REVISTA PRESEI LIFE: Miting in Capitala cu peste 10.000 de protestatari   septembrie 28th, 2010

Sindicalistii cer salariul minim sa creasca la 750 de lei Foto: evz.ro

Desi majoritatea cotidianelor si-au centrat articolele doar pe demisia lui Vasile Blaga, mai putem citi in Evenimentul Zilei si despre mitingul celor peste 10.000 de membri ai Blocului National Sindical care va avea loc marti. Ziarul Jurnalul National scrie ca “Funeriu ia banii Stiintei si ca sa cumpere gume si papusi gresite”.

Dupa o saptamana plina de manifestatii, marti sindicalistii ies din nou in strada. La protestul organizat de Blocul National intre orele 12.00-16.00 participa si o suta de mineri, anunta Evenimentul Zilei.

“Cel putin 10.000 de sindicalisti vor participa la un miting. Marsul va fi pe traseul Piata Victoriei, Guvern, Ministerul Economiei, Ministerul Agriculturii, Ministerul Muncii, Ministerul de Interne si Ministerul Sanatatii. Aceasta actiune sustine o lista de revendicari care vizeaza un program de investiitii pentru relansare economica. Domeniile sunt infrastructura, sector energetic, agricultura, resurse umane, educatie si sanatate. O alta revendicare este salariul minim care trebuie sa creasca la 750 de lei”.

Dupa ce ministrul educatiei, Daniel Funeriu a anuntat ca 670.000 de elevi vor primi gratuit rechizite scolare din partea Ministerului, oamenii de stiinta din domeniul cercetarii s-au trezit fara bani. Si asta in urma Ordonantei de Urgenta 79/2010 initiata de acest minister care prevedea modificarea unor acte normative din domeniul cercetarii, relateaza Jurnalul National.

“Titulatura nu lasa sa se inteleaga ca acest act normativ acoperea financiar dorinta populista a Guvernului de a asigura rechizite elevilor. Rechizitele, se stie, sunt cumparate de parinti inainte de inceperea anului scolar si aproape nici o familie nu asteapta sa le primeasca de la stat. Pentru a arunca praf in ochi, simuland grija clocotitoare pentru tinerele vlastare ale tarii, Funeriu a taiat prin respectiva ordonanta de urgenta fondurile alocate prin bugetul de stat Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania, Academiei de Stiinte Tehnice si Academiei de Stiinte Medicale.

El a spus ca a luat aceasta masura in interesul elevilor, dar nu spune nici un cuvant despre consecintele dramatice ale ordonantei pentru cele trei institutii care cuprind nume importante ale cercetarii si stiintei romanesti, personalitati care au contributii infinit mai importante pentru cultura decat vremelnicul ministru”.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii