Mai putini protestatari din cauza decesului Elenei Basescu   octombrie 4th, 2010

Decesul mamei presedintelui Traian Basescu a dat peste cap planurile sindicalistilor Foto: siphd.ro

Protestul programat pentru marti la Cotroceni a suferit modificari dupa aflarea vestii ca mama presedintelui Traian Basescu  a decedat. Desi nu a fost anulat, la mitingul de marti vor participa mult mai putini dascali, informeaza Adevarul.

Liderii Federatiei Educatiei Nationale (FEN) si cei ai Federatiei “Spiru Haret” au fost asaltati luni de telefoane ale membrilor din teritoriu care doreau sa stie daca se mai deplaseaza la Bucuresti.  „Ne-au sunat din toata tara ca sa ne spuna ca nu este omeneste sa mai facem ceva, cand presedintele este in doliu „, a declarat presedintele Constantin Ciosu, luni dupa-amiaza.

Cu toate acestea, multe organizatii judetene au renuntat sa mai plece spre Capitala. “Mergem mai departe, unii oameni au plecat deja, atii au si ajuns in Bucuresti”, a declarat Gheorghe Isvoranu, presedintele “Spiru Haret”.

Mitingul de marti nu va mai avea aceeasi putere deoarece fiecare organizatie judeteana a luat decizia pe care a considerat-o de cuviinta”, a mai spus Dragos Neacsu, director FEN. Cadrele didactice din Sibiu, Botosani, Vaslui, Mehedinti si alte cateva judete au anuntat deja ca renunta la miting.

Asadar, din cei aproximativ 3.000 de sindicalisti pentru care FEN a obtinut autorizatie de la Primarie este posibil sa se prezinte la portile Cotrocenilor decat jumatate.

Pe de alta parte, presedintele celei mai mari organizatii de profil, Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Aurel Cornea, a confirmat ca la mitingul de marti vor fi prezenti aproximativ 10.000 de sindicalisti.

Dupa aflarea vestii ca Elena Basescu, mama presedintelui a decedat, liderii le-au cerut celor care vor veni la miting sa arunce toate pancartele care-l vizau pe Traian Basescu. In plus le-a transmis sa nu scandeze nimic referitor la acesta, protestatarii avand voie sa-i huiduiasca doar pe ministrul Educatiei si pe premier. (A. C.)

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii