Invatatoarea aflata in greva foamei de 42 de zile, vizitata de Funeriu: „A ramas socat de felul in care arat” – VIDEO   octombrie 4th, 2010

Femeia bea zilnic o cafea si apa cu cateva picaturi de grapefruit (foto: realitatea.net)

Invatatoarea din Caracal intrata din luna august in greva foamei ca masura de proteste impotriva deciziilor luate de actualul Guvern a fost vizitata vineri de ministrul Educatiei la spital.

„Am vorbit o ora si jumatate cu Funeriu apoi m-a sunat prefectul. Funeriu cand m-a vazut a ramas socat de felul in care arat. Pur si simplu, ca om, a fost socat. La televizor par mult mai grasa, insa in realitate am slabit foarte mult. M-a rugat sa am grija de mine. Nu a putut sa ma roage sa intrerup, sunt deja peste 40 de zile si a promis ca va face tot ce depinde de dumnealui in asa fel incat eu sa ies din greva”, a declarat Cristina Anghel, citata de realitatea.net.

Funeriu nu a putut sa ii ofere nici o solutie

„Nici nu cred ca putea sa imi ofere solutii el. Daca membrii Consiliului Local si primarul mi-ar fi facut o dovada ca au cerut fondurile respective la Consiliul Judetean si apoi reprezentantii Consiliului Judetean le-au trimis la Minister, as fi spus ca ministrul este vinovat. Ministrul nu poate decat sa incerce sa vada cum poate rezolva problema”, a explicat femeia.

Desi se sinte destul de slabita dupa 42 de zile in care nu a mancat absolute nimic, invatatoarea este decisa sa continue lupta.

„Nu voi renunta la greva foamei. Sunt 42 de zile. Nu mai exista posibilitate de intoarcere. Ghinionul domnilor este ca am un organism extraordinar de rezistent, ca am un psihic la forte maxime. Daca ma voi simti foarte rau si medicul imi va spune ca viata si sanatatea imi sunt pe muchie de cutit, probabil ca voi accepta perfuziile”, a mai spus aceasta.

Meniul zilnic al femeii este o cafea de dimineata si apa cu cateva picaturi de grapefruit.

Cristina Irina Anghel are 51 de ani si este invatatoare la Scoala numarul 2 din Caracal, judetul Olt. Femeia protesteaza pentru ca este nemultumita de faptul ca guvernantii au decis diminuarea salariilor cadrele didactice, fara sa tina seama de Legea 221/2008, care stipuleaza cresterile salariale pentru personalul din invatamant.

Vezi video AICI

C.A.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii