Sorin ROSCA STANESCU

Tudor Vianu a spus: „fără Eminescu am fi mai altfel şi mai săraci”
Părerea mea individuală, în care nu oblig pe nimeni de-a crede, e că politica ce se face azi în România şi dintr-o parte şi dintr-alta e o politică necoaptă, căci pentru adevărata şi deplina înţelegere a instituţiilor noastre de azi ne trebuie o generaţiune ce-avem de-a o creşte de-acu-nainte. Eu las lumea ca să meargă cum îi place dumisale – misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele ţării e creşterea morală a generaţiunii tinere şi a generaţiunii ce va veni. Nu caut adepţi la ideea cea întâi, dar la cea de a doua sufletul meu ţine ca la el însuşi.
Pentru Eminescu legea supremă în politică era conservarea naţionalităţii şi întărirea statului naţional:„ … toate dispoziţiile câte ating viaţa juridică şi economică a naţiei trebuie să rezulte înainte de toate din suprema lege a conservării naţionalităţii şi a ţării, cu orice mijloc şi pe orice cale, chiar dacă şi mijlocul şi calea n-ar fi conforme cu civilizaţia şi umanitarismul care azi formează masca şi pretextul sub care apusul se luptă cu toate civilizaţiile rămase îndărăt sau eterogene.”O politică eficientă putea fi realizată numai ţinând seamă „de calităţile şi defectele rasei noastre, de predispoziţiile ei psihologice”. Prin atitudinea sa, Eminescu nu dorea să constrângă cetăţenii de altă etnie să devină români sau să-i excludă din viaţa publică. Ceea ce îşi dorea era ca interesul naţional să fie dominant, nu exclusiv. „Dar ceea ce credem, întemeiaţi pe vorbele bătrânului Matei Basarab e că ţara este, în linia întâia, elemental naţional şi că e scris în cartea veacurilor ca acest element să determine soarta şi caracterul acestui stat.”
Publicistica lui Eminescu acoperă perioada Războiului de Independenţă, a proclamării independenţei, a satisfacerii condiţiilor impuse de Congresul de la Berlin pentru recunoaşterea independenţei şi proclamarea regatului. Pe lângă aceste mari evenimente politice şi sociale el s-a ocupat în articolele sale de toate problemele societăţii româneşti din acea vreme: răscumpărarea căilor ferate, noua constituţie şi legea electorală, bugetul, înfiinţarea Băncii Naţionale, dările, inamovibilitatea magistraţilor, politica externă, etc. Majoritatea articolelor scrise de Eminescu fac parte dintr-o polemică continuă dusă cu ziarele liberale şi în principal cu Românul condus de C.A. Rosetti, liberalii aflându-se atunci la guvernare.Cursurile la care se înscrisese, sau pe care şi le notase să le urmeze, erau foarte variate: din domeniul filozofiei, istoriei, economiei şi dreptului.În 26 iulie 1873 i s-a eliberat certificatul dorit. Rosetti i-a înlesnit însă rămânerea mai departe la Berlin, prin mărirea salariuluiImediat după preluarea conducerii ministerului invatamantului de către liberalul Chiţu, Eminescu a fost demis din funcţia de revizor şcolar şi a lucrat ca redactor la Curierul de Iaşi, publicaţie aflată atunci în proprietatea unui grup de junimişti. La iniţiativa lui Maiorescu şi Slavici, Eminescu a fost angajat în octombrie 1877 ca redactor la cotidianul Timpul, organul oficial al conservatorilor, unde a rămas în următorii şase ani.Deşi a ajuns jurnalist printr-un concurs de împrejurări, Eminescu nu a practicat jurnalismul ca pe o meserie oarecare din care să-şi câştige pur şi simplu existenţa. Articolele pe care le scria au constituit o ocazie de a face cititorilor educaţie politică, aşa cum îşi propusese.
În 6 martie,1875 într-un raport adresat lui Maiorescu, ministrul Învăţământului, a înaintat o listă bogată de tipărituri şi manuscrise vechi pentru achiziţionare, iar în 14 martie, în cadrul prelegerilor publice ale Junimii a rostit conferinţa pe care a tipărit-o în Convorbiri literare din 1 august sub titlul Influenţa austriacă asupra românilor din principate. În 15 iunie a primit scrisoarea lui Maiorescu prin care i s-a propus funcţia de revizor şcolar pentru districtele Iaşi şi Vaslui. În 22 iunie, prin raportul său către Ministerul Învăţământului, D. Petrino a cerut ca Eminescu, fost bibliotecar, să fie urmărit pentru obiecte şi cărţi „sustrase“. Ministerul a înaintat raportul Parchetului din Iaşi.
În 1 iulie a fost invitat să-şi ia în primire noul post de revizor, iar în ziua următoare a predat biblioteca lui D. Petrino, autorul broşurii criticate de Eminescu prin articolul său O scriere critică. Tot în această vreme a fost înlocuit şi la şcoală, din cauza grevei declarate de elevii unor clase. În 10 august a înaintat Ministerului un raport asupra constatărilor făcute cu ocazia conferinţelor cu învăţătorii din judeţul Iaşi. În 15 august s-a stins din viată la Ipoteşti, mama poetului, Raluca Eminovici. În 5 septembrie a trimis un raport cu propuneri de reorganizare a şcolilor din judeţul Vaslui, iar în 17 decembrie, judecătorul de instrucţie în cazul raportului înaintat la Parchet de către D. Petrino, a declarat că „nu este loc de urmare“. În 20 septembrie 1877, i-a comunicat lui Slavici că se simte din ce în ce mai singur, iar în 12 octombrie a precizat, către acelaşi, că Iaşii i-au devenit „nesuferiţi“. În a doua jumătate a lunii octombrie, fiind invitat să intre în redacţia ziarului Timpul, Eminescu a părăsit Iaşii şi a venit la Bucureşti, unde s-a dedicat gazetăriei.
La 12 august 1883 Eminescu a fost trimis la Viena în 20 octombrie şi internat în sanatoriul de la Ober-Dobling,la interventiqa lui Maiorescu,care ii confiscase antedrior manuscrisele ce au fost date publicitatii in 1912!A desfăşurat o activitate publicistică excepţională, care i-a ruinat însă sănătatea. Acum a scris marile lui poeme (seria Scrisorile, Luceafărul, etc.). Eminescu a dorit în 1888 să-şi termine unele lucrări de care şi-a amintit că le-a lăsat în manuscris. I-a amintit Henrietei de gramatica limbii sanscrite, rămasă în manuscris la Biblioteca Centrală din Iaşi. Prin scrisoare recomandată i-a cerut lui Maiorescu să-i trimită biblioteca şi manuscrisele rămase la Bucureşti. Criticul însă nu a dat niciun răspuns acestei scrisori. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu din strada Plantelor, Bucureşti. Ziarul Românul anunţa ziua următoare la ştiri: Eminescu nu mai este. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu. Sicriul a fost dus pe umeri de elevi de la Şcoala normală de institutori din Bucureşti.În portretul pe care i l-a făcut poetului în studiul Eminescu şi poeziile sale(1889), Titu Maiorescu accentuează trăsăturile introvertite ale lui Eminescu, care de altfel erau dominante. Maiorescu a promovat imaginea unui visător rupt de realitate, care nu suferea din cauza condiţiilor materiale în care trăia, indiferent la ironiile şi laudele semenilor, caracteristica lui principală fiind „seninătatea abstractă
Despre moartea poetului, G. Călinescu a scris:„Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va veşteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale.[

Dle Stanescu ,mai bine mai tirziu !
Acest articol trebuia scris in 1991-92.
Se vede ca esti orasean 100% si nu ai trecut prin chinurile re-impropieteririi .
Politica reinpropietarirlor a fost facuta numai cu strimba alegere .
Biata mama mea ,s a dus cu actele originale la Primarul post-comunist prin 91 si nu i a spus altceva decit ca actele sint false .I a trimis si un raspuns oficial .
Si asa s a petrecut in toata Romania .
In schimb am vazut comunisti de vaza din zona rspectiva care au primit cele mai bune paminturi din zona ,fara tergiversari si fara sa aibe nici un drept .
„calci peste morti de care iti rizi cu mult dispret „[Ch.Baudelaire]asa au facut dle Stanescu si nimic nu mai intoarce pamintul la cei de drept .

Cand agronomii,horticultorii,zootehnistii et & au jefuit totul(perioada anilor 90) unde era presa? Acesti baieti destepti au investit in jeep-ane,imobiliare si…au ramas doar ,,ruinurile”sangerinde ale constructiilor heirupistilor anilor ,50.
Acum ,dupa 20 de ani,un nou val prolecultist ii indeamna pe oamenii muribunzi la rabdare si tutun.
Sigur ca vorbim despre plantatii si despre exoduri de romani infometati care si-au cautat prin alte locuri rostul:in tarile care aveau nevoie de agricultori.
Cat despre tarani,ce sa mai vorbim. S-a operat precum in Cecenia contemporana: le dam foc la case(!),le luam terenul si luam profit.
Pare o reteta de succes, a la roumaine.
Dar vai(scuze),acum ne lamentam vazand drobul de sare cum ne pune ” vatra” in pericol.
NO COMMENT!

sorin rosca stanescu sucks !!!!!