Cum poti fi avertizat prin SMS in cazul unui cutremur   septembrie 28th, 2010

Foto: pressebox.de

Institutul Roman de Seismologie Aplicata (IRSA) a lansat recent un serviciu de alerta prin sms in cazul producerii unui cutremur pe teritoriul Romaniei. Abonarea la acest serviciu se face pe o perioada de cel putin un an, iar costul lunar este de 60 de lei, informeaza Adevarul.

Sistemul de avertizare seismica a fost proiectat si implementat pentru a transmite alarma seismica pentru cutremurele produse in zona epicentrala Vrancea, cu 25-30 secunde inaintea ajungerii undei distructive in Bucuresti.

In mod normal, un mesaj poate ajunge la abonat in cel putin opt secunde in fiecare retea de telefonie mobila, interval care se scade din timpul de avertizare. Intarzierea de opt secunde este cauzata de protocolul de dialog, indiferent de numele operatorului. Mai mult, in zilele de sarbatoare, cand se transmit multe mesaje, nu se poate garanta primirea SMS-ului de avertizare seismica in cele opt secunde, astfel ca acest proiect ramane unul controversat.

Institutul Roman de Seismologie Aplicata mai pune la dispozitie si avertizoare individuale portabile (la pretul de 240 lei + TVA, plus un abonament de 20 de lei pe luna), avertizoare pentru locuinte si spatii publice (492 lei + TVA, cu abonament de 20 de lei pe luna) si sisteme automate pentru intreruperea anumitor utilitati sau procese tehnologice in caz de seism.

A.C.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii