Autobuzele 168 vor ajunge si in cartierul Constantin Brancusi   septembrie 23rd, 2010

Foto: ratb.stfp.net

Incepand de sambata, autobuzele liniei 168 vor circula de la Piata Romana pana in cartierul „Constantin Brancusi, la solicitarea locuitorilor acestei zone. De la capatul actual al traseului, terminalul Valea Argesului, vor fi infiintate patru statii noi, potrivit RATB.

Astfel, masinile RATB vor merge pe traseul de baza intre Piata Romana si terminalul Valea Argesului, apoi pe un traseu prelungit, pe strada Valea Argesului, strada Valea Oltului, Drumul Valea Doftanei, pana la noul terminal „Cartier Constantin Brancusi”, precizeaza comunicatul RATB.

Pe sensul spre Piata Romana, autobuzele vor circula pe Drumul Valea Doftanei, aleea Poarta Sarutului, aleea Masa Tacerii, strada Valea Oltului, strada Valea Argesului, apoi traseul actual.

Pe traseul prelungit, in sensul spre cartierul Constantin Brancusi, autobuzele vor opri pe strada Valea Argesului, in statia nou infiintata Valea Argesului, pe Drumul Valea Doftanei si in noile statii Valea Doftanei si Parcul Constantin Brancusi, precum si la capatul de linie „Cartier Constantin Brancusi”.

Cererea de prelungire a traseului liniei de autobuze 168 a fost trimisa RATB de Primaria Sectorului 6, care a primit, la randul ei, solicitari in acest sens de la locuitorii din cartierul „Constantin Brancusi”.

A.C.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii