Blaga: Congresul ar putea avea loc la sfarsitul lunii iunie sau, cel mai tarziu, in toamna   Februarie 1st, 2010

 

de Dan Anghel

Vasile BlagaSecretarul general al PD-L, Vasile Blaga, a declarat, inainte de sedinta de constituire si organizare a comisiei speciale, ca este posibil ca democrat-liberalii sa-si aleaga noua conducere pana la sfarsitul lunii iunie, chiar si in conditiile in care alegerile interne vor incepe de la baza partidului catre varf. In privinta modificarii siglei, Blaga a evitat sa se pronunte, dar a apreciat ca unii colegi de-ai sai au tratat superficial aceasta tema prin propunerile facute. In acelasi timp, secretarul general al PDL s-a aratat rezervat fata de propunerile de crestere a ponderii Colegiului Director al partidului in luarea deciziilor, afirmand ca atributiile Colegiului sunt identice cu cele ale Biroului Permanent National, transmite NewsIn.

“Eu cred ca ( desfasurarea Conventiei Nationale – nr) ar putea sa aiba loc la sfarsitul lunii iunie, dar cu alegeri, normal, pornite de jos in sus. Noi nu suntem intr-o situatie de criza si nu suntem obligati sa mai procedam cum am procedat in trecut”, a declarat Vasile Blaga, facand referire la “situatia extrem de delicata din 2000 cand am fost obligati la Conferinta Nationala Extraordinara” si la momentul rupturii de FSN.

In privinta modificarilor necesare statutului PD-L, Blaga a apreciat ca acestea sunt reduse numeric. “Cred ca va trebui sa lucram in doua subcomisii, una care sa se ocupe de statut si una de programul politic. Eventuale abordari ale programului politic vor trebui sa se reflecte si in statut. Nu cred, de altfel, ca va trebui sa modificam mai mult de 10-12 articole din statut”, a precizat el.

Secretarul general al PDL a evitat sa se pronunte cu privire la modificarea siglei, spunand doar ca unii dintre colegii sai au tratat superficial aceasta chestiune. “Nu vreau sa le comentez, fiecare dupa cum crede de cuviinta. Acum poate unii au abordat cam lejer tema respectiva, dar este una extrem de serioasă si o vom discuta”, a afirmat el.

In acelasi timp, Vasile Blaga s-a aratat rezervat  fata de propunerile de crestere a ponderii Colegiului Director al partidului in luarea deciziilor si, indirect, a influentei filialelor, afirmand ca atributiile Colegiului sunt identice cu cele ale Biroului Permanent National. “Am vazut abordari de genul intarirea puterii Colegiului Director. Absolut de acord, insa sa nu uitam ca, prin statut, toate drepturile pe care le are Biroul Permanent le are si Colegiul Director. BPN este parte a Colegiului la care se adauga toti presedintii de organizatie”, a subliniat Blaga.

Both comments and pings are currently closed.

No Responses