REVISTA PRESEI SPORTIVE: Arbitrii i-au furat victoria Stelei   octombrie 1st, 2010

foto: news.yahoo.com

Ziarele de azi il pun la zid pe arbitrul polonez Marcin Borksi, cel care a prelungit partida dintre Steaua si Napoli, scor final 3-3, cu opt minute, desi aratase doar patru, permitandu-le italienilor sa egaleze

Egalul incredibil al Stelei in meciul de aseara cu Napoli, 3-3, in Grupa K a Europa League, este evenimentul cel mai de seama al zilei. Dramatismul partidei din Ghencea, cu Steaua conducand cu 3-0 dupa 15 minute, desi pana acum, in intreaga ei istorie, nu a reusit sa marcheze nici un gol unei echipe italiene, ramanand in zece oameni dupa eliminarea stupida, dar corecta a lui Kapetanos, si culminand cu prelungirea exagerata a partidei, care a permis si egalarea lui Napoli, sunt ingredientele unor cronici patimase.

„EuroHotie” este titlul din Gazeta Sporturilor, cu supratitlul „Un arbitru polonez a facut tot posibilul ca Steaua sa nu bata pe Napoli”. In text se explica: „Dupa 3-0 pentru Steaua in minutul 15, Kapetanos a dat cu pumnul si a fost eliminat just. Roa-albastrii au luat doua goluri, au rezistat pana in prelungiri, dar omul cu fluierul a tinut meciul cat a fost nevoie pentru ca italienii sa egaleze. Adica 7 minute, desi aratase 4! Steaua a jucat minunat aseara in prima jumatate de ora, eroic pana spre final, dar inconstienta lui Kapetanos si obraznicia arbitrului polonez a ucis marea victorie”, scrie Gazeta.

Si Prosport pune tunurile pe arbitri, notand, in articolul intitulat “Egalati de polonezi, nu de italieni”, ca “Orice, dar orice ar fi fost de spus, doar daca se gandea cineva sa zica „da Steaua trei goluri lui Napoli”, ar fi fost luat de nebun. Dar arbitrul polonez a ucis Steaua. Centralul Borski a prelungit aiurea meciul cu opt minute şi Napoli a egalat la 3. Pe stadion in minutul 15 si 48 de secunde vrei sa opresti timpul. E 3-0 dupa un inceput ireal. Intr-un sfert de ora, Steaua a reusit ce nu facuse in decenii de istorie: le-a umplut italienilor poarta de goluri. Lacatus si-a dopat echipa! A venit cu tava de jaratec in vestiar si a facut din martoage armasari. Sprinturi, trasee teleghidate si combinatii de vis. Asta este Steaua? Suntem in Ghencea? Napoletanii sunt statui neputincioase si privesc împietriti cum le vajaie Banel, Stancu si Kapetanos pe la urechi. Steaua nu joaca. Incanta. Vraja e rupta inconstient de Kapetanos. El iese eliminat, dar de la cotul lui ne trezim pe cap cu italienii.”

Jurnalul National se ia de arbitri, vezi titlul „Victorie furata in al optulea minut de prelungiri”, dar vede si defectele Stelei. „Soarta a facut ca nici de aceasta data Steaua sa nu ia toate punctele, desi dupa primul sfert de ora parea ca va obtine o victorie facila. Din pacate, dupa eliminarea lui Kapetanos, stelistii au clacat inexplicabil, in special in repriza a doua in care Napoli a dominat de-o maniera categorica. Desi in inferioritate numerica, elevii lui Marius Lacatus si-au creat la scorul de 3-1 o ocazie incredibila, trimitand in aceeasi faza de doua ori balonul in bara prin Nicolita si Tanase. Nu putem trece peste faptul ca, desi de la margine s-au aratat 4 minute de prelungire, centralul Borski a prelungit in mod total nejustificat cu inca 4 minute, practic pana in clipa in care oaspetii au egalat intr-un final de meci de infarct! Si, cine stie, daca Napoli n-ar fi marcat la acea faza blestemata, poate se mai juca si acum…”, scrie Jurnalul National.

Evenimentul zilei nu se dezminte, venind cu cel mai transant titlu: “Steaua a fost executata de Napoli in stil mafiot”. “Golul egalizator a fost marcat in minutul 90+8, desi de la margine se dictasera doar patru minute de prelungire. A fost o executie demnă de orasul-mama al mafiei italiene! „Centralul” partidei a considerat ca portarul Ciprian Tatarusanu a tras de timp si a prelungit partida cu inca patru minute. Dupa terminarea jocului, stelistii au tabarat pe arbitru, iar delegatul UEFA a notat incidentele in raport. Forul continental ar putea lua masuri dure impotriva agresorilor. Tot atunci, spectatorii au aruncat cu obiecte in teren, jucatorii oaspeti neputand intra la vestiare vreme de cateva minute! Steaua este recidivsta la acest capitol si risca o suspendare drastica a propriului teren”, noteaza Evz.

Bogdan Gheorghe

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii