REVISTA PRESEI POLITICE: Suspendarea lui Basescu se intoarce   septembrie 24th, 2010

Foto: inpolitics.ro

Adierea suspendarii presedintelui, cu sanse importante de a se transforma intr-o furtuna a demiterii sefului statului, tine prima pagina a ziarelor de vineri, care pun cap la cap replicile incendiare si scenariile surprinzatoare ale ultimelor zile.

Evenimentul zilei prezinta temerile consilierului prezidential Sebastian Lazaroiu, care declara ca, pe fondul nemultumirilor, populatia ar putea vota pentru demiterea presedintelui Traian Basescu, daca acesta va fi suspendat de catre Parlament.

Lazaroiu arata ca procedura de suspendare este mai dificila decat in 2007. „Partidele din opozitie vor sa vina la putere, dar nu se multumesc cu jumatate din putere, adica cu parlamentul si guvernul. Vor sa ia toata puterea. A specula nemultumirile oamenilor ca sa iei tu toata puterea mai devreme decat termenul legal mi se pare iresponsabilitate politica”, consemneaza ziarul spusele consilierului prezidential.

Atacurile extrem de dure, impanate cu metafore colorate, la adresa liderilor opozitiei, lansate de seful statului miercuri seara de la B1TV, au aruncat in aer scena politica, inflamata deja de scandalul din Camera Deputatilor, comenteaza Romania Libera.

Ziarul reaminteste si declaratiile prezidentiale:

„Victor Ponta e nimic pentru partid, pentru PSD. Si el incearca sa se legitimeze prin actiuni de-acestea, kamikaze. El trebuie sa se duca sa-i placa lui Adrian Nastase, sa-i placa lui Hrebenciuc, sa-i placa lui Ion Iliescu, sa-i placa lui Dragnea. El trebuie sa faca frumos ca maimutica, asa, sa placa la foarte multi din PSD ca sa ramana sef de partid, pentru ca el nu controleaza nimic acolo.”

„Pe Crin Antonescu l-am ajutat intr-un moment de criza al lui, cand nu-l mai primea nici o organizatie sa candideze undeva, era deputat de Tulcea si organizatia de Tulcea nu l-a mai primit sa candideze pe listele ei, in 2004.”

Ponta si Antonescu au anuntat ca in cazul in care presedintele va promulga legea pensiilor, PSD si PNL se vor mobiliza pentru a declansa procedurile de suspendare, scrie ziarul.

Jurnalul National relateaza ca liderul social-democratilor a anuntat ca va cere sprijinul PNL, PC, UDMR si al grupului minoritatilor pentru a vota in Parlament cererea de suspendare din functie a presedintelui, pe care PSD o va depune in eventualitatea in care seful statului va promulga legea pensiilor. Ponta a mai spus ca aceasta lege a fost adoptata prin furt de catre Roberta Anastase, presedintele Camerei De­putatilor, la instigarea lui Basescu.

Incercarea puterii de a acoperi disputele legate de Legea pensiilor prin acuzatiile potrivit carora Victor Ponta i-a „tradat” pe pensionari si prin cuvinte grele aruncate liderilor Opozitiei au avut ca efect tocmai amenintarile cu suspendarea, constata Adevarul. Liderul PSD a precizat ca l-a informat pe ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, in legatura cu demersurile de suspendare a sefului statului, arata publicatia, care reda si replicile lui Ponta si Antonescu la atacurile lui Basescu:

„Traian Basescu are o reactie de securist, de om corupt, de hot care este prins la furat.” – Victor Ponta, presedintele PSD

„Faptul ca avem un presedinte care minte in felul acesta arata ca tara este condusa de un derbedeu.” – Crin Antonescu, presedintele PNL

Gandul califica suspendarea lui Basescu drept „misiune imposibila”, deoarece o modificare la legea de functionare si organizare a Curtii Constitutionale ar da dreptul judecatorilor constitutionali sa decida asupra hotararilor Parlamentului.

Suspendarea presedintelui ar putea fi transata direct de catre Curtea Constitutionala, fara sa mai fie necesar un referendum, pe baza unei chichite legislative introduse in legea prin care procesele nu mai pot fi suspendate daca se ridica exceptii de neconstitutionalitate.

„Curtea Constitutionala se pronunta asupra constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului, a hotararilor plenului Camerei Deputatilor, a hotararilor plenului Senatului si a hotararilor plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre presedintii celor doua Camere, a unui grup parlamentar sau a unui numar de cel putin 50 de deputati sau 25 de senatori”, se arata in legea care a trecut deja de Parlament, a fost declarata ieri constitutionala si urmeaza sa fie promulgata de presedinte.

Pe baza acestui articol, eventuala hotarare a Parlamentului de a-l suspenda pe Basescu va putea fi atacata direct la Curte, unde, teoretic, seful statului are majoritate. Dupa hotararea judecatorilor, nu va mai fi nevoie de referendum pentru suspendare, Parlamentul fiind obligat sa accepte decizia Curtii, ca in cazul oricarei legi, scrie Gandul. (Sorin Avram)

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii