Raluca Turcan: Numirea lui Ariton, recunoasterea PDL a performantelor electorale din Sibiu   septembrie 3rd, 2010

Foto: estiri.ro

Foto: estiri.ro

Deputatul PDL de Sibiu, Raluca Turcan, afirma, referindu-se la numirea lui Ariton in fruntea Ministerului Economiei, ca desemnarea unui ministru din orasul sau reprezinta o recunoastere de catre conducerea centrala a PDL a performantelor electorale de la ultimele alegeri, respectiv parlamentare si prezidentiale.  

Totodata, Turcan scrie pe blogul personal ca numirea lui Ion Ariton in functia de ministru al Economiei va asigura sprijinul si pentru viitoarele alegeri. “Partidul Democrat Liberal a dat un semnal sibienilor ca-i respecta, iar acest semnal are greutate si va conta”, potrivit aceleiasi surse. Turcan spune ca remanierea guvernamentala a fost una semnificativa, cel putin sub aspect cantitativ.  “Remanierea este, fara discutie, un pas inainte, un lucru bun. Iar remanierea a adus Sibiului un ministru, in persoana colegului Ion Ariton, desemnat ministru al Economiei”.

Deputatul PDL mai scrie ca numirea in functie  reprezinta o mare responsabilitate pe umerii lui Ariton, dar se arata increzatoare ca “va face eforturi sa implineasca asteptarile”, sibienilor. “Sper ca acest lucru va insemna pentru sibieni un sprijin mai semnificativ de la centru pentru diversele proiecte pe care le are judetul. Trebuie sa se cunoasca faptul ca avem un ministru, iar Sibiul trebuie sa fie ajutat cum n-a fost niciodata pana acum”, se arata pe blogul Ralucai Turcan. (A.S.)

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii