REVISTA PRESEI POLITICE: „Legea jurnalistului”, damblaua liberalului Ghise   septembrie 30th, 2010

Foto: realitatea.net

Initiativa senatorului liberal Ioan Ghise de a-i trimite pe ziaristi la psiholog si a le pedepsi „reflectiile” printr-o asa-zisa „Lege a jurnalistului” nu a ramas netaxata de cotidianele centrale.

Gandul consemneaza declaratia lui Puiu Hasotti, coleg de partid cu initiatorul proiectului: „Sugerez intregii mass-media din Romania ca de aici incolo sa il ignore pe domnul senator Ioan Ghise. In acest fel, poate va intelege si dansul ca propunerea pe care a facut-o este o imensa prostie”. „A-l ignora pe domnul Ghise inseamna a nu i se mai cere niciodata opinia pe niciun fel de subiect”, precizeaza Hasotti.

Potrivit Evenimentului zilei, Ghise insista insa ca ”jurnalistii ar trebui sa se bucure”. Ziarul aminteste si de o alta initiativa originala a liberalului: legea stirilor pozitive, care s-a „impiedicat” la Curtea Constitutionala.

Ghise vrea de aceasta data ca „reflectiile sau comentariile in mass-media despre fapte care nu au implicatii asupra societatii” sa fie pedepsite, incadrandu-le la delicte de presa. Mai mult, liderul PNL patenteaza cvasi-delictul de presa pe care-l explica in textul propunerii legislative ca fiind ” tot un fapt ilicit si daunator, insa comis fara intentie rautacioasa”, scrie EvZ. Publicatia arata ca Ioan Ghise nu este singurul parlamentar care s-a suparat pe presa. Deputatul PDL Silviu Prigoana a depus si el, la inceputul lunii septembrie, un proiect de lege, potrivit caruia publicatiile print si online sa poata fi suspendate de CNA.

Jurnalul national citeaza pozitia PNL fata de initiativa lui Ghise, exprimata de purtatorul de cuvant al partidului, Mihai Voicu:” <Legea jurnalistului> nu are aprobarea BPC si a grupului parlamentar din Senat. Liberalii nu vor sustine o modificare legislativa fara consultarea tuturor factorilor implicati.”

Jurnalul consemneaza si declaratiile asociatiilor profesionale despre subiect, precum si pozitia sindicatului de profil. „<Legea jurnalistului> este la fel de periculoasa ca si initiativa presedintelui Romaniei de a introduce presa la capitolul vulnerabilitati in Strategia de Aparare a Tarii”- Cristi Godinac, presedinte MediaSind.

„In Romania este inca in vigoare o lege comunista a presei care functioneaza din 1974, iar politicienii ar vrea sa o dubleze cu alte prevederi care sa-i faca pe ziaristi prizonieri ai celor care detin puterea”, scrie in editorialul Romaniei libere. „Turnator al Securitatii inainte de ’89, senatorul liberal Ioan Ghise incearca in aceste zile, pentru a doua oara, sa gaseasca portite prin care sa ingusteze culoarul pe care au voie sa evolueze ziaristii”, arata ziarul, amintind de initiativa din urma cu doi ani a senatorului, de „a obliga televiziunile si radiourile sa prezinte in proportii egale stirile negative si cele pozitive”.

Presedintele Partidului National Liberal, Crin Antonescu, a comentat si el proiectul lui Ghise: “Nu este nici o legatura intre PNL sau grupul parlamentarilor liberali si initiativa domnului Ghise. Eu personal am discutat cu el, am incercat sa il conving ca initiativa este aberanta, dar nu am reusit. El este un om bun, are merite ca parlamentar, dar din cand in cand are cate o idee, cam o data la un an asa, o ideea care ar cam trebui controlata, dupa cum propunea el controlul jurnalistilor.” „Acum astept cu emotie urmatoarea initiativa de peste un an” , a incheiat subiectul Antonescu, citat de Adevarul.(Sorin Avram)

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii