Un depozit al Unitatii tehnico-militare din Ciorogarla este gasit spart. Ca urmare a scandalului declansat, au loc schimbari masive in toate structurile superioare ale Armatei Romane (http://www.ziua.net/display.php?data=2009-02-02&id=248739)
– aprilie si mai: Au loc sedinte CSAT pe tema inzestrarii Armatei
– mai 2009: MApN anunta demararea licitatiei pentru modernizarea fregatelor
– 26 iunie: Mircea Basescu devine actionar al firmei Desincto
– 14-16 august: Este organizata “Naval Defence Exhibition”, la care participa, in afara de actionarii Desincto, si Iulian Fota, consilierul pe probleme de securitate nationala al presedintelui Traian Basescu.
– 20 august: O ancheta comuna Bizbazar-ziarul “Bursa” dezvaluie primele informatii cu privire la afacerea Desincto. Mircea Basescu sustine ca nu prea stie despre ce este vorba, dar Aurel Cazacu ii confirma implicarea si ii explica rolul. Ministrul Economiei, Adriean Videanu, afla si el, in cursul dupa amiezii, despre intregul scandal si cere o ancheta in departamentul condus de Aurel Cazacu.
– noaptea dintre 20-21 august: Potrivit propriilor declaratii, presedintele Basescu afla pentru prima data despre implicarea fratelui sau in afacerea Desincto si ii cere sa renunte la ea.
– 21 august: Presedintia anunta dimineata printr-un comunicat ca Traian Basescu regreta cele intamplate si ca i-a cerit fratelui sau sa iasa din firma Desincto. In aceeasi dimineata, Mircea Basescu si Maria Cazacu semneaza actele de iesire din firma, iar purtatorul de cuvant al MApN neaga ca Desincto ar fi putut fi implicata in modernizarea fregatelor. In cursul zilei, Traian Basescu revine cu declaratii, afirmand ca a descoperit o serie de inadvertente in ceea ce priveste firma la care fratele sau a fost actionar. La o emisiunea de pe Realitatea TV, fostii ministrii ai Apararii Tinca si Melescanu afirma ca este imposibil ca seful statului sa nu fi fost informat de implicarea lui Mircea Basescu in afacerea Desincto. La aceeasi emisiune, consilierul prezidential pentru Aparare Iulian Fota subliniaza ca Traian Basescu nu a avut nici o legatura cu afacerile fratelui sau si ca „E inadmisibil ca fratele presedintelui sa se asocieze intr-o firma cu oameni care fac afaceri cu statul roman”. Cristian Geamanu declara la Realitatea TV ca ”Mircea Basescu a stiut ce semneaza, cu o mica diferenta, ca s-a schimbat denumirea societatii” si subliniaza ca “Societatea are acelasi domeniu de activitate, aceiasi actionari, acelasi statut, acelasi act constitutiv”.
– 22 august: In “Evenimentul Zilei” sunt publicate o serie de declaratii ale lui Romeo Oita, in care acesta explica circumstantele in care s-a intalnit cu fratele presedintelui si face lumina in chestiunea numelui firmei la care Mircea Basescu fusese actionar. Aurel Cazacu isi da demisia la cererea lui Adriean Videanu. Jurnalistul Sorin Rosca Stanescu afirma ca Traian Basescu stia de la bun inceput de implicarea fratelui sau in afacerea Desincto, ca „Ceea ce s-a prezentat pana acum este doar varful aisbergului” si ca, in realitate, “este vorba de legaturi ale domnului presedinte Traian Basescu, prin intermediul fratelui sau, cu medii teroriste” in scopul obtinerii unor avantaje pecuniare. Jurnalistul a promis totodata ca va dovedi aceste afirmatii prin publicarea dovezilor pe site-ul www.sroscas.ro , luni de la ora 14.00.
ALTE SCANDALURI SI CONTROVERSE IN CARE A FOST IMPLICAT MIRCEA BASESCU
A.M.C. Cros SRL
Unul dintre primele scandaluri in care a fost implicat numele lui Mircea Basescu dupa alegerea fratelui sau ca presedinte al Romaniei a izbucnit in iunie 2005, momentul in care Presedintele Grupului de Investigatii Politice (GIP), Mugur Ciuvica, a descoperit ca familia presedintelui Basescu datoreaza la stat o jumatate de miliard de lei. Dupa cum se arata intr-un comunicat al GIP, „A.M.C. CROS SRL, la care Mircea Basescu si Maria Basescu detin impreuna 59% din actiuni, datoreaza in total bugetului de stat 537.555.568 lei”. Presedintele Traian Basescu a replicat printr-un comunicat in care si-a cerut scuze publice pentru faptul ca firma fratelui sau, Mircea Basescu si a sotiei, Maria, are datorii la stat, si a dat asigurari opiniei publice ca toate datorii respective vor fi platite pana in 30 iunie 2005 (http://www.adevarul.ro/articole/2005/ciuvica-l-a-facut-pe-basescu-sa-plateasca-datoriile-familiei.html). A doua zi dupa interventia lui Traian Basescu, fratele sau a achitat datoria.
Actiunile cumparate in 2005 de la Traian Basescu
In ianuarie 2006, publicatia “Gardianul constata ca averea lui Traian Basescu a crescut simtitor fata de 2005, dupa ce acesta si-a vandut actiunile detinute la cele trei firme din declaratia sa de avere. Actiunile a doua dintre aceste firme, AMC Cros SRL (cea mentionata mai sus si in care, de fapt, titulara actiunilor era sotia presedintelui, Maria Basescu) si Prod Cros SRL, au fost vandute in 2005 fratelui lui Traian Basescu si unei anume Ivascu Anca. Bizareria semnalata in presa consta in faptul ca Mircea Basescu impreuna cu Ivascu Anca au cumparat de la presedinte pachetul de 20 la suta din actiunile detinute la A.M.C. Cros pentru suma de 300 de milioane de lei, asta in conditiile in care, potrivit bilantului contabil publicat pe site-ul Ministerului de Finante, societatea, care se ocupa cu fabricarea inghetatei, figura cu datorii de 308,5 milioane de lei, la o cifra de afaceri pe anul 2004 de 206,2 milioane de lei. Totin 2005, Mircea si Ivascu au cumparat de la Traian Basescu 40 la suta din actiunile Prod Cros SRL, platind 1,4 miliarde de lei, in conditiile in care societatea, de asemenea producatoare de inghetata, avea datorii pe anul 2004 de 1,75 miliarde de lei si o cifra de afaceri de 9,05 miliarde de lei (http://www.gardianul.ro/2006/01/16/dezvaluiri-c11/un_sfert_din_basescu_este_branza_-s72523.html).
Scandalul imprumutului de 200.000 de dolari de la Banca Agricola
A izbucnit la inceputul anului 2006, dupa ce fostul sef al Corpului de control al lui Victor Ciorbea, Valerian Stan, a sustinut ca, in 1994, ca parlamentar, Traian Basescu a beneficiat de un credit de 200.000 de dolari de la Banca Agricola (de stat). Ulterior, in 1997, dupa ce a devenit ministru, Basescu si-ar fi sters datoria, trecand-o la categoria „pierderi”, printr-o ordonanta initiata si adoptata de Guvernul Ciorbea. In februarie, presedinele Romaniei a respins acuzatiile lui Stan, sustinand ca imprumutul a fost facut de fratele sau, Mircea Basescu, care l-a returnat la timp(http://www.presidency.ro/index.php?_RID=det&tb=date&id=7072&_PRID=search). Mircea Basescu, a intrat si el in aceasta disputa si l-a acuzat pe Valerian Stan de memorie scurta, afirmand ca el stia de acum doi ani ca acel credit nu era al sefului statului, ci al sau, si ca nu a fost trecut la categoria pierderi, ci a fost rambursat. El a precizat deasemenea ca singura implicare a fratelui sau in obtinerea creditului de la Banca Agricola a fost ca si-a pus apartamentul ca garantie (http://www.ziua.ro/display.php?data=2006-02-06&id=193151&kword=ciorbea+pretinde+scuze+la+de+basescu). Valerian Stan a replicat la randul sau, sustinand ca fratii Basescu nu au spus inca tot adevarul in legatura cu creditul de la Banca Agricola (http://www.ziua.ro/display.php?data=2006-02-07&id=193204&kword=valerian+stan).
Controversa PlusFood SRL si scandalul Energy Holding
In primavara anului 2006, firma PlusFood din Constanta, al carui manager general era, din 2002, Mircea Basescu, a fost acuzata de sindicate ca foloseste munca la negru. Potrivit sindicalistilor, in acest incident ar fi intervenit insusi directorul Administratiei Porturilor Maritime Constanta (APMC), Mircea Banias, care a solicitat incetarea controlului pe motiv ca muncitorii aveau toate actele in regula, si a declarat ca legitimatiile de acces in portul Constanta se acorda in baza unor liste, la solicitarea conducerii societatilor care isi desfasoara activitatea pe platforma portuara. Nemultumit de modul in care s-a derulat controlul, Mircea Basescu a declarat ca actiunea a fost un abuz, in timp ce presedintele FNSP, Petre Costel, a contracarat, spunand ca prin trecerea Zonei Libere Constanta Sud – Agigea in subordinea APMC, sindicalistii sunt indreptatiti sa legitimize muncitorii care lucreaza pe platforma portuara.
La sfarsitul anului 2006, firma PlusFood revenea in atentia opiniie publice, ea fiind singura firma din Constanta care putea exporta carne de pui, in contextul gripei aviare (http://www.telegrafonline.ro/1163628000/articol/14052/firma_fratelui_presedintelui_basescu_singura_din_constanta_care_poate_exporta_carne_de_pui_in_ue.html).
La inceputul anului 2007, numele “PlusFood” a reintrat in atentia presei, de aceasta data din cauza legaturilor dintre firma condusa de Mircea Basescu si Energy Holding, patronata de Bogdan Buzoianu, si care tranzactiona la acea ora circa 12% din electricitatea consumata in toata tara si intermedia un sfert din exporturile de energie ale Romaniei (http://stiri.kappa.ro/actualitate/gandul-energie-energy-holding/stire_79250.html). Mircea Basescu a sustinut ca l-a vazut o singura data pe Buzaianu, dupa semnarea contractului prin care Energy Holding urma sa vinda energie electrica firmei Plusfood Constanta, insa, dorind sa demonstreze ca fratele presedintelui a mintit pe aceasta tema, Mugur Ciuvica a publicat cateva fotografii care sugerau ca cei doi oameni de afaceri erau apropiati(http://cotidianul.ro/mircea_basescu_impins_de_ciuvica_in_cercul_baietilor_destepti-23222.html). Mircea Basescu a continuat sa nege aceasta informatie si a tinut sa sublinieze ca nu a vandut niciodata curent electric (http://cotidianul.ro/basescu_nu_am_vindut_niciodata_curent_electric-23265.html). Bogdan Buzoianu s-a ales cu amenintari publice din partea presedintelui Traian Basescu.
Scandalul Agigea (Global Business Investments)
La 1 aprilie 2009, Grupul de Investigatii Politice (GIP) afirma ca familia Basescu aplica in Constanta reteta pe carte omul de afaceri Puiu Popoviciu a folosit-o in Baneasa (http://www.amosnews.ro/GIP_Familia_Basescu_aplica_reteta_lui_Puiu_Popoviciu-272396 si http://www.ziua.ro/news.php?data=2009-04-01&id=24712&kword=agigea). Mircea Basescu a negat ca el ar face afaceri cu statul si a subliniat ca firma aflata in centrul dezbaterii, Global Business Investments, nu il are in frunte pe el, ci pe fiul sau. „Acum ce pot să spun? Toate neamurile preşedintelui României, toate neamurile primulu-ministru, toate neamurile miniştrilor, ăştia ce trebuie să facă în România? Trebuie să moară de foame? Care-i problema?”, a declarat Mircea Băsescu. „Dacă-l întâlnesc pe Ciuvică, îl bat!”, a amenintat fratelelui Traian Basescu, afirmând că s-a săturat de acuzaţiile pe care presedintele GIP i le-a adus de-a lungul timpului. (http://www.realitatea.net/fratele-presedintelui–mircea-basescu–sustine-ca-nu-face-afaceri-cu-statul_486961.html si http://www.mediafax.ro/social/mircea-basescu-unui-ziarist-de-la-gandul-ori-iti-faci-meseria-ori-esti-un-gaozar-ca-altii-4130967). In data de 13 aprilie, ziarul “Bursa” venea insa cu noi dezvaluiri pe teama scandalului legat de Mircea Basescu cu Global Bussines Investments (http://www.bursa.ro/on-line/s=print&sr=articol&id_articol=49716.html).
Scandalul Techirghiol
La inceputul anului 2008, presa mentiona pentru prima data concesionarea de catre Mircea Basescu a unor terenuri in apropiere de Techirghiol, la acea data afirmandu-se ca fratele presedintelui ar fi intentionat sa construiasca pe ele un club select (http://www.ziua.ro/news.php?data=2008-02-12&id=3401). Dezbaterea mediatica legata de terenurile respective a izbucnit insa abia la inceputul anului urmator, in primavara lui 2009, cand scandalul Agigea era in floare si cand presa a semnalat ca Mircea Basescu a beneficiat de concesionarea unui teren pentru casute de vacanta in Techirghiol, desi Fiscul a cerut lichidarea judiciara pentru firma. Dupa cum s-a amintit in mass media, aceasta nu a fost prima oara cand fratele presedintelui a avut probleme cu plata datoriilor catre stat (http://cotidianul.ro/mircea_basescu_cu_firma_in_lichidare_dar_stapan_peste_inca_doua_hectare-79729.html si http://www.ziua.ro/news.php?data=2009-04-10&id=25496&kword=techirghiol). Contactat de jurnalisti, Mircea Basescu a refuzat sa comenteze aceste informatii. O replica a fost in schimb oferita de Traian Basescu, care a afirmat ca “mogulii au intrat in trepidatii” si ca acesta este motivul pentru care familiei sale i se cauta nod in papura. “Fratele meu mai are o proprietate la Techirghiol, de 1 hectar si jumatate, si o are din 1993, si e o livada de caisi si nici macar acolo nu a construit blocuri, sunt tot caisi”, a declarat seful statului (http://cotidianul.ro/basescu_mogulii_au_intrat_in_trepidatii_video-80593.html).
Scandalul Popoviciu
La sfarsitul lunii martie, numele lui Mircea Basescu a fost pus in legatura cu un alt scandal, privitor de aceasta data la Gabriel Popoviciu (retinut la acea vreme de procurorii DNA), dupa ce seful Diviziei de Operatiuni din DGA, Petru Pitcovici, a afirmat ca omul de afaceri ar fi fost asociat cu fratele presedintelui (http://www.mediafax.ro/social/numele-presedintelui-folosit-de-pitcovici-in-influentarea-ofiterului-ion-motoc-4100150). Mircea Basescu a negat ca l-ar fi cunoscut si ar fi fost asociat cu Popoviciu (http://www.mediafax.ro/social/mircea-basescu-despre-popoviciu-nu-il-cunosc-si-nu-sunt-asociat-cu-el-4100577) si, din cate s-a constat, fratele presedintelui nu figura, potrivit datelor Registrului Comertului, ca asociat al omului de afaceri (http://www.realitatea.net/mircea-basescu-nu-apare-ca-asociat-cu-popoviciu–potrivit-datelor-de-la-registrul-comertului_483946.html).
LAITMOTIVE ALE SCANDALURILOR IN CARE A FOST IMPLICAT MIRCEA BASESCU
Dupa cum se poate remarca din episioadele redate mai sus, in scandalurile in care a fost implicat Mircea Basescu de-a lungul timpului pot fi observate cel putin trei laitmotive:
– Mircea Basescu este acuzat in repetate randuri ca face afaceri cu statul si de fiecare data neaga cu vehementa
– Mircea Basescu este acuzat in repetate randuri de asocierea cu anumite persoane si de fiecare data neaga cu vehementa
– Mircea Basescu este acuzat in repetate randuri ca are datorii la stat si sfarseste de fiecare data prin a le plati la cererea publica a fratelui prezidential.
A.O.
19 comentarii
Eduard Schiller spune:
de obicei ma adresez cu Stimate dle, pentru Dvs nu este cazul, ca sunteti oricum numai stimabil nu,.. Interesant cum de ajungeti la tot feluri de informatii. Poate ca unele sunt reale dar intrebarea care se pune pentru cine lucrati, cine va plateste? si probabil multi isi pun aceasta intrebare. Si ca jurnalist stiti ca principala cale de ati forma o parere este sa-ti pui prima intrebarea. Ca urmare este mai mult ca sigur ca efectele vor fi inverse cu cele pe care doriti sa le obtineti. A, desigur Dvs vreti banii. Da ii primiti. Si oare suntei multumit, ca de fericire nu prea cred ca poate fi vorba. S-ar putea ca perioada favorabila pentru cei ca Dvs sa se termine odata si atunci speram sa va ieie locurile jurnalisti mai cinstiti care sa aibe rolul de care are nevoie societatea. Pina atunci insa duceti-va crucea!
C-lau spune:
nu-mi vine sa cred cate resurse se investesc in subiectul asta, e ceva de necrezut, pe bune. de atatea zile scrieti pe site-ul asta despre basescu, ca deja e batator la ochi faptul ca vreti sa il „ingropati” inainte de alegeri cu acuzatii total nejustificate. asa se face de multi ani de zile, inainte de campanie se baga la-naintare porcarii cat casa de mari. of, of… trist
Matei-Vasad spune:
Băsescu este pericol imens, pe care opinia publică nu-l percepe încă îndeajuns, pentru însăşi fiinţa statului român. Până la alegeri să se mediatizeze nonstop. România este pe marginea prăpastiei şi nu putem rămâne pasivi. Oricine, el nu!
gheorghe spune:
E epidemie de BASESCITA.
La locale, Basescu era in prim plan, la generale tot el, la eropene.
Nu credeti ca un profesionist al informatiei, vine cu dovezi nun pareri.
Iertati-ma, nu sunt fan Basescu, dar asa seamana cu barfa babelor de la mine din sat care tot asa vorbesc dar nu au probe.
Pana la urma, trebuie sa veniti cu probe si sa se mai termine cu intoxicarea oamenilor.
Nici nu e de mirare ca cetateanul roman s-a saturat de politica si politicieni.
Cand se va platii in ROmania pentru aruncarea pe piata de barfe si nu informatii reale?
Creati o rubrica de stiri nefondate sau datul cu parerea.
Pacat ca ne-am degradat atat de mult ca societate si traim doar din barfe.
In tara se intampla si lucruri bune dar nu le mediatizxati, de ce domnilor?