REVISTA PRESEI LIFE: SPP-istii nu vor mai ocoli ambuteiajele din trafic: nevoiti sa astepte “verde la semafor”   septembrie 27th, 2010

Traian Basescu a renuntat la serviciile de escorta ale Politiei si Jandarmeriei Foto: evz.ro

Mitingul politistilor si repercusiunile acestuia sunt dezbatute pe larg in ziarele centrale de azi, subiect tratat diferit de fiecare publicatie.

Daca in Romania Libera citim ca politistilor nu le este frica de decizia presedintelui Basescu de a renunta la escorta Politiei si Jandarmeriei, din cotidianul Evenimentul Zilei aflam ca Traian Basescu ar putea ramane blocat in trafic chiar si in cazul in care este insotit de o delegatie straina. Pe de alta parte, ziarul Adevarul titreaza ca legislatia s-ar putea schimba in favoarea SPP-istilor, care ar putea primi girofaruri rosii, ceea ce inseamna ca le da dreptul sa opreasca circulatia.

Desi liderii sindicalistilor din Politie au admis faptul ca “au sarit calul” la protestul desfasurat in fata Palatului Cotroceni, acestia par inca fermi pe pozitie, spunand ca nu le este teama de repercusiuni. Nici macar in cazul in care cativa dintre ei s-ar putea alege cu dosare penale pentru ca au avut la miting arma din dotare. In plus, unul dintre liderii sindicali a precizat ca au primit “unda verde” de la primarul Capitalei, Sorin Oprescu, pentru a se deplasa la Cotroceni, scrie Romania Libera.

“Acuzati ca au marsaluit ilegal la Palatul Cotroceni si ca si-au dezonorat uniforma si profesia, politistii protestatari sunt dispusi sa-si asume consecintele, spunand ca au ajuns la disperare. Pe de alta parte, Presedintia si Cabinetul primului-ministru folosesc aceeasi moneda: refuza dialogul si au anuntat ca renunta la serviciile de escorta ale Politiei si Jandarmeriei, din timpul deplasarilor oficiale”.

Serviciul de Paza si Protectie (SPP) va suporta riscurile producerii unui accident rutier si va fi nevoit sa astepte la semafor ca toti ceilalti participanti in trafic, titreaza Evenimentul Zilei. Dotate doar cu girofaruri albastre,  masinile SPP-istilor ar putea sta blocate in traficul bucurestean, si asta fiindca soferii nu prea le vor acorda prioritate fara ca vreun politist sa fie prin preajma.

“Nicio lege nu le interzice presedintelui sau premierului sa renunte la protectia politiei. Insa, in cazul in care se intampla acest lucru, cei doi nu mai beneficiaza de protectia cuvenita in trafic. Astfel, singurele reglementari legale referitoare la conditiile in care se deplaseaza coloanele oficiale sunt cele prevazute de OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice (noul Cod Rutier) si de hotararea de guvern ce contine regulamentul de aplicare a acesteia.

Concret, potrivit legii, Serviciul de Protectie si Paza (SPP), care asigura protectia presedintelui si a premierului, poate folosi doar luminile albastre de avertizare care ii obliga pe participantii la trafic sa le acorde prioritate.”

Potrivit cotidianului Adevarul, dupa declaratia facuta de Traian Basescu la serviciile Politiei, se ia in calcul modificarea legii astfel incat si masinile SPP sa poata opri circulatia pe drumurile publice.

“In momentul de fata, doar masinile Politiei pot face acest lucru itrucat sunt dotate cu girofaruri care au si culoarea rosie. Conform Codului Rutier „lumina rosie obliga participantii la trafic sa opreasca in directia de mers cat mai aproape de marginea drumului”. (M.S.)

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii