REVISTA PRESEI BUSINESS: Cat mai costa un apartament in Romania si de cate salarii avem nevoie pentru a ne muta in casa noua   august 31st, 2010

newspapers_Full1-1600x12009111Desi preturile apartamentelor au ajuns, unele cazuri, si la jumatatea celor din 2008, proprietatile imobiliare continua sa fie supraevaluate si ii tin departe atat pe cumparatori cat si pe investitori. In conditiile in care un bucurestean cu un salariu mediu ar trebui sa dedice achizitiei unui apartament nu mai putin de 215 venituri lunare, scaderea nu este suficienta si ar trebui operate ajustari de inca cateva procente, scriu ziarele de astazi. In timp ce Gandul raporteaza costul imobiliarelor la puterea de cumparare a romanilor, Evenimentul Zilei scrie despre orasul din Romania in care preturile cresc, iar Financiarul vorbeste despre criza de pe piata office. De cealalta parte, Ziarul Financiar noteaza picajul constructiilor de locuinte, in timp ce Adevarul incearca sa explice de ce ne ocolesc investitorii imobiliari.

Daca in mai 2008 un metru patrat de apartament din Capitala era evaluat la aproximativ 2.300 de euro, in prezent, realitatea este sensibil diferita, aflam din Gandul. In iulie 2010, pentru un metru patrat util de apartament bucurestenii cer, in medie, 1.245 de euro. Astfel, un metru patrat de aparta-ment poate fi achizitionat acum cu numai 3,7 salarii medii nete.

Cluj-Napoca este orasul in care piata imobiliara sfideaza criza: daca in restul tarii preturile scad, aici ele cresc. Ultimele luni au adus cresteri de pret, astfel incat valoarea Indicelui imobiliare.ro a revenit peste pragul de 1.000 euro/mp util, chiar daca in prima luna din an, aceasta era de 994 euro/mp util, aflam din Evenimentul Zilei.

Disparitia a 40% dintre chiriasi a fost cauza principala a reculului de pe piata office, noteaza Financiarul. Revenirea in sectorul imobiliar se va baza in principal pe refacerea cererii pentru spatii de lucru din partea companiilor, pe masura ce exista tot mai multe premise pentru reluarea cresterii cererii pe segmentul spatiilor de lucru – birouri si industriale.

Piata imobiliara din Romania devine tot mai putin atractiva pentru investitorii straini, iar principalul motiv este pretul mare al proprietatilor, scriu jurnalistii de la Adevarul citand un raport al companiei DTZ Echinox. Astfel, Romania si Ungaria sunt singurele state din Europa de Est incluse in categoria celor care ofera oportunitati limitate investitorilor.

Situatia este ilustrata cat se poate de clar de datele prezentate de Ziarul Financiar. Numarul autorizatiilor de constructie pentru cladiri rezidentiale eliberate in luna iulie a fost de 4.266, cu 6,2% mai putin fata de luna precedenta, si cu 5,6% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Dintre acestea, peste 60% s-au acordat in mediul rural.

A.E.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii