“Mar Nero”, filmul de debut al regizorului Federico Bondi, spune povestea emigrantilor romani in Italia   august 31st, 2010

100013-mar_nero_filmPrimit cu entuziasm la Festivalul de Film de la Locarno, lungmetrajul  „Mar Nero”, in regia lui Federico Bondi, coproductie Italia-Franta-Romania,  ajunge in luna septembrie cinematografele din Cluj si Bucuresti. Filmul ofera o imagine intima, personala si autentica asupra relatiilor ce se cladesc intre italieni si emigrantii romani, altfel decat sunt acestea prezentate la stiri.  Lungmetrajul le are in rolurile principale pe Ilaria Occhini, doamna teatrului italian, si pe Dorotheea Petre. Din distributie mai fac parte  Maia Morgenstern, Vlad Ivanov, regretatul actor Corso Salani si Theodor Danetti, informeaza www.agentiadecarte.ro

Filmul reda impresionanta poveste de prietenie dintre o tanara romanca venita in Italia sa lucreze si batrana de care fata are grija cu infinita rabdare si afectiune. Coexistenta fortata a celor doua femei, aparent diferite, se transforma cu fiecare zi care trece in prietenie sincera si solidaritate.

Filmul a castigat  premiul pentru cea mai buna actrita (Ilaria Occhini), premiul juriului ecumenic si premiul juriului tanar. A participat la alte 68 de festivaluri din intreaga lume, castigand premiul juriului si premiul juriului tanar la Festivalul de Film Italian de la Villerupt, premiul pentru debut la Festivalul de Film de la Denver si premiul pentru impresie artistica la Med Film Festival.

Proiectia de gala a filmului va avea loc pe 16 septembrie, la cinematograful Studio din Bucuresti.

D.C.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii