Ministerul Turismului: DIICOT a dat NUP si pentru acuzatia de fals informatic   Februarie 3rd, 2010

 

de Ileana Minciu

Elena UdreaMinisterul Dezvoltarii Regionale si Turismului precizeaza, miercuri, printr-un comunicat, ca a fost instiintat oficial inca de pe 25 ianuarie 2010 despre neinceperea urmaririi penale fata de ministrul Turismului Elena Udrea, in dosarul declinat de Parchetul General in care era cercetata si pentru falsificarea unor date informatice de pe site-ul MT, transmite NewsIn.

In comunicat se arata ca, prin Ordonanta din data de 18 decembrie 2009, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ) a dispus neinceperea urmaririi penale fata de Elena Udrea, cu privire la acuzatiile de abuz in serviciu contra intereselor publice, abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata, instigare la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, neglijenta in serviciu, deturnare de fonduri, conflict de interese, prezentare de date inexacte Parlamentului, si refuz nejustificat de a furniza Parlamentului informatii si documente. In acelasi document, PICCJ a dispus totodata disjungerea cauzei privind modificarea datelor postate pe site-ul oficial al Ministerului Turismului si declinarea competentei de solutionare a acesteia in favoarea DIICOT. In data de 25 ianuarie 2010, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului a fost instiintat oficial cu privire la rezolutia DIICOT in aceasta speta. Astfel, DIICOT a dispus „neinceperea urmaririi penale fata de numita Udrea Elena Gabriela cercetata pentru savarsirea infractiunii de fals informatic prevazută de art. 48 din Legea 61/2003, deoarece nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii”.

Cititi si: