Interzicerea evacuarii peste iarna, o decizie cu bataie lunga   iulie 23rd, 2010

de Bogdan Tiberiu Iacob, Inpolitics

Guvernul Boc a luat azi o decizie spectaculoasa, desi mai putin disecata de presa, potrivit careia se va interzice evacuarea datornicilor din case in perioada de iarna. O hotarare aparent fireasca, dar care poate ascunde multe necunoscute extrem de “fierbinti”.

Proiectul de lege al „micii reforme” in justitie, adoptata azi de Guvern, interzice evacuarea persoanelor din locuinte in intervalul 1 decembrie -1 martie, in cadrul unei proceduri de executare silita, cu exceptia cazurilor in care persoana care solicta executarea si evacuarea locuintei nu dispune de un domiciliu. „Prin aceasta interdictie nu-i vom mai pune pe oameni sa paraseasca locuintele in timpul iernii”, a declarat premierul Emil Boc. Hotararea guvernului Boc este una profund umana, dar si total neliberala. Practic, guvernul de dreapta intervine in modul cel mai stangist cu putinta in relatia dintre cetatean si entitati private, precum bancile care au acordat credite pentru case, impunand clauze inexistente pana acum. In absenta ratelor bancare firesti, bancile sunt indreptatite sa faca demersurile pentru recuperarea pagubelor, altfel pot argumenta ca exista riscul sa ajunga, ele insele, in situatie de faliment.

E clar, deci, ca, luand o asemenea masura, guvernul Boc stia precis ce face si ce riscuri isi asuma. Marile intrebari sunt: ce date guvernamentale confidentiale au condus la adoptarea unei asemenea decizii?

Mai precis, cate zeci ori sute de mii de romani sunt in situatia de a-si pierde locuinta in lunile care urmeaza si ce solutii ar putea fi adoptate de Romania, in conditiile in care, spre exemplu, de la relansarea, acum patru luni, a programului “Prima casa” nu a fost acordat niciun credit, pentru ca statul si bancile nu au finalizat semnarea documentelor necesare? In fine, ce se va intampla la 1 martie anul viitor, atunci cand, dupa amanarile de peste iarna, numarul celor care isi vor pierde casele brusc va fi mult mai mare decat ar fi fost in mod normal, in absenta deciziei de azi?

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Un comentariu

iulie 24th, 2010 at 06:10
roman polanschi spune:

O sa plingem de mila bancilor ,ca nu au cistigat 150%.