Baconschi: AIE, cel mai bun vehicul democratic pentru imbunatatirea vietii moldovenilor   septembrie 29th, 2010

Foto: blogosfera.md

Aflat intr-o vizita la Chisinau, ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a laudat realizarile guvernarii Aliantei pentru Integrare Europeana din Republica Moldova  si le-a cerut partidelor din coalitia AIE sa raman unite pentru alegerile legislative anticipate din 28 noiembrie, desi acestea au anuntat deja ca vor candida separat. Seful diplomatiei romane a explicat ca “AIE este cel mai bun vehicul democratic” prin care viata cetatenilor moldoveni “se poate imbunatati intr-un timp cat mai scurt”.
Teodor Baconschi se afla intr-o vizita la Chisinau, unde va inaugura miercuri Institutul Cultural „Mihai Eminescu” si va lua parte, joi, la a treia reuniune a grupului de prieteni ai Republicii Moldova. Baconschi s-a intalnit cu omologul sau moldovean, Iurie Leanca.

Intr-o conferinta de presa comuna, Baconschi a declarat ca Republica Moldova trebuie premiata pentru „progresele substantiale in toate formele negocierii cu Comisia Europeana. „Cred ca la un an de la instalarea la putere a Aliantei este important sa ramaneti uniti, sa va explicati politicile, sa dati un mesaj unitar, pentru ca toti cetatenii Republicii Moldova sa inteleaga adevarul, anume ca AIE este cel mai bun vehicul democratic prin care viata acestora sa se imbunatateasca intr-un timp cat mai scurt”, a adaugat ministrul roman de Externe.

In ultimul timp, problemele din cadrul AIE, care cuprinde patru partide liberal-democrate, s-au accentuat. Marti, presedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a anuntat ca cele patru formatiuni din cadrul AIE vor candida separat la alegerile legislative anticipate din 28 noiembrie. Ministrul de Externe moldovean, Iurie Leanca, a spus insa ca este „preferabila efervescenta politica unei ‘situatii de cimitir’ care ar cosmetiza o falsa stabilitate”. „Este normal sa existe discutii in cadrul coalitiei, dar este mult mai bine sa avem o dezbatere vie, pe probleme de substanta si pe probleme de viitor ale Republicii Moldova, decat o pretinsa stabilitate”, a punctat Leanca. Cheia succesului este „o comunicare cat mai buna cu cetatenii”, a adaugat seful diplomatiei moldovene.

Pe de alta parte, Iurie Leanca a remarcat, cu ocazia vizitei lui Teodor Baconschi, ca Romania si Republica Moldova au reusit, nu doar sa isi aduca la normal relatiile, dar si sa „cladeasca un fundament sanatos” in relatiile bilaterale. (D.M.D.)

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii