Legaturi subtile cu teroristii   Septembrie 21st, 2009

 

 

Foto Tim Spicer

Tim Spicer

Presedintele Traian Basescu se indigneaza public ca un ziarist a indraznit sa-l faca terorist pe seful statului. Si generealizeaza, deplangand starea presei. Este total fals. Eu am acuzat altceva. Si anume legaturi periculoase intre familia prezidentiala si miscari teroriste.

 Ele pot fi directe sau indirecte. Fireste, o asemenea afirmatie a avut ca punct de plecare, in cronologia postarilor pe acest site, un document INTERPOL Belgia, care cerea informatii despre persoane ale caror legaturi ne-au condus la Mircea Basescu, fratele Presedintelui. Si simultan a aparut “scandalul munitiei” unde, din nou, sunt implicate aceleasi personaje, fiind prezent, atat in mod direct, cat si prin intermediul fetei sale, Mircea Basescu. Am avut posibilitatea sa aflu destul de repede ca a existat o complicitate cu fostul consilier prezidential Mihai Stanisoara, in prezent ministru al Apararii, care neaga orice legatura a institutiei pe care o conduce cu transportul munitiei. Si asta in conditiile in care munitia nu putea intra in tara decat cu aprobarea sa, data in scris cu zece zile inainte de patrunderea navei Stella Maris in apele teritoriale romanesti. Dupa care, Paza de Coasta ar fi trebuit sa o sechestreze, intrucat proprietarul marfii, colonelul Cornel Purcarea – care a beneficiat, pe tot parcursul operatiunilor din Portul Constanta, de sprijinul lui Mircea Basescu si al fetei acestuia – nu avea licenta pentru materiale periculoase. Este numai una dintre multiplele ilegalitati. Dar de ce insist, totusi, asupra suspiciunii ca Presedintele Traian Basescu s-a aflat in legaturi periculoase cu organizatii teroriste?

            Sub regimul Ceausescu, cand Romania ajunsese pe unul dintre primele locuri in lume – al cincilea, daca imi amintesc bine – in materie de comert cu arme, se practica, fireste, si trafic. Adica armamentul, produs la noi sau in alte parti, era directionat, in baza unor acte false care ascundeau natura marfii, provenienta marfii si destinatia transporturilor, in zone de conflict. In zone fierbinti. In zone supuse embargoului. In multe dintre acestea, au existat si s-au dezvoltat organizatii teroriste. Care beneficiau, pe aceasta cale, de armament. Este de notorietate – si orice cititor poate discuta cu capitanii de nave – ca cea mai mare cantitate de armament traficat astfel se facea pe nave comerciale. Armele si munitia erau ascunse printre alte marfuri. Iar Traian Basescu a fost nu numai comandant al unor asemenea nave, ci si reprezentant Navrom la Anvers. Niciodata ministri Transporturilor nu au fost straini de asemenea operatii. Iar Traian Basescu a detinut de cinci ori portofoliul Transporturilor. Alte cantitati de armament erau traficate utilizand aeronavele. Acest trafic aerian nu putea fi facut fara stiinta si binecuvantarea ministrilor Transporturilor. Iar in calitate de sef al statului, Basescu s-a instalat la Cotroceni avand si utilizand toate cunostintele lui din perioada anterioara. Inclusiv cele legate de operatiuni cu armament. Asa se explica mult mai clar de ce au loc in prezent atat de multe achizitii directe sau prin licitatie la MApN, in numele inzestrarii Armatei si care sunt, de fapt, operatiuni parate.

            Tocmai pentru a dovedi cele de mai sus, am insistat, prezentand in acest site numeroase probe ale unor zboruri executate ulterior caderii lui Ceausescu, cele mai multe sub mandatele de la Transporturi ale lui Traian Basescu si care au fost dovedite, in urma unor anchete ale unor organizatii internationale, ca traficau armament. Si nu intamplator am insistat si asupra biografiei lui Viktor Bout, cel mai mare traficant cunoscut de armament din lumea intreaga, in prezent arestat in Thailanda, dupa ce o operatiune de flagrant organizata in Romania a esuat, ca urmare a tradarii lui Gigel Bratiloveanu, consulul comercial al Romaniei la Moscova, numit si mentinut in functie de Traian Basescu, in ciuda faptului ca Departamentul de Stat al Statelor Unite ne avertizase asupra antecedentelor sale.

            In editia de azi, voi oferi noi detalii care descriu cum s-au realizat tehnic asemenea operatiuni si care demonstreaza ca autoritatile care monitorizeaza, pe plan international, traficul de arme, in special catre organizatii de tip terorist, dispun de suficiente informatii care implica Romania. Si, implicit, pe cei care au patronat asemenea operatii.

            Maxam, firma despre care s-a vorbit atat de mult in “scandalul munitiei”, cea care a importat si dirijat catre Purcarea unul dintre cele cinci vapoare cu munitie, a fost creata de cativa investitori care se regasesc si in actionariatul uriasului concern minier Rio Tinto Energy Group. Acest concern are mine de diamante in Africa dar si mine de uraniu in Australia si Namibia. La sfaristul anului 1996, rebelii din Papua Noua Guinee au ocupat una dintre cele mai importante exploatari de cupru de pe glob, data in administrare concernului Rio Tinto. Conducerea lui Rio Tinto a decis sa intervina in razboiul civil, angajand, cu un cost de 36 milioane USD, mercenarii firmei de securitate Sandline International, pentru a recupera prin lupta regiunea miniera din mainile rebelilor. Operatiunea a purtat numele de cod “Contravene”. Directorul lui Sandline International era locotenent colonel Tim Spicer, veteran din perioada 1993-1994 al instruirii in lupta de gherila si al inarmarii formatiunilor UNITA din Angola. In 1997, Associated Press a difuzat informatia conform careia avioane australiene interceptasera o aeronava AN-12, operata de compania bulgara Miravia (Avia Service), care survola apele teritoriale ale Australiei, avand ca aeroport de destinatie Jackson din Port Moresby, capitala statului Papua Noua Guinee. Aeronava a fost fotografiata incarcand marfa in incinta bazei aeriene Ohakea din Noua Zeelanda. Ulterior, cotidianul Canberra Times a dezvaluit ca prin aeroporturile din Port Moresby Wewack, companiile Miravia si Air Sofia derulau un adevarat pod aerian, utilizand atat AN-12, cat si IL-76 si AN-12, de inchirierea carora se ocupa nimeni altul decat Viktor Bout. Adica exact companiile mentionate in operatiunile cu arme si in raportul ONU din 2001, in legatura cu Angola. Si iata inca o coincidenta. Unul dintre facsimilele publicate, datat 24 februarie 1997, demonstra livrarea unei incarcaturi cargo de 100 tone, reprezentand arme si munitii de infanterie din Bulgaria, produse la uzina de armament Smyadovo, acum detinuta de Maxam, destinata mercenarilor colonelului Tim Spicer. Toate aceste date – recunosc, destul de tehnice pentru publicul larg – nu stabilesc altceva decat legaturi intre Maxam, cea care a trimis munitia in Romania, in baza unui contract cu firma Oxo a colonelului Purcarea – care si el, in calitate de ofiter al serviciului secret, a devenit expert in operatiuni cu arme in Africa – Viktor Bout si operatiuni desfasurate pe teritoriul Romaniei, sub mandatul de la Transporturi al lui Traian Basescu.

            In schema initiala, prin care cinci vapoare destinate Bulgariei transportau munitie ce trebuia delaborata in tara vecina, Maxam Bulgaria trebuia sa fie autorizata de ANCEX-ul bulgaresc si sa fi obtinut licenta de import asupra munitiei din Taiwan. Una dintre conditiile impuse la eliberarea certificatului bulgaresc este aceea de a nu transborda, deturna sau reexporta spre o alta destinatie munitia taiwaneza. Pentru a exista un control al respectarii acestei conditii, firma Explomo Technical Services din Singapore, care a incheiat contractul cu Maxam Bulgaria, mai trebuia sa depuna la autoritatile din Taiwan si Declaratia Detinatorului Final (end user), in care destinatar final a fost trecuta fabrica de armament Smyadovo Bulgaria. Locul in care ar fi trebuit sa fie delaborata munitia. In aceste conditii, din punct de vedere legal, nu poate fi justificata intrarea in schema a firmei Oxo Network a colonelului Purcarea. Chiar daca ar fi avut – si nu a avut – licenta ANCEX. Este inca o proba care demonstreaza ca, pentru cele 105 containere cu munitie plimbate prin Romania, documentele intocmite, chiar cele care au existat, sunt ilegale. Pur si simplu pentru ca utilizatorul final declarat catre autoritatile taiwaneze era Bulgaria si nu Romania. Iar reexportarea din Bulgaria in Romania este, la randul ei, pur si simplu ilegala.

            Revenind la transporturile aeriene, mai ofer cateva detalii pentru a-i ajuta pe cititori sa inteleaga mecanismul acestor operatiuni, precum si afirmatia mea ca Traian Basescu, nu numai prin frate si nepoata, via colonelul Purcarea, ci si in calitate de ministru al Transporturilor, este pe buna dreptate suspect de legaturi periculoase cu organizatii teroriste. Comisia de monitorizare ONU pentru Angola, in octombrie 1996, a ajuns la concluzia ca Boeing-ul 707 liberian L-JNS, apartinand flotei lui Viktor Bout – care, asa cum am demonstrat cu acte in postarile anterioare, a carat arme si de la Otopeni – a incarcat la bord, de asemenea, si arme si munitii bulgaresti, care ar fi trebuit sa fie livrate Rwandei. Dar nu au mai ajuns acolo. In 1999, cotidianul britanic The Observer, confirma faptul ca avionul liberian operat de Air Altantic Cargo fusese, de fapt, implicat in traficul cu arme destinat rebelilor UNITA. In februarie 1998, acelasi avion L-JNS, incarcat cu 2.000 de pistoale mitraliera AK-47, 180 de lansatoare de grenade, AG-7,  50 de mitraliere si munitie produsa in Bulgaria, a fost surprins incalcand embargoul ONU din Sierra Leone. Si iata cum se inchide cercul: armamentul era destinat mercenarilor Sandline International, comandati de colonelul Tom Spicer, despre care am scris la inceputul acestui material.

            La 25 mai 1994, comisarii ONU, controland documentele aeroportului Burgas, au descoperit ca un Boeing 707 nigerian, inregistrat 5N-OCL, a decolat din Bulgaria si a aterizat la Goma, in estul Zairului – acum R.D. Congo – condus de Mobutu. Era incarcat cu 39 tone de munitie produsa la Gabrovo. La bord a avut un singur pasager. Colonelul Theonoste Bagasora, cunoscut ca unul dintre organizatorii genocidului declansat in 1994 si condamnat de Tribunalul International pentru Rwanda la inchisoare pe viata.

            Registrele de evidenta bulgaresti au mai scos la iveala ca, pe 4 august 1998, alt Boeing 707-Air Atlantic, inmatriculat in Nigeria de asta data, 5N-EEO, a aterizat la Goma (R.D.Congo fiind atunci sub embargou) avand la bord 38 de tone de munitie marca Gabrovo, incarcata la Burgas. Totodata, s-a descoperit ca in razboiul civil era implicat si alt Boeing 707 inmatriculat 5N-TNO, care furniza tot arme si munitii bulgaresti, dar partii adverse.

            Potrivit raportului ONU din 21 decembrie 2000, in perioada iulie 1997- octombrie 1998, de pe aeroportul Burgas din Bulgaria au fost efectuate 40 de zboruri avand la bord arme si munitii destinate rebelilor UNITA, care au adus un profit de 14 milioane USD brokerului. Investigatiile ONU au dezvaluit existenta unei firme KAS Engineering cu sediul in Gibraltar care avea o sucursala KAS Engineering Teximp Bulgaria. Firma (similara Oxo Network a lui Cornel Purcarea) cu sediul la Sofia, devenind broker al tuturor celor 40 de exporturilor de arme din Bulgaria livrate pe fata, prin Kintex (Romtehnica bulgareasca) din perioada 1997-1998. ONU a stabilit ca firma KAS Engineering era, de fapt, un paravan in spatele caruia opera Viktor Bout, cel care furniza si end user-ele false.

            Potrivit cotidianului britanic Daily Express din 9 iunie 1996, in luna aprilie a aceluiasi an, un avion BAC 1-11 pilotat de britanicul Christopher Barrett-Jolley trebuia transportat pentru a fi casat in Belgia. Numai ca odata traversat Canalul Manecii, avionul a disparut. Aparand, dupa patru ani, inregistrat in Liberia la compania Balk Air, facand naveta cu arme si munitii de la Burgas in Afghanistan. Pilotul Christopher Barrett-Jolley n-a apucat sa valorifice contravaloarea armelor pentru ca, in cele din urma, a fost arestat pe aeroportul Southend din Anglia, fiind gasite 270 kg de cocaina, in valoare de 22 milioane lire sterline, la bordul avionului.

            Grupul Rio Tinto este in topul industriei extractive a aluminiului, cuprului, diamantelor, aurului avand exploatari minere in SUA, Australia si Oceania, in America de Sud, in vestul si sudul Africii si in vestul Europei. Rio Tinto este detinatorul a doua din primele trei mine de uraniu din lume: Energy Resources of Australia Ltd/ERA si Rössing din Namibia.

            Anexa specializata pe servicii miniere, adica explozibili, a concernului Rio Tinto si-a stabilit cartierul general in Spania, sub titulatura “Explosivos Río Tinto” (ERT) si apoi ERCROS, devenind din 2006 MAXAM Europe, acum proprietara Maxam Bulgaria, deci si a fabricii de munitie de la Gabrovo.

            Tot ce  s-a transportat in perioada in care Basescu a fost ministru al Transporturilor cu avioane operate de Miravia, implicandu-l pe Viktor Bout, are o legatura daca nu directa, atunci indirecta cu Traian Basescu. Ma refer, evident, in primul rand la acele aeronave care, sub mandatul sau la Transporturi, au obtinut dreptul de a ateriza si de a decola de pe aeroporturile romanesti.

Cititi si: